ORBITÁL, -Ă (< fr.) adj., s. m. 1. Adj. Care aparține orbitei unui corp ceresc, privitor la această orbită. ♦ (Despre un mobil) Care parcurge o orbită. 2. Adj. (ANAT.) Care aparține orbitei (2) sau se află în cavitatea acesteia. 3. S. n. (FIZ., CHIM.) O. atomic = fiecare dintre soluțiile cu semnificație fizică ale ecuației lui Schrödinger pentru anumite valori ale energiei globale (E) și ale numărului cuantic principal (n). Înlocuiește noțiunea de „orbită” și definește zona din jurul unui nucleu atomic, în care probabilitatea existenței unui electron, caracterizat prin valori diferite ale numerelor cuantice, este maximă. Un o.a. poate fi ocupat de unul sau maximum doi electroni, care se deosebesc între ei prin valoarea numărului de spin (s). Corespunzător numerelor cuantice, orbitalii au energii și geometrii specifice. ◊ Orbitali moleculari = orbitali rezultați prin întrepătrunderea a doi sau mai multor o. atomici proveniți de la doi atomi suficient de apropiați în spațiu. Un o.m. este comun ambilor atomi care se unesc pentru a forma o legătură covalentă și nu poate fi ocupat decât de maxim doi electroni. Prin contopirea a doi o. atomici se obțin doi o.m.: un o. de legătură (liant), caracterizat prin energie mai joasă decât a o. atomici, din care provine și care stabilizează molecula (norul electronic are densitatea maximă în spațiul dintre cele două nuclee), și un o. de antilegătură (antiliant), caracterizat prin energie mai înaltă decât a o. atomici, din care provine și care nu participă la legarea atomilor, ci la respingerea lor (norul electronic are în spațiul dintre nucleele atomice densitatea minimă).