ȘLEAHTĂ s. f. (Mold., ȚR) Nobilime poloneză mică și mijlocie; corp de armată alcătuit din nobili polonezi. A: Nemeșii cărei le zic șleahtă nu așa de crai ascultă, cum. de lege. URECHE. Așijderea și mazilimea, șlahta, și ei au rădicat cap pre un boier. NECULCE; cf. M. COSTIN. B: Multă neunire s-au făcut între boierii leșăști și între oaste și între toată șleahta. ANON. BRÎNCOV. ♦ (Mold.) Nobilime. Au scos craiul șleahta rusească ... de la Premișlea. URECHE. Mulți se nevoiesc, unii și cu plată, să-și facă nume de șleahtă pentru cinstea și slava acestii lumi. DOSOFTEI. PS; cf. M. COSTIN. Variante: șlahtă (NECULCE). Etimologie: pol. szlachta. Vezi și șleahtic, șlehticie. Cf. ș l e h t i c i e.