țăpoi² sn [At: I. IONESCU, C. 122/11 / V: țep~ / Pl: ~oaie / E: țeapă + -oi] 1 (Reg) Bucată (lungă) de lemn ascuțită la un capăt Si: țepușă (1). 2 (Reg) Par¹ în care se înfig snopii pentru a se usca. 3 (Reg) Fiecare dintre cele două prăjini care servesc la căratul fânului, ținute cu mâinile de către două persoane. 4 Furcă de obicei de lemn, având două sau trei coarne și coadă lungă, cu care se ridică snopii de grâu, fânul, paiele etc. Si: furcoi (1), (reg) țăpoaică² (1). 5 (Îe) A fi pus (sau azvârlit) cu ~ul (sau din ~) A fi aruncat la întâmplare. 6 (Pex) Cantitate de fân care se poate lua o dată cu țăpoiul² (4) Si: pală¹. 7 Unealtă de pescuit de forma unei furci cu mai mulți dinți, care se înfige în corpul peștilor Si: ostie¹. 8 (Reg) Mânerul sacului de pescuit având forma unei furci de lemn cu două coarne. 9 Par¹ lung și gros, prevăzut cu un vârf metalic, folosit la vânătoare. 10 (Reg) Fiecare dintre căpriorii așezați la mijloc, între sape, la cele două capete ale acoperișului caselor țărănești. 11 (Reg) Ghimpe (la plante). 12 (Reg) Târnăcop. 13 Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 14 Melodie după care se execută țăpoiul² (13).