CORP, corpuri, s. n., (I 3) și corpi, s. m. I. 1. Totalitatea organelor unei ființe vii; organismul considerat ca un întreg anatomic și funcțional; trup. ◊ Loc. adj. și adv. Corp la corp = (despre modul de desfășurare a luptelor) față în față, pieptiș, deschis, în luptă dreaptă; p. ext. înverșunat, aprig. ◊ Expr. A face corp cu cineva = a se uni, a se asocia cu cineva. ♦ Trup fără cap; trunchi. ◊ Loc. adj. De corp = care se referă la trup; care se poartă direct pe piele. ♦ Cadavru. ♦ Denumire a unor structuri anatomice. Corp galben. 2. Partea principală a unui obiect, a unei construcții, a unei mașini etc. ◊ Corp de casă (sau de case) = clădire, casă mare (cu mai multe apartamente sau aripi). ♦ Conținutul unei scrisori (fără formula de introducere și de încheiere și fără adresă); cuprinsul unei cărți. 3. (Fiz.) Agregat de molecule, porțiune de materie cu masă diferită de zero. ◊ Corp străin = particulă care se găsește într-un tot de altă natură. ♦ (Chim.) Substanță definită (organică sau anorganică). ◊ Corp simplu = substantă ale cărei molecule sunt formate din atomi de același fel; element. Corp compus = substanță chimică ale cărei molecule sunt formate din atomi ai mai multor elemente. ♦ Corp ceresc = astru. Corp geometric = corp mărginit de fețe (plane sau sferice) definite geometric. 4. (Jur.; în sintagma) Corp delict = obiect care a servit sau era destinat să servească la săvârșirea unei infracțiuni, obiect care poartă urmele unei infracțiuni sau asupra căruia s-a săvârșit infracțiunea, adus în justiție ca probă materială contra acuzatului. 5. (În sintagma) Corp de literă = lungimea paralelipipedului care formează piciorul literei, exprimată în puncte tipografice. II. 1. Totalitatea persoanelor care, prin funcție sau prin profesiune, formează o unitate deosebită, legal constituită. ◊ Corp constituit = colectivitate de persoane organizată, de obicei pe baza unei legi. Corp legislativ (sau legiuitor) = totalitatea deputaților dintr-o adunare legislativă. 2. (Cu determinări introduse de prepozitia „de”) Mare unitate militară, cuprinzând mai multe divizii, de obicei de aceeași categorie. Corp de aviație. ◊ Corp de gardă = clădire sau încăpere pe care o ocupă o gardă militară în timpul serviciului de pază. (În vechea organizare a armatei) Corp de trupă = unitate militară independentă. 3. (În sintagma) Corp de legi = culegere de legi; corpus. – Din fr. corps, lat. corpus.

HAIG [heig], Douglas, conte Bemersyde (1861-1928), feldmareșal britanic. Comandant al Corpului 1 Armată (1914), al Armatei 1 (1915) și al Corpului Expediționar Britanic (1915-1918) în timpul primului război mondial. A luat parte la bătăliile de pe Somme, de la Ypres și Cambrai (1917), unde a folosit pentru prima dată tancurile. Memorii.

SĂNĂTESCU, Constantin (1885-1947, n. Craiova), general român. A comandat Corpul 4 armată (1941-1943) care a participat la eliberarea Basarabiei, precum și la operațiunile militare de la Odessa și Cotul Donuli. Comandant la Armatei a IV-a (1943-1944). Președinte al Consiliului de Miniștri (23 aug.6 dec. 1944). Șef al Marelui Stat Major (dec. 1944-iun. 1945). Rol important la pregătirea și înfăptuirea loviturii de stat de la 23 aug. 1944 și la crearea condițiilor de stabilire a noului statut politic și juridic intern și internațional al țării.

DRAGALINA 1. Ion D. (1860-1916, n. Caransebeș), general român. Ofițer în armata austriacă, a demisionat în 1887 și a trecut în România. În primul război mondial, în fruntea Armatei 1, a condus apărarea eroică de pe Jiu (1916), în cursul căreia a fost rănit mortal. 2. Corneliu D. (1887-1949, n. Caransebeș), general român. Fiul lui D. (1). A participat la campaniile din 1913, 1916-1918 și 1941-1945; în calitate de comandant al Corpului 6 Armată, s-a remarcat pe Frontul de Est în bătăliile de la Odessa și Stalingrad.

PETRESCU, Zaharia (1841-1901, n. Alexandria, azi Kalipetrova, Bulgaria), medic român. Membru coresp. al Acad. (1885), prof. la Școala Națională de Medicină și Farmacie și la Facultatea de Medicină din București. Elev și colaborator al lui Al. Davila. Medic-șef al Corpului 1 Armată în timpul Războiului de Independență (1877-1878). Cercetări de farmacologie („Elemente de farmacologie”) și de terapeutică generală („Elemente de terapeutică și materie medicală” – primul tratat de acest fel din România). Precursor al chimioterapiei („Tratamentul pneumoniei cu digitală în doză mare sau doză terapeutică”); contribuții la studiul tuberculozei.

IONAȘCU, Costin (1890-1969), general român. Comandant al Diviziei 9 infanterie și al Corpului 2 armată, s-a distins în luptele de pe fronturile din U.R.S.S., Ungaria și Cehoslovacia în perioada 1943-1945. Șef al Marelui Stat Major (1945-1947).

corp n. 1. porțiune de materie formând un tot distinct: toate corpurile sunt solide, lichide sau gazoase; 2. trup, totalitatea organelor unei ființe însuflețite: corpul omului; 3. cadavru. 4. parte principală a unui obiect: corp de pompă, corp de casă; 5. grupare de trupe, porțiune de ostași: șef de corp; armata noastră e împărțită în șapte corpuri sau comandamente: fiecare corp coprinde câte două divizii de infanterie, două brigăzi de artilerie și una de cavalerie, două batalioane de vânători, un batalion de geniu, un escadron de tren, o companie sanitară, o companie de subzistență și un stat-major; corp de gardă, post militar; 6. corp ceresc, astru; 7. corpul delictului, ceea ce probează existența unui delict sau a unei crime; 8. corporațiune: corp de erudiți; corp diplomatic, ambasadorii sau miniștrii străini cari rezidă pe lângă o Putere; corpuri constituite, diferite tribunale și administrațiuni într’un Stat; corpuri legiuitoare, Camera și Senatul.

DĂSCĂLESCU, Nicolae Ionică (1884-1969, n. sat Căciulești, jud. Neamț), general român. S-a remarcat în luptele de la Praid-Sovata, Mărășești și Cireșoaia (1917). A comandat corpul 2 armată (1941-1945) pe Frontul de Est și pe cel de Vest, distingându-se în bătăliile de la Țiganca și Cotul Donului, și Armata 4 (ian.-febr.. mart.-mai 1945), în luptele din Ungaria și Cehoslovacia. Arestat și deținut în închisoare (1951-1955).

CORP, corpuri, s. n. I. 1. Totalitatea organelor unei ființe vii; organismul considerat ca un întreg anatomic și funcțional; trup. ◊ Loc. adj. și adv. Corp la corp = (despre modul de desfășurare a luptelor) față în față, pieptiș, deschis, în luptă dreaptă; p. ext. înverșunat, aprig. ◊ Expr. A face corp cu cineva = a se uni, a se asocia cu cineva. ♦ Trup fără cap; trunchi. ◊ Loc. adj. De corp = care se referă la trup; care se poartă direct pe piele. ♦ Cadavru. ♦ Denumire a unor structuri anatomice. Corp galben. 2. Partea principală a unui obiect, a unei construcții, a unei mașini etc. ◊ Corp de casă (sau de case) = parte din ansamblul unei clădiri; aripă. Corp de iluminat = dispozitiv în care se pot monta una sau mai multe lămpi de iluminat, permițând, la nevoie, reorientarea fluxului luminos; luminar. ♦ Conținutul unei scrisori (fără formula de introducere și de încheiere și fără adresă); cuprinsul unei cărți. 3. (Fiz.) Agregat de molecule, porțiune de materie cu masa diferită de zero. ◊ Corp străin = particulă care se găsește într-un tot de altă natură. ♦ (Chim.) Substanță definită (organică sau anorganică). ◊ Corp simplu = substanță chimică ale cărei molecule sunt formate din atomi de același fel; element. Corp compus = substanță chimică ale cărei molecule sunt formate din atomii mai multor elemente. ♦ Corp ceresc = astru. Corp geometric = corp mărginit de fețe (plane sau sferice) definite geometric. 4. (Jur.; în sintagma) Corp delict = obiect care a servit sau era destinat să servească la săvârșirea unei infracțiuni; obiect care poartă urmele unei infracțiuni sau asupra căruia s-a săvârșit infracțiunea, adus în justiție ca probă materială contra acuzatului. 5. (În sintagma) Corp de literă = lungimea paralelipipedului care formează piciorul literei, exprimată în puncte tipografice. II. 1. Totalitatea persoanelor care, prin funcție sau prin profesie, formează o unitate deosebită, legal constituită. ◊ Corp constituit = colectivitate de persoane organizată, de obicei, pe baza unei legi. Corp legislativ (sau legiuitor) = totalitatea deputaților dintr-o adunare legislativă. Corp diplomatic = totalitatea reprezentanților diplomatici din alte state, acreditați pe lângă un stat. Corp de balet = ansamblu de balet. 2. (Cu determinări introduse prin prep. „de”) Mare unitate militară, cuprinzând mai multe divizii, de obicei de aceeași categorie. Corp de aviație. ◊ Corp de gardă = clădire sau încăpere pe care o ocupă o gardă militară în timpul serviciului de pază. (În vechea organizare a armatei) Corp de trupă = unitate militară independentă. 3. (În sintagma) Corp de legi = culegere de legi; corpus, [pl. și: (I 3, m.) corpi] – Din fr. corps, lat. corpus.

TRIUMFAL, -Ă, triumfali, -e, adj. 1. De triumf; care vestește o biruință; fig. impunător, solemn, pompos. Intrarea n-avu astfel nimic triumfal. C. PETRESCU, C. V. 181. Să nu te miri că... înfrunt cu atîta milă căutătura-ți triumfală. GOGA, C. P. 24. Iar pe cer un vultur mare... Se vedea plutind cu fală Și-n rotirea-i triumfală, Țintea ochiul său măreț Pe viteazul călăreț. ALECSANDRI, P. II 11. ◊ Marș triumfal = înaintare rapidă și victorioasă a unei armate, într-un teritoriu străin, fără a întîmpina rezistență. Mersul lui Ipsilante spre București a fost un adevărat marș triumfal, pretutindeni îi ies înainte corpuri armate. GHICA, S. 104. Poartă triumfală poartă a Romei antice (și a altor cetăți din antichitate), prin care intra carul de triumf al comandantului. Mai departe este Delhi, cetate fără rivale, Doisprece elefanți intră pe-a sale porți triumfale. NEGRUZZI, S. II 131. (Fig.) Părea că întru-n viață pe-o poartă triumfală. MACEDONSKI, O. I 72. Intrare triumfală = (în antichitate) intrarea solemnă în cetate a comandantului biruitor, cu carul de triumf. (Ironic) Facem o intrare triumfală în oraș, trecînd pe sub o poartă dărîmată a cetății. ALECSANDRI, O. P. 319. 2. (Astăzi rar) Triumfător. V-ați întors pe la casele voastre triumfali, sărind într-un picior. PAS, Z. I 59. Și cum, prin ce cuvinte aș spune a mea fală Văzîndu-te prezentă la lupta-mi triumfală. ALECSANDRI, T. II 103. ◊ (Adverbial) Cîrmii la dreapta și intrai de-a dreptul și triumfal prin porțile larg deschise. HOGAȘ, M. N. 14.

ARMATĂ. Subst. Armată, forță armată, putere armată, trupe, armie (înv.), oaste (înv. și pop.), oștime (înv.), oștire (pop.), ostășime (rar), ostășie (înv.), ordie (înv.). Armată permanentă, armată regulată; armată neregulată; miliție (înv.); armată de mercenari; armată de voluntari; armată populară; armată de eliberare. Forțe terestre, armată de uscat; forțe aeriene, flotă aeriană, aviație; forțe navale, flotă, marină militară, flotă de război (fluvială, maritimă), armadă (înv.). Infanterie, pedestrime (înv. și pop.); infanterie marină; infanterie moto; cavalerie, cavalerime (înv.), călărime (înv.); artilerie, artilerie antiaeriană, artilerie ușoară, artilerie grea, artilerie divizionară. Trupe terestre, trupe de uscat; trupe aeropurtate; trupe de desant; trupe de cavalerie; trupe blindate, trupe motorizate; trupe de asalt. Jandarmerie (înv.); poliție (înv.); miliție. Unitate militară. Grupă; detașament; detașament de asalt; pluton; roată (înv.); companie; batalion; divizion; regiment; polc (înv.); divizie; brigadă; corp de armată (corp de cavalerie, corp de artilerie, corp de tancuri); mare unitate militară; armată. Corp expediționar. Corp de trupă. Escadrilă; escadră, armadă. Escadron. Baterie; divizion. Flotilă; flotă. Cohortă (la romani); legiune. Ceată (înv.), pîlc (înv.), stol (înv.). Recrutare, înrolare, mobilizare, demobilizare, lăsare la vatră. Cazarmă. Garnizoană. Vb. A recruta; a înrola; a mobiliza; a demobiliza, a lăsa la vatră. A lupta; a apăra; a ataca, a asalta. A cuceri, a ocupa; a birui, a învinge. V. aeronavă, apărare, armă, atac, grade militare, ostaș, război.

pandur sm [At: ANON. CAR. / V: (reg) ~dor / Pl: ~i / E: srb pandur, mg pandúr] 1 Soldat care făcea parte dintr-unul din corpurile armatei habsburgice din sec. XVIII. 2 (Pex) Soldat din sec. XIX care facea parte din oastea pământeană neregulată a Țării Românești. 3 (Spc) Soldat din armata lui Tudor Vladimirescu. 4 (Pgn) Ostaș. 5 Militar din divizia „Tudor Vladimirescu”. 6 (Mun) Luptător în revoluția de la 1848. 7 (Îvp) Haiduc. 8-9 (Trs; iuz) (Agent de poliție sau) jandarm. 10 (Reg) Persoană care are sarcina de a păzi și de a întreține un drum Vz picher.

CORP, corpuri, s. n., și (I 4) corpi, s. m. I. 1. Totalitatea organelor unei ființe vii; trup. V. organism. ♦ Loc. adj. și adv. Corp la corp = (care se desfășoară) pieptiș, în luptă dreaptă; p. ext. înverșunat, aprig. ♦ Expr. A face corp cu cineva = a se uni, a se asocia cu cineva. ♦ Trup fără cap; trunchi. ♦ Loc. adj. De corp = care se referă la trup; care se poartă direct pe trup. ♦ Cadavru. 2. Parte principală a unui obiect, a unei construcții, a unei mașini etc. ♦ Conținutul unei scrisori (fără formula de introducere și de încheiere și fără adresă); cuprinsul unei cărți. 3. (În expr.) Corp de casă (sau de case) = clădire, casă mare (cu mai multe apartamente sau aripi). 4. (Fiz.) Agregat de molecule, porțiune determinată de materie. ♦ Corp străin = particulă care se deosebește de un tot de altă natură în care se găsește. ♦ (Chim.) Substanță organică sau anorganică. ♦ Corp simplu = substanță ale cărei molecule sînt formate din atomi de același fel; element. Corp compus = substanță chimică ale cărei molecule sint formate din atomi ai mai multor elemente. ♦ Corp ceresc = astru. ♦ Corp geometric = corp mărginit de fețe (plane sau sferică) definite geometric. 5. (În expr.) Corp delict = obiect care a servit la săvîrșirea unei infracțiuni sau asupra căruia s-a săvîrșit infracțiunea, adus în justiție ca probă materială contra acuzatului. 6. Măsură de unitate cu care se măsoară, în tipografie, mărimea literelor. II. 1. Totalitatea persoanelor care, prin funcție sau profesie, formează o unitate deosebită, legal constituită. ♦ Corp constituit = colectivitate de persoane organizată de obicei pe baza unei legi. Corp legislativ (sau legiuitor) = totalitatea deputaților dintr-o adunare legislativă. 2. (Cu determinări introduse prin prep. «de») Mare unitate militară, cuprinzând mai multe divizii, de obicei de aceeași categorie. ♦ Corp de gardă = clădirea sau încăperile care adăpostesc garda la o unitate militară. Corp expediționar = parte din forțele armate ale unui stat, trimisă, în scopul unei acțiuni îndepărtate, în afara granițelor. (În vechea organizare a armatei) Corp de trupă = unitate militară independentă. 3. Corpus. Corp de legi. – Fr. corps (lat. lit. corpus).

POSPOLIT, -Ă, pospoliți, -te, adj. Care aparținea unui corp de armată alcătuit din nobili polonezi, format din nobili polonezi. – Din pol. pospolity.

ȘLEAHTĂ, șlehte, s. f. 1. (Peior.) Clică, bandă; gloată, ceată. 2. Nume dat, în trecut, nobilimii poloneze; corp de armată alcătuit din nobili polonezi. – Din pol. szlachta.

ȘLEAHTĂ șlehte f. 1) (în Polonia medievală) Nobilime măruntă. 2) Corp de armată constituit din nobili poloni. 3) depr. Grup de oameni care, unindu-se, recurg la acțiuni reprobabile; bandă, clan; gașcă; clică. /<pol. szlachta

FANTASIN s.m. Infanterist dintr-un corp de armată special din Franța și Italia. [< fr. fantassin, cf. it. fantaccino].

ARMATĂ s.f. 1. Totalitatea unităților militare și a serviciilor lor dintr-un stat; oaste. ♦ Mare unitate militară formată din mai multe corpuri de armată și din unități din diferite arme. 2. (Fig.) Mare colectivitate de oameni (acționînd pentru un scop comun); masă. ♦ Mulțime; ceată; șir. [După it. armata, fr. armée].

ogeac, ogeacuri, s.n. (înv.; pop.) 1. corp de armată (seimeni, arnăuți). 2. casă, familie, sălaș de țigani. 3. breaslă, colonie, partid. 4. horn, coș.

MILIȚIE s.f. 1. Corp de armată nepermanent înființat la începutul republicii romane, care era chemat sub arme numai în timp de război. ♦ (În trecut) Armată neregulată de rezervă, compusă din orășeni și țărani, cuprinzînd și unele corpuri de armată speciale. 2. (În fostele țări socialiste din Europa) Instituție care avea drept scop menținerea ordinii și a securității publice. [Gen. -iei. / < rus. milițiia, cf. lat. militia, fr. milice].

seimen, seimeni, s.m. (înv.) 1. (la pl.) diviziune a corpului ienicerilor în armata turcească, compusă din 34 de regimente. 2. (la pl.) corp de armată întocmit de Matei Basarab, compus din 2000 de lefegii străini (sârbi, bulgari, greci și albanezi) sub comanda unui polcovnic, pentru paza Curții domnești. 3. soldat din acest corp de ostași, înarmat cu sâneață (pușcă). 4. (adj.; reg.; în forma: seiman) viteaz.

LEGIUNE s. f. 1. unitate de bază a armatei romane cu un efectiv între 4200 și 6000 de oameni, în cohorte, manipule și centurii. 2. nume ale unor formații militare neregulate din diferite epoci. ♦ ~ lă de onoare = unul dintre cele mai înalte ordine, în Franța, care se acordă pentru merite militare și civile; L~ străină = (în Franța și Spania) corp de armată din mercenari, cu garnizoana în colonii, destinat asigurării autorității statului și administrației colonialiste. 3. (fig.) mulțime organizată; ceată. (< fr. légion, lat. legio)

pospolită (pospolite), s. f. – Corp de armată format de vechea aristocrație poloneză. Pol. pospolita (Tiktin). Sec. XVII, înv.

BRADLEY [brædli], Omar N(elson) (1893-1981), general american. A comandat corpul de armată american în campania din Africa de Nord (1943) și, în același an, a participat la debarcarea Aliaților în Sicilia. La comanda Grupului 12 Armate a participat la debarcarea din Normandia (iun. 1944), apoi a înaintat din Franța pînă în Cehoslovacia. Șef al Marelui Stat Major (1948-1949).

BRAUCHITSCH [bráuhltʃ], (Heinrich Alfred) Walther von (1881-1948), feldmareșal german. În al doilea război mondial a comandat un corp de armate care a înfrînt trupele poloneze la Narew (1-6 sept. 1939). A întocmit „Planul Galben”, ce preconiza atacarea Franței dinspre NV, apoi planurile de atacare a Marii Britanii („Leul de mare”) și a U.R.S.S. („Barbarossa”). În dezacord cu Hitler în privința modului de ducere a războiului pe Frontul de Est (după iul. 1941), a fost obligat să demisioneze.

călăráș m. (d. călare). Soldat de cavalerie în general. Curier călare între țările româneștĭ și Constantinopole. (V. lipcan). În special, astăzĭ, soldat de cavalerie care nu face parte din diviziĭ independente, ca roșioriĭ, ci întovărășește corpurile de armată. (V. lĭude și umblător). – În ainte de 25 Oct. 1871, călărașiĭ actualĭ se numeaŭ (în Țara Românească) „dorobanțĭ călărĭ”. Pînă la înființarea jandarmeriiĭ (pe la 1890), eĭ făceaŭ și serviciu de curierĭ oficialĭ și de jandarmĭ. Pînă la 1912, eĭ purtaŭ tunicĭ negre (ofițeriĭ) saŭ civite (trupa) cu găitane roșiĭ (ĭar roșioriĭ tunicĭ roșiĭ cu găitane negre). Ca armament, călărașiĭ n’au lance, ci numaĭ sabie, carabină (saŭ pistol) și mitraliere.

*comandamént n., pl. e (fr. commandement). Ordin, comandă. (Cu acest înț. maĭ uzitat comandă). Puterea saŭ demnitatea celuĭ care comandă. Personalu și edificiu administrativ al unuĭ corp de armată: comandamentu corpuluĭ III de armată. Lege, precept: comandamentele luĭ Dumnezeŭ.

*corp n., pl. urĭ (lat. corpus). Orĭ-ce substanță, organică saŭ anorganică: toate corpurile-s solide, lichide saŭ gazoase. Partea materială a uneĭ ființe, trup: corp de om, de vită. Parte de armată maĭ mare de cît diviziunea: armata românească are șapte corpurĭ. Regiment: baniĭ corpuluĭ. Corporațiune: corpu ferarilor. Colectivitate, toțĭ la un loc: corpu didactic (corepunde terminațiuniĭ -ime cînd e vorba de profesiunĭ: corpu studențesc = studențimea). Parte principală din ceva: casa asta are doŭă corpurĭ, corp de pompă. Corp ceresc, stea saŭ bolid. Corp de gardă, post militar, soldațĭ de pază. Corp al delictuluĭ, obĭect care probează existența delictuluĭ, cum ar fi un cuțit rămas de la asasin. Corpurĭ legĭuitoare, Camera și Senatu. Spirit de corp, spirit de solidaritate cu corpu orĭ cu societatea din care facĭ parte. A te constitui în corp, a te aduna, a te strînge formînd un corp. În Lat. córpus (rus. pol. korpus) și (grecizat) córpos, pl. urĭ, corp de armată (ca 3, 266-267).

córpos, V. corp (de armată).

PATTON [pætən], George Smith (1885-1945), general american. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a comandat corpuri de armată în Africa de Nord și Sicilia (1942-1943), iar după debarcarea din Normandia (6 iun. 1944), Armata a 3-a aliată, care a acționat în Franța și S Germaniei. Unul dintre maeștrii folosirii blindatelor în operațiunile militare. A murit într-un accident de mașină.

*depózit n., pl. e (lat. de-pósitum, lucru depus, d. de-pónere, a depune; it. depósito, fr. dépôt. V. impozit). Lucru depus în păstrarea cuĭva. Amanet. Sediment, drojdie: în acest lichid s’a format un depozit. Zăcămînt. Cerc (bĭuroŭ), loc unde se adună tineriĭ ca să fie scrutațĭ: depozitele de recrutare-s cîte unu în fiecare capitală de județ. Loc unde-s arhivele unuĭ regiment, unuĭ corp de armată, uneĭ rețele de cale ferată orĭ ale alteĭ autoritățĭ. Med. Buboĭ, abces; tumoare. – Barb. depoŭ, pl. urĭ (după fr.).

RUNDSTEDT [rúntʃtet], Gerd von (1875-1953), general-feldmareșal german. Șef de stat-major de divizie și corp de armată în Primul Război Mondial. Comandant de grupuri armate în Polonia (1940), Franța (1940) și U.R.S.S. (1941) și comandant-șef al Frontului de Vest (mart. 1942-iul. 1944 și sept. 1944-1945), calitate în care a fortificat terit. Franței în eventualitatea unei neașteptate invazii ale Aliaților. A condus ofensiva din Ardeni. Capturat în 1945, a fost eliberat din cauza stării sale de sănătate.

*generál, -ă adj. (lat. generális, d. génus, géneris, gen). Comun întreguluĭ gen, universal, peste tot: ploaĭe generală. Vag, îndecis, în opoz. cu special, particular, individual: a vorbi în terminĭ generalĭ. Care are putere (autoritate) peste tot: controlor, inspector, ofițer general. S. m. Ofițer care comandă o brigadă, o diviziune saŭ un corp de armată și chiar o armată întreagă, în care caz se maĭ numește și general suprem orĭ generalisim: La 1848 în Țara Românească, titlu de „spătar” fu înlocuit cu cel de „general” cu înțelesu de „căpetenia oștiĭ”. (V. căpitan, hatman, mareșal). Șefu unuĭ ordin de ĭezuițĭ. S. n. Lucru general: a trece de la general la special. În general, în mod general, în de obște.

* divízie f. (rus. diviziĭa, d. fr. division). O parte dintr’un corp de armată compusă din doŭă saŭ maĭ multe brigade. O parte dintr’o escară. – Corect rom. diviziune.

MANSTEIN [mánʃtain], Erich von LEWINSKI von ~ (1887-1973), feldmareșal german. Cunoscut prin executarea unor operații de anvergură cu trupe motorizate și de blindate. Rol important în întocmirea planului de operații împotriva Franței (1940). Comandant al corpurilor de armată „Don” și „Sud” (1942-1944) pe Frontul de Est. A încercat să degajeze trupele germane încercuite la Stalingrad (1942), dar a fost înfrânt. Condamnat (1949) pentru crime de război, de un Tribunal militar la 18 ani închisoare, a fost eliberat în 1953. Memorii.

FERDINAND I de Hohenzollern-Sigmaringen (1865-1927, n. castelul Sigmaringen, Germania), rege al României (1914-1927). Al doilea fiu al principelui Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen (frate mai mare al lui Carol I) și al principesei Antonia a Portugaliei. În lipsa unui moștenitor în linie directă și legitimă a lui Carol I, prin decretul din 18 mart. 1889, F. a fost proclamat „moștenitor prezumtiv al coroanei României”, conferindu-i-se în același timp titlul de „Alteță Regală”, Principe de România. După eșuarea proiectului principelui F. de a lua de soție pe Elena Văcărescu, la 29 dec. 1892 F. se căsătorește cu principesa Maria, înrudită cu marile case dominatoare din Marea Britanie, Rusia și Germania. A parcurs toate treptele ierarhiei militare, de la gradul de sublocotenent (1886) până la cel de general de corp de armată (1911). În 1913, în calitate de generalisim, principele F. a comandat armata română în campania din timpul celui de-al doilea război balcanic. Devenit rege al României (sept. 1914), în împrejurări excepționale pentru soarta țării, F., cu prilejul depunerii jurământului în fața Parlamentului și a țării, făgăduiește solemn că va fi „un bun român”. În Consiliul de Coroană (14/27 aug. 1916), F. s-a identificat cu idealul național al românilor, susținând intrarea României în război alături de Antantă împotriva Puterilor Centrale (fapt pentru care a fost numit și F. cel Leal). Decizia de a susține intrarea României în război de partea Antantei a provocat mânia membrilor familiei de Hohenzollern, care l-au dezavuat. În condițiile înfrângerilor armatei române în campania din 1916 și a ocupării de către inamic a celei mai mari părți din teritoriul țării, F., împreună cu familia regală, s-a retras la Iași, unde, încrezător în victoria finală a poporului român, s-a distins prin abnegație și spirit de sacrificiu, contribuind, într-o măsură importantă, la refacerea și reorganizarea armatei române, precum și la marile victorii obținute la Mărăști, Mărășești și Oituz, în vara anului 1917. După prăbușirea frontului rusesc, F. și majoritatea oamenilor politici au luat hotărârea ca România să înceteze ostilitățile și să accepte încheierea unei păci separate, concretizate în Tratatul de la București (apr. 1918), pe care însă a refuzat să-l ratifice. După realizarea unirii cu România, în 1918, a Basarabiei (mart.), a Bucovinei (nov.) și a Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului (dec.), delegații veniți la București înmânează Regelui actele Unirii, care, la rându-i, prin decrete-legi, le sancționează. La 15 oct. 1922 a avut loc la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia încoronarea Regelui și a Reginei Maria (pe coroana regală de oțel a lui Carol I, ce amintea de Plevna, adăugându-se însemnele Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei), simbolizând actul Unirii tuturor provinciilor istorice românești sub sceptrul aceluiași monarh. Prin participarea la festivități a reprezentanților din peste douăzeci de state europene, din S.U.A. și Japonia, noua realitate național-statală a dobândit o largă recunoaștere internațională. După înfăptuirea României Mari, F. a sprijinit inițiativele, în special ale guvernelor liberale, menite să ducă la importante prefaceri în viața economică, social-politică și culturală a țării; dintre acestea se detașează reforma regimului electoral bazat pe votul universal (1918), reforma agrară din 1921 (promisă pe front, în 1917, de către Rege, ca un act de justiție socială, dar și ca o recunoaștere a contribuției țăranilor la războiul de reîntregire națională). Constituția din 1923 și unificarea legislativă, care a consfințit noile realități istorice, inclusiv regimul constituțional democratic. A avut șase copii: Carol, Elisabeta, Marioara, Nicolae, Ileana și Mircea, botezați în religia ortodoxă. A murit la 20 iul. 1927, fiind înmormântat în pronaosul Mănăstirii Curtea de Argeș.

GRAD (< fr., lat.) s. n. 1. Unitate de măsură a unor mărimi fizice în cadrul anumitor sisteme sau scări de reperare (ex. g. areometric). ◊ G. termometric = unitate de măsură pentru temperatură. Reprezintă un interval de temperatură egal cu o unitate fracțiune dintr-un interval fundamental, definit între două temperaturi de referință: g. Kelvin (simbol: K), egal cu fracțiunea 1/273,16 din intervalul de temperatură cuprins între zero absolut (0 K) și punctul triplu al apei (173,16 K); g. Celsius (simbol: °C), egal cu gradul Kelvin; g. Fahrenheit (simbol: °F), egal cu 0,555 K; g. Réaumur (simbol: °R), egal cu 1,25 K. V. temperatură. 2. Unitate de măsură a unghiurilor. V. centezimal, sexagesimal. 3. G. de libertate = fiecare dintre parametrii independenți care caracterizează posibilitățile de mișcare ale unui sistem mecanic. 4. (MAT.) Gradul unui monom = a) (în raport cu o mărime literală) exponentul literei respective; b) (în raport cu două sau mai multe mărimi literale) suma exponenților acestor litere. ◊ Gradul unui polinom = cel mai mare dintre gradele monoamelor care îl alcătuiesc. 5. Diviziunea a unei scări de reperare în cadrul unui anumit sistem de măsuri al unor mărimi (ex. g. areometric, g. de duritate etc.). 6. Valoare relativă a unei mărimi în raport cu o valoare de referință. ◊ G. alcoolic = proporția de alcool absolut, exprimată în procente, dintr-o băutură sau soluție alcoolică; exprimă tăria alcoolică a acesteia. 7. Criteriu de apreciere calitativă a unor produse sau a proceselor executate de anumite mașini, instalații etc. (ex. g. de umplere, g. de îndesare etc.). 8. (GEOGR.) G. de latitudine = unitate de măsură a latitudinii, egală cu un g. sexagesimal, corespunzând unei lungimi medii de 111,05 km. G. de longitudine = unitate de măsură a longitudinii, egală cu un g. sexagesimal, corespunzând unei lungimi care variază, în funcție, de latitudine, de la Ecuator (111,3 km) spre poli (0 km). 9. G. de seismicitate v. seismic, scară ~. 10. (LINGV.) G. de comparație = formă pe care o iau adjectivul și unele adverbe pentru a arăta măsura în care un substantiv sau un verb determinat de acestea posedă caracteristica exprimată prin adjectivul sau adverbul respectiv. 11. Treaptă, nivel, stadiu (al unei situații, stări etc.). ◊ G. de rudenie = raportul de apropiere între rude; se calculează după numărul nașterilor ce despart două rude în linie dreaptă (ascendentă sau descendentă), respectiv după numărul nașterilor de la fiecare rudă până la cel mai apropiat descendent comun, însumate. ◊ Loc. În ultimul grad = în stadiul cel mai avansat, cel mai grav. 12. Treaptă în ierarhia administrativă, corespunzătoare unei anumite funcții. ◊ G. militar = fiecare dintre treptele ierarhiei militare. În armata României, g. m. sunt: soldat, pentru soldați; fruntaș, caporal și sergent pentru gradați; sergent major, plutonier, plutonier major și plutonier adjutant pentru subofițeri; maistru militar clasa a IV-a, maistru militar clasa a III-a, maistru militar clasa a II-a, maistru militar clasa I și maistru militar principal pentru maiștri militari; sublocotenent, locotenent și căpitan (căpitan-locotenent la marina militară) pentru ofițeri inferiori; maior, locotenent-colonel, colonel (respectiv căpitan de rangul III, căpitan de rangul II și căpitan de rangul I la marina militară) pentru ofițerii superiori; general de brigadă, general de divizie (respectiv contra-amiral, viceamiral, amiral la marina militară), general de corp de armată pentru generali și amirali, mareșal al României.

GRIGORESCU, Eremia Teofil (1863-1919, n. Târgu Bujor), general român. Ministru de Război (oct.-nov. 1918). A contribuit la achiziționarea și modernizarea materialului de luptă folosit de armata română. A comandat în primul război mondial Divizia 15 infanterie pe frontul din Dobrogea (1916), Grupul Oituz-Vrancea (1916-1917), corpurile 4 și 6 armată și Armata I (1917). A lansat în prima bătălie de la Oituz deviza celebră „Pe aici nu se trece”; s-a acoperit de glorie la Mărășești.

*mobilizéz v. tr. (fr. mobiliser; it. mobilizzare și, maĭ des, mobilitare; lat. mobilitare, d. móbilis, mobil): Pun armata de pace în mișcare și țin gata de războĭ: a mobiliza un corp de armată. Jur. Consider un lucru imobil ca mobil.

1) obúz n., pl. urĭ (pol. rut. obóz). Vechĭ. Tabără de războĭ. Corp de armată (saŭ și „armată”).

*ofițér m. (rus. oficer, germ. offizier, d. fr. officier, care e mlat. officiarius, d. lat. officium, funcțiune). Militar de un grad superior subofițeruluĭ: ofițeriĭ armateĭ se împart în: 1. inferiorĭ (sublocotenențĭ, locotenențĭ și căpitanĭ), 2. superiorĭ (maĭorĭ, locotenențĭ-colonelĭ și colonelĭ) și 3. generalĭ (generalĭ de brigadă, divizie, corp de armată, generalisim). Comandant de gardiștĭ: ofițer de poliție. Titlu de demnitarĭ, de posesorĭ aĭ unuĭ grad al uneĭ decorațiunĭ saŭ ordin: ofițer al Steleĭ Româniiĭ. Ofițer de justiție, magistrat.

ogeác n., pl. ogece și ogeacurĭ (turc. oğac, horn, casă, familie, corp de armată în timpu ĭenicerilor; ngr. udzáki; bg. sîrb. oğak, curte; rus. očag, vatră. V. orceag). Vechĭ. Corp (de armată, de seĭmeni, de arnăuțĭ). Casă, familie, sălaș de Țiganĭ. Breaslă. Colonie (maĭ ales în Muntenia și Moldova). Partid: candidat al ogeaculuĭ (Car.). A lua la ogeac, a încorpora, a acapara. Azĭ. Nord (ogeac, hogeac și hogeag). Horn, bageac. Olt.? Camera în care e hornu: cum deschid ușa caseĭ, daŭ de ogeac (Neam. Rom. 3, 43).

pîlc n. (vsl. plŭkŭ, pîlc, mulțime, rus. polk, polc, d. vgerm. folc, ngerm. volk, popor, lat. vulgus, vulg. V. polc). Corp de armată (Vechĭ). Ceată, trupă, grupă: un pîlc de oamenĭ de păturnichĭ, eĭ veneaŭ pîlcurĭ-pîlcurĭ. V. gloată, stol, droaĭe.

PARTIDUL COMUNIST ROMÂN (P.C.R.), partid de extrema stângă, creat la 8 mai 1821, la București, la Congresul Partidului Socialist din România, la care se hotărăște transformarea acestuia în Partidul Comunist din România (P.C.R.) și afilierea (votată la 11 mai 1921), pe baza celor 21 de condiții (438 mandate pentru afilierea necondiționată, iar 111, cu rezerve) la Internaționala a III-a, Comunistă (Komintern). Prin acceptarea condițiilor de afiliere la Internaționala Comunistă, P.C.R. a devenit nu numai un subordonat ideologic al Komintern-ului, dar și un instrument docil al guvernului sovietic, în vederea subminării ordinii constituționale și a unității statului român. De-a lungul existenței, a avut mai multe denumiri: Partidul Socialist-Comunist (1921-1922), Partidul Comunist din România (1922-1945), Partidul Comunist Român (1945-1948), Partidul Muncitoresc Român (1948-1965) și Partidul Comunist Român (1965-1989). În programele adoptate începând din 1921, P.C.R. și-a propus ca obiectiv principal răsturnarea burgheziei și moșierimii, în vederea cuceririi puterii și instaurării dictaturii proletariatului și țărănimii, rolul de hegemon revenindu-i clasei muncitoare, în frunte cu partidul comuniștilor. Pentru constituirea societății comuniste se avea în vedere naționalizarea marilor întreprinderi, apoi a tuturor întreprinderilor, reforma agrară, urmată de instituirea proprietății colective asupra uneltelor și pământului. Lipsit de bază de masă, partidul cuprindea, inițial, în perioada interbelică, în rândurile sale un număr restrâns de membri (după unele cercetări sub o mie, mulți dintre ei aflându-se în închisoare), cu precădere maghiari, evrei, bulgari, ruși, ucrainieni și puțini români. Conform datelor statistice din 1933, P.C.R., dominat de minoritățile naționale, avea 1.665 de membri, dintre care 440 maghiari, 375 români, 300 evrei, 140 bulgari, 100 ruși, 70 ucrainieni, 70 moldoveni (basarabeni), 170 diverse naționalități. De aici rezultă că românii care reprezentau 72% din populația țării, aveau o pondere de numai 26% în structura națională a P.C.R. După crearea Partidului Muncitoresc Român, în urma Congresului de unificare (21-23 febr. 1948) a Partidului Comunist Român cu Partidul Social-Democrat, numărul membrilor de partid a crescut în ritm alert, an de an, după cum urmează: în 1950, 720.000; în 1965, 1.450.000; în 1974, 2.480.000; în 1988, 3.700.000. La 23 ian. 1922, autoritățile intentează „Procesul din Dealul Spirii” unui număr de 271 de activiști comuniști (delegați la Congresul general al Partidului Socialist din mai 1921, participanți la greva generală din oct. 1920 ș.a.) acuzați de propagandă clandestină sau publică împotriva formei de guvernământ și a ordinii sociale și politice din țară; la 4 iun. 1922, printr-un Decret regal, din cei 271 de arestați, 213 sunt achitați și puși în libertate. Printr-o ordonanță a Comandamentului Corpului II armată (5 apr. 1924) este interzisă activitatea P.C.R., deoarece acesta, în timpul tratativelor de la Viena (27 mart.-2 apr. 1924), dintre România și U.R.S.S. s-a situat de partea guvernului sovietic, cerând autodeterminarea, până la despărțire, a Basarabiei de statul român. După crearea P.C.R. (mai 1921) și mai ales după 1924, când a fost scos în afara legii, unii dintre comuniștii din România, cărora li s-a adăugat și cei care au luptat în Războiul Civil din Spania (1936-1939) s-au stabilit în U.R.S.S. unde, întreținuți și instruiți de Komintern, au devenit revoluționari de profesie, în așteptarea momentului favorabil pentru preluarea puterii în țară. Activând ca secție a Kominternului (1921-1943), congresele partidului au loc, cu excepția celei de la Ploiești (3-4 oct. 1922, în care meseriașul plăpumar, Gheorghe Cristescu, este ales secretar general al P.C.R.) în străinătate: Viena (aug. 1924; cetățeanul român de etnie maghiară, Köblös Elek, este „ales” secretar general), Ciuguev lângă Harkov (28 iun.-7 iul. 1928; Vitali Holostencu [Barbu], membru al Partidului Comunist Polonez, este numit secretar general) și lângă Moscova (3-24 dec. 1931; Alexandru Danieliuk-Ștefanski [Gorn], membru al Partidului Comunist Polonez, este numit secretar general); din 1934 și până în 1944 au fost numiți în fruntea partidului de către Komintern numai cetățeni aparținând minorităților naționale (Boris Stefanov și Ștefan Foriș). La mai toate congresele amintite, P.C.R., însușindu-și teza Kominternului, potrivit căreia statul român este un „stat tipic cu mai multe națiuni”, a militat pentru despărțirea de România a Basarabiei, Transilvaniei, Bucovinei și Dobrogei, punând sub semnul întrebării Marea Unire, înfăptuită de români în 1918. În condițiile scoaterii în afara legii a partidelor comuniste din mai multe țări europene și din Japonia, Kominternul a cerut partidelor interzise să împletească activitatea ilegală cu cea legală. În acest context, P.C.R., în perioada 1924-1928, a trecut la desfășurarea de acțiuni conspirative, a înființat, în 1925, Blocul Muncitoresc-Țărănesc (B.M.Ț.) și a editat publicații ilegale; în febr. 1926, cu prilejul alegerilor locale, B.M.Ț. a realizat un cartel electoral cu Partidul Socialist, Sindicatele Unitare, Partidul Țărănesc, Partidul Național și Partidul Poporului, reușindu-se în acest fel ca c. 200 de comuniști, socialiști și social-democrați să fie aleși în consiile orășenești și comunale. Această acțiune de colaborare a P.C.R. cu „partidele burgheze” a fost dezavuată și criticată aspru de către Komintern. În împrejurările ascensiunii curentelor de extrema dreaptă și mai ales a preluării puterii de către Hitler în Germania, P.C.R., la recomandarea Congresului al VII-lea al Internaționalei a II-a, Comuniste, a militat pentru elaborarea cu Partidul Social-Democrat și realizarea Frontului Unic Muncitoresc, cât și pentru închegarea unui Front Popular Antifascist, care și-a găsit expresia în semnarea (6 dec. 1936) Acordului de colaborare de la Țebea între Blocul Democratic, MADOSZ, Frontul Plugarilor și Partidul Socialist (Popovici); a salutat anexarea (iun. 1940) Basarabiei și a nordului Bucovinei de către U.R.S.S., dar a condamnat Dictatul de la Viena (aug. 1940) și s-a pronunțat împotriva participării României la război, alături de Germania. Încă din 1941, urmând directiva Kominternului din 7 iul. 1941, P.C.d.R. a lansat formula Frontului Unic Național (circulara din 8 iulie 1941) și a creat sau a influențat activitatea unor organizații legale (Blocul Democratic, Frontul muncii, Frontul Studențesc Democrat, MADOSZ-ul, Frontul Plugarilor) și a editat publicații cu tentă antifascistă („Cuvântul liber”, „Blocul”, „Era nouă”, „Reporter”, „Clopotul” ș.a.). P.C.R. s-a implicat în mișcările sociale din anii crizei economice, mai ales în timpul acțiunilor greviste din ian.-febr. 1933 ale muncitorilor petroliști din Prahova și ale muncitorilor ceferiști de la Atelierele C.F.R. „Grivița”, ultima fiind reprimată cu forța armată. Conducătorii mișcării greviste au fost arestați, judecați și condamnați la închisoare, între aceștia numărându-se Constantin Doncea, Gheorghe Gheorghiu-Dej, Dumitru Petrescu, Chivu Stoica. În timpul Războiului din Răsărit, la nivelul conducerii P.C.R. existau trei grupări: cea din emigrație (Ana Pauker și Vasile Luca ș.a.), cea din închisori și lagăre (Gheorghe Gheorghiu-Dej ș.a.) și gruparea rămasă în libertate, condusă de Ștefan Foriș. În anii celui de-al Doilea Război Mondial s-a manifestat, împreună cu alte forțe politice, împotriva războiului și alăturării României coaliției Națiunilor Unite. Din inițiativa P.C.R., în iun. 1943 a fost creat Frontul Patriotic Antihitlerist având în componență: P.C.R., Frontul Plugarilor, Uniunea Patrioților, Partidul Social-Țărănesc și unele organizații locale ale Partidului Social-Democrat. În condițiile iminentei intrări a trupelor sovietice în România, partidele politice democratice au fost nevoite să accepte coaliția comuniștilor, materializată în constituirea, la 20 iun. 1944, a Blocului Național Democratic (Partidul Național-Țărănesc, Partidul Național-Liberal, Partidul Social-Democrat și Partidul Comunist din România). Lovitura de stat de la 23 aug. condusă de regele Mihai I, a marcat pentru P.C.R. o dublă victorie: încheierea perioadei de activitate ilegală și intrarea în coaliția guvernamentală. După preluarea puterii politice (6 mart. 1945), cu sprijinul nemijlocit al U.R.S.S., P.C.R., declarându-se pe sine „forța conducătoare în stat”, a aplicat modelul sovietic în viața politică, economică și cultural-științifică a țării, modificând în chip dezastruos destinul României. Totodată, partidul, în fruntea căruia s-a aflat Gheorghe Gheorghiu-Dej (1944-1965, cu mici întreruperi), a folosit forța de represiune a statului împotriva partidelor de opoziție, a elitei politice, militare și culturale a țării, iar în cadrul luptei pentru putere chiar și împotriva unora dintre liderii comuniști. După abdicarea silită a regelui Mihai I, partidul a desființat toate formele constituționale și instituțiile democratice, instaurând un regim de dictatură, totalitar, care sub conducerea cuplului Nicolae și Elena Ceaușescu (1965-1989) a atins forme hilar-paroxistice. N. Ceaușescu, concentrând în mâinile sale prerogativele politice și de stat, a continuat, cu sprijinul nemijlocit al nomenclaturii comuniste, al Securității, precum și al soției (care prin funcțiile deținute a devenit numărul doi în partid și în stat) consolidarea regimului de dictatură comunistă – unul dintre cele mai dure din câte au existat în țările din Europa -, cu consecințe nefaste nu numai în domeniul practicii economice, ci și al ființei și esenței umane. Fuga cuplului Ceaușescu din sediul Comitetului Central al partidului (22 dec. 1989), la bordul unui elicopter, a marcat sfârșitul regimului comunist, inclusiv al P.C.R. Conducerea Consiliului Frontului Salvării Naționale (C. f. S. n.), sub presiunea manifestanților adunați (12 ian. 1990) pentru comemorarea eroilor Revoluției, semnează decretul de declarare în afara legii a P.C.R. (decret anulat la 17 ian. 1990) de C. f. S. n., motivându-se că adoptarea lui a fost o greșeală politică, care se abate de la principiile și concepția F.S.N.-ului. La 18 ian. 1990, C. f. S. n. emite un Decret-lege privind trecerea în proprietatea statului a patrimoniului fostului P.C.R. Funcția supremă de conducere în partid (Secretar, Secretar general al C.C., Prim-secretar al Comitetului Central, Secretar general al partidului) au deținut-o: Gheorghe Cristescu (1922-1924), Köblös Elek (1924-1928), Vitali Holostenko (1928-1931), Alexandru Danieliuk-Ștefanski (1931-1934), Boris Stefanov (1934-1940), Ștefan Foriș (1940-1944). Conducere operativă: Constantin Pârvulescu, Emil Bodnăraș și Iosif Rangheț (par.-sept. 1944); Ana Pauker, Vasile Luca, Teohari Georgescu și Gheorghe Gheorghiu-Dej (sept. 1944-oct. 1945); Gheorghe Gheorghiu-Dej (1945-1954; 1955-1965); Gheorghe Apostol (1954-1955); Nicolae Ceaușescu (1965-1989). A editat publicațiile: „Socialismul” (1921-1924); „Scânteia” (1931-1940; 1944-1989); „Lupta de clasă” (1920-1939; 1948-1972); „Era socialistă” (1972-1989).

pospolítă f., pl. e (pol. pospolita rzecz, republică, pospolity, comun, general, spól, wspól, pospolu, împreună; sîrb. spol, sex, d. vsl. polŭ, sex. V. poală). Nobilimea polonă, care forma odinioară un corp de armată. Adj. Șleahta pospolită, nobilimea polonă întreagă.

PRAPORGESCU, David (1865-1916, n. Turnu Măgurele), general român. În Primul Război Mondial a comandat o divizie, apoi un corp de armată. Căzut în luptele de apărare de pe Valea Oltului (30 sept./13 oct. 1916), în timpul contraofensivei armatei germane.

HARALAMBIE, Nicolae (1835-1908), general român. Participant la detronarea lui Al.I. Cuza (11/23 febr. 1866); membru al locotenenței domnești instituite după aceea. Comandant al unui corp de armată în timpul Războiului de Independență (1877-1878), s-a distins în luptele de la Smârdan. Membru al Opoziției unite în timpul guvernării lui I.C. Brătianu (1876-1881 și 1881-1888).

*teritóriŭ n. (lat. territorium). Întindere de pămînt a unuĭ stat, a uneĭ autoritățĭ, a uneĭ jurisdicțiunĭ: teritoriu Româniiĭ, al unuĭ corp de armată, al unuĭ județ, al unuĭ oraș. Adv. Din punct de vedere teritorial.

*tren n., pl. urĭ (fr. train, d. trainer, a tîrîi. V. antrenez). Șir de vagoane trase de locomotivă: tren rapid saŭ accelerat, tren de plăcere. Drum de fer, cale ferată: a pleca cu trenu, pe acolo nu e tren. Corp de trupe (considerate ca făcînd parte din cavalerie și comandate de ofițerĭ provenițĭ din cavalerie) însărcinate cu transportu bagajelor (maĭ ales cu subsistența) uneĭ armate: armata românească are cîte un divizion de tren de fiecare corp de armată. Șir de căruțe de bagaje ale unuĭ regiment (trenu regimentar) saŭ de munițiunĭ de artilerie (tren de artilerie).

RĂDESCU, Nicolae (1876-1953, n. Călimănești, jud. Vâlcea), general și om politic român. A parcurs treptele ierarhiei militare de la gradul de sublocotenent (1898) la cel de general de corp de armată (1944). Arestat și internat la Târgu Jiu (oct. 1941-sept. 1942) din ordinul mareșalului Antonescu din cauza opoziției față de participarea trupelor române dincolo de Nistru. Șef al Marelui Stat Major (oct.-dec. 1944). Ca prim-min. (1944-1945) a încercat să reziste presiunilor sovietice și imixtiunilor exercitate de A.I. Vîșinski pentru impunerea unui guvern comunist. Silit să-și dea demisia (28 febr. 1945), în urma manifestațiilor comuniștilor care urmăreau preluarea întregii puteri, s-a stabilit, ulterior, în S.U.A., unde a devenit primul președinte al Comitetului Național Român (guvernul român din exil) (1949-1950), apoi lider al Ligii Românilor Liberi.

aripă f. 1. pereche de membre conformate pentru sbor (la pasări sau insecte); 2. (poetic) sbor: timpul odihnește bătrâna lui aripă AL.; 3. fig. protecțiune: pe aripile morții celei mântuitoare AL.; 4. extremitatea unui corp de armată; 5. laturea unei case; 6. tot ce seamănă cu o aripă: (la o biserică) streașina dela cel mai înalt turn; (la o moară) lopețile cari fac să se învârtească roțile; (la o trăsură) scândura de d’asupra roților care o apără de noroiu. [Origină necunoscută].

armată f. 1. corp de trupe organizate pentru răsboiu; 2. forțe militare ale unui Stat: armata este permanentă și teritorială (cu rezerva și milițiile), cea din urmă compusă din regimente de infanterie (dorobanți), de cavalerie (călărași) și din baterii de artilerie și geniu, din aeronautică și marină; 3. fig. mulțime: armată de scheleturi, șirag de oseminte AL. V. mântuire.

comandament n. 1. ordin scurt pentru executarea unor mișcări militare; 2. autoritatea puterii celui ce comandă; 3. corp de armată: comandamentul artileriei. Sub raportul administrativ, armata noastră e împărțită în șapte corpuri sau comandamente cu reședința în București, Craiova, Galați, Iași, Constanța, Sibiu și Cluj.

general m. comandant de brigadă, de divizie sau de corp de armată.

obuz n. corp de armată (NECULCE), arhaism conservat într’o orație de nuntă: când s’or lovi obuzurile, atunci s’or alege vitejiile POP. [Pol. OBOZ, lagăr].

pospolită f. od. nobleța polonă reunită în corp de armată (NEGR.). [Pol. POSPOLITY, (adunare) generală].

verzișori m. pl. corp de armată înființat de Mateiu Basarab (înveșmântați în haine verzi): în urma lor veniau Roșiorii și Verzișorii călări OD.

seimeni m. pl. 1. (la Turci), a treia diviziune a corpului ienicerilor compusă din 34 regimente; 2. (la Români), corp de armată întocmit de Mateiu Basarab și compus din 2000 de lefegii străini (sârbi, bulgari, greci și albanezi), sub comanda unui polcovnic; ei purtau, ca și ienicerii, cepchene și căciuli de coloare roșie (din care cauză cronicarii îi mai numesc și Roșii): după dânșii veniau lefegii cu haine galbene, seimenii și scutelnicii pedeștri OD.; 3. corp analog, instituit în Moldova, servind de gardă Curții (împărțiți în seimeni hătmănești și seimeni agești): seimenii cei iuți cu arce și cu măciuce în felii NEGR. [Turc. SEYMEN, (rostire populară din SEGBAN), lit. păzitori de ogari, șefii lor fiind în acelaș timp căpitani de vânătoare].

ȘLEAHTĂ, (1) șlehte, s. f. 1. (Peior.) Clică, bandă; gloată, ceată. 2. Nume dat, în trecut, nobilimii poloneze; corp de armată alcătuit din nobili polonezi. – Din pol. szlachta.

ROȘIÓR, -OÁRĂ (< roșu) adj., s. m. și f. I. Adj. Diminutiv al lui roșu. II. S. m. (În Ev. med.; la pl.) Corp de elită al cavaleriei în organizarea armatei Țării Românești (sec. 15-16). În sec. 18, r. au dispărut, dar au reapărut în 1869, când domnitorul Carol I a înființat primul regiment; (la sg.). Cavalerist din acest corp de armată.

ARMATĂ, armate, s. f. 1. Totalitatea forțelor armate ale unui stat; oaste. Scut al intereselor poporului și al Republicii Populare Romîne, școală a poporului – astfel concepem noi misiunea armatei în Republica Populară Romînă. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 144. Armata noastră populară este continuatoarea celor mai bune tradiții militare ale poporului romîn, care s-au format de-a lungul veacurilor în lupta sa pentru libertate și independență. SCÎNTEIA, 1951, nr. 2159. Oamenii muncii din toate țările consideră armata sovietică ca armată eliberatoare, care apără pacea, securitatea și libertatea popoarelor împotriva imperialismului american, ațîțătar la un nou război. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2590. Toate armatele țărilor capitaliste sînt unelte de consolidare a dominației capitalului. Ele au fost și sînt folosite pentru reprimarea oamenilor muncii. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2590. Armata roșie = nume purtat de armata Statului sovietic de la înființare pînă în 1943. Stalin a condus direct făurirea și organizarea forțelor Armatei roșii și glorioasele ei fapte de arme pe fronturile cele mai hotărîtoare în anii războiului civil. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 3-4, 22. Armată populară (de eliberare) = armata din unele țări coloniale, care luptă pentru eliberarea poporului de sub jugul imperialismului. Îndată după debarcarea trupelor inamice, puternice unități ale armatei populate de eliberare au întreprins operațiuni de încercuire pe scară largă împotriva acestora SCÎNTEIA, 1953, nr. 2719. ◊ Expr. A face armata = a presta serviciul militar. Stăpînirea pune pe feciorii care fac armată, a urmat el adresîndu-mi-se mie, să împuște pe părinții lor rămași la coarnele plugului. SADOVEANU, N. F. 121. Ia-mă, Gheorghe, și pe mine, Să fac armata cu tine. POP. ♦ Mare unitate militară constituită, mai ales în timp de război, din cîteva corpuri de armată și unități din diferite arme. Armatele glorioase ale Uniunii Sovietice au alungat ocupanții germani fasciști și ne-au dat posibilitatea de a dezvolta cu succes lupta poporului muncitor pentru independență națională și democrație populară GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 260. Mahomed II pornește, în 1462, cu armată mare împotriva Țării Romînești. IST. R.P.R. 103. Misiunea apărării frontului din sud, din regiunea Ruina, Șucița și Șiret, revenea trupelor din armata I romînă și unei armate ruse. IST. R.P.R. 498. General de armată v. general. 2. Fig. Colectivitate (constituind o forță socială) care acționează în vederea unui scop comun; masă. Femeile formează jumătate din populația țării noastre, formează o imensă armată a muncii și sînt chemate să educe pe copiii noștri, generația noastră viitoare, viitorul nostru. STALIN, PROBL. LEN. 481. Armată (industrială) de rezervă = (în orînduirea capitalistă) populația muncitorească rămasă fără lucru din pricina anarhiei modului de producție. Acumularea capitalului, accelerînd înlăturarea muncitorilor de către mașină și creînd bogăție la un pol și mizerie la celălalt, dă naștere și așa-numitei «armate industriale de rezervă», «prisosului relativ» de muncitori sau «suprapopulației capitaliste», care îmbracă forme extrem de variate și dă capitalului posibilitatea să lărgească extraordinar de repede producția. LENIN, O. XXI 50. ♦ Mulțime, șir, cîrd. E o armată întreagă de bătrîni, tineri, femei și copii – muncitori în fabrica unui vestit milionar, pe care l-au îmbogățit, în cîțiva ani, norocul și brațele lor. DEMETRESCU, O. 150.

EFECTIV¹, efective, s. n. Numărul indivizilor care fac parte dintr-o colectivitate (în special dintr-o unitate militară). Compania a pierdut mai mult de jumătate din efectiv. CAMIL PETRESCU, U. N. 312. În fața armatei turcești de peste Dunăre, romînii puneau două corpuri de armată cu un efectiv de 50000 de oameni și 180 de tunuri. D. ZAMFIRESCU, R. 53.

DIVIZIE, divizii, s. f. 1. Mare unitate militară, subîmpărțire a corpului de armată, constituită din două sau mai multe regimente de arme diferite. Vedea regimentele, diviziile, corpurile de armată chiuind, zvîrlindu-și în sus căștile, revărsîndu-se spre depărtata patrie. CAMILAR, N. I 405. Popota regimentului era vestită în toată divizia. C. PETRESCU, Î. I 8. ♦ Autoritate care comandă o asemenea unitate militară; comandamentul ei. Ne ducem cu d-voastră la regiment... și la divizie. CAMILAR, N. I 184. Acum au ce raporta la divizie. CAMIL PETRESCU, U. N. 327. ♦ (Mar.; în trecut) Unitate formată din mai multe vase de război de aceeași clasă. 2. (În trecut) Categorie sportivă supremă, în care echipele intrau și se mențineau pe baza calificării obținute în competiții pe țară.

CORP, corpuri, s. n., (I 4 și) corpi, s. m. I. Nume dat unui tot unitar format din mai multe elemente. 2. Totalitatea organelor unei ființe vii; trup. V. organism. Corpul omenesc are trei părți: cap, trunchi și membre. ▭ E un cuib între verdeață... Acolo corpul mi l-aș duce. MACEDONSKI, O. I 68. [Voinicul] era blestemat să poarte corpul de vulpoi. ISPIRESCU, L. 300. ◊ Loc. adj. și adv. (În legătură cu lupte, încăierări etc.) Corp la corp = (care se desfășoară) de aproape, pieptiș, în luptă dreaptă; p. ext. înverșunat, aprig. (Fig.) M-am luptat corp la corp cu traiul zilnic. MACEDONSKI, O. I 11. ◊ Expr. A face corp cu cineva = a se uni, a se asocia cu cineva. Generoșii au făcut, la 1899, corp cu partidele burgheze, trădînd interesele clasei muncitoare. ♦ Trupul fără cap; trunchi. Își slobozi zîna întreg corpul prin pod în jos, și în urmă capul. RETEGANUL, P. IV 11. ◊ Loc. adj. De corp = care se referă la trup, care privește trupul; care se poartă direct pe trup. lenjerie de corp. ♦ (Uneori determinat prin «neînsuflețit») Cadavru. Corpul defunctului. 2. Partea principală a unui obiect, a unei construcții, a unei mașini etc. Corpul corăbiei. Corpul unui șurub. ♦ Conținutul, cuprinsul unei scrisori, fără formulele de introducere și de încheiere și fără adresă; cuprinsul unei cărți. În corpul scrisorii sînt toate datele. 3. (Adesea determinat prin «de casă» sau «de case s) Fiecare dintre clădirile situate pe același teren (într-o curte comună) sau aparținînd aceluiași proprietar; rînd de case. Locuința lui era chiar în corpul de case de alături. REBREANU, R. I 27. 4. (Fiz.) Agregat de molecule, porțiune determinată de materie. ◊ Corp străin = particulă care se deosebește de un tot de altă natură în care se găsește. ♦ (Chim.) Substanță organică sau anorganică. ◊ Corp simplu = substanță ale cărei molecule sînt formate din atomi de același fel; element. Hidrogenul este un corp simplu. ▭ Corp compus = substanță chimică ale cărei molecule sînt formate din atomi ai mai multor elemente. Acidul clorhidric este un corp compus. ▭ Corp activ v. activ. (Anat.) Corp calos v. calos. ♦ (Astron., în expr.) Corp ceresc astru. Luna și pămîntul sînt corpuri cerești. ♦ (În expr.) Corp geometric = corp mărginit de fețe (plane sau sferice) definite geometric. Cuburile și piramidele sînt corpuri geometrice. 5. (În expr.) Corp delict = obiect care a servit la săvîrșirea unei infracțiuni sau asupra căruia s-a săvîrșit infracțiunea, adus în justiție ca probă materială contra acuzatului. 6. Unitate cu care se măsoară în tipografie mărimea literelor. Literă de corp 10. II. Nume dat unor grupuri, unor colectivități etc. 1. Totalitatea persoanelor care, prin funcție sau profesie, formează o unitate deosebită, legal constituită ca atare. V. breaslă, tagmă. Pe lîngă Comisia de standardizare funcționează un corp de verificare. ♦ Corp constituit = colectivitate de persoane organizată de obicei pe baza unei legi. Colegiul avocaților e un corp constituit. ▭ Corp diplomatic = totalitatea reprezentanților diplomatici ai statelor străine în interiorul unui stat oarecare; totalitatea diplomaților care reprezintă un stat în afara hotarelor sale. (Ieșit din uz) Corp didactic = totalitatea personalului care predă în învățămînt. Corp legislativ (sau legiuitor) = totalitatea deputaților dintr-o adunare legislativă. Prezidentul corpului legislativ. NEGRUZZI, S. I 327. 2. (Cu determinări introduse prin prep. «de» și precizînd natura) Mare unitate militară, cuprinzînd mai multe divizii, de regulă de aceeași categorie. Corp de tancuri. Corp de cavalerie. Corp de armată. ▭ După 1807, Tudor [Vladimirescu] intră în corpul de voluntari numit «panduri» al generalului rus Miloradovici, pentru a lupta împotriva turcilor. IST. R.P.R. 292. ◊ Corp de gardă = clădirea sau încăperile care adăpostesc garda la o unitate militară. Ușa corpului de gardă se dă în lături și un. val de lumină izbucnește, curgînd pe șoseluța înclinată. SADOVEANU, O. VI 283. La Vidin furăm primiți de soldații de garnizoană ce ne prezentară armele, apoi ne luară între baionete și ne duseră la un corp de gardă. BOLINTINEANU, O. 266. Corp expediționar = o parte din forțele armate ale unui stat, trimisă în scopul unei acțiuni îndepărtate, în afara granițelor. (învechit) Corp de trupă = unitate militară (de regulă regiment sau batalion) independentă. Ministerul de Război a găsit că-i mai prudent să-l dea la marină decît la un corp de trupă. BART, E. 120. 3. Comus. Corp de legi.

JANDARMERIE, jandarmerii, s. f. Corp de armată în regimul burghezo-moșieresc, însărcinat în special cu paza și cu menținerea ordinii la sate.

OFENSIVĂ, ofensive, s. f. (În opoziție cu defensivă) Formă principală de luptă a unor forțe armate care, cu sprijinul tuturor armelor și prin surprindere, are ca scop nimicirea totală sau capturarea inamicului. V. atac, asalt, șarjă. Am găsit armata împărțită între 3 corpuri de armată pe frontieră Ofensiva în țările de jos a fost o grea înfrîngere. CAMIL PETRESCU, T. II 433. ♦ Fig. Acțiune întreprinsă cu scopul de a înfrînge o dificultate, de a lichida o situație nefavorabilă, de a învinge pe dușmani, pentru a înfăptui o nouă stare de lucruri, pentru a cuceri un nou obiectiv etc. Popoarele care au suferit cel mai mult de pe urma războiidui sînt în primele rînduri ale_ ofensivei pentru pace. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 331. Încrezător peste măsură în statornicia norocului lui, a pornit o ofensivă. GALAN, B. I 240. Acolo se strămutase bătălia cea mare a petrolului, cu repezi ofensive și cuceriri de poziții. C. PETRESCU, A. 410.

OPERA, operez, vb. I. 1. Tranz. A întreprinde o acțiune, a realiza, a înfăptui. Sînteți chemat a opera salutare reforme. ALECSANDRI, S. 5. ♦ Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «cu») A lucra cu... a se folosi de..., a întrebuința. Știința operează cu ajutorul noțiunilor. 2. Tranz. A supune unei intervenții chirurgicale. În «Amintirile despre A. N. Aleșhin», Gorki pune pe un talentat și îndrăzneț medic rus să opereze de viermi intestinali pe un copil. SADOVEANU, E. 256. Tot mai bine-ar fi să se lase să-l operăm, căci se poate să aibă noroc să rămîie în viață. MIRONESCU, S. A. 33. ◊ Absol. De cu noapte tăiem, pansăm, operăm, C. PETRESCU, Î. II 45. 3. Tranz. A înregistra diverse date sau documente într-un registru de evidență contabilă. Iar anul trecut și ăsta care a început la april, n-am operat nimic în registrele-chitanțiere. STĂNOIU, C. I. 78. ◊ (Familiar) A aranja, a lucra pe cineva. Ai văzut cum l-am operat, Tudoriță nene? C. PETRESCU, O. P. I 217. 4. Intranz. A întreprinde o acțiune militară de mare amploare în vederea realizării unui plan strategic sau a sarcinilor subordonate acestuia. Un corp de armate... fu însărcinat să opereze spre miazăzi. ODOBESCU, S. III 567. ◊ Tranz. în curs de cinci zile, polonii abia putură opera trecerea furiosului fluviu. HASDEU, I. V. 22. 5. Tranz. (Argou) A comite furturi, spargeri, crime etc.

POSPOLIT, -Ă, pospoliți, -te, adj. (Învechit) Care aparținea corpului de armată alcătuit din nobili polonezi. Venea duiumul oastei [poloneze]: trăsuri, bagaje, pedeștri, șleahta pospolită, amestecați în neregulă cu steagurile strînse. NEGRUZZI, S. I 167.

POTECAȘ, potecași, s. m. (Învechit și popular) Ostaș făcînd parte din corpul de armată neregulată din Țara Romînească, însărcinat cu paza drumurilor de munte și a granițelor dinspre Ardeal și Moldova; grănicer, plăieș, pichetaș. Cordonașii și potecașii s-au întocmit la 1834, spre a strejui, supt privigherea oștirii, picheturile și potecile ce se află între puncturile de distanță strejuite de oștire. BĂLCESCU, O. I 37. ◊ (Poetic) Să mi-ți dau un semănat Cum de mult nu s-a mai dat, Semănat de potecași, Să răsară romînași. TEODORESCU, P. P. 484.

PRETORIAN², -Ă, pretorieni, -e, adj. (La romani) De pretor, al pretorului (3). ◊ Gardă pretoriană = corp de armată format din soldați selecționați și înzestrați cu anumite privilegii, care constituiau garda personală a pretorului, mai tîrziu a împăraților romani. Cohortă pretoriană = cohortă formată din pretorieni. Provincie pretoriană = provincie romană administrată de un pretor. Drept pretorian = totalitatea edictelor date de pretori.

PRIMI, primesc, vb. IV. Tranz. 1. A lua în posesie un obiect înmînat, predat, dăruit, trimis. V. căpăta. [Ștefan-vodă] primi spata în mîna dreaptă, ridicînd-o o clipă asupra poporului. SADOVEANU, F. J. 24 Primise o scrisoare. BART, E. 384. ♦ A accepta ceea ce ți se oferă. Eu primesc orice, chiar și complimente! REBREANU, R. I 56. ♦ A fi obiectivul spre care se îndreaptă (sau care suferă) o acțiune. A primi o veste. A primi un telefon. A primi o lovitură. ◊ Fig. Domnul de Marenne primi în nări mireasma și ochii i se înduioșară. SADOVEANU, Z. C. 45. ♦ A deveni deținătorul (unui nume, unui titlu, unui rang), a i se da, a i se atribui cuiva (un nume, un titlu etc.). Copilul a primit numele de Ion. 2. A intra în posesia unui lucru datorat, a încasa (o sumă de bani). Să fie știut prin acest zapis... că eu, Pepelea, am vîndut d-sale, giupînului Arvinte, casa mea ce-o am de la părinți și că am primit toți banii. ALECSANDRI, T. I 319. ◊ Fig. Căliman să vie să-și primească dreptatea după care de atîția ani suspină. SADOVEANU, F. J. 27. 3. A te ocupa de un oaspete, a ieși în întîmpinarea lui. Primește d-ta boierii. că eu oi primi cucoanele. ALECSANDRI, T. I 157. Bădița de preste deal, Ar veni și n-are cal... Da, zău, vino și pe jos, Că te-oi primi bucuros. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 105. ♦ A accepta vizita cuiva. Apoi cară-te... N-are vreme să te primească boieru. ALECSANDRI, T. I 212. ◊ Absol. Ministrul primește între orele 11 și 13. 4. A admite, a include (pe cineva) într-o întreprindere, într-o instituție sau într-o organizație. Cînd am primit noi la corp (la armată) erau oameni mai zdraveni, mai chipeși. SADOVEANU, O. VI 135. 5. A consimți la..., a fi de acord cu...; a accepta, a admite, a se învoi. Te rog... primește a te logodi cu dînsa. ALECSANDRI, T. I 225. Vodă nu primește ca să tipăresc istoria înainte. KOGĂLNICEANU, S. 106. ◊ Absol. Actorul îi propuse să-l ia sufler cu șapte galbeni pe lună, și băiatul primi cu bucurie. CARAGIALE, O. III 231. Din două una, dați-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! dar atunci să nu se schimbe nimica, ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo. id. ib. I 148. ♦ A manifesta o anumită atitudine față de cineva sau de ceva. Publicul a primit foarte bine aceste încercări. GHEREA, ST. CR. II 186.

talpoș, talpoși, s.m. – (reg.; mil.) Infanterist („corp de armată înființată de Șerban Cantacuzino, în 1688, după modelul pedestrimii ungurești”, Scriban, 1939). ♦ (onom.) Talpoș, Talpos, Talpoșanu, Talposi, nume de familie frecvent în zona Chioar și Codru (637 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Din magh. talpas „cu tălpile mari, pedestru” (Scriban, DER, MDA).

ȘLEAHTĂ, șlehte, s. f. 1. Nume dat în trecut nobilimii poloneze, în special corpului de armată alcătuit din nobili. Venea duiumul oastei [poloneze]; trăsuri, bagaje, pedestrași, șleahtă pospolită, amestecați, în neregulă, cu steagurile strînse, cu capul plecat. NEGRUZZI, S. I 167. 2. Ceată, bandă; clică. Intreaga-i înfățișare de om mărunt, nervos, îmbrăcat după ultimul jurnal, contrastau... cu toată șleahta de boemi care se adunau la șfarțuri în cafenelele bucureștene. SADOVEANU, E. 172.

bulucbășie sf [At: BĂLCESCU, M. V. 645 / Pl: ~ii / E: bulucbașă + -ie] 1 Corp de armată comandat de un bulucbașă (1). 2 Timpul cât cineva a fost bulucbașă (1).

cătană sf [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 342/25 / V: cat~, cotună / Pl: ~ne / E: mg katona] 1 (Înv) Soldat în Austro-Ungaria. 2 (Pgn) Soldat. 3 (Îs) ~ bătrână Veteran. 4 (Îas) Soldat în al doilea (sau, mai ales, al treilea) an de serviciu. 5 (Îe) A fi ~ bătrână A fi greu de înșelat în urma experienței acumulate. 6 (Îe) A fi cat~ A fi beat turtă. 7 (Îlav) în (sau la) ~ne în armată. 8 (Lpl) Detașament (sau corp) de armată. 9 (Trs) Fiecare dintre cei doi frați de mireasă, care îi pun în car lada, hainele și alte obiecte de zestre și care însoțesc mireasa până la socrii mari. 10 (Bot; reg; lpl) Scânteiuțe (Aster nov-belgii). 11 (Bot; reg; lpl) Gladiolă (Gladiolus gandavensis).

divișirme sf [At: REV. CRIT. I, 391 / Pl: ? / E: tc divisirmčk^[1]] (Trî) Recrutare a copiilor din țările creștine ocupate de către turci, pentru a forma corpul de armată al ienicerilor.

colonel¹ sm [At: NECULCE, ap. LET. II, 261/5 / Pl: ~ei / E: fr colonel, it colonello] 1 Grad de ofițer superior, între locotenent-colonel și general-maior. 2 Persoană care poartă acest grad. 3 Locotenent-~ Ofițer cu grad superior, între maior și colonel. 4 Persoană care poartă gradul de locotenent-colonel. 5 General-~ General care comandă un corp de armată. 6 Persoană care poartă gradul de general-colonel (5).

consiliu sn [At: CALENDARIU (1844), 28/14 / V: (înv) ~um, ~nzilium, (pop) ~nțil~, ~nzi~ / Pl: ~ii, (înv) ~ri / E: lat consilium, fr conseil] 1 (Înv) Sfat. 2 Colectiv organizat, cu sarcini de conducere, de administrare sau de avizare etc. a activității unei organizații, firme, societăți comerciale, instituții etc. 3 (Pex) Local unde se întâlnesc cei care alcătuiesc un consiliu (2). 4 (Îs) ~ de miniștri Organ al puterii executive dintr-un stat, alcătuit din totalitatea miniștrilor Si: guvern. 5 (Îs) ~ de familie Organ de tutelă alcătuit din membrii familiei, care se pronunță asupra actelor unui membru al familiei lipsit de capacitatea de administrare a bunurilor sale. 6 (Îs) ~ științific Colectiv însărcinat cu îndrumarea activității științifice într-o instituție de învățământ superior sau într-un institut de cercetare. 7 (Îs) ~ redacțional Organ consultativ de pe lângă redacția unei edituri, format din specialiști aparținând domeniilor de activitate ale redacției respective. 8 (Îs) ~ de stat Organ suprem al puterii de stat cu activitate permanentă. 9 (Îas) Denumire dată organului consultativ al șefului statului. 10 (Îas) Organ suprem al jurisdicției administrative. 11 (Îs) ~ de Coroană Întrunire consultativă extraordinară, alcătuită din moștenitorul tronului, membrii guvernului, lideri ai partidelor politice etc., convocată în momente de criză ale statului, în vederea consultării asupra deciziilor ce urmează a fi luate. 12 (Înv; îs) ~ de administrație Consiliu însărcinat să supravegheze aplicarea statutelor și să controleze activitatea unei instituții. 13 (Înv; îs) ~ permanent Consiliu de pe lângă Ministerul Instrucțiunii Publice ai cărui membrii se ocupau de rezolvarea problemelor privitoare la învățământ și la disciplina corpului didactic. 14 (Îs) ~ profesoral Întrunirea cadrelor didactice cu scopul de a delibera asupra problemelor privitoare la instituția de învățământ din care fac parte. 15 (Înv; îs) ~ general al instrucției publice Consiliu alcătuit din inspectori și reprezentanți ai învățământului de toate gradele, convocat de Ministerul instrucțiunii cu scopul de a dezbate probleme legate, în special, de organizarea sistemului de învățământ. 16 (Îs) ~ județean Consiliu ales prin vot direct de către locuitorii unui județ, cu scopul de a sprijini activitatea prefectului. 17-19 (Îs) ~ comunal, orășenesc, municipal Consiliu ales prin vot direct de locuitorii unei comune, ai unui oraș sau ai unui municipiu, prezidat de primar, care deliberează asupra problemelor administrative ale comunității. 20 (Înv) Întrunire de persoane însărcinate în mod oficial să formeze un tribunal special. 21 (Îs) ~ de război Instanță militară de judecată pentru delicte și crime, care funcționa pe lângă divizii și corpuri de armată. 22 (Îs) ~ de revizie Instanță judiciară militară supremă. 23 (Îas) Instanță judiciară în afaceri administrative pe lângă Ministerul de Interne. 24 (Îs) ~ de disciplină Instituție cu atribuții judecătorești, pe lângă fiecare minister (pentru judecarea infracțiunilor funcționarilor săi), pe lângă un corp constituit din profesioniști etc. 25 (Îs) ~l Mondial al Păcii Organ care conduce acțiunea de luptă pentru menținerea păcii lumii întregi. 26 (Îs) ~l de Securitate Organ restrâns alcătuit din delegați permanenți și temporari în cadrul Organizației Națiunilor Unite. 27 (Îs) ~ pedagogic For superior al unei școli, alcătuit din cadre didactice, în frunte cu directorul, care ia măsuri obligatorii în problemele de ordin didactic, educativ, disciplinar și care este răspunzător de bunul mers al activității instituției de învățământ respective. 28 (Jur; îs) ~ judiciar Persoană numită de tribunal în scopul asistării unui inculpat sau a unei persoane declarate în stare de incapacitate civilă sau legală. corectat(ă)

infanterie sf [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 75/21 / A și: (reg) ~rie / Pl: ~ii / E: rs инфантерия, fr infanterie] 1 (Mil) Corp de armată care luptă pe jos Vz pedestrime. 2 (Îs) ~ ușoară Infanterie cu arme ușoare, folosită la recunoașteri, la hărțuieli și la urmărirea dușmanului. 3 (Îs) ~ moto Corp de infanterie (1) dotat cu autovehicule pentru transportul personalului și al utilajului tehnic de luptă în timpul deplasărilor. 4 (Îs) ~ marină Corp de armată din forțele maritime care luptă pe uscat în sprijinul unităților de marină.

zădărî v [At: PSALT. 315 / V: (îrg) ~ri, zâd~, (înv) zederî, (reg) zidări, zid~, jidări (Pzi: jidăr) / Pzi: ~răsc și (reg) zâdăr, jâdăr / E: vsl задьрати, задерж] 1 (Îrg; c. i. ființe) A provoca (1). 2 A sâcâi (1). 3 (Fig) A neliniști. 4 (Rar; d. corpuri de armată) A hărțui. 5 (Pop; csnp) A nimici (1). 6 (Olt; c. i. răni, bube etc.) A zgândări (8). 7 (Rar; c. i. foc, flăcări etc.) A ațâța (1).

șleahtă sf [At: URECHE, L. 112 / V: (înv) șla~, ~actă, (reg) ~apcă (Pl: șlepci) / Pl: (5-6) șlehte / E: pn szlachta cf ucr шляхта] 1 (Înv) Nobilime poloneză. 2 (Înv) Corp de armată alcătuit din nobili polonezi. 3 (Îvr; pex) Nobilime (stabilită în Polonia). 4 (Îvr) Noblețe. 5 (Pfm; prt) Grup de persoane Si: adunătură (3), bandă¹ (3), ceată¹ (19), gașcă (6), gloată (1). 6 (Reg; ccr) Ceată de lăutari. 7 (Reg; gmț) Totalitatea persoanelor care locuiesc în aceeași casă.

pușcaș sm [At: URECHE, L. 190 / Pl: ~i / E: pușcă + -aș, cf mg puskás] 1 (Înv) Tunar. 2 (Înv; spc) Soldat dintr-un corp de armată ce forma paza pușcăriilor. 3 (Asr) Vânător înarmat cu pușcă (3). 4 (Pex) Persoană care ochește bine cu pușca (3), la vânat. 5 (Îvr) Pușcar (2). 6 (Înv) Om ticălos.

special, ~ă [At: ȚICHINDEAL, F. 265/22 / P: ~ci-al / V: (înv) ~iel, ~ețial, ~ețiel / Pl: ~i, ~e / E: it speziale, speciale, lat specialis, fr spécial, ger speziell] 1-2 sn, a (Ceea) ce se deosebește de alte lucruri, de alte fenomene etc. asemănătoare, prin particularități proprii Si: anume, anumit, aparte (5), deosebit² (2), distinct (1), individual, particular, separat, singular (7), specific (1), sui-generis, (liv) insolit. 3-4 sn, a (Ceea) ce este destinat pentru a corespunde unui anumit scop Si: anume, anumit (2), aparte. 5 a (Iuz; îs) Arme ~e Corp de armată format din artilerie sau geniu. 6 a (Îlav) În ~ Mai ales. 7 a (Îal) În mod particular. 8 a Care aparține unei anumite specialități Si: de specialitate (5). 9 a (Pan; d. limbaje, terminologii) Specializat (2). 10 a (D. sesiuni, comisii etc.) Care are loc în afara regulilor obișnuite Si: extraordinar (5). 11 a (Înv; asr) Care este competent într-un anumit domeniu Si: specialist (2). 12 a (D. oameni sau d. instituții) Care este însărcinat cu probleme deosebite. 13 a (D. publicații) Publicat cu o ocazie excepțională sau la o dată festivă. 14 av În mod deosebit Si: foarte. 15 av În mod intenționat Si: anume, dinadins (2), expres², intenționat, înadins, (înv) specialmente (1). 16 av Într-un anumit scop Si: anume (7), dinadins (1), expres², intenționat, înadins, (înv) specialmente (2). 17 sf (Bot; îvr) Specie (3).

supus, ~ă [At: N. COSTIN, L. 451 / S: ~ppus / Pl: ~uși, ~e / E: supune] 1 a (Îrg) Care este așezat dedesubt, sub ceva Si: (rar) subpus. 2 a (Pex) Ascuns² (1). 3 a (Înv; d. corpuri de armată) Așezat (la pândă) într-un loc ferit. 4 a (Îs) Tăietură ~ă Tăietură piezișă. 5 a (D. colectivități de oameni sau de teritorii locuite de acestea) Care se află (prin constrângere) sub autoritatea, sub stăpânirea cuiva Si: stăpânit, (rar) aservit, cucerit (2), înfeudat, îngenuncheat, înrobit, ocupat, subjugat. 6 a Care depinde de cineva sau de ceva Si: dependent (2), subordonat. 7-8 a, av (D. oameni, animale sau d. colectivități) (Care acționează) conform îndemnurilor, sfaturilor, ordinelor cuiva Si: ascultător (2), cuminte (12). 9-10 a, av Care acceptă ușor o stare de lucruri Si: docil (1-2). 11-12 a, av Care se consideră pe sine cu extremă modestie Si: umil, (înv) suplecat Vz obsecvios, servil, slugarnic, smerit. 13 a (D. acțiuni, manifestări și atribute ale omului) Care denotă ascultare, docilitate sau umilință. 14-15 smf, a (Înv) Angajat (1-2). 16 a (Îs) Țăran ~ Locuitor al satelor mănăstirești sau boierești din epoca feudală în Țările Române care, de la condiția de mic proprietar cu unele obligații, cu timpul, a ajuns să-și piardă proprietatea și libertățile. 17 smf Locuitor al unei țări sau al unei colectivități organizate, considerat în raport cu suveranul sau conducătorul său. 18 a (Pop; îe) A se da ~ A se preda. 19 smf (De obicei urmat de determinări care indică statul în discuție) Persoană care aparține, prin cetățenie unui stat anumit Vz cetățean (1). 20 smf Persoană aflată sub o protecție specială de ordin juridic a unui stat (fără a fi cetățean cu drepturi depline).

strânsură sf [At: ANON. CAR. / V: (înv) ~rin~ / Pl: ~ri, (înv) ~re / E: strâns¹ + -ură] 1 Exercitare (cu ceva) a unei presiuni (puternice), din două sau mai multe părți ori din toate părțile, asupra unui obiect sau asupra unei ființe, mai ales persoane, ori asupra unor părți ale corpului acestora, reducându-le volumul, modificându-le forma etc. Si: apăsare (1), apăsat¹ (1), presare, presat¹, strângere (1), strâns¹ (1), strânsoare (1), (înv) strânsătură (1), (îvr) strângătură (1). 2 (Înv) Constrângere (1). 3 (Îvr) Chin (1). 4 (Rar) Strângere (7). 5 (Îvr; îs) ~ de mână Strângere de mână. 6 (Rar) Strângere (9). 7 (În credințele populare) Boală a copiilor mici caracterizată prin colici abdominale care îi fac să se ghemuiască, să se zvârcolească, să plângă, să țipe etc. și care ar fi provocate de duhurile rele, de ființe imaginare etc. 8 (Pop; pex) Epilepsie (1). 9 (Ban; lpl) Contracții dureroase în timpul nașterii. 10 (Rar) Strângere (31). 11 (Pex; ccr) Cantitate din ceea ce se strânge. 12 (Spc) Grămadă (1). 13 (Spc) Mănunchi. 14 (Spc) Morman. 15 (Înv; îs) ~ de vite sau ~ra vitelor Cireadă¹ (1). 16 (Reg; îs) ~ de oi Stână (1). 17 (Reg) Lemnărie provenită dintr-o plută spartă. 18 (Îvr) Matcă. 19 (Reg) Operație aritmetică de adunare. 20 (Înv; șîs ~ împreună) Strângere (37). 21 (Îvp; pex; ccr; de obicei cu determinări care indică felul) Recoltă. 22 (Îvp; prc) Provizii pentru iarnă din roadele câmpului. 23 (Spc) Nutreț. 24 (Îvr) Strângere (39). 25 (Îvp; pex; ccr) Avere (4). 26 (Îvp; pex; ccr) Bogăție (2). 27 (Îvr) Percepere. 28 Grup de oameni adunați la un loc într-un anume scop. 29 (Spc) Adunare (2). 30 (Spc) Petrecere. 31 (Reg) Străin (1). 32 (Dep; de obicei csc) Oameni lipsiți de valoare, de la periferia societății Si: adunătură (3), gloată (1), șleahtă, scursoare, scursură, (rar) scurs¹. 33 (Îvr; d grupuri, colectivități etc. de oameni; îla) De ~ Adunat de ici de colo, din toate părțile. 34 (Îal) De tot felul. 35 (Îal) Comun (30). 36 (Dep; îal) Mediocru. 37 (Îal) De adunătură. 38 (Înv) Corp de armată neregulat. 39 (În organizarea militară medievală a Moldovei; îs) Oaste de ~ Oaste formată din țărani, târgoveți și boieri cu slugile lor, care luptau alături de trupele regulate. 40 (Îas) Oaste de voluntari. 41 (Îs) Oștean de ~ Luptător din strânsură (38). 42 (Îas) Voluntar.

ȘLEAHTĂ s. f. (Mold., ȚR) Nobilime poloneză mică și mijlocie; corp de armată alcătuit din nobili polonezi. A: Nemeșii cărei le zic șleahtă nu așa de crai ascultă, cum. de lege. URECHE. Așijderea și mazilimea, șlahta, și ei au rădicat cap pre un boier. NECULCE; cf. M. COSTIN. B: Multă neunire s-au făcut între boierii leșăști și între oaste și între toată șleahta. ANON. BRÎNCOV. ♦ (Mold.) Nobilime. Au scos craiul șleahta rusească ... de la Premișlea. URECHE. Mulți se nevoiesc, unii și cu plată, să-și facă nume de șleahtă pentru cinstea și slava acestii lumi. DOSOFTEI. PS; cf. M. COSTIN. Variante: șlahtă (NECULCE). Etimologie: pol. szlachta. Vezi și șleahtic, șlehticie. Cf. ș l e h t i c i e.

bulucbășie s.f. (milit.; în Ev. Med.) Corp de armată comandat de un bulucbașă. Seimenii hătmănești, împărțiți în zece bulucbășii (BĂLC.). • pl. -ii. g.-d. -iei. /bulucbașă + -ie.

*ARIERGARDĂ (pl. -de) sf. 🎖️ Partea de la urmă a unui corp de armată, menită să apere grosul armatei de un atac pe la spate [fr.].

*ARMAMENT (pl. -te) sn. 1 🎖️ Faptul de a înarma, de a aproviziona cu armele necesare o țară, un corp de armată, etc. ¶ 2 🎖️ Toate armele la un loc ale unui soldat, ale unui corp de armată, etc. ¶ 3 ⛵ Faptul de a pune una sau mai multe corăbii în stare de a călători pe mare [fr.].

*AVANGARDĂ (pl. -arde și -ărzi) sf. 🎖️ Parte a unui corp de armata ce merge înainte, în frunte; Fig.: avangarda criticilor se pune în marș (VLAH.) [fr. avant-garde].

*AVANPOST (pl. -osturi) sn. 🎖️ Post al unui corp de armată așezat înaintea celorlalte șiruri, mai aproape de inimic [fr. avant-poste].

*CARTIER (pl. -iere) sn. 1 Diviziune mai mare a unui oraș, mahala ¶ 2 🎖️ Locul unde cantonează un corp de oștire, tabără ¶ 3 🎖️ ~ general, locul unde e stabilit comandantul unui corp de armată împreună cu statul său major [fr. quartier].

*UNITATE sf. 1 ± Numărul unul, din care sînt formate toate celelalte ¶ 2 Cantitate luată în mod arbitrar, care servește de bază pentru măsurarea tuturor celorlalte cantități de aceeași speță: metrul este ~a de lungime; ~ de suprafață, de greutate (👉 TAB. LXXIV); compania, escadronul, bateria sînt unitățile administrative ale infanteriei, cavaleriei, artileriei; corpul de armată este cea mai mare ~ tactică; unități fundamentale, cantități alese în mod convenabil, cu ajutorul cărora se pot exprima, în baza formulelor care le leagă, celelalte unități, numite unități derivate, care fac parte dintr’un sistem de măsură universal: sistemul de măsură C.G.S. (= centimetrul, gramul, secunda) are ca unități fundamentale centimetrul, gramul și secunda ¶ 3 Calitatea a tot ce este unul, în opoziție cu o „pluralitate” ¶ 4 Identitate, conformitate: ~ de păreri ¶ 5 Armonie care există între părțile unui tot: ~a într’o clădire, într’o operă artistică ¶ 6 📝 🎭 Regula celor trei unități ( = unitatea de loc, de timp și de acțiune), regulă după care o piesă de teatru trebue să fie desvoltarea unei acțiuni unice, care se desfășoară în același loc și într’un interval de 24 de ceasuri [lat. u n i t a t e m, cu accepțiunile fr. unité].

* COMANDAMENT (pl. -te) sn. 1 🎖️ Poruncă scurtă dată soldaților de a executa oare-care mișcări ¶ 2 🎖️ Organele de conducere și de administrație ale unui corp de armată ¶ 3 ⚖️ Somațiune de a plăti făcută prin portărei [fr.].

‡OBUZ² (pl. -zuri) sn. 🎖️ 1 Tabără, lagăr ¶ 2 Corp de armată [pol. o b ó z].

JANDARMERÍE, jandarmerii, s. f. (În trecut) Corp de armată însărcinat în special cu paza și cu menținerea ordinii la sate. – Fr. gendarmerie.

* DIVIZIUNE, DIVIZIE sf. 1 Împărțire, reducerea unui corp în părțile, în fragmente ¶ 2 Lucru împărțit, parte dintr’un tot ¶ 3 ~a puterilor, separațiunea puterilor legislativă, executivă și judiciară ¶ 4 ➕ Împărțire exactă a unui număr prin altul ¶ 5 🎖️ DIVIZIE, fracțiune a unei armate, a unui corp de armată, care cuprinde de obiceiu două brigăzi; general de divizie, general care comandă o divizie; acesta poartă un soare de argint la chipiu, un galon lat de fir și două trese la veston și tunică, tot contra-epoletul e de fir brodat cu un inel de metal alb; pantalonul are lampas roșu (👉 GENERAL) ¶ 6 ⛵ Divizie navală, reunire de mai multe vase de războiu puse sub ordinul unui singur șef ¶ 7 ⏲ DIVIZIE, reunire de mai multe birouri într’o administrațiune: șef de divizie [fr.].

* GENERAL I. adj. 1 Comun tuturor ființelor sau lucrurilor de același fel, obștesc: părere ~ă, nemulțumire ~ă ¶ 2 Adunare ~ă, a întregului corp, a tuturor cari fac parte dintr’un corp ¶ 3 ⚚ Procură ~ă, pentru toate afacerile și fără nici o rezervă ¶ 4 Cu puteri foarte mari, foarte întinse în funcțiunea pe care o ocupă: director ~, inspector ~. II. sbst. Ceea ce convine unei categorii întregi, unui gen întreg: a conchide de la ~ la particular. III. sm. 🎖️ Ofițer superior, de un grad mai înalt decît colonelul; ~ de brigadă; ~ de divizie; ~ de corp; de armată, care comandă o brigadă, o divizie, un corp de armată (🖼 2336). IV. În ~, loc. adv. În genere, de obiceiu, îndeobște [fr.].

POZIȚIE, poziții, s. f. 1. Loc pe care îl ocupă cineva sau ceva (în raport cu altcineva sau cu altceva); fel, mod în care este așezat cineva sau ceva (în spațiu); p. ext. peisaj din natură. ♦ Loc pe care îl ocupă o notă sau o cheie pe portativ; loc unde se ating cu degetele coardele unui instrument muzical. ♦ (Lingv.) Loc pe care îl ocupă un sunet sau un grup de sunete într-un cuvânt. ♦ Loc, punct din care cineva sau ceva este sau poate fi privit; unghi. ♦ Raport, relație existentă între două ființe, obiecte, fenomene. ♦ Fiecare dintre operațiile înscrise într-un cont contabil; loc pe care îl ocupă aceste operații. 2. Teren, loc pe care sunt așezate trupele pe front sau vasele de război pe mare și folosit ca bază de atac sau de apărare. ◊ Expr. A lua poziție = a) a se instala într-un loc considerat potrivit din punct de vedere strategic; b) a-și exprima cu fermitate părerea într-o problemă dată. A sta (sau a rămâne, a se menține) pe poziție = a-și menține părerile, hotărârile. A se găsi pe poziții opuse (sau pe aceeași poziție etc.) = a fi de păreri contrare (sau de aceeași părere). 3. Atitudine, ținută. ♦ Spec. Atitudine de nemișcare a corpului (reglementară în armată, în sport etc.). ♦ Fig. Mod în care cineva reacționează, se comportă etc. într-o împrejurare dată. 4. (Fam.; despre femei; în expr.) A fi în poziție = a fi gravidă. 5. Condiție, situație, stare în care se găsesc cineva sau ceva. ♦ Spec. Situație (înaltă) pe care o deține cineva în viața socială, politică; rang. [Var.: (înv.) pozițiune s. f.] – Din fr. position, lat. positio, -onis, germ. Position.

MILIȚIE, miliții, s. f. 1. (În fostele țări socialiste din Europa) Instituție de stat având drept scop menținerea ordinii publice și respectarea regulilor de conviețuire socială; reprezentanții acestei instituții; p. ext. clădirea în care își avea sediul această instituție; poliție. 2. (În vechea organizare militară) Armată nepermanentă sau de rezervă, care cuprindea și unele corpuri speciale de armată; p. ext. (pop.) serviciu militar, armată. – Din lat. militia, rus. milicÿa.

ATANASIU, Vasile (1886-1964, n. Tîrgoviște), general român. S-a distins în bătălia de la Mărășești (1917). Comandant al Corpului III de armată (1940-1943) pe Frontul de Est, apoi comandantul Armatei I Române pe Frontul de Vest.

RACOVIȚĂ, Mihail (1889-1954, n. București), general român. A parcurs treptele ierarhiei militare de la sublocotenent (1918) la general de armată (1946). Comandant al Corpului de cavaleri (1941-1942), remarcându-se în campania de eliberare a Basarabiei și în ofensiva din Caucaz a trupelor motomecanizate (1943-1944), și al armatei a IV-a (ian.-aug. 1944). Ministru de Război (23 aug.-4 nov. 1944). Arestat în 1950, a fost închis la Sighet, unde a și murit.

LAHOVARI, familie de boieri români de origine greacă, stabilită în Țara Românească în sec. 18, cu important rol politic și cultural. Mai importanți: 1. Alexandru N.L. (1841-1897), jurist și om politic. Frate cu L. (2) și (3). Orator de mare talent. Alături de P.P. Carp, a fost unul dintre cei mai importanți lideri ai conservatorilor. Ministru de Justiție (apr.-dec. 1870, 1873-1876) și al Afacerilor Străine (1889-1895), calitate în care a promovat o politică externă de neutralitate, în conformitate cu interesele naționale. 2. Ion N.L. (1844-1915, n. București), jurist și om politic. Frate cu L. (1) și (3). Tatăl Marthei Bibescu. Conservator. Președinte al partidului (mai-iun. 1915). De mai multe ori ministru (Afaceri Străine 1899-1900 și febr.-mart. 1907 și Agricultură, Industrie, Comerț, Domenii 1904-1907, 1910-1912). 3. Iacob L. (1846-1907), general și om politic. Frate cu L. (1) și (2). Conservator. Prof. la Școala Militară și la Facultatea de Științe. Șef al Statului Major General al Armatei (1895-1896); comandant la Corpului I de armată (1899). De mai multe ori ministru (de Război, 1891-1894 și 1899-1901; al Afacerilor Străine, 1904-1907). S-a remarcat în timpul Războiului de Independență. 4. Alexandru Emanoil L. (1855-1950?, n. Paris), jurist și diplomat. Misiuni diplomatice la Constantinopol (1902-1906), Viena (1906-1908), Paris (1908-1917), Roma (1893-1896, 1917-1928).

vânător m. 1. cel ce vânează, cui îi place vânătoarea; 2. pl. corp de trupe: armata română numără douăzeci regimente de vânători. [Lat. VENATOREM].

POZIȚIE, poziții, s. f. 1. Loc pe care îl ocupă cineva sau ceva (în raport cu altcineva sau cu altceva); fel, mod în care este așezat cineva sau ceva (în spațiu); p. ext. peisaj din natură. ♦ Loc pe care îl ocupă o notă sau o cheie pe portativ; loc unde se ating cu degetele coardele unui instrument muzical. ♦ (Lingv.) Loc pe care îl ocupă un sunet sau un grup de sunete într-un cuvânt. ♦ Loc, punct din care cineva sau ceva este sau poate fi privit; unghi. ♦ Raport, relație existentă între două ființe, obiecte, fenomene. ♦ Fiecare dintre operațiile înscrise într-un cont contabil; loc pe care îl ocupă aceste operații. 2. Teren, loc pe care sunt așezate trupele pe front sau vasele de război pe mare și folosit ca bază de atac sau de apărare. ◊ Expr. A lua poziție = a) a se instala într-un loc considerat potrivit din punct de vedere strategic; b) a-și exprima cu fermitate părerea într-o problemă dată. A sta (sau a rămâne, a se menține) pe poziție = a-și menține părerile, hotărârile. A se găsi pe poziții opuse (sau pe aceeași poziție etc.) = a fi de păreri contrare (sau de aceeași părere). 3. Atitudine, ținută. ♦ Spec. Atitudine de nemișcare a corpului (reglementară în armată, în sport etc.). ◊ Poziție de tragere = a) loc de unde se execută tragerile; b) felul cum este așezat trăgătorul în timpul tragerii. ♦ Fig. Mod în care cineva reacționează, se comportă etc. într-o împrejurare dată. 4. (Fam.; despre femei; în expr.) A fi în poziție = a fi gravidă. 5. Condiție, situație, stare în care se găseșe cineva sau ceva. ♦ Spec. Situație (înaltă) pe care o deține cineva în viața socială, politică; rang. ◊ Compus: poziție-cheie - poziție strategică foarte importantă. [Var.: (înv.) pozițiune s. f.] – Din fr. position, lat. positio, -onis, germ. Position.

MILIȚIE, miliții, s. f. 1. (În unele foste țări socialiste) Instituție de stat având drept scop menținerea ordinii publice și respectarea regulilor de conviețuire socială; reprezentanții acestei instituții; p. ext. clădirea în care își avea sediul această instituție; poliție. 2. (În vechea organizare militară) Armată nepermanentă sau de rezervă, care cuprindea și unele corpuri speciale de armată; p. ext. (pop.) serviciu militar, armată. – Din lat. militia, rus. milicÿa.

EXPEDIȚIONAR, -Ă, expediționari, -e, adj. (În expr.) Corp expediționar sau armată expediționară = o parte din forțele armate ale unui stat, trimisă în scopul unei acțiuni îndepărtate, în afara granițelor. – Pronunțat: -ți-o-.

MILIȚIE s. f. 1. Instituție avînd drept scop menținerea ordinii și a securității publice, apărarea proprietății socialiste, precum și a bunurilor și libertăților cetățenilor. Circumscripție de miliție. ▭ La postul de miliție nu-l găsiră pe șef, care era plecat în alt sat. DUMITRIU, N. 153. 2. (În vechea organizare militară) Armata nepermanentă sau de rezervă și unele corpuri speciale de armată (jandarmeria); (în organizarea militară a regimului trecut) stadiul ultim al serviciului militar (după «activitate» și «rezervă»). Instituțiile cărora se cuvine numirea de miliție la noi, sînt: jandarmii și cordonașii cu potecașii. BĂLCESCU, O. I 36. ◊ (Popular) Serviciu militar, armată. E un flăcăiandru care o să tragă sorți la anul și pe care, se înțelege, o să mi-l mănînce fript miliția. GALACTION, O. I 65. Nu mai plînge, Florico. Că vremea o să treacă repede. N-o să mor doar în miliție. BUJOR, S. 38. Cînd scăpai din miliție Eram beat de bucurie. ȘEZ. V 89.

POZIȚIE, poziții, s. f. 1. Locul sau felul cum este așezat sau situat ceva (în raport cu natura înconjurătoare sau cu un corp de referință oarecare); p. ext. peisaj din natură. Poziția Iașului este desfătătoare. Într-o țară atît de frumoasă ca Moldova, nu era greu să se aleagă această poziție. BOLINTINEANU, O. 276. Poziția Petrii e foarte poetică. Ea stă între doi ascuțiți munțișori. NEGRUZZI, S. I 196. ♦ (Muz.) Locul pe care-l ocupă o notă sau o cheie pe portativ; locul unde se ating cu degetele coardele unui instrument muzical. ♦ (Contabilitate) Post² (4). ♦ (Lingv.) Locul pe care-l ocupă un sunet într-un cuvînt. Poziție intervocalică. 2. Teren sau loc unde sînt așezate trupele pe front sau vasele de război pe mare și care este folosit în operațiile militare. Pozițiile se desenau ca niște dungi mohorîte, tremurate, cîrligate și capricioase, fără început și fără sfîrșit. REBREANU, P. S. 100. Bisula aceasta bogată, așezată într-o minunată poziție... militară, ajunsese odată cheia întregului arhipelag. BART, S. M. 47. La bătălia de la Gorăslău (1601, august 2), armata romînească și împărătească era așezată într-o poziție foarte bună, pe un deal. BĂLCESCU, O. I 29. Poziție-cheie v. cheie. ◊ Expr. (Despre o unitate militară) A lua poziție sau a sta (a rămîne) pe poziție = a se instala într-un loc considerat potrivit din punct de vedere strategic; p. ext. (despre persoane sau colectivități) a se situa pe un punct de vedere categoric, a lua o atitudine fermă, a-și menține părerile, a nu ceda. Congresul al V-lea [al P.C.R.] are marele merit nu numai de a fi reușit să pună ordine în viața internă de partid, ci mai cu seamă de a fi luat poziție față de problemele fundamentale de partid. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 15. Noi, cu vaporul, după ce am înconjurat insula și am ridicat toate bărcile, am luat poziție în portul despre apus. GHICA, S. 413. A se găsi pe poziții opuse = a fi de păreri contrare, a lupta în tabere opuse. 3. Atitudine, ținută (pe care o dă cineva corpului său); felul de a sta al cuiva. Vitoria oftă și rămase în aceeași poziție, cu fruntea plecată, încercînd a sfredeli dușameaua cu bețișorul pe care-l luase de la crîșmă. SADOVEANU, B. 199. Se răsuci foșnind ziarul și căută o poziție mai comodă, apărîndu-se de lumina verticală a beciului. C. PETRESCU, C. V. 8. Nu voi uita niciodată acea masă originală și poziția noastră la pămînt și veselia ce a domnit între noi. ALECSANDRI, C. 125. ◊ Fig. Artistul realist, generalizînd în operele sale fenomenele și laturile tipice ale realității, exprimă în mod inevitabil poziția față de realitate a forțelor sociale înaintate. V. ROM. mai 1953, 202. ♦ (Mai ales în construcție cu verbul «a lua») Atitudine nemișcată a corpului (reglementară în armată, în sporturi etc.). S-a descoperit, a luat poziție ca de militar și a săltat bastonul în sus. PAS, Z. I 212. Abramovici s-a ridicat de jos – încet. A încercat să-și ia poziția – însă și-a dat seama că nu mai are nici un rost. SAHIA, N. 83. Soldatul înlemni în poziție, cu fața la locotenentul aprins de mînie. REBREANU, P. S. 69. 4. (Despre femei, în expr.) A fi în poziție = a fi gravidă. 5. Condiție, situație, stare în care se găsește cineva sau ceva. Răspunserăm la toate întrebările lor. Poziția noastră îi interesă mult. BOLINTINEANU, O. 268. [Petru cel Mare] cu toată poziția critică a oștilor sale și îndemnurile multor curtezani... nu primi nicidecum a da turcilor pe prințul Moldaviei. NEGRUZZI, S. II 141. Îmi zici că în Moldova suferi. dar ești oare singurul în aceastăși poziție? KOGĂLNICEANU, S. 215. 6. Situație (înaltă) pe care o are cineva în viața publică; rang, treaptă. Prefectul alergase la București ca să încerce să-și salveze poziția politică. DUMITRIU, N. 141. Nu zic... e bun tînăr, are calitățile lui... dar nu are nici o poziție în lume, nu e nici într-un post. ALECSANDRI, T. I 276. – Variantă: (ieșit din uz) pozițiune (CARAGIALE, O. I 57, ALECSANDRI, T. I 295) s. f.

SUBLOCOTENENT, sublocotenenți, s. m. Primul grad în corpul ofițeresc al armatei; ofițer avînd acest grad. Cînd auzi ce s-a întîmplat, se duse la sublocotenent și-i ceru să plece numaidecît. DUMITRIU, N. 210. Sublocotenenții și-au vîrît săbiile în teacă și acum pășesc gînditori pe cărarea din stînga. SADOVEANU, O. VI 232. În doi ani de zile... va ieși sublocotenent. GALACTION, O. I 129. Pe șosea trec soldații... Înaintează către Focșani... îi duce un sublocotenent tînăr. SAHIA, N. 23.

expediționar, ~ă [At: PONTBRIANT, D. / V: (înv) ~iu, espediționariu / P: ~ți-o~ / Pl: ~i, ~e / E: fr expéditionnaire] 1 a Care efectuează o expediție (4) militară. 2 a Care se află într-o expediție (4). 3 a (Șîs corp ~, înv, corpos ~, armată ~ă, (înv) armie ~ă) Totalitatea trupelor care participă la o expediție (4) militară pe un teritoriu străin. 4 sm (Înv) Persoană care expediază colete, mărfuri, scrisori Si: expeditor. 5-6 sm Persoană care participă la o excursie în grup sau la o expediție.

CONTRAMAISTRU, contramaiștri, s. m. 1. Muncitor calificat care supraveghează și dirijează un sector dintr-o întreprindere industrială. 2. (În vechea organizare a armatei) Grad în corpul subofițerilor de marină; persoană care avea acest grad. – Din contra¹- + maistru (după fr. contremaître).

JOIMIR, joimiri, s. m. (Înv.) Mercenar polonez. ♦ (La pl.) Corp de oaste din armatele țărilor române. – Din pol. žołnierz.

ROȘIOR ~i m. 1) la pl. Corp de cavalerie în armata română. 2) Ostaș din acest corp. [Sil. -și-or] /roșu + suf. ~ior

FALANGĂ² s.f. 1. Formație de soldați pedeștri, spartani sau macedoneni, înarmați cu lănci lungi, care atacau într-o anumită formație în rînduri compacte; (p. ext.) corp de soldați, trupă armată. 2. (Fig.) Grup de oameni strîns uniți, care luptă pentru o cauză comună. 3. (În doctrina socială utopică a lui Fourier) Celulă de bază a viitoarei orînduiri sociale, care avea să efectueze diferite munci. 4. Grupare politică fascistă (din Spania). [< fr. phalange, cf. lat. phalanx, gr. phalanx]

dorobanț (dorobanți), s. m. – Soldat de infanterie din armata națională, aparținînd unui corp a cărui existență este atestată începînd din sec. XVII, sub conducerea marelui agă, din 1657. Desființat în 1688, reînființat la jumătatea sec. XIX. – Var. înv. dărăban(ț). Germ. Trabant, prin intermediul mag. darabant (Berneker 218; Tiktin; Candrea). Consoana finală a rezultatului normal *dorobant a fost alterată prin analogie cu pl. (Byck-Graur 259). – Der. dorobănțesc, adj. (al infanteriei naționale); dorobănțime, s. f. (trupe de infanterie).

EXPEDIȚIONAR, -Ă I. adj. referitor la expediție. ♦ corp ~ = grupare de forțe armate însărcinată cu acțiuni militare pe teritoriul unor țări îndepărtate. II. s. m. membru al unei expediții. (< fr. expéditionnaire)

FALANGĂ s. f. I. 1. formație de soldați spartani sau macedoneni pedestri, cu lănci lungi, care atacau în rânduri compacte; (p. ext.) corp de soldați, trupă, armată. 2. (fig.) grup de oameni strâns uniți, care luptă pentru o cauză comună. 3. (în doctrina socială utopică a lui Fourier) celulă de bază a viitoarei orânduiri sociale, care avea să efectueze diferite munci. 4. grupare politică fascistă (din Spania). II. fiecare dintre oasele care formează scheletul degetelor. (< fr. phalange, lat., gr. phalanx)

RANGER [REN-GER] s. m. soldat dintr-un corp de elită al armatei americane. (< engl., fr. ranger)

* disciplínă f., pl. e (lat. disciplina). Legile saŭ regulamentele care păstrează ordinea într’un corp constituit, ca biserica, armata, magistratura, școala ș.a.: disciplina e forța armateĭ. Conducere, direcțiune: a fi supt disciplina unuĭ bun profesor. Companiĭ de disciplină, corpurĭ în Algeria unde-s trimeșĭ soldațiĭ nedisciplinațĭ din armata franceză. Consiliŭ de disciplină, tribunal însărcinat cu menținerea ordiniĭ, ca la avocațĭ.

JOIMÍR (< pol.) s. m. Nume dat mercenarilor de origine polonă în Moldova sau călăreților moldoveni care slujeau în armata polonă. ♦ (La pl.) Corp de oaste înființat de Grigore al II-lea Ghica, domnul Moldovei, în prima sa domnie (1726-1733).

RANGER (cuv. engl.) s. m. 1. Corp de elită al armatei de uscat americane folosit pentru prima dată în războiul cu indienii din 1756-1763. 2. Persoană care asigură protecția și ordinea în cadrul parcurilor naționale.

JOIMIR, joimiri, s. m. (Înv.) Mercenar polonez. ♦ (La pl.) Corp de oaste din armatele Țărilor Române. – Din pol. žołnierz.

joimir sm [At: (a. 1635) IORGA, D. B. 53 / V: jolnir, jomir / Pl: ~i / E: pn żolnierz] (Iuz) 1 Mercenar polonez. 2 (Lpl) Corp de oaste din armatele țărilor române. 3 Ștrengar.

nefer sm [At: (a. 1742) IORGA, S. D. 234 / V: (reg) nif~ / Pl: ~i / E: tc nefer] 1 Soldat din vechea armată turcă. 2 Soldat din corpul arnăuților. 3 Soldat care făcea parte dintr-o poteră Si: poteraș. 4 (Reg; îlv) A face ~ (pe cineva) A păcăli. 5 (Reg) Membru al unei cete de haiduci.

SPAHII (< tc.) s.m pl. 1. (În EV. Med., în Imp. Otoman) Membrii unui corp de cavalerie din armata regulată, recrutați din rândurile aristocrației militare. 2. Denumire a unui corp de cavalerie organizat în armata tranceză (1834) pentru a lupta în N Africii.

spahiu¹ sm [At: URECHE, L. 123 / V: (îrg) ~afiu, (înv) ~his, ~afeu, (reg) scafiu, (reg) pafir, pafiu, parh~, pasfir, pasfiu / Pl: ~ii / E: tc sipahi] Militar din corpul de cavalerie al armatei Imperiului Otoman din perioada Evului Mediu, care era recrutat din rândurile aristocrației militare, deținătoare de feude.

husár, husari, s.m. (reg.; mil.) Soldat din corpul de cavalerie, în armata maghiară: „Tăte rând de tufe mari / Și morminte de husari” (Papahagi, 1925: 169). ■ (onom.) Husar(u), Husarciuc, nume de familie în jud. Maram.; Husar, poreclă în Borșa. – Din magh. huszár „călăreț” (Scriban, DEX, MDA).

NEFER, neferi, s. m. 1. Soldat din vechea armată turcă. 2. Soldat pământean din corpul arnăuților; soldat care făcea parte dintr-o poteră, poteraș. – Din tc. nefer.

EXPEDIȚIONAR, -Ă adj. De expediție. ◊ Corp expediționar = grupare de forțe armate însărcinată cu acțiuni militare pe teritoriul unor țări îndepărtate. [Pron. -ți-o-. / cf. fr. expéditionnaire].

DECLARAȚIA DE INDEPENDENȚĂ, document adoptat la 4 iul. 1776, la Philadelphia, de Congresul continental al reprezentanților celor 13 colonii engleze din America de Nord, prin care acestea s-au declarat independente. D., concepută de Thomas Jefferson, reprezenta chintesența celor mai înalte concepte politice și filozofice ale sec. 18. Ziua de 4 iul. a devenit sărbătoarea națională a S.U.A. Declarația de independență Atunci când, în decursul evenimentelor omenești, devine necesar ca un popor să desfacă legăturile politice care l-au unit cu un altul și să-și asume printre Puterile lumii statutul aparte și egal la care îl îndreptățesc Legile Naturii și ale lui Dumnezeu, un elementar respect față de legile nescrise ale umanității impune ca acesta să declare cauzele care îl constrâng la separațiune. Considerăm ca adevăruri grăitoare că toți oamenii s-au născut egali, că sunt înzestrați de către Creator cu anumite Drepturi inalienabile, că printre acestea se numără dreptul la Viață, la Libertate și la căutarea Fericirii. Că, pentru a asigura aceste drepturi, Oamenii instituie Guverne, care își derivă dreptele lor puteri din consimțământul celor guvernați. Că, ori de câte ori, o Formă de Guvernare devine o primejdie pentru aceste țeluri, este Dreptul Poporului să o schimbe sau să o abolească și să instituie un nou Guvern bazat pe acele principii și organizat în acele forme de exercitare a prerogativelor sale care i se vor părea cele mai nimerite să-i garanteze acestui Popor Siguranța și Fericirea. Prudența, într-adevăr, va fi aceea care va dicta ca Guvernele de mult statornicite să nu fie schimbate pentru motive neînsemnate sau vremelnice; iar întreaga experiență ne învață că omenirea este mai dispusă să sufere, atâta vreme cât răul poate fi tolerat, decât să-și facă dreptate prin abolirea formelor de guvernare cu care s-a obișnuit. Dar atunci, când un lung șir de abuzuri și de uzurpațiuni urmărind invariabil același Scop, demonstrează intenția de a subjuga Poporul unui Despotism absolut, este dreptul său, este datoria sa să înlăture un asemenea Guvern și să găsească noi Garanți ai securității lui viitoare. Tot astfel a fost și suferința răbdătoare a acestor Colonii; și tot astfel este acum nevoia ce le obligă să schimbe fostele lor Sisteme de Guvernământ. Istoria actualului Rege al Marii Britanii este o istorie de repetate ultraje și uzurpațiuni, având toate ca scop direct statornicirea unei Tiranii absolute asupra acestor State. Pentru a dovedi cele spuse, să supunem Faptele judecății unei lumi nepărtinitoare. A refuzat să-și dea Acordul pentru Legile cele mai benefice și mai necesare binelui public. A interzis Guvernatorilor săi să valideze Legi de importanță imediată și presantă dacă aceștia nu le suspendau până la obținerea asentimentului său; iar când acestea erau suspendate ca atare, el a neglijat cu totul să se ocupe de ele. A refuzat să sancționeze alte Legi ce aduc înlesniri unor mari circumscripții, dacă locuitorii acestora nu renunțau la dreptul de Reprezentare în Legislativ, un drept de valoare inestimabilă pentru ei și înspăimântător doar pentru tirani. A convocat corpurile legiuitoare să se întâlnească în locuri neobișnuite, inconfortabile și la mare distanță de Oficiile Publice cu unicul scop de a-i istovi pentru a-i face să se conformeze măsurilor sale. A dizolvat în mod repetat Camerele Reprezentanților pentru că acestea s-au opus cu bravă fermitate încălcării de către el a drepturilor poporului. A refuzat mult timp, după astfel de dizolvări, să permită alegerea altora; drept urmare, Puterile Legislative, neputând fi anihilate, au revenit Poporului în totalitatea sa pentru a fi exercitate, Statul rămânând între timp expus tuturor primejdiilor de invazie din exterior și de frământare în interior. S-a străduit să împiedice popularea acestor State; în acest scop obstrucționând Legea Naturalizării Străinilor; refuzând să sancționeze ale legi de natură să încurajeze migrarea înspre aceste locuri și înăsprind condițiile pentru noi Alocări de Pământuri. A împiedicat Administrarea Justiției, refuzând să-și dea Asentimentul pentru Legile care stabilesc Puterile Judecătorești. I-a făcut de judecători dependenți în totalitate de Voința sa în privința duratei exercitării funcției și a cuantumului și plății salariilor acestora. A înființat o mulțime de Noi servicii și a trimis încoace armate de Funcționari. care să ne hărțuiască oamenii și să le spolieze agoniselile. Și-a păstrat printre noi, în timp de pace, Armatele sale Regulate, fără Consimțământul corpurilor noastre legiuitoare. A acționat în așa fel încât Armata să fie independentă de Puterea Civilă și superioară acesteia. S-a însoțit cu alții ca să ne supună unei jurisdicții străine de constituția noastră și nerecunoscută de legile noastre; dându-și Asentimentul pentru Actele acestora de pretinsă Legislație: Pentru a încartirui printre noi mari corpuri de militari înarmați; Pentru a-i proteja de pedeapsă printr-un simulacru de Judecată pentru orice Crime pe care le-ar fi comis împotriva Locuitorilor acestor State; Pentru a împiedica Comerțul nostru cu toate colțurile lumii; Pentru a ne impune taxe fără Consimțământul nostru; Pentru a ne priva, în multe cazuri, și de avantajele proceselor la Curtea cu Juri; Pentru a ne duce peste Mări spre a fi judecați pentru pretinse delicte; Pentru abolirea liberului Sistem de Legi Engleze într-o Provincie învecinată, stabilind înăuntrul acesteia o guvernare Arbitrară și lărgindu-i Hotarele astfel încât să o folosească imediat drept exemplu și instrument pentru introducerea aceleiași conduceri absolute în aceste Colonii; Pentru înlăturarea Statutelor noastre, pentru abolirea Legilor noastre cele mai prețioase și pentru modificarea fundamentală a Formelor noastre de Guvernământ; Pentru suspendarea propriilor noastre Corpuri Legiuitoare și pentru a se fi declarat investiți cu puterea de a elabora legi pentru noi în toate cazurile, fără discriminare. A renunțat la Guvernare aici, declarându-ne în afara Protecției sale și a dus Război împotriva noastră. Ne-a prădat mările, ne-a pustiit Coastele, ne-a ars orașele și a distrus viețile oamenilor noștri. În momentul de față transportă mari Armate de Mercenari străini pentru a desăvârși actele aducătoare de moarte, pustiire și tiranie, începute în împrejurări de o Cruzime și Perfidie cu greu egalate chiar și de cele mai barbare epoci și total nedemne de Conducătorul unei națiuni civilizate. I-a constrâns pe Concetățenii noștri Capturați în largul Mării să ridice Armele împotriva Țării lor, să devină călăii prietenilor și Fraților lor sau să cadă ei înșiși răpuși de Mâinile acestora. A incitat la răzmerițe în rândurile noastre și s-a străduit să-i aducă încoace pe locuitorii de la frontierele noastre, nemiloșii Sălbatici Indieni, a căror lege de război bine-știută este de distrugere fără discriminare a tuturor, indiferent de vârstă, sex sau condiție socială. La fiecare etapă a acestor Opresiuni, Noi am înaintat Petiții de Reparare a Nedreptății în cei mai umili termeni: Cererilor Noastre repetate li s-a răspuns doar cu repetate injurii. Un Principe, al cărui caracter este astfel marcat de acțiuni care, fiecare în parte, ar putea defini un Tiran, este nepotrivit să fie conducătorul unui popor liber. Nu se poate nici spune că nu le-am atras atenția fraților noștri britanici. I-am avertizat din când în când cu privire la încercările legislativului lor de a-și extinde jurisdicția în mod inadmisibil asupra noastră. Le-am reamintit împrejurările emigrării și stabilirii noastre aici. Am apelat la simțul lor înnăscut de dreptate și mărinimie și i-am implorat în numele legăturilor noastre de rudenie comună să dezavueze aceste uzurpațiuni, care, în mod inevitabil, vor duce la întreruperea legăturilor și a corespondenței noastre. Au fost însă și ei surzi la vocea dreptății și a legăturii de sânge. Trebuie, de aceea, să acceptăm necesitatea de a ne Separa și de a-i considera, ca și pe restul umanității, Dușmani pe timp de Război și Prieteni pe timp de Pace. De aceea, noi, Reprezentanții STATELOR UNITE ALE AMERICII, întruniți în Congresul General, făcând apel la Judecătorul Suprem al omenirii pentru a cântări corectitudinea intențiilor noastre, declarăm și publicăm solemn, în Numele și prin Autoritatea investită de bunul Popor al acestor Colonii, că aceste Colonii Unite sunt și de drept trebuie să fie STATE LIBERE ȘI INDEPENDENTE; că ele sunt Absolvite de orice loialitate față de Coroana Britanică și că orice legătură politică între ele și Statul Marii Britanii este și trebuie să fie desfăcută în întregime și că, în calitate de State Libere și Independente au puteri depline să declare Război, să încheie Pace, să contracteze Alianțe, să stabilească Legături Comerciale și să facă toate actele și lucrurile pe care Statele Independente pot să le facă de drept. Și, pentru a susține această Declarație, punându-ne nădejdea în protecția Providenței Divine, ne legăm unii de față de alții cu Viețile noastre, Averile noastre și cu sfânta noastră Onoare. Declarația de mai sus a fost, din ordinul Congresului, autentificată și semnată de către următorii membri: John Hancock; NEW HAMPSHIRE: Josiah Bartlett, William Whipple, Matthew Thornton; MASSACHUSETTS BAY: Samuel Adams, John Adams, Robert Treat Paine, Elbridge Gerry; Rhode Island: Stephen Hopkins, William Ellery; CONNECTICUT: Roger Sherman, Samuel Huntington, William Williams, Oliver Wolcott; NEW YORK: William Floyd, Philip Livingston, Francis Lewis, Lewis Morris; NEW JERJEY: Richard Stockton, John Witherspoon, Francis Hopkinson, John Hart, Abraham Clerk; PENNYSYLVANIA: Robert Morris, Benjamin Rush, Benjamin Franklin, John Morton, George Clymer, James Smith, George Taylor, James Wilson, George Ross; DELAWARE: Caesar Rodney, George Read, Thomas M’Kean; MARYLAND: Samuel Chase, William Paca, Thomas Stone, Charles Caroll, of Carrollton; VIRGINIA: George Wythe, Richard Henri Lee, Thomas Jefferson, Benjamin Harrison, Thomas Nelson Jr., Francis Lightfoot Lee, Carter Braxton; NORTH CAROLINA: William Hooper, Joseph Hewes, John Penn; SOUTH CAROLINA: Edward Rutledge, Thomas Lynch Jr., Arthur Middleton; GEORGIA: Button Gwinnett, Lyman Hall, George Walton. SE DECIDE ca exemplare ale Declarației să fie trimise diverselor adunări, convenții și comitete sau consilii de securitate și diverșilor comandanți ai trupelor continentale; ca Declarația să fie adusă la cunoștință în fiecare dintre Statele Unite, la nivelul conducerii armate.

MAHMUD, numele a doi sultani otomani: M. I. (1730-1754). A purtat războaie cu persanii (1730-1736 și 1743-1746) și a încheiat victorios, prin Pacea de la Belgrad (1739), războiul împotriva Austriei și Rusiei (1736-1739). A încurajat dezvoltarea artelor. M. II (1808-1839). În timpul său au avut loc două războaie cu Rusia (1806-1812 și 1828-1829) încheiate cu tratatele de pace de la București (1812) și Adrianopol (1829), în urma cărora au fost zdruncinate pozițiile Imp. Otoman în Balcani și în Orientul Apropiat. A desființat corpul ienicerilor și a instituit armata regulată (1826). A înfrânt unele mișcări feudale (răscoala lui Ali pașă de Ianina, și cea a lui Mehmet Ali, vicerege al Egiptului). În 1829, în urma Războiului de eliberare a grecilor (1821-1829), a fost silit de Marea Britanie, Franța și Rusia să recunoască independența Greciei.

MEHMET ALI (MOHAMMED ALI) (1769-1849), general turc de origine albaneză. Vicerege al Egiptului (1805-1848). A desființat corpul mamelucilor (1811) și a reorganizat armata și flota egipteană pe baze moderne. A extins teritoriul statului, purtând războaie împotriva sultanului Mahmud II, suzeranul său (1831-1833, 1839) și a obținut pentru fiul său, Ibrahim, dreptul la succesiune.

NEFER, neferi, s. m. (Înv.) 1. Soldat din vechea armată turcă. 2. Soldat pământean din corpul arnăuților; soldat care făcea parte dintr-o poteră, poteraș. – Din tc. nefer.

lefegiu sm [At: HERODOT (1645) 25 / V: (înv) ~ciu, ~ficiu, (îvr) li~ / Pl: ~ii, (îvr) ~eci / E: tc ulûfeci] 1 (Înv) Mercenar din Țările Române în perioada Evului Mediu Si: (înv) lefaș (1). 2 (Înv; îs) ~ de țară Oștean plătit care făcea parte dintr-un corp special și permanent de armată. 3 (Pfm) Salariat. 4 (Pfm) Funcționar. 5 (Prt; irn) Persoană care primește plată pentru muncă puțină. 6 (Irn) Birocrat. corectat(ă)

roșior, ~oară [At: CANTEMIR, IST. 107 / P: ~și-or / V: (reg) ruș~, rușoară sf ~șuor, rușuoară / Pl: ~i, ~oare / E: roșiu² + -ior] 1-2 a (Șhp) (Cam) roșu (1) Si: roșiatic (1-2), roșiel (1-2) roșiuț (1-2). 3 a (Îs) Mere ~oare Varietate de mere văratice, de mărime mijlocie, cu dungi roșii. 4 a (Îs) Pere ~oare Varietate de pere care se păstrează bine toată iarna. 5 a (Îs) Prune ~oare Varietate de prune care se coc timpuriu. 6 a (Îs) Prun ~ Varietate de prun care dă prune roșioare (5). 7 a (Îs) Bureți ~i Varietate de bureți comestibili. 8 sf Găină cu pene roșu-închis. 9-10 a (Șhp) (Cam) roșu (46). 11 sf Soi autohton de viță de vie cu struguri mici, roșiatici. 12 sf (Bot; reg; șîf rușioară, rușoară) Bujor (1) (Paeonia officinalis) 13 sfm (Bot; șlp; îf rușiori, rușori) Filimică (1) (Calendula officinalis). 14 sfp (Bot; reg) Rușuliță (Heracium aurantiacum) 15-16 sf (Bot; reg; îc) ~oară-sălbatică Mama-pădurii (Lathraea squamaria și Asperula odorata). 17 sf (Bot; reg) Burete (20) dulce (Lactarius volenus) 18 sf (Bot; reg) Pâinea-pământului (Russula vesca). 19 sf Pește mic de baltă cu corpul turtit lateral și cu înotătoarele (mai puțin cea dorsală) roșii Si: babușcă roșie, ochean³ (Scardinus erythrophtalmus) 20 sm (Iht; reg) Boiștean (1) (Phoxinus phopxinus). 21 sf (Iht; reg) Boarță (Rhodeus sericeus). 22 sf (Reg, îc) ~oară-bălană Ocheană (Rutilus rutilus) 23 sf (Orn; reg) Gușă-roșie (Erithacus rubecula rubecula). 24 sns (Înv) Scarlatină. 25 smp (În organizarea mai veche a armatei; șîs ~i de țară) Corp de elită de călăreți sau pedestrași Si: roșu (67). 26 sm Ostaș din corpul roșiorilor Si: roșu (68).

velit² sm [At: CĂPĂȚINEANU, M. R. 23/8 / V: (îvr) ~e ssp / Pl: ~iți / E: (1) fr vélite, lat veles, -itis, (2) fr vélite] 1 (Mpl) Soldat de infanterie ușor echipat și înarmat care, în armata română, avea însărcinarea de a hărțui inamicul. 2 Soldat din armata napoleoniană care aparținea unui corp de vânători de infanterie.

HUSAR ~i m. (în armata țaristă, în armatele unor state) Ostaș dintr-un corp de cavalerie. Regiment de ~i. /<ung. huszár

MILITARIS SINE DUCE TURBA CORPUS EST SPIRITU (lat.) o armată fără comandant este ca un corp fără suflet – Curtius, „Historia Alexandri Magni”, 10, 6, 8.

LEGIUNEA ARABĂ, organizație militară arabă creată, în 1921, din inițiativa Marii Britanii, pentru a apăra emiratul Transiordaniei. Din 1939 până în 1956, a fost condusă de Sir J.B. Glubb (Glubb pașa), care a intervenit în primul război israeliano-arab (1948-1949). Regele Hussein l-a înlăturat și expulzat pe Glubb pașa și a transformat L.A. într-un corp militar, care a constituit baza armatei regale iordaniene.

trupă f. 1. reunire de oameni cu aceeaș ocupațiune; 2. număr de actori asociați spre a juca comedia; 3. corp de soldați; 4. pl. corp de oșteni ce compun o armată (= fr. troupe).

DELIU¹, delii, s. m. (Învechit și arhaizant) 1. Om curajos, viteaz, îndrăzneț, voinic. A întîlnit... în crețul crîngurilor vînători ce prind iepurele de coadă, în cremenul munților, delii ce rup în două ursul năprasnic, parc-ar frînge un fuștei de ceapă. DELAVRANCEA, S. 97. Caii deliilor erau în spume. id. ib. 201. 2. (Mai ales la pl.) Soldat din armata turcească, făcînd parte dintr-un corp de călărime ușoară. Era la Giurgiu raia și năvăleau delii în pradă, de dincolo de Dunăre, asupra bieților creștini. SADOVEANU, M. C. 34. Oastea de la Dii A pierit întîi: O sută cinci mii De voinici delii. TEODORESCU, P. P. 485. 3. Soldat care făcea parte din ceata de călăreți, înființată de Mihai Viteazul o dată cu ceata beșliilor. 4. (În epoca fanariotă) Soldat care făcea parte din garda domnească, compusă mai adesea din arnăuți. Țara mișuna de delii și buli-bași. MACEDONSKI, O. IV 117.

ÎNCORPORARE, încorporări, s. f. Acțiunea de a încorpora și rezultatul ei. 1. Înglobare a unui corp în altul. 2. Intrare în cadrele armatei pentru satisfacerea stagiului militar.

NEFER, neferi, s. m. (Învechit) Soldat din armata turcă; soldat făcînd parte din corpul arnăuților; oștean. Nu s-arată șir de care, Șir de care ferecate, Scîrțîind împiedecate De-angarale-mpovărate, De neferi înconjurate? IOSIF, PATR. 68. De la zaveră rămaseră în țară trupe turcești, un beșli-aga, cu cîțiva neferi în fiecare județ. GHICA, S. A. 29. La neferi să-nchidem calea, Să dăm groaza prin ciocoi! ALECSANDRI, O. 29.

miliție sf [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / V: (pop) mel~ / A și: (pop) ~ție / Pl: ~ii / E: lat militia, rs милиция] 1 Oaste ale cărei componență și organizare au variat în decursul timpului. 2 (Spc) Corp de trupe cu însărcinări speciale. 3 Armată de rezervă. 4 (Pex; pop) Militărie. 5 Organ de stat pentru menținerea ordinii. 6 (Csc) Reprezentanți ai miliției (5).

sindighistru sm [At: NECULCE, L. 240 / A: nct / Pl: ~ri / E: nct] (Înv) Soldat din armata turcească făcând parte dintr-un corp nedefinit mai îndeaproape.

MILÍȚIE s. f. 1. (Adesea urmat de determinări care indică felul, caracterul) Oștire, oaste a cărei componență și organizare au variat în decursul timpului; s p e c. corp de trupe cu însărcinări speciale; armată nepermanentă, de rezervă; p. e x t. (popular) serviciu militar, m i l i t ă r i e. Cf. BUDAI-DELEANU, LEX. Celelalte miliții. . . comandate. . . de Faianțe. MAIOR, T. 280/26. O îndeplinire statornică la datoriile miliției (oștire). VÎRNAV, F. 127^v/2. Miliției i s-au poruncit ca să păzascâ orașul. AR (1829), 136¹/18. Numele boierilor, nobililor și alții ce au intrat în slujbele milițiii pămîntenești și ce datorie au a împlini. CR (1830), 129¹/4. Miliția națională, așezată în front cu muzica (a. 1834). URICARIUL, VIII, 184. Mai încolo să ceti proiectul. . . pentru miliția de margini (granițe), GT (1838), 5¹/8, cf. BĂLCESCU, O. I, 36. Colinele din stînga erau ocupate de miliția teritorială. BARIȚIU, P. A. II, 321, cf. 414. Un unter-ofițer pe care l-am văzut la informarea miliției. NEGRUZZI, S. I, 70, cf. 285. Pe la 1830, cînd s-a făcut miliția, n-am mai vrut să mă mai scriu. GHICA, ap. CADE, cf. MACEDONSKI, O. III, 122. S-or răsti și s-or sluți la dînsul, că la meliție nu-i ca acasă. VLAHUȚĂ ap. CADE. Fiind neîncetat în războaie și milițiile deprindeau toate mișcările trebuitoare într-o luptă. XENOPOL, I. R. IV, 155. Feciorii cari veniseră de curînd de la miliție strigau, din cînd în cînd, versuri pișcătoare. AGÎRBICEANU, A. 116, cf. 202, id. L. T. 243. Nu mai plînge, Florico. Că vremea o să treacă repede. N-o să mor doar în miliție. BUJOR, S. 38, cf. 108. Amiralul. . . anexează un proiect de regulament pentru organizarea armatei române. Acest regulament prevede crearea unei miliții sătești și a unei gărzi burgheze. OȚETEA, T. V. 98. Cît de puțină influență avea atunci cazarma asupra tinerilor săteni. Miliția lor era ca o petrecere silită, într-o regiune străină sufletului și preocupării lor. SADOVEANU, E. 8, cf. id. M. C. 198. Să i se anuleze mobilizarea și să fie mutat la un batalion de miliții. PAS, Z. III, 183. M-a dat satul militar, Militar în miliție. TEODORESCU, P. P. 300, cf. 622. Cînd scăpai din miliție, Eram beat de bucurie. ȘEZ. V, 89. Mă duc maică-n miliție, C-am ajuns în vîrsnicie. MAT. FOLK. 353. 2. Organ de stat care are sarcina de a menține ordinea obștească; (cu sens colectiv) reprezentanții acestui organ de stat. Dacă s-au legat de el, de ce n-a venit înăuntru să le spună lor, să cheme miliția? PREDA, D. 159. Într-o zi am să-l dau pe mîna miliției. V. ROM. aprilie 1955,186. – Accentuat și: (1, în poezia populară) miliție. – Pl.: miliții. – Și: (popular) meliție s. f. – Din lat. militia, rus. милиция.

VEXIL¹ s.n. 1. Însemnele, steagul unei cohorte în armata romană. 2. Trupă orînduită într-un anumit corp. 3. Steag al unei nave, pavilion. // (Și în forma vexili-) Element prim de compunere savantă cu semnificația „steag”, „stindard”. [< lat. vexillum, cf. fr. vexille].

sindighistru, sindighistri, s.m. (înv.) soldat în armata turcească făcând parte dintr-un anumit corp militar.

VEXIL¹ s. n. 1. însemnele, steagul unei cohorte în armata romană. 2. trupă orânduită într-un anumit corp. 3. steag al unei nave, pavilion. (< lat. vexillum, fr. vexille)

KOSOVOPOLJE [kosovopólie] (Câmpia Mierlei), câmpie în S Iugoslaviei (Serbia). Aici au avut loc două importante bătălii: în iun. 1389, armatele sârbo-bosniace, ajutate, probabil, de un corp de oaste românesc, au fost înfrânte de turci, Serbia devenind vasală Imp. Otoman; în oct. 1448, armata lui Iancu de Hunedoara, susținută de oșteni din Țara Românească și Moldova, a fost înfrântă de otomanii conduși de sultanul Murad II.

mobilizà v. 1. a pune în campanie un corp sedentar de trupe; 2. a pune o armată pe picior de răsboiu, ca să poată intra în campanie.

SEIMEN, seimeni, s. m. (Învechit) Soldat din corpul de infanterie mercenară din Muntenia și Moldova, folosit pentru garda curții domnești. [Pe la 1716 Muntenia avea] dorobanți, roșiori, călărași... seimeni... patruzeci de mii de oameni armați. GHICA, S. 18. Matei Basarab organiză un corp de 2000 sîrbi, bulgari, arnăuți, numit seimeni. BĂLCESCU, O. I 15. – Variante: siimen (SADOVEANU, Z. C. 139), simen (NEGRUZZI, S. I 16) s. m.

vârtos, ~oasă [At: PSALT. HUR. 14^r/23 / Pl: ~oși, ~oase / E: ml *virtuosus (< virtus, -utis)] 1 a (Pop; d. ființe, mai ales d. oameni) Viguros (1). 2 a (Pop; pex; d. corp sau d. părți ale corpului) Robust. 3 a (Înv; d. cetăți sau armate) Care este înzestrat cu o mare forță militară, economică etc. 4 a (Înv; fig; d. oameni sau d. caracterul, manifestările lor) Statornic. 5 a (Înv; fig; d. oameni sau d. caracterul, manifestările lor) Ferm (1). 6 a (Înv; fig; d. oameni) Pe care te poți bizui. 7 a (Înv; fig; d. argumente, mărturii etc.) Elocvent (5). 8 a (Îrg; fig; d. oameni sau d. caracterul lor) Nemilos. 9 a (Înv; fig; d. păcate) Grav (1). 10 (Înv; fig; d. primejdii, asupriri etc.) Groaznic (1). 11 a (Îvr; fig) Păgân. 12 a (Îvr; fig; d. stil) Viguros (3). 13 a (Înv) Care se manifestă cu intensitate mare. 14 a (Pop; d. materii, corpuri etc.) De consistență solidă. 15 a (Îe) A fi ~ la cap A fi încăpățânat. 16 a (Îvr; îe) A fi cu cerbice ~oasă sau a fi ~ la cerbice A fi tare la cerbice. 17 a (Îvr; îe) A se face ~ A se împotrivi (cuiva). 18 a (Pop; d. obiecte) Rezistent. 19 sn (Îvr; fig) Fundament (4). 20 a (D. substanțe, alimente etc.) Compact (1). 21-22 s, a (Mol; Mun; șîs strugure ~ sau poamă ~oasă) (Varietate de struguri) cu boabele mari, de culoare neagră, îndesate pe ciorchine, cu pielița groasă și cu miezul pietros. 23 a (D. vinuri) Care are o concentrație mare de alcool. 24 sn (Îvr) Boltă cerească. 25 av Cu putere. 26 av Mult. 27 av (Înv; îe) A sta ~ A interveni cu energie. 28 av (Îvp; la comparativ) În mai mare măsură. 29 av (Înv; la comparativ; izolat în frază) Nu numai atât. 30 av (Îvp; la comparativ) Mai ales. 31 av (Îvr; la comparativ) În avantajul cuiva. 32 av (Îvp; la comparativ; îlav) Cu atât(a) (sau, înv, cât) mai ~ Cu atât mai mult. 33 av (Înv; îlav) Cu mult mai ~ Cu mult mai mult. 34 av (Înv; îal) Într-o măsură foarte mare. 35 av (Înv; îlav) Mai ~ că ... Mai cu seamă că ... 36 av (Îvr; îlav) Cât mai ~ de bini Cât se poate de bine. 37 av (Înv; la comparativ; în construcții adversative) Mai degrabă. 38 av (Înv; la comparativ; în construcții adversative) Dimpotrivă (6). 39 av (Înv; înaintea unui adjectiv sau adverb, a unei locuțiuni adjectivale sau adverbiale, formează superlativul acestora) Foarte (1).

vexil s.n. I 1 (milit.; în antic. romană) Steagul, însemnele unei cohorte în armata romană. ♦ Trupă orînduită într-un anumit corp. 2 Steag, pavilion al unei nave. II 1 (bot.) Petală superioară a florilor leguminoaselor. 2 (ornit.) Ansamblul barbelor situate de aceeași parte a rahisului unei pene de pasăre. • pl. -e. /<lat. vexillum, -i, fr. vexille.

ROȘIOR, -OARĂ, roșiori, -oare, adj., subst. I. Adj. Diminutiv al lui roșu. ◊ Pere roșioare = soi de pere care se păstrează bine toată iarna. Prune roșioare = soi de prune care se coc de timpuriu. II. S. f. 1. (La sg.) Soi de viță de vie cu struguri mici de culoare roșiatică, puțin răspândit în cultură. 2. Pește cu corpul turtit lateral și acoperit cu solzi mari, cu ochii și cu înotătoarele roșietice (Scardinius erythrophthalmus). III. S. m. (La pl.) Corp de elită al cavaleriei în organizarea mai veche a armatei române; (și la sg.) ostaș din acest corp de cavalerie. [Pr.: -și-or] – Roșu + suf. -ior.

FRETARE s.f. 1. Ansamblare prin contact strîns a două piese care urmează să facă un corp comun. 2. Armare transversală a pieselor de beton armat. [< freta].

MILIȚIE s. f. 1. armată nepermanentă sau de rezervă, cuprinzând și unele corpuri speciale. 2. (în unele țări și la noi până în 1989) organ de stat având drept scop apărarea ordinii publice, a proprietății de stat și a celei personale, precum și a drepturilor și libertăților cetățenești. (< lat. militia, /2/ rus. milițiia)

TIMPAN¹ s. n. 1. membrană elastică ce separă urechea internă de conductul auditiv extern. 2. perete de lemn sau de beton armat, parțial scufundat sub apă, care împiedică pătrunderea corpurilor în aducțiune, în camera de echilibru etc. ◊ membrană care separă două camere într-un rezervor. 3. instrument muzical de percuție, acordabil, dintr-un cazan emisferic de aramă acoperit cu o membrană de piele pusă în vibrație prin lovirea cu două baghete din lemn. 4. spațiu triunghiular între cornișele unui fronton, decorat cu sculpturi; suprafața între orizontală și arcele unei bolți. 5. (tehn.) pinion dințat. (< fr. tympan, it. timpano)

XENOFON (XENOPHON) (430-360 î. Hr.), istoric grec. Discipol al lui Socrate, adversar al democrației ateniene și admirator al Spartei. A participat (401 î. Hr.) la expediția lui Cirus cel Tânăr împotriva fratelui său Artaxerxe II. Ca șef al corpului de mercenari greci, a contribuit la salvarea armatei („retragerea celor zece mii”). A povestit această expediție în celebra lucrare „Anabasis”. Opera sa mai cuprinde „Hellenika”, o istorie a Greciei în șapte cărți, o biografie apologetică a regelui spartan Agesilau II, o lucrare despre organizarea de stat a Spartei („Statul spartan”), tratate de agricultură, de vânătoare și de artă militară. „Apologia” și „Amintiri” oferă o descriere a lui Socrate într-o altă viziune decât cea din dialogurile lui Platon.

KITCHENER [kítnə] 1. Horatio Herbert, conte K. of Khartoum (1850-1916), feldmareșal și om politic britanic. A cucerit Sudanul (1895-1898), înfrângând armata mahdistă la Omdurman (2 sept. 1898). În sept. 1898, întâlnirea corpului expediționar condus de el cu trupele franceze, comandate de J.B. Marchand, a provocat „incidentul de la Fashoda”. A comandant forțele britanice în Războiul anglo-bur (1900-1902); ministru de Război (1914-1916). 2. Oraș în S Canadei (Ontario), între L. Ontario la SV de Toronto; 168,3 mii loc. (1991). Ind. constr. de mașini, de prelucr. a metalelor, chimică (cauciuc), electrotehnică, textilă, a mobilei și alim. Între 1830 și 1916 s-a numit Berlin.

intendență f. direcțiunea, administrarea afacerilor; intendență militară, corp însărcinat a purta grijă de trebuințele unei armate (soldă, echipament, previziuni, munițiuni).

miliție f. 1. corp de trupe înarmate; 2. a doua rezervă a armatei permanente. [Rus. MILIȚIĬA = fr. milice].

ROȘIOR, -OARĂ, roșiori, -oare, adj., s. f., s. m. I. Adj. Diminutiv al lui roșu. ◊ Pere roșioare = soi de pere care se păstrează bine toată iarna. Prune roșioare = soi de prune care se coc de timpuriu. II. S. f. 1. (La sg.) Soi de viță de vie cu struguri mici de culoare roșiatică, puțin răspândit în cultură. 2. Pește cu corpul turtit lateral și acoperit cu solzi mari, cu ochii și cu înotătoarele roșietice (Scardinius erythrophthalmus). III. S. m. (La pl.) Corp de elită al cavaleriei în organizarea mai veche a armatei române; (și la sg.) ostaș din acest corp de cavalerie. [Pr.: -și-or] – Roșu + suf. -ior.

roșu, ~șie [At: CORESI, EV. 425 / V: (îrg) ~ș, ~șă (înv) ~șiu, (Trs) ~șou / Pl: ~șii, (rar) ~șie af, ~șuri sn / E: ml roseus, -a, -um] 1-2 a, av De culoarea sângelui Si: arămiu, bordo (2), cărămiziu (2), purpuriu, roibat (2), rubiniu (2), stacojiu, teracot, vișiniu (îrg) mohorât, (reg) morosliv, rojolin (1). 3 a (Îs) Ouă ~șii Ouă vopsite cu roșu (pex, cu altă culoare) tradiționale la creștini de Paște. 4 a (Reg, îe) A umbla (cu ceva) ca cu oul (cel) ~ A trata cu foarte multă grijă. 5-6 sm, a (Înv; îs) Ban ~ Ban de aramă. 7-8 sm, a (Înv; pex; îae) Monedă cu valoare foarte mică. 9 a (Îs) Galben ~ Galben unguresc de aur. 10 a (Îs) Florint ~ Fiorin de aur. 11 a (Reg; îs) Vărsat ~ (mărunt sau de copii) Pojar. 12-13 sn, a (Arg; îs) Borșul cel ~ Sânge. 14 a (Euf; îs) Cel cu căciula ~ie Diavolul (1). 15-16 sf, a (Bot; îs) Pătlăgea ~ie Plantă legumicolă anuală din familia solanceelor, cu frunze mari, penate, cu flori galbene și cu fructe comestibile (Lycopersicum esculentum). 17-18 sf, a (Bot; îas) Fructul roșiei (15), bacă zemoasă de culoare mai ales roșie, comestibilă Si: pătlăgea, tomată. 19 a (Îs) Mere ~șii Varietate de mere cu coaja roșie. 20 a (Îc) Pere ~șii Varietate de pere nedefinită mai îndeaproape. 21 a (Îs) Pere cu miez ~ (sau ~șii la miez) Varietate de pere cu carnea roșie și coaja vânătă. 22 a (Îc) Cireșe ~șii, cireșe ~șii grase, cireșe ~șii de Dobra, cireșe aslan ~șii, cireșe ~șii pietroase, cireșe ~șii zaharoase Varietăți de cireșe. 23 a (Îs) Vișine ~șii Varietate de prune văratice, roșii-violacee, a căror carne se desprinde ușor de pe sâmbure. 24-25 sf, a (Îs) Struguri roșii (Varietate de struguri) cu boabe roșii și dese Si: roșioară (9). 26 a (Reg; îc) Agriș ~ Coacăz (1). 27 a (Îs) Bostan ~ Bostan (3) porcesc (Cucurbita pepo). 28 a (îs) Grâu ~ (din Bănat) Specie de grâu. 29 a (Îc) Pepene (sau harbuz) ~ Lubeniță (Citrullus vulgaris). 30 a (Zlg; îc) Șarpe (reg gândac) ~ Viperă (Peliasberus) 31 a (Ent; îs) Furnică ~ Specia de furnici Formica sanguinea. 32 a (Ent; reg; îae; adesea determinat prin „mare”) Furnică de pădure (Formica rufa). 33 a (Ent; reg; îc) Gândac ~ Vaca-domnului (Lygaeus equestris). 34 a (Îe) A se duce (sau a merge) până la mărul ~ A se duce foarte departe. 35 a (Îe) A fi cu ciubote ~șii A fi rar. 36 a (Îae) A fi scump. 37 a (Îe) A plăti ciubote ~șii A plăti mult 38 a (Îe) A umbla (sau a se duce) cu ciubote roșii A umbla desculț. 39 a (Îae) A fi foarte sărac. 40 a (Îe) A căuta acul doamniei cu fir ~ A căuta ceva frumos sau rar. 41 a (Bot; reg; îc) Mălăiel-~ Păducel (Crataegus monogyna). 42 a (D. părul oamenilor) Roșcovan (2). 43 a (Pex; d. oameni) Cu părul roșcat (2). 44 a (D. părul animalelor și penele păsărilor, pex d. animale sau păsări sau d. părți ale corpului lor) Roșcat (2). 45 a (D. cai) Roib (1) 46 smf Nume dat animalelor și păsărilor domestice de culoare roșie (cal, bou, capră, câine, găină etc.) 47 a (D. față sau părți ale corpului) De culoare rumenă-aprinsă (datorită circulației sangvine) Si: roșcovan (1). 48 a (Pex; d. oameni) Cu fața rumenă Si: pletoric, rubicond, sangvin. 49 a (D. ochi) Congestionat (2). 50 a Îmbujorat (de emoție, de frică etc.) 51 a (D. metale) Incandescent. 52 a (Îs) Fier ~ Fier înroșit în foc cu care se înseamnă animalele (odinioară și sclavii și ocnașii) 53 sn Culoarea roșie, prima dintre culorile fundamentale ale spectrului luminii, la marginea acestuia spre lungimile de undă mari. 54 sn (Reg; îe) ~ de pică (sau de râde) Roșu aprins. 55 sn (Îs) ~ cardinal Roșu purpuriu. 56 sn (D. clădiri; îla) În (sau din) ~ Cu zidăria de cărămidă, terminată, dar netencuită. 57 sn (În construcție cu verbele „a încălzi”, „a înfierbânta”; îla) Până la ~ Până la incandescență. 58 sn Îe) A vedea (sau a i se face) (cuiva) ~ (înaintea ochilor) A se înfuria. 59 sn (Arg; îe) A-i face (cuiva) ~ la muștuc A lovi pe cineva să-i curgă sângele pe nas. 60 sn (Ccr) Colorant roșu. 61 sn (Îs) ~ de Berlin (sau de Paris, de Prusia, englez, englezesc, indian, venețian) Denumire comercială a unei substanțe roșii, folosită în vopsitorie cu substituent al miniului de fier. 62 sn (Îs) ~ de Congo Colorant organic în industria textilă și indicator în chimia analitică. 63 sn Fard roșu pentru obraz și buze 64 sn (Cu determinarea „de buze”) Ruj¹. 65 sn (Îvr sf) Țesătură sau broderie de culoare roșie. 66 sn (La cărțile de joc) Cupă². 67 smp (Bot; reg) Limba-boului (Anchusa officinalis) 68 smp (În vechea armată a Țării Românești; șîs ~șii de țară) Corp de călăreți sau de pedestrași compus din boieri de țară având uniformă de culoare roșie Si: roșior (22). 69 sm Ostaș din corpul roșiilor (67) Si: roșior (23) 70 sm (Îs) Roșii străini Corp de cavaleri format din ostași străini. 71 sm Descendent din boieri mici. 72 smp Corp de slujitori domnești înființat în sec. XVIII în Moldova, numit astfel datorită uniformelor roșii. 73 sm Dare plătită de roșii (70). 74 a (Fig) Inspirat sau pătruns de idei progresiste sau revoluționare (de stânga). 75 a (Fig) Creat de o mișcare revoluționară (în special de cea comunistă). 76 sm (Mpl) Adept al unor idei progresiste sau revoluționare (mai ales de stânga).

taler¹ sm [At: (a. 1581) CUV. D. BĂTR. I, 28/17 / Pl: ~i, (înv) ~e sn / E: ger Taler] (Iuz) 1 Monedă (austriacă) de argint care a circulat în trecut și în țările române. 2 (Îs) ~ cu două fețe Om ipocrit. 3 Dare plătită de oștenii din corpul de călăreți sau de pedestrași din vechea armată a Țării Românești, numiți roșii.

poziție sf [At: AR (1829), 140¹/4 / S și: posiție / V: (înv) ~țiune (S și: posițiune) / Pl: ~ii / E: lat positio, frposition, ger Position] 1 Mod în care este așezat sau situat ceva sau cineva în spațiu, în raport cu altceva sau cu altcineva Si: așezare. 2 (Pex; ccr) Loc, punct, regiune în care este situat ceva sau cineva Si: (înv) pusătură, pusăciune, pusoare. 3 (Muz) Loc pe care îl ocupă o notă sau o cheie pe portativ. 4 (Muz) Loc în care sunt atinse cu degetele coardele unui instrument muzical, când se cântă la instrumentul respectiv. 5 (Spc) Fiecare dintre operațiile înscrise într-un cont contabil. 6 (Pex) Loc pe care îl ocupă fiecare dintre operațiile înscrise într-un cont contabil. 7 (Lin) Loc pe care îl ocupă un sunet sau un grup de sunete într-un cuvânt. 8 (Spc) Loc, punct din care ceva sau cineva este sau poate fi privit Si: unghi. 9 Raport, relație existentă între două obiecte, ființe, fenomene. 10 (Mil) Loc pe care sunt așezate trupele pe front sau vasele de război pe mare și folosit ca bază de atac sau ca linie de apărare. 11 (Mil; îs) ~ de tragere Loc special amenajat de unde o subunitate de infanterie sau de artilerie, de aruncătoare de mine, de mitraliere navale etc. execută tragerile. 12 (Îe) A lua ~ A se instala într-un loc considerat potrivit din punct de vedere strategic. 13 Loc desemnat fiecărui participant la vânătoarea cu hăitași. 14 Mod în care se stă cu corpul sau cu o parte a lui Si: ținută. 15 (Îs) ~ de tragere Fel în care stă trăgătorul în timpul sau în vederea tragerii. 16 (Îas) Fel în care trăgătorul își orientează gura de foc în vederea tragerii eficiente. 17 (Spc; îe) A lua ~ A sta într-o atitudine dreaptă și nemișcată a corpului, cu mâinile lipite de trunchi, reglementară în armată sau în anumite sporturi. 18 Fiecare dintre atitudinile principale ale corpului, prevăzute de regulamentele militare de instrucție. 19-20 (Pop; d. femei; îe; îla) (A fi) în ~ (A fi) însărcinată. 21 (Fig) Mod în care cineva reacționează, se comportă, își exprimă opinia etc. într-o împrejurare dată Si: atitudine. 22 (D. oameni; îe) A lua ~ A manifesta o atitudine fermă, hotărâtă într-o problemă. 23 (D. oameni; îae) A-și exprima punctul de vedere în legătură cu o problemă. 24 (Îe) A sta (sau a rămâne, a se menține etc.) pe ~ A-și menține cu fermitate părerile, opinia formulată. 25 (Îe) A se situa, a fi etc. pe ~ii opuse A fi de păreri contrare. 26 (Îe) A se situa (sau a fi) pe aceeași poziție A fi de aceeași părere. 27 (D. oameni; îlav) Pe ~ii opuse De păreri diferite. 28 (D. oameni; îlav) Pe aceeași ~ De aceeși părere. 29 Mod în care cineva se comportă într-o împrejurare dată. 30 Stare, situație, împrejurare în care se găsește cineva sau ceva Si: (înv) pusăciune. 31 (Spc) Situație înaltă pe care o deține cineva în ierarhia socială Si: condiție, rang, treaptă. 32 (Mun) Centrul satului Si: vatră. 33 (Mun) Linie. corectat(ă)

* CORP (pl. -puri) sn. 🔬 sm. 🫀 Partea materială a unei ființe vii, totalitatea organelor unei ființe însuflețite, trup.: ~ul omenesc; a se lupta ~ la ~. a se lupta piept, pieptiș ¶ 2 Trup mort, cadavru, leș ¶ 3 📻 Porțiune de materie care formează un tot și care posedă cele trei dimensiuni (lungime, lățime și adîncime): atracțiunea ~urilor ¶ 4 📐 Figură ce înfățișează un solid geometric: ~ geometric (🖼 1504) ¶ 5 🔬 Substanță: ~ simplu, alcătuit din atomi absolut identici, spre deosebire de ~ compus, format din atomii mai multor corpi simpli (👉 ELEMENT): aerul e un ~ compus ¶ 6 Partea de căpetenie a unui obiect, a unei mașini ¶ 7 Clădire deosebită: un ~ de case ¶ 8 🫀 Numele unor părți ale corpului omenesc, de formă și de substanță diferită: ~ calos; ~ cavernos ¶ 9 🌿 ~ lemnos, partea tulpinei coprinsă între măduvă și scoarță ¶ 10 📰 Unitatea cu care se măsoară mărimea literelor; cel mai mic ~, uzitat, de altfel foarte rar, este ~ul 4 (👉 TABELA XIX): dicționarul acesta e tipărit cu caractere de ~ 7 ¶ 11 Grupare de persoane care au aceeași ocupațiune, corporațiune, breaslă: ~ul avocaților; ~ul didactic, toți membrii învățămîntului (profesori, institutori, etc.) ¶ 12 ⏲ Corpul diplomatic, ambasadorii și miniștrii plenipotențiari acreditați pe lîngă un Stat ¶ 13 Corpuri constituite, tribunale și administrațiunile ¶ 14 ⏲ Corpurile legiuitoare, Camera și Senatul ¶ 15 🎖️ Subdiviziune a unei armate coprinzînd toate trupele de aceeași armă. ~de artilerie; ~ de armată, oștire compusă din mai multe divizii, pusă sub comanda unui general ¶ 16 🎖️ Corpul de gardă, localul, încăperea unde stau soldații care fac garda ¶ 17 🎭 Corp de balet, toți dansatorii și dansatoarele care execută un balet ¶ 18 💫 Corpuri cerești, soarele, luna, stelele, etc. ¶ 19 ⚖️ Corpul delictului, faptul material, obiectul care dovedește existența crimei [lat. corpus, cu accepțiunile fr. corps].

LUPTĂ, lupte, s. f. 1. Încăierare, bătaie între două (sau mai multe) persoane (de obicei fără folosirea armelor), care caută să se învingă una pe alta (sau unele pe altele). ◊ Luptă dreaptă = luptă (1) corp la corp, fără arme și fără vicleșuguri. ♦ (La pl.) Ramură sportivă în care se întrec, după anumite reguli, doi luptători. ◊ Lupte clasice (sau greco-romane) = formă de lupte în care procedeele tehnice reglementare se aplică numai la partea superioară a corpului (de la linia de centură în sus). Lupte libere = formă de lupte la care procedeele tehnice se aplică la oricare dintre părțile corpului, putând fi executate și cu ajutorul picioarelor. 2. Ciocnire armată între două forțe inamice; bătălie. ♦ Fig. Ciocnire între două forțe care acționează în sens contrar. ◊ Luptă de clasă = (în teoria marxist-leninistă) luptă desfășurată pe plan economic, politic și ideologic între clase cu interese fundamentale opuse. 3. Străduință depusă de cineva pentru a învinge o greutate, o nevoie sau pentru a se apăra. 4. Străduință depusă de cineva pentru a combate o idee, o concepție, o deprindere; combatere. – Lat. lucta.

LUPTĂ, lupte, s. f. 1. Înfruntare, bătaie între două (sau mai multe) persoane (de obicei fără folosirea armelor), care caută să se învingă una pe alta (sau unele pe altele). ◊ Luptă dreaptă = luptă (1) corp la corp, fără arme și fără vicleșuguri. ♦ (La pl.) Ramură sportivă în care se întrec, după anumite reguli, doi luptători. ◊ Lupte clasice (sau greco-romane) = formă de lupte în care procedeele tehnice reglementare se aplică numai la partea superioară a corpului (de la linia de centură în sus). Lupte libere = formă de lupte la care procedeele tehnice se aplică la oricare dintre părțile corpului, putând fi executate și cu ajutorul picioarelor. 2. Ciocnire armată între două forțe inamice; bătălie. ♦ Fig. Efortul a doi adversari sau a două puteri rivale pentru a-și impune voința. ◊ Luptă de clasă = (în teoria marxist-leninistă) luptă desfășurată (pe plan economic, politic și ideologic) între clase cu interese fundamentale opuse. 3. Efort depus de cineva pentru a învinge o greutate, o nevoie sau pentru a se apăra. 4. Străduință depusă de cineva pentru a combate o idee, o concepție, o deprindere; combatere. – Lat. lucta.

triari smp [At: FM (1861), 71 / E: lat triarii] (Înv) Corp de veterani care forma a treia linie a armatei romane.

ROȘU, -IE, roșii, adj., subst. I. Adj. 1. De culoarea sângelui. ◊ Ouă roșii = ouă vopsite (cu roșu sau, p. gener., cu altă culoare), tradiționale la creștini de Paști. Pământ roșu = pământ de culoare roșiatică (întâlnit mai ales în ținuturile mediteraneene). 2. Roșcat, roșcovan, arămiu. 3. De culoare rumenă aprinsă. ♦ Îmbujorat la față. ♦ (Despre ochi) Injectat, congestionat. 4. (Despre metale) Înroșit în foc; incandescent. ◊ Fier roșu = bucată de fier incandescent cu care se însemnează animalele (odinioară și sclavii, ocnașii etc.). II. Adj. Fig. Comunist. ◊ Gărzile roșii = detașamente de muncitori, organizate în Rusia în timpul Revoluției din 1917. III. S. n. 1. Una dintre culorile fundamentale ale spectrului luminii, situată în marginea acestuia dinspre lungimile de undă mari; culoarea sângelui. ♦ Loc. adv. Până la roșu = (despre metale) până la starea de incandescență. ◊ Expr. A vedea (sau a i se face cuiva) roșu (înaintea ochilor) = a se înfuria, a se enerva foarte tare. ♦ (Concr.) Vopsea roșie. ◊ (Chim.) Roșu de Congo = colorant organic de sinteză, care se prezintă ca o pulbere roșie (I 1), foarte ușor solubilă în apă, folosit în vopsitorie și ca indicator în chimia analitică. 2. Fard de culoare roșie (I 1) pentru obraz și buze; ruj. 3. Țesătură, panglică, broderie de culoare roșie (I 1). 4. Culoarea uneia dintre cărțile de joc, în formă de inimă roșie (I 1). IV. S. m. 1. Adept al comunismului. ♦ Poreclă dată de adversari membrilor aripii radicale a partidului liberal din România din a doua jumătate a secolului XIX. 2. (Înv.; la pl.) Corp de trupă de călăreți sau de pedestrași în vechea armată a Moldovei, compus din boierii de țară (cu uniformă de culoare roșie); (și la sg.) ostaș din acest corp de trupă. V. S. f. Pătlăgică roșie, v. pătlăgică. VI. S. f. (În sintagmele) Roșie daneză = rasă de taurine obținută în Danemarca și crescută pentru producția de lapte. Roșie de stepă = rasă de taurine bună producătoare de lapte, adaptată la condițiile de stepă. [Var.: (reg.) roș, -ă adj., s. n.] – Lat. roseus.