flacără sf [At: (a. 1828) LOGHICĂ, ap. GCR II, 254/21 / V: (Olt) flea~ / Pl: flăcări, (pop) ~ri, (înv) ~re / E: ml *flaccula (=facula)] 1 Masă liberă de gaze care iese dintr-un corp solid sau dintr-un lichid aprins și care arde cu dezvoltare de căldură și de lumină. 2 Parte luminoasă mobilă care se înalță ca o limbă de foc dintr-un corp aprins Si: pară¹, văpaie, (rar) flamă (3). 3 (Îe) A fi în flăcări A arde puternic. 4 (Îae) A fi cuprins de flăcări. 5 (Fig) Pasiune. 6 (Fig) Căldură. 7 (Fig) Strălucire. corectat(ă)