MINUSCUL, -Ă adj. 1. De dimensiuni (foarte) reduse, (foarte) mic; (prin exagerare) microscopic. V. m i n i a t u r a l. Cf. PONTBRIANT, D., LM. Libelule grațioase . . . . au corsete minuscule, și pe aripi radioase Readuc speranța clară. MACEDONSKI, O. I, 91, Cf. BARCIANU, ALEXI, W. S-a atins în acel secol culmea frumuseții artificiale: colori rare de flori de mătase și catifea. . ., proporții minuscule de statuete delicate. IORGA, L. II, 506. Împrejurul unui lac minuscul ca o piscină. ANGHEL, PR. 113. Intră – fericită-nvingătoare, In minuscula-mi „sală de-așteptare”. MINULESCU, V. 149. Un tren minuscul coboară ca o jucărie. C. PETRESCU, S. 225, cf. id. C. V. 119. La fereastră, fetele,. . . fluturau batiste minuscule. BRĂESCU, A. 142, cf. 179. Mergea grăbit, . . . preocupat de instrumentul minuscul. SAHIA, N. 104. Garofița de cîmp, pe care ți-a dat-o o fată, îți răsare deodată printre gînduri, drăgălașă și minusculă. TEODOREANU, M. II, 315, cf. 117. Trei rațe înșirate una după alta, grăbesc, ca un minuscul tren aerian, spre bălțile Moldovei. SADOVEANU, O. VII, 302, cf. id. O. L. 10. Cînd vru să pună mîna pe insecta de culoarea paiului putred, rămase numai cu un picior minuscul între degete. CĂLINESCU, E. O. I, 103. Un minuscul ceasornic. . . continua să măsoare vremea, alături de un mare orologiu. BOGZA, C. O. 382. Existența se deapănă uniform, scurgîndu-se cu încetineala pîraielor minuscule, secate de arșiță. V. ROM. martie 1954, 259, cf. octombrie 1954, 114, SCÎNTEIA, 1966, nr. 6927. ◊ (Adverbial) În șirul explicațiilor pe cari doi colegi le înregistrau minuscul pe fițuici. TEODOREANU, M. II, 56. 2. (De obicei la pl.; despre litere, în opoziție cu majuscul) Care se folosește pentru a scrie cuvintele în interiorul unei fraze; de rînd, mic. Cf. v. MOLIN, V. T. 55. 2. (Rar, despre felul de a scrie) Fel de fel de scriituri, engleze, italice, . . . bastarde, ronde, majuscule, minuscule. CARAGIALE, M. 137. Manuscripte slavone. . . scrise cu litere capitale și minuscule. ODOBESCU, S. I, 343. ◊ (Substantivat, f.) Text scris cu minuscule. ♦ (Neobișnuit) Abia perceptibil cu auzul, care abia se aude. O simțea mișcîndu-se după clămpănitul minuscul al papucilor cu tocuri înalte. TEODOREANU, M. II, 16. 3. (Neobișnuit) De valoare infimă; neînsemnat. Miron Costin părăsise în 1675 gîndul de a da o cronică complectă a Moldovei, de la marele Traian pînă la minusculii Dumitrașco, Cantacuzino . . . și Antonie Ruset. IORGA, L. II, 572. – Accentuat și: minuscul. – Pl.: minusculi, -e. – Din fr. minuscule.