MILÍȚIE s. f. 1. (Adesea urmat de determinări care indică felul, caracterul) Oștire, oaste a cărei componență și organizare au variat în decursul timpului; s p e c. corp de trupe cu însărcinări speciale; armată nepermanentă, de rezervă; p. e x t. (popular) serviciu militar, m i l i t ă r i e. Cf. BUDAI-DELEANU, LEX. Celelalte miliții. . . comandate. . . de Faianțe. MAIOR, T. 280/26. O îndeplinire statornică la datoriile miliției (oștire). VÎRNAV, F. 127^v/2. Miliției i s-au poruncit ca să păzascâ orașul. AR (1829), 136¹/18. Numele boierilor, nobililor și alții ce au intrat în slujbele milițiii pămîntenești și ce datorie au a împlini. CR (1830), 129¹/4. Miliția națională, așezată în front cu muzica (a. 1834). URICARIUL, VIII, 184. Mai încolo să ceti proiectul. . . pentru miliția de margini (granițe), GT (1838), 5¹/8, cf. BĂLCESCU, O. I, 36. Colinele din stînga erau ocupate de miliția teritorială. BARIȚIU, P. A. II, 321, cf. 414. Un unter-ofițer pe care l-am văzut la informarea miliției. NEGRUZZI, S. I, 70, cf. 285. Pe la 1830, cînd s-a făcut miliția, n-am mai vrut să mă mai scriu. GHICA, ap. CADE, cf. MACEDONSKI, O. III, 122. S-or răsti și s-or sluți la dînsul, că la meliție nu-i ca acasă. VLAHUȚĂ ap. CADE. Fiind neîncetat în războaie și milițiile deprindeau toate mișcările trebuitoare într-o luptă. XENOPOL, I. R. IV, 155. Feciorii cari veniseră de curînd de la miliție strigau, din cînd în cînd, versuri pișcătoare. AGÎRBICEANU, A. 116, cf. 202, id. L. T. 243. Nu mai plînge, Florico. Că vremea o să treacă repede. N-o să mor doar în miliție. BUJOR, S. 38, cf. 108. Amiralul. . . anexează un proiect de regulament pentru organizarea armatei române. Acest regulament prevede crearea unei miliții sătești și a unei gărzi burgheze. OȚETEA, T. V. 98. Cît de puțină influență avea atunci cazarma asupra tinerilor săteni. Miliția lor era ca o petrecere silită, într-o regiune străină sufletului și preocupării lor. SADOVEANU, E. 8, cf. id. M. C. 198. Să i se anuleze mobilizarea și să fie mutat la un batalion de miliții. PAS, Z. III, 183. M-a dat satul militar, Militar în miliție. TEODORESCU, P. P. 300, cf. 622. Cînd scăpai din miliție, Eram beat de bucurie. ȘEZ. V, 89. Mă duc maică-n miliție, C-am ajuns în vîrsnicie. MAT. FOLK. 353. 2. Organ de stat care are sarcina de a menține ordinea obștească; (cu sens colectiv) reprezentanții acestui organ de stat. Dacă s-au legat de el, de ce n-a venit înăuntru să le spună lor, să cheme miliția? PREDA, D. 159. Într-o zi am să-l dau pe mîna miliției. V. ROM. aprilie 1955,186. – Accentuat și: (1, în poezia populară) miliție. – Pl.: miliții. – Și: (popular) meliție s. f. – Din lat. militia, rus. милиция.