lacăt sn [ At: VARLAAM, C. 88 / V: (îrg) ~ă sf, lăcat, (reg) lăcăt, locat, locot / A și: ~căt / Pl: ~e, (reg) lăcate, lăcaturi; (rar, sm) ~ăți / E: mg lakat] 1 Încuietoare alcătuită dintr-un corp care conține mecanismul de încuiere cu cheia și o toartă care se petrece prin două belciuge, unul prins în partea fixă și altul în cea mobilă a obiectului care trebuie închis. 2 (Îlav) Sub ~ Încuiat. 3 (Pfm; îe) A ține sau a avea, a pune ~ la gură ori gurii sau, rar, a ține ~ul asupra gurii A-și impune tăcere. 4 (Îe) A pune sub ~ A încuia. 5 (Îe) A fi cheia și ~ul A fi elementul esențial, de prim ordin într-o problemă. 6 (Pop; îe) A ține sub trei ~e și șapte peceți sau a păstra cu nouă ~e A manifesta mare grijă pentru siguranța a ceva sau a cuiva. 7 (Reg; îe) A pune ~ pe ceva A pune stăpânire pe ceva. 8 (Îvr; îe) A-i pune ~ (cuiva) A obliga, a sili pe cineva să facă ceva. 9 (Fig) Obstacol. 10 (Reg) Capcană pentru prins pește.