lefegiu sm [At: HERODOT (1645) 25 / V: (înv) ~ciu, ~ficiu, (îvr) li~ / Pl: ~ii, (îvr) ~eci / E: tc ulûfeci] 1 (Înv) Mercenar din Țările Române în perioada Evului Mediu Si: (înv) lefaș (1). 2 (Înv; îs) ~ de țară Oștean plătit care făcea parte dintr-un corp special și permanent de armată. 3 (Pfm) Salariat. 4 (Pfm) Funcționar. 5 (Prt; irn) Persoană care primește plată pentru muncă puțină. 6 (Irn) Birocrat. corectat(ă)