hârzob, hârzoabe, s.n. (reg.) 1. funie groasă folosită la coborârea sau la ridicarea greutăților din adâncime; vârtej. 2. ladă care odinioară servea de scenă și în spatele căreia păpușarul mânuia păpușile; lada păpușilor. 3. coșuleț din cetină de brad în care se păstrează unii pești. 4. policandru. 5. cerc de lemn de care se prinde un săculeț prin care se strecoară zerul (folosit de ciobani). 6. paneraș făcut din cetină de brad în care se usucă peștele. 7. excrescență în vârful coarnelor de cerb; ploscuță. 8. băț despicat în vârf cu care se dau merele jos din pom.

cúrăț, a -á (vest și sud) și cúrăț saŭ -ésc, a -í (est) v. tr. (d. curat, de unde s’a făcut curățesc, apoĭ curăț. – Curăț, curețĭ, să curețe, în est curăț, curățĭ, să curățe saŭ să curățească). Fac curat măturînd, periind ș. a.: a curăța casa, haĭnele. Purific: ploaĭa a curățat aeru. Ĭaŭ coaja, frunzele, ramurile inútile, solziĭ, penele ș. a.: a curăța merele saŭ cartofiĭ de coajă, ramura de frunze, copacu de ramurĭ uscate, peștele de solzĭ, porcu de păr, țara de Jidanĭ. Iron. Despoĭ, jăfuĭesc: vulpea m’a curățat de găinĭ. Răpesc, înlătur, mătrășesc, omor: vulpea mĭ-a curățat găinile, l-a curățat de pe fața pămîntuluĭ. V. refl. Mă fac curat. Iron. Mă liberez, mă cortorosesc, scap de: s’a curățat de banĭ (ĭ-a perdut, ĭ-a cheltuit), de păcate, de un prieten plicticos, mulțĭ s’aŭ curățat (de vĭață) în războĭ (aŭ murit).

MASCAT (MASQAT sau MUSCAT), capitala sultanatului Oman, situată în SE Pen. SArabia, în NE țării, port pe țărmul G. Oman; 380 mii loc. (1990, cu suburbiile Matrah, Ruwi, Sib, Madinat el-Qabus). Aeroport. Nod caravanier. Ind. chimică. Producție meșteșugărească. Export de curmale, fructe și pește uscat. Fundat în sec. 15; capitală din 1971.

uscát, -ă adj. (d. usuc 2). Lipsit de umezeală: fînu e ĭarbă uscată, pîne uscată (în Munt. pîne rece. V. proaspăt). Lipsit de sevă, nu verde, mort: copac uscat, frunze uscate. Conservat pin sărare și expunere la soare: pește uscat, carne uscată (pastramă). Fig. Uscățiv: om uscat. Iron. Uscat ca toaca, om foarte slab (dar sănătos). Verzĭ și uscate, vrute și nevrute, palavre, fel de fel de vorbe. Banĭ uscațĭ, banĭ gheață, peșin, numerarĭ. S. n., pl. urĭ, ca suhaturĭ. Pămînt (în opoz. cu apă): bătălie pe apă și pe uscat, se zbate ca peștele pe uscat (sufere, îĭ merge răŭ). V. sec, batog.

VERDE², verzi, adj. I. 1. Care are culoarea frunzelor, a ierbii sau în general a vegetației proaspete de vară. Apoi ridică ochii, ferindu-și-i, cu mîna la tîmplă, de lumina lămpii. Avea ochi frumoși, verzi, iar cute timpurii i se brăzdau de jur împrejurul feței. DUMITRIU, N. 34. Și-n fund lunca de lozii verde deschisă, înecată de aurul soarelui. SADOVEANU, O. VII 369. Apa mării tremură spre zări, Verde și adîncă. TOPÎRCEANU, B. 84. Tînguiosul bucium sună... îi răspunde codrul verde Fermecat și dureros. EMINESCU, O. I 209. Masa verde v. masă¹ (1). ◊ Expr. A visa (sau a vedea, a spune) cai verzi (pe pereți) v. cal (1). A nu mai călca iarba verde v. călca (I 1). A vedea stele verzi v. stea (I 1). La moșii ăi verzi v. moș (II 3). ♦ (Despre persoane, de obicei cu determinarea «la față») Palid. Era verde la față. DUMITRIU, N. 123. Ce vînt te bate de ești verde la față?... Nu-ți merge bine, nu-ți priește mîncarea, te bate cineva? MIRONESCU, S. A. 60. Cum auzii eu de «Iunion»), mă făcui verde la față. CARAGIALE, O. I 46. 2. (Despre plante sau părți ale lor, în opoziție cu uscat) Plin de sevă, viu. Tot ce-i verde s-a usca, Rîurile vor seca. ALECSANDRI, P. II 13. Răsădea crengi verzi. DRĂGHICI, R. 151. ◊ Expr. Din pămînt, din iarbă verde v. iarbă (1). Paște, murgule, iarbă verde v. iarbă (1). (Substantivat) A îndruga (la) verzi și uscate v. îndruga (l). A spune verzi și uscate v. spune (3). ♦ (Despre lemne de foc) Plin de sevă, umed (fiind tăiat din pădure de curînd). Arde-te-ar focul, cetate! Pe trei părți cu lemne verzi, Nici urma să nu-ți mai vezi! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 313. 3. (Despre legume și fructe) Neajuns la deplină maturitate, necopt. Caise verzi. Mazăre verde. ◊ Expr. Adio și-un praz verde v. praz. 4. (Despre piei) în stare naturală, neprelucrat, netăbăcit, neargăsit; brut. Tabacii se ocupă cu cumpăratul pieilor verzi și cu lucratul lor. I. IONESCU, M. 701. 5. (Rar) Proaspăt. Îi aducea în toate diminețile coșurile cu pește verde și pe cel cu pește uscat. SLAVICI, O. I 82. II. Fig. 1. Voinic, viguros, îndrăzneț. Fii mai verde, domnișorule, nu-i vreme să tremurăm de frică. GANE, N. I 91. Cu acești voinici se întovărăși și un om verde, pui de romîn, știi, colea! ISPIRESCU, L. 200. Oricum, ești verde încă și ai oțel în șale. ALECSANDRI, T. II 64. Să fii verde la război, Să scapi țeara de nevoi! id. P. P. 391. ◊ Fig. Fantasma drăgălașă a verdei tinereți Ce fuge de răsuflul geroasei bătrîneți. ALECSANDRI, P. III 281. 2. (Despre oameni și despre manifestările lor) Care spune sau exprimă adevărul de-a dreptul, fără înconjur sau menajamente. În urma acestora și alte verzi cuvinte... a terminat cuvîntarea sa. ODOBESCU, S. I 474. ◊ (Adverbial) Este cam greu la vorbă, cam aspru la judecată: prea de-a dreptul, prea verde-fățiș. SLAVICI, N. I 6. (Expr.) A spune verde (în față sau în ochi) v. spune (1).

batog sn [At: MARDARIE, L. 3477 / V: -oc, (înv) băt- / Pl: ~uri / E: rs батог] 1 Spinare de morun sau de nisetru, sărată și uscată sau afumată. 2 (Pgn) Carne de pește sărată și uscată sau afumată. 3 (Îe) A face un pește ~ A săra și usca peștele.

USCAT², -Ă, uscați, -te, adj., s. n. I. Adj. 1. Lipsit de umezeală; zbicit, zvântat. ♦ (Despre vreme, zile) Fără ploaie sau fără zăpadă; secetos. ♦ (Despre pământ) Neroditor, neproductiv, sterp (din cauza lipsei de apă). ♦ (Despre gură sau gât) Care dă o senzație puternică de sete; lipsit de salivație. ♦ (Despre ochi) Lipsit de lacrimi, de strălucire. ♦ (Despre ten, piele, păr) Lipsit de grăsime. ♦ (Despre tuse) Fără expectorație; sec. ♦ Fig. (Despre voce, timbru, sunete; adesea adverbial) Rigid, spart, aspru. 2. (Despre unele alimente) Conservat prin deshidratare. 3. (Despre ființe) Slab, uscățiv; (despre organe sau părți ale corpului) atrofiat. 4. (Despre plante, frunze, flori) Fără sevă; mort; veștejit, ofilit. II. 1. S. n. Suprafața litosferei neacoperită de apele oceanului planetar; pământ. ◊ Expr. A se zbate ca peștele pe uscat = a lupta cu mari greutăți. A fi dracul pe uscat = a fi șiret, abil, rău. 2. S. n. art. (Mar.) Vânt dinspre uscat. – V. usca.

ZBATE, zbat, vb. III. Refl. 1. (Despre ființe) A face mișcări bruște, violente sau convulsive (din cauza durerii sau pentru a scăpa de o strânsoare); a se zvârcoli; a se smuci. ◊ Expr. A se zbate ca peștele pe uscat (sau ca musca în pânza păianjenului), se zice despre cineva care se silește din toate puterile să scape dintr-un mare impas. A se zbate de moarte = a se zvârcoli foarte tare; a se lupta cu moartea, a trage să moară. ♦ Fig. A se chinui, a se zbuciuma, a suferi cumplit. ♦ (Despre părți ale corpului) A se mișca, a zvâcni, a palpita. ♦ A face tot ce-i stă în putință, a se strădui din răsputeri pentru a realiza ceva, pentru atingerea unui scop. 2. A se mișca cu putere încoace și încolo; a se învolbura, a se învârteji. 3. (Reg.) A se târgui, a se tocmi. ♦ Tranz. (Înv.) A reduce, a scădea din prețul unei mărfi prin târguială. – Lat. pop. exbattere (= battuere).

PEȘTE, pești, s. m. 1. (La pl.) Clasă de animale vertebrate acvatice, cu corpul de obicei alungit, cu pielea acoperită cu solzi și bogată în secreții mucoase, cu membrele transformate în înotătoare și cu respirație branhială; (și la sg.; adesea colectiv) animal care face parte din această clasă. ◊ Pești zburători = specii de pești care pot să sară din apă și să execute un zbor planat cu ajutorul înotătoarelor pectorale. La pește = la pescuit. ◊ Expr. Cât ai zice pește = foarte repede. A tăcea ca peștele (sau ca un pește) = a nu spune nici o vorbă, a nu scoate un cuvânt, a păstra tăcere completă. A trăi (sau a se simți etc.) ca peștele în apă = a trăi bine, a se simți la largul său; a-i merge bine. A trăi (sau a o duce, a se zbate etc.) ca peștele pe uscat = a duce o viață foarte grea; a face eforturi desperate (și zadarnice). A fi cu borșul la foc și cu peștele în iaz = a se lăuda înainte de izbândă. Când o prinde mâța pește = niciodată. ◊ Compuse: pește-auriu (sau -curcubeu, -soare) = pește de culoare verde-gălbuie, cu pete roșii pe spate și cu dungi albastre pe părțile laterale ale capului (Eupomotis gibbosus); pește-ciocan = specie de rechin din mările calde, cu capul în formă de ciocan (Zygaena malleus); pește-ferăstrău = pește din mările calde, cu botul lung, turtit în formă de lamă dințată (Pristis pristis); pește-lup = avat; pește-păun = pește mic, frumos colorat, cu jumătatea superioară a corpului albastră-verzuie cu reflexe aurii, iar cu cea inferioară argintie (Coris julio); pește-porcesc = porcușor; pește-de-piatră = a) fusar; b) pietrar; pește-cu-spadă = pește mare cu corpul în formă de fus, cu pielea fără solzi, cu capul mare și cu falca de sus prelungită ca o sabie ascuțită pe ambele muchii (Xiphias gladius); peștele-lui-Solomon = specie de pește din familia salmonidelor (Salmo labrax); pește-țigănesc = a) nume generic pentru diferite specii de pești mici; b) caracudă; c) pălămidă-de-baltă; pește-de-mare = calcan. 2. Carne de pește (1), folosită ca aliment; mâncare preparată din astfel de carne. ◊ Expr. (Fam.) Asta-i altă mâncare de pește = asta este cu totul altceva. A fi tot o mâncare de pește = a fi același lucru, a fi totuna. 3. (La pl. art.) Numele unei constelații din emisfera boreală. ◊ Zodia peștelui sau (eliptic) peștii = una din cele douăsprezece zodii ale anului. 4. Fig. (Calc după fr. poisson) Bărbat întreținut de o femeie. ♦ Proxenet, codoș. – Lat. piscis.

A SE ZBATE mă zbat intranz. 1) (despre ființe) A face mișcări bruște și convulsive (din cauza unor dureri puternice sau pentru a scăpa dintr-o strânsoare); a se smuci; a se zvârcoli. 2) A fi fără astâmpăr; a se mișca încolo și încoace; a nu sta locului; a nu-și găsi locul; a se zvârcoli; a se agita; a se frământa. ◊ ~ ca peștele pe uscat a depune eforturi mari pentru a scăpa dintr-o situație critică. ~ de moarte a fi în ghearele morții; a fi în primejdie de moarte. 3) (despre inimă) A bate mai repede și mai puternic ca de obicei sau a bate neregulat (din cauza unei emoții, a unui efort sau a unei boli); a zvâcni; a bate; a palpita. 4) A depune eforturi deosebite. ~ pentru a deveni student. /<lat. exbattere

a se simți ca peștele pe uscat expr. a se simți rău, a nu se simți în largul său.

ZBATE, zbat, vb. III. Refl. 1. (Despre ființe) A face mișcări bruște, violente sau convulsive (din cauza durerii sau pentru a scăpa de o strînsoare); a se zvîrcoli; a se smuci. ◊ Expr. A se zbate ca peștele pe uscat (sau ca musca în pînza păianjenului), se zice despre cineva care se silește din toate puterile să scape dintr-un mare impas. A se zbate de moarte = a se zbate foarte tare; a se lupta cu moartea, a fi pe moarte. ♦ A se chinui, a se zbuciuma. ♦ (Despre părți ale corpului) A se mișca, a zvîcni. ♦ A face tot ce-i stă în putință, a se strădui din răsputeri pentru a realiza ceva. 2. A se mișca cu putere încoace și încolo; a se învolbura, a se învîrteji. 3. A se tîrgui, a se tocmi. ♦ Tranz. (Înv.) A reduce, a scădea din prețul unei mărfi prin tîrguială. – Lat. exbattere (= battuere).

péște m. (lat. pĭscis, rudă cu got. fisk, engl. fish, germ. fisch; alb. pešk; it. pesce, sard. píske, pv. peis, cat. peix, sp. pez, pg peixe. Fr. poisson vine d. lat. *pĭscio, -ónis). Un animal acŭatic vertebrat cu sînge rece. Fig. Triv. (după fr. maquereau). Bărbat care trăĭește pe socoteala femeilor. Pl. Peștiĭ, un semn al zodiaculuĭ. A tăcea ca peștele, a nu zice nicĭ un cuvînt. A trăi ca peștele pe uscat, a trăi într’o situațiune dificilă, cu greŭ. A trăi ca peștele în apă, a fi fericit, a fi la largu tău. – Zool. Peștiĭ constitue o clasă a vertebratelor, aŭ sînge roș rece, îs în general oviparĭ și respiră pin branchiĭ. Corpu lor e ca un fus turtit acoperit de solzĭ orĭ de pele. Există și peștĭ de forma șerpilor saŭ turtițĭ ca niște discurĭ saŭ chear aproape sfericĭ. Se mișcă în apă pin ajutorul aripilor și a uneĭ beșicĭ pline de aer, care le permite să-șĭ modifice desnsitatea și să se echilibreze la adîncimea la care vor. Scheletu lor e osos orĭ cartilaginos. Ceĭ maĭ mulțĭ peștĭ îs carnivorĭ și duc un războĭ înverșunat între eĭ. Uniĭ ajung pînă la o mărime de 6-7 metri. Carnea de pește e foarte nutritivă și din ĭa se scoate o untură prețioasă pentru consumațiune și industrie. Beșicile lor servesc la făcut cleĭ. Pelea de rechin e întrebuințată în pelărie. Clasa lor cuprinde numeroase familiĭ.

uscat a. 1. lipsit de umezeală: floare uscată; 2. fig. foarte slab: om uscat; verzi și uscate, fleacuri, minciuni. [Dela uscà]. ║ n. 1. lucrarea de a usca: cânepa se pune la uscat; 2. pământ uscat, continent în opozițiune cu marea: se sbate ca peștele pe uscat.

sbate v. 1. a se mișca mereu și cu vioiciune; 2. a se svârcoli, a se frământa: cum se sbate peștele pe uscat. [Lat. EXBATTERE].

ZBATE, zbat, vb. III. Refl. 1. (Despre ființe) A face mișcări bruște, violente sau convulsive (din cauza durerii sau pentru a scăpa de o strânsoare); a se zvârcoli; a se smuci. ◊ Expr. A se zbate ca peștele pe uscat (sau ca musca în pânza păianjenului), se zice despre cineva care încearcă din toate puterile să scape dintr-un mare impas. A se zbate de moarte = a se zvârcoli foarte tare; a se lupta cu moartea, a trage să moară. ♦ Fig. A se chinui, a se zbuciuma, a suferi cumplit. ♦ (Despre părți ale corpului) A se mișca, a zvâcni, a palpita. ♦ A face tot ce-i stă în putință, a se strădui din răsputeri pentru a realiza ceva, pentru atingerea unui scop. 2. A se mișca cu putere încoace și încolo; a se învolbura, a se învârteji. 3. (Reg.) A se târgui, a se tocmi. ♦ Tranz. (Înv.) A reduce, a scădea din prețul unei mărfi prin târguială. – Lat. pop. exbattere (= battuere).

USCAT², -Ă, uscați, -te, adj., s. n. I. Adj. 1. Lipsit de umezeală; zbicit, zvântat. ♦ (Despre timp) Secetos. ♦ (Despre pământ) Neroditor, neproductiv, sterp (din cauza lipsei de apă). ♦ (Despre gură sau gât) Care dă o senzație puternică de sete; lipsit de salivă. ♦ (Despre ochi) Lipsit de lacrimi, de strălucire. ♦ (Despre ten, piele, păr) Lipsit de grăsime. ♦ (Despre tuse) Fără flegmă, fără expectorație; sec. ♦ Fig. (Despre voce, timbru, sunete; adesea adverbial) Rigid, spart, aspru. 2. (Despre unele alimente) Conservat prin deshidratare. 3. (Despre ființe) Slab, uscățiv; (despre organe sau părți ale corpului) atrofiat. 4. (Despre plante, frunze, flori) Fără sevă; mort; veștejit, ofilit. II. 1. S. n. Suprafața globului neacoperită de apele oceanului planetar; pământ. ◊ Expr. A se zbate ca peștele pe uscat = a lupta cu mari greutăți. A fi dracul pe uscat = a fi șiret, abil, rău. 2. S. n. art. (Mar.) Vânt dinspre uscat. – V. usca.

PEȘTE, pești, s. m. 1. (La pl.) Clasă de animale vertebrate acvatice, cu corpul de obicei alungit, cu pielea acoperită cu solzi și bogată în secreții mucoase, cu membrele transformate în înotătoare și cu respirație branhială; (și la sg.; adesea colectiv) animal care face parte din această clasă. ◊ Pești zburători = specii de pești care pot să sară din apă și să execute un zbor planat cu ajutorul înotătoarelor pectorale. La pește = la pescuit. ◊ Expr. Cât ai zice pește = foarte repede. A tăcea ca peștele (sau ca un pește) = a nu spune nicio vorbă, a nu scoate un cuvânt, a păstra tăcere completă. A trăi (sau a se simți etc.) ca peștele în apă = a trăi bine, a se simți la largul său; a-i merge bine. A trăi (sau a o duce, a se zbate etc.) ca peștele pe uscat = a duce o viață foarte grea; a face eforturi disperate (și zadarnice). A fi cu borșul la foc și cu peștele în iaz = a se lăuda înainte de izbândă. Când o prinde mâța pește = niciodată. ◊ Compuse: pește-auriu (sau -curcubeu, -soare) = pește de culoare verde-gălbuie, cu pete roșii pe spate și cu dungi albastre pe părțile laterale ale capului (Eupomotis gibbosus); pește-ciocan = specie de rechin din mările calde, cu capul în formă de ciocan (Zygaena malleus); pește-fierăstrău = pește din mările calde, cu botul lung, turtit în formă de lamă dințată (Pristis pristis); pește-de-piatră = a) fusar; b) pietrar; pește-cu-spadă = pește mare cu corpul în formă de fus, cu pielea fără solzi, cu capul mare și cu falca de sus prelungită ca o sabie ascuțită pe ambele muchii (Xiphias gladius); peștele-lui-Solomon = specie de pește din familia salmonidelor (Salmo labrax); pește-țigănesc = a) nume generic pentru diferite specii de pești mici; b) caracudă; c) pălămidă-de-baltă; pește-de-mare = calcan. 2. Carne de pește (1), folosită ca aliment; mâncare preparată din astfel de carne. ◊ Expr. (Fam.) Asta-i altă mâncare de pește = asta e cu totul altceva. 3. (Astron.; n. pr. pl. art.) Numele unei constelații din emisfera boreală. ♦ Una din cele douăsprezece zodii ale anului. 4. Fig. (Calc după fr. poisson) Bărbat întreținut de o femeie. ♦ Proxenet, codoș. – Lat. piscis.

PEȘTE, pești, s. m. (Uneori cu sens colectiv) 1. Animal vertebrat, cu temperatura corpului variabilă, care trăiește în apă și, în majoritatea cazurilor, are corpul acoperit cu solzi; respiră prin branhii, iar pentru înot are niște aripioare. Peștele nu trage la pescarul cu undiță scumpă și bagaje multe. SADOVEANU, Î. A. 18. Cînd chiuie o dată... mările clocotesc și peștii din ele se sparie. CREANGĂ, P. 54. Zece care mocănești... Iar în care ce avut, ce merinde-s de vîndut? Pești de apă curgătoare și de apă stătătoare. ALECSANDRI, P. II 105. Peștele de la cap se impute (= corupția începe de la cei mari, de la cei de sus). Caută să-ți fie supușii vrednici... Dă-le pildă bună, pentru că peștele de la cap se împute. NEGRUZZI, S. I 250. Peștele mare înghite pe cel mic (= cei mici, slabi, neputincioși sînt prada celor puternici). ◊ Pești migratori = pești care trăiesc periodic în fluvii și în mare, migrînd din mare în fluvii și invers. Pești zburători = specii de pești care pot să sară din apă și execută un zbor planat cu ajutorul înotătoarelor pectorale mai dezvoltate. Li s-au mai înfățoșat un lucru vrednic de privire pe fața mării, adecă: o mulțime de pești zburători, care, ivindu-se din apă, strălucea ca soarele. DRĂGHICI, R. 31. Untură de pește = grăsime a unui pește (Gadus morrhua) din mările nordice, folosită ca medicament fortifiant pentru copii. ◊ Expr. Cît ai zice pește = foarte repede, într-o clipă; cît ai clipi (din ochi). A tăcea ca peștele (sau ca un pește) = a nu spune nimic, a nu scoate un cuvînt; a tăcea chitic. Tace ca peștele și tremură ca varga de frică. CREANGĂ, P. 23. A se zbate ca peștele pe uscat = a se lupta neputincios cu ceva; a o duce greu. A trăi ca peștele-n apă = a-i merge bine, a se simți bine, a trăi bine. A fi cu borșul la foc și cu peștele în iaz = a face planuri cu privire la un lucru înainte de a-l poseda, a se lăuda înainte de izbîndă. Asta e altă mîncare (de pește) v. mîncare. Cînd o prinde mîța pește = niciodată. Ciudă mi-i și rău îmi pare, C-am iubită și nu-i mare. Am nădejde c-o mai crește, Cînd a prinde mîța pește Și coada de urs o crește. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 431. ◊ Compuse: pește-ferăstrău = numele unui pește cu botul lung, turtit și dințat (Pristis pectinatus); pește-lup = pește răpitor, cu o gură largă, care înoată foarte repede și trăiește mai ales în rîurile mari (Aspius-aspius); avat, boulean; pește-porcesc = porcușor; pește-țigănesc = pălămidă-de-baltă (Pungitius platygaster); pește-de-piatră = pietrar; pește-cu-spadă = pește de mare, cu corpul lunguieț, în formă de fus, cu capul mare și cu falca superioară prelungită (Xiphias gladius); pește-de-mare = calcan. 2. (Bot.; în compusul) Pește-de-pădure = hamei. Hameiul... se mai numește și curpăn sau pește-de-pădure. ȘEZ. XV 40. 3. (Astron.; la pl., art.) Numele unei constelații din emisfera boreală, compusă din numeroase stele mici.

ZBATE, zbat, vb. III. 1. Refl. (Despre ființe) A se mișca încoace și încolo, brusc și repede (din cauza durerii sau pentru a scăpa de o strînsoare); a se zvîrcoli, a se smuci. În spasmul morții junca se zbătea, izbindu-se cu dinapoia la dreapta și la stînga. SADOVEANU, O. VII 362. Cu grijă și cu greutate am scos din colivie pasărea, care se zbătea cu pupila dilatată de spaimă. BRĂTESCU-VOINEȘTI, F. 43. Și de pe bici l-am cunoscut, Și cum țeseam, nici n-am știut Cum am sărit și m-am zbătut Să ies de la război. COȘBUC, P. I 93. Pun urechea la gura scorburii și aud ceva zbătîndu-se înăuntru. bag mîna și scot pupăza vlăguită de atîta zbucium. CREANGĂ, A. 55. ◊ Expr. A se zbate ca peștele pe uscat (sau ca musca în pînza păianjenului), se zice despre cineva care se silește din răsputeri să scape dintr-un impas. A se zbate în ghearele morții v. gheară (1). A se zbate de moarte = a se zbate foarte tare (ca și cum ar fi în agonie, în chinurile morții). O știucă se zbătea de moarte pe uscat. ISPIRESCU, L. 43. La pămînt mi se trîntea... Și de moarte se zbătea. SEVASTOS, C. 316. ♦ A se zbuciuma, a se chinui. Draga mamei!... cît s-a zbătut și cît a plîns noaptea trecută... Toată noaptea a vorbit într-aiurea și te-a chemat. GALACTION, O. I 77. E un suflet stingher care se zbate și se frămîntă. BRĂTESCU-VOINEȘTI, la CADE. ♦ A zvîcni, a palpita, a se mișca, a se clătina. Inima Siminei se zbătea în piept Ca pe mal un păstrăv. COȘBUC, P. I 253. Se zbătea pieptul omului celuia și tot apă cerea. ȘEZ. III 68. ◊ Tranz. Și-a zbătut pripit pleoapele ochilor de catran ca să se dumirească. SADOVEANU, A. L. 162. Manlache a ridicat un pumn uriaș și l-a zbătut undeva, spre casa lui Ion. POPA, V. 319. ♦ A se strădui din toate puterile, a face tot posibilul pentru atingerea unui scop. Numai cîțiva în uliță se mai zbăteau să se apropie, bombănind și chicotind. REBREANU, R. II 85. Se zbătea bietul om, cu mintea și cu trupul, și parcă era un făcut, mergea din pagubă în pagubă, de ajunse în sapă de lemn. ISPIRESCU, L. 206. 2. Refl. A se mișca (cu putere) încoace și încolo, a se agita; a se învolbura, a se învîrteji. O sentinelă, cu obrazul învălit în glugă, cu ninsoarea zbătîndu-se în juru-i ca un lințoliu, se mișcă spre noi. SADOVEANU, O. VIII 169. Așa se zbat copacii în furtună. CAZIMIR, L. U. 80. Pînza sfîșiată, ca o aripă rănită, se zbătea nebună în suflarea vîntului. BART, S. M. 51. ◊ Tranz. Apele lacului zbat valuri cu spuma albă, ușoară. STANCU, U.R.S.S. 169. Un vînt dinspre munți a început să zbată mătasa albastră din boldul de pe vîrful castelului. SADOVEANU, F. J. 270. ♦ Intranz. A izbi, a lovi, a bate. Potrivind un firișor de iască pe zburătura de silex, a zbătut o singură dată cu oțelul și a prezentat, politicos, doamnei baroane cărbunașul. SADOVEANU, V. F. 35. ◊ Expr. Cît ai zbate din (sau în) amnar v. amnar¹. 3. Refl. reciproc. A se tîrgui, a se tocmi. Apoi, fără să ne zbatem... mi-i da șeisprezece lei, cu irmilic de aur, și ți-oi duce-o știi, colea, ca pe palmă. CREANGĂ, P. 113. ♦ Tranz. (Învechit) A reduce, a scădea din prețul unei mărfi prin tîrguială. Să-ți arate o bucată de atlas și, ce va cere, să dai, să o cumperi, să nu zbați nimica. La TDRG.

USCAT², uscaturi, s. n. Pămînt (mai ales la țărmul unei ape sau în opoziție cu apă). Noaptea cade lină ca o apă, unind uscatul cu oceanul. RALEA, O. 33. Drumuri nu sînt pe uscat în Deltă. BART, E. 308. Oprindu-se vaporul la Brăila, mă hotărîi a mă coborî pe uscat și a întrerupe călătoria mea în Orient. ALECSANDRI, O. P. 257. ◊ Expr. A se zbate ca peștele pe uscat = a lupta cu foarte multe greutăți. A trage targa pe uscat v. trage (I 8). A tîrî barca pe uscat v. tîrî. A fi dracul pe uscat = a fi șiret, rău.

SECETĂ s. f. Lipsă îndelungată de precipitații atmosferice, avînd ca urmare uscarea solului și a vegetației; vreme uscată, secetoasă. Pentru cine munceam noi cînd cu seceta aia de acum doi ani? DUMITRIU, N. 224. [Tîrgul] răscopt de pîrjolul secetei care bîntuia țara de trei săptămîni. C. PETRESCU, A. R. 6. E secetă și de căldură Pe cîmp porumbul se usucă. IOSIF, PATR. 47. ♦ Lipsă de apă, uscăciune. Setilă sorbea apa de prin bălți și iazuri, de se zbăteau peștii pe uscat și țipa șerpele în gura broaștei de secetă mare ce era pe acolo. CREANGĂ, P. 247. ♦ Fig. Lipsă de producție într-un anumit domeniu. E mare seceta în literatura noastră. GHEREA, ST. CR. I 7.

EFORT. Subst. Efort, strădanie, străduință (rar), străduială (rar), silință, silire, străduire (rar), sîrguință, caznă, sforțare, tur de forță, opintire, opinteală, osteneală (înv. și pop.); insistență, asiduitate, tenacitate. Trudă, trudnicie, muncă, lucru. Elan, rîvnă, zel, pasiune, ardoare, avînt. Luptă, întrecere, concurs, competiție. Muncă forțată, corvoadă; muncă grea, sudoarea frunții, sudoare de sînge, muncile lui Hercule, chinurile lui Tantalos. Extenuare, oboseală, obosire (rar), istovire, istoveală, sleire, epuizare, surmenaj, surmenare. Adj. Greu, dificil, istovitor, obositor, extenuant, epuizant, trudnic (pop.). Truditor (pop. și livr.), muncitor, lucrător, laborios, harnic, silitor, sîrguincios, străduitor, strădalnic (înv. și reg.), activ, perseverent, energic, hotărît, neobosit, zelos, insistent, stăruitor, tenace. Obosit, extenuat, epuizat, trudit (pop.), sleit (fig.), istovit. Vb. A depune efort, a se forța, a se sforța, a se sili, a se strădui, a se strădănui (reg.), a se sîrgui (pop.), a se opinti, a-și pune osul, a se osteni, a-și da (toată) silința, a-și da osteneala, a da la deal, a da la vale, a (se) trudi, a-și da truda (înv.), a munci ca un hamal, a se chinui, a se căzni, a asuda (fig.), a vărsa sudori, a scoate limba de-un cot, a trage la ham, a trage la jug, a fi cal de poștă (de tramvai, de alergătură, de olac), a se zbate ca peștele pe uscat, a se zbate ca musca în pînza de păianjen, a se zbate de moarte, a munci din greu, a munci zi și noapte, a nu-și precupeți nici un efort, a se face (a se pune) luntre și punte, a se da în lungiș și în curmeziș, a face tot ce este omenește posibil, face pe dracu-n patru, a face tot ce-i stă în putință, a munci cu tragere de inimă, a-și da toată truda, a duce și hăul și greul, a face (a depune) un efort, a călca din piatră în piatră, a-și încorda puterile, a face un tur de forță. A insista, a persevera, a se lupta (fig.). A se întrece, a fi în întrecere, a se lua întrecere, a-și măsura forțele (în luptă) cu cineva. A se prăpădi cu firea, a (se) obosi, a se extenua, a-și slei forțele, a-l trece (pe cineva) toate nădușelile, a se istovi, a se epuiza. Adv. Cu efort, cu trudă, cu greu, cu chiu, cu vai; (în mod) insistent, cu insistență, cu orice preț; cu rîvnă, cu zel, cu pasiune; cu mare caznă, din toate puterile, din răsputeri, pe opinteală. V. acțiune, entuziasm, hărnicie, muncă, oboseală.

NECAZ. Subst. Necaz, neajuns, neplăcere; impas, ananghie, dificultate, greutate, încurcătură, complicație, strîmtoare (fig.); belea (fam.), pacoste, bucluc (pop. și fam.), chichion (reg.), dănănaie (reg.); năpastă, nenorocire, calamitate; pățanie, pățeală (rar), pățire (înv. și reg.), pățit (rar), pătăranie (pop. și fam.), daraveră; nenoroc, neșansă, ghinion. Ghinionist; buclucaș. Adj. Necăjit, supărat, mîhnit, întristat, amărît, trist, îndurerat. Vb. A avea un necaz, a da de necaz, a da de belea, a-și găsi beleaua, a-i cădea cuiva beleaua pe cap, a intra într-o belea, a-și bate un cui în cap, a da de bucluc, a intra în bucluc, a avea încurcături, a o încurca, a da de încurcături, a o păți, a intra la apă, a o da prin șperlă, a da de potcă, a da de naiba, a i se înfunda (cuiva), a da peste nevoi, a o băga pe mînecă, a o sfecli (fam.), a o împătra cu ceva (cu cineva), a i se face (a-i sta) cuiva calea (drumul) cruce; a fi la necaz, a fi la ananghie, a-l strînge (pe cineva) opinca, a-i ajunge (cuiva) focul la unghii, a se afla în gura tunului, a fi la strîmtoare, a ajunge la aman, a fi la aman, a-i fi (cuiva) paharul plin, a fi la gură de cuptor, a-i ajunge (cuiva) cuțitul la os, a fi cam albastru, a se zbate ca peștele pe uscat, a trece prin necaz; a înghiți cu noduri, a-i ajunge (cuiva) mucul la deget, a înghiți hapul (gălușca), a-și găsi nașul, a-și căpăta (a-și găsi) halageaua, a-și găsi bacăul (cu cineva) (pop.). A băga (pe cineva) la apă, a vîrî în belea; a face (cuiva) greutăți, a face (cuiva) zile amare, a pune (cuiva) bețe în roate. A necăji, a supăra, a enerva, a agasa, a irita, a exaspera. V. dezastru, întîmplare, nefericire, neplăcere, pagubă, supărare, tristețe.

hârzob sn [At: CANTEMIR, I. I. I, 287/ V: ~oabă sf, ~oapă sf, ~obă sf, ~op, vărzoabă sf, vâ~ / Pl: ~uri și (Înv) ~oabe / E: bg вързоп] (Reg) 1 Funie groasă folosită la coborârea sau la ridicarea greutăților din adâncime. 2 (Îe) A se crede coborât cu ~ul din cer A se crede mult superior celor din jur, a fi îngâmfat. 3 (Îe) A cădea cu ~ul din cer A veni pe neașteptate. 4 (Îae) A se realiza de la sine. 5 Ladă care servea drept scenă, în spatele căreia păpușarul mânuia păpușile. 6 Coșuleț din cetină de brad în care se pun la uscat unii pești. 7 (Buc) Cerc sau vas de forma unui coșuleț sau cupe, atârnat cu un lănțișor de tavan. 8 (Pex) Policandru. 9 Unealtă ciobănească, cerc de alun cu împletitură de tei sau cânepă, pe care se pune strecurătoarea cu cașul. 10 Tălpi late și foarte lungi, dintr-o potcoavă de lemn pe care se împletesc sfori, folosite la munte pentru a nu se scufunda în zăpadă. 11 Opincă rău croită. 12 Sfoară cu care se leagă opincile. 13 (Pex) Lucru prost făcut. 14 (Pex) Cal slab. 15 (Îe) A lega ~ A lega ceva în formă de elipsă. 16 Formațiune anormală în formă de ploscă la coarnele de cerb. 17 Nuia despicată în patru cu care se dau jos fructele din pom.

zbate [At: CANTEMIR, HR. 397 / V: (Îrg) zbătea / S și: sb~ / Pzi: zbat / E: ml *exbattere cf lat battuere] 1 vt (Reg) A bate (10). 2 vi A scăpăra din cremene sau din amnar. 3 vi (Îe; lav) Cât ai ~ din amnar Imediat. 4 vt (Îrg; c. i. alimente) A lovi de repetate ori cu lingura sau alt instrument pentru a amesteca bine Si: a bate (1). 5 vt A cerne (1). 6 vr (C. i. elemente ale naturii) A se zbuciuma. 7 vr (Pex; d. ape curgătoare, torente) A curge repede, cu spume (izbindu-se de ceva) Si: a se agita (1), a clocoti (2), a se învârteji, a se învolbura, (rar) a se învâltori, (pop) a se vârteji, (îrg) a se sălta, (înv) a se sălbătici, (reg) a se învoalta. 8 vr (D. ființe) A face mișcări bruște, violente sau convulsive (din cauza durerii sau pentru a se elibera) Si: a se perpeli, (reg) a se vânzoli, a se zbuciuma (5), a se zvârcoli (1), a se zburăi. 9 vr (Îe) A se ~ ca peștele pe uscat (sau ca musca în pânza păianjenului) A face eforturi disperate pentru a ieși dintr-un impas. 10 vr (Îe) A se ~ de moarte A se zvârcoli (1) foarte tare. 11 vr (Îae; d. oameni grav bolnavi) A face eforturi pentru a rămâne în viață. 12 vr (Fig) A suferi enorm Si: a se chinui (7). 13 vt (Îrg; d. miei) A suge până la ultima picătură de lapte. 14 vr (D. părți ale corpului) A se mișca (ritmic). 15 vr (Pop; d. inimă) A pulsa Si: a palpita, a zvâcni (1). 16 vr (Reg; îe) A se ~ ca apa de maluri A depune eforturi zadarnice. 17 vi (Reg) A insista. 18-19 vr (Fig; d. oameni) A se zbuciuma (2-3). 20 vt (Îvr) A chibzui (4). 21 vrr (Îrg) A se târgui. 22 vt (Îrg) A reduce din preț prin târguială.

zbate vb. III. refl. 1 (despre ființe) A se mișca brusc și violent (din cauza durerii sau pentru a se elibera dintr-o strînsoare); a se zvîrcoli. Doi pui care se zbateau în mîinile lui (HOG.). ◊ Expr. A se zbate ca musca în pînza păianjenului = a duce o viață foarte grea; a face eforturi disperate (și zadarnice). A se zbate de moarte = a se zvîrcoli foarte tare; a se lupta cu moartea, a trage să moară. A se zbate în ghearele morții v. gheară. A se zbate ca peștele pe uscat v. pește. ◊ Fig. În gîtlej i se zbătea un plîns sfîșietor (PER.). ♦ (despre părți ale corpului) A se mișca (ritmic). Simțeam venele cum se zbăteau (PER). 2 Fig. A depune eforturi maxime, a face tot ce-i stă în putință, a se strădui din răsputeri pentru a realiza ceva, pentru atingerea unui scop. Vai, cum se zbat s-agonisească pîine (COȘB.). 3 Fig. (despre oameni) A se chinui, a se zbuciuma, a suferi cumplit. Ne zbatem cu măruntele noastre îndeletniciri zilnice (SADOV.). 4 (despre elemente din natură) A se mișca cu putere într-o parte și într-alta; a se învolbura, a se învîrteji. Papura pe lac se zbate (TOPÎR.). 5 (reg.) A se tîrgui, a se tocmi. ♦ (tr.; înv.) A reduce, a scădea din prețul unei mărfi prin tîrguială. • prez.ind. zbat. /lat. pop. *exbattĕre = battuĕre.

MÁRE² s. f. 1. Nume generic dat vastelor întinderi de apă stătătoare, adînci și sărate, de pe suprafața pămîntului, care de obicei sînt unite cu oceanul printr-o strîmtoare; partea oceanului de lîngă țărm; p. e x t. ocean. Nedejde tuturoru. . . carii sîmtu pre mare departe. PSALT. HUR. 53^r/10. Și vrăjmașii lor cuperi-i marea. PSALT. 160. Că cum nu se poate sătura marea ce-i vin toate rîurele întru ea, așa și cela lacomul . . . nu se poate sătura. CORESI, EV. 52. Pre țărmurele mariei. PALIA (1581), ap. CP 123/13. Valuri cumplite a mărei ce se spumă într-undele sale (cca 1618). GCR I, 49/39. Sănt ca o corabie fără de cîrmă în mijlocul [scris: mijlicul] mării (a. 1644). id. ib. 110/33. Căruia i să va tîmpla de să-și ucigă pre tată-său. . . și deaciia-l arunca în mare. PRAV. 91. Să-i leage piatra morii de grumazii lui și să să îneace într-adîncul mării. N. TEST. (1648), 19^v/3. Ostrov al mării. ST. LEX. 169^r/2, cf. 170^r/1, 175^v/2. Spuma mării și nori supt ceriu trecători. M. COSTIN, ap. GCR I, 202/29. Și-n tot ce-i în mare el oblăduiaște. DOSOFTEI, PS. 28/16. Mările săca-va de s-a vedea fundul. id. ib. 51/9. Aruncară apostolii mrejile în mare. CHEIA ÎN. 8^r/4. Încetați de a vă trudi deasupra mărei cei neînsuflețite. ANTIM, P. 3. încunjurată de apă, cetatea. . . era ca un uscat între doao mări. AETHIOPICA, 51^r/1. Au umblat și umblă fără frică pre deasupra mării până în ziua de astăzi. MOLNAR, RET. 5/11, cf. 77/24. Oceanul cînd se varsă în destulă cîtățime pîntre pămînturile statornice se numește mare. CR (1829), 123¹/29. Comandantul puterilor noastre de marea priimise (solia) misia de a vedea pe deiul. ib. 196¹/21. Corăbierul cel înțelept plutește în odihnă pe noianul mării. MARCOVICI, D. 13/23. Întru acele zile aruncasă marea mulțime de pești la uscat. DRĂGHICI, R. 58/8. Capitala aceea a împăratului Mirag. . . era un oraș marineț (pă lîngă marea). GORJAN, H. II, 10/17. Prin toate ea răzbate, ajunge și biruiește, Uscatul tot îl cuprinde și mările privestește. CONACHI, P. 83. Dunărea se-nștiințează Ș-ale ei spumate unde către mare îl pornesc. ALEXANDRESCU, M. 15. Mulți sînt ca nisipul mărei, Mulți ca ghearele mustrărei. ALECSANDRI, P. II, 14. Lună tu, stâpîn-a mării, pe a lumii boltă luneci. EMINESCU, O. I, 130, cf. 63, 132, 149. Zgomotul creștea ca marea turburată și înaltă. id. ib. 144. Cînd chiuie o dată. . . mările clocotesc și peștii din ele se sparie. CREANGĂ, P. 54, cf. 213, 220. După o călătorie de cîteva săptămîni, ajunseră la smîrcurile mărilor. ISPIRESCU, L. 24. O gondolă, fulgerînd Cu fanarul ei cel roșu peste marea cenușie. MACEDONSKI, O. I, 242. Își închipuia că e pe mare și-l leagănă valurile. VLAHUȚĂ, O. A. I, 103. O întindere de apă sărată și stătătoare ale cărei maluri nu le mai zărești se numește mare. MEHEDINȚI, P. 4, cf. CANDREA, F. 105, 106. Cei mai mulți [nori] se vor ridica, deci, de pe fața mărilor. PAMFILE, VĂZD. 61. Marea fierbe, marea urlă, Marea fulgere frămîntă. DENSUSIANU, L. A. 103. Te-am așteptat pe țărmul mării. MINULESCU, V. 37. În zări se urcă marea ca o coamă De fiară ce se zbate. D. BOTEZ, P. O. 54. În port, marea, fără o cută, e de o limpezime perfectă. RALEA, O. 27, cf. 26. Zeci și sute de mii de stropi s-au ridicat. . . de pe marea cea mare. BOGZA, C. O. 39. Pescarii plecau pe mare. Și marea era ca oglinda. STANCU, R. A. III, 235. Dunărea aleargă înainte către marea cea mare. V. ROM. octombrie 1953, 9. Dar acuma văd pe marea largă Vis de flăcări, vasul cum s-avîntă. BENIUC, V. 42, cf. 133. Sirenele buciumă cu noi împreună, Prin marea cea mare, Cîntecul lor de chemare. DEȘLIU, G. 19. Tot corăbii ferecate, Ce pe mare stau plecate Și-s cu tunuri încărcate. JARNIK-BÎRSEANU, D. 321. Pe la noi fac burduhuri din cîte o sută de piei de bivol și merg la rîuri sau la mare, de iau apă! SBIERA, P. 179. Că eu-s floare după mare, Cine mă iubește moare. DOINE, 60. Vine marea mare, Vine-n turburare, Greu urlînd și urducînd, Toată lumea spăimîntînd. MARIAN, Î. 107. În lădițî l-o turnat Și-n mariia cî l-o dat. VASILIU, C. 36. Bubă de nouăzeci și nouă de feluri. . . Du-te în spumele mărilor. PAMFILE, B. 19, cf. 32, ALR II 2561/130, 141, 172, 228, 353, 362, 520, 551. Călătorind cineva pe mare, anevoie scapă de furtună. ZANNE, P. V, 112. Darea trece marea (= cu bani se poate face orice). Cf. TDRG, PAMFILE, J. II, 153. ◊ (Figurat sau în contexte figurate) Să înțelegem și noi, fraților, că corabie iaste și beseareca lu Hristos, întru marea vieției ceștii lumi aflîndu-se. CORESI, EV. 234, cf. 56, 212. Viața mea este o mare care nu se liniștește. CONACHI, P. 82, cf. 279. Pleacă deseori pe marea livrescului fără busolă. CONTEMP. 1948, nr. 109, 5/6. ◊ (Articulat, urmat de un substantiv în genitiv sau de un adjectiv, formează nume de mări) Că cu toiagul Marea Boșie lovi curmeziș. CORESI, EV. 65. Marea Albă. HERODOT (1645), 309. Pren credință trecură Marea Roșie ca și pre uscat. N. TEST. (1648), 300^r/24, cf. 20^v/15. O dată lîngă Marea Galileiului le-au zis lor. CHEIA ÎN. 7^v/12. Domnii Țării Rumănești biruia până la Marea Neagră. BIBLIA (1688), [prefață] 7/28. Marea Caspică. LB. S-a băgat de seamă că multe corăbii englizești se trimit în Marea Mediterană. CR (1833), 43²/3. Am ajuns în sfîrșit la Marea Înghețată. ALECSANDRI, T. I, 457. Marea Neagră. ANTIPA, P. 177. Și tu, Gheorghe, să mi te duci, Pîn-oi ajunge rob la turci, Rob la turci pe Marea Albă. MAT. FOLK. 318. A sosit de trei zile. . . să mă răpească – împăratul Galben de la Marea Galbenă. RĂDULESCU-CODIN, Î. 90, cf. 96. ◊ Mare lucie v. l u c i u. Mare teritorială v. t e r i t o r i a l. Mare liberă v. l i b e r. Mare moartă v. m o r t. ◊ (Învechit) Marea ocheanului = ocean. Să rădicară turcii de la răsărit și cuprinserâ toate laturile spre apus, tocma păn-la marea ocheanului. GAVRiL, NIF. 19/1. Hoț de mare v. h o ț. Rău de mare v. r ă u. ◊ Expr. (Învechit) De la mare pînă la mare = de la un capăt la altul al pămîntului ; pretutindeni. Și oblădui-va de la mare pâră la mare și de la riure pără în cumplitul a tot. PSALT. 141. (Popular) Peste mări negre = foarte departe. Că cu mîna voi lua, Peste mări negre voi arunca. MAT. FOLK. 1530, cf. 1522, ZANNE, P. VI, 198. Peste (nouă sau șapte) mări și (nouă sau șapte) țări sau (rar) peste nouă țări și mări, peste nouă mări, peste nouă țări, se spune pentru a arăta o distanță foarte mare, o mare depărtare. Am călcat venind la tine Peste nouă țări și mări. ALECSANDRI, T. I, 452. Și merg ei și mergf cale lungă să le-ajungă, trecînd peste nouă mări, peste nouă țări și peste nouă ape mari. CREANGĂ, P. 207. Lorzii. . . trecuseră peste atîtea mări și țări, pentru a veni la noi să împuște urși. GANE, N. III, 140. Treci, dorule, treci! Peste nouă mări Cu mărgăritări, Peste nouă țări Cu flori. BELDICEANU, P. 85, cf. DDRF, BARCIANU, TDRG. Așa mîndru și frumos, Poți să cauți nouă mări, Nouă mări și nouă țări. JARNIK-BÎRSEANU, D. 19. Marea cu sarea (și Oltul cu totul) = (construit de obicei cu verbe ca „a făgădui”, „a cere”, „a căuta”) mult, totul; p. e x t. imposibilul. Cf. POLIZU, PONTBRIANT, D. Popa cerea însă marea cu sarea! SLAVICI, O. II, 88, cf. DDRF, BARCIANU, TDRG, IORDAN, STIL. 98, 333. Dar tu te-ai dus să cauți marea cu sarea și acum nu faci nici cît o ceapă degerată. CĂLINESCU, I. 211, cf. ZANNE, P. VI, 241. A vîntura țările și mările = a călători mult, a cutreiera prin lume; a hoinări. Crede-mă ca să aibi tu puterea mea, ai vîntura țările și mările. CREANGĂ, P. 190. A (în)cerca marea cu degetul = a încerca să rezolvi ceva la întîmplare, la noroc, cu foarte puține șanse de reușită; a încerca imposibilul. Bine, bine! cercați voi marea cu degetul, dar ia să vedem, cum i-ți da de fund? CREANGĂ, P. 260, cf. DDRF, ALEXI, W., PAMFILE, J. II, 153, ZANNE, P. I, 211. 2. F i g. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Suprafață vastă; întindere mare, nesfîrșită. Marea de focu clocotind (a. 1654). CUV. D. BĂTR. II, 455/9. Pustia e o mare aprinsă de soare, Nici cîntec de păsări, nici pomi, nici izvoare. MSCEDONSKI, O. I, 142. Stelele pluteau ca niște faruri pe nemăsurata și liniștita mare de întuneric. VLAHUȚĂ, O. A. 158. Tufe uriașe de liliac. . . se scaldă în razele aurite ca-ntr-o mare de lumină. PETICĂ, O. 263. Marea de flăcări ce se revarsă peste pămînt în miezul arzător al zilelor de vară. HOGAȘ, M. N. 14. O boare lină stîrnea valuri în întinsele mări galbene de grîu. SADOVEANU, O. I, 51. S-aprinde un joc de licăriri ciudate pe această mare întinsă de nisipuri arzătoare. BART, S. M. 22. Goana după aurul negru se petrece într-o mare de noroi. BOGZA, A. Î. 76. Și deodată oceanul a devenit o mare de flăcări. BARANGA, V. A. 11. Pier valuri de zbucium în mări de-albăstrimi. DEȘLiU, G. 38. ♦ Mulțime (nesfîrșită), cantitate foarte mare. Cufundat sînt într-o mare de plăceri – mă simt schimbat. MACEDONSKI, O. I, 274. O mare de capete priveau surîzînd spre un omuleț care, stînd în mijloc, vorbea cu aprindere. AGÎRBICEANU, A. 419. Tot Podu Tîrgului din Afară era, mult în urmă, o mare de capete. CAMIL PETRESCU, O. II, 251. S-au strîns în curtea uzinei o mare de oameni. BOGZA, C. O. 308. Departe, cît poți cuprinde cu ochii, o mare de capete, o mare de oameni. STANCU, U.R.S.S. 167, cf. 49, 83. În jurul lor era o mare de strigăte. T. POPOVICI, S. 394. Aste buze răpitoare Nu le-aș da. . . Nici p-o mare de mărgele. BIBICESCU, P. P. 34. - Pl.: mări și (învechit) mari, mare (IORDAN, L. R. A. 69). – Gen.-dat. și: (învechit) măriei, măriei. – Și: (regional) máră s. f. ALR II 2561/27. – Lat. mare, -is.

BATE (bat) I. vb. tr. 1 A lovi de mai multe ori pe cineva, a-i da lovituri cu mîna, cu un băț, etc. pentru a-l pedepsi, pentru a-i face rău: ~ cu pumnii, cu mîna, cu picioarele, cu bățul; ~ măr pe cineva, a-l bate rău, a-l stîlci în bătăi; ~ la tălpi pe cineva, a pedepsi pe cineva lovindu-l peste tălpi cu o nuia, cu un băț; Fig. ~ la tălpi (sau la pingea), a prăpădi, a cheltui în jocuri și în petreceri: cînd puneau mîna pe cîte o para, o băteau la tălpi pe must (I.-GH.); proverb ~ șeaua să priceapă iapa 👉 IAPĂ; ~ pe umăr pe cineva, a-l lovi ușurel cu mîna peste umăr în chip prietenos ¶ 2 A lovi cu putere de ceva, a izbi: muierea rea singură-și dă palme și-și bate capul de pereți (PANN) ¶ 3 A pedepsi (vorb. de urgia dumnezeească, mai ales în blesteme): Dumnezeu nu bate cu bățul, se zice cînd vine peste cineva o nenorocire; bată-te varga lui Dumnezeu! bată-te mînia lui Dumnezeu!; de asemenea, în jurăminte și blesteme: să mă bată Dumnezeu dacă mint; bată-l Dumnezeu! Alte expresiuni ca: bată-l norocul! bată-l fericea! bată-l cucul! bată-l crucea! bată-l pîrdalnicul! bată-l pustia! etc. se întrebuințează adesea ca exclamațiuni de uimire sau de admirare: sare ca o maimuță pe armăsar, parcă-l văz, bată-l Dumnezeu! (I.-GH.) ¶ 4 🎖️ A învinge, a birui (în războiu, în luptă): Ștefan cel Mare a bătut pe Turci în mai multe rînduri ¶ 5 🎖️A lovi, a ataca o cetate cu tunuri, cu puști, cu mașini de războiu, pentru a o cuprinde: Vineri de dimineață au început a batere cetatea (GR.-UR.); de aci (vorb. de puști sau de tunuri) a trage, a lovi, a ținti, a împușca: număram tunurile care băteau Silistria (I.-GH.); ~ războiu, a purta războiu, a se lupta, a se război ¶ 6 Fig. A învinge, a întrece, a se arăta mai tare (într’o discuție, într’o polemică, la joc): l-am bătut de două ori la biliard ¶ 7 A da lovituri cu o unealtă pentru a prelucra ceva, pentru a scoate ceva dintr’un lucru: 🚜 ~ pămîntul (aria, etc.), a întări pămîntul prin lovituri cu maiul, cu picioarele, etc.; 🔧 ~ fierul, a-l lucra cu ciocanul, a-l ciocăni: proverb: bate fierul cît e cald, nu scăpa prilejul din mînă, nu pierde vremea, zorește o afacere cînd vezi că e bine îndrumată; 🚜 ~ coasa, a ciocăni coasa cu ciocanul pentru a o ascuți; 🪙 ~ monetă, a face bani: 🚜 ~ grîul, porumbul, etc. a desface prin lovituri cu îmblăciul, etc, grăunțele de grîu, boabele de porumb, etc., a îmblăti; ⛓ ~ pînza, a lovi cu vătalele firele de bătătură pentru a face țesătura mai deasă; ~ un pom, a-l scutura, a-i lovi crengile cu o prăjină, cu o nuia, ca să pice fructele; proverb: bate nucile pînă nu pică frunza, să facem ori-ce lucru Ia vreme; ~ hainele, covoarele, a le lovi cu un băț ca să iasă praful din ele ¶ 8 A amesteca bine prin lovituri date cu o unealtă: ~ ouăle; ~ laptele; ~ apa să aleagă unt, a face o muncă zadarnică, a lucra fără rost; 🍽 ~ mazărea, fasolea, lintea, a reduce boabele fierte de mazăre, etc. în stare aproape lichidă, frecîndu-le și amestecîndu-le bine; ♠️ ~ cărțile (de joc), a le amesteca ¶ 9 A înfige, a vîrî, a băga în ceva. a înțepeni prin lovituri repetate: ~ un cuiu, un piron în perete; ~ un par, un țăruș în pămînt; ~ broasca la ușă; ~ potcoava; ~ cercuri la o bute ¶ 10 🎼 A face să răsune prin lovituri (vorb. de unele instrumente muzicale): ~ toba, toaca; proverb: bate toba la urechea surdului, se zice despre cei ce nu vor să asculte; ~ tactul, măsura, a măsura tactul, timpul, lovind ușor cu ceva; – a juca lovind tare cu picioarele în pămînt: ~ brîul, chindia ¶ 11 ⛹ A asvîrli, a arunca departe, a repezi, lovind cu ceva: ~ mingea, țurca, poarca, etc. ¶ 12 A umbla des într’un loc, a străbate, a cutreiera: se înhăitase cu cîțiva feciori de boieri și băteau mahalalele (I.-GH.); toată ziulica bate prundurile după scăldat, în loc să pască cei cîrlani (CRG.); ordonă... să bată codrii, ca să prinză pe fugari (NEG.); de aci proverb: ~ drumurile, ~ ulițele, ~ podurile, ~ cîmpurile, a umbla haimana, a umbla încoace și încolo pe drumuri fără nici un rost; ~ cîmpii, a vorbi într’aiurea; ~ ușile (L.-M.), a umbla din casă în casă fără căpătîiu ¶ 13 🐑 A mîna: ~ oile ¶ 14 A da lovituri, a lovi (vorb, de unele părți ale corpului): a-și ~ pieptul cu pumnii; pr. ext.: a-și ~ picioarele, a se osteni de geaba; de geabă vă mai bateți picioarele ducîndu-vă (CRG.); a-și ~ gura, a-și ~ limba (ZNN.). a vorbi de geaba, fără nici un folos ¶ 15 A vătăma, a răni prin frecare, prin apăsare: ghetele m’au bătut rău la picioare; l-a bătut jugul la ceafă ¶ 16 familiar A munci, a chinui, a nu da pace: ~ capul cuiva, a nu-i da pace, a-l supăra cu o cerere; a-și ~ capul, mintea, gîndul, firea, a-și frămînta mintea, a se osteni cercetînd ceva; a-l ~ la cap, a-l ameți, a-i produce amețeli (vorb. de băuturi spirtoase, de cărbuni aprinși): l-au bătut cărbunii la cap; și ’n mod absolut (fără obiect direct): aceasta-i altă băutură: bate mai tare la cap (SB.); a-l ~ gîndurile (sau gîndul), cugetul, mintea, a-l îndemna cugetul, a-l împinge să facă ceva ¶ 17 🌦 A vătăma, a aduce stricăciuni, a bîntui (vorb. de ploaie, grindină, brumă, etc.): Româncele serbează toate Joile de după Paști... ca grindina să nu le bată holdele (MAR.) ¶ 18 🌦 A sufla tare (vorb. de vînt): cînd vînturile îl bat, frunzele-i cad la pămînt (GOL.) ¶ 19 A izbi, a lovi cu putere (vorb. de apă. de valuri): corabia mare și valuri mari o bat (PANN) ¶ 20 🌦 A lovi, a atinge, a învălui cu razele sale (vorb. de soare, de lună): luna-l bătea în față (VLAH.) ¶ 21 A atinge: părul i se făcuse cu totul de aur și-i crescuse de bătea pulpele (ISP.) ¶ 22 ⛪ ~ mătănii, a face mătănii; a bătut mătănii pentru mîntuirea țării, milostiva Domnița Elena (VLAH.) ¶ 23 🐑 ~ un berbec, ~ un țap, a-l întoarce, a-l castra ¶ 24 🐒 ~ o iapă, a o încăleca (armăsarul) pentru fecundațiune ¶ 25 A-și ~ joc de cineva, a-l lua în rîs, a-l batjocori, a-l lua în bătaie de joc. II. vb. intr. 1 A lovi, a da una sau mai multe lovituri în ceva (cu obiectul indirect precedat de în): bătea cu pumnii în ușă și-mi striga de zor să-i deschid (VLAH.); ~ cu piciorul în pămînt; de aci, în mod absolut: bate și ți se va deschide, cere și ți se va da; ~ în palme, a lovi de mai multe ori cu o palmă în cealaltă, a plesni din mîini: a) în semn de aprobare, de mulțumire, de bucurie; b) pentru a chema o slugă: bătu în palme și porunci feciorului să-mi aștearnă în odaia copiilor (I.-GH.); proverb: cît ai bate în palme, într’o clipă, îndată, numai decît ¶ 2 A lovi, a da lovituri în ceva (cu obiectul indirect precedat de la): ~ la ușă, la poartă; Fig.: în sfîrșit succesele au început să bată și la ușa mea (VLAH.); Fig.: (Crăciunul) bate la ușă, se apropie, nu e departe; proverb: cine bate la poarta altuia, o să bată și altul la poarta lui, cine cere un serviciu de la altul, va veni vremea să i se ceară și lui ¶ 3 A lovi, a da lovituri în ceva (cu obiectul indirect precedat de din): ~ din picior, a) a lovi cu piciorul în pămînt; b) Fig. a porunci, a se răsti; Fig.: ~ din pinteni, a fi foarte bucuros, a nu mai putea de bucurie ¶ 4 A izbi, a lovi cu putere (cu obiectul indirect precedat de în): zidul de afară în care bat valurile Oltului (VLAH.) ¶ 5 A mișca: ~ din aripi sau cu aripile; proverb: ~ din (sau în) buze, a duce lipsă de un lucru de mare trebuință, a rămînea înșelat în așteptările sale, a nu se alege cu nimic ¶ 6 🫀 A se mișca în mod ritmic, a svîcni: a-i ~ inima, pieptul, vîna, pulsul, tîmpla; Fig.: a cărui inimă bate la ori-ce faptă nobilă (I.-GH.) ¶ 7 🌦 A sufla (vorb. de vînt); îi bate vîntul în traistă, e sărac lipit; proverb: cîinii latră, vîntul bate, lumea multe vorbește, dar omului să nu-i pese, ci să-și vadă de treabă ¶ 8 🌦 A cădea cu putere, cu sgomot (vorb. de ploaie, de grindină, etc.): cînd bate piatra, înfige toporul în pămînt, că-i bine (ȘEZ.): într’o seară lungă de iarnă, pe cînd ninsoarea bătea în geamuri (I.-GH.) ¶ 9 🎼 A răsuna, a suna (vorb. de tobă, clopot, etc,): băteau dobele, de gîndeai că bubue (RET.); clopotele bisericii domnești... băteau cu glas jalnic (ODOB.); de asemenea vorb. de un ceasornic: ceasornicul ce bătea de se auzea peste tot tîrgul (LET.); de aci, familiar: ~ la auz ori la urechi, a atrage luarea aminte, a face vîlvă; înființase o societate secretă, cu numele de eterie, nume modest, care nu bătea la auz (I.-GH.); Fig.: ~ bine (sau rău la urechi), a suna frumos (urît), a plăcea (a nu plăcea) auzului ¶ 10 A lătra: cîinii... au început a ~ strașnic (SEV.); proverb: cîinele bate, vîntul duce, lumea multe vorbește, dar omului să nu-i pese, ci să-și vadă de treabă ¶ 11 A lovi, a atinge, a învălui cu razele sale, a lumina (vorb. de soare, lună, stele, de lumina focului, etc.): cînd am deschis ochii, soarele bătea în geam (VLAH.) ¶ 12 ⚔️ A împușca, a ținti: Turcii băteau cu tunurile în Muscali de-i prăpădeau (I.-GH.); cît bate pușca, cît de departe poate să ajungă, să străbată glonțul puștii; de aci, Fig.: cît bate ochiul, cît vezi cu ochii, cît poți cuprinde cu vederea, cît vezi de departe ¶ 13 ~ la ochi, a atrage prea mult luarea aminte (trezind interes sau bănuială) ¶ 14 vorb. de colori: ~ în roșu, în galben, etc., a da în roșu, în galben, a se apropia întru cîtva de una din aceste colori ¶ 15 Mold. ~ (cu...), a avea tragere de inimă, a avea simpatie: Luluța nu bate nicidecum cu Guliță (ALECS.). III. vb. refl. 1 A se lovi unul pe altul, a-și da lovituri unul altuia: băieții se bat între ei; s’au bătut cu pietre, cu pumnii, cu picioarele, cu ciomagul, cu sabia, etc.; (construit cu în): s’a bătut în duel; berbecii se bat în capete; ~ cap în cap sau în capete ¶ 2 🎖️ A se lupta pe cîmpul de bătaie, a se război: Românii s’au bătut totdeauna, n’a fost războiu fără ca ei să nu fi sărit asupra păgînilor (I.-GH.) ¶ 3 Fig. ~ cu moartea, a trage de moarte, a fi în agonie; ~ cu morile de vînt, a se lupta cu primejdii sau greutăți închipuite; ~ cu gîndurile, a se frămînta cu mintea ¶ 4 A se certa, a se lupta, a căuta să se întreacă unii pe alții pentru a căpăta ceva: liftele streine... cari se băteau mereu pe biata țară se retrăseseră peste Dunăre (I.-GH.); de aci, Fig. Mold. Bucov. a căuta cu drag pe cineva sau ceva, a-i plăcea din cale afară; (băiatul) se bate tare după femei (VOR.); o vită care se bate foarte tare după sare se numește în unele părți ale Bucovinei mîrsită (MAR.) ¶ 5 A se lovi pe sine, a-și da lovituri: începe a plînge și a se ~ cu pumnii în cap (I.-GH.); proverb: ~ cu mîna (sau cu palma) peste gură 👉 GURĂ ¶ 6 A se lovi cu putere de ceva, a se izbi: s’a bătut cu capul de toți pereții; proverb: omul pînă cînd nu se bate cu capul de pragul de sus, nu-l vede pe cel de jos 👉 PRAG ¶ 7 🫀 A se mișca în mod ritmic, a se clăti, a svîcni: i se bate inima, vîna, pulsul, tîmpla, pieptul, ochiul, sprînceana ¶ 8 A se svîrcoli, a se sbate: nu te-a frămîntat dorul ca să te bați pe iarbă noaptea întreagă fără să adormi (DLVR.); proverb: ~ ca peștele pe uscat, a duce o viață plină de necazuri [lat. batt(u)ĕre].

răstoácă (oa dift.) f., pl. e (rus. rastok, braț de rîŭ, bg. rostok, inima caruluĭ. V. răstocesc, zătoacă). Mic braț de rîŭ închis p. a-l seca pe cîteva ore și a prinde peștele rămas pe uscat. Gard de nuĭele de abătut drumu peșteluĭ (Șez. 37, 43), ĭezitură, locu unde un rîŭ de munte e maĭ lat și unde se prind păstrăviĭ.

BATOC (pl. -ocuri), BATOG (pl. -oguri) sn. 🐟 O specie de pește de mare (Gadus morrhua) care se aduce în țară numai sărat și afumat; de aci, în genere, ori-ce specie de pește sărat și uscat sau afumat: ~ de morun, de nisetru, de crap; Pe șalău să-l fac batoc, Să-l trimit pîn’ la un loc (ȘEZ.) [vsl. batokŭ, batogŭ].

leasă s.f. I 1 <reg.> bojdei, coșar², lojniță, slaniță, șușnic. Fructele se usucă pe lese. Peștii se pot afuma pe o leasă. 2 pătul, <pop.> comarnic, <reg.> podișor. Cașul se pune la scurs pe leasă. 3 (gosp.) <reg.> coteț, cușcă, lesoi. Leasa este un grătar de nuiele pe care se bat știuleții de porumb. 4 (pesc.) vintir, <reg.> cutiță, eteră, ostreț, saltea, vârșă, vârșă cu ochiuri, vârșă de plasă. Leasa este o unealtă de pescuit, în formă de sac de plasă, lung și ascuțit la un capăt, întins pe mai multe cercuri, a cărui gură este strâmtă și răsfrântă pentru a nu ieși peștele. 5 grădele. Leasa de nuiele este folosită la împrejmuirea unui loc. 6 (pop.) <reg.> leastă. Leasa este un gard de nuiele, folosit la construcția unei stâne. 7 (reg.) <reg.> loitrar, loitră, șireglă, șușlete. Leasa este un grătar pentru nutreț, fixat de peretele grajdului, deasupra ieslei. 8 (reg.) <reg.> felează, felezeu, felezitoare, felezoaie, felezuitoare. Leasa este folosită la măturarea gunoaielor după vânturatul grânelor. 9 (gosp.; înv. și pop.) v. Coșar². Pătul. Porumbar². 10 (reg.) v. Măturoi. Târn. II (colect.; bot.; pop.) v. Mărăcini (v. mărăcine). Mărăciniș. Spinărie. III (înv. și pop.) v. Broderie,

MURA vb. I. T r a n z. 1. (Complementul indică legume, rar fructe) A pune în saramură sau într-o soluție de oțet, spre a face să fermenteze, să se acrească și să se conserve. Cf. ANON. CAR., BUDAI-DELEANU, LEX. Din partea mea v-aș lăsa să-i luați și toți [bureții], că doar n-am să-i murez. CONTEMPORANUL, VII, 485. Eu murez curechiu. ALR I 753/148, cf. MAT. DIALECT, I, 81. ♦ E x p r. E murat în varză acră, se zice, glumeț, despre o persoană care a mîncat o bătaie zdravănă. Cf. ZANNE, P. IV, 170. ♦ R e f l. (Despre legume, rar despre fructe) A fermenta și a se acri (în saramură sau într-o soluție de oțet). Curekiu s-o murat. Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. Am pus [varza] să se moreze. ALR I 753/249, cf. 754/508, 532, 536, 571, ALR SN I h 190. 2. (Învechi t; complementul indică pește, carne etc.) A saramura. Peștii unii îi usucă la soare și-i mănîncă, alții îi murează. HERODOT (1645),115. 3. (Complementul indică plante furajere) A însiloza. Cf. DL, DM. 4. (Regional ; complementul indică plante textile) A topi. R e f l. pas.) Să ia de nevastă-o fată Ce știe inul să bată, Cînepă cum se murează. CONTEMP. 1949, nr. 161, 5/1. ◊ R e f l. O băgai în baltă cînepă de vară. . . Se mură cînepă de vară. MAT. FOLK. 538, cf. ALR I 1 303, A VI 26. 5. (Regional ; complementul indică piei de animale) A argăsi. Cf. CADE, ALRM SN I h 349. 6. (Cu subiectul „ploaia”, exprimat sau subînțeles; complementul indică oameni) A uda foarte tare. Era să plec la Neamțu . . . M-ar fi murat ca p-un cîine. DELAVRANCEA, A. 108. Are să ne răstoarne furtuna la pămînt și are să ne mureze ca pe niște șoareci. HOGAȘ, DR. I, 108. Zdravăn te mai mură, nene. C. PETRESCU, A. R. 57. Se întărește ploaia, se face întuneric, ne murează pînă la ciolane. SADOVEANU, O. III, 69. Ploaia m-o murat pînî la k'eli. Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. Te-o morat ploaia. ALR II 2 536/260, cf. ALR SN III h 844. ♦ I n t r a n z. (Regional) A ploua (Semlac-Sînnicolau Mare). ALR I 1 266/51. – Prez. ind.: murez. – Și: (regional) morá vb. I. – Derivat regresiv de la moare.

TARANCĂ, tărănci, s. f. (Iht.) Ocheană. Taranca... este un pește sărat și apoi uscat repede în aer liber, la umbră. ANTIPA, P. 711.

batóg și -óc n., pl. urĭ (rus. vsl. batógŭ, băț, baston; sîrb. batok, batog. Cp. cu germ. stockfisch, batog, adică „pește – baston”, fiindcă e țeapăn). Pește mare (crap, morun, bacalá) uscat orĭ și afumat. V. morugă.

țărancă f. 1. femeie dela țară; 2. carnea peștelui băbușcă, albă, sărată și uscată întreagă.

MURĂTOARE s. f. 1. (Maram. și nordul Transilv.) Apă sărată naturală. V. s l a t i n ă. Dar Dunărea-i curătoare, Toată huc îi murătoare. BÎRLEA, B. 8. Izvor de mărătoare. ALR II 4 096/250, cf. 4 095/95, 235, 250, 346, 4 096/235. 2. (Prin Transilv. și Ban.) Saramură (folosită la prepararea sau conservarea unor alimente). Opărea [făină] cu murătoare fierbinte. ECONOMIA, 101/11. Să te uști mîndro-n picioare, Ca peștele-n murătoare. HODOȘ, C. 68, cf. TODORAN, GL. [Oaia] se vindecă prin spălare cu murătoare. CHEST. V. 166/78, cf. VI 48b/6, ALR I 740, 753, A III 1. ♦ (Regional) Brînză sărată. Cf. ALR I 1809/795, A III 17.3. (Prin Transilv. și Ban.) Zeamă de murături (1). Țipăm morătoarea cea dintîi. ALR II 4 098/53. Întoarce morătoarea în bute pă curechi. ib. 4 098/349, cf. 4 097/235, 272, 310, 836, ALR I 755/61, 333. ♦ (Regional; mai ales la pl.) Murătură (1). Cf. BUL. FIL. V, 168,182, ALR I 756/337, 341, 710, 776, 780, 792, 800, 805, 808, 815, 820, 850, 887, ib. 859/596, 988. ♦ (Regional) Varză murată² (Vașcău). ALR I 754/80. 4. (Regional) Argăseală (Voiniceni-Tîrgu Mureș). Cf. m u r a (5). Cf. ALR II 6 616/235, 6 617/235. – Pl. : murători. – Și: murătoaie (A III 17) s. f., murător (ALR I 756/710, 776, 780) s. m., murătoare, morătoare s. f., morători (ib. 756/337, 341, 792, 800, 805, 808, 815, 820, 850, 887, 859/596, 988), morîtori (BUL. FIL. V, 168, 182) subst. pl. – Mura + suf. -ătoare.

batoc (batocuri), s. n. – Pește sărat. – Var. batog. Sb. batok „(uscat ca un) băț” (Miklosich, Slaw. Elem., 14; Cihac; REW 4650). – Der. batogi, batoji, vb. (a usca). După DAR, acest cuvînt ar deriva din rus. batožitĭ „a lovi cu bățul”, în vreme ce Graur, BL, VI, 136, crede că este rezultatul unei contaminări între bătuci și betegi.

ABURI, aburesc, vb. IV. 1. Refl. A se acoperi cu aburi (condensați în picături foarte fine). Fereastra se aburise iar, dar se făcea acum cenușie. DUMITRIU, B. F. 78. ◊ Tranz. Își luă ochelarii... îi aburi, îi șterset și-i puse. VLAHUȚĂ, O. AL. II 10. Fig. Pe cei mai mărunței [pești]... Îi aburesc cu sare și-i usuc în cuptor. SADOVEANU, N. F. 30. ◊ Fig. (Despre ochi) A se umezi. Lui Mitrea i s-a aburit dintr-o dată negreața ochilor [de bucurie]. SADOVEANU, M. C. 66. 2. Intranz. A scoate aburi. E o zi de primăvară timpurie. Pămîntul aburește sub picioare... Curînd-curînd, pe dezmorțită glie or să roiască tinere tractoare. DEȘLIU, N. 79. Apele aburesc somnoroase, vilele încep a-și deschide ferestrele. VLAHUȚĂ, O. AL. II 33. ◊ Tranz. De-o săptămînă... zăpada se topise; mușcelele, acoperite d-o pojghiță verzuie, abureau un fum ce se-nălța alene. DELAVRANCEA, S. 51. ◊ Tranz. fact. A venit... primăvara, curățind apele de sloi, aburind țarinile, înflorind pămîntul, întinerindu-l. SANDU-ALDEA, U. P. 178. 3. Refl. Fig. A se roși, a se aprinde la față din pricina căldurii sau a unei emoții. Parcă te-ai cam aburit la față, nu știu cum; ce zici, așa-i că-ți vine la socoteală? CREANGĂ, P. 163. 4. Tranz. Fig., A atinge ușor (ca o suflare). Se simți aburit de o senzație dulce, ca și cum o mînă caldă și mîngîietoare îi netezea fruntea. VLAHUȚĂ, O. A. 106. ♦ Intranz. (Despre vînt) A adia ușor. Pe Moldova și pe codri stăteau grămezi mari, alburii de nouri și nici un vînt nu aburea. SADOVEANU, O. I 98. Luminile răsăritului se lămureau și vîntul obosit abia aburea. SADOVEANU, O. I 151.

ȘIRAG, șiraguri, s. n. 1. Șir (1). Caii, în șiraguri lungi, ronțăiau orz din trăisti aninate cu baierile pe după urechi. SADOVEANU, O. VII 70. Lung șirag, te du cu bine și-ndărăt nu te uita. PĂUN-PINCIO, P. 88. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «de» și arătînd felul ființelor sau al lucrurilor) Un șirag lung de brazi căzu învălmășindu-se, strivindu-se, scoțînd la fața stîncilor rădăcini cu forme monstruoase. SADOVEANU, O. VIII 244. Se învîrteau îngrijorați printre șiragurile de sticle. REBREANU, I. 32. ◊ Loc. adv. În șirag = în șir, unul după altul. Umblau astfel prin întunerec în șirag. DUMITRIU, N. 184. În șirag unul după altul, încovoiați, cu secerele pe umere, urcau malul ș-o apucau la fugă. SADOVEANU, O. VIII 132. ♦ Grup de soldați așezați în linie de bătaie. El a căzut la Plevna în cel dintîi șirag. COȘBUC, P. I 100. Risipite se-mprăștie a dușmanilor șiraguri Și gonind biruitoare tot veneau a țării steaguri. EMINESCU, O. I 148. ♦ Serie de lucruri sau de ființe care se succed în timp. Șiraguri lungi de ani. GALACTION, O. I 254. Acel șirag de mîndre veri De cari mi-aduc aminte-abia. IOSIF, PATR. 8. 2. Mulțime de mărgele înșirate pe un fir, pentru a fi purtate ca podoabă la gît. Cu cununa de mărgăritare pe cap și șiragul de mărgăritare la gît. DUMITRIU, P. F. 53. Ascult și voi cerca să răspund! rosti binevoitor Lisimach, alintîndu-și între degetele subțiri întreitul șirag de mărgăritare. C. PETRESCU, A. 19. Își potrivea șiragul de hurmuz la gît. BUJOR, S. 78. ◊ Fig. Un șirag de boabe sclipitoare spintecă văzduhul. BART, S. M. 16. ♦ Orice fel de lucruri de același fel înșirate ca mărgelele pe o sfoară sau pe o sîrmă. Cîteva pisici slăbănoage stau mîhnite pe stllpii porților, privind cu jale la șiragurile de pește sărat care atîrnă pe sfori și se usucă la soare. DUNĂREANU, CH. 103. – Variantă: șireag (COȘBUC, P. II 217) s. n.

SOCOTRA (SUQUTRA), ins. vulcanică în NV Oc. Indian, aparținând Yemenului, situată la S de pen. Arabia, la 340 km ENE de capul Guardafui (Caseyr) din Somalia; 3,6 mii km²; 137 km lungime; 40 km lățime max. Orașe pr.: Hadiboh (Tamrihad), Qalansiyah, Steroh. Relief predominant muntos, cu alt. max. de 1503 m (vf. Hajhir sau Haggier). Climă tropicală, caldă și uscată și vegetație semideșertică. Pescuit de perle și de pește. Curmali; aloe; fructe tropicale. Vizitată în 1506 de o expediție portugheză, condusă de Tristão da Cunha și Alfonso de Albuquerque, și stăpânită de Portugalia în perioada 1507-1511; ulterior, ins. s-a aflat sub cârmuirea sultanilor de Mahra din SE Yemenului. În 1886 a devenit protectorat britanic, fiind în posesiunea Marii Britanii până în 1967, când a intrat în componența R.P.D. Yemen, iar din 1990 a Rep. Yemen.

BĂȘICĂ, bășici, s. f. 1. Sac membranos care se găsește în corpul oamenilor și al animalelor și în care se strîng unele secreții ale organismului. Bășica fierii. ♦ Bășică (1) (scoasă din corpul animalelor) uscată și întrebuințată la făcutul pungilor, burdufurilor etc. ♦ Organ intern al peștilor, de forma unui balonaș, plin cu un amestec de gaze care le ajută la plutire. 2. Umflătură a pielii conținînd o materie lichidă. De vînt bătut, ars de soare Și cu bășici la picioare (TEODORESCU). 3. Umflătură mică, plină cu aer, care se face la suprafața lichidelor (în timpul fierberii), a aluatului (în urma dospirii) etc. 4. (Neobișnuit) Glob de sticlă; balon. [Var.: (reg.) beșică s. f.] – Lat. *bessica (= vessica).

IHTIÓL (< fr.; {s} ihtio- + lat. oleum „ulei”) s. n. Ihtiosulfonat de amoniu, care se obține prin distilarea uscată a șisturilor bituminoase sau a rocilor ce conțin fosile de pești marini. Este utilizat în dermatologie pentru acțiunea sa antiseptică, antiinflamatorie și cheratoplastică.

VĂLUG, vălugi, s. m. 1. Cilindru, sul în jurul căruia se înfășoară un lanț, un odgon. ♦ Parte a mecanismului morii, de formă cilindrică, care primește mișcarea de la roata cu măsele și o transmite fusului roții de moară. 2. Mănunchi de stuf sau de așchii uscate de brad, aprinse la un capăt, cu care se sperie noaptea peștii, făcîndu-i să fugă la vale, spre locurile unde sînt așezate uneltele de pescuit. V. văpaiță. Unduiau niște vălugi într-acolo. SADOVEANU, N. F. 37. Vălugul este un mănunchi de stuf sau bucăți de draniță legate la un loc, cu care, aprinse la un capăt, umblă pescarii noaptea după pește. PAMFILE, I. C. 71.

USCA, usuc, vb. I. 1. Tranz. A scoate umezeala din sau de pe ceva (printr-un procedeu mecanic sau prin expunere la soare, la vînt, la foc etc.); a zbici, a zvînta. Să nu răcești... Să-ți uscăm hainele. DELAVRANCEA, O. II 351. Pe piscul Grohotișului, un cioban deșteptat de furtună își atîța iar focul, ca să-și usuce opincile. RUSSO, O. 114. Seceră orz de prînzare Și-l usucă-ntr-o căldare. ALECSANDRI, P. P. 353. ◊ Refl. Oaspeții s-au dat lîngă vatră să se usuce. SADOVEANU, O. VIII 255. Ne-am întins la soare să ne uscăm. GALACTION, O. I 62. Ședeam afară la soare cu pielea goală pînă se usca cenușa pe noi. CREANGĂ, A. 28. El intră într-o cafenea de alături, ca să se usuce. EMINESCU, N. 35. (Expr.) A se usca (sau a i se usca cuiva) gura (sau gîtul) de sete, se spune cînd cineva are o senzație puternică de sete, de căldură etc. Striga în gura mare că se usucă de sete. CREANGĂ, P. 242. ◊ Intranz. (În expr.) Bea de usucă = bea foarte mult. (Rar, într-o construcție tranzitivă) Vinul bun, ocaua mică, Beau voinicii de-l usucă. TEODORESCU, P. P. 331. ♦ Refl. (Despre ochi) A înceta să mai verse lacrimi; (despre lacrimi) a înceta să mai curgă. Noapte-n codri mă apucă, Copacilor sînt nălucă, Ochi-mi nu se mai usucă. ALECSANDRI, P. P. 277. ◊ Tranz. Ochii din lacrămi nu și-i mai uscară. ISPIRESCU, L. 162. Mireasa nu mai usca ochii, într-una plîngea. ȘEZ. II 112. 2. Tranz. A deshidrata legume, fructe, carne, pește etc. (pentru a le putea conserva mai multă vreme). 3. Refl. (Despre plante, p. ext. despre locul unde cresc) A-și pierde seva; a se veșteji, a se ofili. Pe unde trece ea, fața pămîntului se usucă. EMINESCU, N. 7. Vara trece, iarna vine, Și tu, codre, te-ai uscat! ALECSANDRI, P. A. 56. Iarba se usucă pe unde călcăm. RUSSO, O. 38. ◊ Fig. Să mă primblu... să mă mai răcoresc, că m-am uscat aici în provinție. ALECSANDRI, T. 197. 4. Refl. (Despre ființe) A-și pierde vlaga, a slăbi peste măsură (ca urmare a unei stări fizice sau psihice chinuitoare). De ce, cînd o văd, mă usuc? SADOVEANU, O. I 290. Moartea... se uscase de se făcuse cîrlig. ISPIRESCU, L. 10. Amîndoi într-o durere se uscau de pe picioare. CONACHI, P. 84. ◊ (Determinat prin «de dor») Te usuci de dorul cui știu eu. CREANGĂ, A. 117. Susano... îmi ești drăguță și mă usuc de dorul tău. ALECSANDRI, T. 706. ◊ Tranz. fact. La Sebiș ori în altă parte Mereu același dor de ducă Spre Nu-știu-unde mă usucă, Mă chinuie mereu, mă arde. BENIUC, V. 16. Această idee îl usucă pe picioare. ALECSANDRI, S. 8. ♦ (Despre organe sau părți ale corpului) A se atrofia, a se închirci. De ce nu-mi răspunzi? Ți s-a uscat limba? CONTEMPORANUL, VI_II 118. ◊ Tranz. (Atestat în forma usuca) Trecînd un glonț de tun aproape, mi-au usucat un picior ș-am rămas invalid. BUDAI-DELEANU, Ț. 66. (Fig.) Învățătura cărților nu i-a uscat inima, cum se întîmplă adesea. C. PETRESCU, A. R. 23. ◊ Intranz. (Rar) Nu voi, tată, să usuce Al meu suflet tînăr, vesel. EMINESCU, O. I 65. 6. Tranz. fact. Fig. (Rar) A face să cheltuiască mult, a stoarce de bani; a ruina. Nu pre am parale la mine, că... Bucureștiu ista m-o uscat. C. PETRESCU, Î. II 198. – Prez. ind. și: usc (JARNÍK-BÎRSEANU, D. 59). – Variantă; usuca vb. I.

SFAROG s. n. Lucru uscat și întărit din pricina căldurii sau a vechimii. Au uitat să scoată peștele la vreme. Cînd l-a dat la masă – sfarog. CARAGIALE, O. I 328. ◊ Expr. A se face sfarog = a se întări de căldură sau de vechime.

coșar¹ sn [At: DOSOFTEI, V. S. 76 / V: ~ră sf (pl: ~șări) ~re sf ~riu (S și: ~șea~), ~șăr, ~șăre sf, ~șăriu, ~șer~, ~șere sf, ~șerie sf / Pl: ~re, (reg) ~ră, ~șăre, ~șere / E: vsl кошара] 1 Îngrăditură de nuiele, pentru adăpostul vitelor în timpul nopții Si: saia, țarc. 2 Grajd de nuiele. 3 Staul. 4 Strungă. 5 Coteț pentru porci. 6 Magazie pentru uscarea și păstrarea porumbului Si: coșarcă (6), cotarcă (1), grânar, hambar, pătul, porumbar. 7 Îngrăditură de nuiele, cu fundul mai mic, sprijinită pe un dreptunghi de drugi așezați pe trunchiuri groase de lemn, acoperit cu șindrilă sau stuf, în care se ține porumbul Si: coș³ (14), sâsâiac. 8 Șopron pentru păstrarea paielor. 9 Coș³ (17). 10 Leasă pentru uscat fructe Si: coș³ (31), loșniță, slaniță. 11 Coș³ (1) din papură, în care pescarii pun peștele prins. 12 (Pan; dep) Casă rudimentară, fără ferestre. 13 Locuință ciobănească. corectat(ă)

BĂȘICĂ, bășici, s. f. 1. Sac membranos din corpul oamenilor și al animalelor, în care se strâng unele secreții ale organismului; vezică. Bășica fierii. ♦ Spec. Sac membranos din corpul unui porc sau al altui animal, uscat și întrebuințat ca pungă, burduf etc. ♦ Organ intern, plin cu aer, care ajută peștii la plutire. 2. Umflătură a pielii conținând o materie lichidă (seroasă). 3. Umflătură mică plină cu aer, care se face la suprafața lichidelor (în timpul fierberii), a aluatului (în urma dospirii) etc. 4. Obiect (de sticlă) în formă sferică. ♦ (Arg.) Minge (de fotbal). [Var.: (reg.) beșică s. f.] – Lat. *bessica(=vessica).

BĂȘICĂ, bășici, s. f. 1. Sac membranos din corpul oamenilor și al animalelor, în care se strâng unele secreții ale organismului; vezică. Bășica fierii. ♦ Spec. Sac membranos din corpul unui porc sau al altui animal, uscat și întrebuințat ca pungă, burduf etc. ♦ Organ intern, plin cu aer, care ajută peștii la plutire. 2. Umflătură a pielii conținând o materie lichidă (seroasă). 3. Umflătură mică, plină cu aer, care se face la suprafața lichidelor (în timpul fierberii), a aluatului (în urma dospirii) etc. 4. Obiect (de sticlă) în formă sferică. ♦ (Arg.) Minge (de fotbal). [Var.: (reg.) beșică s. f.] – Lat. *bessica (= vessica).

USCARE, uscări, s. f. Acțiunea de a (se) usca. 1. Zbicire, zvîntare. Uscarea rufelor. 2. Conservare prin deshidratare a legumelor, fructelor, cărnii etc. Uscarea [peștelui] se face de gospodarii ce au primprejur ape bogate în pește. PAMFILE, I. C. 73. Uscarea prunelor... pentru iarnă se face în mai multe feluri. id. ib. 232.

bășică sf [At: DOSOFTEI, ap. TDRG / V: (Mol; Trs) beș- / Pl: ~ici, (nob) -curi / E: lat vessica] 1 Sac membranos din corpul oamenilor și al animalelor, în care se strâng unele secreții ale organismului Si: vezică. 2 (Îs) -ca fierii Bășică (1). 3 (Spc) Sac membranos din corpul unui porc sau al altui animal, uscat și întrebuințat ca pungă, burduf etc. 4 Organ intern, plin cu aer, care ajută peștii la plutire. 5 Umflătură a pielii plină cu lichid. 6-7 Umflătură mică, plină cu aer care se face la suprafața lichidelor (în timpul fierberii) aluatului (în urma dospirii) etc. 8 Obiect (de sticlă) în formă sferică. 9 (Arg) Minge (de fotbal). 10 (Bot; reg; îc) ~ de ali din vânt Săpunăriță (Saponaria officinalis).

USCAT² ~uri n. Înveliș exterior solid (neacoperit de ape) al globului pământesc. ◊ A se zbate ca peștele pe ~ a depune maximum de eforturi pentru a ieși din impas. /v. a (se) usca

scrumbie f. 1. (de mare) peștișor de mare, se usucă primăvara și se aduce în comerț sub numele de țâr (Scomber scombrus); 2. (de Dunăre), pește ce trăiește în cârduri în Marea-Neagră, se vinde proaspăt, sărat sau afumat (Clupea pontica). [Și scumbrie = gr. mod. SKOMBRI].

ȚÂR² ~i m. 1) Pește marin, de talie mică, cu corp lunguieț, de culoare albastră, care se consumă sărat și uscat. 2) fig. Persoană slabă, costelivă. /<ngr. tsíros

SCRUMBÍE (< ngr.) s. f. Nume dat unor pești teleosteeni: a) s. albastră = pește din familia scombride, lung de 30-30 cm, cu corpul cilindric, albastru-verzui, cu dungi transversale pe spate, alburiu pe partea ventrală, răspândit în Oc. Atlantic și în unele mări (Scomber scrombus); uscată, se comercializează sub numele de țâri, iar conservată sub numele de macrou; b) s. de Dunăre = pește din fam. clupeide, lung de 30-40 cm, cu corpul alungit și turtit lateral, acoperit cu solzi caduci, pe spate verde-albăstrie, pe laturi alb-argintie (Alosa = Caspialosa pontica). Relict ponto-caspic, se întâlnește în M. Azov și M. Neagră, de unde migrează în fluvii, inclusiv în Dunăre, unde se și reproduce. Numele de s. de D. este uneori folosit și pentru rizeafcă, specie înrudită cu care este adesea confundată. S. de mare = specie asemănătoare cu s. de Dunăre, dar mai mică, cu câteva pete negre, rotunde, pe laturile corpului (Alosa maeotica). Relict ponto-caspic întâlnit mai ales în M. Neagră și M. Azov iar în timpul verii și în lacul Razelm. Numită și s. albă de mare.

leasă f. 1. împletitură din nuiele (pe care se usucă poame, se bate porumb sau cu care se înlocuiesc loitrele); 2. coș, în formă de opincă, de prins pește vara (Iulie și August). [Slav. LĬESA].

bășică s.f. 1 (anat.) Sac membranos din corpul oamenilor și al animalelor, în care se strîng secreții ale organismului. ◊ Bășica fierii v. fiere. Bășica udului v. ud. ♦ Sac membranos din corpul unui animal, în special din corpul porcului, uscat, care este folosit ca burduf, pungă etc. ♦ (iht.; și bășică înotătoare) Organ intern, plin cu aer, care ajută peștii la plutire, îndeplinind și funcția de respirație și de emitere sau de întărire a sunetelor. 2 (med.) Umflătură a pielii care conține o materie lichidă (seroasă). Din cauza arsurii, mîna i s-a acoperit cu bășici. 3 (mai ales la pl.) Mică umflătură, plină cu aer, care se formează la suprafața lichidelor (în timpul fierberii), a aluatului (în urma dospirii) etc. 4 Obiect (de sticlă) în formă sferică. 5 (arg.) Minge (de fotbal). • pl. -ci. și (pop.) beșică s.f. /lat. *bessīca = vēsīca, -ae.

LEASĂ¹, lese, s. f. 1. Împletitură de nuiele, care servește ca grătar pentru uscarea legumelor, fructelor (v. lojniță), brînzei (v. comarnic) etc. sau la bătut porumbul și fasolea pentru a le desface boabele. Știuleții de păpușoi se pun în podul casei... pe o leasă. PAMFILE, A. R. 221. Așază [peste groapă] o leasă de nuiele numai înținată și niște frunzari peste dînsa. CREANGĂ, P. 29. Păstrăvii sărați... se usucă și se afumă puindu-i pe o leasă. I. IONESCU, M. 66. 2. Construcție cu pereții din împletitură de nuiele pentru păstrarea la loc uscat și aerisit a porumbului, paielor etc.; coșar². 3. Zăgaz de nuiele făcut pentru oprirea apei (v. iezătură) sau spre a opri peștii să treacă în josul apei (v. gard). La capătul șanțului despre Dunăre fac țarcă și pe dînsa pun o leasă prin care apa se scurge. I. IONESCU, M. 530. Se strîng peștii la leasă. TEODORESCU, P. P. 388. ♦ Coș de nuiele pentru prins pește.

*rechín m. (fr. requin, de origine nesigură). Un fel de pește oceanic foarte vorace care ajunge pînă la o lungime de 8 metri și care e în apă ceĭa ce e tigru pe uscat. (Rechiniĭ trăĭesc pe la tropice pin oceanu Atlantic și Indian. Dar de cînd s’a tăĭat istmu Suezuluĭ, aŭ pătruns și în marea Mediterană, și chear în Adriatica, unde fac din cînd în cînd victime omeneștĭ). Fig. Om feroce și vorace.

zac'uscă sf [At: BELDIMAN, E. 15/6 / Pl: (nob) ~uște/ E: rs закуска] 1 (Rar) Gustare (3). 2-3 (Rar) Aperitiv (2-3). 4 (Spc) Preparat culinar făcut din vinete, gogoșari, ceapă, roșii etc. prăjite în ulei, ori din pește cu garnitură de legume, care sunt fierte (steril) și ambalate etanș în recipiente de sticlă pentru a fi conservat.

USCA, usuc, vb. I. 1. Tranz. și refl. A scoate sau a-și pierde umiditatea printr-un procedeu mecanic, prin expunere la soare, la vânt, la foc etc.; a (se) zbici, a (se) zvânta. ♦ Expr. (Refl.) A i se usca gura (sau gâtul) ori a se usca de sete = a avea o senzație puternică de sete. (Absol.) Bea de usucă = bea foarte mult. ♦ Refl. (Despre ochi) A înceta să mai plângă; (despre lacrimi) a înceta să mai curgă. 2. Tranz. A deshidrata legume, fructe, pește pentru a le putea conserva. 3. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă vlaga, a slăbi sau a face să devină slab, palid; p. ext. a (se) chinui, a (se) consuma. ♦ Refl. (Despre organe sau părți ale corpului) A se atrofia. 4. Refl. (Despre plante, frunze, flori) A-și pierde seva; a se veșteji, a se ofili. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A stoarce pe cineva de bani; a ruina, a sărăci. 6. Refl. Fig. (Fam.) A suferi lipsuri, privațiuni, a duce o viață grea. – Lat. exsucare.

USCA, usuc, vb. I. 1. Tranz. și refl. A scoate sau a-și pierde umiditatea printr-un procedeu mecanic, prin expunere la soare, la vânt, la foc etc.; a (se) zbici, a (se) zvânta. ◊ Expr. (Refl.) A i se usca gura (sau gâtul) ori a se usca de sete = a avea o senzație puternică de sete. (Absol.) Bea de usucă = bea foarte mult. ♦ Refl. (Despre ochi) A înceta să mai plângă; (despre lacrimi) a înceta să mai curgă. 2. Tranz. A deshidrata legume, fructe, pește pentru a le putea conserva. 3. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă vlaga, a slăbi sau a face să devină slab, palid; p. ext. a (se) chinui, a (se) consuma. ♦ Refl. (Despre organe sau părți ale corpului) A se atrofia. 4. Refl. (Despre plante, frunze, flori) A-și pierde seva; a se veșteji, a se ofili. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A face pe cineva să cheltuiască mult; a ruina, a sărăci. 6. Refl. Fig. (Fam.) A suferi lipsuri, privațiuni, a duce o viață grea. – Lat. exsucare.

TÎRNĂ², tîrne, s. f. (Regional) I. 1. Coș de nuiele împletite, mai larg la gură decît la fund, prevăzut de obicei cu două toarte; coșarcă. Oamenii cară... cu sacii și cu tîrnele porumb, fasole, grîu, ce se găsește. REBREANU, R. II 149. Fiind ușoară și cuprinzînd mult, tîrna servește la rădicatul porumbului de jos, în pod sau în pătule. La HEM 2062. 2. Unealtă de pescuit, făcută din împletitură de nuiele sau de mlajă, servind la prinderea peștilor mici; coș. (Atestat în forma tîrn) Tîrnuri răsturnate de prins pește. MACEDONSKI, O. III 38. 3. Vas mare cu care se transportă mîncarea lucrătorilor la cîmp. O tîrnă uriașă, aproape plină de colivă amestecată cu mere, prune uscate, zahăr. STĂNOIU, C. I. 31. II. Numele unui dans popular și melodia după care se dansează. Flăcăii joacă tîrna lîngă focul aprins în fața casei. STANCU, D. 184. – Variantă: tîrn s. n.

leásă f., pl. lese (vsl. lĕsa, împletitură de nuĭele, d. lĕsu, pădure, copac; rus. lĕs, lemn, pădure, bg. lĕsa, împletitură de nuĭele; sîrb. ceh. lesa, ung. lésza). Împletitură de nuĭele (pe care se usucă poamele, se bate popușoĭu ș. a.). Porumbar, sîsîĭac, coșar de ținut ștulețĭ de porumb (Munt. est). Împletitură de nuĭele de forma uneĭ opincĭ de prins pește în pîrăĭele de munte. Mare îngrăditură de scîndurĭ în care intră peștele adus de curent și se adună în partea cea maĭ îngustă a eĭ, de unde e împins într’un sac de plasă (Dun.). Desiș într’o pădure într’un crîng (Munt.). Subdiviziune de raclă la grădinărie. V. pleter.

BABUȘCĂ (pl. -uște) sf. 1 🐦 Păsărică îmbătrînită care nu mai cîntă: umblînd toată ziua pînă să împuște și ei cîte vre-o ~ de nu știu care păsărică (ISP.) ¶ 2 🐟 Mic pește de apă dulce, cunoscut încă sub numele de „ochiană”, „ocheniță”, „țărancă” sau „țărăncuță”, „bălos”, etc. (Leuciscus rutilus) (🖼 285) ¶ 3 🐟 Pește mărunt, baboiu (L.M.) ¶ 4 🐟 ~ -ROȘIE = ROȘIOARĂ [blg. rus. babuška].

zice vb. III. tr. 1 (despre oameni; compl. indică silabe, cuvinte, grupuri de cuvinte etc.) A exprima prin viu grai; a spune, a rosti cu voce tare. Robul, văzînd că nu capătă răspuns, a zis iar (CAR.). ♦ A se adresa cuiva (pentru comunicare, cu o întrebare etc.). Dar d-ta, moșule, n-o să ne spui ceva? am zis cătră bătrînul pădurar (c. NEGR.). ◊ expr. Mai zi o dată = repetă. (fam.) A-i zice cuiva una = a se exprima dezagreabil față de cineva. A-i zice cuiva (un lucru) de la obraz v. obraz. A-i zice (cuiva) cîteva să-i trosnească urechile (sau fălcile) v. trosni. ♦ A cere cu insistență; ext. a ruga. Ți-am zis eu să-mi dai fragi? (COȘB.). ♦ A promite. Mi-a zis că o să ne căsătorim. ◊ expr. Zis și făcut = pus în aplicare cu promptitudine. ♦ (compl. indică sunete, silabe, cuvinte) A emite cu ajutorul organelor vorbirii; a articula, a pronunța. A zis cuvîntul de „venetic” (ALECS.). ◊ expr. A zice nu = a refuza; a nega, a tăgădui, a se opune, a rezista. Nu zi ba de te-oi cuprinde, Nime-n lume nu ne vede (EMIN.). A zice da = a afirma, a accepta, a consimți. Domițian se mulțumea să zică da (BASS.). Mai bine zis (sau a zice, zicînd) = mai exact, mai precis exprimat. Nu l-au cunoscut pe adevăratul Bălcescu; mai bine zis n-au voit să-l cunoască (SADOV.). Ca să zic așa = (adesea în constr. incidente, fără val. semantică) dacă îmi este permis să mă exprim astfel. Lirismul există, ca să zic așa, în substructură, ca ceva natural (CONST.). În treacăt fie zis = fară a insista; tangențial. A nu zice nici da, nici ba v. ba. A nu zice bob v. bob. A nu (mai) zice (nici) cîrc v. cîrc. A nu zice (nici) două v. doi. A nu (putea) zice nici mac v. mac. Să nu zici (sau nu zi) vorbă mare v. mare. Cît ai zice mei v. mei. A nu zice nici mîc v. mîc. Cît ai zice pește v. pește. A nu (sau fără a) zice (nici) pis v. pis. A nu zice nici vorbă, nici poveste v. poveste. A zice (la sau cîte) verzi și uscate v. verde. 2 (compl. indică gînduri, idei, judecăți, opinii, știri etc.) A aduce la cunoștința cuiva sau a face cunoscut prin cuvinte; a comunica, a exprima. Duduca mi-a zis că-i trebuie un fecior (FIL.). ♦ A menționa, a relata, a scrie. Basarab, după cum zice istoricul... la a șaptea carte a istoriei lui, fost-au pe vremea lui Sultan Murat (BIBLIA 1688). ♦ (compl. indică fapte, întîmplări reale ori prezentate ca basme, anecdote etc.) A expune, a istorisi. P-aici, ziceau bătrînii, o boltă arătînd, Intră o jună doamnă, frumoasă și fugînd De cetele tatare (ALEX.). ◊ (în constr. incidente, pentru redarea limbii vorbite, adesea cu intenția de a sublinia ideea exprimată) Sufeream, zic, amarnic (BLA.). ◊ (impers.; ca formulă inițială în basm) Zice că odată, acu vreo sută și nu știu cîți ani, a dat poruncă Dardarat, împăratul iadului, să s-adune dinainte-i diavolii (CAR.). 3 A sfătui, a îndemna; a porunci, a ordona. Spune, zise foarte binevoitor, deși cu oarecare nerăbdare, prefăcutul (CAR.). 4 (compl. indică păreri, aserțiuni etc.; de obicei determ. de compliniri introduse prin conj. „ca”) A afirma, a declara, a face cunoscut (public); a susține, a pretinde. Dacă toți ceilalți zic că trei și cu patru fac cinci, zi și dumneata la fel cu ei (CA. PETR.). ◊ expr. Tu ai zis-o, se spune pentru a marca părerea sau aprobarea cuiva. Ce-am zis eu? = nu ți-am spus? vezi că am avut dreptate? A zice că este așa v. așa. A zice că nu este (sau nu-i) așa v. așa. ♦ (cupron. în dat.) A face reflecții (în gînd); a gîndi. Mi-am zis: Voi scrie trei romanțe (MINUL.). ♦ (înv., pop.) A dovedi. Mișca și el picioarele alene unul după altul înaintea lui, numai să zică că umblă (ISP.). 5 (compl. indică gînduri, sentimente, intenții etc. ascunse sau fapte, întîmplări, situații la care cineva a luat parte) A destăinui, a mărturisi, a divulga. Taina aceasta vecinic la om nu va fi zisă (HEL.). ◊ expr. Între noi fie zis = în mod confidențial. ♦ (înv., pop.) A întreba. Da ce-ai uitat, dragul tatei, de te-ai întors înapoi, zise craiul cu mirare (CR.). ♦ (pop., fam.) A răspunde. Să fi scris el?... N-aș ști ce să zic (DELAVR.). 6 (înv., pop.) A recita. Să pună pe Apostol să zică „ Tatăl nostru” (REBR.). ♦ ext. A citi. De suflet să-mi grijesc La un popă creștinesc, Care zice din psaltire, în cea sfîntă monastire (POP.). 7 (înv.) A însemna. ◊ Loc.conj. (Care) va (sau vrea, vra) să zică v. vrea. ◊ expr. Cum s-ar zice sau ce se zice = a) adică, va să zică. Dînsul este băiatul cucoanei noastre, cum s-ar zice, prințul cel tînăr (CĂL.); b) de exemplu. (Ce) vrea (sau va, vra) să zică sau, refl., ce se zice v. vrea. Va (sau vrea, vra) să zică v. vrea. 8 A pune (cuiva) un nume; a da (cuiva sau la ceva) o denumire, un titlu, un calificativ; a i se adresa cuiva cu un nume, cu un titlu, cu un calificativ. Fane Chiriac nu e tocmai un gazetar: Zi-i eseist, zi-i filozof, dar nu ziarist (VIN.). ♦ spec. A porecli. Lumea îi zicea Ion Prostălaul (CĂL.). ♦ A se adresa cuiva cu termenul de... M-am trezit pe nesimțite că-mi zice satul: „dumneata” (GOGA). ◊ expr. A zice cuiva sau la ceva pe nume v. nume. Zi-i pe nume! v. nume. 9 A reproșa, a obiecta. Dacă nu fac curat, îmi zice că sînt leneș. ◊ expr. Să nu zici că... = să nu-mi reproșezi că... Dacă o pățești, să nu zici că nu ți-am spus! A nu-i zice cuiva negri ți-s ochii v. negru. ♦ (în forma neg.) A tăgădui, a contesta. Frumos ești, n-am ce zice! 10 A avea sau a-și exprima o părere, a se pronunța într-o chestiune; a gîndi, a socoti, a crede. Grădina zoologică e foarte frumoasă, dar eu zic să mai mergem și-acasă (SOR.). ◊ expr. (Că) bine zici! = bună idee! așa este. Că bine mai zici tu, nevastă (CR.). Zi... = a) judecă, socotește, dă-ți părerea; b) așadar, prin urmare. Ce-ai zice... ? = ce părere ai avea? cum ți-ar părea? Să zicem (că) = a) să presupunem, să admitem (că). Să zicem că n-a căzut (CAR.); b) de exemplu. Mîine, să zicem că nu poți, dar poimîine, trebuie să fii acolo (PRED.). (Așa mai) zic și eu = (așa) e bine; (așa) e convenabil. Bravo, o lăudă ironic comisarul, așa elevă zic și eu (CĂL.). Ba că bine zici! v. ba. ♦ A face comentarii; a critica. ◊ (refl. pas.) Multe se ziceau pe sama fetei împăratului Roș (CR.). ◊ expr. A nu (mai) avea ce zice v. avea. 11 expr. S-a zis cu (cineva) = nu mai are nici o scăpare. 12 (la optat, sau la conjunct.) A avea sau a lăsa impresia că... Numai ca să zică și el că face ceva, bălăcea cu nuiaua prin apă (ISP.). 13 (pop.) A cînta (din gură sau dintr-un instrument); a doini, a hori. Își puse și el puterile și zicea din fluier niște doine de te adormea (ISP.). ◊ expr. A zice pe o (sau din) strună v. strună. • prez.ind. zic; perf. smp. zisei; part. zis. /lat. dicĕre.

posmăgi [At: TDRG / V: ~megi, ~mogi / Pzi: ~gesc / E: posmag] (Reg) 1 vt A presăra pesmet peste o bucată de friptură, de pește sau de alt aliment, înainte de a le frige. 2 vr (D. oameni sau părți ale corpului lor) A slăbi foarte tare Si: a se sfriji, a se usca, a se scofâlci. 3 vr (Pex; d. oameni sau părți ale corpului lor) A se zbârci. 4 vr (Mun; d. fructe; îf posmogi) A se usca. 5 vr (D. plante) A se ofili.

TARGĂ, tărgi, s. f. 1. Pat portativ, cu care se transportă răniții și bolnavii. Eram în vagoane speciale, în tărgi lungi pentru dormit. CAMIL PETRESCU, U. N. 416. Îl ridicară pe mîni și-l duseră pe-o targă. MIRONESCU, S. A. 36. De la căpitănia portului sosiră doi oameni cu targa, așezară mortul înlăuntru, îl înveliră cu o pînză albă. DUNĂREANU, CH. 52. 2. Mică platformă portativă de scînduri, de nuiele etc., care servește la căratul diferitelor materiale. ♦ (Rar) Samar folosit la șantiere pentru căratul cărămizilor pe schele. Trebuie ca, mereu, neamul nostru să umble cu targa în spate și să-și cîștige pîinea cu mistria. PAS, Z. I 252. 3. Coș folosit la căratul peștelui. La piață peștele se scoate dintr-însele încetul cu încetul, descărcîndu-se cu tărgile (împletite din curpene de viță cu 2 mînere de lemn). ANTIPA, P. 717. 4. (În expr. A trage targa pe uscat = a fi strîmtorat bănește, a o scoate cu greu la capăt; a trage mîța de coadă. Pînă prin postul mare uneori, de bine, de rău, se mai trăgea targa pe uscat. PAS, Z. I 131.

BOIȘTEAN, boișteni, s. m. Pește mic, foarte lacom, care trăiește în apele de munte; are formă cilindrică, spatele cafeniu sau verzui și burta albă (Phoxinus phoxinus). Felurite feluri de pești... Iată boișteni, zvîrlugi și porcușori, buni de un borș. SADOVEANU, N. F. 29. Într-o clipă masa fu gata: cîteva foi late și rotunde de podbal cu zglăvoace și boișteni uscați pe vatră. HOGAȘ, M. N. 140. – Pronunțat: bo-iș-.

ORIE, orii, s. f. Plasă de prins pește, folosită la pescuitul în ape curgătoare adînci, fiind manevrată de doi oameni din aceeași luntre. Năvoadele și oriile erau întinse la vînt, pe pari strîmbi de salcie, ca să se usuce. SADOVEANU, N. P. 205.

zac'uscă s.f. (culin.) Gustare, aperitiv; spec. preparat culinar făcut din vinete, gogoșari, roșii, ceapă etc. ori din pește și legume coapte sau prăjite în ulei, care se fierbe și se conservă în recipiente etanșe de sticlă. Zacusca ne fu prezentată de bătrînel pe o tabla enormă (SADOV.). • pl. -uști. /<rus. закуска.

CARACATIȚĂ, Mold. CRACATIȚĂ (pl. -țe) sf. 🐙 Molusc marin din clasa cefalopodelor, cu corpul de formă ovală, înarmat în jurul capului, cu opt brațe (tentacule) lungi și puternice, pline de ventuze, cu care-și apucă prada; capul e prevăzut cu doi ochi mari ca de pește; gura, care se află în mijlocul coroanei brațelor, e înarmată cu un cioc tare ca al papagalului: se vînează pentru carnea ei, bună de mîncat, care se consumă la noi, uscată, ca aliment de post (Octopus vulgaris) (🖼 891) [rus.].

BĂȘICĂ, bășici, s. f. 1. Umflătură a pielii conținînd materie lichidă. Colina se ridica mereu în sus; se umfla ca o bășică uriașă. PREDA, Î. 36. O bășică mare îi plesni, curse un fel de apă sălcie. CAMILAR, TEM. 302. Cu dăsagii la spinare... De vînt bătut, ars de soare Și cu bășici la picioare. TEODORESCU, P. P. 307. 2. (Mai ales la pl.) Balonașe, umflături mici, pline cu aer, care se fac la suprafața lichidelor (în timpul fierberii), a aluatului (în urma dospirii) etc.; bulbuci, clăbuci. Bășici de săpun. ▭ Se porni o ploaie cu bășici. PAS, L.55. 3. Sac membranos care se găsește în corpul oamenilor și al animalelor și în care se strîng unele secreții ale organismului. Bășica udului. Bășica fierii. ▭ (în forma beșică) Mie are să-mi dea coada porcului s-o frig și beșica s-o umplu cu grăunțe. CREANGĂ, A. 41. ♦ Aceeași membrană (scoasă din corpul animalelor) uscată și întrebuințată la făcutul pungilor, burdufurilor, pergamentului, etc. O pungă de bășică de bou. ▭ Se duse într-un oraș își puse o bășică de cirviș în cap. ISPIRESCU, L. 150. ♦ Organ intern al peștilor, de forma unui balonaș, plin cu un amestec de gaze mult mai ușoare decît apa și care. le ajută la plutire. 4. (Neobișnuit) Glob de sticlă, balon. (în forma beșică) Casa se prefăcu într-o peșteră... cărțile în beșici mari de steclă, la gură legate cu pergament. EMINESCU, N. 56. ♦ Lampion. Grădina era luminată cu multe lumini în bășici de hîrtie văpsită. CARAGIALE, O. I 375. – Variantă: (Mold., Transilv.) beșică s. f.

cinătui vt [At: CREANGĂ. P. 177 / V: cenat~, cenăt~, ~ălt~, ~nat~ / Pzi: ~esc / E: mag csinált + -ui] (Reg) 1 A curăța de pene păsările tăiate. 2 A curăța peștii de solzi. 3 A curăța interiorul unui animal pentru a-l găti. 4 A tăia în bucăți animalul de gătit. 5-6 A pârli și a tranșa porcul după tăiere. 7 (Pex) A curăța copacii de crengi uscate. 8 (Pex) A omorî.

seca² [At: PSALT. 148 / V: (îrg) săca / Pzi: sec / E: ml siccare, ml seccare] 1 vtf (C. i. râuri, izvoare etc. sau cursurile, albiile lor, bălți, lacuri, fântâni etc.) A goli de apă Si: usca, (rar) a secătui (1). 2 vtf (Rar; spc; c. i. iazuri, bălți sau terenuri acoperite cu apă în exces) A deseca (1). 3 vi (Reg; spc) A micșora (mult) nivelul unei ape, bălți etc. pentru a se prinde mai ușor pește. 4 vt (Fam; fig; c. i. băuturi alcoolice) A bea mult. 5 vt (Rar; pgn; c. i. recipiente sau echivalente ale acestora) A goli (6). 6 vt (Fig; c. i. posibilități, capacități, disponibilități etc. fizice, intelectuale, afective etc. ale oamenilor) A face să ajungă la limită Si: a secătui (5). 7 vt (Pex; c. i. oameni) A obosi peste măsură (din cauza eforturilor fizice, a consumului nervos) Si: a secătui (6), a epuiza, a extenua, a istovi, a slei, a stoarce, a suge, a vlăgui, a zdrobi, a sfărâma, (înv) a zămorî. 8 vt (Rar; fig; c. i. oameni sau mijloacele materiale ale acestora) A secătui (11). 9 vt (Fig) A face să dispară Si: (îvr) a secătui, a stârpi. 10 vt (Îvr; fig) A distruge (6). 11 vi (Îvr; fig) A izvorî. 12 vi (D. râuri, izvoare etc. sau d. cursurile, albiile lor, d. bălți, lacuri, fântâni etc.) A-și pierde (total sau parțial, definitiv sau temporar) apele Si: a secătui (9). 13 vi (D. apele râurilor, izvoarelor, bălților, lacurilor, fântânilor etc.) A dispărea (1) (total sau parțial, definitiv sau temporar) Si: (rar) a secătui, a se scurge. 14 vi (Pan; d. lapte, lacrimi etc.) A înceta să mai curgă. 15 vi (Pan; d. sâni, glande etc.) A înceta să mai secreteze. 16 vi (Rar; fig; d. voce, sunete, zgomote etc.) A se pierde. 17 vi (D. plante, vegetație etc.) A-și pierde, din cauza lipsei de umiditate, seva, germenele de viață Si: a secătui (7), a se veșteji, a se usca. 18 vi (D. fructe sau d. semințe) A deveni sec (piezându-și puterea germinativă) Si: a secătui (8). 19 vi (Îvp; d. corpul omului sau d. părți ale lui) A se atrofia Si: a paraliza. 20 vt (Rar; c. i. animale, oameni sau părți ale corpului lor) A ologi. 21 vt (Reg; d. boli, bube) A dispărea (1). 22 vt (Înv) A omorî (1). 23 vt (Îvr; c. i. plante) A distruge prin tăiere. 24 vt (Fig; c. i. oameni; adesea urmat de determinări ca „la inimă”, „la ficați”) A chinui (producând o durere, o emoție etc. puternică). 25 vt (Fig; c. i. oameni) A cauza o durere (fizică) puternică. 26 vt (Fig; c. i. oameni) A pricinui o stare neplăcută. 27 vt (Fig; pex; c. i. oameni) A epuiza (sufletește). 28-29 vti (Îe) A-l ~ (pe cineva) la inimă (sau a-i ~ cuiva) inima A regreta (ceva sau pe cineva).

cinătuit², ~ă a [At: DA ms / Pl: ~iți, ~e/ E: cinătui] (Reg) 1 (D. păsări tăiate) Curățat de fulgi. 2 (D. pești) Curățat de solzi. 3 (D. animale tăiate) Care a fost curățat în interior. 4 (D. animale tăiate) Care a fost tăiat în bucăți pentru a fi gătit. 6 (D. porc) Pârlit și tranșat după tăiere. 7 (Pex; d. copaci) Curățat de crengi uscate. 8 (Pex) Omorât².

ȚIPAR sm. 🐟 1 Pește cu corpul subțire, lung, cilindric, ca de șarpe, rotunjit spre cap și lătăreț spre coadă; capul, tot ca Ia șarpe, e mic și ascuțit; corpul e alunecos, mucos, iar solzii, foarte mici, sînt vizibili numai cînd pielea e uscată; colorațiunea lui seamănă cu aceea a unui purceluș de-abia fătat: e verde-gălbuiu pe spate, galben-cafeniu pe laturi, portocaliu sau galben-auriu pe burtă; de-a lungul corpului are niște dungi deschise și închise, bătînd în aceleași colori; trăește mai ales în apele limpezi, stătătoare, cu fundul cît mai ierbos și nămolos; numit și „pișcar” sau „șerpar” (Cobitis fossilis) (🖼 5139) ¶ 2 Pește, cu corpul lung și cilindric ca al țiparului, tescuit numai spre coadă; botul e prelung și ascuțit, gura mititică, cu falca de jos mai lungă decît cea de sus; pielea e groasă și băloasă, acoperită cu solzi mici, lunguieți, vizibili numai cînd corpul e uscat; coloarea lui variază după timp, ape și împrejurări: de obiceiu spatele e verde, albăstruiu și brun pînă la negricios, iar burta e albă, cenușie, argintie sau gălbuie; poate ajunge pînă la o lungime de 1m., 80 și la o greutate de peste 12 kg.; carnea lui e îndesată, grasă și foarte gustoasă; se prinde la noi la gurile Dunării și în bălțile dimprejurul ei (Anguilla vulgaris) (🖼 5140) ¶ 3 ȚIPAR-DE-MARE = ȘTIUCĂ-DE-MARE.

ZĂTON ~oane n. 1) Lac situat în lungul țărmului mării și despărțit de mare printr-o fâșie de uscat. 2) Loc pe cursul unui râu, cu apă domoală și adâncă. 3) pop. Construcție făcută transversal pe cursul unei ape (pentru a opri apa sau a regla nivelul ei); baraj; stăvilar; zăgaz. 4) Îngrăditură în apă făcută special pentru a opri și prinde peștele. /<rus., ucr. zaton

CAVIÁR s.n. 1. Icre negre de sturioni, conservate sărate, comercializate în trei categorii de calitate: beluga caviar = icre de morun, cu boabele cele mai mari, de culoare cenușie-neagră; caviar ossetra = icre cu boabe mai mici, maronii, foarte delicate; caviar sevruga = icre cu boabe foarte mici, de culoare gri-pal. 2. Caviar german sau danez = icre obișnuite, mari, rotunde, prelevate de la lump (Cyclopterus lumpus), pește-lanternă din mările nordice, colorate artificial în negru sau roșu, presate și sărate, folosite ca surogat de caviar sau icre de Manciuria, fiind mult mai ieftine. 3. Caviar alb sau bottarga = icre de chefal sau de ton, prelevate în membrană, sărate, uscate și presate, foarte apreciate în țările mediteraneene.

ZGLĂVOACĂ, zglăvoace, s. f. Pește mic, de culoare cenușie-cafenie, cu capul turtit, cu gura largă, fără solzi, care trăiește în apele de munte și se hrănește, mai ales, cu ouăle altor pești (Cottus gobio); babă moacă, slăvoacă. Aceste ape limpezi, în care joacă păstrăvul și zglăvoaca, vin din depărtări și adîncimi de codri. SADOVEANU, V. F. 16. Într-o clipă masa fu gata: cîteva foi late și rotunde de podbal, cu zglăvoace și boișteni uscați pe vatră, cîteva măsline. HOGAȘ, M. N. 140. – Variantă: zglăvoc (MARIAN, INS. 56) s. m.

SCORȚIȘOARĂ s.f. Scoarța aromatică a unor arbori exotici veșnic verzi (Cinnanomum zeylanicum și Cinnamomum cassia), comercializată uscată sub formă de batoane de aproximativ 10 cm lungime, sub formă de bucățele sau gata măcinată, de culoare maronie-roșcată. Se utilizează în bucătăria occidentală mai ales pentru aromatizarea produselor de cofetărie, dar în țările orientale și la condimentarea preparatelor culinare (carne, pui, pește), în special în amestecuri tradiționale.

MÍRIȘTE s. f. (La pl. adesea cu aceeași valoare ca la sg.) Teren agricol pe care au rămas, după recoltare, părțile inferioare ale tulpinilor de cereale păioase sau ale altor culturi; (cu sens colectiv) părțile inferioare ale acestor tulpini rămase în pămînt după recoltare; (regional) miriștină. Și secera muma lui în cimpii stăpînilor, coconul zăcea pre miriște. MOXA, ap. GCR I, 61/5. Miriștile în care vei voi a semăna bucate de primăvară așa de afund trebuie arate, cît colorii să între afund în pămînt și să putrezească. ECONOMIA, 30/7. Miriște. . . se zice locul pe unde au fost pînea albă săcerată (a. 1847). URICARIUL, X, 400. Afară de aceasta, niciodată nu seamănă grîne iarăși în miriști. I. IONESCU, D. Stîrpirea buruienilor. . . se face îndată ce a căzut sămínța dînd miriștei o arătură superficială. id. M. 328, cf. id. C. 63/5. Roua dimineții pe miriști risipită. BOLINTINEANU, O. 206. Le place numai vînătoarea singuratică prin crînguri și pe miriști. ODOBESCU, S. III, 158. Merse cît merse pe potecă, pe urmă apucă la stînga pe miriște, se scoborî de vale alături cu clăile de grîu. CONTEMPORANUL, III, 924. Într-o miriște din apropiere văzu mai întîi un cîine de vînat. NEGRUZZI, S. III, 55. Pe unde s-apuc, moșule, la Fîntîna lupului? . . . – Ia . . . încolo . . . , drept prin miriște. DEMETRESCU, O. 147. Soarele apunea în dreptul colibei, luminînd pieziș miriștele roase. D. ZAMFIRESCU, V. Ț. 102. Cînd miriștea este prea mare . . . i se dă foc. PAMFILE, A. R. 50, cf. 51, 58, 119, CHIȚESCU, GR. 252. Treptat se stingea orice mișcare și cel mult dacă un greier de miriște. . . mai tulbura adînca liniște a văzduhurilor. HOGAȘ, DR. I, 46, cf. id. M. N. 14. După cîteva ceasuri de rătăcire în fînețele cosite și de-a curmezișul miriștilor țepoase, trebuia să ne odihnim în amiaz. C. PETRESCU, S. 24. Pe de lături, de jur-împrejur, miriștea arămie se întindea nesfîrșită. REBREANU, R. I, 70. Sus, pe dealuri, Toamna pune Miriști galbene-n lumină. TOPÎRCEANU, M. 25. Cînd holda e înaltă, se taie mai de sus și prin urmare și miriștea va fi mare. ION BOTEZ, STR. 9. Petice de miriște răzlețe clipesc în lumină. SAHIA, N. 17. Tot tîrgul s-a adunat pe miriștea din fața regimentului în lungul drumului, SADOVEANU, O. II, 440. Cu cît se apropiau de lanuri, cu atît miriștile și fînețele se împestrițau. CĂLINESCU, E. O. I, 109. Îi sîngeraseră picioarele de țepile miriștei. CAMIL PETRESCU, O. III, 13. Noi am păscut caii noștri pe miriște. STANCU, D. 36, cf. 188, 248. Pe miriști joacă aerul fierbinte. BENIUC, M. 128, cf. PREDA, Î. 145. Străbătură o miriște nearată. T. POPOVICI, S. 390. Plugurile ară miriștea proaspătă. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2 396. La capătul miriștii. . . trei salcîmi piperniciți, uscați, dantelau văzduhul. V. ROM. octombrie 1954, 110. Cînd ajungeau pe miriște, băiatul cădea istovit de goană. ib. iunie 1955, 26. Locul de unde am secerat ori ce fel de grîne se numește miriște. H VI 95, cf. I 420, XII 7, XVIII 261. Era pe cînd ningea pe miriște și să prindea pește pe brazdă. ȘEZ. III, 129. Și ei îmi călcară Prin văi și vîlcele, Dealuri și derele; Porumbiști și miriști Și prin vechi siliști. PĂSCULESCU, L. P. 11, cf. CHEST. V 22/23, 24, 77, ALR I 914. ◊ (Cu determinări introduse prin prep. „de”) Însă pe o miriște de grîu de toamnă niciodată nu trebuie sămănat. I. IONESCU, C. 22/2. Miriște de grîu. ALR I 914/381. Miriște de porumb, ib. 914/768. Miriște de luțărnă. ALR SN I h 142, cf. ALRM SN I h.98. Miriște de fîn. ALR SN I h 125. ◊ (Prin analogie) După rădicarea lesei. . . parii trebuie scoși din pămînt și nu rupți de la rădăcină ca să formeze „miriște”. ANTIPA, P. 673. – Pl.: miriști și miriște, (regional) miriș- turi (ALR I 914/900). – Și: (regional) mériște s. f. DDRF, CHEST. IV 122/29, ALR i 914/1, 18, 35, 49, 61, 69, 166, 174, 295, 302, 305, 315, 320. – Din bg. мерище.

BULB, bulbi, s. m. 1. Tulpină (subterană) a unor plante, alcătuită din frunze în formă de tunici sau solzi suprapuși (în care se depun substanțe de rezervă), cu un înveliș membranos uscat. 2. (În sintagmele) Bulb pilos = partea terminală, umflată, a rădăcinii firului de păr. Bulb rahidian = segment interior al creierului, în forma unei umflături, situat între măduva spinării și protuberanța creierului. Bulbii ochilor = globii ochilor. Bulb aortic = dilatație a arterei aorte situată la ieșirea din inimă, existentă la pești și la batracieni. 3. Obiect, umflătură etc. care are forma unui bulb (1). – Din fr. bulbe, lat. bulbus.

pește² sm [At: COD. VOR. 124/20 / V: (îvr) piste / Pl: ~ti și (îvr) ~tiuri / E: ml piscis] 1 (Lpl) Clasă de vertebrate inferioare acvatice, cu corpul de obicei alungit, cu pielea acoperită de solzi și bogată în secreții mucoase, cu membrele transformate în înotătoare și cu respirație branhială, rar, pulmonară. 2 (Șls; și csc) Animal din această clasă. 3 (Îs) ~ alb Pește comestibil cu carnea albă. 4 (Îs) ~ti albi Albitură. 5 (Îs) Untură de ~ Grăsime de pește, foarte bogată în vitamina D, folosită în combaterea rahitismului. 6 (Îs) La ~ (sau ~ti) La pescuit. 7 (Îlv) A prinde (sau a da la) ~ A pescui. 8 (Îlav) Cât ai zice ~ Foarte repede. 9 (Îal) Într-o clipă. 10 (Îal) Imediat. 11 (Îe) A tăcea ca ~le (sau ca un ~) A nu spune nimic Si: a nu scoate un cuvânt, a tăcea chitic. 12 (Îe) A trăi (a o duce, a se simți etc.) ca ~le în apă A trăi bine. 13 (Îae) A se simți bine. 14 (Îae) A se simți la largul lui. 15 (Îe) A trăi (sau a o duce, a se zbate) ca ~le pe uscat A duce o viață grea. 16 (Îae) A face eforturi zadarnice. 17 (Fam; gmț; îlv) A da (mâncare) la ~ti A vomita. 18 (Îlav) Când o prinde mâța ~ Niciodată. 19 (Rar; îe) A vâna ~ în apă tulbure A obține avantaje personale datorită unei situații incerte. 20 (Îvr; îf peștiuri) Soiuri de pește² (1). 21 Carne de pește² (1) folosită ca aliment. 22 Mâncare preparată din astfel de carne. 23 (Îe) Asta-i altă mâncare de ~ Asta-i altceva. 24 (Îe) A fi tot o mâncare de ~ A fi același lucru. 25 (Iht; reg; îc) ~-alb (sau ~-albișor) Obleț (Alburnus lucidus). 26 (Iht; reg; îc) ~le-ac Boarcă (Sygnathus rubescens). 27 (Iht; reg; îc) ~le-de-arin (sau ~-sărac) Boarcă (Rhodeus sericeus)^[1]. 28 (Reg; îc) ~-auriu (sau ~-curcubeu, ~-soare) Pește² de culoare verde-gălbui, cu pete roșii pe spate și cu dungi albastre pe părțile laterale ale capului Si: (reg) biban american, biban-soare, sorete (Eupamotis gibbosus). 29 (Iht; reg; îc) ~-bălan Crap-caras (Carassius auratus gibelio). 30 (Iht; reg; îc) ~-de-bătaie (sau ~-de-bătălie, ~-crăiesc) sau ~le-doamnei Boiștean (Phoxinus phoxinus). 31 (Îc) ~-ciocan Pește² de mare cu capul în formă de ciocan (Zygaena mallens). 32 (Iht; înv; îc) ~-câinesc Câine-de-mare (Acanthias vulgarias). 33 (Iht; reg; îc) ~-le-dracului Zvârlugă (Cobitis taenia). 34 (Iht; reg; îac) Câră (Cobis aurată balcanica). 35 (Iht; reg; îac) Pălămidă-de-baltă (Pungitius platygaster). 36 (Îc) ~-ferăstrău Pește² de mare cu botul lung, turtit și dințat (Pristis pectinatus). 37 (Iht; reg; îc) ~-firez (sau ~-cu-țepi, ~-țigănesc) Ghindrin (Gasterosteus aculeatus ponticus). 38 (Iht; reg; îc) ~-de-mare Calcan (Scophtalmus maeoticus). 39 (Iht; reg; îc) ~-negru (sau ~-țigănesc) Țigănuș (Umbra Krameri Walbaum). 40 (Iht; reg; îc) ~-cu-două-nume (sau ~-de-piatră) sau ~le-țiganului Pietrar (Aspro zingel). 41 (Îc) ~-păun Pește² (1) mic, frumos colorat, cu jumătatea superioară a corpului albastră-verzuie cu reflexe aurii, iar cu cea inferioară argintie (Coris julis). 42 (Iht; reg; îc) ~-de-piatră Fusar (Aspro streber). 43 (Iht; reg; îac) Zglăvoacă (Cattus gobio). 44 (Iht; reg; îc) ~-moțănesc (sau ~-pistriț, ~-porcesc) Porcușor (Gobio gobio și Kessleri). 45 (Iht; reg; îc) ~-rău Șalău (Lucioperca lucioperca). 46 (Îc) ~le-lui-Solomon Specie de pește² (1) din familia salmonidelor (Salmo labrak). 47 (Îc) ~-cu-spadă (sau ~-cu-suliță) ori ~le-spadă Pește² (1) mare, cu corpul fusiform, cu pielea fără solzi, cu capul mare și cu falca de sus prelungită ca o sabie ascuțită pe ambele muchii (Xiphias gladius). 48 (Iht; reg; îc) ~-lup (sau ~-cu-șapte-nume, ~-țigănesc) Avat (Aspius cispius). 49 (Reg; îc) ~-țigănesc Diferite specii de pești² (1) mici și fără valoare economică. 50 (Iht; reg; îac) Caracudă (Carassius carassius). 51 (Iht; reg; îac) Lin (Tinca tinca). 52 (Iht; reg; îac) Pălămidă de baltă (Pungitius platygater). 53 (Bot; reg) ~-de-pădure Hamei (Humulus lupulus). 54 (Zlg; reg; euf) Șarpe. 55 (Zlg; reg) Mormoloc. 56 (Lpl; art) Constelație din emisfera boreală. 57 (Lpl; art; șîs Zodia ~tilor) Una dintre cele douăsprezece zodii ale anului, care cuprinde perioada 22 februarie – 21 martie. 58 (Fig; cdp fr poisson) Bărbat întreținut de o femeie. 59 Proxenet. 60 (Pop) Parte musculoasă a brațului sau a gambei. 61 (Pex; reg) Mușchi² de la șira spinării. 62 (Îs) ~le în coteț Motiv ornamental popular folosit ca model de cusătură sau ca model pentru încondeierea ouălor de Paști. 63 (Reg; îcs) ~le și apa Joc de copii, constând în realizarea unor figuri dintr-o sfoară, cu ajutorul degetelor. 64 (Reg; îcs) A vinde ~ Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. corectat(ă)

VĂLĂTUC, vălătuci, s. m. 1. Sul obținut dintr-un material flexibil (pînză, hîrtie etc.) care este rostogolit în sensul uneia dintre laturile sale (v. val, trîmbă); p. ext. orice obiect flexibil adunat grămadă, făcut ghem. Se întoarse... cu un vălătuc de saci. CAMILAR, N. II 396. Luminița se plecase deasupra vălătucului de vată. C. PETRESCU, Î. II 46. Luară vălătucul și prin învălmășeală îl scoaseră pe chei. DUNĂREANU, CH. 51. Scoțînd un vălătuc de hîrtie. NEGRUZZI, S. III 97. ◊ (În construcții cu verbele «a face» și «a strînge») Cu grebla brazdele [de fîn] se fac vălătuci, rostogolindu-se de la un capăt, întocmai cum s-ar rostogoli un val de pînză. PAMFILE, A. R. 158. Strînsei vălătuc mantaua și surtucul, legai vălătucul cu nojițele dindărăt la șea și mă făcui sprinten pentru orice împrejurare. HOGAȘ, M. N. 220. ◊ Fig. Fotografiile de pe pian ardeau și scoteau vălătuci de fum. DUMITRIU, B. F. 85. Urmărea c-o privire leneșă legănarea vălătucilor de nori ce făceau ape, sclipind ca niște bucăți de sidef pînă ce se subțiați ca un puf argintiu. VLAHUȚĂ, O. A. 102. ◊ (În metafore și comparații) Afară ningea, pătrundeau vălătuc înăuntru trîmbe pestrițe de fulgi mari, învîrtejiți. V. ROM. noiembrie 1953, 175. ◊ Loc. adv. De-a vălătucul = de-a rostogolul, de-a dura, de-a tăvălugul. Vede pe uliul găinilor venind de-a vălătucul în jos și picînd nu departe de dînsul. MARIAN, O. I 176. 2. (Mai ales la pl.) Material de construcție făcut din pămînt sau din lut amestecat cu paie sau cu rogoz, în formă de cărămizi sau de colaci, care se usucă la soare și din care se clădesc casele țărănești. În grajduri bune de vălătuci, bat din copite și sforăiesc cai pietroși moldovenești. SADOVEANU, O. I 50. 3. Tăvălug (1) Tot pentru acest scop [la boronit] se folosește și tăvălucul, vălătucul... cu care se tăvălucesc bolovanii. PAMFILE, A. R. 61. 4, Instrument pentru stîrnirea peștilor, alcătuit dintr-un snop de nuiele pe care îl agită pescarii în apă; val. – Pl. și: (n.) vălătuce (DUMITRIU, N. I. 96).

PEȘTE ~i m. I. 1) Animal vertebrat acvatic cu corp, de obicei, prelung și acoperit cu solzi, cu aripioare pentru înot, având respirație, în majoritatea cazurilor, branhială. ~ viu. ~ congelat. ◊ Cât ai zice ~ într-o clipă; dintr-o dată. Asta-i altă mâncare de ~ asta-i complet altceva. A se zbate ca ~ele pe uscat a depune eforturi disperate și fără succes pentru a ieși dintr-o situație grea. A tăcea ca ~ele a nu rosti nici un cuvânt. 2) la pl. mai ales art. pop. Constelație din emisfera boreală. ◊ Zodia ~elui unul dintre cele douăsprezece sectoare zodiacale. II. (în îmbinări, indicând diferite specii): ~-vivipar pește care naște pui vii. ~-veninos pește înzestrat cu organe speciale care produc venin. ~-zburător pește marin care poate sări din apă și zbura pe o traiectorie mică. ~-cu-spadă pește marin de talie mare, cu corp fusiform lipsit de solzi, având falca de sus prelungită și ascuțită ca o sabie cu două tăișuri. ~-ciocan pește marin cu cap în formă de ciocan. ~-ferăstrău pește marin cu gura în formă de lamă de ferăstrău, dințată pe două laturi. ~-de-piatră pește dulcicol de talie medie, cu corp fusiform, întâlnit în ape adânci și cu fund pietros; pietrar. ~-lup pește dulcicol răpitor, de talie medie, verzui pe spate; abat. ~-porcesc pește dulcicol de talie mică, fusiform, cu mustăți, pătat pe laturi; porcușor. ~-păun pește marin de talie mică, albăstrui-verzui, cu nuanțe aurii pe spate și argintiu pe abdomen și flancuri. ~-țigănesc a) orice pește mărunt; b) pește dulcicol de talie medie, cu cap mic și corp lat, având formă romboidală; caracudă; c) pește dulcicol de talie mică, cu corp fusiform, verde-gălbui cu pete negre, având spini dorsali și plăci osoase laterale. /<lat. piscis

coșcov, ~ă [At: EMINESCU, P. 192 / V: ~oavă sf, ~cuv, ~știov, cotrov / Pl: ~i, ~e / E: tc kos-kof] (Îvp) 1 a Cu coaja umflată. 2 a Cojit. 3 a Gol pe sub coajă. 4 a Scorburos. 5 a Cariat. 6 a Găunos. 7 a (D. ridiche) Amar. 8 sf Loc gol pe sub coajă. 9 sf Bășică sub piele. 10 sf Umflătură mică. 11 av (Îlav) Plin ~ă Plin cu vârf. 12 sf Movilă mică de pământ. 13 sf Depresiune cu diametrul mai mic de 2 m. 14 sf Groapă mică, uscată, în urma scoaterii nisipului sau pietrișului Si: (reg) bahnă, chișai, crov, cute, răgălie. 15 sf Mic șes mănos, mai jos față de terenurile vecine. 16 sf Groapă unde adună copiii fructe. 17 sf Adăpost pe care și-l fac câinii în paie sau fân. 18 sf Groapă sub malul râului, unde se ascund peștii și racii Si: (reg) coif, copcă, răgălie. 19 sf Nămol vegetal amestecat cu resturi de stuf putrezit. 20 sf Mică insulă plutitoare formată din coșcovă (19) Si: (reg) cocioc, coșcană.

bulb sm [At: N. LEON, MED. 26/10 / Pl: ~i / E: lat bulbus] 1 Tulpină (subterană) a unor plante, alcătuită din frunze în formă de tunici sau solzi suprapuși (în care se depun substanțe de rezervă), cu un înveliș membranos uscat. 2 (Îs) ~ pilos Partea terminală, umflată, a rădăcinii firului de păr. 3 (Îs) ~ rahidian Segment inferior al creierului, în forma unei umflături, situat între măduva spinării și protuberanța creierului. 4 (Îs) ~ ii ochilor Globii oculari. 5 Obiect de forma unui bulb (1). 5 (Îs) ~ aortic Dilatație a arterei aorte situată la ieșirea din inimă, existentă la pești și la batracieni.

MEZO- (MESO-) „centru, mediu; central, median”. ◊ gr. mesos „de mijloc, intermediar, median” > fr. méso-, germ., id., it. id., engl. id. > rom. mezo- și meso-. □ ~aerofil (v. aero-, v. -fil₁), adj., (despre plante) care este parțial aerofil; ~biotic (v. -biotic), adj., (despre semințe sau propagule) care, în condiții bune de păstrare, trăiește 3-15 ani; ~blast (v. -blast), s. n., 1. Strat celular din embrionul animalelor, care se află între stratul extern și cel intern. 2. Corpuscul din citoplasmă, constituentul principal al celulei, cu rol în reproducere și în transmiterea caracterelor; ~cardie (v. -cardie), s. f., deplasare patologică a inimii către mijloc; ~carp (v. -carp), s. n., strat median al pericarpului, constituind partea cărnoasă a unui fruct; ~cefal (v. -cefal), adj., care are cutia craniană de formă intermediară între brahicefal și dolihocefal; ~ciclu (v. -ciclu), s. n., strat de celule parenchimatice, situat între floem și xilem; ~cist (v. -cist), s. n., nucleu central al sacului embrionar; ~coloid (v. colo-₂, v. -id), s. m., substanță coloidală polimerizată, cu gradul de polimerizare între 100 și 1000; ~colopexie (v. colo-₂, v. -pexie), s. f., operație chirurgicală de fixare a mezecolonului^[1] la peretele abdominal; ~cotil (v. -cotil), s. n., porțiune a tulpiniței gramineelor, cuprinsă între cotiledon și coleoptil; ~dendrobiont (v. dendro-, v. -biont), s. n., organism al cărui biotop se găsește în scoarța copacilor; ~derm (v. -derm), s. n., 1. Strat median al țesutului capsulei, la biofite. 2. Foiță mijlocie a embrionului, situată între ectoderm și endoderm, din care se dezvoltă oasele și mușchii; ~fanerofite (v. fanero-, v. -fit), s. f. pl., tip de fenerofite sempervirescente, cu mugurii de reînnoire neacoperiți în anotimpul nefavorabil; ~fil₁ (v. -fil₁), adj., (despre microorganisme) care se dezvoltă la temperaturi medii; ~fil₂ (v. -fil₂), s. n., țesut cuprins între epiderma superioară și cea inferioară a frunzei, format din celule care conțin clorofilă; ~fite (v. -fit), adj., s. f. pl., (plante) care cresc și se dezvoltă în condiții de temperatură și umiditate mijlocii; ~fotic (v. -fotic), adj., care necesită lumină de intensitate mediocră; ~gamie (v. -gamie), s. f., 1. Tip de fecundație care face trecere între bazigamie și acrogamie. 2. Pătrundere a tubului polinic prin peretele integumentului ovular, iar nu prin micropil; ~gastru (v. -gastru), s. n., regiune mijlocie a abdomenului; ~glee (v. -glee), s. f., masă gelatinoasă care se află între straturile extern și intern ale corpului spongierilor și celenteratelor; ~glie (v. -glie), s. f., tip de fagocit amiboid din țesutul nevralgic; ~halin (v. -halin), adj., care conține clorură de sodiu în procent de 3-10‰; ~hidrofite (v. hidro-₁, v. -fit), s. f. pl., specii de hidrofite din locurile relativ umede; ~higrofitic (v. higro-, v. -fitic), adj., care este intermediar între plantele mezofitice și cele higrofitice; ~litic (v. -litic₁), adj., s. n., 1. adj., Care aparține epocii situate între paleolitic și neolitic. 2. s. n., Epoca mijlocie a pietrei, situată între paleolitic și neolitic; ~logie (v. -logie₁), s. f., ramură a biologiei care studiază relațiile dintre organisme și factorii mediului înconjurător; ~mer (v. -mer), adj., situat în fază de mezomerie; ~merie (v. -merie), s. f., fenomen de oscilare a structurii unei molecule între formele ei izomere din punct de vedere electronic; ~metru (v. -metru₂), s. n., cută peritoneală care leagă uterul de peretele abdominal, corespunzînd ligamentelor largi; ~morf (v. -morf), adj., relativ la o stare a materiei intermediară între cea amorfă și cea cristalină; ~oligoterme (v. oligo-, v. -term), s. f. pl., specii vegetale din stațiunile relativ reci; ~pauză (v. -pauză), s. f., strat superior al mezosferei, care face trecerea spre termosferă; ~petal (v. -petal), adj., care prezintă o poziție centrală în cadrul corolei; ~plasmă (v. -plasmă), s. f., zonă a citoplasmei cuprinsă între plasmalemă și tonoplast, în care sînt înglobate incluziunile citoplasmatice; ~prosop (v. -prosop), adj., (despre un individ) a cărui față este de dimensiuni mijlocii; ~rin (v. -rin), adj., (despre un individ) cu nas relativ îngust și înalt; ~rinie (mesorinie) (v. -rinie), s. f., 1. Situație în care deschiderea anterioară a fiecărei fose nazale este aproximativ de două ori mai înaltă decît lată. 2. (În somatometrie) Nas moderat de lung și de lat; ~saprofite (v. sapro-, v. -fit), s. f. pl., ciuperci ale căror micelii se află în interiorul plantei în curs de descompunere, avînd corpurile de fructificare însă la exterior; ~scaf (v. -scaf), s. n., navă care posedă calitățile submarinelor și ale batiscafelor, utilizată în cercetările subacvatice de adîncime medie; ~sferă (v. -sferă), s. f., 1. Strat al atmosferei cuprins între stratosferă și ionosferă. 2. Înveliș cuprins între 1200 și 2900 km în adîncimea globului pămîntesc; ~sperm (v. -sperm), s. n., strat median cărnos din tegumentul seminal; ~spor (v. -spor), s. m., 1. Porțiune mediană a sporului. 2. Teleutospor unicelular; ~stilie (v. -stilie), s. f., heterostilie în care predomină stilele de lungime mijlocie; ~term (mesoterm) (v. -term), adj., (despre vegetale) care prezintă afinitate pentru regiunile cu temperatură medie; ~termofil (v. termo-, v. -fil₁), adj., (despre plante) care crește în zonele cu climat temperat; ~termofită (v. termo-, v. fit), s. f., comunitate vegetală specifică zonei temperate; ~trof (v. -trof), adj., (despre apele dulci) care este relativ bogat în substanțe hrănitoare dizolvate, cu pH-ul cuprins între 6 și 7; ~xerofite (v. xero-, v. -fit), s. f. pl., specii de plante din locuri expuse temporar uscăciunii relative; ~xerofitic (v. xero-, v. -fitic), adj., care crește în regiuni mai uscate decît plantele mezofitice; ~zaur (mesosaur) (v. -zaur), s. m., reptilă fosilă în formă de șarpe, lungă pînă la 12 m, care a trăit în mările din cretacic; ~zoic (v., -zoic), adj., s. n., 1. adj., Care aparține erei mezozoice. 2. s. n., Eră geologică intermediară între paleozoic și neozoic, în care au apărut mamiferele, păsările și peștii osoși; ~zom (v. -zom), adj., s. m., 1. adj., (Despre un individ) Care este de statură mijlocie. 2. s. m., Structură a membranei bacteriene, care intervine în diviziunea celulară și în fotosinteză.

ANGOLA, Republica Populară ~, stat în partea central-sudică a Africii, cu largă ieșire la Oc. Atlantic; 1,25 mil. km²; 9,48 mil. loc. (1988). Limba oficială: portugheza. Cap.: Luanda. Orașe pr.: Huambo, Lobito, Benguela. Este împărțit în 18 provincii. Relief predominant de podiș (alt. 1.000-2.000 m), în lungul țărmului atlantic o cîmpie litorală joasă, nisipoasă, cu lagune. Climă tropicală, mai uscată în partea sudică a litoralului; păduri tropicale (42,6 la sută din terit.). Expl. de diamante (625 mii carate, 1985), petrol (mai ales în Cabinda, 22,9 mil. t., 1989), min. de fier, cupru, mangan, uraniu ș.a. Plantații de cafea (180 mii ha), sisal, trestie de zahăr (330 mii t, 1988), bananieri, culturi de porumb, sorg, batate (330 mii t, 1980), bumbac, arahide. Pescuit: 58,4 mii t pește (1986). Fabrici de ciment, conserve de pește, de produse textile; rafinării de petrol. Pe întinse pajiști naturale (23,3 la sută din supr. țării) se cresc bovine (3,4 mil. capete, 1988), ovine, caprine (c. 1 mil. capete, 1988). C. f.: 3,3 mii km. Căi rutiere: 72,3 mii km. Moneda: 1 kwanza = 100 luei. Exportă petrol (c. 3/4), diamante (c. 1/10), produse petroliere, cafea ș.a. și importă produse chimice, autovehicule, cereale, produse textile, siderurgice, alim. ș.a. – Istoric. În ev. med. părți ale A. aparțin regatelor autohtone Congo, Luanda, Angola. Coasta Angolei transformată după 1520 în posesiune a Portugaliei, devine, în secolele următoare, izvor al comerțului cu sclavi cu destinația Brazilia (c. 3 mil. între 1500 și 1822). În 1951 A. este proclamată provincie de peste mări a Portugaliei. În 1956 ia ființă Mișcarea pentru Eliberarea Angolei (M.P.L.A.) care declanșează în 1961 lupta armată împotriva autorităților portugheze. La 11 nov. 1975, la Luanda, este proclamată Republica Populară, avînd ca prim președinte pe Aghostinho Neto (1975-1979). Primul congres al M.P.L.A. (dec. 1977) hotărăște schimbarea denumirii partidului M.P.L.A. – Partidul Muncii. Eforturile de refacere economică au fost zădărnicite de un îndelung război civil (1975-1989), în cursul căruia guvernul marxist de la Luanda a primit sprijinul U.R.S.S. și Cubei, iar principala forță de opoziției, Uniunea Națională pentru Independența Totală a A. (UNITA), condusă de Jonas Savimbi, a beneficiat de asistența S.U.A. și Africii de Sud. Acordul semnat la 22 dec. 1988 între A., Cuba și Africa de Sud privind etapele retragerii trupelor cubaneze din A. și proclamarea independenței Namibiei a fost urmat la 1 iun. 1991 de semnarea unui acord pentru încetarea focului între M.P.L.A. și UNITA (prin medierea Portugaliei). A. este republică prezidențială. Activitatea legislativă este exercitată de președinte și de Adunarea Națională a Poporului, iar cea executivă de un cabinet numit și condus de președinte.

SAINT-MALO [sẽmaló] 1. Golf al Mării Mânecii, între pen. Bretagne și Cotentin, care scaldă țărmul de NV al Franței. Pătrunde în uscat 110 km; lățime: 125 km. Ad. max.: 51 m. În partea de N se află Ins. Normande. În el se varsă fl. Trieux, Rance, Couesnon și Sélune. 2. Oraș în NV Franței (Bretagne), situat pe o ins. stâncoasă la gura de vărsare a fl. Rance în G. Saint-Malo; 48,1 mii loc. (1999). Port de pescuit. Reparații navale. Ind. textilă și alim. (conserve de pește). Centru turistic. Yachting. În sec. 16-19 vestită bază pentru corsarii care atacau navele engleze. Muzeu de istorie. Sediul unei mănăstiri din sec. 6, a devenit centru episcopal (sec. 12-18); biserica Saint-Vincent (sec. 12) castel (sec. 15). S.-M. împreună cu ducatul Bretagne, din care făcea parte, s-a unit cu Franța în 1491. Distrus în mare parte de trupele germane, în retragere, în aug. 1944.

BULB, bulbi, s. m. 1. Tulpină (subterană) metamorfozată a unor plante, cu axul în formă de disc, de care sunt prinse frunze în formă de tunici sau solzi suprapuși (în care se depun substanțe de rezervă), cu un înveliș membranos uscat. 2. (Anat.) Dilatație ovală sau circulară a unui vas, conduct ori a unei formații anatomice compacte. ◊ Bulb pilos = partea terminală, umflată, a rădăcinii firului de păr. Bulb rahidian = segment inferior al creierului, în forma unei umflături, situat între măduva spinării și protuberanța creierului. Bulbii ochilor = globii ochilor. Bulb aortic = dilatație a arterei aorte situată la ieșirea din inimă, existentă la pești și la batracieni. 3. Obiect, umflătură etc. care are forma unui bulb (1). – Din fr. bulbe, lat. bulbus.

bulb s.m. 1 (bot.) Tulpină (subterană) a unor plante, alcătuită din frunze în formă de tunici sau solzi suprapuși (în care se depun substanțe de rezervă) și un înveliș membranos uscat. 2 (anat.) Structură anatomică de formă rotunjită și dilatată, parte componentă a unui organ. ◊ Bulb rahidian = segment inferior al creierului, în forma unui trunchi de con, situat între măduva spinării și protuberanța creierului; mielencefal. Bulbii ochilor = globii ochilor. Bulb pilos = partea terminală, umflată, a rădăcinii firului de păr. 3 (zool.) Bulb aortic = dilatație a arterei aorte situată la ieșirea din inimă, la pești și la batracieni. 4 Obiect, umflătură etc. care are formă globulară. • pl. -i, (înv.)-uri. /<fr. bulbe, lat. bulbus, -i.

lapte [At: PSALT. 314 / Pl: (50-51) lăpturi, (53-55, 62) ~pți E: ml lac, -tis] 1 sn Lichid alb-gălbui, dulceag, cu miros caracteristic, foarte hrănitor, secretat de glandele mamare ale femelelor mamiferelor, și care constituie hrana exclusivă a copilului sugar și a puiului de animal. 2 sn Aliment de bază al omului obținut prin mulgerea femelelor unor animale domestice. 3 sn (Pop; îe) A fi învățat ca mâța la ~ A avea obiceiuri rele. 4 sn (Pop; îe) A fi supt ~ de capră Se spune despre o persoană excesiv de energică. 5 sn (Pop; îe) A spune și ~le pe care l-a supt A mărturisi tot, cu lux de amănunte. 6 sn (Îs) ~ dulce Lapte proaspăt, nefermentat. 7 sn (Reg; îas; șîs ~ crud, ~ prins) Lapte (1) matern, secretat imediat după naștere Si: coraslă. 8 sn (Îs) ~ prins Lapte (2) nefiert fermentat Si: (reg) chișleag. 9 sn (Îs) ~ bătut Lapte (2) închegat și apoi bătut. 10 sn (Îs) ~ acru Lapte (2) fiert, apoi fermentat în mod natural. 11 sn (Îs) ~ pasteurizat Lapte (2) din care s-au eliminat, în aparate speciale, bacteriile. 12 sn (Îs) ~ condensat Lapte (2) căruia i s-a redus conținutul de apă. 13 sn (Îs) ~ praf Lapte (2) sub formă de pulbere, obținut prin eliminarea apei din componența lui. 14 sn (Pop; îe) Tare-i ~ acru! E foarte greu de suportat. 15 sn (Reg; d. ochi; îe) De ~ acru De culoare deschisă. 16 sn (Pop; îc) ~-de-pasăre Desert preparat din lapte, ouă și zahăr. 17 sn (Îac; șîc ~-de-găină) Băutură preparată din gălbenuș de ou, zahăr sau miere și lapte fierbinte, folosită ca remediu împotriva tusei Si: șodou. 18 sn (Îs) Frate sau soră de ~ Copil, considerat în raport cu alt copil, care a fost alăptat de aceeași doică. 19 sn (Ast; îs) Calea (sau, îvp, drumul) ~lui Calea Lactee. 20 sn (D. femela unor animale domestice; îla) De ~ Crescută pentru producția de lapte (2). 21 sn (D. femelele unor animale domestice; îal) Care produce mult lapte (2). 22 sn (D. copii sau d. puii de mamifer; îal) Care nu au fost înțărcați Si: sugari. 23 sn (D. vaci, oi etc.; îoc stearpă; îal) Care dă lapte Si: mânzare, plecătoare. 24-25 sn (D. femelele unor animale domestice; îla) Bună (sau rea) de ~ Care dă (mult sau) puțin lapte (2). 26 sn (Îe) A curge ~ și miere A fi îmbelșugare. 27 sn (Pfm; d. oameni; îe) A fi numai ~ și miere A se purta mieros. 28 sn (Îae) A fi binevoitor. 29 sn (Îs) Miere și ~ Bunăstare. 30 sn (îas) Înțelepciune. 31 sn (Fig; d. afirmații; îla) Cu ~ Adevărat. 32 sn (Îal) Folositor. 33 sn (Îal) Ușor de realizat. 34 sn (Pop; îe) A curge (sau a cădea cuiva) ~ (sau ~le) în păsat sau a (se) vărsa ~le în păsat (ori în ~ul cuiva) A beneficia de un ajutor neașteptat. 35 sn (Îae) A-i merge foarte bine. 36 sn (Pop; îe) E ~ cu păsat Se spune despre un lucru bun, util. 37 sn (Pop; îe) A pune tot ~le în păsat A fi risipitor. 38 sn (Pop; îe) A stoarce ~ din piatră A realiza lucruri extraordinare, învingând obstacole de netrecut. 39 sn (Pop; îe) Când a da din piatră ~ Niciodată. 40 sn (Pop; îe) A cădea (a se băga, a se lovi, a pica, a se potrivi) ca musca-n ~ A fi inoportun. 41 sn (Îs) Dinți de ~ Primă dentiție, la copii și la puii unor mamifere. 42 (Pop; îe) A avea dinții de ~ A fi încă tânăr. 43 sn (Îae) A fi lipsit de experiență de viață. 44-45 sn (Olt; îe; îlaj) (A fi) de un ~ (cu cineva) (A fi) de aceeași vârstă cu cineva. 46-47 sn (Olt; îae; îal) (A fi) asemănător cu cineva în privința ideilor sau a sentimentelor. 48 sn (Bis; fig) Învățătură evanghelică, concepută ca prima hrană a spiritului. 49 sn (Pop; îls) ~ de cuc (sau de vrabie) Lucru inexistent, imposibil de realizat. 50-51 snp (Pop) Diferite sortimente (de lapte (2) sau) de produse alimentare preparate din lapte (2). 52 sm (Pop) Cantitate de lapte (1) obținută de la o oaie sau de la mai multe oi, la stână, într-un timp determinat Si: mulsoare. 53 sm (Pop; îe) A se băga oile în ~pți (sau, reg) a se pune oile pe ~pți A despărți oile de miei primăvara și a începe mulsul, pentru a face brânză. 54 sm (Reg; îe) A scoate oile din ~pți A înceta mulsul oilor. 55 sm (Reg; îs) ~ de pește Lapți (1). 56 sn (Îvr; îs) ~ vegetal Suc cu aspect lăptos care se găsește în unele plante ori fructe sau care se prepară din acestea. 57 sn (Pop; îs) ~ de bou (~ de sămânță sau ~ de buhai) Mâncare de post preparată din sămânță de cânepă sau de dovleac pisată, amestecată cu apă și îndulcită puțin. 58 sn (Îas) Zeamă în care s-au fiert prune sau alte fructe uscate. 59 sn (Îas; șîs ~le boului) Mâncare preparată din oțet, apă și mămăligă. 60 sn (Îas) Mâncare preparată din apă cu sare fiartă, amestecată cu frunze de porumb. 61 sn (Fig; îas) Lucru inexistent sau imposibil de realizat. 62 sm (Reg; d. boabele cerealelor; șîf lapți; îla) În (sau cu) ~ Care sunt într-o fază de dezvoltare anterioară coacerii, conținând un lichid alb asemănător laptelui (1) Si: crud, necopt. 63 sn Lichid asemănător cu laptele (1). 64 sn (Îs) ~ de var Suspensie de hidroxid de calciu în apă, folosită mai ales la văruit. 65 sn (Îs) ~ de ciment Amestec format din praf de ciment și apă, folosit, mai ales, la lucrările de construcții. 66 sn (Îs) ~ de malț Malț măcinat și amestecat cu apă, folosit la prepararea berii. 67 sn (Îs) ~ de piatră (sau ~ de stâncă) Stalactită. 68 sn (Reg; îas) Nisip de culoare vânătă-gălbuie folosit la prepararea unor coloranți. 69 sn (Apc; pop; îs) ~ de miere Băutură fermentată obținută din miere amestecată cu apă sau cu lapte (2) Si: hidromel, (reg) mursă. 70 sn (Înv; îs) Vase (purtătoare) de ~ (sau, înv, vinele ~lui) Vase limfatice. 71 sn (Bot; îc) ~le-câinelui (sau, rar ~le-cățelei; reg, ~-câinesc; ~-de-câine) Alior (Euphorbia). 72 sn (Bot; reg; îae) Ciuboțica-cucului (Primula officinalis). 73-74 sn (Bot; Trs) Două specii de alior (Euphorbia helioscopia și platyphillos). 75 sn (Bot; rar; îc) ~le-păsării (sau, rar, ~le-păsărilor) Plantă erbacee înaltă de 15-20 cm, cu o singură frunză, cu flori mici galbene, răspândită prin locuri necultivate Si: (reg) plisc-păsăresc (Gagea lutea). 76 sn (Bot; pop; îac) Bălușcă (Ornithogalum umbellatum). 77-78 sn (Bot; Mun) Două specii de lalea (Tulipa biembersteiniana și silvestris). 79 sn (Reg; îac) Plantă mică, nedefinită mai îndeaproape Si: (pop) malaiul-paserii. 80 sn (Îc) ~le-stâncii Plantă erbacee din familia primulacee, cu tulpina ramificată, cu mai multe rozete de frunze lanceolate, cu flori albe dispuse în umbele, răspândită în regiunea alpină Si: lăptișor, (reg) primuliță (Androsace chamaejasme). 81 sn (Îac) Plantă erbacee din familia primulacee, de mici dimensiuni, cu flori alburii dispuse în umbelă, care crește pe stâncile din regiunea alpină (Androsace arachnoidea). 82 sn (Îac) Mică plantă erbacee din familia primulacee, cu tulpina scapiformă, lipsită de peri, cu frunze lanceolate, cu flori solitare sau reunite sub formă de umbelă, albe cu galben, cu fructul sub formă de capsulă, care crește în locuri umede sau calcaroase din regiunea alpină (Androsace lactea). 83 sn (Bot; îc) Sudoarea-~lui Captalan (Petasites officinalis). 84 sn (Bot; reg; îc) Burete-de-~ Lăptucă (Agaricus volemus). 85 sn (Mol) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 86 sn Melodie după care se execută laptele (85).

USCAT I. adj. p. USCA. 1 Lipsit de umezeală: pămînt ~; rufe ~e; lemne, frunze, flori ~e; e bun de spînzurat de o cracă ~ă, că e păcat să strici una verde pentru el (ZNN.); timp rece și ~; (P): (a vorbi, a îndruga) verzi și ~e, vorbe goale, fleacuri, minciuni; (P): pe lîngă lemnul ~, arde și cel verde, pe lîngă cele bune, pot găsi întrebuințare și cele proaste ¶ 2 Ce nu mai e proaspăt, ce s’a întărit cu timpul: mămăligă, pîine, coajă ~ă; cît pentru legumă, avea niște cîrnați uscați, de proaspeți ce erau (ISP.) ¶ 3 Ce s’a lăsat să se usuce: poame, prune ~e ¶ 4 Sec, lipsit de apă: pîrău ~ ¶ 5 Care nu e ud, jilav, acoperit de apă, unsuros sau gras: a avea gura, limba ~ă; cu buzele ~e; piele ~; ochi uscați, cari nu sînt udați de lacrămi ¶ 6 Slab: o vită ~; picioare ~e; o față ~ă; Babă slabă și ~ă Și de Dumnezeu uitată (PAMF.). II. sbst. Faptul de a usca: ~ul rufelor, lemnelor, prunelor. III. sbst. Pămîntul (în opoz. cu marea, rîul): și chemă Dumnezeu ~ul pămînt și strinsul apelor chemă mare (PAL.); se coborî la ~ și voi să intre în cetate (ISP.); îndată ce am pus piciorul pe ~, am fost încunjurat de mulțime (I.-GH.); scutură numai brîul peste apă și se va face o punte, de-i trece peste ea ca pe ~ (RET.); a se sbate ca peștele pe ~.

BĂȘICĂ, ❍BEȘICĂ (pl. -ici) sf. 1 🫀 Sac musculo-membranos la om și alte animale situat în partea inferioară a abdomenului și în care se îngrămădește urina; numită și bășica udului sau bășica urinară (🖼 405) ¶ 2 Membrana aceasta scoasă din corpul animalului și uscată, întrebuințată ca burduf, pungă, etc.: el își puse o ~ de vacă în cap în care-și ascunse părul cel de aur (ISP.); scoțîndu-și beșica de tutun, o desfăcu și-și răsuci o țigară (SAD.); O beșică ’n loc de sticlă e întinsă ’n ferăstruie (EMIN.) ¶ 3 🫀 Bășica fierei, sac membranos, la om și alte animaie în care e strînsă fierea ¶ 4 🐟 Membrană în formă de desagă, umplută cu aer, care se găsește în corpul peștilor și care le servește pentru a se putea ridica și cufunda în apă; e numită din cauza aceasta și ~ înnotătoare (🖼 406) ¶ 5 🩺 Mică umflătură ce se face pe piele de pe urma unei lovituri, unei arsuri, sau din alte pricini; pop. bășica cea rea = dalac ¶ 6 Globuleț plin de aer care se formează pe suprafața unui lichid cînd e pus în mișcare, cînd fierbe sau fermentează; ploaie cu bășici, ploaie repede și cu picături mari, formînd bășici pe suprafața apei în care cad picăturile; ~ de săpun, globuleț de aer care se formează suflîndu-se în spuma de săpun ¶ 7 ‡ Balon ¶ 8 Glob de sticlă ce se pune în vîrful unui băț, ca ornament în grădini: bețele de la trandafir... cu bășici de sticlă în vîrf (BR.-VN.) ¶ 9 🌐 Movilă mică rămasă în urma eroziunii apei ¶ 10 🌿 BĂȘICA-PORCULUI = GOGOAȘĂ [lat. vulg. *bessica].

CÎRLIG, cîrlige, s. n. 1. Piesă de metal îndoită la un capăt, de care se prinde sau se atîrnă un obiect. Cîte fete cu pieptare, Toate-s strîmbe de spinare, Ca cîrligul la căldare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 430. ◊ Expr. A se face cîrlîg = a se strînge, a se ghemui, a se încovoia. Moartea... se uscase de se făcuse cîrlig în chichiță. ISPIRESCU, L. 10. 2. Prăjină adusă la un capăt, formînd un unghi ascuțit, care servește la scoaterea apei din fîntînă. Iacă... stau pe la fîntînă, Dă-mi cîrligul! COȘBUC, P. 1 239. Umblam din mînă-n mînă Ca cîrligul la fîntînă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 158. ◊ Fig. Nu-i scoți vorba nici cu cîrligul. POP. 3. Parte a undiței, legată la capătul sforii și compusă dintr-o mică piesă îndoită, avînd vîrful întors ca la săgeată, pentru a se putea înfige în gura peștelui. Mi-am pregătit cu grijă cîrlige nouă. SADOVEANU, N. F. 57. [Marinarul] își urcă din nou frînghiile cu cîrlige în spate și plecă. SAHIA, U.R.S.S. 124. 4. Încuietoare la ușă, la poartă etc., în formă de bară subțire ori cui lung fixat la un capăt, iar la celălalt încovoiat pentru a se putea prinde într-un ochi de metal, într-un belciug etc. Pleca îmbufnat, după ce încerca bine cîrligul de la poartă. PAS, Z. I 174. Își puse cîrligul la ușa tinzii și plecă prin vecini, să-și astîmpere amarul și să-și mai răcorească inima. VLAHUȚĂ, O. AL. 96. 5. Andrea. Și bătrînă înșira ochiurile pe cîrlige, da din cap și vorbea. DELAVRANCEA, la TDRG. 6. Unealtă compusă din două piese mici de lemn, îmbinate cu un arc, servind la fixarea rufelor cînd se pun la uscat pe frînghie. 7. (Rar) Mlădiță de viță de vie, butaș; cîrcel de viță. Moș Talpă-Lată îi zgîrcit ca un cîrlig de vie. ALECSANDRI, T. 615. Pămîntul... se pregătește... făcînd în el gropi în care se pun cîrligele. I. IONESCU, P. 245.

pătul¹, pătule și pătuluri, s.n. (pop.) 1. postament din scânduri, din crengi etc. fixat pe pari sau într-un copac, care servește ca loc de observație (pentru paznici, vânători etc.); pătuiac. 2. postament de scânduri, de crengi, de pari etc. așezat pe stâlpi, pe furci sau în copaci, pe care se clădește o claie de nutreț; pătuiac. 3. leasă de nuiele sau poliță sprijinită pe furci înalte, pe care se pune cașul să se scurgă; comarnic. 4. un fel de podeț construit pe stâlpi, la suprafața unei ape, de pe care se pescuiește noaptea. 5. construcție cu pereții de șipci sau din nuiele împletite pentru păstrarea porumbului; porumbar, hambar de cereale, mogtar, coșar. 6. coteț construit pe pari sau într-un copac pentru păsările de curte; poiată, cotineață, pătuiac. 7. coteț pentru porumbei așezat pe unul sau mai mulți pari; porumbar, hulubărie, pătuiac. 8. grajd, staul. 9. șopron pentru unelte, căruță etc. 10. (reg.) colibă ciobănească la stână. 11. (reg.) adăpost format dintr-un acoperiș susținut pe pari, la câmp sau la stână; pătuiac. 12. chioșc; frunzar. 13. postament improvizat din lemne, din crengi etc. așezat direct pe pământ sau pe țăruși scunzi, pe care se clădește un stog sau o claie, se pune cânepă, fructele la uscat, stupii etc.; pat, păteac, pătiuc. 14. culcuș improvizat din frunze, paie și fân, bun de dormit; pat rudimentar, pătuiac. 15. cuib, cuibar unde ouă păsările de curte. 16. postament de piatră sau cărămidă pe care se clădește cuptorul de pâine. 17. raft cu polițe suprapuse pe care se așază fructele sau unele legume. 18. corlata carului. 19. cursă pentru prins animalele sălbatice reprezentată printr-o groapă adâncă acoperită cu frunziș. 20. băț special acoperit la un cap cu mămăligă, iar cu celălalt înfipt pe fundul bălții, servind ca nadă la pește. 21. (art.) numele unui dans popular jucat de călușari.

surcea [At: CORESI, ap. GCR I, 24 / 6 / V: ~cică, (pop) ~cel / Pl: ~ele sn, ~ei sm, (reg) ciurcea, ciuircel, ciuircică, sucel, sulcele, ~rgele / Pl: ~ele, ~ei / E: ml *surcellus (=surculus] 1 sf Bucată de lemn, mică, subțire și uscată Si: gătej (1), uscătură, vreasc, , (îrg) târș, (înv) șormânt, (reg) clenci (3), hăbădic (1), pogmete, raburi, rancotă, selniță, sfărgaci, șibă. 2 (Spc) Bucată care se desprinde dintrun lemn prin cioplire sau prin spargere Si: așchie (1), țandără, (pop) zburătură, (reg) salcă, sălângă, scărâmbă, scleperiță, sfarghie, (înv) oțapoc, (reg) scoarță. 3 sf (Pop; îe) A face sânge pe o ~ A se lăuda că face mai mult decât e în stare să facă. 4 sf (Reg, îe) A lua (pe cineva) la trei ~ele A lua repede (pe cineva). 5 sf (Fig) Odraslă. 6 sm (Ban; îf surcel) Pește neidentificat mai îndeaproape. 7 sf (Pan) Nume generic pentru obiecte sau părți ale lor care se aseamănă cu o surcea (1). 8 sf (Mol; lpl) Minciunele. 9 sf (Arg; lpl) Coaste (1). 10 sn (Pop; îf surcel) Huludeț (1) (la suveică). 11 sn (Pop; îf surcel) Băț (1) (la pușca de soc). 12 sn (Reg; îf surcel) Grăunțar (la moară). 13 sf (Reg) Andrea (2). 14 sn (Reg; îf surcel) Unitate de măsură pentru lichide, nedefinită mai îndeaproape.

targă sf [At: ANON. CAR. / Pl: tărgi, (reg) ~rge / E: ger Trage cf it targa] 1 Pat portativ, format dintr-o pânză sau plasă metalică fixată pe două bare de lemn paralele, cu care se transportă răniții sau bolnavii Si: (reg) părângă, troagăr² (1). 2 (Reg; pan) Șorț lung, în diferite culori, purtat de sătence în locul catrinței din spate. 3 (Reg; pan) Fiecare dintre cele două șorțuri țesute sau brodate cu flori care fac parte din costumul popular femeiesc Si: traglă (2). 4 Mică platformă portativă de scânduri, de nuiele etc., cu care se cară unele materiale Si: (reg) traglă (9). 5 (Rar; spc) Samar folosit la transportul cărămizilor pe schele Si: tamar¹. 6 (Reg) Cei doi drugi de lemn pe care se transportă fânul cu brațele, de către doi oameni. 7 (Reg) Cantitate de fân transportată pe o targă (6). 8 (Reg) Grămadă de paie și de pleavă cărată cu târșul de la treierătoare. 9 (Înv) Coș³ folosit la cărat peștele. 10 (Trs; Ban) Coș³ (1). 11 (Ban) Împletitură de nuiele sau scânduri puse deasupra loitrelor carului, atunci când se transportă porumbul. 12 (Reg) Codirlă (2). 13 (Reg) Cele două scânduri care formează fundul căruței. 14 (Reg) Coș³ pentru fum (la casă) împletit din nuiele. 15 (Reg) Coșar pentru porumb. 16 (Reg) Iesle în care se dă de mâncare oilor. 17 (Reg) Cele două prăjini legate la capete și puse peste vârful clăii de fân pentru a-l apăra de vânt. 18 (Reg) Capră pentru șindrilit Si: traglă (3). 19 (Reg) Unealtă de plugărie nedefinită mai îndeaproape. 20 (Îe) A trage ~ga pe uscat A o duce greu din punct de vedere material.

ȘTIUCĂ, știuci, s. f. Pește răpitor de apă dulce, cu corpul lung, aproape cilindric, de culoare cenușiu-verzuie pe spate și alb-gălbuie pe burtă, cu gura mare, înarmată cu o mulțime de dinți și cu botul turtit ca ciocul de rață (Esox lucius). Cu mari jertfe, am izbutit să-mi înjgheb o undiță pentru știucă. SADOVEANU, Î. A. 17. Te poftesc să mănînci cu mine, căci nici eu n-am mîncat. Am ciorbă de știucă și o mămăligă aproape întreagă. GALACTION, O. I 47. La marginea unui eleșteu o știucă se zbătea de moarte pe uscat. ISPIRESCU, L. 43.

țăpoi² sn [At: I. IONESCU, C. 122/11 / V: țep~ / Pl: ~oaie / E: țeapă + -oi] 1 (Reg) Bucată (lungă) de lemn ascuțită la un capăt Si: țepușă (1). 2 (Reg) Par¹ în care se înfig snopii pentru a se usca. 3 (Reg) Fiecare dintre cele două prăjini care servesc la căratul fânului, ținute cu mâinile de către două persoane. 4 Furcă de obicei de lemn, având două sau trei coarne și coadă lungă, cu care se ridică snopii de grâu, fânul, paiele etc. Si: furcoi (1), (reg) țăpoaică² (1). 5 (Îe) A fi pus (sau azvârlit) cu ~ul (sau din ~) A fi aruncat la întâmplare. 6 (Pex) Cantitate de fân care se poate lua o dată cu țăpoiul² (4) Si: pală¹. 7 Unealtă de pescuit de forma unei furci cu mai mulți dinți, care se înfige în corpul peștilor Si: ostie¹. 8 (Reg) Mânerul sacului de pescuit având forma unei furci de lemn cu două coarne. 9 Par¹ lung și gros, prevăzut cu un vârf metalic, folosit la vânătoare. 10 (Reg) Fiecare dintre căpriorii așezați la mijloc, între sape, la cele două capete ale acoperișului caselor țărănești. 11 (Reg) Ghimpe (la plante). 12 (Reg) Târnăcop. 13 Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 14 Melodie după care se execută țăpoiul² (13).

MOȘ s. m. I. 1. (Învechit și regional; și în sintagmele tata moșu, moș-tătuca) Bunic; (mai ales la pl.) ascendent (mai îndepărtat), înaintaș, strămoș. Intra-va la sămînța moșiloru săi, pînră în veacu nu va vedea luminra. PSALT. HUR. 41^v/26. Moșii noștri în Eghiptu nu înțeleasără dudele tale. ib. 90^r/21. Stricară turma lu Amulie ce le era moș, tată mîni-sa. MOXA, ap. GCR I, 59/20. Am aflat cap și începătură moșilor de unde au izvorît în țară. URECHE, LET. I, 95/8. Cuconii ucigatoriului nu-ș vor piiarde ocinele ce li să vin de la moșu-său. PRAV. 93. Cela ce-ș va ucide . . . pre moșu-său sau pre moașe-sa. ib. 95. După fealurile moșilor voștri veți moșteni. BIBLIA (1688), 122²/5. Pămîntul acesta este frămîntat cu sîngele moșilor și a strămoșilor noștri. NECULCE, L. 77. Toate cîte era într-însa mai altmintrelea de cum fusese, subt Costantie moșul său. . . le-au întocmit. ȘINCAI, HR. I, 52/3, cf. 126/6. Să se pună în scaunul moșilor săi. id. ib. II, 188/17. Însă moșul lui ajunsese în spiță De nemeș prin o hîrtie domnească. BUDAI-DELEANU, T. V. 30. Se jucară amîndoi jocul moșului Adam și al moașei Eva. GORJAN, H. II, 120/32. Eu primii viața în Galia mănoasă, Colo unde odată ai mei moși locuia. NEGRUZZI, S. II, Este frumos și demn a păstra datinile moșilor noștri. F (1875), 409. Moșul tatălui meu Ioanicâ Bașotă a excelat la combaterea Hotinului. ib. (1881), 251. Un moș al meu s-a însurat cu o văduvă. CARAGIALE, O. VI, 397. Moș-tătuca rîde din toată inima. SLAVICI, N. I, 30. Actul autentic despre consimțămîntul tatălui, mumei, moșului (bunului) și moașei (bunei) . . . va cuprinde prenumele, numele, profesiunile și domiciliul fiitorilor soți. HAMANGIU, C. C. 29. El e olandez curat din părinți, moși și strămoși. SADOVEANU, O. IX, 263. Și de-mi ajungea, Unde se ducea ? Tot la moș Adam. TEODORESCU, P. P. 411. Pi vremea cîn nenii moși (părinții și bunicii) noștri era tineri ca noi. ȘEZ. II, 209. De cînd a fost moșul crai (= de demult, foarte vechi). Cu-o cojiță de mălai, De Cînd a fost moșul crai, Pe poliță aruncată, De cînd a fost buna fată ! JARNIK-BÎRSEANU, D. 260. ◊ E x p r. Din (sau de la) moși (de la) strămoși = păstrat din generație în generație, moștenit de la înaintași; p. e x t. din vremuri străvechi. Din moși strămoși la noi se spune C-a fost a raiului minune Pe timpii nașterii lumești. ALECSANDRI, POEZII 547. Un inel ce zicea că îl are de la moși, de la strămoși. ISPIRESCU, L. 104. Să dăruiesc țăranilor pămîntul pe care-l muncesc împreună cu dînșii din moși strămoși. REBREANU, R. I, 35. Din moși strămoși aveam palatul meu împărătesc așezat în scorbura acestui copac. POPESCU, B. I, 10. Aflară arme fel de fel rămase de la moși strămoși. RETEGANUL, P. II, 4. Curge un rîu care din moși strămoși s-a numit Vale. MARIAN, T. 168. De cînd cu moș Adam sau (regional) de la (sau din) moși putrezi = de foarte multă vreme, de pe vremea celor care au murit de mult. Cf. CIAUȘANU, GL. ♦ (Regional) Unchi. Într-o dimineață, iubitul meu moș intră în apartamentul meu. ALECSANDRI, O. P. 304. Îndată chemă tustrei feciorii înaintea sa și le zice: iaca ce-mi scrie frate-meu și moșul vostru. CREANGĂ, P. 184, cf. 187, 229. S-au dus și n-au mai cutezat; mai ales că moșu-tău Haralambie ieșise din sat. SADOVEANU, N. F. 24. La început s-a spus moș numai unchiului mai bătrîn, care din punct de vedere al vîrstei se apropia de bunicul copilului. SCL 1955, 142, cf. ALRM I/II h 233, A IX 2, 3, 4, 6. ♦ (Regional) Naș² (I 1) (Năsăud). ALRM I/II h 299/268. 2. Bărbat (mai) în vîrstă, bătrîn, moșneag (I 1), u n c h i a ș, (regional) g h i u j, v î j; p. r e s t r. apelativ pentru un bărbat (mai) în vîrstă. Și moșului îi plac toate, dar să le roază nu poate. PANN, P. V. III, 72/4. De mult ești însurat, moșule ?. . . De patruzeci de ani. NEGRUZZI, ap. TDRG. Dar d-ta, moșule, n-o să ne spui ceva ? id. S. I, 245. L-a bătut vodă cu mîna pe umăr, zicîndu-i: Moșule, să știi că de azi înainte ești omul meu. CREANGĂ, A. 20. Un străjeriu cum vede pe moșneag că stă pe-acolo îl întreabă; – Dar ce vrei, moșule ? id. P. 80. Văz înaintea mea un moș, fleoș de bătrîn. ISPIRESCU, L. 96. Pe-același drum de soare plin Veneau doi inși: îngîrbóvit Un moș cu umblet lin Și-o copiliță. COȘBUC, P. I, 228. Tot una e dac-ai murit Flăcău ori moș îngîrbovit; Dar nu-i tot una leu să mori Ori-cîne-nlănțuit. id. ib. 257, cf. 200. Moșule ! strigă brutarul. . . . Astîmpără-te ! ARGHEZI, P. T. 118. Cîtu-i moșu de bătrîn Tot ar mînca măr din sîn. JARNIK-BÎRSEANU, D. 467, cf. 413. Bună ziua, moșule ! – Mulțumesc voinicule. MAT. FOLK. 95. Știe moșul ce are în traistă. ZANNE, P. III, 406. Pe dealu rotat Șade moșu bosumflat [Dovleacul]. GOROVEI, C. 26. ◊ (Înaintea unui nume propriu sau a unui apelativ, indică vîrsta înaintată a persoanei cu care sau despre care se vorbește) Cu cît mai exact este moșul Erodot. HASDEU, I. C. I, 184. Moș Vlad. . . cu ochi de vulpe, zărea creștetul delicat al dropiei. ODOBESCU, S. III, 14. Moș Nichifor nu-i o închipuire din povești, ci e un om ca toți oamenii. CREANGĂ, P. 105. Vorbi și cu moș popa. ISPIRESCU, L. 98. Da'ntreabă pe moș popa că-l știe de-altădată. MACEDONSKI, O. II, 53. Ce i-ar fi să spună într-o zi: „Măi Toadere . . . ori moșu Toadere . . . , ce-a fost, a fost”. CAMILAR, N. I, 228. Nu, moș Dumitre. DAVIDOGLU, O. 40. ◊ Moș ajun = ziua din ajunul Crăciunului; colind care se spune în seara acestei zile. Bună dimineața la Moș ajun. ODOBESCU, S. I, 234. Se desfășurau prin mintea lor . . . cetele de băieți cu semănatul ori cu „Moș ajun”. CONTEMPORANUL, VI₂, 288, cf. PAMFILE, CR. 2. N-a putut să meargă nici cu Moș ajunul și nici cu sorcova. PAS, Z. I, 77. Bună dimineața la Moș ajun. TEODORESCU, P. P. 120. Moș Crăciun, Moș Gerilă = personaje legendare despre care se spune că aduc daruri la copii de Crăciun, respectiv de Anul Nou. E ziua lui Crăciun, Lui Moș Crăciun cel bătrîn. JARNIK-BÎRSEANU, D. 513. Moș Martin sau moș Ursilă = nume glumeț dat ursului. Atîta i-a trebuit lui moș Ursilă, și-apoi las' pe dînsul. CREANGĂ, P. 53, cf. XANDREA, F. 265. Joacă bine, Moș Martine. TEODORESCU, P. P. 191. Și pun toți cîinișorii spinarea-n lespede, dar mai cu foc moș Martin. RĂDULESCU-CODIN, Î. 233. Moș Apeș = satir care personifica în mitologia populară un bătrîn afemeiat. Cf. HEM 1 299, DR. IV, 869. Moșul codrului = personaj din mitologia populară închipuit de obicei cu însușirile mamei-pădurii (PAMFILE, DUȘM. 234); spirit rău (MARIAN, NA. 89). ◊ E x p r. A-i veni (cuiva) moș Ene pe la gene = a i se face somn, a începe să moțăie. Com. din PIATRA NEAMȚ. Moși pe groși sau moși păroși = (în legătură cu verbe de declarație sau cu echivalente ale acestora) vorbe fără temei; minciuni. Tot înșiră la gogoși Spunînd despre moși păroși. PANN, P. V. i, 9/16. Mulți, în neștiința lor. . . au înșirat moși pe groși. I. IONESCU, P. 6. A promite moși pe groși. BARONZI, L. 46. Încălecai pe un cocoș, Să vă spui la moși pe groși. ISPIRESCU, L. 332. Ori gîndești că-ți spun moși pe groși ca să glumesc cu d-ta ? CARAGIALE, O. II, 277. Eu nu vă spun moși pe groși, ci numai lucruri pe care le-am auzit de la oameni ce trebuiesc crezuți. MACEDONSKI, O. III, 122. Bați cîmpii. . . , spui moși pe groși. I. BOTEZ, ȘC. 103. Înșiră moș pe groș. H II 32, cf. I. CR. III, 119. La moșii ăi verzi = niciodată, la paștile cailor. Vei mai căpăta și tu cap la moșii ăi verzi ori la poștele cailor. ISPIRESCU, L. 261. Adicătelea cum s-ar zice la moșii ăi verzi. CONV. LIT. XLIV₂, 74. De cînd cu moșii verzi (sau roșii) = de foarte multă vreme. Cf. BARONZI, L. 48, ZANNE, P. II, 276. ◊ Compus: (regional) moșu-pămîntului = arici (Erinaceus europaeus). ALR I 1 186/790. ♦ (Popular, la pl.; de obicei art.) Ființe imaginare despre care se crede că ar alunga iarna; fiecare dintre cele nouă zile din luna martie, care urmează după zilele babelor. Moșii – zice poporul – bat cu bolile pămîntul să intre frigul și să iasă căldura. HEM 2 279. Acești moși urmează la nouă zile după Baba Dochie. MARIAN, Î. 381. ♦ (Begional) Sfînt, mucenic. Sfinții sau mucenicii. . . se mai numesc altmintrelea și moși, în antiteză de la babe. MARIAN, S. R. II, 156, cf. 157. 3. (Regional) Bărbat care moșește (I). Cf. PONTBRIANT, D., H IX 82. 4. (Regional) Personaj (mascat) reprezentînd un bărbat bătrîn, în anumite creații dramatice populare. V. m o ș n e a g. Cf. PAMFILE, CR. 158, 178. ♦ Sperietoare de păsări. În grădini boti de lut (moș de peapeni) în chipul omului fac, pentru ca pasire să sparie. CANTEMIR, IST.142. 5. (În vechile tradiții populare; la pl.) Rudele decedate ale unei persoane sau ale unei familii; (și în sintagmele ziua moșilor, sîmbăta moșilor, regional, moșii de cîrnelegi, moșii de iarnă, moșii de toamnă, moșii de hranghel, moșii duminicii mari, moșii rusaliilor, moșii de rusalii etc.; adesea urmat de determinări) nume dat diferitelor zile din an, considerate sărbători, în care se fac slujbe și pomeni pentru morți. Sîmbăta moșilor geameni. DOSOFTEI, V. S. septembrie 3^r/20. Să se facă . . . două pomeniri, una la ziua hramului și alta la ziua moșilor (a. 1805). URICARIUL, XI, 325. Într-o zi, prin luna lui mai, aproape de moși. CREANGĂ, A. 5. Această pomenire și jertfă. . . se numea pretutindeni, în toate țările locuite de români, moși. MARIAN, î. 380. Moșii de iarnă, numiți altmintrelea și moșii de cîrnelegi, cad în unele părți sîmbătă înainte de săptămîna albă. id. S. R. I, 260, cf. 261, II, 162, 166, 255, id. NA. 80. Sîmbăta de dinaintea hranghelului. . . pe alocuri se mai numește și moșii de hranghel sau moșii de toamnă. PAMFILE, S. T. 74, cf. 62, 124. Sîmbăta duminicii mari, în ajunul duminicii mari, numită și moșii duminicii mari, moșii rusaliilor, moșii de rusalii. id. S. V. 7, cf. ȘEZ. XXII, 60, ARH. FOLK. III, 151, ALR II/I h 216/2. Moșî ăi dă toamnă dzîŝim moșî dă brîndză. ALR II/I h 216/29. ♦ Obiecte sau alimente date de pomană în ziua moșilor (I 5). În multe comune. . . nu se trimit în aceste două zile numai plăcinte, ca moși, ci și alte obiecte. MARIAN, S. R. II, 255. Toate aceste lucruri cari se duc spre a fi împărțite se numesc moși. PAMFILE, S. V. 8, cf. 9. ♦ Bîlci tradițional de mari proporții, organizat anual în București, în sîmbăta dinaintea rusaliilor ; p. e x t. tîrg, loc unde sînt organizate distracții publice. Și se pare că auzi la moși strigătul precupeților. ALECSANDRI, T. 1201. Nopțile le petreceam la „Vendig in Vien”, un cîmp de moși cu atracții felurite. BRĂESCU, A. 242. Să ne vedem sănătoși în tîrg la moși. MAT. FOLK. 1 173. ◊ E x p r. S-a strîns lumea ca la moși, se spune cînd se adună multă lume pentru a vedea un lucru curios. Cf. DL, DM. 6. (Învechit) Primul deținător, cu titlu de moștenitor, al unui pămînt; (învechit) bătrîn, stîlp, tei. Am văzut 20 de moșneni cu sînurile pline de hrisoave. . . și am fost silit să caut pe cel dintîi moș. GOLESCU, Î. 63. Pămîntenii era mai noi moși, veniți și așăzați de mai din urmă. PISCUPESCU, O. 26/4. Răzășiile provenite din daniile domnești sau în genere de la un autor unic, se împărțeau pe bătrîni, în Muntenia pe moși. I. BRĂESCU, M. 21. II. 1. (Regional) Numele mai multor pești: a) (Și în sintagma moș de Dunăre, BĂCESCU, P. 108, moș de baltă, id. ib.) Ghiborț (Acerina cernua). Cf. ANTIPA, P. 439, id. F. I. 31, ATILA, P. 504, BĂCESCU, P. 107, 108, H I 137. b) (Și în sintagmele moș de baltă. BĂCESCU, P. 108, moș Antoci, id. ib. 38) Pălămidă de baltă (Pungitius platygaster). Cf. ANTIPA, F. I. 52, BĂCESCU, P. 38. ◊ C o m p u s: moș-cu-trei-ghimpi = varietate de pălămidă de baltă (Gasterosteus aculeatus ponticus). Cf. ANTIPA, F. I. 59. 2. (Regional) Știulete de porumb de pe care se desprinde greu mătasea; (regional) moșneag (II 1) (Pîraie-Fălticeni). A VI 8. 3. (Regional, la pl.) Cireșe sau vișine uscate, smochinite. Com. din PEȘTIȘANI-TÎRGU JIU. 4. (Prin Munt.) Cocoloș rămas după stoarcerea nucilor. RĂDULESCU-CODIN, 51. 5. (Prin Munt.) Caltaboș sau cîrnat pregătit din intestinul gros al porcului. Cf. ALR I 747/768, L. ROM. 1959, nr. 2, 53. 6. (În opoziție cu babă) Partea cu cîrlig a unei copci. ♦ Disc al unei capse, care se îmbucă în celălalt disc. – Pl.: moși. - Și: (regional, I 3) muș s. m. H IX 82. – Derivat regresiv de la moașă.

POPREALĂ, popreli și poprele, s. f. 1. (Învechit) Oprire, împiedicare, opreliște, interzicere. Carul vătafului Alexandru a sosit pe uscat, fără poprele. ODOBESCU, S. A. 293. Vine un moment al anului cînd d-odată vînătoarea se închide... iar vînătorilor li se impune pedeapsa poprelii. id. ib. 331. 2. (Arhaizant) Reținere provizorie pe timpul cercetării penale, de către autoritatea legală. Va fi făcut vreo poznă. Stă la popreală. SADOVEANU, B. 41. ◊ Expr. A pune (pe cineva) la popreală = a aresta, a ține la arest;a băga la închisoare. Dumneata n-ai să strigi, fiindcă te pun la popreală în casă și-ți așez doi dorobanți la poartă. PAS, L. I 39. M-au întrebat unde mă duc; le-am spus numaidecît; mi-au luat vînatul și peștele și m-au pus la popreală. SADOVEANU, F. J. 12. Împăratul puse deocamdată la popreală pe cei trei frați, îi găzdui și ospătă împărătește, dar nu le dete voie să se depărteze. POPESCU, B. II 63.

coadă sf [At: PRAV. 49 / Pl: ~de, cozi (înv) / E: ml coda] 1 Apendice terminal al coloanei vertebrale a corpului vertebratelor. 2-3 Smoc de păr (sau de pene) care acoperă coada (1). 4-5 Păr (sau penaj) crescut în prelungirea cozii (1). 6 (Pop; pex; îs) ~ de vită Vită (slabă). 7 (Îla) Cu ~ Codat. 8-9 (D. competitori; îlav) La (sau în) ~ Pe cel din urmă loc sau printre ultimii. 10 (Îlav) De la ~ De la sfârșit spre început. 11 (Reg; îs) ~ de câine^[1] Om de nimic. 12 (Rar; d. păr sau mustăți; îla) ~ rățoiului Cârlionțat. 13 (Pfm; îla) (Get-beget) (de) ~da vacii Neaoș. 14 (Pfm; d. câini sau alte animale; îe) A da din ~ A se gudura. 15 (Pfm; d. oameni; îae) A linguși pe cineva. 16 (Îvp; îe) A fâțâi ~da (ca vulpea) A se comporta într-un mod care denotă viclenie. 17 (Pfm; îe) A-și vârî (sau a-și băga) ~da ori a da cu ~da A se amesteca în chestiuni care nu-l privesc (provocând complicații). 18 (Pfm; îe) A-și vârî (sau a-și băga) dracul ~da A se ivi neînțelegeri sau complicații într-o situație sau stare de lucruri. 19 (Pfm; îae) A (se) urzi o intrigă. 20 (Pop; îe) A se apuca de ~ sau a încăleca pe (la) ~da calului A începe ceva într-un mod greșit. 21 (Pfm; îe) A călca (pop, șarpele sau pe cineva) pe ~ A supăra. 22-23 (Îvp; îe) Din opincă Exprimă zădărnicia sau netemeinicia unei lucrări. 24 (Pfm; îe) A(-i) lega (cuiva) o tinichea (sau tinicheaua, reg, bășica ori tigva) de ~ A(-i) atribui cuiva (pe nedrept) fapte, lucruri reprobabile spre a-l compromite. 25 (Pfm; înv; îae) A concedia (nejustificat). 26 (Pfm; îe) A pune ~da pe (sau la) spinare A o rupe la fugă. 27 (Pfm; îe) A-și face ~da colac A se sustrage de la o răspundere. 28 (Pfm; îlav) Cu ~da între picioare (sau, reg, între vine) Rușinat. 29 (Pfm; îe) A scurta (sau a tăia) cuiva din ~ A tempera pornirile cuiva. 30 (Pfm; îe) A scăpa scurt din ~ A scăpa dintr-o mare primejdie dificil și cu pagube. 31 (Pfm; îe) A ține (sau a ridica) ~da sus ori a ședea cu ~ îmbârligată A se mândri (nejustificat). 32 (Pfm; îe) A nu avea nici cap, nici ~ sau a fi fără cap și ~ A nu avea nici o logică. 33 (Pfm; îae) A fi alcătuit fără ordine. 34 (Pfm; îe) A trage mâța (sau dracul) de ~ A o duce greu material. 35 (Pfm; irn; îe) A umbla câinii cu covrigii (sau colacii) în ~ A te bucura de bunăstare fără nici un efort. 36 (Reg; îe) ~da-i grasă! Exprimă credința că cel mai important e finalul. 37 (Pfm; îe) A prinde prepelița (sau purceaua) de ~ A se îmbăta. 38 (Pfm; îe) A (o) lua (ceva) de ~ A se pune pe treabă. 39 (Pfm; d. femei; îe) A-și vedea de ~da măturii (sau tigăii) A se ocupa (numai) de treburile gospodărești. 40 (Pfm; îe) A fi (sau a rămâne) scurt în ~ A o păți. 41 (Pfm; îe) A-i atârna (cuiva) de ~ A atribui cuiva o vină. 42 (Pfm; îae) A porecli. 43 (Pfm; îe) A strânge mâța de ~ A constrânge^[2]. 44 (Pfm; îe) A înnoda ~da la câini (sau câinii în ~) A fi viclean. 45 (Pfm; îae) A vagabonda. 46 (Pfm; îae) A sta degeaba. 47 (Pfm; îe) A trage la (sau sub) ~ A avea relații sexuale. 48 (îrg; d. vaci, îe) A sta în ~ A fi foarte slabă. 49 (Pfm; îe) A o da de ~-n vale A eșua într-o acțiune. 50 (Pfm; îae) A sărăci. 51 Partea unde se îngustează un lac, un iaz etc. 52 Loc pe unde se scurge apa dintr-un râu într-un iaz. 53 Șir (lung) de oameni care își așteaptă rândul pentru a obține ceva. 54 (D. oameni, îe) A face ~ A se așeza la rând, așteptând să obțină ceva. 55 Parte dinapoi, mai îngustă, a corpului unor animale. 56 Partea dinapoi (prelungită) a obiectelor de vestimentație (mai ales feminine) Si: trenă. 57 (Pfm; îe) A se ține de ~da cuiva sau, rar, a se ține (sau a umbla) ~ după cineva A căuta cu insistență compania cuiva. 58 Părul (femeilor) crescut și împletit Si: (pop) cosiță. 59 Prelugire luminoasă a cometelor. 60 Fâșie îngustă din cârpă sau hârtie pusă la zmeu pentru a-l echilibra în aer. 61 (Rar) Mână. 62 (Fam; îe) ~ de topor Persoană folosită de dușman împotriva grupului din care ea face parte. 63 Parte terminală a unui obiect, fenomen etc. 64 (Pfm; îe) A-i ieși (cuiva) (sau a avea) venin la ~ A-și arăta (în final) răutatea. 65 (Ast; pop; îc) ~da-câinelui^[3] sau ~da-căruței Stea din Constelația Taurului. 66 (Pop; îc) ~da-guzganului Boală pe care o fac la coadă caii. 67 (Pfm; îe) A împleti ~ (sau cosiță) albă A rămâne sau a îmbătrâni nemăritată. 68-69 (Pfm; îe) A avea ~ lungă, minte scurtă A nu fi (prea) inteligent. 70 (Pfm; îe) A rămâne la ~da sapei A scăpăta. 71 (Pfm; d. copii sau tineri; îae) A nu continua studiile. 72 (Îe) A trage cu ~da ochiului A privi pe furiș. 73 (Îe) A face cu ~da ochiului A face (cuiva) un semn discret din ochi. 74 (Fig) Persoană de rang inferior. 75 (Pfm; îe) A pune (sau a scoate) ~ (sau cozi) cuiva A bârfi pe cineva. 76 (Pfm; îae) A batjocori pe cineva. 77 (Pop; îs) ~da carului sau ~da trăsurii Partea dinapoi a trăsurii, ca o treaptă, pe care se stă Si: (pop) codirlă, șireglă. 78 (Înv; îs) ~da oștii (sau, înv, ~da obuzului ori taberii) Ariergardă. 79 (Îs) ~da-ochiului Unghiul extern al ochiului. 80 (Îs) ~da mesei Loc unde stau cei ce nu se bucură de onoruri. 81 (Înv; îs) ~ de mare Golf. 82 (Înv; pex; îas) Ocean (1). 83 (Îvr; șîe) ~ la gură Zăbală. 84 (Înv; îe) ~ de mătase Panglică pentru prins părul în coadă (56). 85 (Fig; îe) Minciună cu ~ Minciună sfruntată. 86 (Îlav) La ~ Pe ultimul loc. 87 (Îoc de frunte; îla) De ~ Nu prea bun. 88 (Spc; șip) Pleavă (resturi). 89 Parte a unei plante care leagă fructul, frunza sau floarea de tulpină ori de creangă Vz peduncul. 90 (Bot; reg) Pipirig (Equisetum hiemale). 91 (Bot; reg; îc) ~da-alor-de-vânt Brădișor (Lycopodium clavatum). 92 (Bot; reg; îc) ~da-boului Comaci. 93 (Bot; reg; îae) Coada-vacii. 94 (Bot; reg; îc) ~da-buhaiului Plantă nedefinită mai îndeaproape. 95 (Reg; îc) ~da-calului (sau ~-goală, ~da-iepei, ~da-mânzului, ~da-șopârlei) Plantă erbacee din familia equisetaceelor, care crește prin fânețe și câmpuri umede, cu două feluri de tulpini, una fertilă, gălbuie, terminată într-un spic, și o alta sterilă, verde, ramificată Si: (reg) barba-sasului, barba-ursului, bota-calului, bota-cucului, brădac, brădișor, brăduleț, brăduștean, codăie, codăie, iarbă-de-cositor, mânzoaică, nodățică, opintici, părul-porcului, peria-ursului, perie-ursească, șirușliță (Equisetum arvense). 96 (Bot; reg; îae; șîc ~da-iepei, ~da-mânzului) Barba-ursului (Equisetum silvaticum). 97 (Reg; îae) Plantă erbacee din familia equisetacee, care crește prin locuri umede sau mlăștinoase, cu tulpini fertile alb-roșietice și tulpini sterile albe sau verzui Si: (reg) barba-sasului, barba-ursului, brad, brădac, brădișor, codâie-de-a-mare, părul-porcului (Equisetum telmateja). 98 (Reg; îae; șîc ~da-mânzului) Plantă acvatică din familia hippuridacee, cu tulpina dreaptă și cu frunze lineare, dispuse în verticile, cu flori hermafrodite mici și verzui Si: (reg) brăduț-de-apă, iarba- sasului,porob, silhă (Hippuris vulgaris). 99 (Bot; reg; îae) Briofita (Mnium affine). 100 (Bot; reg; îc) ~da calului-de-râturi Luioane (Equisetum pratense). 101 (Bot; reg; îc) ~-de-căprioară Cupe (Gentiana acaulis). 102 (Reg; îc) ~da-câinelui Planta Linaria intermedia. 103 (Reg; îc) ~da-cocoșului Plantă erbacee din familia liliaceelor, cu frunze scurt pețiolate, ovale, acoperite cu peri moi, cu stamine glabre și flori, care crește în păduri umbroase și este întrebuințată în medicina populară Si: (reg) cerceluși, clopoțele, cocoși, creasta-cocoșului, iarbă-de-dureri, pecetea-lui-Solomon (Polygonatum latifolium). 104 (Reg; îae) Plantă erbacee din familia liliaceelor, cu frunze amplexicaule, cu stamine păroase și 3-5 flori, care crește în păduri umbroase Si: (reg) cerceluși, clopoțele, iarbă-de-dureri, pecetea-lui-Solomon (Polygonatum multiflorum). 105 (Reg; îae; șîc ~da-racului) Plantă erbacee din familia liliaceelor, cu frunze alterne ovale, cu flori albe verzui dispuse câte trei și fructe boabe albastru-închis, care crește în păduri umbroase Si: (reg) cerceluși, clopoțele, cocoș, creasta-cocoșului, iarbă-de-dureri, pecetea-lui-Solomon (Polygonatum odoratum). 106 (Reg; îae) Plantă erbacee glabră din familia liliaceelor, cu flori mici, alb verzui, cu periant alb roz și fructele boabe roșii, care crește în păduri umbroase Si: (reg) cerceluși, clopoțel (Polygonatum verticillatum). 107 (Bot; Buc; îc) ~da-cucului Mușchi ce crește în locuri umede în tufe verzi cu rețele de fire ruginii (Mnium affine). 108 (Bot; reg; îc) ~-de-stea Iarbă neagră (Calluna vulgaris). 109 (Bot; reg; îc) ~da-găinii Iarbă-moale. 110 (Bot; reg; îc) ~-de-găină Rocoină. 111 (Reg; îc) ~-grasă Soi de strugure nedefinit mai îndeaproape. 112 (Bot; reg; îc) ~da hălor din vânt Struțișori (Selaginella helvetica). 113 (Bot; reg; îc; șîc ~da-lupului, ~da-vacii) ~da hulpii Bătrâniș (Erigeron canadensis). 114 (Reg; îc) ~da-ielelor Sâlnic (Glechoma hirsuta). 115 (Reg; îc) ~da-iepurelui Plantă erbacee păroasă din familia gramineelor, care crește în zone alpine și subalpine, cu foi rigide în partea superioară și verzi în cea inferioară, cu un spic verde (Sesleria heuffleriana). 116 (Reg; îc) ~da-leului Plantă erbacee din familia labiatelor, care crește în locuri necultivate, cu tulpina ramificată, cu frunzele inferioare în cinci lobi iar cele superioare trilobate, cu flori mici roz în corolă Si: talpa-gâștei (Leonurus cardiaca). 117 (Reg; îc) ~da-lupului Plantă erbacee din familia labiatelor, care crește în tufișuri și pe marginea drumurilor, cu tulpina ramificată, frunzele triangular-ordiforme și flori mici albăstrui-violacee dispuse în verticile multiflore Si: urechea-porcului (Salvia austriaca). 118 (Bot; reg; îae; șîc ~da-vacii) Lumânărică (Gentiana asclepicidaea). 119 (Bot; reg; îc) ~da-mâței (~-de-baltă). Specie de mușchi din familia sphagnaceelor, care crește prin locuri mlăștinoase și prin turbării, alb-gălbui, cu frunzele mici, dese, fără nervură Si: (reg) bungeac, penița-bungeacului (Sphagnum acutifolium). 120 (Bot; reg; îae) Briofita (Sphagnum palustre). (Bot; reg; îae; șîc ~da mâței-de-baltă) Briofita Sphagnum cuspidatum. 121 (Bot; reg; îae; șîc ~da-veveriței) Bumbăcariță (Euriophorum vaginatum). 122 (Bot; reg; îae) Iarbă-albă (Phalaris arundinacea). 123 (Bot; reg; îae; șîc ~da-veveriței) Papanași (Trifolium arvense). 124 (Bot; reg; îc) ~da mâței-de-baltă Briofita Sphagnum cymbifolium. 125 (Bot; reg; îae) Briofita Sphagnum fimbriatum. 126 (Reg; îc) ~da-lupului- vânătă, ~da-mielului Plantă erbacee din familia scrofulariaceelor, care crește pe coline aride și câmpii nisipoase, cu frunze gălbui crenate, cu flori mari galbene dispuse într-un spic lung și des Si: lumânărică, lumânare (Verbascum phoeniceum). 127 (Reg; îae; șîc ~da-mâței) Plantă erbacee din familia scrofulariaceelor, care crește prin fânețe nisipoase și pășuni uscate, cu tulpini sterile pe pământ și florifere ascendente, cu frunzele pețiolate, cu flori albastru-deschis, dispuse în raceme axilare și fructul capsulă obovală Si: (reg) bobolnic, bobornic, coada-mâței, șopârliță, ventricea, ventrilică (Veronica prostata). 128 (Bot; reg) Plantă nedefinită mai îndeaproape. 129 (Bot; reg; îc) ~da-oii Hreniță (Lepidium campestre). 130 (Reg; îae) Soi de strugure nedefinit mai îndeaproape. 131 (Reg; îc) ~da-păunului Plantă nedefinită mai îndeaproape. 132 (Bot; reg; îc) ~da-pisicii Traista-ciobanului (Capsella bursa-pastoris). 133 (Bot; reg; îc) ~da-popii Spânz (Helleborus purpurascens). 134 (Bot; reg; îc) ~da-priculicilor Barba-popii (Aruncus vulgaris). 135 (Reg; îc) ~da-dracului, ~da-racului Plantă erbacee din familia rozaceelor, care crește prin locuri umede, cu frunze întrerupt-penatifide, foliole lunguiețe dințate, verde-argintii și flori solitare mari, galbene Si: argentină, argindeană, argințică, argințel, buboasă, buruiană, forostoi, iarba-gâștii, iarba-sclintiturii, iolut, sclintită, prititoare, scrintea, scrintee, scrintitoare-de-baltă, scrânteală, scrintitoare, scrintitură, troscot, vintricea, zolotnic (Potentilla anserina). 136 (Bot; reg; îae) Turiță mare (Agrimonia eupatoria). 137 (Bot; reg; îae) Ochiul boului (Chrysanthemum leucantheum). 138 (Bot; reg; îae) Drețe (Lysimachia nummularia). 139 (Bot; reg; îc) ~da-raiului Peliniță (Artemisia annua). 140 (Reg; îc) ~da-rândunicii Plantă erbacee din familia marcantiaceelor, care crește prin locuri umede, pe ziduri și prin pietriș, cu talul cărnos, verde, poros, pe a cărui suprafață se văd organele de reproducție asexuată formate în lame verzi și organele de reproducție sexuată, reprezentate de pedunculele laterale Si: (reg) călbează, fierea pământului, mușchi de baltă, mușchi de fântână, mușchi de mlaștină (Marchantia polymorpha). 141 (Bot; reg; îae) Nemțișori (Consolida regalis). 142 (Pop; îae) Fluture mare, frumos colorat, cu o prelungire în partea posterioară a aripilor (Papilio machaon și Papilio podalirius). 143 (Bot; reg; îc) ~da-schimbării Umbra iepurelui (Asparagus tenuifolius). 144 (Reg; îc) ~-solzoasă Planta Aegilops incurvata. 145 (Bot; reg; îc) ~da-șopârlei Barba ursului de bahne (Equisetumpalustre). 146 (Bot; reg; îae) Șopârliță (Veronica orchidaea). 147 (Reg; îc) ~da-șoricelului Plantă erbacee din familia compozitelor, cu tulpina păroasă, frunzele penate și păroase, cu flori albe sau roz-trandafirii în corimb Si: (reg) sorocină, șereșină, tormac-alb (Achillea collinci). 148 (Bot; reg; îae; șîc ~da-șoarecelui, ~da hârcelui, ~da hârțului, Ban, ~da-sorocinii) Brădățel (Achillea millefolium). 149 (Reg; îae) Planta din familia compozitelor Achillea neilreichii. 150 (Bot; reg; îae) Pâinea-lui-Dumnezeu (Achillea pannonica). 151 (Bot; reg; îae) Sorocină (Achillea setacea). 152 (Bot; reg; îae) Rotoțele-albe (Achillea ptarmica). 153 (Bot; reg; îae) Pătlagină-îngustă (Plantago lanceolata). 154 (Reg; îc) ~da-șoricelului-de-munte Plantă erbacee din familia compozitelor, care crește prin pășunile pietroase din zonele subalpine, cu tulpina păroasă, frunze auriculare și florile albe (Achillea distans). 155 (Reg; îae) Plantă erbacee din familia compozitelor, care crește în regiunile montane, cu tulpina păroasă, frunze sesile, auriculate și florile roșietice, mai rar albe, în capitule (Achillea tanacetifolia). 156 (Reg; îc) ~da-vacii Plantă erbacee țepos-păroasă din familia boraginaceelor, care crește prin pășuni, câmpuri și fânețe uscate, cu tulpina ramificată erectă, frunze lanceolate, cu flori albe în spice geminate, cu staminele mai lungi decât corola și cu fructele nucule Si: capul-șarpelui, ursoaică (Echium altissimum). 157 (Reg; îae; șîc ~da-boului, ~da-lupului, ~da-mielului) Plantă erbacee din familia scrofuliaceelor care crește pe coline aride sau câmpii nisipoase, cu frunze crenate, flori mari galbene și cu două stamine glabre păroase Si: captalan-de-cel-galben, corobatică, corovatic, corovatică, cucuruz-galben, cucuruzoi, lipan, lipean, lumănarea-Domnului, luminea, lumânare, lumânărică, lumânărică-Domnului, pur, rănzișoară (Verbascum phlomoides). 158 (Reg; îae; șîc ~da-boului, ~da-lupului) Plantă erbacee din familia scrofuliaceelor, care crește prin locuri uscate, la marginea pădurilor, cu frunze mari și flori galbene, fără miros, dispuse într-un racem terminal simplu Si: lipan, pur (Verbascum thapsiforme). 159 (Reg; îae; șîc ~da-lupului) Plantă erbacee din familia scrofuliaceelor, care crește prin locuri umede din zonele montane, cu tulpină înaltă, frunze bogate, cu flori mari, albastre sau alb-gălbui, solitare Si: ciucurică, corobatică, corovatic, lemnul-Domnului, lipan, luminare, luminea, lumănarea-Domnului, lumânărica-Domnului, pur (Verbascum thapsus). 160 (Reg; îae) Planta Verbascum chaixii. 161 (Bot; reg; îae) Praz (Allium porum). 162 (Bot; reg; îae) Pur (Allium rotundum). 163 (Bot; reg; îae) Jale-de-câmp (Salvia nemorosa). 164 (Bot; reg; îae) Jale² (Salvia pratensis). 165 (Bot; reg; îae) Lumânărica-peștilor (Verbascum nigrum). 166 (Bot; reg; îc) ~da-vânătorului Saschiu (Vinca minor). 167 (Reg; șîc) ~da-șoarecelui, ~da-vulpii Plantă erbacee din familia graminaceelor, care crește prin livezi și fânețuri, cu rizom târâtor, tulpina erectă, frunzele superioare alungite și florile verzi dispuse în spicule uniflore ovale (Alopecurus geniculatus). 168 (Reg; îae) Plantă erbacee din familia graminaceelor (Alopercus lagurifomis). 169 (Reg; îae) Plantă erbacee din familia graminaceelor (Alopecurus pratensis). 170 (Bot; reg; îae) Știr (Phleum paniculatum). 171 (Bot; reg; îae) Știr roșu (Amaranthuspaniculatus). 172 (Reg; îc) ~da-zmeului Mică plantă erbacee veninoasă din familia araceelor care crește prin mlaștini, cu rizom gros, târâtor, cu frunze glabre, lucitoare, cordiforme și fructe bace roșii Si: (reg) iarba-șarpelui, scălcele, scălciuțe, tămâiță (Calla palustris). 173 (Bot; reg; îc) Cinci-coade Căldărușă (Aqulegia vulgaris). 174 (Orn; pop; îs) ~-făloasă Codobatură. 175 (Orn; pop; îc) ~-roșie (sau roșă) Codroș. 176 (Ic) ~ de rândunică Cep la capătul^[4] unei bârne sau al unei scânduri, tăiat în forma cozii de rândunică. 177 (Îae) Formă de încheiere a lemnelor de construcție. 178 (Îc) ~-de-șoarece Ferăstrău ascuțit pentru făcut găuri și tăiat cercuri. 179 (Îc) ~-de-vulpe Ferăstrău care taie părțile lemnului ce nu pot fi tăiate cu ferăstrăul încordat. 180 (Reg) Chișiță. 181 (Îrg) Teren din apropierea unui izvor. 182 (Îrg) Terenul de unde începe o vale, o râpă etc. 183 (Îrg) Teren ce se întinde între un izvor și un deal. 184 (Îvp; îc) ~da veacului Sfârșitul lumii. 185-186 (Fig) Partea (sau persoana) cea mai puțin importantă. 187 (Pfm; la oameni și cai) Penis. 188 (Îvp; îlav) De când nemții cu ~ De demult. 189 (Îvp; îe) A se ține de ~da albiei A se chinui să fie în rândul lumii. 190 (Îvp; îe) A pune (sau a scoate) ~ (ori cozi) A batjocori. corectat(ă)