SPAȚIU, spații, s. n. 1. (Fil.; la sg.) Formă obiectivă și universală a existenței materiei, inseparabilă de materie, care are aspectul unui întreg neîntrerupt cu trei dimensiuni și exprimă ordinea coexistenței obiectelor lumii reale, poziția, distanța, mărimea, forma, întinderea lor. ♦ (Mat.) Mulțime de puncte care prezintă anumite proprietăți. ◊ Geometrie în spațiu = ramură a geometriei care studiază figurile ale căror elemente sunt situate în planuri diferite. 2. Întindere nemărginită care cuprinde corpurile cerești; văzduh; porțiune din atmosferă; întinderea, locul care ne înconjură. ◊ Spațiu aerian = porțiune din atmosferă corespunzătoare limitelor teritoriale ale unui stat și în care acesta își exercită suveranitatea. Spațiu cosmic = întindere nemărginită situată dincolo de atmosfera Pământului. ♦ Perspectivă vastă, orizont larg. 3. Loc, suprafață, întindere limitată. ♦ Limitele între care se desfășoară o acțiune; cadru. ♦ Lungime luată de-a lungul traiectoriei unui corp mobil. 4. Loc (liber) între două obiecte; distanță, interval. ◊ Spațiu verde = suprafață acoperită de vegetație în perimetrul unei așezări. ♦ (Tipogr.) Interval alb lăsat între cuvintele sau rândurile culese; p. ext. unealtă cu care se realizează acest interval. ♦ (Muz.) Interval între liniile unui portativ. 5. Interval de timp, răstimp. – Din lat. spatium, fr. espace.

MOBILITATE s. 1. (înv.) mișcăciune. (Însușirea unui corp mobil sau ~.) 2. v. instabilitate. 3. mobilitate funcțională v. labilitate.

ORBITAL ~ă (~i, ~e) 1) Care ține de orbite; propriu orbitelor. 2) (despre un corp mobil) Care se mișcă pe orbită. /<fr. orbital

TOALETĂ ~e f. 1) Ansamblu de articole vestimentare (mai ales ale unei femei). 2) Aranjare a aspectului exterior al unei persoane (prin spălat, pieptănat, îmbrăcat). A-și face ~a. ◊ De ~ care servește la îngrijirea corpului. 3) Mobilă cu oglindă și dulăpioare în care se țin obiecte pentru îngrijirea părului și a feței. 4) Încăpere pentru satisfacerea necesităților fiziologice. [Sil. -to-a-] /<fr. toillette

RICOȘA vb. I. intr. (Despre un corp mobil, un proiectil) A-și schimba direcția traiectoriei în urma ciocnirii de un obstacol. [< fr. ricocher].

*móbil, -ă adj. (lat. móbilis, din *movibilis, d. movére, a mișca. V. amovibil, moment, mut 2). Care se poate mișca (în opoz. cu stabil, fix): pod mobil. Fig. Schimbăcĭos, variabil: caracter mobil. Sărbătoare mobilă, care cade cînd într’o zi, cînd într’alta, cum e Paștele. Avere mobilă, care se poate transporta, ca baniĭ, haĭnele, trăsurile, vitele ș. a.: Coloană mobilă, coloană de soldațĭ organizată p. o expedițiune. S. f., pl. e (după fr. meuble m.). Lucrurile care garnisesc o casă, ca scaunele, canapelele, paturile, mesele, oglinzile ș. a. asemenea. S. n., pl. e și urĭ (fals mobíl). Corp în mișcare: forța de impulsiune a unuĭ móbil. Forță motrice: aburu e un puternic móbil. Fig. Cauză determinantă, ceĭa ce te îndeamnă (V. motiv): interesu e de multe orĭ móbilu acțiunilor omuluĭ.

tracțiune f. 1. acțiunea unei forțe ce trage un corp mobil: tracțiunea unei locomobile; 2. la căile ferate, tot ce privește serviciul de mișcare al vagoanelor: șef de tracțiune.

AUTOGHIDAT, -Ă, autoghidați, -te, adj. (Despre corpuri mobile) Care își dirijează singur mișcarea către țintă. [Pr.: a-u-] – După fr. autoguidé.

SPAȚIU, spații, s. n. 1. (Fil.; la sg.) Formă obiectivă și universală a existenței materiei, inseparabilă de materie, care are aspectul unui întreg neîntrerupt cu trei dimensiuni și exprimă ordinea coexistenței obiectelor lumii reale, poziția, distanța, mărimea, forma, întinderea lor. ♦ (Mat.) Mulțime de puncte care prezintă anumite proprietăți. ◊ Geometrie în spațiu = ramură a geometriei care studiază figurile ale căror elemente sunt situate în planuri diferite. 2. Întindere nemărginită care cuprinde corpurile cerești; văzduh; porțiune din atmosferă; întinderea, locul care ne înconjoară. ◊ Spațiu aerian = porțiune din atmosferă corespunzătoare limitelor teritoriale ale unui stat și în care acesta își exercită suveranitatea. Spațiu cosmic = întindere nemărginită situată dincolo de atmosfera Pământului. ♦ Perspectivă vastă, orizont larg. 3. Loc, suprafață, întindere limitată. ♦ Limitele între care se desfășoară o acțiune; cadru. ♦ Lungime luată de-a lungul traiectoriei unui corp mobil. 4. Loc (liber) între două obiecte; distanță, interval. ◊ Spațiu verde = suprafață acoperită de vegetație în perimetrul unei așezări. ♦ (Tipogr.) Interval alb lăsat între cuvintele sau rândurile culese; p. ext. unealtă cu care se realizează acest interval. ♦ (Muz.) Interval între liniile unui portativ. 5. Interval de timp, răstimp. – Din lat. spatium, fr. espace.

TRANSLAȚIE, translații, s. f. 1. Deplasare a unei figuri plane sau a unui corp, astfel încît toate punctele figurii sau ale corpului să se miște de-a lungul unor drepte paralele, parcurgînd distanțe egale. ◊ Mișcare de translație = mișcare în care toate punctele unui corp mobil descriu linii care rămîn paralele cu anumite direcții date. Se poate face construcția cu ajutorul unei mișcări de translație. GEOMETRIA P. 108. 2. (Învechit) Mutare, strămutare. (Atestat în forma translațiune) Vedem capitala încă în Suceava în luna lui august... strămutată la Iași în octombrie... prin urmare, translațiunea se operă în luna lui septembrie. HASDEU, I. V. 262. – Variantă: (învechit) translațiune s. f.

SPAȚIU, spații, s. n. 1. (Fil.; numai la sg.) Formă de bază a materiei, care se prezintă ca un întreg neîntrerupt, cu trei dimensiuni. Formele de bază ale oricărei existențe sînt spațiul și timpul, și o existență în afara timpului este o absurditate tot atît de mare ca și o existență în afara spațiului. ENGELS, A. 62. Am început să studiez filozofia din timpurile mai noi și mai ales problema spațiului și timpului. CAMIL PETRESCU, U. N. 24. ◊ Geometrie în spațiu = ramură a geometriei care studiază figurile ale căror elemente nu sînt situate în același plan. Spațiu cosmic v. cosmic. 2. Întindere nemărginită în care se văd corpurile cerești (v. cer); întinderea, locul care ne înconjoară. Spațiile interplanetare sînt străbătute de razele ultraviolete emise de soare. MARINESCU, P. A. 41. Cartea îndeplinește... minunea de a ne pune în contact cu semenii noștri depărtați în timp și spațiu. SADOVEANU, E. 43. Coșbuc își încheie strofa făcînd să vibreze, deodată, de poezia verii, tot spațiul dintre noi și muntele îndepărtat: «Și tot văzduhul era plin de cîntece ciripitoare». IBRĂILEANU, S. 142. ◊ Spațiu aerian = porțiune, din atmosferă situată deasupra unei țări și în care își exercită autoritatea statul respectiv. ♦ Perspectivă vastă, orizont larg. Privirile noastre uimite, însetate de spațiu, zboară peste munții a trei județe, în rariștea deschisă din toate părțile. VLAHUȚĂ, O. AL. I 94. 3. Loc delimitat, suprafață limitată. Luminoasă și voioasă ți-era casa părintească... Avea spațiu și aer, soare cald s-o poleiască. MACEDONSKI, O. I 75. ◊ Spațiu locativ v. locativ. ♦ Cadru. El simte... fiecare simțimînt al eroilor săi... încît i-ar trebui spațiul larg al unui roman pentru a le exprima. GHEREA, ST. CR. I 358. ♦ Lungime luată de-a lungul traiectoriei unui corp mobil. 4. Distanță, interval, loc liber între obiecte. ♦ (Tipogr.) Interval alb lăsat între cuvintele sau rîndurile culese; p. ext. piesă care servește la obținerea acestui interval. ♦ (Muz.) Interval între liniile unui portativ. 5. Interval de timp, fragment de timp; răstimp. Pîn-acum, într-un spațiu de timp mai mult de un an... tot timpul se consumă în intrigi. GHICA, A. 766. Poate fi ceva mai fioros decît a petrece cu un om în toată puterea vieței, și în spațiul de cîteva minute a-l vide mort? NEGRUZZI, S. I 310. – Pl. și: (învechit) spațiuri (ALEXANDRESCU, M. 41).

accelerație sf [At: DA / Pl: ~ii / V: (înv) ~țiune / E: fr accélération] (Fiz) Creștere a vitezei unui corp mobil în raport cu unitatea de timp.

MOBILITATE s. 1. (înv.) mișcăciune. (Însușirea unui corp mobil sau ~.) 2. instabilitate, nestatornicie. (~ unor dune.) 3. (FIZIOL.) mobilitate funcțională = labilitate.

coloană sf [At: BUDAI-DELEANU, Ț. 254 / Pl: ~ne / E: fr colonne cf columnă, cortină] 1 (Aht) Stâlp cilindric de marmură, piatră, lemn etc., destinat să susțină o parte dintr-un edificiu sau să-l înfrumusețeze. 2 (Fig) Protector. 3 (Teh) Nume dat mai multor aparate folosite în chimie și în industria chimică, alcătuite dintr-o manta cilindrică verticală de metal, de sticlă etc. care conține materiale adsorbante sau talere de formă specială, materiale filtrante etc. 4 (Îs) ~ de ancoraj Prima coloană de tubaj din partea de sus a unei găuri de sondă, care servește la consolidarea straturilor de la suprafață. 5 (Îs) ~ de forare Coloană metalică, ale cărei capete se fixează în talpa și în tavanul galeriei care susține perforatorul. 6 (Îs) ~ filtrantă Tub de oțel introdus în pământ cu ajutorul căruia se captează izvoarele subterane. 7 (Îs) ~ montantă Conductă principală la care se racordează țevile sau cablurile de apă, gaz, curentul electric etc. în diferite etaje ale unei clădiri. 8 (Îs) ~ hidraulică Gură de apă, de mare debit, situată lângă o linie de cale ferată în stații și în depouri de locomotive pentru alimentarea cu apă a tenderului locomotivei. 9 (Chm; îs) ~ de distilare (sau de fracționare) Aparat (industrial) cu ajutorul căruia se separă, prin distilare, componentele unui amestec lichid. 10 (Fiz) Masă cilindrică a unui fluid, închisă într-un tub sau țâșnind cu putere dintr-o conductă sau dintr-un rezervor. 11 (Mar) Partea de jos a catargului. 12 Fiecare dintre secțiunile verticale în care se împarte o pagină tipărită de ziar, revistă etc. și care este despărțită de celelalte printr-o linie neagră verticală sau printr-un spațiu alb. 13 (Pex) Conținutul unei coloane (12). 14 (Îe) A pune pe cineva pe două ~ne A demonstra că cineva a plagiat, expunând, în coloane alăturate, textul plagiatorului și originalul folosit de acesta. 15 Șir de cifre așezate unele sub altele într-un tabel, într-o matrice etc. pentru a putea fi adunate. 16 Despărțitură verticală a unui registru marcată prin două linii paralele. 17 (Șîs) ~ de marș Grup de oameni, de soldați, de vehicule etc. care se deplasează pe același itinerar în șiruri paralele. 18 Formație realizată prin dispunerea în adâncime a unităților militare în vederea deplasării lor. 19 (Îs) ~ mobilă Corp de trupe dislocate într-o anumită regiune pentru a menține liniștea. 20 (Iuz; îs) ~na a cincea Grup de fasciști organizați pentru propagandă, luptă și spionaj împotriva democrației într-o țară nefascistă. 21 (Îs) ~ vertebrală Totalitatea vertebrelor reunite cap la cap, formând axul de susținere a scheletului la animalele vertebrate. 22 (Îs) ~ sonoră Ansamblu de sunete (cuvinte, muzică etc.) care însoțesc imaginile unui film.

ricoșa vi [At: ȘĂINEANU, D. U. / Pzi: ~șez / E: fr ricocher] (D. un proiectil, pgn, d. orice corp mobil, aruncat sau izbit cu putere) A sări înapoi (sau a-și schimba direcția traiectoriei inițiale) în urma ciocnirii de un obstacol.

propulsa vt [At: IONESCU-MUSCEL, FIL. 183 / Pzi: ~sez / E: fr propulser] 1 (C. i. corpuri mobile) A imprima o mișcare de înaintare cu ajutorul unui propulsor. 2 (Fig) A stimula. 3 (Pex) A proiecta departe cu violență Si: a arunca (15).

+mobil³ (corp în mișcare; telefon) s. n., pl. mobile

GALB s. n. 1. curbură a unui capitel, a unei console, a unui vas etc.; contur grațios al unei sculpturi, al unei mobile, al corpului uman. 2. parte a fusului unei coloane, arcuită spre exterior, pentru a evita iluzia de strangulare. (< fr. galbe)

dupat s. n. ◊ „O altă piesă multifuncțională este denumită «dupat»: un dulap și un pat într-un singur corp de mobilă. Patul se folosește la nevoie prin rabatare. Dulapul este în interior, cu un canat pentru haine, iar deasupra are un corp separat pentru lenjerie.” Sc. 10 V 74 p. 4 (din du[lap] + pat)

*fórmic, -ă adj. Chim. Acid formic, un corp lichid mobil, tare mirositor. Se solidifică la 0° dînd cristale care se topesc la +8°, 6. Ferbe la 99°. Descoperit de S. Fischer la 1760 în furnicĭle roșiĭ, de unde-ĭ și vine numele (H-CO.OH). Există și’n urzicĭ. Aldeidă formică, formol.

ROOSENDAAL [rósənda:] EN NISPEN, oraș în SSV Olandei, în apropiere de granița cu Belgia; 78,1 mii loc. (2003). Nod feroviar. Piață agricolă. Ind. constr. de mașini pentru ind. hârtiei, de prelucr. a tutunului și a lemnului (mobilă), electrotehnică (corpuri de iluminat), textilă, a ceramicii și alim. Reparații de material rulant feroviar. Fundat în 1268, o dată cu construirea unei biserici.

OMONIM s. n. (< adj. omonim, ă, cf. fr. homonyme, lat. homonymus, gr. homonymos < homos – asemănător, onoma – nume): cuvânt care are aceeași formă și aceeași pronunțare cu un alt cuvânt, dar care diferă de acesta prin sens și uneori și prin origine. Astfel: cataractă (= cascadă) – cataractă (= boală de ochi); buhai (= taur) – buhai (= instrument); limbă (= organ) – limbă (= neam) – limbă (= mijloc de comunicare); liră (= instrument muzical) – liră (= monedă); masă (= mulțime) – masă (= mărime) – masă (= mobilă) – masă (= corp solid); ochi (= organ) – ochi (= mugur) – ochi (= geam) etc. Altfel spus, o. este un cuvânt care dispune de un corp fonetic identic cu al altui cuvânt (sau al altor cuvinte), acest corp fonetic fiind uneori legat de celelalte printr-o notă semantică asemănătoare (printr-un sem – v.), datorită folosirii figurate, metaforice a cuvintelor, ca în cazul lui cataractă (netransparența apei și a ochiului), buhai (zgomotul instrumentului asemănător cu mugetul taurului), limbă (calitatea de „mijloc” de comunicare sau „caracteristică” a unor entități diferite) și ochi (formă oarecum asemănătoare a organului văzului, a mugurelui, a geamului), alteori neavând cu celelalte nici o notă comună de înțeles (v. limbă, liră și masă). Un exemplu convingător în acest sens este cuvântul mai (a cincea lună a anului) care nu are nici un sem comun cu mai (adverb), cu mai (ciocan) și cu mai (reg. ficat). Pentru limba română sunt cunoscute lucrările Dicționar de omonime, Casa de editură „Avram Iancu”, București, 1993, de Alexandru Popescu-Mihăești, și Dicționar de omonime, E. Vox, București, 1995, de Gh. Bulgăr și N. Felecan.

depărta [At: PSALT. HUR. 60^v/5 / V: (înv) dă~, (îrg) di~ / Pzi: ~tez, (înv) depart / E: departe] 1 vr A mări distanța față de locul unde se află cineva sau ceva. 2 vr A se retrage din preajma cuiva sau a ceva. 3-4 vr (A se așeza sau) a pleca mai departe. 5 vrp (Îvr) A se separa. 6 vrp (Îvr) A se înstrăina. 7 vr A-și părăsi familia, locul de naștere etc. 8 vr A se stabili în altă parte. 9 vr (Fig) A se înstrăina de o idee. 10 vr A se distanța (de un anumit punct fix, de cineva sau de ceva). 11 vt A lăsa o anumită distanță. 12 vt A fi la o distanță de... 13 vt (C.i. părți mobile ale corpului omenesc) A îndepărta de trunchi. 14 vt A muta în altă parte. 15 vt A ține pe cineva la distanță. 16 vt (C.i. ființe) A alunga dintr-un loc Si: a izgoni. 17 vt A demite dintr-o funcție. 18 vt (Îvr) A exila. 19 vt (C.i. neajunsuri, primejdii, abuzuri) A face să dispară. 20-21 vtr A (se) feri de ceva. 22 vt A cruța. 23 vr A se abate (de la o normă fixată, de la o linie de conduită, de la subiect etc.). 24 vr (Rar) A se debarasa. 25 vr (Îvr) A se revărsa.

depărtare sf [At: CORESI, EV. 283/1 / Pl: ~tări / E: depărta] 1 Mărire a distanței față de locul unde se află cineva sau ceva Si: depărtat¹ (1). 2 Retragere din preajma cuiva sau a ceva Si: depărtat¹ (2). 3-4 (Înv; fig) (Așezare sau) plecare a cuiva mai departe Si: depărtat¹ (3-4). 5 Separare. 6 Înstrăinare. 7 (Înv) Părăsire a familiei, locului de naștere etc. Si: depărtat¹ (7). 8 (Fig) Înstrăinare de o idee Si: depărtat¹ (8). 9 Distanțare de un anumit punct fix, de cineva sau de ceva Si: depărtat¹ (9). 10 Lăsare a unei anumite distanțe până la ceva Si: depărtat¹ (10). 11 Situare la o distanță de... Si: depărtat¹ (11). 12 Îndepărtare de trunchi a unei părți mobile a corpului omenesc Si: depărtat¹ (12). 13 Mutare în altă parte Si: depărtat¹ (13). 14 Ținere a cuiva la distanță Si: depărtat¹ (14). 15 Alungare dintr-un loc a unei ființe Si: depărtat¹ (15). 16 Demitere dintr-o funcție Si: depărtat¹ (16). 17 Exilare. 18 Îndepărtare a unor primejdii, neajunsuri, abuzuri Si: depărtat¹ (18). 19 Ferire de ceva Si: depărtat¹ (19). 20 Cruțare. 21 Abatere de la o normă fixată, de la o linie de conduită, de la subiect Si: depărtat¹ (21). 22 Debarasare. 23 (Îvr) Revărsare. 24 (Ccr) Loc situat la o distanță mare de vorbitor. 25 (Ccr) Distanță. 26 (Îlav) Din ~ (sau ~tări) De departe. 27 (Îlav) La ~ La o oarecare distanță. 28 (Înv; îe) A fi cu ~ A fi la mare distanță. 29 (Îae) A nu fi la îndemână. 30 (Olt; îe) A-i veni cu ~ A nu-i fi la îndemână. 31 (Gmt) Coordonată a punctului dată de distanța între acesta și planul vertical de proiecție.

depărtat², ~ă a [At: M. COSTIN, O. 245 / Pl: ~ați, ~e / E: depărta] 1 Care se află la mare distanță. 2 Care este departe în timp de momentul actual. 3 Care s-a retras din preajma cuiva sau a ceva. 4 Plecat. 5 Separat. 6 Înstrăinat. 7 Care și-a părăsit familia sau locul natal. 8 (Fig) Înstrăinat de o idee. 9 Distanțat de un punct fix, de cineva sau de ceva. 10 Care lasă o anumită distanță până la ceva. 11 Care se situează la o distanță de... 12 (D. o parte mobilă a corpului) Îndepărtat de trunchi. 13 Care s-a mutat în altă parte. 14 Care este alungat dintr-un loc. 15 Care este ținut la distanță. 16 Demis dintr-o funcție. 17 Exilat. 18 (D. primejdii, neajunsuri, abuzuri) Îndepărtat. 19 Ferit de un pericol. 20 Cruțat. 21 Care s-a abătut de la o normă fixă, de la o linie de conduită, de la subiect. 22 (Fig) Deosebit (de). 23 (D. sunete) Care vine din depărtare. 24 (D. drum) Lung. 25 (D. călătorii) Care durează mult timp. 26 (D. un eveniment) Care s-a întâmplat demult Si: străvechi. 27 (D. un eveniment) Care se va petrece peste mult timp. 28 (D. un eveniment) Care se petrece la intervale lungi de timp.

strânge [At: LEX. MARS. 169 / V: (înv) ~rin~, (îvr) ~ren~^[1] / Pzi: strâng, Ps: ~nsei / E: lat strângere] 1 vt (De obicei d. ființe, mai ales d. oameni sau d. senzații, sentimente etc. ale lor; c. i. obiecte sau ființe, mai ales oameni ori părți ale corpului lor) A exercita, (cu ceva) asupra cuiva sau ceva, o presiune (puternică) din două sau mai multe părți ori din toate părțile, reducându-i volumul, modificându-i forma etc. Si: a apăsa (7), a presa, (îvp) a păsa¹. 2 vt (Pfm; îe) A ~ (pe cineva) cu ușa (sau în balamale, în clește, în chingi, în frâu etc.) A sili. 3 vt (Pex; îae) A lua pe cineva din scurt. 4 vt (Îe) A ~ (pe cineva) în spate (sau de, între umeri) (de frică ori de frig) A se înfiora de frig sau de frică. 5 vt (Pan) A cuprinde sau a delimita din două sau din mai multe părți ori din toate părțile. 6 vt (D. obiecte de îmbrăcăminte sau de încălțăminte strâmte; c. i. oameni ori corpul lor sau părți ale acestuia) A apăsa continuu într-o parte, în mai multe părți sau în toate părțile, provocând jenă ori dureri. 7 vt (Pop; îe) A-l ~ (pe cineva) opinca (sau carâmbul, cureaua etc.) A avea un (mare) necaz. 8 vt (D. persoane) A fi îmbrăcat într-un obiect de îmbrăcăminte (prea) strâmt. 9 vt A fi jenat de un obiect de îmbrăcăminte (prea) strâmt. 10 vt (Olt; Buc; c. i. oameni) A tortura. 11 vt (Reg; c. i. oameni) A durea (1). 12 vt (Asr; fig; c. i. oameni) A constrânge (1). 13 vt (Rar; îe) A ~ din toate părțile A încolți. 14 vt (Îvr; îe) A ~ de bani (pe cineva) A stoarce. 15 vt (Îvr; c. i. oameni) A încerca. 16 vt (D. oameni; c. i. obiecte sau părți ale acestora ori ființe, mai ales oameni sau părți ale corpului lor) A prinde (foarte) puternic cu degetele mâinii sau ale mâinilor (foarte) apropiate între ele și a ține (cât mai) apropiate de sine, nelăsând un timp, (să se îndepărteze, să scape etc.) din mână Si: a încleșta. 17-18 vtrr (Îe) A(-i sau -și) ~ (cuiva sau cu cineva) mâna (ori mâinile) sau a se ~ de mână A(-și) întinde mâna dreaptă (sau mâinile) și a (se) prinde (puternic) (de) mâna dreaptă (ori de mâinile) cuiva, în semn de salut (la întâlnire sau la despărțire), de afecțiune, de prietenie, de recunoștință, pentru a felicita sau pentru a-și exprima compasiunea etc. 19-20 vtr (Îvp; fam) A ~ (pe cineva) de gât (și, înv, îf a ~ pe cineva de grumaz sau, reg, de gușă, a se ~ de gât) A (se) sugruma. 21 vt (Îae) A nemulțumi. 22 vt (Îae) A supăra (6). 23 vt (C. i. oameni sau corpul lor; de obicei urmat de determinări ca „în brațe”, „la piept” etc.) A cuprinde (cu putere) cu mâna, cu brațele pentru a aduce și a ține (foarte) aproape (la piept), în semn de prietenie, de mare afecțiune etc. Si: a îmbrățișa, a înlănțui, a prinde Vz piept. 24 vt (C. i. sfori, curele etc. înfășurate în jurul cuiva sau a ceva) A trage (foarte) tare de capete, pentru a înnoda, a lega, a fixa, a închide etc. (mai bine) Vz fixa, închide, înnoda. 25 vt (Pfm; îe) A ~ cureaua A răbda de foame. 26 vt (Îae; șîf a ~ baierele pungii) A face economii (limitându-se la un trai mai modest). 27 vt (C. i. lațuri ale unor sfori, curele etc.) A face să ajungă lipit (foarte) mult de obiectul în jurul căruia este înfășurat exercitând asupra acestuia o presiune (foarte) mare din toate părțile. 28 vt (C. i. noduri, lațuri ale unor sfori, curele etc. înfășurate în jurul cuiva sau ceva) A întări, pentru a nu se (mai) desface (ușor). 29 vt (Pex) A înnoda. 30 vt (Complementul este frâul) A trage pentru a stăpâni și a conduce calul. 31 vt (Înv; pex; complementul este calul călărit) A conduce (din frâu). 32 vr (Mol; Mun; d. funia folosită la treieratul cu caii) A se înfășura pe parul din mijlocul ariei de treierat (micșorându-și treptat lungimea). 33 vt (Rar; c. i. năvoade întinse în apă) A apropia mult marginile și a trage capetele pentru a prinde peștele înăuntru. 34 vt (Prt; c. i. obiecte de îmbrăcăminte sau părul oamenilor) A fixa, a lega cu o sfoară, cu un șiret etc. ca să nu se desfacă, să nu cadă, să nu atârne etc. 35 vt (Rar; d. cingători, brâie, curele etc.; complementul este mijlocul) A încinge (bine). 36 vt (C. i. obiecte de îmbrăcăminte) A face să aibă o croială foarte apropiată de linia corpului sau de o parte a acestuia. 37 vt A face să fie foarte strâmt. 38 vt (C. i. obiecte de îmbrăcăminte, pături etc. sau părți ale acestora) A apropia de corp (petrecând marginile) pentru a-l acoperi (mai) bine (și a-l feri de frig). 39 vt (Rar; pex) A înfășura. 40 vt (Fig; c. i. legături de alianță, de prietenie, de dragoste etc.) A face să devină (mai) apropiat, (mai) puternic, (mai) durabil Si: a cimenta (8), a consolida (3), a întări. 41 vt (C. i. roți de lemn ale vehiculelor) A consolida prin aplicarea unei șine metalice. 42 vt (Trs; c. i. cercul metalic al roții de lemn) A fixa pe obada roții. 43 vt (Îe) A ~ cercul în jurul cuiva A înconjura pe cineva (limitându-i libertatea de acțiune). 44 vr (Asr) A se micșora. 45-46 vtr (Rar; complementul sau subiectul indică malurile sau marginile unei ape sau părți ori porțiuni ale acestora) A (se) strâmta (5-6). 47 vt (C. i. pleoapele, ochii, gura, buzele etc. oamenilor) A închide (tare) ținând lipite între ele părțile mobile. 48 vt (Pfm; îe) A-și ~ gura A se reține (să vorbească). 49 vt (Îae) A tăcea din gură. 50 vi (Îe) Cât ai ~ din ochi Imediat. 51 vt (Pop; pan; c. i. uși, porți etc.) A închide. 52 vt (C. i. fruntea, buzele etc. oamenilor) A încreți (foarte) puternic (în semn de nedumerire, de nemulțumire, de mânie) V încrunta. 53 vt (C. i. dinții, fălcile, pumnii etc. oamenilor) A încleșta (foarte) puternic (pentru a-și stăpâni iritarea, supărarea, furia etc.). 54 vt (C. i. umerii oamenilor) A apropia printr-o mișcare orientată în sus. 55 vi (Îe) A ~ din umeri A-și exprima nedumerirea, nepăsarea, disprețul, nemulțumirea etc. (prin apropierea umerilor printr-o mișcare orientată în sus) Si: a da din umeri, a ridica din umeri. 56 vt (C. i. țesături, hârtie, haine etc.; de obicei cu determinări care arată modul) A aduna laolaltă punând marginile una peste alta sau într-o anumită ordine, într-un anumit fel etc. Si: (reg) a chiti¹ (5). 57 vt (Pan; c. i. paturi montate, corturi întinse etc.) (A desface, a demonta și) a aduna la un loc (și într-un anumit fel) elementele componente. 58 vt (Rar; c. i. perdele, cortine etc. lăsate) A ridica. 59 vr (D. instrumente, ustensile telescopice sau d. părți ale acestora) A introduce unul în altul tuburile din care este alcătuit, pentru a face să fie mai mic. 60 vt (Pan; c. i. părți mobile ale corpului ființelor) A aduce (cât mai) aproape de corp sau unul de altul (reducându-i, aparent, dimensiunile, de obicei lungimea) Si: a apropia (11). 61 vt (Fam; îe) Mai ~-ți coada Nu te amesteca în treburi care nu te privesc. 62 vt (Reg; îe) A ~ genunchii de inimă A se restrânge material. 63 vt (Îe) A-și ~ rândurile A se replia. 64 vt (Pex; îae) A forma o masă omogenă, întărindu-și forțele (fizice sau morale). 65 vr (D. materiale textile sau d. obiecte din fibre naturale muiate ori spălate în apă) A-și reduce dimensiunea Si: a intra (la apă). 66 vr (D. ființe) A-și încovoia, a-și îndoi etc. corpul, de frică, de frig etc., apropiindu-i (foarte) mult extremitățile sau părțile distincte unele de altele și făcându-l să devină (aparent) mai mic Si: a se chirci (2), a se ghemui (1), a se zgârci, (pop) a se ciuciuli¹ (3), a se zguli, (înv) a se stârci, (reg) a se tâmbuși. 67 vr (Îe) A se ~ în sine (sau, rar) în pielea lui A deveni puțin comunicativ. 68 vr (D. oameni) A se lipi (ghemuindu-se) de cineva (sau de ceva) căutând protecție, alinare, confort etc. 69 vr A se ghemui lângă cineva (sau ceva) Si: a se înghesui. 70 vr (Rar; d. membrele corpului ființelor) A se aduna (lângă corp). 71 vr (Rar; d. organe, țesături, mușchi etc. ale corpului ființelor) A se contracta (10). 72-73 vtr (Îe) A i se ~ (sau a-i ~ cuiva) inima (sau, rar sufletul) A simți (sau a face pe cineva să simtă) neliniște, îngrijorare, emoție (foarte) puternică etc. 74 vr (Rar; pan) A se restrânge (ca spațiu ocupat). 75 vt (C. i. piese filetate ale unui dispozitiv, ale unui mecanism etc.) A fixa (mai) bine printr-o mișcare de învârtire. 76 vt A înșuruba (foarte) tare. 77 vt (Îe) A ~ șurubul A folosi mijloace (abuzive) de constrângere. 78 vt (C. i. părți componente ale unui dispozitiv, ale unui aparat etc.) A apropia și a lipi (foarte) tare unul de altul, prin înșurubarea, până la refuz, a unor șuruburi (și a unor piulițe). 79 vt (C. i. obiecte, ființe etc. răspândite, risipite, împrăștiate etc.) A lua și a pune laolaltă, la un loc sau la locul lor, făcând grămezi etc. Si: a aduna (1), (reg) a strângui (1). 80 vt (Îlv) A ~ (într-un) mănunchi ceva A înmănunchea. 81 vt (C. i. grămezi, movile etc. de obiecte adunate) A face (326). 82 vt (Pop; c. i. grâul împrăștiat pe aria de treierat cu caii; cu determinarea „la stâlp”) A îngrămădi în mijlocul ariei (în jurul stâlpului de care sunt legați, cu o funie, caii care treieră). 83 vt (Îvr; fig) A distruge (1). 84 vt (C. i. obiecte sau părți ori fragmente ale acestora) A lua și a așeza în ceva sau într-un loc sigur, ferit sau special amenajat, pentru menținerea în bună stare (și timp îndelungat), pentru a putea fi găsit ușor la nevoie etc. Si: a pune bine, a păstra. 85 vt (C. i. mâncăruri rămase, resturi, vase, tacâmuri etc.) A aduna și a pune deoparte, pentru a elibera masa¹ sau locul respectiv după ce s-a terminat de mâncat. 86 vt (C. i. diverse obiecte împrăștiate, risipite etc. într-o încăpere, undeva etc.) A lua și a pune la loc, așezând în ordine. 87 vt (Pex) A deretica (4). 88 vt (Îe) A ~ patul (sau, reg, așternutul, țoalele) A aduna de pe pat și a pune în ordine. 89 vt (Îae) A face patul Vz face. 90 vt (C. i. obiecte, elemente etc. situate separat, în diferite locuri) A aduce (succesiv) într-un singur loc (luând din mai multe părți și obținând mari aglomerări cantitative) Si: a acumula, a aduna (1), a concentra (1). 91 vt (Pan; c. i. unde, fluide în mișcare) A orienta în cantități (foarte) mari spre același punct Si: a acumula, a aduna (8), a colecta (1), a concentra (3). 92 vt (Rar; c. i. lichide) A absorbi (1). 93 vr (Îvr; d. corpul omenesc) A se fortifica (2). 94 vr (Reg; mai ales în Trs; d. lapte) A se coagula (1). 95 vt (Îvr; c. i. lapte coagulat, brânză, caș etc.) A scurge (14). 96 vt (Reg; mai ales în Trs; complementul este cașul) A jintui. 97 vr (Îvr; d. noroi) A se întări. 98 vt (D. oameni; c. i. roadele pământului, recolta etc.) A lua de pe câmp, din grădini, din livezi etc. și a pune într-un anumit loc, în ceva etc. Si: a aduna (1), a culege (1), a recolta Vz sureti. 99 vt (Pan; d. albine; complementul este nectarul, polenul etc. sau, prin sinecdocă, mierea) A culege (1). 100 vt (Îvp; fșa; c. i. mai ales alimente, hrană etc.) A aduna (spre a face provizii). 101 vt (Înv; c. i. roadele pământului, recolta, alimente, hrană etc.) A depozita (1). 102 vrp (Îvr; subiectul gramatical indică pâinea) A se face (341). 103 vt (C. i. obiecte de aceeași categorie, de obicei de artă sau manuscrise, texte, cărți, mai ales vechi ori rare, producții folclorice etc.) A lua (sau a nota, a înregistra) și a pune la un singur loc, pentru a face o colecție (expusă sau tipărită) Si: a aduna (1), a colecționa, a culege (2). 104 vt (C. i. bunuri materiale, avere, bani etc.) A pune deoparte (puțin câte puțin, încetul cu încetul) pentru (a consuma) mai târziu Si: a acumula, a aduna (9), a agonisi (2), a economisi (4), (pop) a chivernisi (4), (pfm) a prăsi, (reg) a mirui², a priștipi, a răgădui¹, a sclipui², a scofeli, a stăci, a șporoli, a zorobi. 105 vt (Îe) A ~ bani albi pentru zile negre A fi (foarte) chibzuit și econom. 106 vr (Îvr; d. venituri) A se realiza. 107 vt (Îvp; c. i. dări, impozite, taxe oficiale etc.) A percepe. 108 vt (C. i. bani, obiecte, materiale etc.) A pune la un loc (luând din mai multe părți sau de la alții) cu un anumit scop Si: a aduna (1), a colecta (1). 109 vr (D. ființe, mai ales d. grupuri, eventual organizate, de oameni, dintr-un ținut, dintr-o localitate etc.) A ajunge, împreună cu alții (și în număr mare) într-un anumit loc (dinainte stabilit), la cineva sau în jurul cuiva în vederea unui anumit scop Si: a se aduna (13), a se întruni, a se reuni, (reg) a se închelba, a se închelbăra, a se întroloca, a se soborî, a se strângui (2). 110 vr (Rar; pex) A sosi (1). 111 vr (Îe) A se ~ ca (săracii) la mort (sau la pomană) sau ca lupii la hoit A alerga după un câștig nemuncit. 112-113 vtr (Îe) A (se) ~ de pe drumuri sau (pe) acasă A nu mai fi (sau a face să nu mai fie) hoinar, stabilindu-se (sau stabilindu-l) într-un loc. 114-115 vtr (Îae) A sta (sau a face să stea) acasă. 116-117 vtr (Îae) A (se) face om așezat. 118-119 vtr (Îae) A-și (sau a-i) face o situație (materială) bună. 120 vt (Îe) A nu-și (mai) ~ picioarele (de pe drumuri) A umbla (foarte) mult. 121 vt (Îe) A-și ~ lioarba (sau buzișoarele) acasă A tăcea. 122 vr (Îe) A se ~ laolaltă A se căsători (2). 123-124 vtr (Îe) A (se) ~ în jurul cuiva A (se) mobiliza la ceva. 125-126 vtr (Îe) A ~ (cineva) oaste (sau oștire, armată etc. ori, îvr, a se ~ cu oști asupra cuiva) A (se) mobiliza. 127 vt (Îe) A-l ~ Dumnezeu (sau moartea) pe cineva A muri¹. 128 vt (Trs; spc) A intra în ceata feciorilor. 129 vt (Înv; spc; d. organe legislative) A se întruni (în sesiune). 130 vt (Înv; spc; c. i. organe de conducere, legislative etc.) A convoca. corectat(ă)

strâns², ~ă [At: ANON. CAR. / V: (înv) ~rins / Pl: ~nși, ~e / E: strânge] 1 a (D. obiecte sau d. ființe, mai ales d. oameni ori d. părți ale corpului lor) Asupra căruia este exercitată (cu ceva) o presiune (puternică) din două sau din mai multe părți ori din toate părțile, reducându-i volumul, modificându-i forma etc. Si: apăsat² (1), presat. 2 a (D. obiecte de îmbrăcăminte sau de încălțăminte) Care apasă, continuu și într-o parte, în mai multe părți sau din toate părțile, corpul ori părți ale acestuia (provocând jenă sau durere). 3 a (Rar; pex) Strâmt (5). 4 a (Asr; fig; d. dispoziții, ordine etc. sau d. aprecieri, păreri, metode etc.) Sever² (1). 5 a (D. obiecte sau d. părți ale acestora ori d. ființe, mai ales d. oameni sau d. părți ale corpului lor) Care este prins (foarte) puternic cu degetele mâinii sau ale mâinilor (foarte) apropiate între ele și care este ținut (cât mai) aproape de sine, nelăsând, un timp, să se îndepărteze, să scape etc. din mână Si: încleștat. 6 a (D. oameni sau d. corpul lor; de obicei cu determinările „în brațe”, „la piept”) Care este cuprins (cu putere) cu mâna, cu brațele pentru a aduce și a ține (foarte) aproape (la piept), în semn de prietenie, de mare afecțiune etc. Si: îmbrățișat, înlănțuit. 7 a (D. sfori, curele, lanțuri etc. sau d. comprese, pansamente etc. ori d. părul lung) Legat sau înfășurat (foarte) tare în jurul a ceva sau a cuiva, ca să nu se (mai) desfacă (ușor). 8 a (Rar; d. persoane) Încins peste mijloc. 9 a (D. modul de legare, de înfășurare etc.) Care este făcut, lipit (foarte) mult de obiectul pe care-l leagă, exercitând asupra acestuia o presiune (foarte) mare din toate părțile. 10 a (D. frâu) Ținut întins, încordat pentru a stăpâni, a conduce calul. 11 a (D. legături de alianță, de prietenie, de dragoste etc. dintre oameni sau dintre grupări, colectivități etc. umane) Care devine (mai) apropiat, (mai) puternic, (mai) durabil Si: cimentat² (15), consolidat (1), întărit. 12 a (Pan; d. raporturi între organele unui organism, între elementele unui tot, între obiecte aparent disparate sau între fenomene naturale, sociale, economice etc., între concepte, noțiuni etc. ori între activități, mentalități etc.) Care este (și se manifestă) direct și puternic, relevând trăsături intrinsece și exprimând intercondiționări permanente etc. 13 a (Rar; d. încăperi, recipiente etc. sau d. volumul acestora) Mic. 14 a (Îvr) Mic. 15 a (Îvr) Subțire (7). 16 a (Înv; d. sensul cuvântului; îoc larg) Restrâns. 17 a (Fig; d. stil, d. texte, d. formulări scrise sau orale ori d. părți ale lor) Care cuprinde un număr redus de cuvinte. 18 a (Fig; d. stil, d. texte, d. formulări scrise sau orale ori d. părți ale lor) Care este exprimat în cuvinte puține Si: concentrat² (9), concis (1), laconic, lapidar, scurt, succint, sumar, telegrafic. 19 a (Fig; d. modul de a gândi; d. raționamente, argumente etc.) Bine închegat și precis. 20 a (D. pleoapele, ochii, buzele etc. oamenilor) Care este închis (foarte) tare, având lipite între ele părțile mobile. 21 a (D. fruntea, buzele etc. oamenilor) Care este încrețit (în semn de nedumerire, de nemulțumire etc.). 22 a (D. dinții, fălcile, pumnii etc. oamenilor) Care este încleștat (foarte) puternic (pentru a-și stăpâni iritarea, supărarea, furia etc.). 23 a (Îe) (A fi) cu mâna ~ă sau ~ la mână (ori la chimir) sau mână ~ă (A fi) socotit la bani, econom. 24 a (Pex; îae) A fi zgârcit. 25 a (D. țesături hârtie, haine etc.) Adunat laolaltă, cu marginile puse una peste cealaltă sau într-o anumită ordine, într-un anumit fel etc. Si: (reg) chitit² (2). 26 a (Rar; d. perdele, cortine etc.) Ridicat². 27 a (Pan; d. părți mobile ale corpului ființelor) Adus (cât mai) aproape de corp având reduse, aparent, dimensiunile, de obicei lungimea Si: apropiat² (1). 28 a (D. ființe) Care are corpul încovoiat, îndoit etc. de frică, de frig etc., cu extremitățile apropiate unele de altele și (aparent) mai mic Si: chircit (1), ghemuit² (1), zgârcit, (pop) ciuciulit¹ (2), stârcit, zgulit, (reg) tâmbușit. 29 av Lipit (ghemuindu-se) de cineva (sau de ceva), căutând protecție, alinare, confort etc. 30 av Ghemuit lângă cineva (sau lângă ceva) Si: înghesuit. 31 a (Rar; d. membrele corpului ființelor) Adunat (lângă corp). 32 a (Rar; d. organe, mușchi, țesuturi etc. ale corpului ființelor) Contractat² (5). 33 a (Îe) (A fi) cu inima ~ă (ori cu inimile ~e) (sau cu sufletul ~) (A fi) stăpânit de o emoție puternică, de o stare de tensiune nervoasă, de neliniște etc. 34 a (Rar; d. mișcări, puls etc.) Repede. 35 a (Buc; pan; d. oameni) Care este bolnav de strâns¹ (21). 36 a (Rar; pex; d. oameni) Care este bolnav de tetanos. 37 a (Mun; pex; d. oameni) Răcit². 38 a (Rar; d. piesele filetate ale unui dispozitiv, ale unui mecanism etc.) Fixat (mai) bine printr-o mișcare de învârtire până la capătul filetului, până la refuz. 39 a Înșurubat foarte tare. 40 a (D. obiecte, ființe etc. răspândite, risipite, împrăștiate etc.) Care este (luat și pus) laolaltă, la un loc sau la locul lui, făcând grămezi, mănunchiuri etc. Si: adunat² (1). 41 a (D. rânduri, formații etc. de oameni, de vehicule etc. aflate în mișcare) Care are elementele componente foarte aproape unul de altul și foarte ordonate. 42 a Care se deplasează foarte aproape unul de altul și foarte ordonat Si: adunat² (5), compact (4), des¹ (5). 43 a (D. obiecte sau d. părți ori fragmente ale acestora) Luat și așezat în ceva sau într-un loc sigur, ferit sau special amenajat, pentru a fi menținut în bună stare (și timp îndelungat), pentru a fi găsit ușor la nevoie etc. Si: păstrat. 44 a (D. mese) De pe care s-au adunat, după ce s-a terminat de mâncat, mâncarea rămasă, resturile, vasele, tacâmurile etc. 45 a (Rar) Pus bine. 46 a (Îvr) Întărit. 47 a (D. roadele pământului, recolte etc.) Luat de pe câmp, din grădini, din livezi etc. și pus într-un loc, în ceva etc. Si: adunat² (1), cules² (1), recoltat. 48 sf (Pop) Recoltă. 49 sf (Pop) Provizie. 50 a (Rar; pan; d. obiecte de aceeași categorie, de obicei de artă sau manuscrise, texte, cărți, mai ales vechi ori rare, producții folclorice etc.) Colecționat². 51 a (D. bunuri materiale, opere, bani etc.) Pus deoparte (puțin câte puțin, încetul cu încetul), pentru (a fi consumat) mai târziu Si: acumulat², adunat² (1), agonisit² (2), economisit (2), (pop) chivernisit (2). 52 sf (Pop) Avere (4). 53 sf (Îe) A face ~a (cu cineva) A conviețui (cu cineva) într-o căsnicie. 54 a (Îvp; fam; d. oameni) Econom (9). 55 a (Îvp; fam; d. oameni) Cumpătat² (11). 56 a (Pex) Zgârcit. 57 a (Îvr; îe) (A fi) ~ la vorbe (A fi) zgârcit la vorbă. 58 a (D. ființe, mai ales d. oameni sau d. grupuri (organizate) de oameni dintr-un ținut, dintr-o localitate etc.) Ajuns împreună cu alții (și în număr mare) într-un anumit loc (dinainte stabilit), la cineva sau în jurul cuiva (în vederea unui anumit scop) Si: adunat² (3), întrunit, reunit, (reg) soborât. 59 a (Rar; pex) Sosit² (5). 60 a (Rar; pex; d. grupuri de oameni) Puțin numeros.

vitrian, -ă adj. Vitros. ◊ (med.) Flocoane vitriene = opacități mobile în corpul vitros. • sil. -tri-an-. pl. -ieni, -iene. /cf. vitros.

REPER, repere, s. n. 1. Corp sau sistem de corpuri la care se raportează poziția unui corp fix sau mobil; semn sau obiect care ușurează orientarea. ♦ Semn trasat pe un obiect, pentru a permite recunoașterea poziției pe care trebuie sa o ocupe acel obiect într-un ansamblu; semn trasat pe diferite piese care trebuie să fie asamblate. ◊ Punct de reper = semn care servește la recunoașterea unui loc, la orientare. ♦ (Top.) Indicator de nivel servind la calcularea sau la verificarea altitudinii unui punct de pe teren. 2. (Tehn.) Mecanism, aparat de orientare. – Din fr. repère.

frottola (cuv. it.), piesă vocală de largă circulație în Italia sec. 16. Conținutul piesei, de factură lirică, de dragoste, își pune amprenta asupra stilului muzical, simplu, omofon* (spre deosebire de madrigalul* polifonic*). Forma poetică, o variantă a balletei [v. baladă (I, 1, 2)] urma, în general, tiparul strofic (după fiecare strofă* un refren*) cu schema metrică trohaică* (8 silabe pe vers). Cei mai cunoscuți compozitori ai genului au fost Giovanni d’Antiquis, Marco Carra, Ludovico Fogliano, Josquin des Prés, Benedetto Tromboncino. Cele mai reprezentative creații au fost tipărite între anii 1504-1514 la Veneția de Ottaviano dei Petrucci, considerat inventatorul tipăriturii muzicale cu corpuri de metal mobile.

OKUMÉ (OKOUMÉ) (< fr.; cuv. gabonez) s. m. Arbore originar din Africa, de 20-30 m înălțime, cu tulpina, ramurile, frunzele și florile de culoare roz-satinat. Lemnul se întrebuințează la fabricarea mobilelor ușoare, a corpurilor planoarelor și a placajului suplu (Aucoumea klaineana).

REPER, repere, s. n. 1. Corp sau sistem de corpuri la care se raportează poziția unui corp fix sau mobil; semn sau obiect care ușurează orientarea sau care permite recunoașterea unui sistem tehnic. 2. Fiecare dintre semnele (linie, punct, perforație etc.) trasate pe obiectele care trebuie asamblate pentru a identifica poziția lor corectă în ansamblu. ♦ Punct de reper = semn, indicație care servește la recunoașterea unui lucru, a unui loc etc. ♦ (Top.) Indicator de nivel servind la calcularea sau la verificarea altitudinii unui punct de pe teren. 3. (Tehn.) Mecanism, aparat de orientare. – Din fr. repère.

REPER, repere, s. n. 1. Corp sau sistem de corpuri la care se raportează poziția unui corp fix sau mobil. ♦ Semn trasat pe un obiect pentru a permite recunoașterea poziției pe care trebuie să o ocupe acel obiect într-un ansamblu. ◊ Expr. Punct (sau puncte) de reper = semn care servește la recunoașterea unui loc, la orientare. Căutînd de acolo puncte de reper, s-a muncit să alcătuiască hărți. GALAN, B. I 86. ÎI tîrî pe toate străzile și bulevardele principale, să-i fixeze cîteva puncte de reper în orașul necunoscut. C. PETRESCU, C. V. 48. ♦ (Top.) Indicator de nivel servind la calcularea sau verificarea altitudinii unui punct de pe teren. 2. (Tehn.) Mecanism sau aparat de orientare.

strângere sf [At: BREZOIANU, A. 333/23 / V: (înv) strin~ / Pl: ~ri / E: strânge] 1 (Predomină ideea de apropiere în spațiu) Exercitare (cu ceva) a unei presiuni (puternice), din două sau mai multe părți ori din toate părțile asupra unui obiect sau asupra unei ființe, mai ales persoane, ori asupra unor părți ale corpului acestora, reducându-le volumul, modificându-le forma etc. Si: apăsare (1), apăsat¹ (1), presare, presat¹, strâns¹ (1), strânsoare (1), strânsură (1), (înv) strânsătură (1), (îvr) strângătură (1) Vz comprimare, comprimat. 2 Apăsare continuă într-o parte, în mai multe părți sau în toate părțile, exercitată de un obiect de îmbrăcăminte sau de încălțăminte (prea) strâmt asupra corpului unei persoane sau asupra unei părți a acestuia, provocând jenă sau durere. 3 (Pex) Senzație neplăcută sau dureroasă pe care o simte cineva pe corp sau pe o parte a acestuia când poartă îmbrăcăminte sau încălțăminte incomodă sau strâmtă Si: (rar) strânsoare (3) V bătaie. 4 (Asr; fig) Constrângere (1). 5 (Rar; îs) ~ în spate Înfiorare (de frică, de frig). 6 (Asr; fig) Constrângere (2). 7 Prindere (foarte) tare, cu degetele mâinii (sau ale mâinilor) foarte apropiate între ele, a unui obiect sau a unei părți a acestuia ori a unei ființe, mai ales persoane sau a unei părți a corpului acesteia, ținând (cât mai) aproape de sine și nelăsând un timp (să se depărteze, să scape etc.) din mână Si: încleștare, încleștat, strâns¹ (5), strânsoare (15), (rar) strânsătură (4), strânsură (4). 8 (Îs) ~ de mână (sau ~a mâinii) (Întindere a mâinii drepte și prindere cu ea a mâinii drepte a cuiva, ca) gest de salut (la întâlnire sau la despărțire), de afecțiune, de prietenie, de recunoștință, pentru a felicita sau pentru a-și exprima compasiunea etc. Si: strâns de mână, (înv) strânsoare de mână, strânsătură de mână, (înv) strânsură de mână. 9 (De obicei cu determinările „în brațe”, „la piept”) (Cuprindere cu putere cu mâinile, cu brațele, a trupului cuiva sau pentru a aduce și a ține foarte aproape de sine, ca) gest de prietenie, de mare afecțiune etc. Si: îmbrățișare, îmbrățișat, înlănțuire, înlănțuit, strâns¹ (7), strânsoare (16), (rar) strânsătură (6), strânsură (6). 10 Tragere (foarte) tare de capetele unei sfori, ale unei curele etc. înfășurate în jurul cuiva sau a ceva, pentru a înnoda, a lega, a fixa, a închide etc. (mai) bine Si: strâns¹ (8), (înv) strânsătură (7) Vz fixare, fixat, închidere, închis, înnodare, înnodat, legare, legat. 11 (Fam; îs) ~ a curelei Îndurare (de foame) Si: (fam) strâns al curelei V strâns¹. 12 (Îas) Tragere de frâul calului pentru a-l stăpâni, a-l conduce etc. 13 Apropiere de corp ori de o parte a acestuia (petrecând marginile) a unui obiect de îmbrăcăminte, de obicei haină, palton etc. sau a unei pături, a unui cearșaf etc. ori a unor părți ale acestora, pentru a se acoperi (mai) bine (și a se feri de frig) Si: (rar) strâns¹ (11). 14 (Pex) Înfășurare. 15 (Fig) Consolidare a unei legături de alianță, de prietenie, de dragoste etc. Si: cimentare (8), cimentat² (15), consolidat (1), întărire, întărit, (rar) strâns¹ (12) Vz apropiere. 16 Închidere (puternică) a pleoapelor, a gurii, a buzelor etc. ținând lipite (tare) între ele părțile mobile Si: (rar) strâns¹ (13). 17 (Încrețire puternică a frunții, a buzelor etc. ca) gest de nedumerire, de nemulțumire, de mânie etc. Vz încruntare, încruntat. 18 (Rar) (Încleștare puternică a dinților, a fălcilor, a pumnilor etc. ca) gest de stăpânire (cu greu) a iritării, a supărării, a furiei etc. 19 (Rar) Apropiere a umerilor printr-o mișcare orientată în sus. 20 (Îs) ~ din (sau de) umeri (Mișcare în sus a umerilor ca) gest de nepăsare, de dispreț etc. Si: ridicare de umeri, (rar) strâns din umeri. 21 Alunecare laolaltă a unei țesături, a unei hârtii, a unei haine etc., punând marginile una peste alta sau într-un anumit fel, într-o anumită ordine etc. Si: (rar) strâns¹ (19), (reg) chitire¹ (4), chitit¹ (4). 22 (Pan) Aducere (cât mai) aproape de corp a părților mobile (picioare, aripi etc.) ale corpului ființelor (reducându-le, aparent, dimensiunile, de obicei, lungimea) Si: apropiere (1), apropiat¹ (1), (rar) strâns¹ (17). 23 (Rar) Intrare la apă (a materialelor textile sau a obiectelor din fibre naturale muiate sau spălate în apă). 24 Încovoiere, îndoire etc. a propriului corp, apropiindu-i (foarte) mult extremitățile sau părțile mobile unele de altele și făcându-l să devină (aparent) mai mic Si: chircire (1), chircit (1), ghemuire (1), ghemuit¹ (1), închircire, închircit, zgârcire, zgârcit, (rar) strâns¹ (20), (îvp) zgârcitură, (pop) ciuciulire¹ (3), ciuciulit¹ (1), stârcire, stârcit¹, zgulire. 25 (Asr) Contractare (4). 26 (Îs) ~ de inimă Sentiment puternic de teamă, de durere, de neliniște etc. Si: (rar) strânsoare de inimă Vz strânsoare. 27 (Înv; spc) Accelerare (a pulsului). 28 (Înv; pan) Concizie. 29 Fixare (mai bine) a două (sau mai multe) piese (filetate și) întrepătrunse, printr-o mișcare de învârtire a unui șurub (și a unei piulițe) până la capătul filetului, până la refuz. 30 Înșurubare (foarte) tare Si: strâns¹ (28). 31 (Predomină ideea de acumulare) Luare a unor obiecte, a unor ființe etc. răspândite, risipite, împrăștiate etc. și punerea lor laolaltă, la un loc sau la locul lor, făcând grămezi, mănunchiuri etc. Si: adunare (4), adunat¹ (1), strâns¹ (29), (rar) strânsoare (22), strânsură (10). 32 Luare a unor obiecte sau a unor părți ori a unor fragmente ale acestora și așezarea lor în ceva sau într-un loc sigur, ferit sau special amenajat pentru menținerea lor în bună stare (și timp îndelungat), pentru a putea fi găsit ușor la nevoie etc. Si: păstrare, păstrat¹, (rar) strâns¹ (30). 33 Adunare de pe masă și punere deoparte a mâncărurilor rămase, a resturilor, a vaselor, a tacâmurilor etc. folosite și murdare, pentru a elibera masa¹ sau locul respectiv. 34 (Pex) Luare și punere la loc a unor obiecte împrăștiate, risipite etc. într-o încăpere, undeva etc., așezându-le în ordine Si: (pfm) dereticare, strâns¹ (33). 35 Aducere (succesivă) într-un singur loc a unor obiecte, elemente etc. situate separat în diferite locuri (luând din mai multe părți și obținând mari aglomerări cantitative) Si: acumulare, acumulat¹, concentrare (2), concentrat¹ (2), strâns¹ (35), (îvr) strânsoare (23). 36 (Reg; mai ales în Trs) Coagulare (a laptelui). 37 (De obicei cu determinări care arată felul) Luare a roadelor pământului, a recoltei etc. de pe câmp, din grădini, din livezi etc. Si: adunat¹ (1), culegere (1), cules¹ (1), recoltare, recoltat, recoltă, strâns¹ (37), (înv) strânsură (21), (înv) strânsoare (24). 38 (Rar) Depozitare (1). 39 Punere deoparte (câte puțin, încetul cu încetul) de bunuri materiale, de bani etc. pentru (a consuma) mai târziu Si: acumulare, acumulat¹, ordonare, ordonat, agoniseală (1), agonisire (2), agonisit¹ (2), (pop) chiverniseală (5), chivernisire (5), chivernisit¹ (5), economisire (4), economisit¹ (4), (reg) priștipeală, sclipuială, sclipuire¹, (rar) strângătură (3), (îvr) strâns¹ (40), strânsură (24). 40 (Îvp; cu determinări care arată felul) Percepere. 41 Punere la un loc de bani, de obiecte, de materiale etc. (luând din mai multe părți), pentru un anumit scop Si: adunare (1), adunat¹ (1), colectare (1), colectat (1), strâns¹ (42). 42 Ajungere, împreună cu alții (și în număr mare) într-un anumit loc (dinainte stabilit), la cineva sau în jurul cuiva (în vederea unui anumit scop) Si: adunare (2), adunat¹ (3), întrunire, întrunit, reunire, (reg) închelbare, închelbărare, întrolocare. 43 (Rar; pex) Sosire (3). 44 (Înv) Mobilizare. 45 (Înv) Convocare (1).

ORBITAL, -Ă, orbitali, -e, adj. 1. Care aparține orbitei cerești, privitor la orbita unui corp ceresc. ♦ (Despre un mobil) Care parcurge o orbită. 2. Care aparține sau se află în orbita oculară. – Din fr. orbital.

MOBIL² ~e n. 1) Factor ce determină desfășurarea unei acțiuni; impuls; imbold. 2) Corp în mișcare. /<fr. mobile, lat. mobilis

ORBITAL, -Ă adj. 1. Referitor la orbita unui corp ceresc. ♦ (Despre un mobil) Care parcurge o orbită. 2. Al orbitei ochiului; orbitar. [Cf. fr. orbital].

ORBITAL, -Ă I. adj. referitor la orbita unui corp ceresc. ◊ (despre un mobil, un vehicul) care parcurge o orbită. II. s. m. ~ atomic = zonă din jurul unui nucleu atomic. (< fr. orbital)

SPIROCHET s. m. bacterie patogenă cu corpul spiralat subțire și mobil. (< fr. spirochète)

ondulații depoziționale (pl.), (engl.= ripple marks) structuri cu caracter → geopetal, născute la interfața unui corp de sedimente clastice mobile (nisipuri) cu mediul în care s-a acumulat (subacvatic sau subaerian). O.d. au aspect vălurit, simetric, în cazul celor generate de mișcarea valurilor și asimetric, în cazul celor generate de acțiunea unui curent de apă sau curent eolian. Funcție de factorul care le generează, ele se numesc o. de oscilații (valuri), o. de curent și o. eoliene; se diferențiază între ele și prin indicele de ondulare: raportul dintre lungimea de undă, L, a unei ondulații (distanța pe orizontală dintre două depr. succesive) și înălțimea H (distanța pe verticală între vârful crestei și fundul depr.). Sin. ripple marks. onlap (engl.), tip de discordanță în stratigrafia seismică situată la limita inf. a unei secvențe de strate orizontale sau slab înclinate, dispusă peste o secvență subiacentă cu înclinare mai mare. V. și downlap, toplap.

mobil³ s. n., pl. (corpuri în mișcare, telefoane) mobile, (obiective) mobiluri

*glicerínă f., pl. e (d. vgr. glykýs, dulce). Chim. Un corp lichid, gras, puțin mobil, incolor, dulceag, scos din corpurile grase pin saponificațiune. Se topește la 17° și ferbe la 290°. A fost extras de Scheele la 1779, ĭar la 1855 Berthelot arătă că e un alcool trĭacid. Se întrebuințează în medicină și parfumerie și servește și la făcut nitroglicerină, dinamită, cerneală, văpsele ș. a.

viu, vie [At: PSALT. HUR. 71^r/26 / Pl: vii, (înv) vie af, sf / E: ml vivus, -a, -um] 1 a (D. ființe; îoc mort) Care este în viață Si: (înv) vivant (1), (îvr) vietățit (1). 2 a (D. ființe; îoc mort) Înzestrat cu viață Si: (înv) vivant (2), (îvr) vietățit (2). 3-4 a (Îljv) De ~ Fiind încă în viață. 5 a (D. oameni; îla) Mort de ~ Epuizat din punct de vedere fizic. 6 a (D. oameni; îas) Lipsit de fermitate morală. 7 a (Olt; d. țesături, obiecte de îmbrăcăminte etc.; îas) Care este putred (din cauza vechimii). 8 a (Olt; d. țesături, obiecte de îmbrăcăminte etc.; îas) Care este rărit din cauza uzurii. 9 a (Îe) A (se) băga (sau a duce) (pe cineva) de ~ în mormânt (sau în pământ) A (se) omorî. 10 a (Pex; îae) A necăji foarte tare pe cineva. 11 a (Îe) A-i lua (cuiva) pielea (sau a jupui pe cineva) de ~ A pedepsi aspru pe cineva. 12 a (Îae) A fi fără milă față de cineva. 13 a (Îae) A pretinde de la cineva mai mult decât poate da. 14 a (Îae) A-i lua cuiva tot ce are Si: a jecmăni, a jefui. 15 a (Îe) A (se) îngropa (sau înmormânta) de ~ A (se) retrage într-un loc anume, întrerupând legăturile obișnuite cu lumea. 16 a (Îae) A nimici. 17 a (Arg; îae) A băga în buzunar ceea ce s-a furat. 18 a (Îe) A mânca (pe cineva) de ~ A omorî. 19 a (Îe) A fi mort de ~ A fi foarte slab. 20 a (Îae) A fi foarte bolnav. 21 a (Rel; îlv) A face ~ A învia. 22 a (Îe) (A fi) mai mult mort decât ~ (A fi) într-o stare de epuizare maximă (din cauza bolii, a fricii etc.). 23 a (Îlav) ~ sau mort sau ori ~, ori mort În orice stare s-ar afla, în viață sau mort. 24 a (Îal) Cu orice preț. 25 a (Pop; îla) ~-viuț (sau -viuleț) În viață. 26 a (Pop; îal) Nevătămat. 27 a (D. animale; îoc oviparitate, sciziparitate; îe) A naște (sau a făta) pui vii A se înmulți în modul caracteristic mamiferelor. 28 a (Îs) Pământ ~ Pământ care nu a fost lucrat niciodată sau care a fost lăsat multă vreme nelucrat Si: paragină¹, pârloagă, țelină², (îrg) ogor, (reg) cățea (23), rât². 29 a Care este constituit din una sau mai multe ființe vii. 30 a (D. locuri) Care este animat (prin ființe în viață). 31 a Foarte asemănător Si: aidoma, leit. 32 a (În religia creștină; d. Dumnezeu) Care este etern. 33 sm Dumnezeu (1). 34-35 smf, a (Persoană) care prin mila divină va dobândi viața veșnică. 36 smf Persoană care este în viață. 37 smf (D. acte juridice; îla) Între vii Care are valabilitate numai în timpul vieții părților contractante. 38-39 sm (Îljv) Pe ~ (În mod) direct. 40-41 sm (Pct; îal) (Care este realizat) după natură. 42-43 sm (Îal) (Care este emis, transmis, rostit sau care are loc) în direct. 44-45 sm (Med; îal) (Care se face) fără anestezie. 46 smp (Îe) Morții cu morții (și) viii cu viii Îmbărbătare adresată celor care se consolează greu de moartea unei persoane dragi. 47 smp (Îae) Se spune în legătură cu atitudinea nepăsătoare a cuiva care nu regretă moartea unei rude sau a unei persoane cunoscute. 48 smp (Îe) Nici cu viii, nici cu morții Se spune despre un bolnav care nici nu moare, nici nu se însănătoșește. 49 sm (Îe) A lua (și) de pe (sau de la) ~ (ori vii), și de pe (ori de la) mort (ori morți) A fi lacom. 50 smp (Înv; îe) A șterge (sau a rade) (pe cineva) dintre vii (ori din cartea viilor) sau a se cura de cărțile viilor A omorî. 51 smp (Îvp; îe) A ieși (sau a pieri, a se duce) dintre (ori, pop, de printre) vii (sau, înv, dintre numărul viilor) A muri. 52 smp (Îe) (A fi sau a rămâne) mort între vii (A fi sau a rămâne) ca și mort. 53 smf (Înv; mpl) Ființă care este în viață. 54 smf (Înv; mpl) Totalitatea viețuitoarelor de pe pământ. 55 smf (Înv; spc) Totalitatea oamenilor de pe pământ Si: omenire, umanitate. 56 a (D. celule, organisme, materie etc.) Care are viață prin structura sau prin esența sa. 57 a (D. celule, organisme, materie etc.) A cărui funcționare face posibilă viața. 58 a (D. plante sau părți ale lor) Care este în plină vegetație. 59-60 a (D. plante sau părți ale lor) Verde (18-19). 61 a (D. semințe) Care își păstrează puterea germinativă. 62 a (D. părți ale corpului, organe, țesuturi etc.) Care aparține unei ființe în viață. 63 a (Îs) Carne (sau rană, plagă) vie Carne (1) a unui organism în viață, de pe care s-a jupuit pielea. 64 a (Îas) Plagă care sângerează. 65 a (Îas) Carne (22) crudă. 66 a (Îas) Animale destinate sacrificării pentru consumul alimentar. 67 a (Îas) Grup de persoane care practică prostituția. 68 a (Fig; îas) Om în viață. 69 a (Îe) A tăia (sau a trage etc.) în (sau din) carne vie (ori, pop, în cărnuri vii) A tăia (sau a trage etc.) în plin, în ființe vii (1). 70 a (Fig; îae) A încerca să elimine răul prin măsuri radicale. 71 a (Îs) Inventar ~ Totalitatea vitelor și a păsărilor care aparțin unei gospodării sau unei crescătorii. 72 a Care dăinuie încă. 73 a Care (mai) este viabil¹ (3). 74 a (D. limbă, cuvinte etc.) Care este comunicat oral. 75 a (D. limbă, cuvinte etc.) Care este în circulație. 76 a (D. afixe) Productiv. 77 a (Îlav) Prin (sau, rar, din, cu) ~ grai (sau, rar, glas) ori, rar, prin grai ~, cu glas ~, înv, prin voce vie Oral. 78 a (D. ființe) Care are o vitalitate deosebită. 79 a (D. ființe) Care este plin de viață Si: exuberant (3). 80 a (D. ochi, privire, fizionomie etc.) Care trădează un temperament dinamic. 81 a (D. ochi, privire, fizionomie etc.) Care exprimă inteligență. 82 a (D. ochi, privire, fizionomie etc.) Care are o expresie însuflețită. 83 a (D. gândire, imaginație) Care este creativ, productiv. 84 a (D. gândire, minte) Pătrunzător. 85 a (D. stări sufletești, sentimente, senzații etc.) Care se manifestă cu intensitate și persistență (dezvăluind un temperament pasionat, energic). 86-87 a, av (Care se desfășoară) cu energie, dinamism. 88-89 a, av (Care se produce) cu rapiditate. 90-91 a, av (Care se manifestă) cu intensitate. 92-93 a, av (Într-un mod) pronunțat. 94-95 a, av (Care se produce) cu simpatie și entuziasm. 96 a (D. discuții) Care se poartă cu însuflețire (și vehemență). 97 a (D. creații, realizări ale oamenilor) Expresiv (2). 98 a (D. creații, realizări ale oamenilor) Viabil¹ (3). 99 a (D. creații, realizări ale oamenilor) Care însuflețește. 100 a (D. moarte) Care se produce în mod violent. 101 a (D. viață) Tumultuos. 102 a (D. viață) Care se desfășoară în lumea pământeană. 103 a Care se raportează la fapte reale, autentice. 104 a Elocvent (5). 105 a (D. ape) Curgător (1). 106 a (D. izvoare) Care are un debit de apă constant. 107 a (Pex; d. ape) Curat (8). 108 a (Mtp; îs) Apă ~ Apă miraculoasă care poate învia sau însănătoși pe cineva. 109 a (Rel; îas) Apă sfințită care mântuiește. 110 a (D. apă) Care curge cu repeziciune. 111 a (D. mare) Care este agitată. 112 sn (Îvr) Izvor. 113 a (D. foc) Care arde cu vâlvătăi. 114 a (D. flăcări) Care se mișcă cu intensitate în timpul arderii. 115 a (D. cărbuni) Aprins² (1). 116 a (Ent; reg; îc) Foc-~ sau pământ-~ Licurici (Lampyris noctiluca). 117 a (Ent; reg; îac) Omidă cu peri. 118 a (D. corpuri luminoase) Care strălucește cu intensitate. 119 a (D. surse de lumină) Care răspândește o lumină puternică. 120 a (D. strălucirea corpurilor) Intensă. 121 a (D. culori) Strălucitor. 122 a (D. culori) Strident. 123 a (D. obiecte) Care are o culoare intensă. 124 a (D. voce, sunete, zgomote) Cu sonoritate puternică. 125 a (D. voce, sunete) Care impresioneză. 126 a (D. voce) Care trădează emoție. 127 a (D. muzică, melodii etc.) Care are un ritm accelerat și antrenant. 128 a (D. ritmul unei compoziții muzicale) Care are o desfășurare rapidă. 129 a (D. aer) Curat (24). 130 a (D. mirosuri) Pătrunzător. 131 a (D. băuturi) Care are o concentrație mare de alcool Si: tare. 132 a (D. elemente din natură, corpuri etc.) Care se deplasează într-un ritm rapid. 133 a (D. elemente din natură, corpuri etc.) Care este mobil. 134 a (D. mișcare, deplasare) Rapid. 135 a (D. fenomene, procese fizice sau chimice) Care se produce și se propagă cu rapiditate. 136 a (Înv; îs) Calce ~ Var nestins. 137-139 a Vital (1-3). 140 a (Fig; îs) Forță vie (de mișcare) Energie cinetică. 141 sn (Rar) Forță vitală. 142 sn (Rar) Viață (1). 143 sn (D. carne; îla) În ~ Care aparține unui animal încă nesacrificat pentru consumul alimentar. 144 sn (Îvr; d. păsări, insecte etc.; îlv) A da în ~ A ieși din învelișul protector la capătul dezvoltării embrionare. 145 sna (Reg; îs) ~ul nopții Miezul nopții. 146 sna (Reg; îs) ~ul codrului (sau pădurii) Mijlocul unui codru (sau al unei păduri). 147 sna (Reg; îs) ~ul apei (sau de apă) Albia unei ape curgătoare. 148 sna (Reg; îas) Loc în albia unui râu unde apa este adâncă și repede. 149 sna (Reg; îs) ~ul focului Porțiune a focului unde acesta arde mai intens. 150 sna (Reg; îs) ~ul târgului Parte a unei așezări unde este concentrată activitatea comercială.

FILDEȘ² ~i m. 1) Colț de elefant; dinte incisiv al elefantului. 2) înv. Mamifer exotic cu corpul masiv, cu trompă lungă, mobilă, cu urechi late și cu doi colți mari; elefant. /<turc. fildiși

SPIROCHET s.m. Bacterie patogenă cu corp spiralat foarte subțire și mobil. [Var. spirochetă s.f. / < fr. spirochète, cf. gr. speira – spirală, chaite – coamă].

CABINET s.n. 1. Încăpere (într-o casă, într-un apartament etc.) mai retrasă și mai liniștită decît celelalte, destinată anumitor folosințe (pentru lucru, în vederea exercitării unei profesiuni etc.). 2. Încăpere sau serie de încăperi (în localul unei instituții) unde lucrează cineva, fiindu-i rezervate exclusiv; birou. 3. Secție, serviciu de studii. ◊ Cabinet metodic = a) centru didactic al activității metodice dintr-o școală, dintr-un oraș etc.; b) secție de îndrumare și de informare în bibliotecile mari și în întreprinderi; (ieșit din uz) cabinet de partid = centru în care se dădeau îndrumări teoretice și metodice cadrelor de lectori, conferențiari și propagandiști și celor care studiau marxism-leninismul; cabinet tehnic = centru de îndrumare tehnică în cadrul unei întreprinderi. 4. Guvern; guvernămînt; consiliu de miniștri. 5. Mobilă mică, alcătuită dintr-un corp bogat ornat și cu sertare, așezat pe un suport în formă de masă sau pe coloane. [Pl. -te, -turi. / < fr. cabinet].

CHILOPODE s. n. pl. ordin de miriapode carnivore, asemănătoare cu insectele, cu corpul lung și segmentat, foarte mobile: scolopendra, urechelnița etc. (< fr., engl. chilopodes)

SPIRO-₁ „spiră, spirală; spiralat, ondulat”. ◊ gr. speira „buclă” > fr. spiro-, engl. id., germ. id., it. id. > rom. spiro-. □ ~centru (v. -centru), adj., cu pinteni spiralați; ~chete (v. -chete), s. f. pl., bacterii saprofite patogene unicelulare, cu corp ondulat, lung, flexibil și mobil; ~ciclic (v. -ciclic), adj., (despre flori) așezat în spirală; ~ciclie (v. -ciclie), s. f., dispunere a elementelor florale după o linie spirală; ~cid (v. -cid), adj., s. n., (medicament) administrat împotriva sifilisului; sin. antiluetic; ~id (v. -id), adj., în formă de spirală; ~trop (v. -trop), adj., răsucit în spirală; sin. spirotropic; ~tropic (v. -tropic), adj., spirotrop*.

MOBÍL¹, -Ă adj., s. n. 1. Adj. Care se mișcă, se deplasează, mișcător (II); care poate fi mișcat, deplasat. Orizonul... este mobil sau mișcător. GENILIE, G. 98/23. Tunurile românești erau mai mici, de aceea erau mai mobile și putea trage tot folosul dintr-însele. BĂLCESCU, M. V. 615, cf. NEGULICI, POLIZU, PONTBRIANT, BARCIANU, V., COSTINESCU, LM. Această posibilitate de situațiune simetrică a distanței puntului mobil de puntul A, constituie pentru aceasta din urmă câtime două moduri de existență opuse. CULIANU, A. 8, cf. DDRF. La dreapta. . . odaia de lucru: fotolii și canapea. . ., birou american cu capac mobil. TEODOREANU, M. II, 22. Podul mobil se ridică și ne lasă cale deschisă. SADOVEANU, O. IX, 291. Spre deosebire de lanțurile fixe, avem lanțurile mobile, destinate a transmite mișcări. SOARE, MAȘ. 126. Masa mobilă se mișcă abia simțit. V. ROM. martie 1955, 238. ◊ (Jur.; de obicei cu accentul pe prima silabă) Ai mobilă sau bunuri mobile = avere, bunuri care pot fi mutate dintr-un loc în altul; avere mișcătoare. Bunurile sînt mobili prin natura lor, prin determinațiunea legei. HAMANGIU, C. C. 119. Timbru mobil = (în opoziție cu timbru s timbru care se aplică. Se pun în circulație noile timbre mobile fiscale. BO 1952, 181. (Tipogr.) Caractere (sau litere) mobile = litere izolate care se culeg una cîte una (alăturîndu-se pentru a forma cuvinte). Cf. COSTINESCU, LM. (Mil.) Trupe mobile = unități militare cu capacitate de deplasare rapidă. Cf. COSTINESCU, LM. ♦ (Despre ochi, privire, figură) Care își schimbă mereu expresia; mereu în mișcare. Cu coatele pe masă, se uita țintă în ochii lui calzi, mobili, expresivi. VLAHUȚĂ, O. A. III, 31. Din oglindă, o privea o femeie cu ochi aprinși, . . . cu față mobilă. DEMETRIUS, A. 325. 2. S. n. Corp în mișcare. A zice, spre exemplu, că distanța mobilului M de origine este de 5 metri, nu este a fixa posițiunea acestui punt, mobilul putîndu-se atunci afla în M sau M'. CULIANU, A. 8. Dacă am avea un mobil oarecare, supus la acțiunea unei puteri constante, el se va mișca după aceleași legi la care este supusă și căderea corpurilor. PONI, F. 24. Viteza tinde să crească, de cîte ori mobilul se îndreaptă spre poziția inițială de repaus, și să scadă cînd se îndepărtează de dînsa. CIȘMAN, FIZ. I, 105. 3. Adj. Nestabil; schimbător, variabil. Cf. NEGULICI, POLIZU, PONTBRIANT, D., BARCIANU, V., COSTINESCU, LM. Principiul este hotărît, este fix; aplicarea e mobilă, după împrejurări. MAIORESCU, D. I, 368, cf. id. CR. III, 402. Echilibriul mobil al temperaturelor. PONI, F. 151. Termenii tehnici sînt printre cele mai mobile elemente ale vocabularului. GRAUR, F. L. 83. Accentul liber . . . poate să se schimbe ín cursul flexiunii cuvîntului, și atunci se numește accent liber mobil. id. I. L. 56, cf. 68. ◊ Substantiv mobil = substantiv care, prin adăugarea unui sufix, își poate crea formă de feminin de la cea de masculin sau formă de masculin de la cea de feminin. Formarea de substantive feminine de la masculine și de substantive masculine de la feminine prin adăugarea unui sufix.. . poartă numele de moțiune, iar substantivele în stare de a suferi această modificare se numesc mobile. L. ROM. 1953, nr. 2, 32. Sărbătoare mobilă = sărbătoare din calendarul creștin care nu cade în fiecare an la aceeași dată. Cf. CADE. . S. n. Cauză, impuls, imbold; scop, obiectiv. V. r e s o r t, m o t o r. Simțămintul național fu cel dintîi mobil al planurilor sale. KOGĂLNICEANU, S. A. 99. Nu se poate admite că singurul mobil al acțiunilor lor să fie interesul. GHICA, A. 176. Mobilul. . . nu a putut fi decît vanitatea. MAIORESCU, CR. I, 267. În acest mic monolog. . . atît de caracteristic pentru Pristanda se arată totodată și mobilul ce-l mișcă, și cauza întregei lui activități. GHEREA, ST. CR. I, 346. Într-un grup de manifestanți participă un număr de indivizi diferențiați psihologic dar legați momentan de un mobil comun. LOVINESCU, C. IV, 113. Mobilul acestor fapte nu apare limpede. CONTEMP. 1949, nr. 159, 5/4. – Accentuat și: (1) móbil. – Pl.: mobili, -e și (învechit, f.) mobili. - Din fr. mobile, lat. mobilis.

FLAMĂ ~e f. Parte luminoasă mobilă care se înalță dintr-un corp aprins; flacără. /<fr. flamme, lat. flamma

ARTICULAȚIE s.f. 1. Încheietură, legătură (mobilă) între oase. ♦ Legătură între două corpuri solide, care permite rotirea lor în jurul unui punct sau al unei axe. 2. Mod de a pronunța, de a rosti un sunet; pronunțare a unui sunet; articulare. ◊ Bază de articulație = modul de pronunțare a sunetelor, care se face într-un anumit fel în fiecare limbă sau dialect. [Gen. -iei, var. articulațiune s.f. / cf. fr. articulation, lat. articulatio].

impulsiune f. 1. mișcare comunicată unui corp de către altul; 2. fig. excitare, mobil.

BAIȚ, baițuri, s. n. Preparat chimic de compoziție variată, întrebuințat la prelucrarea unor materii prime (ca piei, păr, lemn etc.), la vopsire sau la mai buna fixare a vopselii (pe fibre, țesături, mobile), la ungerea sau curățirea unor corpuri metalice, lemnoase etc. – Pronunțat monosilabic.

scrânti [At: PO 112/24 / V: (îvp) scrinti, (reg) ~răti, sclin~, sclân~, scân~, slân~ / Pzi: ~tesc / E: slv съкрѫнѫти] 1 vr (Med; d. oase sau d. extremitățile mobile ale oaselor) A se deplasa din poziția normală față de articulația din care face parte Si: a se luxa, a se departicula, a se disloca, a se răsuci, a se suci, (reg) a se proclinti. 2 vr (D. membre ale corpului) A suferi o deplasare a unui os, a unei articulații etc. din poziția normală Si: a se luxa, a se departicula, a se disloca, a se răsuci, a se suci, (reg) a se proclinti. 3 vt (Med; mai ales d. oameni, c. i. oase ori extremități mobile ale acestora sau membre ale corpului) A scoate din articulație, din poziția normală Si: a luxa, a departicula, a disloca, a răsuci, a suci, (reg) a proclinti. 4 vt (Îe) A o ~ A comite o eroare Si: a greși. 5 vt (Îae) A face o gafă, o prostie. 6 vt (Reg) A deplasa (1). 7 vr (Îvr; fig) A se abate de la convingerile sau hotărârile sale Si: a se clinti, a șovăi. 8 vr (Fig; d. oameni; adesea cu determinări ca „la minte”, „la cap” etc.) A-și pierde judecata Si: a înnebuni, a se sminti, a se țicni.

CREDENȚĂ s.f. Mobilă din evul mediu, formată dintr-un corp așezat deasupra bufetului propriu-zis sau pe montanți sculptați. ♦ Măsuță, policioară pentru vase; bufet pentru servirea gustării înainte de masă. [Cf. it. credenza, fr. crédence, germ. Kredenz].

LAC s.n. Soluție de bază de oxid de aluminiu gelatinos, amestecată uneori cu un colorant, folosită în pictură. ♦ Suc rășinos al unor arbori din Extremul Orient, din care se prepară o soluție pentru lustruit mobile. ♦ Lichid cu care se acoperă unele corpuri pentru a le feri de umezeală, de rugină etc. [Cf. fr. laque, germ. Lack, lat. lacca < pers. lakk – culoare roșie < hind. lakh].

cămașă (-ăși), – 1. Îmbrăcăminte de (pînză) care acoperă parte superioară a corpului. – 2. Vălul de la altar. – 3. Husă pentru mobile. – 4. Mapă. – 5. Supracopertă (de carte). – 6. Pleavă. – 7. Membrană care învelește ceapa, usturoiul și alți bulbi. – 8. Placentă. – 9. Spuma vinului care fermentează. – Var. cămeșe, cămașă. Mr., megl. cămeașă. Lat. camisia (Diez, I, 102 și Gramm., I, 19; Pușcariu 266; Meyer 187; Candrea-Dens., 235; REW 1550; DAR); cf. alb. këmisë, it. camiscia, fr. chemise, sp., port. camisa. A trecut recent de la decl. în -ă la cea în -e, ca toate cuvintele terminate în -șe sau -je. Der. cămășoi, s. n. (cămașă lungă); cămășică, s. f. (maiou); cămășuță, s. f. (maiou).

RELATIV, -Ă adj. 1. Care se raportă, se referă la... ♦ Pronume (adverb sau adjectiv) relativ = pronume (adverb sau adjectiv) care se raportă la un substantiv sau la un pronume precedent; propoziție relativă (și s.f. ) = propoziție subordonată introdusă prin pronume sau adverbe pronominale relative sau nehotărîte; propoziție atributivă; timp relativ = timp care exprimă o acțiune raportată la alt moment decît cel al vorbirii. 2. Care variază (după împrejurări); evaluat, determinat cu aproximație. ♦ Valabil între anumite limite, în anumite condiții. ♦ (Fiz.) Mișcare relativă = deplasare a unui corp față de un sistem de referință mobil. 3. Care nu există decît în relație cu altceva. // adv. Aproximativ, aproape. [< fr. relatif, it. relativo, lat. relativus].

ARTICULAȚIE s. f. 1. (anat.) încheietură, nod; loc de inserție a unui organ pe altul; legătură (mobilă) între oase. 2. (tehn.) legătură între două corpuri solide, care permite rotirea lor în jurul unui ax. 3. mod de a pronunța un sunet. (< fr. articulation, lat. articulatio)

CREDENȚĂ s. f. mobilă din evul mediu formată dintr-un corp așezat deasupra bufetului propriu-zis sau pe montanți sculptați. ◊ măsuță, policioară pentru vase; bufet pentru servirea gustării înainte de masă. (< it. credenza, germ. Kredenz)

LAC s. n. 1. soluție pe bază de oxid de aluminiu gelatinos, cu un colorant, folosită în pictură. 2. suc rășinos al unor arbori din Extremul Orient, din care se prepară o soluție pentru lustruit mobile. 3. lichid cu care se acoperă unele corpuri pentru a le feri de umezeală, de rugină etc. (< germ. Lack)

RELATIV, -Ă I. adj. 1. care există în cadrul unor relații concrete; condiționat, limitat. 2. care este în raport, în relație cu altceva. ♦ pronume (sau adverb) ~ = pronume (sau adverb) care se raportează la un substantiv sau la un pronume precedent; propoziție ~ă (și s. f.) = propoziție atributivă; timp ~ = timp care exprimă o acțiune raportată la alt moment decât cel al vorbirii. 3. (despre mărimi fizice) care variază (după împrejurări); evaluat, determinat cu aproximație. ◊ valabil între anumite limite, în anumite condiții. ♦ (fiz.) mișcare ~ă = deplasare a unui corp față de un sistem de referință mobil. II. adv. aproximativ, aproape. (< fr. relatif, lat. relativus, it. relativo, germ. relativ)

MIXOMICÉTE (< fr. {i}; {s} gr. myxa „mucus” + mykes „ciupercă”) s. f. pl. (BOT.) Încrengătură de plante inferioare, saprofite, lipsite de clorofilă, cu corpul format dintr-un plasmodiu gelatinos inform, mobil, alb, galben, roșu etc. (Myzophyta). Se hrănesc cu substanțe vegetale în descompunere.

BASCULĂ, bascule, s. f. 1. (Și în expr. balanță cu basculă) Aparat pentru măsurarea corpurilor, de tipul balanței cu brațe neegale, care permite cîntărirea corpurilor grele cu ajutorul unor greutăți etalonate de zece ori mai mici; balanță zecimală, cîntar decimal. Dincolo de noi era un maidan cu basculă publică, bariera drumului de fier și, peste barieră, magaziile și atelierele uriașe ale manufacturii de tutun Belvedere. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 13. ◊ Basculă de locomotivă = sistem compus din mai multe cîntare, montat pe un canal special și folosit la cîntîrirea locomotivelor și la verificarea repartizării greutăților pe fiecare osie. 2. Scînduri sau pîrghie mobilă așezată în cumpănă pe un suport, astfel încît un capăt se lasă în jos în timp ce celălalt se ridică. ♦ Scîndură mobilă a ghilotinei, pe care se așază corpul condamnatului. – Accentuat și: basculă.

credență¹ sf [At: DOC. (1769), ap. TDRG / V: ~dinț, ~dineț sn / Pl: ~țe / E: fr crédence] 1 Mobilă din Evul Mediu, formată dintr-un corp așezat deasupra bufetului propriu-zis sau pe montanți sculptați. 2 (Reg) Policioară pentru vase. 3 Masă mică din altarul bisericii catolice, pe care stau vasele sfințite Cf pristol.

încheietură sf [At: DOSOFTEI, V. S. 45/1 / V: (îrg) ~chie~, ~itură / S și: (înv) în cheitură / Pl: ~ri / E: încheiat + -ură] 1 Îmbinare mobilă a capetelor oaselor. 2 (Pex) Parte a corpului situată în dreptul unei articulații. 3 (Atm; pop; îs) ~ra șalelor Mijloc. 4 Loc unde se îmbină două sau mai multe obiecte, părțile unui obiect etc. 5 Loc unde se îmbină bârnele la casele din lemn. 6 (Pex) Loc unde se întâlnesc, formând un unghi drept, zidurile casei. 7 (Înv; fig) Legătură. 8 (Grm; înv) Articol. 9 (Grm; înv) Silabă. 10 (Muz; înv; pbl) Cadență. 11 (Înv) Grad. 12 (Reg; îf închietură) Gaură în care intră nasturele de la haină. 13 (Înv) Creatură. 14 (Înv) Concluzie.

relativ, ~ă [At: POENARU, G. 67/18 / V: (înv) răl~ / Pl: ~i, ~e / E: lat relativus, -a, -um, fr relatif, it relativa, ger relativ] 1 a (Udp „la”) Care se referă la ceva sau la cineva. 2 a Care are legătură cu ceva sau cu cineva. 3 a (Îs) Cuvânt (sau pronume, adverb, adjectiv) ~ Cuvânt (sau pronume, respectiv adverb, adjectiv) care face legătură între propoziții subordonate și cuvintele determinate din propozițiile regente. 4 a (Îs) Propoziție ~ă Propoziție subordonată introdusă printr-un pronume sau adverb relativ. 5 a (Îas) Propoziție atributivă. 6 a (Îoc timp absolut, îs) Timp ~ Timp care exprimă o acțiune relatată la alt moment decât cel al vorbirii. 7 a (Îlpp) ~ la În legătură cu... 8 a (Îal) Referitor la. 9 a (Îal) Față de... 10 a (Îal) În raport cu... 11 a (Îoc absolut) Care depinde de anumite condiții. 12 a (Îoc absolut) Care depinde de punctul de vedere al cuiva. 13 a (Îs) Cronologie ~ă Cronologie care stabilește că un eveniment sau un fenomen a avut loc înaintea altuia sau după altul, fără să poată preciza cu exactitate data. 14 a (D. mărimi fizice) Care are valoare dependentă de un anumit sistem de referință. 15 a (Îs) Mișcare ~ă Deplasare a unui corp față de un sistem de referință mobil. 16 a Care se definește sau se calculează prin raportarea la o altă mărime sau la anumite condiții concrete. 17 a Determinat cu aproximație. 18 a Care depinde de un termen în absența căruia ar fi fară sens. 19 a Care nu există decât în relație cu altceva. 20 av În oarecare măsură. 21 av Mai mult sau mai puțin. 22 av Aproximativ (3).

bascúlă s.f. 1 (tehn.) Aparat care permite cîntărirea corpurilor grele cu ajutorul unor greutăți (de o sută de ori) mai mici. ◇ Basculă de locomotivă = sistem compus din mai multe cîntare, montat pe un canal special, care este folosit la cîntărirea locomotivelor și la verificarea repartizării greutăților pe fiecare osie. Balanță cu basculă v. balanță. 2 Scîndură sau pîrghie mobilă, așezată în cumpănă pe un suport. ◆ (ist.) Scîndură mobilă a ghilotinei pe care se așeza corpul condamnatului. 3 Partea metalică a armelor de vînătoare cu țevi mobile. 4 (sport) Aparat de gimnastică pentru executarea diferitelor sărituri acrobatice. 5 Dispozitiv care permite modificarea poziției, în plan vertical și orizontal, în raport cu axa optică, a unei părți a aparatului fotografic. • pl. -e. /<fr. bascule.

* CIL sm. 1 Prelungire în formă de fir a corpului unora din bacili ¶ 2 ~i vibratili, prelungiri mobile ale protoplasmei în formă de perișori pe care le au unele celule [fr.]. (🖼 1150).

FLACĂRĂ flăcări f. 1) Masă de gaze arzânde care se ridică în sus de la un corp aprins, degajând căldură și lumină. 2) Parte luminoasă mobilă care se înalță ca o limbă de foc dintr-un corp aprins. 3) fig. Forțe însuflețitoare. [G.-D. flăcării] /<lat. flaccula

ORBITĂ s.f. 1. Traiectorie închisă a unui corp ceresc. ♦ (Mec.) Traiectorie închisă parcursă de un mobil, de un electron. 2. Cavitate osoasă a craniului în care este așezat ochiul. 3. (Fig.) Sferă de activitate; sferă de influență. [< fr. orbite, cf. it. orbita].

ORBITÁL, -Ă (< fr.) adj., s. m. 1. Adj. Care aparține orbitei unui corp ceresc, privitor la această orbită. ♦ (Despre un mobil) Care parcurge o orbită. 2. Adj. (ANAT.) Care aparține orbitei (2) sau se află în cavitatea acesteia. 3. S. n. (FIZ., CHIM.) O. atomic = fiecare dintre soluțiile cu semnificație fizică ale ecuației lui Schrödinger pentru anumite valori ale energiei globale (E) și ale numărului cuantic principal (n). Înlocuiește noțiunea de „orbită” și definește zona din jurul unui nucleu atomic, în care probabilitatea existenței unui electron, caracterizat prin valori diferite ale numerelor cuantice, este maximă. Un o.a. poate fi ocupat de unul sau maximum doi electroni, care se deosebesc între ei prin valoarea numărului de spin (s). Corespunzător numerelor cuantice, orbitalii au energii și geometrii specifice. ◊ Orbitali moleculari = orbitali rezultați prin întrepătrunderea a doi sau mai multor o. atomici proveniți de la doi atomi suficient de apropiați în spațiu. Un o.m. este comun ambilor atomi care se unesc pentru a forma o legătură covalentă și nu poate fi ocupat decât de maxim doi electroni. Prin contopirea a doi o. atomici se obțin doi o.m.: un o. de legătură (liant), caracterizat prin energie mai joasă decât a o. atomici, din care provine și care stabilizează molecula (norul electronic are densitatea maximă în spațiul dintre cele două nuclee), și un o. de antilegătură (antiliant), caracterizat prin energie mai înaltă decât a o. atomici, din care provine și care nu participă la legarea atomilor, ci la respingerea lor (norul electronic are în spațiul dintre nucleele atomice densitatea minimă).

ORBITAL, -Ă, orbitali, -e, adj. 1. Care aparține orbitei unui corp ceresc, privitor la această orbită. ♦ (Despre un mobil) Care parcurge o orbită. 2. Care aparține sau se află în orbita oculară. – Din fr. orbital.

pară¹ [At: PSALT. 224 / V: (reg) pără / Pl: (rar) ~re, (reg) pări, peri, pere / E: slv пара] 1 sf (Îvr) Emanație puternică. 2 sf (Îvr) Sul de fum. 3 sf Parte luminoasă, mobilă și dogoritoare care se înalță dintr-un corp aprins Si: flacără. 4 sf (Spc) Vâlvătaie. 5 sf (Pex) Dogoare. 6 sf (Îla) De (sau în) ~ Arzător. 7 sf (Îal) Roșu aprins, ca para focului. 8-9 sf (Îljv) (Cu) foc și ~ (În mod) înverșunat. 10-11 sf (Îal) (În mod) îndârjit. 12-13 sf (Îal) (Care este) furios. 14-15 sf (Reg; îal) (Care este) sprinten. 16 sf (Îe) A trece (sau a sări) prin foc (sau, rar, prin apă) și ~ A înfrunta orice primejdie pentru atingerea unui scop. 17 sf (Îe) A se face foc și ~ (de mânie) A se supăra foarte tare Si: a se înfuria, a se mânia. 18 av (Asr; îs) Roșu ~ Foarte intens. 19 sf (Fig; îvr) Intensitate. 20-21 sf (Fig) Sentiment puternic (și chinuitor). 22 (Fig) Entuziasm. 23 (Fig) Chin sufletesc. 24 (Fig) Dorință chinuitoare Vz foc. 25 (Reg) Trăsnet. 26 (Orn; reg; îc) ~ra-focului Gușă-roșie (Erithacus rubecula rubecula). 27 (Bot; reg; îac) Garofițe (Dianthus chinesis). 28 (Bot; reg; îac) Arșinic (Lychnis calcedonica). 29 (Reg) Tăiș al toporului.

pârjol [At: ANON. CAR. / V: (înv) păr~, per~, (reg) ~oală sf / Pl: ~uri, (îvr) ~oale / E: pvb pârjoli] 1 sn Foc violent și mistuitor izbucnit mai ales pe vreme de secetă și arșiță mare Si: incendiu, (îvp) pojar, (reg) pârjolaie (2), pârlitură (15). 2 sn (Prc) Parte luminoasă, mobilă și dogoritoare care se înalță dintr-un corp aprins. 3 sn (Prc) Flacără vie care se întinde repede și arde ierburile uscate, miriștea etc. Si: pară¹, văpaie, vâlvătaie. 4 av (Cu valoare de superlativ absolut) Extrem de... 5 av (Pe lângă verbe de mișcare) Foarte repede. 6 sn (Îlav) Cu ~ sau cu (mare) foc și cu ~ Foarte repede și cu mare intensitate. 7 sn (Îlav) Foc și ~ Cu înverșunare Si: aprig, aprins, îndârjit, înverșunat. 8 sn (Îe) A da (sau, înv, a lăsa, a slobozi) ~ A aprinde un foc. 9 sn (Îae) A incendia. 10 sn (Reg; îe) A lua ~ A se aprinde. 11-12 sn (Pfm; îe) A face ~ A distruge totul (prin foc). 13 sn (Pex; îae) A face prăpăd. 14 sn A i se aprinde (cuiva) ~ înaintea ochilor sau (reg) a se face foc și ~ A se înfuria foarte tare. 15 sn (Îe) A plânge cu foc și cu ~ A plânge în hohote. 16 sn (Îe) A purta ferul și ~ul A distruge cu forța armată. 17 sn (Îvr; Ban; Trs) Loc în pădure ars de pârjol (1) Si: (pop) pârlitură (16), (reg) pârjolitură (19), părleală (11). 18-19 sn Căldură mare în timpul verii (cu secetă care distruge vegetația) Si: arșiță, zăduf, zăpușeală. 20 sn (Înv; fig) Sentiment puternic, pornire violentă care copleșește pe cineva, întunecându-i adesea dreapta judecată. 21-22 (Înv; fig) Furie (nestăvilită). 23 (Înv; fig) Iubire pasională nestăpânită. 24 (Fig) Nenorocire mare care se abate asupra cuiva Si: năpastă, pacoste. 25 (Pex) Dezlănțuire de forțe provocată de om sau de elementele naturii, pricinuind mari distrugeri de bunuri sau de vieți omenești Si: calamitate, dezastru, potop, potopenie, prăpăd, urgie.

văpaie sf [At: (a. 1550-1580) GCR I, 6/25 / V: (îvr) vop~, (reg) hop~ sf, văpai sn / Pl: văpăi, (înv) ~ / G-D: și (înv) ~i / E: ns cf alb vapë] 1 Parte luminoasă, mobilă (și dogoritoare) care se înalță dintr-un corp aprins Si: flacără (2). 2 Foc violent și mistuitor. 3 (Olt) Văpaiță (3). 4 (Mun) Opaiț. 5 Lumină strălucitoare. 6 Fascicul de lumină Si: rază. 7 Căldură arzătoare Si: arșiță (1), dogoare (1). 8 (Fig) Suferință morală Si: chin (3), durere (5). 9 (Fig) Înflăcărare. 10 (Fig) Pasiune.

văpaie s.f. 1 Parte luminoasă, mobilă (și dogoritoare) care se înalță dintr-un corp aprins, flacără; foc de obicei violent și mistuitor, pîrjol, vîlvătaie. ◊ (determ. prin „de foc”, „de pară” sau "focului) Cerul se luminase de văpaia focului ca de un fulger neîntrerupt (MIH.). ◊ Compar. Era... ispititoare și dulce ca păcatul însuși, mlădioasă și vie ca văpaia (M. I. CAR.). ◊ Fig. Noi ardem, ah, cu cruzime-n văpăi, Mistuindu-ne unul pe altul (BLA.). ♦ (reg.) Văpaiță pentru pescuit. 2 Lumină vie, strălucire, seînteiere; rază, fascicul de lumină. După cîteva văpăi roșii, trecătoare..., noaptea cade aproape dintr-o dată (IORGA). ◊ Fig. Ioana era o văpaie rece și pasivă (CĂL.). 3 Căldură arzătoare, arșiță, dogoare. Dogorîtă de văpaie... potolea cuptorul (BRĂ.). ◊ Analog. Și-n gîtlej simt jar, văpaie (BEN.). ♦ Fig. Chin, durere, suferință (morală). O văpaie mă cutreiera din creier pînă-n tălpi (VOIC.). 4 Fig. (adesea cu determ. în gen.) Înflăcărare, însuflețire, pasiune, patimă. Ochii ei căprii și mari însuflețiți de văpaia unui sînge pătimaș (HOG.). • pl. -ăi. g.-d. -ăii, (înv.) -aiei. și (reg.) vopaie, hopaie s.f. /cuv. autoh.; cf.alb. vapë.

TATU ~ m. Mamifer exotic edentat, cu corpul protejat de un înveliș cornos, format din plăci mobile. /<fr. tatou

*mobilizéz v. tr. (fr. mobiliser; it. mobilizzare și, maĭ des, mobilitare; lat. mobilitare, d. móbilis, mobil): Pun armata de pace în mișcare și țin gata de războĭ: a mobiliza un corp de armată. Jur. Consider un lucru imobil ca mobil.

piston n. 1. bucată mobilă ce se mișcă într’un cilindru, într’un corp de pompă: pistonul e bucata cea mai importantă a unei mașini cu aburi; 2. instrument de muzică.

MOBIL¹, mobile, s. n. 1. Cauză determinantă a unei acțiuni, motiv. În acest mic monolog... se arată totodată și mobilul ce-l mișcă [pe Pristanda] și cauza întregii lui activități. GHEREA, ST. CR. I 346. Nu se poate admite că singurul mobil al acțiunilor lor să fie interesul. GHICA, A. 176. 2. Corp în mișcare.

PLOȘNIȚĂ, ploșnițe și ploșniți, s. f. Insectă parazită, de culoare roșie, cu corpul turtit, care trăiește prin crăpăturile pereților sau ale mobilelor și se hrănește cu sîngele omului (Cinex lectidaria); păduche-de-lemn, stelniță. Pe podul cu lungi pînze de painjen Roiesc ploșnițele roșii. EMINESCU, O. I 46. N-a putut dormi diaconul de căldură și de ploșniți. CONTEMPORANUL, III 658. Vezi bine că te-i fi mutînd de patru ori pe an dintr-o casă în alta, dacă te gonesc ploșnițele. BOLINTINEANU, O. 273. ◊ Compus: ploșniță-de-cîmp = insectă parazită, verzuie pe spate, castanie pe aripi și roșiatică pe pîntece, care trăiește pe fructe și pe legume. Palomena prasina).

SPIROCHET, spirocheți, s. m. Microorganism din grupa protozoarelor, cu corpul în formă de spirală, foarte subțire și foarte mobil, care cauzează o serie de boli contagioase.

picătură sf [At: PSALT. HUR. 61^v/15 / Pl: ~uri, (îrg) ~ure / E: pica¹ + -tură] 1 (Udp „de”) Părticică sferică desprinsă dintr-o masă de lichid, formată prin condensarea unui gaz etc. Si: pic¹ (4), strop, (îvr) picurătură. 2 (Pex) Cantitate mică dintr-un lichid. 3 (Îlav) Printre ~ri Din când în când. 4 (Pex; îal) În timpul liber. 5 (Pex; îal) Pe apucate. 6 (Îlav) ~ cu ~ Puțin câte puțin. 7 (Îal) Încetul cu încetul. 8 (Îal) Pe îndelete. 9 (Îal) Până la epuizare. 10 (Îlav) Cu ~a În cantitate mică. 11 (Îal) Până la o ~ Tot. 12 (Reg; îlav) A sta în ~ (D. cașul pus la scurs) A picura. 13 (Îe) A semăna (cu cineva) ca două ~i de apă A se asemăna perfect cu cineva Si: a fi leit. 14 (Îe) A se strecura (sau a scăpa) ca printre ~i A ieși cu mare greutate dintr-o situație neplăcută. 15 (Îal) A scăpa greu dintr-o primejdie. 16 (Îe) Până la ultima ~ de sânge Până la moarte Si: până la ultima suflare. 17 (Îe; înv) A lua (cuiva) ~a A uzurpa bunurile cuiva. 18 (Bot; reg; îc) ~-de-sânge Ruscuță (Adonis flammea). 19-20 (Reg; lsg) Băutură alcoolică (în cantitate mică). 21 (Reg) Loc unde pică apa de pe streașină. 22 Cantitate neînsemnată de ceva. 23 Fărâmă. 24 (Lpl) Substanță medicamentoasă lichidă care se administrează sub formă de picături Si: (reg) picuri. 25 (Teh) Particulă de metal topit care se desprinde de pe electrod în cursul sudurii și care se depune pe suprafața pieselor care se sudează. 26 (Îs) ~i reci Stropi metalici solidificați căzuți în forme în timpul turnării și care rămân în corpul piesei turnate. 27 (Reg) Pată. 28 (Reg) Model decorativ pe mobilele țărănești. 29 (Înv) Semn de punctuație echivalent cu punctul. 30 (Înv; îs) Jumătate de ~ Virgulă. 31 (Trs; dep) Cal slab, bătrân, rău îngrijit. 32 (Mun) Lovitură. 33 (Mar; Trs) Pădure doborâtă de vânt Si: (reg) plavie, palancă¹. corectat(ă)

DESATELIZA vb. tr. a face ca un mobil spațial să-și părăsească traiectoria orbitală din jurul unui corp ceresc. (< fr. désatelliser)

ELIPSOID s. n. 1. suprafață închisă generată de elipse mobile, având trei plane de simetrie, perpendiculare două câte două. 2. corp geometric rezultat prin rotirea unei elipse în jurul uneia dintre axele sale. (< fr. ellipsoïde)

MOBIL¹, -Ă I. adj. 1. care se mișcă sau se poate mișca. 2. schimbător, nestatornic; versatil. ◊ (despre fața omului) care își schimbă ușor expresia; (despre ochi) în continuă mișcare. 3. (despre substantive) apt de a suferi moțiune². II. s. n. 1. corp în mișcare. 2. cauză determinată a unei acțiuni; motiv. (< fr. mobile, lat. mobilis)

ORBITĂ s. f. 1. traiectorie închisă parcursă de un mobil, de un electron etc. ◊ drum real parcurs de un corp ceresc. 2. fiecare dintre cavitățile osoase ale craniului în care se află ochiul. 3. (fig.) sferă de activitate; zonă de influență exercitată de o persoană etc. (< fr. orbite, lat. orbita)

articulație sf [At: DA ms / V: ~iune / P: ~ți-e / Pl: ~ii / E: fr articulation, lat articulatio] 1 Legătură între două sau mai multe oase (prin intermediul ligamentelor). 2 Locul articulației (1) Si: încheietură. 3 Legătură mobilă a segmentelor unui antropod. 4 Legătură care permite rotația unor corpuri în jurul unei axe sau a unui punct. 5 (Rar) Articulare (1). 6 (Iuz) Articulare (4). 7 (Îs) Bază de ~ Modul de pronunțare a sunetelor, specific fiecărei limbi sau dialect.

BASCULĂ ~e f. 1) Balanță pentru cântăritul corpurilor grele cu ajutorul unor greutăți etalon mici. 2) Scândură sau pârghie mobilă, așezată în echilibru pe un suport (pivot). Joc de ~. [G.-D. basculei] /<fr. bascule

CIL s. m. 1. prelungire protoplasmatică filiformă mobilă la unele bacterii, alge, infuzori sau la unele celule din corpul metazoarelor, cu funcții diferite. 2. păr al pleoapei. (< fr. cil, lat. cilium, geană)

fáun s.m. (în mit. romană; și nm. pr.) Zeu al cîmpiilor, al pădurilor și al turmelor, reprezentat ca un bărbat cu corpul păros, cu picioare și coarne de țap, și cu urechi mobile, care era celebrat de romani în serbările numite „Lupercalii”. • pl. -i. / <lat. faunus, -i.

FLACĂRĂ, flăcări, s. f. 1. Masă liberă de gaze, care iese dintr-un corp solid sau dintr-un lichid aprins și arde cu dezvoltare de căldură și lumină; parte luminoasă, mobilă, care se înalță ca o limbă de foc dintr-un corp aprins; pară. O flacără țîșni, crescu într-o pălălaie, creștea spre cer ca o cușmă uriașă de foc. CAMILAR, TEM. 254. ◊ (Poetic) Acuma nopțile erau senine, cu boltă de ametist, pe care străluceau puzderie de stele mărunte și luceferi ca niște flori de flacără. SADOVEANU, M. C. 34. ◊ Fig. De pe malurile Prutului, privim spre răsărit întinderile Uniunii Sovietice, pămînturile pe care s-a aprins flacăra Marii Revoluții din Octombrie. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 359, 1/6. Ochii lui sînt două flăcări de lumină genială. DEMETRESCU, O. 37. ◊ Expr. A fi în flăcări (sau, rar, în flacără) = a arde puternic, a fi cuprins de flăcări. Casa este în flăcări ◊ Fig. E-n flacără bolta senină. Și fără-ntrerupere-acum Se varsă tăcută lumină. COȘBUC, P. II 8. 2. Fig. (Sugerat de diferite însușiri ale unei flăcări) Înflăcărare, pasiune, căldură, strălucire. Noi ne-am cuprins de-o flacără curată, Ce niciodată n-are să apuie. CERNA, P. 49. Flacăra tinereții încălzește gîndul dorit și aștepți cu nerăbdare să sune, cît mai degrabă, ceasul luptei. PĂUN-PINCIO, P. 94. – Pl. și: flacăre (TEODORESCU, P. P. 542), flacări (SADOVEANU, O. VII 171, COȘBUC, P. I 67).

flacără sf [At: (a. 1828) LOGHICĂ, ap. GCR II, 254/21 / V: (Olt) flea~ / Pl: flăcări, (pop) ~ri, (înv) ~re / E: ml *flaccula (=facula)] 1 Masă liberă de gaze care iese dintr-un corp solid sau dintr-un lichid aprins și care arde cu dezvoltare de căldură și de lumină. 2 Parte luminoasă mobilă care se înalță ca o limbă de foc dintr-un corp aprins Si: pară¹, văpaie, (rar) flamă (3). 3 (Îe) A fi în flăcări A arde puternic. 4 (Îae) A fi cuprins de flăcări. 5 (Fig) Pasiune. 6 (Fig) Căldură. 7 (Fig) Strălucire. corectat(ă)

orbită sf [At: ȘINCAI, ÎNV. 132 / V: (iuz) orbit / Pl: ~te / E: lat orbita, fr orbite] 1 Drum pe care îl parcurge un corp ceresc. 2 Traiectorie în formă de curbă închisă, parcursă de un mobil într-un câmp de forțe centrale, de un electron care aparține unui sistem atomic etc. 3 Fiecare dintre cele două cavități osoase ale craniului, în care se află ochii. 4 (Fig) Sferă sau mediu al unei activități oarecare. 5-6 (Fig) Sferă de acțiune sau de influență.

uranoramă sf [At: NEGULICI / Pl: ? / E: fr uranorama] (Îvr) Prezentare a corpurilor cerești și a mișcării lor relative cu ajutorul unui glob mobil.

ARTICULAȚIE, articulații, s. f. 1. Legătură între două sau mai multe oase (prin intermediul ligamentelor); locul acestei legături; încheietură. ♦ Legătură mobilă a segmentelor unui animal artropod. ♦ Legătură între două sau mai multe corpuri solide, care permite rotația lor relativă în jurul uneia sau a două axe sau în jurul unui punct. 2. (Rar) Articulare. – Din fr. articulation, lat. articulatio, -onis.

ARTICULAȚIE, articulații, s. f. 1. Legătură între două sau mai multe oase (prin intermediul ligamentelor); locul acestei legături; încheietură. ♦ Legătură mobilă a segmentelor unui animal artropod. ♦ Legătură între două sau mai multe corpuri solide, care permite rotația lor relativă în jurul uneia sau a două axe sau în jurul unui punct. 2. (Rar) Articulare. 3. Rostire clară și corectă a vocalelor și consoanelor în cântul vocal; p. ext. execuție clară și frazare exactă în muzica instrumentală. – Din fr. articulation, lat. articulatio, -onis.

scrântit, ~ă a [At: ANON. CAR. / V: (pop) ~rin~, (reg) sclin~, sclân~ / Pl: ~iți, ~e / E: scrânti] 1 (D. oase sau d. extremități mobile ale oaselor) Deplasat din articulația din care face parte. 2 (D. membrele corpului) Care are deplasat un os, o articulație etc. din poziția normală Si: luxat, dezarticulat, dislocat, răsucit, sucit², (reg) proclintit. 3 (Mai ales d. oameni) Care are un os, un membru etc. scrântit (1-2). 4 (Fig; d. oameni sau d. mintea, gândurile lor) Care și-a pierdut judecata normală Si: alienat, dezechilibrat, dement, (pop) smintit, smucit, țicnit, (îrg) nerod, (reg) sașiu.

OÁIE (lat. ovis) s. f. 1. Animal rumegător din familia cavicornelor, subfamilia ovideelor, genul Ovis, crescut pentru producția de lână, carne și lapte (Ovis aries). Are corpul de mărime mijlocie acoperit cu lână, botul ascuțit, cu buze subțiri și mobile, cu 32 de dinți. Femelele ating maturitatea sexuală la un an și jumătate. Ca urmare a procesului domesticirii și ameliorării au fost create peste 300 de rase, foarte diferite în ceea ce privește caracterele morfologice și productive: rase de lână (în care intră toate tipurile de merinos, țurcană, caracul), de carne (oile precoce crescute în Anglia), de lapte (stogoșă, larzac etc.), de lână și lapte (țigaie, spancă). În diverse regiuni ale globului se întâlnesc specii sălbatice înrudite cu oaia domestică: arharul, muflonul, oaia Munților Stâncoși, oaia (sau berbecul) lui Dali (NV Americii de Nord), oaia zăpezilor (Siberia Orientală). V. și ovin. ♦ Carne de oaie (1). ♦ Blană de oaie (1). 2. (În limbajul bisericesc) Creștin; credincios în raport cu preotul. 3. O. seacă = (în Evul Mediu, în Țara Românească), dare pe oile sterpe plătită domniei în sec. 16-18. Era deosebită de oierit, datorat pentru celelalte oi. 4. Oaia năzdrăvană = (în mitologia românească), animal oracular care dezvăluie unui cioban complotul urzit contra lui de alți doi (sau trei, ori chiar mai mulți) ciobani. Cea mai celebră o.n. din literatura populară română este Miorița, eroina baladei cu același nume.

zgârcire sf [At: LB / S și: sg~ / Pl: ~ri / E: zgârci⁴] 1 Încovoiere a propriului corp (sau a unei părți a corpului) de frică, de frig etc. apropiindu-și (foarte) mult extremitățile sau părțile mobile unele de altele, facându-l să devină (aparent) mai mic Si: chircire (1), contractare (5), contracție (1), ghemuire (1), ghemuit¹ (1), închircire, închircit¹, strângere, (rar) strâns¹, stârcire (1), stărcit¹ (1), (îvp) zgârcitură (1). 2 (Prc) Atrofiere (1). 3 (Înv) Zgârcenie (2).

FRIGIDER, frigidere, s. n. Răcitor electric. V. ghețar. Un corp întreg al clădirii magazinului este rezervat comerțului cu articole de uz casnic: frigidere, mobilă, mașini de spălat și alte mărfuri. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2860.

ÎNCHEIETURĂ, încheieturi, s. f. 1. Îmbinare mobilă a capetelor oaselor; loc unde se îmbină aceste capete (v. articulație); parte a corpului unde se află o articulație. Alisandru era subțire, voinic, cu mîinile mari și roșii și încheieturile groase: oase zdravene. DUMITRIU, N. 94. Și-a încercat încheieturile. Era zdravăn, se putea mișca. C. PETRESCU, S. 155. Începu să tremure din toate încheieturile, căci răcoarea nopții o răzbise. SANDU-ALDEA, U. P. 185. Îl trage frumușel cu untură... pe la toate încheieturile. CREANGĂ, P. 76. ◊ Fig. Poate că vreun brad sau paltin, cu încheieturile slăbite de bătrînețe, se legăna scîrțîind la suflarea aceluiași vînt. HOGAȘ, M. N. 162. 2. Loc unde se îmbină două sau mai multe obiecte sau părțile unui obiect, ale unei construcții. Burlanele, lipite la încheieturi cu hîrtie, afumaseră tavanul. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 18. Strînse foișorul, desfăcîndu-l din toate încheieturile. ISPIRESCU, L. 369. Vîntul începu a geme rece și a scutura casa cea mică în toate încheieturile căpriorilor. EMINESCU, N. 10.

ZOO- „animal, animalic, animalier”. ◊ gr. zoon „animal” > fr. zoo-, it. id., germ. id., engl. id. > rom. zoo-. □ ~biologie (v. bio-, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază biologia animală; ~biotic (v. -biotic), adj., 1. Aflat sub influența factorilor animali. 2. (Despre paraziți) Care crește pe animale; ~blast (v. -blast), s. n., celulă animală; ~cenocit (v. ceno-₁, v. -cit), s. n., celulă plurinucleară, ciliată și cu mișcări libere, prezentă la alge; ~cenologie (v. ceno-₁, v. -logie₁), s. f., disciplină care se ocupă cu studiul zoocenozelor; ~cenoză (v. -cenoză₁), s. f., grupare naturală a tuturor animalelor care trăiesc într-un anumit mediu; ~cist (v. -cist), s. n., zoosporange rezultat din fragmentarea unui cenocist; ~core (~chore) (v. -cor), adj., s. f. pl., (plante) adaptate pentru răspîndirea semințelor prin intermediul animalelor; ~corie (~chorie) (v. -corie₂), s. f., diseminare a plantelor prin intermediul animalelor; ~cultură (v. -cultură), s. f., disciplină care se ocupă cu creșterea animalelor; ~economie (v. eco-₁, v. -nomie), s. f., aplicare a principiilor de economie rurală la creșterea animalelor; ~fag (v. -fag), adj., care se hrănește cu carne de animale; ~fagie (v. -fagie), s. f., faptul de a se hrăni cu carne de animale; ~fil (v. -fil₁), adj., 1. Care manifestă dragoste exagerată pentru animale. 2. (Despre plante) Polenizat de diferite specii de animale; ~filie (v. -filie₁), s. f., 1. Dragoste morbidă pentru animale. 2. Preferință a țînțarilor pentru sîngele animalelor; ~fite (v. -fit), s. n. pl., încrengătură cuprinzînd animalele inferioare a căror formă amintește pe aceea a plantelor; ~fitic (v. -fitic), adj., (despre simbioză) cu relații între plante și animale; ~fitologie (v. fito-, v. -logie₁), s. f., studiul zoofitelor; ~fob (v. -fob), adj., 1. Atins de zoofobie. 2. (Despre plante) Care prezintă unele adaptări de apărare împotriva animalelor erbivore; ~fobie (v. -fobie), s. f., teamă excesivă de animale; ~for (v. -for), s. n., friză din ordinul ionic sau corintic, ornată cu figuri de animale; ~foric (v. -foric), adj., care servește ca suport unei figuri de animal; ~gam (v. -gam), adj., 1. Fertilizat prin intermediul animalelor. 2. Fecundat prin anterozoizi; ~gamie (v. -gamie), s. f., 1. Fertilizare cu transportul polenului prin intermediul animalelor. 2. Fuzionare a doi gameți, de sex opus; ~gen (v. -gen₁), adj., (despre roci) de origine animală; ~geneză (v. -geneză), s. f., explicație mitică a genezei omului din animale sacre; ~genie (v. -genie₁), s. f., disciplină care se ocupă cu studiul dezvoltării animalelor; ~geografie (v. geo-, v. grafie), s. f., disciplină care studiază repartiția speciilor animale pe suprafața terestră; ~glee (v. -glee), s. f., colonie de celule bacteriene cuprinse într-o masă mucilaginoasă; ~gonange (v. gon/o-, v. -ange), s. m., celulă reproducătoare care generează planogameții; ~graf (v. -graf), s. m. și f., specialist în pictura animalelor; ~grafie (v. -grafie), s. f., 1. Descriere a diferitelor specii de animale. 2. Arta picturii animaliere; ~iatrie (v. -iatrie), s. f., medicină veterinară; ~iatru (v. -iatru), s. m., medic veterinar; ~id (v. -id), adj., s. m. pl., 1. adj., (Despre minerale) Care are forma unei figuri de animal. 2. s. m. pl., Spori ciliați mobili, formați în sporange; ~latrie (v. -latrie), s. f., divinizare a animalelor; ~latru (v. -latru), adj., s. m. și f., (persoană) care se închină la animale; ~lit (v. -lit₁), s. m., parte petrificată dintr-un animal fosil; ~log (v. -log), s. m. și f., specialist în zoologie; ~logie (v. -logie₁), s. f., știință care se ocupă cu studiul animalelor; ~manie (v. -manie), s. f., afecțiune morbidă pentru animale; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., studiu al dimensiunilor animalelor; ~metru (v. -metru₁), s. n., instrument folosit pentru măsurători la animale; ~morf (v. -morf), adj., 1. Relativ la zoomorfie; sin. zoomorfic. 2. Care reprezintă în mod plastic animale; ~morfic (v. -morfic), adj., zoomorf* (1); ~morfie (v. -morfie), s. f., disciplină care studiază conformația animalelor; ~morfoză (v. -morfoză), s. f., tip de morfogeneză realizată sub influența agenților animali; ~nomie (v. -nomie), s. f., totalitatea legilor după care se desfășoară viața animală; ~noză (v. -noză), s. f., infecție contagioasă la animale, transmisibilă omului; ~paleontologie (v. pale/o-, v. onto-, v. -logie₁), s. f., știință care se ocupă cu studiul animalelor fosile; ~patie (v. -patie), s. f., tulburare patologică în timpul căreia bolnavul e convins că are animale în corp; ~patologie (v. pato-, v. -logie₁), s. f., știință despre bolile animalelor; ~plastie (v. -plastie), s. f., transplantare a unui țesut animal în organismul uman; ~psihologie (v. psiho-, v. -logie₁), s. f., psihologie animală; ~sferă (v. -sferă), s. f., zoospor prevăzut cu doi cili, specific algelor; ~sifonogamie (v. sifono-, v. -gamie), s. f., fecundație cu anterozoizii rezultați din divizarea celulei anteridiale; ~spermie (v. -spermie), s. f., prezența spermatozoizilor în spermă; ~spor (v. -spor), s. m., spor prevăzut cu flageli sau cili vibratili, cu ajutorul cărora se mișcă; ~sporange (v. -spor/o-, v. -ange), s. m., sporange care produce zoospori; ~sporangiofor (v. -spor/o-, v. angio-, v. -for), s. m., suport al zoosporangelui; ~succivor (v. succi-, v. -vor), adj., (despre animale) care se hrănește cu sîngele supt de la alte specii; ~taxie (v. -taxie), s. f., clasificare a regnului animal; ~tehnie (v. -tehnie), s. f., știință care studiază creșterea animalelor domestice; ~terapie (v. -terapie), s. f., tratament medical aplicat animalelor; ~tomie (v. -tomie), s. f., 1. Știință care studiază structura corpului animalelor. 2. Disecție practicată pe animale; ~zigosferă (v. zigo-, v. -sferă), s. f., gamet mobil prevăzut cu cili sau flageli, la alge; ~zigospor (v. zigo-, v. -spor), s. m., zigospor mobil.