EXCEPȚIE s.f. 1. Ceea ce nu se conformează unei reguli generale; abatere de la o normă (generală); ceea ce nu este obișnuit, normal. ◊ Cu excepția = afară de...; fără excepție = fără deosebire. 2. Mijloc de apărare în justiție care tinde să schimbe soluționarea cazului sau să atace forma de judecată. [Gen. -iei, var. escepțiune, excepțiune s.f. / cf. fr. exception, lat. exceptio].

EXCEPȚIE s. f. 1. ceea ce nu se conformează unei reguli generale; abatere de la o normă (generală); o complement circumstanțial de ~ = complement care desemnează obiectul sau faptul ce exprimă o excepție în raport cu subiectul, cu numele predicativ sau cu complementul; propoziție de ~ = propoziție circumstanțială care corespunde complementului circumstanțial de excepție; cu ă = afară de...; fără ~ = fără deosebire; de ~ = excepțional. 2. mijloc de apărare în justiție care tinde să schimbe soluționarea cazului sau să atace forma de judecată. (< fr. exception, lat. exceptio)

ANOMALÍE (< fr., lat.) s. f. Abatere de la normal, de la regulă; spec., abatere de la caracterul normal al construcției sau formei unui organ, a unei părți a corpului sau a întregului organism; (în sens larg) malformație congenitală. ♦ A. de temperatură = abatere a temperaturii medii a unui punct față de valorile medii multianuale. ♦ A. geochimică = deviație a conținutului în elemente chimice al unei porțiuni de teren față de fondul general al regiunii sau al scoarței terestre. ♦ A. geofizică = deviație a caracteristicilor geofizice, evidențiață prin măsurători pe o anumită suprafață, în raport cu fondul general al regiunii sau scoarței Pămîntului. ♦ A. magnetică = deviație a cîmpului magnetic al Pămîntului de la valorile normale. Poate fi: continentală (supr. 10-100.000 km²; ex. a.m. din Siberia de Est), regională (1-10 km²) și locală, datorată prezenței zăcămintelor de fier; ex. a.m. de la Krivoi Rog, Kursk.

excepție sf [At: RÎND. JUD. 7/19 / V: (înv) esc~, escepțiune, ~iune, exțe~, exe~, (îvr) eccep~, eccepțiune, ecțe~, ece~, ~pciune, exepsie, escepsie, escepsiune, esep- / P: ex-cep~ / Pl: ~ii / E: fr exception, lat exceptio, -onis] 1 (Jur) Mijloc de apărare într-un litigiu, tinzând la amânarea soluționării acestuia sau la înlăturarea pretențiilor reclamantului, fără examinarea litigiului Si: (rar) incident. 2 Abatere de la o normă, de la o lege etc. Si: derogare, restricție. 3 Ceea ce nu se conformează unei reguli generale. 4 Abatere îngăduită de lege de la aplicarea anumitor norme juridice. 5 (Îla) De ~ Excepțional (6). 6 (Îlav) Fără ~ Fără deosebire sau omisiune. 7 (Îlav) Prin ~ În mod neobișnuit sau neprevăzut. 8 (Îlp) Cu ~ia (În) afară de... 9 (Îe) A face (o) ~ A se abate de la o regulă generală (în favoarea sau defavoarea cuiva). 10 (D. persoane; îe) A fi o ~ A se deosebi, prin calități superioare, de ceilalți. corectat(ă)

regulat, ~ă [At: (a. 1831) URICARIUL, II, 217 / V: lăgurat, (reg) răg~ / Pl: ~ați, ~e / E: regulă, lăgurat prin metateză] 1-2 a, av (Care este) conform unei reguli (1) stabilite în prealabil. 3-4 a, av (Care se repetă) după o anumită regulă (1) fără abatere. 5-6 a, av (Care se face) cu regularitate Si: (asr) regular (4-5). 7 a (Grm; îs) Verb ~ Verb care respectă fară excepții regulile generale ale conjugărilor. 8 av În mod obișnuit. 9-10 a, av Exact (10-11). 11 av La timp. 12 a Uniform. 13 a Care se desfășoară fără abatere. 14 a (D. armate, trupe; îoc neregulat) Care este organizat sau care funcționează pe baza unor legi sau regulamente, având un caracter permanent Si: (asr) regular (6). 15-16 sm, a (Soldat) care facea parte din trupele cu caracter permanent. 17 a Orânduit. 18 a Sistematizat. 19 a (D. figuri și corpuri geometrice) Care are toate laturile și toate unghiurile egale. 20 a (D. trăsături, forme etc.) Alcătuit din elemente care se regrupează ordonat sau simetric Si: proporțional. 21 av (Reg) Hotărât (5).

ABATERE, abateri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) abate² și rezultatul ei. ◊ Expr. Abatere de la regulă = excepție. ♦ Încălcare a unei dispoziții cu caracter administrativ sau disciplinar. 2. Diferența dintre valoarea efectivă sau valoarea-limită admisă a unei mărimi și valoarea ei nominală. ♦ (Tehn.) Diferența dintre valoarea reală și cea proiectată a unei piese. – V. abate².

ANTISOCIAL, -Ă, antisociali, -e, adj. Care se abate de la regulile de bună conviețuire în societate, care constituie o primejdie pentru societate. [Pr.: -ci-al] – Din fr. antisocial.

NESPORTIV, -Ă, nesportivi, -e, adj. Care se abate de la regulile disciplinei sportive, care încalcă sportivitatea. – Ne- + sportiv.

STIL, stiluri, s. n. I. 1. Mod specific de exprimare într-un anumit domeniu al activității omenești, pentru anumite scopuri ale comunicării; fel propriu de a se exprima al unei persoane; spec. totalitatea mijloacelor lingvistice pe care le folosește un scriitor pentru a obține anumite efecte de ordin artistic. ◊ Greșeală de stil = greșeală de exprimare constând fie dintr-o abatere de la regulile sintaxei, fie dintr-o întrebuințare improprie a termenilor. ♦ Talentul, arta de a exprima ideile și sentimentele într-o formă aleasă, personală. ♦ Limbaj. ♦ (Rar) Construcția caracteristică a frazei într-o limbă. 2. Ansamblul particularităților de manifestare specifice unui popor, unei colectivități sau unui individ. ◊ Loc. adj. De stil = executat după moda unei anumite epoci din trecut. ♦ Mod, fel de a fi, de a acționa, de a se comporta. ◊ Loc. adj. și adv. În stil mare = (conceput sau realizat) cu mijloace deosebit de mari, cu amploare. 3. Fiecare dintre cele două principale sisteme de calculare a timpului calendaristic, între care există o diferență de 13 zile. ◊ Stil nou = metodă de socotire a timpului calendaristic după calendarul gregorian. Stil vechi = metodă de socotire a timpului calendaristic după calendarul iulian. II. Condei de metal sau de os, ascuțit la un capăt și turtit la celălalt, cu care se scria în antichitate pe tăblițele de ceară. III. (Bot.) Porțiune subțire și cilindrică a pistilului, care pornește de la ovar și se termină cu stigmatul. [Pl. și: (III) stile] – Din fr. style, lat. stilus.

ANOMALIE ~i f. Abatere de la regula obișnuită: deviere de la starea normală. [G.-D. anomaliei] /<fr. anomalie

ECART ~uri n. 1) Distanța care separă două obiecte ce pot fi îndepărtate sau care se îndepărtează; interval. 2) fig. Îndepărtare de la regulile de conduită; abatere. /<fr. écart

IREGULARITATE ~ăți f. 1) Aspect iregular; lipsă de regularitate; neregularitate. 2) Atitudine sau faptă iregulară; abatere de la regula generală, de la lege. /<fr. irrégularité, lat. irregularitas, ~atis

REGULAT² ~tă (~ți, ~te) 1) v. A REGULA. 2) Care se repetă cu precizie la anumite intervale. 3) Care nu prezintă abateri de la regulă, de la normă. Respirație ~tă. * Verb ~ verb care se conjugă după regulile generale. 4) Care este cumpătat; fără excese. Viață ~tă. 5) Care este compus din părți identice. * Poligon ~ poligon care are toate laturile și toate unghiurile egale. 6) Care constă din elemente aranjate armonios. Trăsături ~te. /<lat. regulatus

DESCALIFICA vb. I. tr. A declara (pe cineva) nedemn de stimă, de respect; a dezonora. ♦ A exclude dintr-o competiție (sportivă) pentru comportare necorespunzătoare, pentru abateri, încălcarea anumitor reguli etc. [P.i. descalific, 3,6 -că, var. discalifica vb. I. / < fr. disqualifier, după califica].

DEVIANȚĂ s.f. (Psih.) Tip de conduită care se abate de la regulile admise de societate. [< fr. déviance].

DESCALIFICA vb. I. tr. 1. a declara (pe cineva) nedemn de stimă, de respect; a dezonora. 2. a exclude dintr-o competiție (sportivă) pentru comportare necorespunzătoare, abateri, încălcarea anumitor reguli etc. II. refl. a-și pierde calificarea profesională. (după fr. disqualifier)

DEVIANȚĂ s. f. tip de conduită care se abate de la regulile admise de societate. (< fr. déviance)

IREGULARITATE s. f. 1. neregularitate. 2. faptă, atitudine care constituie o abatere de la regulă. (< fr. irrégularité, lat. irregularitas)

ABATERE, abateri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) abate și rezultatul ei; îndepărtare; călcare, încălcare; infracțiune, contravenție. ◊ Expr. Abatere de la regulă = excepție. 2. Diferența dintre valoarea măsurată și valoarea reală a unei mărimi. ♦ (Tehn.) Diferența dintre dimensiunea reală și cea proiectată a unei piese.

eveniment s. n. (circ.) Accident ◊ „Automobiliștilor, membri ai Automobil Clubului Român, care de-a lungul unei perioade de 15 ani – de la 1 septembrie 1969 – n-au avut abateri de la regulile de circulație – înscrise în permisul de conducere – li se vor acorda diplome de «Automobilist fără evenimente».” I.B. 19 IV 74 p. 3. ◊ „După scoaterea vagonului din garnitură, fusul de osie, care produce flacăra, s-a rupt. A fost evitat – cum se spune – un grav eveniment feroviar.” Sc. 29 VI 75 p. 3. ◊ „Evenimente rutiere” R.l. 4 II 76 p. 5. ◊ „O noapte la serviciul intervenții la evenimente de la Miliția Capitalei.” Sc.tin. 6 IV 81 p. 4; v. și R.l. 26 XI 76 p. 5, Sc. 4 V 79 p. 5 (formal din fr. événement; DN, DEX, DN3 – alte sensuri)

abátere s.f. 1 Îndepărtare, deviație de la direcția inițială sau normală. ◊ Abatere de la regulă = excepție. ♦ fig. Îndepărtare de la o normă, de la o linie de conduită, de gîndire etc. ♦ (jur.) Încălcare a unei dispoziții cu caracter administrativ sau disciplinar. Abaterile Turciei de la tractatele ce le avea (GHICA). 2 (tehn.) Diferența dintre valoarea efectivă sau valoarea-limită admisă a unei mărimi și valoarea ei nominală. ♦ Diferența dintre dimensiunea reală și cea proiectată a unei piese. 3 (mar.) Operația de întoarcere intenționată a prorei unei nave într-o anumită direcție. 4 (gram.) Excepție. 5 (econ.) Abatere fiscală = parte procentuală din venit, care este scutită de impozit. Abatere monetară = factor de natură inflaționistă care se caracterizează prin creșterea mai rapidă a masei monetare în raport cu masa bunurilor și serviciilor, manifestată prin majorări ale prețurilor și scăderea puterii de cumpărare a unei monezi. ◊ Compus: abatere-standard = indicator de măsurare a dispersiei valorilor unei variabile aleatorii. • pl. -i. /v. abate².

*poétic, -ă adj. (lat. poéticus, d. vgr. poietikós). Relativ la poezie: formă poetică. Frumos par’c’ar fi în poezie: descriere poetică. Licență poetică, abatere de la regulele limbiĭ saŭ versurilor. S. f. Știința care arată regulele poeziiĭ. Carte în care-s scrise aceste regule; poetica luĭ Aristotele, Orațiŭ, Boileau. Adv. În mod poetic: a scris poetic. La Cant. poétic (subst.), poet.

greșală f. 1. fapta de a greși: a face o greșală; 2. abatere dela o regulă: greșală de gramatică, de calcul.

ANTISOCIAL, -Ă, antisociali, -e, adj. Care se abate de la regulile de bună conviețuire în societate, care este dăunător societății. [Pr.: -ci-al] – Din fr. antisocial.

STIL, stiluri, s. n. I. 1. Mod specific de exprimare într-un anumit domeniu al activității omenești, pentru anumite scopuri ale comunicării; fel propriu de a se exprima al unei persoane; spec. totalitatea mijloacelor lingvistice pe care le folosește un scriitor pentru a obține anumite efecte de ordin artistic. ◊ Greșeală de stil = greșeală de exprimare constând fie dintr-o abatere de la regulile sintaxei, fie dintr-o întrebuințare improprie a termenilor. ♦ Talentul, arta de a exprima ideile și sentimentele într-o formă aleasă, personală. ♦ Limbaj. ♦ (Rar) Construcția caracteristică a frazei într-o limbă. 2. Totalitatea particularităților de manifestare specifice unui popor, unei colectivități sau unui individ. ◊ Loc. adj. De stil = executat după moda unei anumite epoci din trecut. ♦ Mod, fel de a fi, de a acționa, de a se comporta. ◊ Loc. adj. și adv. În stil mare = (conceput sau realizat) cu mijloace deosebit de mari, cu amploare. 3. Fiecare dintre cele două principale sisteme de calculare a timpului calendaristic, între care există o diferență de 13 zile. ◊ Stil nou = metodă de socotire a timpului calendaristic după calendarul gregorian. Stil vechi = metodă de socotire a timpului calendaristic după calendarul iulian. II. Condei de metal sau de os, ascuțit la un capăt și turtit la celălalt, cu care se scria în Antichitate pe tăblițele de ceară. III. (Bot.) Porțiune subțire și cilindrică a pistilului, care pornește de la ovar și se termină cu stigmatul. [Pl. și: (III) stile] – Din fr. style, lat. stilus.

NESPORTIV, -Ă, nesportivi, -e, adj. Care se abate de la regulile disciplinei sportive, care încalcă sportivitatea. – Pref. ne- + sportiv.

EXCEPȚIE, excepții, s. f. Abatere de la regula generală, ceea ce nu se supune normei generale. Limbile cu regule și excepții. RUSSO, S. 69. Excepția confirmă regula. ◊ Expr. Cu excepția = afară de. Îi plăceau toate materiile, cu excepția matematicii. Fără excepție = fără deosebire. Să pornească toți, fără excepție. BOLINTINEANU, O. 263. A face excepție = a) a se deosebi, a se abate de la regula generală. Nu fac excepție de la regulă; b) a proceda altfel decît de obicei. Fac excepție pentru tine. – Variantă: escepție (NEGRUZZI, S. I 348) s. f.

NEREGULARITATE, neregularități, s. f. Abatere de la regulă, de la forma obișnuită, deviere; (concretizat) formă, lucru neregulat. Căile cetății [Iafa] sînt strîmte și cele mai multe formate din scări de piatră, din pricina neregularității țărmului. BOLINTINEANU, O. 292.

STIL, stiluri, s. n. I. 1. Felul propriu de a se exprima al unei persoane (în special al unui scriitor); totalitatea mijloacelor lingvistice pe care le folosește un scriitor pentru a obține anumite efecte de ordin artistic. Cultivă stilul simplu și epitetul rar. TOPÎRCEANU, P. 50. Cu tot avîntul imaginației, stilul [în «Luceafărul»] e tot simplu, alcătuit din părțile esențiale și principale ale vorbirii: substantive și verbe. IBRĂILEANU, S. 131. Cezar Priboianu n-are stil îngrijit, nici fraze de efect. VLAHUȚĂ, O. AL. II 25. ◊ Stil indirect = vorbire indirectă, v. indirect. Stil direct = vorbire directă, v. direct. Stil oral = fel de exprimare în scris, care imită naturalețea exprimării orale. Figură de stil v. figură (5). Greșeală de stil = greșeală de exprimare, constînd dintr-o abatere de la regulile sintaxei sau dintr-o întrebuințare improprie a termenilor. ♦ Talentul, arta de a-și exprima gîndirea într-o formă aleasă, personală. Unii dintre cei care s-au ocupat de opera lui Tolstoi i-au reproșat lipsa de stil. SADOVEANU, E. 231. ♦ Limbaj. [Era] anost, cum se zice la București în stilul familiar. BOLINTINEANU, O. 416. ♦ (Neobișnuit) Construcția caracteristică a frazei într-o limbă. Dacă este ca neamul romîn să aibă și el o limbă și o literatură, spiritul public va părăsi căile pedanților și se va îndrepta la izvorul adevărat: la tradițiile și obiceiurile pămîntului, unde stau ascunse încă și formele și stilul. RUSSO, S. 36. Cuvintele sînt țărușile, idiotismul este marca, iar stilul este naționalitatea unei limbi. id. ib. 93. 2. Metodă, manieră de lucru, de interpretare caracteristică unui artist, unui popor, unei epoci. Ceardac, cu coloane de lemn în stil romînesc. EFTIMIU, Î. 9. Urîte construcții; nici un stil; niște turnuri făcute toate după același calup. BART, S. M. 44. Vigoare în loc de grație, demnitate în loc de frumusețe, strictă exactitate la reproducerea naturii omenești în loc de forme estetice ideale, iată calitățile ce caracteriză stilul sculpturii din timpul lui Traian. ODOBESCU, S. III 75. ◊ Loc. adj. De stil = executat după moda unei anumite epoci din trecut. Mobilă de stil. 3. Mod, fel, manieră de a fi, de a acționa, de a se comporta. Exista un anumit stil în purtarea rangului, o îngîmfare neclintită, o depărtare înghețată de lume. VORNIC, P. 90. Felul său, mai bine zis, stilul ospitalității la castelul «Iulia Hașdeu» e cu totul deosebit. CARAGIALE, N. F. 148. ◊ Loc. adj. și adv. În stil mare = (conceput sau realizat) cu mijloace mari, în mare. Și eu am impresia că am să dau o mică bătălie «în stil mare». CAMIL PETRESCU, U. N. 317. 4. (În expr.) Stil nou = metodă de socotire a timpului după calendarul gregorian. Stil vechi = metodă de socotire a timpului după calendarul iulian. II. 1. Condei de metal sau de os, ascuțit la un capăt și turtit la celălalt, cu care se scria în antichitate pe tăblițele de ceară; fig. arta scrisului, meșteșugul scriitorului. Nobilime crudă și coruptă... iată-te descrisă de stilul lui Juvenal. SADOVEANU, O. VII 97. 2. (Bot.) Gîtul pistilului care pornește de la ovar și care poartă stigmatul. – Pl. și: (II 2) stile (FLORA R.P.R. II 84).

anomalie sf [At: CANTEMIR, IST. 146 / Pl: ~ii / E: fr anomalie] 1 Abatere de la normal. 2 Abatere de la regulă. 3-4 Defect (patologic).

antisocial, ~ă a [At: DA ms / P: ~ci-al / Pl: ~i, ~e / E: fr antisocial] 1 Care se abate de la regulile de bună conviețuire în societate. 2 Care constituie o primejdie pentru societate. 3-4 Care este contrar spiritului social și societății. 5 Care nu se poate integra în societate. 6 (Flz) Care nu explică fenomenele de infrastructură prin cauze sociale.

devianță sf [At: DN³ / P: ~i-a~ / E: fr déviance] (Psh) Tip de conduită care se abate de la regulile admise de societate.

ABATERE Termen impus de gramatica normativă* pentru a desemna nerespectarea regulilor* unei limbi sau, mai restrictiv, devierile de la normele* statornicite, pentru o anumită epocă, de uzul literar* al limbii; sin. greșeală; incorectitudine; interferează, ca semnificație, cu agramaticalitate*, fiind însă mai larg și mai puțin tehnic decât ultimul, care este specializat pentru gramatica generativă* (vezi AGRAMATICALITATE). Termenul abatere are o conotație defavorabilă, implicând o atitudine de condamnare a devierilor de la normă și, dimpotrivă, de recomandare a regulii, a normei. în funcție de tipul de reguli și de norme nerespectate, se disting: a) abateri în raport cu competența* lingvistică, deci abateri de la regulile de construcție gramaticală (morfologice, sintactice, inclusiv reguli de acord* și de topică*) și de la regulile de construcție semantică; b) abateri în raport cu competența comunicativă, deci de la normele de adecvare* situațională și stilistică; c) abateri de la normele de pronunție și de la convențiile ortografice și de punctuație statornicite pentru o anumită epocă în limba literară*. Abaterea poate fi utilizată conștient, cu funcție stilistică (vezi, de ex., pentru literatura română, rolul abaterii la I.L. Caragiale). Abaterea constituie, pentru anumiți autori, criteriu esențial în definirea stilului*. Vezi AGRAMATICALITATE; CORECTITUDINE; GRAMATICALITATE. G.P.D.

ACORD 1. În limbile cu flexiune*, manifestare formală a relațiilor sintactice de dependență*, constând în impunerea de către termenul regent subordonatului său a obligației de a repeta, integral sau parțial, informația gramaticală a regentului. în grupul* nominal a! românei, se repetă, cu direcția nominal regent -> adjectiv, articol, informația de gen, de număr și de caz (ex. prețul cărții mele celei noi); în grupul predicatului, se repetă, cu direcția subiect -> predicat, informația de persoană și de număr (ex. el citește). în română, se vorbește deci despre acordul adjectivului și ai articolului cu regentul substantival și despre acordul predicatului cu subiectul. • ~ prin atracție Abatere* de la regulile de acord ale limbii literare*, constând în acordul cu termenul cel mai apropiat, și nu cu termenul care, gramatical, ar trebui să impună acordul; vezi, de ex., acordul predicatului cu determinantul subiectului, fiindcă acesta este termenul cel mai apropiat (Rezultatul de la cele mai multe examene sunt slabe), sau numai cu o parte a subiectului, în cazul subiectului multiplu* (Mă indispune minciuna și prostia). • ~după înțeles Abatere de la regulile gramaticale de acord constând în realizarea unui acord semantic, în locul unuia formal, în cazul cuvintelor care prezintă o neconcordanță între formă și sens. Substantivele colective* aflate în poziția de subiect apar frecvent cu un predicat având formă de plural, ca urmare a unui acord realizat după înțeles, și nu după formă (ex. Majoritatea au plecat). Abaterea intervine, uneori, ca efect simultan al acordului prin atracție și al celui după înțeles (ex. Mulțimea de elevi au invadat curtea școlii). 2. Acordul substitutelor* cu antecedentul* constă în repetarea de către substitut (dacă acesta aparține unei clase de pronume sau numerale care disting gramatical genul*) a informației de gen purtate de antecedent (este posibilă, dar nu obligatorie, și reluarea informației de număr); vezi construcțiile: Ion_i a mers cu elevii lui_i la teatru; Studentele_i au plecat, numai două_i au mai rămas, unde prin co-indexare* se marchează coreferențialitatea, dublată, în acest caz, și de o repetare, în forma substitutului, a genului purtat de antecedent. • Relația antecedent – substitut, care este de tip referențial, asigurând interpretarea semantică a substitutului prin antecedent (vezi LEGARE), se completează, ca o consecință a celei dintâi, și cu una de tip formal, manifestată, atunci când morfologic este posibil, prin repetarea genului. G.P.D.

atracție, abatere de la regula acordului, și anume acordul gramatical al unui cuvânt, prin atracție, cu un cuvânt vecin cu care nu are, de fapt, nici o relație gramaticală (A): „În ceea ce privesc [în loc de privește] aceste probleme...” „Ce sunt [în loc de este] cu aceste cărți...” Prin echivocul greșit (și totuși frecvent), a. are afinități de structură cu figurile ambiguității, în speță cu silepsa. A. este corelatul negativ al figurii numită silepsă. A se compara pleonasm și corelatul său negativ perisologie.

licență¹ sf [At: I. GOLESCU, C. / V: (înv) ~ție, (îvr) licință / Pl: ~țe / E: lat licentia, fr licence, ger Lizenz] 1 Permisiune de a face ceva Si: încuviințare, îngăduință. 2 (Pex; ccr) Permis. 3 Autorizație acordată de stat unui particular, contra unei taxe, pentru exercitarea unei activități economice sau comerciale ori pentru operații de import și export. 4 Taxă prin care se obține această autorizație. 5 Contract de cedare unei persoane particulare sau unui stat, a drepturilor de exploatare a unei invenții. 6 (Ccr) Invenție care face obiectul unui astfel de contract. 7 (Pex) Drept de a exploata o invenție străină. 8 (Îs ~ poetică) Abatere de la regulile gramaticale ale limbii din necesități de versificație sau stilistice. 9 (Rar) Artificiu. 10 Atitudine libertină care depășește limitele bunei-cuviințe. 11 Abuz în exercitarea libertății individuale Si: libertinaj. 12 Conduită morală lipsită de respect Si: trivialitate. 13 Libertate nelimitată de a acționa sau de a se manifesta. 14 Titlu obținut la terminarea studiilor superioare universitare, pe baza unui examen, prin care se dobândește dreptul de a exercita profesiunea corespunzătoare acestor studii. 15 Examen susținut în vederea obținerii acestui titlu. 16 (Pex) Diplomă care conferă acest titlu.

nesportiv, ~ă a [At: DEX / Pl: ~i, ~e / E: ne- + sportiv] Care se abate de la regulile disciplinei sportive.

SPANIOL, -Ă (după fr. espagnol) s. m. și f., adj. 1 S. m. și f. (La m. pl.) Popor care s-a constituit ca națiune pe terit. Spaniei. Mai trăiesc în America Latină, S.U.A., Franța și Filipine. De religie catolică. ♦ Persoană care aparține acestui popor sau este originară din Spania. 2. Adj. Care aparține Spaniei sau spaniolilor (1), referitor la Spania sau la spanioli. ◊ Artă s. = artă dezvoltată pe terit. Spaniei. Cele mai vechi manifestări datează din Preistorie (grotele pictate de la Altamira), păstrându-se și vestigii de artă feniciană, grecească, celtică, romană, vizigotă ca și paleocreștină. Între sec. 8 și 15. în partea sudică a Pen. Iberice înflorește arta arabă (Moscheea din Córdoba, Alcazarul din Sevilla, Alhambra din Granada). În N pătrunde arta romanică începând din sec. 11 (catedralele din Santiago de Compostela, Ripoll, Zamora, biserica San Isidoro din León), apoi între sec. 12 și 15 goticul (catedralele din Toledo, Burgos, Barcelona, Gerona, Sevilla, palatul din Segovia). Adoptarea în arhitectură a unor elemente ale artei arabe a determinat crearea sitlului „mudejar” (sinagoga din Córdoba, biserica San Maria la Blanca din Toledo, castelul din Medina del Campo, clopotnița catedralei din Teruel). La sfârșitul sec. 15, fuziunea cu elementele decorative italiene a dus la formarea unei arhitecturi foarte bogat ornamentate, denumită „stil plateresc” (colegiul Santa Cruz din Valladolid palatul Monterrey și fațada principală a Universității din Salamanca). Renașterea se manifestă în a doua jumătate a sec. 16 și în sec. 17 (palatul lui Carol al V-lea în în Alhambra din Granada, palatul Escorial, biserica Encarnación din Madrid, primăria din León). Pictorii Juan de Juanes, Luis de Morales, El Greco, Ribera, Zurbarán, Murillo, Velásquez, sculptorii Alonso Berruguete, Juan Martinez Montañés, Alonso Cano sunt, în sec. 16 și 17, merile figuri ale a.s. În arhitectură, stilul churrrigueresc ajunge la o decorație luxuriantă, excesivă, în vreme ce barocul propriu-zis se manifestă, la sfârșitul sec. 17 și în prima jumătate a sec. 18, într-o serie de contrucții (noua catedrală din Lerida, palatul San Telmo din Sevilla, palatul regal din Madrid). Personalitatea covârșitoare a picturii sec. 18 esre Goya. În a doua kumătate a sec. 19 se reiau stilurile în arhitectură. La sfârșitul sec. 19 și începutul sec. 20, personalități ca A. Gaudi (în arhitectură), J. Gris, J. Miró, P. Picasso și S. Dali (în pictură) aduc o contribuție importantă la arta universală. ♦ (Substantivat, f.) Limbă indo-europeană, din familia romanică grupul ibero-romanic, vorbită de spanioli; este limbă oficială în toate țările Americii Centrale și Americii de Sud, exceptând Brazilia. Este cea mai importantă limbă romanică din punctul de vedere al numărului de vorbitori (c. 425 mil., 2005) și al expansiunii terit. Este limbă de lucru la O.N.U. Structura dialecticală este foarte bine conturată de dialectele castilian, asturian, leonez, aragonez, andaluzian. Cele mai vechi texte sunt două glose romanice din sec. 10 și o notă de cheltuieli din mănăstirea Rozuela (anul 980). Primele texte literare sunt strofe finale ale unor compoziții lirice arabe sau ebraice (sec. 11-12), dar în special „Cantar de mio Cid” (păstrat într-un singur manuscris copiat la 1307). În această epocă cele mai folosite în literatură erau dialectele aragonez și leonez; de la sfârșitul sec. 15 se impune dialectul castilian. Etapele de evoluție a limbii spaniole sunt: preclasică (sec. 10-15), clasică (15-17), modernă (din 1680) Alfabet latin, bazat pe principiul fonetic, cu unele particularități. Este singura limbă care are semnele ! și ? puse și la începutul propoziției, dar răsturnate. Accentul marchează abaterile de la regulă. Prin spaniolă au pătruns în Europa cuvinte amerindiene; din spaniolă s-au dezvoltat idiomuri creole vorbite în America de Sud; multe cuvinte spaniole au intrat în limbile amerindiene.

*ANOMALIE sf. 1 Nepotrivire cu o anumită stare de lucruri, cu așteptările noastre, neregularitate: sînt multe anomalii în viața noastră de azi ¶ 2 📖 Abatere de la regulele gramaticale: o ~ nesuferită într’o gramatică regulată (NEGR.) [fr. < gr.].

*EXCEPȚIUNE, sf. EXCEPȚIE 1 Faptul de a excepta ¶ 2 Abatere de la regula generală, deosebire de ceea ce se întîmplă de obiceiu: nu e regulă fără ~ ¶ 3 ⚖️ Mijloc întrebuințat de apărare prin care tinde sau să se amîie procesul sau să critice forma sub care a fost intentată acțiunea [fr.].

ABATERE Abatere de la regulă = Excepție: Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor. (http://www.vremeanoua.ro) Abatere de la vorbă = Digresiune de la subiect: A relatat faptele făcând și destule abateri.

* EXCEPȚIUNE, sf. EXCEPȚIE 1 Faptul de a excepta ¶ 2 Abatere de la regula generală, deosebire de ceea ce se întîmplă de obiceiu: nu e regulă fără ~ ¶ 3 ⚖️ Mijloc întrebuințat de apărare prin care tinde sau să se amîie procesul sau să critice forma sub care a fost intentată acțiunea [fr.].

LICENȚĂ, licențe, s. f. 1. Titlu obținut la terminarea studiilor superioare, pe baza unui examen prin care se dobândește dreptul de a exercita profesiunea corespunzătoare studiilor făcute; examen dat pentru obținerea acestui titlu; p. ext. diplomă care conferă acest titlu. 2. Autorizație dată de stat unei persoane pentru exercitarea unui negoț special, pentru operații de import și de export etc. 3. Contract prin care posesorul unui brevet de invenție cedează cuiva dreptul de exploatare a invenției sale. 4. Atitudine, ținută care depășește limitele bunei-cuviințe; lipsă de respect pentru formele obișnuite. 5. (În sintagma) Licență poetică = abatere ușoară de la regulile gramaticale ale limbii, cerută de necesitatea rimei, ritmului sau din dorința de a realiza o notă stilistică particulară. – Din fr. licence, lat. licentia.

EXCEPȚIE s. 1. abatere. (O ~ de la regulă.) 2. (JUR.) incident. (A ridica o ~.)

NONCONFORMISM s.n. Abatere conștientă de la regulile în uz, tendința de a nu accepta moravurile, mentalitatea, tradițiile unui anumit mediu. [< fr. non-conformisme].

ANOMALIE s.f. Stare a celui anormal; abatere de la o regulă, de la o normă. ♦ Defect grav, meteahnă, beteșug. [Gen. -iei. / cf. fr. anomalie, it. anomalia, lat., gr. anomalia].

LICENȚĂ s.f. 1. (În trecut) Titlu obținut în urma unui examen special susținut la terminarea studiilor superioare, prin care se dobîndea dreptul de a exercita profesiunea corespunzătoare studiilor; examen de licență; (p. ext.) diplomă care atestă acest titlu. 2. Purtare care întrece limitele bunei-cuviințe. 3. (Rar) Învoire, permisiune. ◊ Licență poetică = abatere ușoară de la regulile gramaticale de pronunțare și de scriere corectă a cuvintelor pentru a învinge o dificultate de versificație. 4. Contract de cedare a drepturilor de exploatare a unei invenții. ♦ (Ieșit din uz) Autorizație pentru exercitarea unui anumit comerț, a unei anumite industrii sau pentru a importa și exporta mărfuri, dată de stat unui particular. [< fr. licence, it. licenza, lat. licentia].

LICENȚĂ s. f. 1. titlu la terminarea studiilor superioare, prin care se acordă dreptul de a exercita o profesiune; examen dat pentru obținerea acestui titlu; diploma obținută. 2. contract prin care posesorul unui brevet de invenție acordă unei persoane sau statului dreptul de a folosi sau valorifica invenția sa. 3. autorizație dată de stat unui particular pentru exercitarea unui anumit comerț, a unei anumite industrii sau pentru a importa și exporta mărfuri. 4. atitudine, purtare care întrece limitele bunei-cuviințe; lipsă de respect pentru formele obișnuite. 5. figură retorică prin care oratorul îndrăznește să arate preopinenților că e just ceea ce ei resping eronat. ♦ ~ poetică = abatere ușoară de la regulile de pronunțare și scriere corectă a cuvintelor, din necesități prozodice. (< fr. licence, lat. licentia)

NONCONFORMISM s. n. abatere conștientă de la regulile în uz, tendința de a nu accepta moravurile, mentalitatea, tradițiile unui anumit mediu; anticonformism. (< fr. non-conformisme)

LICENȚĂ, licențe, s. f. 1. Titlu obținut la trecerea examenului de absolvire a învățământului superior; examen dat pentru obținerea acestui titlu; p. ext. diplomă care conferă acest titlu. 2. Autorizație eliberată de administrație prin care se permite practicarea unei anumite activități. 3. Contract de transmitere a drepturilor aferente unui brevet de invenție prin care titularul unei mărci autorizează o terță persoană să o folosească. 4. Atitudine, ținută care depășește limitele bunei-cuviințe; lipsă de respect pentru formele obișnuite. 5. (În sintagma) Licență poetică = abatere ușoară de la regulile gramaticale ale limbii, cerută de necesitatea rimei, ritmului sau din dorința de a realiza o notă stilistică particulară. – Din fr. licence, lat. licentia.

NEREGULĂ, nereguli, s. f. 1. Lipsă de regulă, de rânduială; dezordine. 2. (De obicei la pl.) Lipsă de exactitate, nerespectare a regulilor; încălcare a legii; abatere, incorectitudine. – Pref. ne- + regulă.

LICENȚĂ, licențe, s. f. 1. (În vechea organizare a învățămîntului) Titlu obținut, în baza unui examen, la terminarea studiilor superioare; examenul dat pentru obținerea acestui titlu; p. ext. diploma care conferă acest titlu. Mi-a spus că are de gînd să se înscrie din nou pentru licență. CAMIL PETRESCU, U. N. 136. O licență în litere, neutilizată pînă astăzi, am pe undeva, în fundul geamantanului. C. PETRESCU, O. P. I 91. Bătrînii știau că fiul lor Costică... își luase licența în drept. MACEDONSKI, O. III 5. ◊ Examen de licență = examen care se dădea după terminarea studiilor superioare, pentru a obține titlul de absolvent și dreptul de a exercita profesiunea corespunzătoare acestor studii. 2. Atitudine, ținută care depășește limitele bunei-cuviințe; lipsă de respect pentru formele obișnuite. 3. (În expr.) Licență poetică = abatere ușoară de la regulile gramaticale, îngăduită în poezie pentru a învinge mai ales greutățile de versificație. 4. Autorizație dată unui inventator de a exploata un brevet de invenție. V. brevet. ♦ (Astăzi numai în țările capitaliste) Autorizație dată de stat unei persoane pentru exercitarea unui comerț (mai ales de băuturi spirtoase); permis. Guvernul britanic este gata să acorde licențe pentru exportul de drage în țările răsăritene. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2879.

LICENȚĂ POETICĂ s. f. + adj. (< fr. licence, it. licenza, lat. licentia): abatere ușoară de la regulile gramaticale ale limbii, cerută de necesitatea rimei sau a ritmului sau din dorința de a realiza o notă stilistică particulară (suprimarea unei litere, dezacord, inversarea termenilor). Astfel: „Fulgii zbor, plutesc în aer” (V. Alecsandri); „Meșterii grăbea, / Sforile-ntindea, /Locul măsura” (Folclor).

REGULĂ, reguli și regule, s. f. 1. Normă pe baza căreia se desfășoară o activitate, are loc un proces sau se produce un fenomen. V. lege, precept. Are și războiul regulele lui... ca și duelul. CAMIL PETRESCU, U. N. 410. Cîne dresat dupe regulele artei. ODOBESCU, S. III 19. Perfecționatu-s-a limba? Statornicitu-s-au regulele ei? NEGRUZZI, S. I 339. ◊ Regula de trei = metodă pentru determinarea celei de-a patra proporționale a trei numere date. Părintele Duhu... ne dete la regula de trei tema următoare... CREANGĂ, A. 76. Regula de trei simplă = regulă de trei în care numerele sînt direct proporționale. Regula de trei compusă = regulă de trei în care cea de-a patra proporțională se referă la numere care sînt și ele deduse printr-o regulă de trei. ♦ Principiu conducător, linie de conduită, obicei. Eu nu mi-am permis niciodată să-ți dau un sfat... Dă-mi voie, înainte de a pleca, să mă abat de la această regulă. C. PETRESCU, C. V. 363. 2. Rînduială, ordine; regularitate. Să vă urcați în pod și să faceți regulă acolo. PAS, Z. I 272. Domițian își începu slujba cu aceeași statornicie și regulă ca la București. BASSARABESCU, V. 18. Credeam că adusesem partea mea de îmbunătățire teatrului, punînd oarecare regulă. ALECSANDRI, T. II 56. ◊ Loc. adv. De regulă = în mod obișnuit, de obicei. În (bună) regulă = a) în ordine. Uneori în burta șlepurilor, în hambarele goale care se tapisează cu steaguri și bandiere, se dau baluri marinărești cu invitații în regulă. BART, E. 331. Gică Elefterescu se duse la geam și privi afară, frecîndu-și încîntat mîinile. Totul era în regulă. C. PETRESCU, C. V. 111. Soarele era la prînzul cel mare și Irina așezase toate în bună regulă: casa măturată, așternuturile scuturate și strînse, păsările hrănite. BUJOR, S. 78. Calabalîcul meu... se mai alcătuia și dintr-o ghitară veche cu strunele ei în regulă, de care nu m-aș fi despărțit niciodată. HOGAȘ, DR. II 46; b) adevărat, veritabil, așa cum se cuvine, de-a binelea. În toată regula = adevărat, în lege, după toate regulile. Era clar că hoții lucrau după un plan și că este la mijloc un complot în toată regula. REBREANU, R. II 237. 3. (Popular) Menstruație.

sever², ~ă [At: HELIADE, D. J. 23/23 / A și: sever / Pl: ~i, ~e / E: fr sévère, lat severus] 1 a (D. oameni) Care respectă și ține să se respecte cu cea mai mare rigoare un anumit lucru (considerat obligatoriu sau recomandabil). 2 a (D. oameni) Care nu admite abatere de la norme, reguli etc. stabilite. 3 a (D. oameni) Care este înclinat spre a pedepsi sau a blama orice abatere a cuiva Si: aspru, (rar) strașnic (6). 4 av Cu severitate. 5 a (D. aspectul, expresia, manifestările etc. oamenilor) Care caracterizează, exprimă, trădează pe omul sever² (1) Si: aspru. 6 a (Pex) Care arată o anumită gravitate, solemnitate, sobrietate etc. Si: (rar) strașnic (8). 7 a Care este sau trebuie să fie respectat, aplicat etc. cu cea mai mare rigoare Si: aspru, riguros¹, strașnic (9), strict, strâns², (îvr) scuturat². 8 a (D. manifestări, activități etc. ale oamenilor) Care este făcut cu rigoare, cu strictețe. 9 a (D. manifestări, activități etc. ale oamenilor) Care are conținut aspru sau riguros, strict Si: temeinic. 10 a (Rar) Care este primejdios, periculos sau grav. 11 a (Spt; îs) Scor ~ Scor în care diferența dintre punctele marcate și cele primite este foarte mare. 12 a (D. conturul, forma, aspectul unor obiecte, construcții etc. sau, pex, d. elementele lor componente) Care se caracterizează prin absența ornamentelor, prin simplitate, sobrietate etc. 13 a (D. limba, stilul unor opere literare) Care se caracterizează prin sobrietate, simplitate (extremă).

SEVER, -Ă, severi, -e, adj. 1. (Despre oameni; adesea adverbial) Care judecă și pedepsește fără indulgență; exigent, pretențios, riguros. ♦ Care nu admite abateri de la normele sau regulile stabilite, care nu admite circumstanțe atenuante; rigid. Lege severă. ♦ (Despre aspectul, expresia, manifestările oamenilor) Lipsit de blândețe, aspru, grav. ♦ P. ext. Solemn. 2. Fără multe ornamente; sobru, auster. – Din fr. sévère, lat. severus.

AUSTER ~ă (~i, ~e) 1) (despre oameni și despre manifestările lor) Care vădește cumpătare; cu simțul măsurii; sobru. 2) Care nu admite nici o abatere de la normele sau regulile stabilite; sever. 3) fig. (despre lucruri) Care conține strictul necesar de ornamente; lipsit de ornamente inutile; sever; sobru. Rochie ~ă. Stil ~. [Sil. a-us-] /<fr. austere, lat. austerus

NEREGULAT ~tă (~ți, ~te) (negativ de la regulat) 1): Verb ~ verb care se abate de la modelul obișnuit de conjugare. 2) (despre suprafețe) Care are ridicături și adâncituri. /ne- + regulat

SEVER ~ă (~i, ~e) 1) (despre persoane) Care se caracterizează prin lipsă de indulgență; fără indulgență; exigent; aspru; dur. 2) și adverbial (despre manifestări ale persoanelor) Care vădește neînduplecare; exigent; auster; dur; aspru. 3) Care nu admite nici o abatere de la normele sau regulile stabilite. 4) (despre prescripții, reguli, legi) Care este în conformitate cu anumite prevederi; rigid; strict. 5) Care se impune prin gravitate; cuprins de seriozitate; grav; serios. Aspect ~. 6) Care conține strictul necesar de ornamente; sobru; auster. Stil ~. Arhitectură ~ă. /<fr. sévère, lat. severus

SEVER, -Ă, severi, -e, adj. 1. (Despre oameni; adesea adverbial) Care judecă și pedepsește fără indulgență; exigent, pretențios, riguros. Care nu admite abateri de la normele sau regulile stabilite, care nu admite circumstanțe atenuante; rigid. Lege severă. ♦ (Despre aspectul, expresia, manifestările oamenilor) Lipsit de blândețe, aspru, grav. ♦ P. ext. Solemn. 2. Fără multe ornamente; sobru, auster. – Din fr. sévère, lat. severus.

SEVER, -Ă, severi, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care judecă și pedepsește fără indulgență, care cere îndeplinirea cu strictețe a obligațiilor; exigent, pretențios, riguros, strașnic. Eram... stăpînit de o salutară teamă față de severul moșneag de pe catedră, dascălul meu de latinește. GALACTION, O. I 57. Din prag simțeai că intri în locuința unui om sever. VLAHUȚĂ, O. AL. II 83. ◊ (Adverbial) Șeful (sever): Ce poftești d-ta? SEBASTIAN, T. 189. Miron Iuga o ascultă puțin cu ochii mari și pe urmă o opri, sever. REBREANU, R. I 254. ♦ Care exprimă severitate, lipsit de blîndețe, grav; p. ext. solemn. Chelnerul aștepta înclinat de mijloc, cu fața rasă, neclintită și severă. C. PETRESCU, Î. I 5. 2. (Despre noțiuni abstracte) Care nu admite abateri de la normele sau regulile stabilite, care nu recunoaște circumstanțe atenuante; aspru, rigid. A stat închis doi ani la o mănăstire, Plumbuita, în condiții extrem de severe și de mizerie. SADOVEANU, E. 49. Ordine superioare, severe ca toate ordinele superioare, impuneau măsuri extreme. BRĂESCU, V. A. 95. 3. Sobru, auster. Arhitectură severă.

EXCEPȚIE s. 1. abatere. (Există cîteva ~ de la regulă.) 2. (JUR.) incident. (A ridica o ~.)

rigid, ~ă [At: HEFIADE, D. J. 19 / Pl: ~izi, ~e / E: fr rigide] 1 a Care e lipsit de flexibilitate Si: neflexibil, nemișcat, țeapăn. 2 a (Teh) Care nu se deformează sub acțiunea forțelor exterioare. 3 a (Teh; pex; d. piese, legături) Fixat (4). 4 a (Teh;pex; d. piese, legături) Întărit. 5 a (D. oameni) Care nu se abate de la o anumită linie Si: intransigent, neînduplecat. 6 a (D. oameni) Care nu îngăduie abateri Si: dur (4), riguros (2), sever. 7 a (D. expresia sau trăsăturile feței) Care exprimă severitate. 8 a (Fig; d. opinii, concepții, idei etc.) Care nu permite abateri de la normele sau regulile stabilite Si: sever. 9 a Stabil.

STIL (< fr. slyle < lat. stylus < gr. stylos, condei folosit la scrierea pe tăblițele cerate) Termen ce implică numeroase sensuri ca: a felul deosebit de a se exprima al unei persoane; b totalitate a procedeelor proprii de expunere, prin mijloacele limbii literare; c mijloacele lingvistice de exprimare proprii unui scriitor, unei opere, unui gen literar, unei epoci, unui curent literar etc., ceea ce constituie stilul literaturii artistice. În afară de stilul literaturii artistice – totalitate a mijloacelor de exprimare figurată, figură de stil sau tropi, se mai deosebesc și : alte stiluri: stilul științific, stilul publicistic, adică felul deosebit, specific, de exprimare în lucrările științifice, în publicistică (presă) și în documentele oficiale. Fenomenele de stil sînt procese de invenție, care se abat de la construcțiile repetate, comune și uzuale în limbă. Se poate spune că faptele de stil sînt „abateri” expresive, construcții sugestive, cuvinte și structuri gramaticale mai puțin obișnuite în uzul curent, toate însă specifice tendințelor inovatoare ale limbii, după cum menționează T. Vianu, în Studii de stilistică și Gh. Bulgăr, în Probleme și analize stilistice. Termenul de stil se folosește în întregul domeniu al artei (stil muzical, stil arhitectural etc.). Printre stiluri, practica tradițională enumeră drept calități generale: claritatea, precizia, proprietatea, corectitudinea; iar naturalețea, demnitatea, armonia, finețea, puritatea, calități speciale sau particulare. Claritatea stilului rezultă din folosirea termenilor ușor de înțeles, ca și din evitarea termenilor vagi, echivoci, a inversiunilor forțate, a perioadelor prea lungi. Contrare clarității sînt non-sensul, obscuritatea. Non-sensul derivă din contradicția între exprimarea unei idei și dreapta judecată. Ex. Rică Venturiano: M-am transportat la localitate, pentru ca să-ți repet că te iubesc, precum iubește sclavul lumina și orbul libertatea. (I.L. CARAGIALE, O noapte furtunoasă) Obscuritatea rezultă adesea din lungimea frazelor sau nepotrivirea lor, din echivocuri (folosirea unor cuvinte ce pot fi luate în diferite sensuri), din inversarea forțată a unor versuri, ca acestea de mai jos ale lui Gh. Asachi: Diogenes în Athina, Unde strălucea lumina, Un bărbat era mintos, Însă judeca pe dos. sau Diogene-atunci răspunde Însemnat acest cuvînt. O punctuație neregulată poate duce de asemenea la obscuritate, ca în acest răspuns dat de oracolul de la Delfi unei mame care voia să știe dacă fiul ei se va mai întoarce din război. Te vei duce, te vei întoarce, nu vei muri, care prin schimbarea punctuației are alt înțeles: Te vei duce, te vei întoarce, nu, vei muri. Preciziunea se referă la alegerea termenilor celor mai potriviți în exprimarea ideilor. Ea nu exclude nici bogăția vocabularului, nici ornamentarea stilului. Opus preciziunii este stilul difuz sau prolix, pe care Voltaire îl caracteriza ca un adevărat „deluviu de cuvinte peste un pustiu de idei”. Derivată din folosirea cuvintelor în înțelesul lor propriu, proprietatea constituie o însușire a stilului, pe care Boileau, în a sa Artă poetică, punea atîta preț. Surtout quen vos écrits la langue révérée Dans vos plus grands excès vous soit toujours sacrée, En vain vous me frappez dun son mélodieux Si le terme est impropre ou le tour vicieux. Mon esprit nadmet point un pompeux barbarisme Ni dun vers ampoulé lorgueilleux solécisme. Sans la langue, en un mot, lauteur le plus divin Est toujours, quoi quil fasse, un méchant écrivain. Chiar cînd în mari excese ar fi ca să cădeți Voi limba totdeauna de sfîntă s-o aveți. Zadarnic este fraza plăcută-armonioasă, Cuvîntul de-i nepropriu, făptura vicioasă, Urechea mea n-admite pomposul barbarism Arunc îndată versul ce are-un solecism. Într-un cuvînt, poetul, sublim chiar de ar fi E rău poet, desigur, cînd limba n-o va ști. (Traducere de A. NAUM) Corectitudinea implică respectarea în exprimare a regulilor gramaticale. Una din aceste abateri este solecismul (v.) pe care scriitorii îl folosesc însă pentru efectul artistic, mai ales pentru caracterizarea personajelor sau a situațiilor. Caragiale, de exemplu, scoate efecte artistice din folosirea invariabilă a pronumelui relativ care, numai la nominativ. Ex. Pristanda (mîhnit) - Îmi pare rău! tocmai coana Joițica, tocmai dumneaei, care de!... să ne așteptăm de la dumneaei la o protecție... În poezia populară întâlnim solecismul ca neglijare a acordului dintre subiect și predicat. Ex. Ulmi și brazi Se clătina, fagi și paltini se pleca, fruntea de i-o răcorea. (Poezie populară, Tom Alimoș) Naturalețea este consecința exprimării firești. Opusă naturaleții stilului este afectarea, rezultat al folosirii unor cuvinte căutate, prețioase, ca acest exemplu din limbajul Prețioaselor lui Molière: - Contentez lenvie que ce fauteuil a de vous embrasser, în loc de asseyez-vous. (Satisfaceți dorința pe care o are acest fotoliu de a vă îmbrățișa, în loc de așezați-vă.) Stilului voit afectat și obscur, tinzînd spre o rafinată și complicată eleganță, i s-a dat denumirea de stil gongoric, după numele scriitorului spaniol Gongora y Argote (1561 – 1627) (unii istorici literari socotesc însă pe contemporanul sau, Alonso de Ledesona, ca adevăratul creator al gongorismului). Bombasticismul, denumit de greci teratologie < gr. teras, minune și logos, cuvînt, constituie acel stil exagerat, umflat, despre care Titu Maiorescu, în Critice, spune: „Stilul este exagerat, cînd înțelesul sau intensitatea cuvintelor izolate covîrșește intensitatea gîndirii ce vor să exprime în împreunarea lor.” Demnitatea este socotită ca nn rezultat al folosirii, în vorbire sau scriere, a cuvintelor și expresiilor cuviincioase, evitîndu-se vulgaritățile, trivialitățile. Exprimare în felul acesta a unor idei constituie o adevărată artă, căci așa cum arată și Boileau: Quoi que vous écriviez, évitez la bassesse, Le style le moins noble a pourtant sa noblesse. (Lart poétique) Orice scrieți, vedeți prea jos a nu vă lăsa. Stilul cel mai puțin nobil își are cuviința sa. (Traducere de I.H. RĂDULESCU) Armonia stilului rezultă din folosirea cuvintelor, în proză sau în versuri, în așa fel încît să încînte auzul. Termen sinonim cu eufonia (evitarea în poezie și vorbirea obișnuită a sunetelor neplăcute, nemuzicale, a cacofoniilor). Armoniei rezultate din îmbinarea cuvintelor care imită sau sugerează fenomene din natură sau dau impresia sonoră a unei acțiuni i se spune armonie imitativă, particularitate îndeosebi a simbolismului instrumentalist, folosit în poezia noastră de Al. Macedonski. Ex. Și ca nouri de aramă și ca ropotul de grindeni, Orizontu-ntunecîndu-l vin săgeți de pretutindeni, Vîjîind ca vijelia și ca plesnetul de ploaie... (M. EMINESCU, Scrisoarea III) Ritmica și cadența perioadelor în stilul unei opere literare duce la armonia stilului (ex. Al. Odobescu, Pseudokinegeticos ; Al. Russo, Cîntarea României). Finețea este un rezultat al subtilei exprimări a anumitor idei, al căror sens și aluzie trebuie căutate de cititor. Ex. „Ce are de a face morala cu cariera de avocat pe care vrea tînărul s-o îmbrățișeze?” (I.L. CARAGIALE, Bacalaureat) Vino acum de față și stai la judecată, Tu care le faci astea, duh, ființă ciudată, Ce vrei să joci o rolă în lumea trecătoare. De ce treabă-mi ești bună, putere gînditoare, Cînd nu poci la nimica să mă ajut cu tine, Cînd nu te-ai deprins încă nici vistu sa-l joci bine? (GR. ALEXANDRESCU, Satiră. Duhului meu) Din prefăcuta indignare a poetului împotriva propriului său duh se desprinde o fină aluzie ironică la adresa superficialelor preocupări ale societății contemporane. O altă calitate a stilului o constituie puritatea, adică folosirea cuvintelor consacrate prin uz, evitarea abuzului de barbarisme, regionalisme, arhaisme, neologisme și alegerea termenilor care să exprime cît mai exact ideile. Puritatea nu trebuie confundată cu purismul, acea tendință manifestată în cultura noastră de a purifica limba de unele cuvinte de altă origine (slavă, turcă etc.) decît cea latină, tendință ce a dus la o deformare a acesteia ca în exemplul de mai jos luat din scrierile lui Aron Pumnul: „Introducăciune pregătiți-vă în filosifie sau sciemînt. Prodata introducăciunii este cunoscăciunea însemninței sciemîntului ca mama născățivă a celorlalte sciințe.” O trăsătură particulară a stilului unor scriitori, stil care, prin spontaneitatea și vioiciunea exprimării, pare a fi vorbit este oralitatea; exemplu, stilul folosit de Ion Creangă în Amintirile și Povestirile sale. Oralitatea artei lui Creangă este susținută mai întîi de formele graiului viu (Ș-apoi, dă, doamne, bine; și vorba ceea; de voie, de nevoie; ei, ei, ce-i de făcut? scurt si cuprinzător etc.). De asemenea, ea se desprinde și din numeroasele onomatopee (hîrști!; hai, hai! hai, hai!; zvîrr! huștiuluc! durai-vurai; teleap-teleap), cum și din zicerile tipice, unele dintre ele chiar rimate. (Cînd sînt zile și noroc, treci prin apă și prin foc; omul are un dar și un amar etc.)

REGULAT, -Ă, regulați, -te, adj. 1. Care este conform unei reguli stabilite în prealabil; care se repetă după o anumită regulă, într-o anumită ordine, fără abatere. ♦ Care se desfășoară cu regularitate; firesc, obișnuit, normal. ◊ Verbe regulate = verbe care se conjugă după regulile generale ale conjugărilor. ♦ Ordonat, uniform. 2. Care este organizat sau funcționează în baza unei legi; organizat legal, organizat pe baze permanente. ♦ Sistematizat, orânduit. 3. (Despre corpuri) Care permite o descompunere în părți, astfel încât acestea să fie identice și în relații identice unele în raport cu altele. ◊ Poligon regulat = poligon care are toate laturile și toate unghiurile egale. Poliedru regulat = poliedru cu toate fețele poligoane regulate și cu toate unghiurile diedre egale. ♦ (Despre trăsături, forme etc.) Alcătuit din elemente care se grupează ordonat sau simetric; armonios, frumos. – V. regula.

A SE CERTA mă cert intranz. 1) A face (concomitent) schimb de vorbe de ocară (unul cu altul); a se sfădi; a se gâlcevi. 2) A rupe relațiile de prietenie; a se sfădi. ◊ A fi certat cu morala a se abate în mod sistematic de la regulile moralei. /<lat. certare

REGULAT, -Ă adj. 1. (și adv.) Care urmează anumite reguli prestabilite. ♦ Care se desfășoară fără abatere; obișnuit. ♦ Ordonat, uniform. 2. Organizat după anumite legi; organizat pe baze permanente. ♦ Orînduit, sistematizat. ♦ Fără elemente care să distoneze; simetric, armonios. [< regula].

ANOMALIE s. f. abatere de la normă, de la regulă; defect grav, meteahnă. (< fr. anomalie, lat., gr. anomalia)

REGULAT, -Ă adj. 1. (și adv.) care urmează anumite reguli prestabilite. ◊ care se desfășoară fără abatere; obișnuit. ◊ ordonat, uniform. 2. organizat după anumite legi; organizat pe baze permanente. ◊ orânduit, sistematizat. ◊ fără elemente care să distoneze; simetric, armonios. (< lat. regulatus)

REGULAT, -Ă, regulați, -te, adj. 1. Care este conform unei reguli stabilite în prealabil; care se repetă după o anumită regulă, într-o anumită ordine, fără abatere. ♦ Care se desfășoară cu regularitate; firesc, obișnuit, normal. ◊ Verbe regulate = verbe care se conjugă după regulile generale ale conjugărilor. + Ordonat, uniform. 2. Care este organizat sau funcționează în baza unei legi; organizat legal, organizat pe baze permanente. ♦ Sistematizat, orânduit. 3. (Despre corpuri) Care permite o descompunere în părți, astfel încât acestea să fie identice și în relații identice unele în raport cu altele. ◊ Poligon regulat = poligon care are toate laturile și toate unghiurile egale. ◊ Poliedru regulat = poliedru cu toate fețele poligoane regulate și cu toate unghiurile diedre egale. ♦ (Despre trăsături, forme etc.) Alcătuit din elemente care se grupează ordonat sau simetric; armonios, frumos. – V. regula.

REGULAT, -Ă, regulați, -te, adj. 1. Care este conform unei reguli stabilite în prealabil; care se repetă după o anumită regulă, într-o anumită ordine, fără abatere. ♦ Care se desfășoară cu regularitate; firesc, obișnuit, normal. ◊ Verbe regulate = verbe care se conjugă după regulile generale ale conjugărilor. ♦ Ordonat, uniform. 2. Care este organizat sau funcționează în baza unei legi; organizat legal, organizat pe baze permanente. ♦ Sistematizat, orânduit. 3. (Despre corpuri) Care permite o descompunere în părți, astfel încât acestea să fie identice și în relații identice unele în raport cu altele. ◊ Poliedru^[1] regulat = poliedru cu toate fețele poligoane regulate și cu toate unghiurile diedre egale. ♦ (Despre trăsături, forme etc.) Alcătuit din elemente care se grupează ordonat sau simetric; armonios, frumos. – V. regula. modificată

REGULAT, -Ă, regulați, -te, adj. 1. Care se petrece conform unei reguli stabilite în prealabil, care revine după o anumită regulă, într-o ordine anumită, fără abatere; care are regularitate. Ascultam picușurile streșinii în bălțile de apă, regulate și dulci. SADOVEANU, O. I 386. În mișcarea regulată, toate amintirile îmi vin una cîte una. RUSSO, O. 100. ◊ (Adverbial) Dimineața și seara sîntem regulat alarmați de răpăiala violentă de focuri. CAMIL PETRESCU, U. N. 315. Mergea regulat la serviciul lui. SAHIA, N. 109. Merge mai regulat în buzunarul vestei... decît soarele pe cer. CARAGIALE, O. III 147. ♦ Care se desfășoară cu regularitate; care merge bine; firesc, obișnuit, normal. Respirația lui... era regulată și liniștită. C. PETRESCU, A. 467. A ocolit casa de două ori cu pas regulat. SAHIA, N. 55. O sistemă de administrațiune regulată ca ceasornicul. ODOBESCU, S. II 37. Calea nemărginită a unei dezvoltări regulate. BĂLCESCU, O. II 9. ◊ (Gram.) Verb regulat = verb care se conjugă după regulile generale ale conjugărilor. ♦ Ordonat. Ducea o viață regulată, măsurată cu ceasornicul. SADOVEANU, O. V. 346. 2. Care este organizat sau funcționează în baza unei legi; organizat legal, organizat pe baze permanente. Se poate atribui... mai cu seamă la lipsa unei organizații regulate. La GHICA, A. 796. ♦ Orînduit, sistematizat. Am dormit în Briun, tîrg mare și frumos, cu mahalale bine regulate. KOGĂLNICEANU, S. 10. 3. (Despre corpuri) Care permite o descompunere în părți, astfel încît acestea să fie identice (sau aproape identice) și în relații identice (sau aproape identice) unele în raport cu altele. Poligon regulat. ♦ (Despre trăsături, forme etc.) Alcătuit din elemente care se regrupează ordonat sau simetric; frumos, armonios. Hainele sale simple și ușoare destăinuiau formele cele mai regulate. GANE, N. I 35. Această prea regulată arhitectură. NEGRUZZI, S. I 193.

anormal, ~ă [At: HASDEU, I. C. 20 / Pl: ~i, ~e / E: fr anormal] 1 a Care se abate de la normal. 2 a Contrar regulilor. 3-4 smf, a (Individ) care are infirmități fizice sau psihice.

licență s.f. I 1 autorizație, permis¹, <rar> permisie, <înv. și reg.> pașuș, slobozenie, <înv.> carte domnească de slobozenie, slobozire, pitac². Șoferul arată polițistului licența de parcare. 2 brevet, patentă. Tânărul fizician a primit licență de invenție. II 1 (stil.) licență poetică = <înv.> slobozenie. Licența poetică este abaterea conștientă a poeților de la regulile gramaticale ale limbii din necesități de versificație sau stilistice. 2 (livr.) v. Imoralitate. Impudicitate. Impudoare. Incoveniență. Indecență. Licențiozitate. Necuviință. Nerușinare. Obscenitate. Pornografie. Scabrozitate. Trivialitate. Vulgaritate.

NESMINTIT, -Ă, nesmintiți, -te, adj., adv. (Înv. și reg.) 1. Adj. Care nu poate fi mișcat din loc, care nu poate fi schimbat ori abătut. 2. Adv. Fără abatere, fără schimbare; p. ext. în mod regulat, constant. 3. Adv. Neapărat, negreșit; desigur. – Ne- + smintit.

STRICT² ~tă (~ți, ~te) 1) (despre prescripții și despre alte acțiuni codificate) Care necesită a fi respectat întocmai; aplicat în conformitate cu prevederile de rigoare; sever. Regim ~. Evidență ~ tă. ◊ (În) sensul ~ al cuvântului în sensul de bază, cel principal, al cuvântului. 2) Care exclude orice abatere de la normă; exigent în aplicarea regulilor; aspru; sever. /<fr. strict, lat. strictus

ANOMALIE, anomalii, s. f. Abatere de la normă, deviere de la regula obișnuită; p. ext. defect (grav), meteahnă. – Fr. anomalie (< gr.).

NESMINTIT, -Ă, nesmintiți, -te, adj., adv. (Înv. și reg.) 1. Adj. Care nu poate fi mișcat din loc, care nu poate fi schimbat ori abătut. 2. Adv. Fără abatere, fără schimbare; p. ext. în mod regulat, constant. 3. Adv. Neapărat, negreșit; desigur. – Pref. ne- + smintit.

ANOMALIE, anomalii, s. f. Abatere de la normă, deviere de la regula obișnuită. ♦ Defect grav, meteahnă.

ABATERE sf. 1 Faptul de a abate, înlăturare ¶ 2 Faptul de a se abate, de a se depărta de calea care trebue urmată; călcare (a legii, a unei porunci, etc.): ~ din drum; ~ de la datorie; ~ de la subiect; să nu vă fie cu supărare pentru abaterile ce fac (ISP.) ¶ 3 📖 Îndepărtare de la regula obicinuită, excepție.

ABATERE, abateri, s. f. Acțiunea de a (s e) abate și rezultatul ei; îndepărtare (de la drumul inițial, fig. de la un principiu, de la o directivă, o regulă, o dispoziție legală etc.); călcare, încălcare, contravenire. Abaterile de la regulamentul circulației se sancționează. ◊ Preocuparea pentru unitatea de neclintit a partidului, pentru puritatea rîndurilor sale, pentru întărirea disciplinei de partid, pentru educarea membrilor de partid în spiritul de vigilență împotriva dușmanului de clasă din interior și din afară, al intransigenței împotriva abaterilor de la linia partidului este o sarcină permanentă a fiecărei organizații a partidului. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 566.

GRAMATICĂ s. f. (< lat. grammatica, cf. gr. grammatika < gramma „literă”, „scriere”, it. grammatica, germ. Grammatik): 1. ramură a lingvisticii care studiază regulile privitoare la modificarea formei cuvintelor și la îmbinarea acestora în propoziții și în fraze; știință care se ocupă cu studiul părților de vorbire, al părților de propoziție, al propozițiilor și al frazelor. 2. manual (tratat, carte) care cuprinde studiul structurii gramaticale a unei limbi, al regulilor gramaticale. ◊ ~ tradițională: g. păstrată, transmisă prin tradiție de la o generație la alta; ea se bazează pe cercetările tradiționale ale unei limbi, la care s-au adăugat elementele noi aduse de cercetători din fiecare generație. Există multe g. tradiționale ale limbii române. Prima g. românească, rămasă în manuscris, a fost Gramatica românească a lui Dimitrie Eustatievici din 1757, scrisă după modele slave și grecești și publicată abia în 1969. Prima g. românească tipărită a fost Elementa linguae dacoromanae sive valahicae a lui Samuil Micu și Gheorghe Șincai, publicată la Viena în 1780. Prima g. tipărită în Țara Românească este cea a lui Ienăchiță Văcărescu, apărută la Râmnicu Vâlcea și la Viena în 1787. Prima g. importantă a limbii române este aceea a lui I. Heliade Rădulescu, tipărită la Sibiu în 1828 (prin modul de tratare a problemelor gramaticale, prin simplificarea scrierii cu alfabetul chirilic). Prima g. istorică a limbii române este cea a lui Timotei Cipariu, tipărită în 1854. Prima g. științifică a limbii noastre a fost Gramatica română, în două volume, a lui H. Tiktin, publicată în 1891. Alte g. ale limbii române au fost: a lui Ioan Molnar-Piuariu (1788), a lui Radu Tempea (1797), a lui Paul Iorgovici (1799), a lui I. Budai-Deleanu, a lui C. Diaconovici-Loga (1822), a lui August Treboniu Laurian (1840), a lui Al. Lambrior (1892), a lui Al. Philippide (1897), a lui Iorgu Iordan (1937, 1943, 1954), a lui Al. Rosetti și J. Byck (1943), a Academiei Române (1954,1963, 1966) etc. ◊ ~ generală: g. bazată pe enunțarea principiilor general-valabile pentru toate limbile, încercând să elaboreze o teorie a propoziției, ca un aspect al logicii formale. Este ilustrată prin celebra Gramatică generală și rațională de la Port Royal din secolul al XVII-lea. Ea pornește de la postulatul că limba exprimă judecăți, reflectând gândirea; că limbile sunt alcătuite conform unor scheme logice universale. Noam Chomsky, creatorul g. transformaționale (v.), consideră că baza teoriei generative se află în această g. ◊ ~ descriptivă (sincronică): g. al cărei țel este descrierea structurii unei limbi într-un moment dat al dezvoltării sale. Este tipul cel mai vechi de g. și ea abordează static, neevolutiv, neistoric, sincronic obiectul de studiu. Are două variante: g. descriptivă logicistă (logicizantă), care se bazează pe corespondența dintre formele limbii și formele universale ale gândirii, dintre categoriile gramaticale și cele logice, dintre planul gramatical și cel logic (reprezentant de seamă – lingvistul elvețian Charles Bally), și g. descriptivă normativă, care se bazează pe ideile de corectitudine și de normă, condamnând abaterile de la normele limbii literare și recomandând reguli obligatorii pentru toți vorbitorii unei limbi. G. românești amintite mai sus au fost în totalitate g. descriptive normative. ◊ ~ istorică (diacronică): g. al cărei obiectiv este studiul evoluției structurii unei limbi și al perspectivelor de dezvoltare a acesteia. Este un tip relativ nou de g. (din secolul al XIX-lea) și ea abordează dinamic, evolutiv, istoric, diacronic obiectul de studiu. Este considerat creator al g. istorice lingvistul german Jacob Grimm (1785-1863). Un reprezentant strălucit al cercetărilor de g. istorică a fost lingvistul francez Antoine Meillet (lucrări principale: Introduction dans l’étude comparatif des langues indo-européennes „Introducere în studiul comparativ al limbilor indo-europene”, 1903; La méthode comparative dans la linguistique historique „Metoda comparativă în lingvistica istorică”, 1925; Linguistique historique et linguistique générale „Lingvistică istorică și lingvistică generală”, Paris, I – 1921; II – 1936). El a dezvoltat teoria g. comparate, insistând asupra socialului ca element determinant în istoria limbii și asupra factorilor care permit impunerea și generalizarea inovațiilor din cadrul vorbirii. ◊ ~ comparată (comparativă): g. care are ca obiectiv studiul paralel al evoluției structurii mai multor limbi (mai ales înrudite). A apărut odată cu cea istorică și în strânsă legătură cu ea, presupunându-se și completându-se reciproc (vezi mai sus la g. istorică contribuția lui A. Meillet). Sunt considerați întemeietori ai g. comparative lingviștii germani Franz Bopp, Jacob Grimm și Friedrich Diez, lingvistul danez Rasmus Cristian Rask și lingvistul rus Alexandr Hristoforovici Vostokov. Prima încercare de realizare a unei g. comparative în lingvistica românească a făcut-o I. Manliu în 1894, prin lucrarea sa Gramatica istorică și comparativă a limbii romane pentru cursul superior. ◊ ~ structurală (structuralistă): g. care se ocupă cu studiul structurii gramaticale a unei limbi din perspectiva diferențelor și a opozițiilor care-i caracterizează componentele la un moment dat, limbă concepută ca un sistem autonom de sine stătător, rupt de celelalte fenomene, în care aceste elemente se condiționează reciproc, definindu-se prin relațiile dintre ele. Bazele sale au fost puse prin celebrul Curs de lingvistică generală din 1916 al lingvistului elvețian Ferdinand de Saussure, dar impunerea ei ca un nou tip de g. a avut loc abia în ultimele decenii. Ea uzează de noi metode și procedee de cercetare și de o terminologie influențată în mare măsură de științele matematice. Lucrări de g. structuralistă au apărut la noi abia în ultimii 30 de ani: Iorgu Iordan, Valeria Guțu-Romalo și Alexandru Niculescu, Structura morfologică a limbii române contemporane, București, 1967; Sorin Stati, Teorie și metodă în sintaxă, București, 1967; Elemente de lingvistică structurală (redactor responsabil acad. I. Coteanu), București, 1967; Valeria Guțu-Romalo, Morfologia structurală a limbii române, București, 1968; Maria Manoliu-Manea, Sistematica substitutelor din româna contemporană standard, București, 1968; Matilda Caragiu-Marioțeanu, Fono-morfologie aromână. Studiu de dialectologie structurală, București, 1968; Paula Diaconescu, Structură și evoluție în morfologia substantivului românesc, București, 1970; Limba română contemporană, Vol. I (de un colectiv sub coordonarea acad. Ion Coteanu), București, 1974 etc. ◊ ~ contrastivă: g. care urmărește descoperirea și explicarea divergențelor dintre două limbi, a elementelor contrastante dintre acestea. Până în prezent, s-au publicat multe articole și studii de g. contrastivă care au ca punct de referință limba română. ◊ ~ generativă: g. rezultată din reacția unor lingviști în cadrul Școlii descriptiviste americane din Yale (Zellig S. Harris) care erau preocupați de descoperirea unor tehnici descriptive formale și de sistematizarea metodelor de analiză lingvistică. Concepută ca un mecanism finit, de generare (v.) a unei infinități de secvențe corecte în limbă, ea face apel la creativitatea vorbitorilor și dispune de următorii trei componenți: a) un component semantic, care generează conținutul propozițiilor și apoi permite interpretarea lor; b) un component sintactic, reprezentat prin sistemul de reguli care îmbracă conținutul în formele cerute de comunicare; c) un component fonologico-fonetic, care realizează aspectul exterior al mesajului (v.). Acești trei componenți nu au aceeași importanță în diferitele faze ale g. generative. Acest tip de g. este foarte strâns legat de cercetările moderne de logică și a determinat modificări esențiale în psiholingvistică și neurolingvistică (v.). Teoria g. generative urmărește elaborarea unor universalii semantice, care să stabilească lista conceptelor de bază posibile, în virtutea căreia să se studieze realizarea lor în diferitele limbi naturale. Spre deosebire de lingvistica structurală, care orienta cercetările în direcția găsirii unor metode de analiză sincronică și formalizată a limbii și care pleca de la text, pentru a dezvălui sistemul (adică inventarele de unități lingvistice și tipurile de relații dintre acestea) și pentru a realiza un model analitic, g. generativă se constituie ca un model sintetic, ca un sistem de reguli de generare a frazelor corecte dintr-o limbă dată, restabilind legăturile dintre lingvistică și psihologie. Ea privește limba ca pe un material în continuă mișcare, ținând seama de cei ce o utilizează (de vorbitor și de ascultător) și de contextul în care are loc comunicarea. În g. generativă transformările nu se aplică frazelor concrete, ci unor structuri abstracte (indicatori sintagmatici derivați), iar acestea devin în final fraze concrete. G. generativă nu se limitează la descrierea și clasificarea unităților; ea tinde spre o teorie unitară care să explice aptitudinile și intuițiile lingvistice ale vorbitorilor, să descrie competența și performanța lingvistică (v.) a acestora. În concepția lingviștilor adepți ai acestui tip de g., o asemenea teorie unitară trebuie să devină treptat un model al însușirii limbii (nu al funcționării ei), al universaliilor formale. Pentru aceasta, ea urmează să construiască: un model al competenței lingvistice a vorbitorilor (cu interpretările semantice ale secvențelor acustice); un model al performanței lingvistice a acestora (cu referire la emiterea, receptarea și contextul actelor de vorbire); o teorie a însușirii limbii de către indivizi (cu stabilirea cuantumului înnăscut și al celui dobândit prin învățare). G. generativă funcționează ca o mașină de calcul, ca un mecanism finit, capabil să producă un număr infinit de fraze gramaticale și să asocieze fiecăreia o descriere structurală. Există trei tipuri succesive de modele de g. generativă: a) un model gramatical cu număr finit de stări, care este însă inadecvat ca model al unor limbi naturale (acestea nu dispun de un număr finit de stări); b) un model gramatical de structură a grupului sintagmatic, bazat pe analiza în constituenți imediați (v.), cu un inventar și o clasificare de elemente și de secvențe de elemente, de clase de elemente și de clase de secvențe (o g. de „liste”), și acestea limitate ca șiruri inițiale și reguli de rescriere; c) un model gramatical transformațional, bazat pe descompunerea enunțului după un nou tip de reguli (transformări). Modelul gramatical elaborat de Zellig S. Harris sub forma unui tip de analiză sintactică, complementar analizei în constituenți imediați, este un model analitic cu liste de elemente echivalente cu propozițiile elementare, grupate în clase de echivalență, cu tipuri de fraze, de sintagme și de relații. ◊ ~ textului: g. bazată pe teoria g. generative a propoziției, care consideră că analiza structurii propoziției este insuficientă și de aceea este nevoie și de analizarea unor segmente mai lungi – a textelor, acestea caracterizându-se prin coerență. Este larg aplicată în analiza operelor literare. ◊ ~ transformațională: g. dezvoltată de Noam Chomsky, elevul lui Zellig S. Harris, din cea generativă. Punctul de plecare în elaborarea acestui tip de g. îl constituie lucrările sale: Syntactic structures, The Hague, 1957 („Structuri sintactice”) și Topics in the theory of generative grammar, The Hague, Paris, 1966 („Teme în teoria gramaticii generative”). Este un model sintetic, al cărui scop nu este descrierea unui ansamblu de fraze, ci explicarea mecanismului de producere a acestora. Chomsky a preluat de la profesorul lui ideea că în spatele infinității de enunțuri, variate ca structură și întindere, există un număr finit de propoziții-nucleu. Spre deosebire de aceasta, el consideră însă că transformările se produc într-o ordine determinată, așa încât o regulă de transformare ține seama de rezultatele regulilor precedente. Chomsky face apel mai frecvent la diferența dintre structura de adâncime și structura de suprafață. G. transformațională concepută de el este alcătuită din trei componenți: a) un component sintactic, care conține procedeele capabile de a genera un ansamblu infinit de fraze; acesta este alcătuit dintr-o bază, generatoare a structurii de adâncime, care este supusă interpretării semantice, și dintr-un subcomponent transformațional, care desfășoară structura de adâncime în structura de suprafață, supusă interpretării fonologice; b) un component semantic (interpretativ), care dă o interpretare semantică structurii sintactice; c) un component fonologic, alcătuit dintr-un ansamblu de reguli, care traduc structura abstractă generată de componentul sintactic și interpretată de componentul semantic, în secvențe de semnale sonore. În concepția chomskiană a g. transformaționale reprezentarea sintactică a unei fraze cuprinde, în esență, două niveluri: structura de adâncime, care cuprinde ansamblul indicatorilor sintagmatici, subiacenți celeilalte structuri, și interpretarea lor semantică; structura de suprafață, care conține indicatorii sintagmatici derivați finali și interpretarea lor fonetică. Opoziția dintre aceste două structuri se realizează atât la nivelul întregii gramatici, între componentul semantic și cel fonologic, cât și în interiorul componentului sintactic, între regulile de structură a frazei, care generează structura de adâncime, și regulile transformaționale, care o convertesc în structură de suprafață. Conceptul de „transformare” și distincția dintre cele două structuri sunt elementele definitorii ale g. generative de tip transformațional. G. tradițională s-a referit rar la diferența dintre cele două structuri, considerând-o diferență între conținutul gândirii și forma în care acesta este exprimat (cum ar fi: diferența dintre subiectul logic, din structura de adâncime, și subiectul gramatical, din structura de suprafață), iar g. structurală s-a limitat la analiza structurii de suprafață. G. transformațională a preluat din lingvistica structurală cercetarea sistematică și cercetarea formalizată și le-a extins la o problematică mai largă. Ea a cuprins în analiză și latura de conținut a limbii, a desființat ierarhia dintre niveluri, integrând într-o rețea de reguli sintaxa, semantica și fonetica, lărgind orizontul studiilor lingvistice și reluând, pe baze noi, legătura cu psihologia. În lingvistica românească sunt cunoscute ca lucrări de g. transformațională: Sintaxa transformațională a limbii române, București, 1969, de Emanuel Vasiliu și Sanda Golopenția-Eretescu, precum și Sintaxa transformațională a grupului verbal în limba română, București, 1974, de Gabriela Pană-Dindelegan. ◊ ~ cazurilor: g. al cărei punct de plecare este g. transformațională (cele două structuri: de adâncime și de suprafață). A fost elaborată de lingviștii Charles J. Fillmore și John M. Anderson, care au luat ca bază teza chomskyană a existenței celor două tipuri de structuri amintite și considerentul că structura de adâncime este nivelul la care apare cel mai clar funcția reală a cuvintelor în vorbire. Spre deosebire de Chomsky, Fillmore consideră că structura de adâncime nu este imediat sub cea de suprafață, ci mai departe de aceasta, văzând în ea o reflectare directă a tipurilor de funcții semantice ale sintagmelor nominale. În concepția sa, subiectul și obiectul sunt funcții gramaticale derivate și aparțin numai structurii de suprafață, fiind asociate cu o serie de funcții semantice subiacente acestei structuri; de asemenea, cazurile nu sunt concepte ale structurii de suprafață, iar funcțiile lor nu se definesc după formele lor gramaticale, ca în gramatica tradițională, ci sunt concepte ale structurii de adâncime, funcțiile lor sunt ceva dat, iar formele lor în structura de suprafață sunt explicate prin reguli de transformare. Limbile se deosebesc prin formele cazurilor, dar au în comun sistemul de relații cazuale din structura de adâncime.

RIGUROS, -OASĂ, riguroși, -oase, adj. 1. Sever, strict, aspru. Întregul serviciu riguros al bordului începuse să mă sature. BART, S. M. 11. [Academia] să nu fie riguroasă în alegerea cuvintelor romînești și în etimologism și să nu fie «prodigă» în neologisme. IBRĂILEANU, SP. CR. 211. ◊ (Jur.) Detențiune riguroasă = pedeapsă cu închisoarea pentru crime în materie politică. 2. Care nu admite abateri; inflexibil, exact. [Arta vînătoriei e] înjghebată în regule mai mult sau mai puțin riguroase. ODOBESCU, S. III 13.

contraveni vi [At: DA ms / Pzi: contravin / E: fr contrevenir] A săvârși o abatere de la o lege, regulament sau de la regulile de conviețuire socială.

legare sf [At: CORESI, EV. 518 / Pl: ~ări / E: lega¹] 1 Unire strânsă a capetelor unor fire, fâșii, funii dintr-o țesătură etc. printr-un nod sau cu un ochi, fundă etc. pentru a forma un întreg Si: înnodare, înnădire, legat¹ (1). 2 Înnodare a șireturilor, nojițelor etc. pentru a încheia sau a fixa încălțămintea pe picior Si: legat¹ (2). 3 (Prc) Strângere pe picior a opincilor, a obielelor cu ajutorul nojițelor Si: legat¹ (3). 4 Executare a unor noduri, ochiuri de împletitură sau de plasă Si: înnodare, legat¹ (4) 5 Trecere în jurul gâtului cuiva a cravatei, pe sub gulerul cămășii, fixându-se în față capetele printr-un nod special executat Si: legat¹ (5). 6 (Pex) Purtare a cravatei după o anumită modă Si: legat¹ (6). 7 Punere și înnodare a unor bani, obiecte de valoare într-un colț de batistă, basma, ștergar, etc. pentru a-i păstra sau a-i lua cu sine Si: legat¹ (7). 8 Prindere prin înnodare de ceva a unor fire, ștergare, năframe etc. de o culoare cu o anumită semnificație pentru a aminti de ceva sau ca semn a ceva Si: legat¹ (8). 9 Împreunare a cozilor femeilor prin înfășurare în jurul capului ori prin petrecerea acestora peste cap dintr-o parte în alta Si: legat¹ (9). 10 Așezare a unor obiecte, materii etc. într-o învelitoare, într-un sac, într-o pungă etc. care se strânge la gură sau la margini Si: legat¹ (10). 11 Obturare a nervilor, a canalelor unor glande, a cordonului ombilical prin strangulare Si: legat¹ (11). 12 Împachetare prin înfășurare și prindere cu panglici sau sfori a unor documente vechi, pergamente, teancuri de foi, cutii, pachete etc. pentru a fi transportate sau pentru a nu se deteriora Si: legat¹ (12). 13 (Reg) Acțiune prin care se petrec funii prinse printr-un drug de-a lungul sau de-a latul carului încărcat cu paie etc. pentru a le presa și a le ține strâns Si: legat¹ (13). 14 (Spc; înv) Aplicare a peceții pe un document, pe o scrisoare etc. pentru a o sigila Si: legat¹ (14). 15 Luare și punere laolaltă a firelor de grâu, de cânepă sau a nuielelor, vreascurilor etc., strânse cu ajutorul unei chite etc. astfel încât să nu se risipească, să nu se sfărâme, să fie ușor manipulate Si: legat¹ (15). 16 Strângere a părului de pe cap cu ajutorul unei panglici etc. pentru a nu se împrăștia în dezordine, apoperind ochii Si: legat¹ (16). 17 Strângere a îmbrăcăminții sau a unor părți ale acesteia pe lângă corp, prin înnodare sau prin împreunarea capetelor, a marginilor etc. ori cu ajutorul unui cordon, al unui brâu etc. pentru a nu sta neglijent Si: legat¹ (17). 18 (Rar) Strângere a pânzelor corăbiilor Si: legat¹ (18). 19 Consolidare a unor uși, a unor obloane, a unor porți etc. prin aplicarea unor drugi, a unei șine etc. pentru a mări rezistența ori soliditatea Si: ferecare, legat¹ (19). 20 Strângere a unor butoaie, lăzi etc. cu șine sau cercuri de fier pentru a le spori rezistența Si: legat¹ (20). 21 Întărire a roților de lemn ale unor vehicule prin aplicarea unei șine peste obezi Si: legat¹ (21). 22 Îmbrăcare în fier a caroseriei unei căruțe, a unui car etc. Si: legat¹ (22) 23 Îmbrăcare prin acoperire parțială sau totală a unor piese de mobilier, a unor pergamente sau acte de preț cu piele, cu catifea etc. pentru a le proteja sau pentru a le înfrumuseța Si: legat¹ (23). 24 Operație de prindere a foilor unor cărți, una de alta, prin coasere sau lipire și de punere de scoarțe Si: broșare, cartonare, legat¹ (24), (reg) compactare. 25 (Re)compunere a unor obiecte dezmembrate sau a unor piese detașabile ale unui obiect prin strângerea lor cu o funie, o lamă metalică, sârmă etc. Si: legat¹ (25). 26 Fixare într-un loc a unor obiecte de mărime sau de greutate mică sau unul de altul cu ajutorul unui lanț, al unei frânghii etc. pentru a nu se desprinde, pentru a nu cădea sau pentru a rămâne în poziția sau în locul dorit Si: legat¹ (26). 27 (Îvp; spc) Construire a unei plute Si: legat¹ (27). 28 Fixare în toc sau în legătoare a unor părți detașabile ale unor obiecte precum condeiul, coasa etc. pentru a putea fi utilizate sau pentru a nu le pierde Si: legat¹ (28). 29 (Spc) Fixare a lăstarilor de viță-de-vie ori a unor plante agățătoare pe araci Si: arăcire, legat¹ (29). 30 (Udp „de”, „la”) Fixare a unor ambarcațiuni prin parâme Si: ancorare, acostare. 31 (Îvr) Întindere a pânzelor unor corăbii. 32 Fixare a unor ustensile, aparate de mici dimensiuni, greutăți de o parte a corpului uman cu o funie, cu o curea, cu un lănțișor etc. pentru a fi ușor de purtat sau de folosit. 33 (Fig) Îmbinare de cuvinte, sunete în conformitate cu normele specifice unei limbi, pentru a vorbi sau a citi cursiv. 34 (Fig) Formulare și combinare de fraze sau propoziții pentru a exprima ceva. 35 (Fig) Formare a activităților psihice, fizice umane. 36 (Îvr) Degajare a căldurii. 37 Unire a orașelor, a locurilor etc. aflate la o oarecare distanță unele de altele prin căi de comunicații, poduri etc. 38 Unire prin alăturare sau prin strângere a unor obiecte perechi, a unor piese formate din două părți identice cu ajutorul unui șiret, lănțișor etc. 39 Unire a unor pari, a unor stâlpi etc. pentru a îngrădi sau a împrejmui ceva. 40 Împreunare cu ajutorul cuielor sau prin încastrare a unor grinzi, bârne etc. folosite în construcție. 41 Asamblare a părților componente ale unor piese din structura unor unelte agricole. 42 Îmbinare a sprâncenelor, a unor linii ornamentale sau geometrice. 43 (Re)facere a conexiunii dintre vasele sanguine, dintre nervi, oase, țesuturi etc. 44 (Med) Suturare. 45 (Înv) Încleiere. 46 Acrire a laptelui. 47 (Teh) Realizare a unei conexiuni între un element al unui conductor sau a unei anumite piese și a unor anumite ansambluri ale unui sistem electric, electronic sau de alt tip și o sursă de alimentare Si: conectare, cuplare, racordare. 48 (Teh; spc) Instalare a unor aparate și dispozitive necesare conectării la rețea a unei mașini, a unui aparat etc. 49 Fixare într-un ansamblu omogen și de o mare soliditate a unor blocuri de piatră de construcție, pereți etc. Si: înțepenire, încastrare. 50 Combinare a unor atomi, a unor substanțe chimice sau alimente în stare fluidă. 51 Unire a cuvintelor prin cratimă. 52 Nemarcare grafică, prin spații albe, a unităților unui enunț. 53 Relație existentă între propoziții sau între elementele unei propoziții. 54 Unire în chip armonios a accentului silabic, a sunetelor sau a secvențelor muzicale Si: armonizare. 55 Punere în consonanță a accentului silabic, a sunetelor sau a secvențelor muzicale cu... 56 Structurare a cuvintelor, a ideilor, a secvențelor narative în mod logic, coerent. 57 (Fig) Unire a oamenilor, a inimilor sau sufletelor acestora. 58 (Fig) Adunare în aceeași parte sau în același loc a unor oameni. 59 Grupare a unor lucruri, fenomene, creații sau părți, aspecte ale acestora pe baza unor însușiri comune ori pe baza unor aprecieri, considerații etc. 60 Situare în același plan sau în același sistem a unor regiuni geografice sau istorice. 61 (Îvp) Relație de prietenie. 62 Stabilire a unei relații de prietenie, de rudenie etc. 63 Stabilire a unor relații diplomatice, politice, unilaterale etc. între primari, conducători, state etc. 64 Unire a unor oameni, familii, colectivități în jurul aceluiași ideal. 65 Asociere a unor oameni, familii, colectivități într-un anumit scop. 66 Înfrățire a unor neamuri, așezăminte. 67 (Rar) Asemănare a unor personalități creatoare pe baza afinităților de creație. 68 Atașare a cuiva de ceva sau de cineva. 69 Atracție față de ceva sau de cineva. 70 (Îs) ~ la pământ Stabilire a unei legături electrice între un conductor electric și pământ. 71 (Înv; îs) ~ de glie Limitare a drepturilor social-economice și politice prin aservire Si: înrobire. 72 Atașare a cuiva de locul de muncă, de rangul deținut sau de oamenii de care depind acestea. 73 (Înv) Urmărire în mod deosebit a ceva. 74 (Fam) Provocare la vorbă, la ceartă, la bătaie etc. prin cuvinte, gesturi, atitudini etc. sfidătoare sau violente Si: agasare, (înv) alegare¹, persecutare, (îrg) enervare, plictisire, săcâire, supărare, zădărâre. 75 (Îvp) Adeverire a blestemelor, a vrăjilor. 76 Acostare a unei persoane de sex opus cu intenția de a o seduce sau a abuza sexual de ea. 77 Folosire a ceva drept pretext pentru a face scandal, a se răzbuna etc. 78 (Îvr) Revendicare a ceva la care nu are dreptul cineva. 79 Punere în relație a două sau mai multe fenomene, procese, obiecte aparent disparate Si: corelare, raportare, interrelaționare. 80 Determinare a unor activități, procese, fenomene etc. raportate la condițiile, cauzele apariției, ale manifestării sau funcționării lor sau raportate la consecințele, finalitatea lor. 81 Condiționare a unor activități, procese, fenomene etc. raportate la condițiile, cauzele apariției, ale manifestării sau funcționării lor sau raportate la consecințele, finalitatea lor. 82 Asociere a unor activități, procese, fenomene etc. raportate la condițiile, cauzele apariției, ale manifestării sau funcționării lor sau raportate la consecințele, finalitatea lor. 83 Desprindere a ceva pe cale de consecință. 84 Imobilizare a cuiva cu ajutorul funiilor, al cătușelor etc. 85 (Pex) Capturare. 86 (Fig; înv) Întemnițare. 87 (Fig; înv) Robie. 88 (Înv) Imobilizare a unor condamnați prin fixarea cu diverse legături, de unul sau de doi stâlpi, de cozile a două cămile, de vârfurile a doi copaci, etc. pentru a-i pedepsi, pentru a-i supune la cazne sau pentru a-i ucide Si: torturare, țintuire, schingiuire. 89 (Fig) Împiedicare. 90 (Înv) Împiedicare a mișcării unei roți. 91 Fixare a unor animale domestice, rar, a unor păsări printr-un lanț, funie etc. petrecută pe după o parte a corpului, pentru a le mâna în direcția dorită ori pentru a le împiedica să fugă Si: înhămare, înjugare. 92 (Pop) Prindere a peștilor în undiță, în năvod. 93 Obligare prin jurământ. 94 Obligare la îndeplinirea sau la respectarea condițiilor sau termenilor unui contract, unei convenții etc. 95 (Pop; îs) ~rea călușarilor Înrolare a tinerilor pentru ceremonia călușarilor, însoțiță de depunerea unui jurământ. 96 Jurăminte sau promisiuni solemne reciproce pe care le fac mirii în fața altarului în timpul celebrării cununiei religioase. 97 (Spc; pop) Chezășire. 98 (Înv) Instituire a unor dări, impozite, legi, dispoziții etc. 99 (Bis; îvp) Instituire, prin hotărâre sinodală, a zilelor de sărbătorire a unui sfânt și a zilelor sau a perioadelor de timp în care creștinii sunt datori să postească. 100 (Pop) Interdicție. 101 (Înv) Anulare a unei dări, a unui impozit etc. printr-o lege (33), un amendament etc. 102 (Bis; îoc dezlegare) Interzicere de la anumite fapte, conduite etc. prin anumite reguli, canoane etc. 103 (Bis; pex; îoc dezlegare) Neiertare a abaterilor de la canoanele instituite și (sau) a oamenilor care se fac vinovați de ele. 104 (Fig; pop) Vrăjire de ceva a cuiva. 105 (Fig; pop) Eliberare de o vrajă a cuiva. 106 (Îvp) Oprire de la ceva. 107 (Îvp) Anulare a unei acțiuni sau a efectelor ei. 108 (Îvp) Fermecare a bărbatului, în urma căreia acesta devine impotent. 109 Împiedicare, prin farmece, a unirii sexuale dintre miri. 110 Acțiune prin care ploaia, vântul, furtuna sunt abătute asupra unui anumit ținut. 111 (Îvr) Îndepărtare prin farmece a ploii, vântului, furtunii. 112 (Pop) Situare a unor bani, comori etc. sub puterea unui blestem, a unei interdicții etc. 113 Acoperire, de obicei prin înfășurare a unei părți a corpului cu ajutorul unei bucăți de pânză, a unei năframe etc. pentru a proteja. 114 (Spc) Acoperire a gurii, a ochilor cuiva pentru a-l împiedica să vorbească, să vadă. 115 Îmbrobodire. 116 (Pop) Acoperire cu un văl, cu o basma etc. a capului miresei în cadrul ceremoniei de nuntă, în semn de trecere a acesteia în rândul nevestelor. 117 (Reg) Acoperire a vârfului unor stoguri, a unor clăi, a unor căpițe de fân sau de paie etc. cu ceva pentru a le proteja de umezeală, de vânt etc. 118 (Îvp) Bandajare. 119 (Pop) Alinare a unei dureri sufletești. 120 (Îvp) Moment de fructificație a plantelor de cultură sau a florilor acestora. 121 (Îvp) Creștere a unor tulpini secundare pe pomii altoiți. 122 Îngroșare a dulcețurilor. 123 Închegare a laptelui, a zerului etc. 124 (Rar) Solidificare a anumitor compuși chimici în prezența unui reactiv. 125 (Pop) Întărire. corectat(ă)

ANORMAL, -Ă, anormali, -e, adj. Care se abate de la normele obișnuite, care nu corespunde unor anumite reguli. Dezvoltare anormală a organismului. ♦ (Despre persoane) Care prezintă infirmități fizice sau psihice.

ABATERE (GREȘEALĂ DE LIMBĂ) s. f. (< abate, cf. fr. abattre, it. abbatere): îndepărtare de la o anumită regulă lingvistică, încălcare – orală sau scrisă – a normelor limbii literare. Abaterea sau greșeala de limbă vizează pronunțarea sunetelor, a silabelor și a cuvintelor, accentuarea și despărțirea în silabe a cuvintelor; folosirea cuvintelor cu sensul lor propriu, scrierea cu majuscule, scrierea cuvintelor compuse, folosirea neologismelor, a expresiilor și a locuțiunilor, folosirea formulelor corelative, dezacordurile, abrevierile, exprimările pleonastice, folosirea adjectivelor fără grade de comparație și a adjectivelor invariabile, folosirea semnelor de ortografie și de punctuație etc. Ea poate fi deci abatere de pronunțare (fonetică), de vocabular (lexicală), de gramatică (gramaticală), de ortografie (ortografică), de punctuație. Dar greșeala de limbă mai vizează și interpretarea unor anumite situații lingvistice, aspectul exterior al comunicării, conținutul sau esența comunicării, măsura în care greșeala se repetă sau este proprie unuia sau mai multor vorbitori etc. De aceea se mai poate vorbi și despre abatere de interpretare, de formă, de fond, tipică etc.

AGRAMATICALITATE Termen impus de gramatica generativă*, prin opoziție cu gramaticalitate*, pentru a denumi construcții rău-formate, adică acele construcții care încalcă reguli*, constrângeri*, filtre* postulate de această gramatică. Nu trebuie confundat cu abatere*, greșeală*, incorectitudine, termeni mai puțin tehnici ai gramaticii normative*, care se referă la încălcarea regulilor și normelor* impuse de uzul literar* al unei anumite limbi. Vezi GRAMATICALITATE. G.P.D.

AUBIGNAC [obiñác], François HÉDELIN, abate d’ (1604-1676), critic dramatic francez. În lucrarea sa „Practica teatrului” (1657) a fixat regula celor trei unități.

RADIOGHIDAJ dirijarea de la distanță prin mijloace radiotehnice a aparatelor de zbor fără pilot (rachete, proiectile-rachetă, avioane fără pilot etc.) Principalele tipuri de radioghidaje sunt: autonom (programul de dirijare este calculat anticipat și introdus în servomecanismul cu program al aparatului înainte de lansare), prin comandă (aparatul este dirijat prin semnale emise, de regulă, de la locul lansării), automatizat (aparatul este dotat cu aparatură capabilă să sesizeze abaterea de la traiectori impusă și să-i corecteze direcția pentru a urmări și atinge ținta) și autoghidaj (aparatul este dotat cu dispozitive care îi permit să descopere ținta și să se orienteze singur spre aceasta).

CORECTITUDINE s. f. (cf. lat. correctitudo): 1. calitate a vorbirii de a fi corectă, fără greșeli (abateri) fonetice, lexicale și gramaticale. 2. calitate generală a stilului individual care constă în respectarea regulilor gramaticale, ortografice și de punctuație în redactarea oricărei compoziții literare.

SOLECISM s. n. (< fr. solécisme, lat. solecismus, cf. gr. soloikismos < Soloi, oraș în Cilicia, colonie ateniană, unde se vorbea o greacă incorectă): greșeală de sintaxă în vorbirea literară; abatere neintenționată de la forma normală, folosită mai ales de scriitorii latini. Rezultă din nerespectarea regulilor sintactice de către vorbitori, ca o consecință a lipsei de cultură sau a necunoașterii limbii de către aceștia. În concepția celor vechi (greci și latini), s. dă stilului colorit individual, reprezintă o podoabă stilistică.

ABATE², abat, vb. III. 1. Refl. (Determinat uneori prin «din drum», «din cale») A părăsi direcția pe care o avea și a lua altă direcție; fig. (urmat de determinări introduse prin prep. «de la») a se depărta de la o linie de conduită sau de gîndire, de la o normă sau o regulă fixă. Abătîndu-se din drum, a vizitat ruinele cetății. ◊ Mi se pare că te-ai abătut de la subiect. SADOVEANU, N. F. 8. ♦ Tranz. Demascarea și zdrobirea devierii de dreapta a arătat forța partidului, capacitatea sa de a lichida cu fermitate orice încercare de a-l abate de pe drumul marxism-leninismului, de pe drumul apărării intereselor oamenilor muncii și al luptei pentru fericirea poporului. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 697. Vînturi dușmănoase... abat navigatorii spre prăpăstii de apă. BARANGA, V, A. 9. Văzînd baba că nu poate abate pe ficiorașul său din voia lui, i-au gătit merinde de ducă. SBIERA, P. 141. ◊ Intranz. Abătură cătră stîngă, la mănăstire, și poposiră tocmai la slujba de sară, între lumini și cîntări. SADOVEANU, B. 69. Abatem la stingă și urcăm pe podișuri verzi, înecate de soare. VLAHUȚĂ, O. AL. I 149. A doua zi, mergînd iarăși cu vitele la păscut, abătu din drum și dete iarăși pe la copaciul cu pricina. ISPIRESCU, L. 231. ◊ (Rar, subiectul este drumul) Pe drumul care abate din șosea încoace se aud venind pași de cai. CARAGIALE, O. I 290. ♦ (Cu privire la ochi, căutătură etc.) A întoarce. Nu-ți abate ochii; taina ce-mi ascunzi e prea ușoară. DAVILA, V. V. 82. 2. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. «pe la» sau «prin») A se opri în treacăt într-un loc sau la cineva, uneori apucînd pe alt drum. Trebuia să găsesc numai vreme potrivită ca să mă abat o zi prin părțile astea. SADOVEANU, M. C. 118. Rebegiți de frig, ne abatem pe la Neculai Moraru, să ne mai încălzim. VLAHUȚĂ, O. A. 387. ◊ (Eliptic) Dacă aș ști anume la ce baltă..., m-aș abate călare. SADOVEANU, N. F. 86. Tranz. fact. Ce vînt te-a abătut pe la noi? Intranz. (Rar) Au și plecat după leac, abătînd iarăși pe la Ileana Cosînțana. SBIERA, P. 29. 3. Refl. (Despre fenomene ale naturii, calamități, nenorociri) A veni, a cădea pe neașteptate. După perioada ploilor de primăvară, pe Bărăgan se abătuseră valuri neobișnuite de căldură. MIHALE, O. 489. Afară, vîntul nopții s-abătu pe la geamuri, le cercă dacă-s bine prinse, apoi fugi mai departe, chiuind. DUNĂREANU, CH. 112. Aristide, uluit mai mult de năvala de lovituri ce se abătuseră asupra lui, îngrămădit printre bocancii și opincile țăranilor, se gîndea cum s-ar putea furișa mai la o parte și apoi să se facă nevăzut. REBREANU, R. II 131; Fig. Cînd s-a abătut peste lume viforul celui dinții război, erau mai puțini [din neamul Roșculeștilor]: SADOVEANU, P. M. 39. Mă pișcau de spate și de ceafă o întreagă republică de furnici, peste a căror țară se abătuse – se vede – o margine din poalele nesfîrșit de lungi ale mantalei mele. HOGAȘ, M. N. 11. ♦ Intranz. unipers. (Construit cu dativul) A-i trece prin minte, a-i cășuna, a i se năzări. Niță Stanciu e pus la toate muncile. Trage de el și unul și altul. E și la cheremul bucătăreselor. Cui îi abate ceva își aduce aminte de el. PAS, L. I 97. Mai dăunăzi îi abătuse strigoaicei ca să-mi puie coarne de fier, ca pe vremea veche. ALECSANDRI, T. I 337. 4. Tranz. A doborî, a culca la pămînt. Încarcă, Joe, cerul tău Cu nouri în mînie! Ș-asemenea unui copil Ce-abate scaiul pe poteci, Deprinde-ți apriga mînie Trăsnind stejari și piscuri reci! CERNA, P. 78. Crud e cînd intră prin stejari Năprasnica secure De-abate toți copacii mari Din falnica pădure! ALECSANDRI, P. A. 205. ♦ Refl. A cădea. Se abătu cu fața la pămînt: cu mîinile întinse pe lîngă cap, înaintă pînă la picioarele bătrînului. SADOVEANU, O. I 277. Arabul e-n viață și calul sosește, Dar vai, cînd s-oprește, S-abate jos mort! MACEDONSKI, O. I 16.

INCORECTITUDINE s. f. (< in + corectitudine): 1. caracteristică a unui scris de a fi incorect, cu greșeli (abateri) fonetice, lexicale, gramaticale, ortografice și de punctuație. 2. trăsătură negativă a stilului individual, izvorâtă din nerespectarea regulilor gramaticale în redactarea unei compoziții literare.

infracțiune sf [At: ODOBESCU, S. I, 324 / V: ~ție / Pl: ~ni / E: fr infraction, lat infractio, -onis] 1-4 Încălcare (a unei legi,) (a unui ordin,) (a unui tratat sau) a unei reguli prestabilite Si: violare. 5 Faptă care prezintă pericol social, constând în săvârșirea cu vinovăție a unei abateri de la legea penală, și care este sancționată de lege.

strict, ~ă a [At: URICARIUL, VI, 309/23 / Pl: ~cți, ~e / E: fr strict, lat strictus] 1 Care trebuie, impune să fie ori este respectat întocmai, care nu admite abateri (de la normele stabilite) Si: aspru² (20), riguros, sever, strașnic (9). 2 Care se conformează (unui model, unei reguli, unei situații, realizări etc.) Si: exact (7), precis, riguros. 3 (Rar; d. oameni) Sever² (1). 4 (Rar) Exclusivist (2). 5 Care reprezintă cea mai mică cantitate, valoare, intensitate etc. permisă, cerută, indispensabilă etc. Vz minimum. 6 (Îs) Sensul (sau înțelesul) ~ (al unui cuvânt) Sensul (unui cuvânt) care are cea mai mică extensiune. 7 (Pex; îas) Sensul propriu (al unui cuvânt). 8 Care interesează, privește, caracterizează exclusiv pe cineva sau ceva. 9 Care este limitat (sau circumscris) exclusiv la cineva sau ceva.

legá¹ [At: COD. VOR.¹ 10r/12 / Pzi: leg / E: ml ligare ] 1 vt (C.i. fire, funii, fâșii dintr-o țesătură etc.) A uni strâns capetele printr-un nod sau cu un ochi, fundă etc. pentru a forma un întreg Si: a înnoda, a strânge, a înnădi. 2 vt (Îe) A lega gura pânzei, lega nodurile, lega la gură A înnoda firele de la capătul urzelii înainte de a începe țesutul unei pânze pentru a nu se destrăma bătătura. 3 vt (Fig; îae) A începe cu bine un lucru sau o afacere. 4 vt (Fig; îae) A începe să-i meargă bine cuiva. 5 vt (Reg; îe) A lega băierile de la pungă A face economii. 6 vt (Reg; îae) A deveni mai econom, mulțumindu-se cu un trai mai modest. 7 vt (Îvp; îe) A lega tei (sau teie) de curmei (sau curmeie) A căuta subterfugii. 8 vt (Îvp; îae) A vorbi fără temei. 9 vt A înnoda șireturi, nojițe etc.. pentru a încheia sau pentru a fixa încălțămintea pe picior Si: a se încălța. 10 vt (Prc; c.i. opinci, obiele) A strânge pe picior cu ajutorul nojițelor. 11 vt (Reg; îe) Cât ți-ai lega nojița (sau nojițele) la un picior Foarte repede. 12 vt A face noduri, ochiuri de împletitură sau de plasă Si: a înnoda. 13 vt (Îc) Ac de ~t Croșetă. 14 vt (Îac) Andrea. 15 A petrece în jurul gâtului cravata, pe sub gulerul cămășii, fixând în față capetele printr-un nod special executat. 16 vt (Pex) A purta cravata după o anumită modă. 17 vrp (D. bărbați îndrăgostiți; îe) A-i lega calțaveta A fi foarte supus femeii iubite, făcându-i toate poftele. 18 vt A pune și a înnoda bani, obiecte de valoare într-un colț de batistă, basma, ștergar etc.. pentru a-i păstra sau a-i lua cu sine. 19 vt (Spc) A pune și a înnoda bani, obiecte de valoare într-un colț de batistă, basma, ștergar etc. pentru a-i oferi ca plată, ca pomană împreună cu obiectul în care au fost puși. 20 vt (C.i. fire, ștergare, năframe etc. de o culoare cu o anumită semnificație) A prinde de ceva prin înnodare pentru a aminti ceva sau ca semn a ceva. 21 vt (Spc; c.i. cozile împletite ale femeilor; urmat de determinările „în cunună”, „una peste alta”) A împreuna prin înfășurare în jurul capului ori prin petrecerea peste cap dintr-o parte în alta. 22 vt (Spc; reg) A înnoda frunzele a două sau mai multe fire de porumb verde pentru a face umbră. 23-24 vtr (Fig; d. prietenie) A (se) consolida. 25 vt (C.i. saci, desagi, pungi etc.) A închide la gură, adunând marginile și înnodându-le sau strângându-le cu o sfoară ale cărei capete se înnoadă. 26 vt (C.i. obiecte, materii etc..) A pune într-o învelitoare, într-un sac, într-o pungă etc. care se strânge la gură sau la margini. 27 vt (Pop; îe) Leagă sacul până e plin Averea trebuie administrată chibzuit încă de la început. 28 vt (Pop; îe) În sacul ~t nu știi ce-i ~t Se spune despre o femeie însărcinată despre care nu se știe dacă va naște băiat sau fată. 29 vt (Pop; îe) A lega paraua cu șapte (sau nouă, zece) noduri (ațe) A cheltui cu economie o sumă de bani. 30 vt (Pop; îae) A fi zgârcit. 31 vt (C.i. nervi, canalele unor glande, cordonul ombilical) A obtura prin strangulare. 32 vt (C.i. documente vechi, pergamente, teancuri de foi, cutii, pachete etc.) A împacheta prin înfășurare și prindere cu panglici sau sfori pentru a nu se deteriora sau pentru a fi transportate. 33 vt (Reg) A petrece funii prinse de un druc de-a lungul sau de-a latul carului încărcat cu paie etc. pentru a le presa și a le ține strâns. 34 vt (Spec) A aplica o pecete pe un document, pe o scrisoare etc. pentru a o sigila. 35 vt (C.i. fire de grâu, de cânepă sau nuiele, vreascuri etc.) A lua și a pune laolaltă, strângându-le cu ajutorului unei chite etc. astfel încât să nu se risipească, să nu se sfărâme, să fie ușor manipulate. 36 vt A încinge cu o funie etc. snopuri, mănunchiuri etc. pentru a nu se desface. 37-38 vt (Pop; îe) A (nu) ~ două în (sau într-un) tei (prin etimologie populară trei) A (nu) pune nimic de-o parte din câștigul obținut. 39 vt (Reg; îe) A nu lega două A nu aduna deloc bani sau avere. 40 vt (Pop; gmț; îe) Să-i legi cu tei (într-un curmei) și să-i dai pe apă (sau în gârlă) Se spune despre doi oameni la fel de netrebnici sau de ineficienți. 41 vt (C.i. părul oamenilor) A strânge la un loc cu ajutorul unei panglici, al unei funde etc., pentru a nu se împrăștia în dezordine, pentru a nu acoperi ochii. 42 vt (C.i. obiecte de îmbrăcăminte sau părți ale acestora) A aduna pe lângă corp făcând din două sau mai multe părți un tot, prin înnodare sau prin împreunarea capetelor, a marginilor, etc. ori cu ajutorul unui cordon, al unui brâu, al unei panglici etc. ca să nu se desfacă, să nu alunece sau să nu stea neglijent Si: a încinge. 43 vt (Reg; c.i. opinci, urmat de determinarea „la cioc”) A strânge, a încreți marginile cu o sfoară, cu o curelușă trecută prin mai multe găuri. 44-45 vtr (D. oameni) A (se) încinge cu un brâu. 46 vt (Rar; c.i. pânzele corăbiei) A aduna la un loc Si: a strânge. 47 vt (Rar) A începe hora. 48 vt (C.i. uși, obloane, porți etc.) A consolida prin aplicarea unor drugi, a unei șine etc. pentru a mări rezistența ori soliditatea Si: a fereca. 49 vt (Fig; îe) A avea inima ~tă cu curele A fi nepăsător. 50 vt (Fig; îae) A fi insensibil. 51 vt A strânge butoaie, lăzi etc. cu șine sau cercuri de fier pentru a le spori rezistența în utilizare. 52 vt A strânge cu un cerc piesele care alcătuiesc un obiect pentru a realiza un tot. 53 vr (Îvp; îe) Butia cu un cerc nicicum nu se leagă A nu putea anula un rău dintr-o dată. 54 vt A întări roțile de lemn ale unor vehicole prin aplicarea unei șine peste obezi. 55 vt (C.i. căruțe, care) A îmbrăca în fier caroseria. 56 vt (C.i. mai ales obiecte de podoabă) A îmbrăca cu plăci de metal prețios Si: a placa. 57 vt (C.i. piese de mobilier, pergamente sau acte de preț) A îmbrăca, prin acoperire integrală sau parțială, cu piele, cu catifea etc. pentru a proteja sau pentru a înfrumuseța. 58 vt A prinde una de alta foile unei cărți, prin coasere sau lipire și a-i pune scoarțe Si: a broșa, a cartona, a coperta (reg) a compacta. 59 vr (Rar; d. oameni, urmat de „în zale”) A-și îmbrăca armura Si: (înv) a se împlătoșa, a se înzăua. 60 vt (C.i. obiecte dezmembrate sau piese detașabile ale unui obiect) A (re)compune prin punerea una lângă alta a părților componente sau desfăcute, prin strângerea lor cu o funie, lamă metalică, sârmă etc. Si: (pfm) a drege. 61 vi (Îe) Viața ~tă cu ață Se spune despre existența precară sau periclitată a cuiva. 62 vt (Înv; îe) A lega tabăra (sau, rar, lagărul) A fortifica, prin diverse întărituri, în special prin care de luptă, o armată care staționează sau se află în marș, pentru a împiedica intruziunea inamicului în rândurile proprii. 63 (Înv; îae) A pune o armată în dispozitiv de luptă. 64 vt (C.i. obiecte de mărime sau de greutate mică) A fixa pe loc sau unul de altul cu ajutorul unui lanț, al unei frânghii etc. pentru a nu se desprinde, pentru a nu cădea sau pentru a rămâne în poziția sau în locul dorit Si: a agăța, a atârna, a prinde, a țintui. 65 vt (Îvp; spc) A construi plute, asamblând trunchiuri de copaci. 66 vt (Îvp; c.i. părți detașabile ale unor obiecte precum condeiul, coasa etc..) A fi fixat în toc sau în legătoare, pentru a putea fi utilizat sau pentru a nu-l pierde. 67 vt (Spc; c.i. lăstari de viță-de-vie ori tulpine ale unor plante de cultură agățătoare) A fixa pe araci Si: a arăci. 68 vt (Pop; c.i. fuiorul sau caierul de lână) A pune în furca de tors o cantitate de lână și a o prinde de aceasta cu o panglică, cu o sfoară etc. 69 vt (C.i. ambarcațiuni; udp „de”, „la” care indică locul sau obiectul de care se fixează) A fixa prin parâme Si: a acosta, a ancora. 70 vi (Mrn; îe) A lega în barbă A ancora cu două ancore ale căror lanțuri sunt paralele. 71 vt (Mrn; îe) A lega la schelă A opri într-un port o corabie, fixând-o cu părâme de stâlpii cheiului. 72 vt (Îvr) A întinde pânzele unei corăbii. 73 vt (C.i. ustensile, aparate de mici dimensiuni, greutăți) A fixa de o parte a corpului cu o funie, cu o curea, cu un lănțisor etc. pentru a fi ușor de purtat sau de folosit.. 74 vi (Reg; îe) A umbla cu ciolanele ~te la gât Se spune despre cineva care se comportă nefiresc. 75 vt (Îvr; îe) A-i ~ (cuiva) lingurile de gât A nu aștepta cu masa pusă pe cineva invitat, care a întârziat. 76 vt (Îvr; îae) A lăsa flămând pe cineva. 77 vt (Îrg; îe) A-i ~ (cuiva) bășica (sau tinicheaua) de coadă A concedia pe cineva cu scandal. 78 vt (Îrg; îae) A retrage cuiva bunăvoința sau favoarea de care se bucura Si: a disgrația. 79 vt (Pop; îe) Șoarecele nu încape-n gaură și-și mai leagă și-o tigvă de coadă Se spune despre oamenii care încearcă să facă mai mult decât pot. 80 vt (Fam; îe) A lega cartea (sau vornicia etc.) de gard A întrerupe o activitate. 81 vt (Reg; îe) A nu fi ~t de gard A nu fi etern sau fără sfârșit. 82-83 vtr(p) (C.i. oameni sau trupurile lor; udp „de”, „în”, „cu”) A (se) prinde unul de altul. 84-85 vtr(p) (C.i. oameni sau trupurile lor; udp „de”, „în”, „cu”) A (se) prinde unul pe altul de ceva sau de cineva. 86-87 vtr(p) (C.i. oameni sau trupurile lor; udp „de”, „în”, „cu”) A (se) atârna. 88-89 vtr(p) (C.i. oameni sau trupurile lor; udp „de”, „în”, „cu”) A (se) înlănțui pentru a acționa ca o singură forță. 90 vt (Pop; îe) Bun să-l legi la rană Se spune despre un om blând și generos. 91 vt (Pop; îe) Omul bătrân și nebun leagă-l de gard și-i dă fân Se zice despre cel care nu mai poate fi educat sau îndreptat. 92 vt (Reg; d. copii mici; îe) A fi ~t de poalele mamei A depinde total de ajutorul mamei. 93 vt (Fam; îe) A ține (pe cineva) ~t de fusta (cuiva) A fi nedeslipit de cineva. 94 vt (Pop; d. musafiri; îe) A fi ~t de scaun A nu mai pleca. 95 vt (Fig; c.i. sunete, cuvinte) A îmbina în conformitate cu normele specifice unei limbi pentru a vorbi sau a citi cursiv. 96 vt (Fig; c.i. propoziții, fraze) A formula și a combina pentru a exprima ceva. 97-98 vt (Îe) A (nu) putea să lege un cuvânt, o vorbă (sau vreo câteva cuvinte, vorbe) A (nu) putea rosti. 99-100 vt (Îae) A (nu) putea construi (decât) cu dificultate un enunț. 101 vt (Rar; îe) A lega vorbe fără șir A vorbi incoerent. 102 vt (Rar; îe) A nu lega două A nu putea înțelege nimic din vorbirea cuiva. 103 vt (Fig; rar; c.i. subiectul scrierii, șîe „a lega în stihuri”) A versifica. 104-105 vtr (D. activități psihice, în fiziologia umană) A (se) forma. 106 vt (D. divinitate, persoane cu putere de decizie) A crea. 107 vt (Îlv; d. oști) A lega împresurare A se desfășura. 108 vr (Îvr; d. căldură) A se forma. 109 vr (Îvr; d. căldură) A se degaja. 110-111 vtr (D. căi de comunicație, poduri etc.) A uni orașe, locuri etc..aflate la o oarecare distanță unele de altele. 112-113 vtr (D. săli, camere, spații din imobile) (A face să comunice sau) a comunica. 114 vt (C.i. obiecte perechi, piese formate din două părți identice) A uni prin alăturare sau prin strângere cu ajutorul unui șiret, lănțișor etc. 115 vt (C.i. pari, stâlpi etc.) A uni pentru a îngrădi sau a împrejmui ceva. 116 vt (C.i. grinzi, bârne etc. folosite în construcție) A împreuna cu ajutorul cuielor sau prin încastrare. 117 vt A asambla părțile componente ale unor piese din structura unor unelte agricole. 118-119 vtr (D. sprâncene, linii geometrice sau ornamentale) A (se) îmbina. 120 vt A (re)face conexiunea dintre vase sanguine, nervi, oase, țesuturi etc. 121 vt (Med) A sutura. 122 vr (Îvr) A se încleia. 123 vr (D. lapte) A se prinde. 124 vr (D. sirop) A se îngroșa, devenind cleios. 125 vt (Teh; c.i. conductori sau anumite piese și ansamble ale unui sistem electric, electronic sau de alt tip) A realiza o conexiune între un element al acestuia și o sursă de alimentare Si: a conecta, a cupla, a racorda. 126 vt (Teh; spc) A instala aparatele și dispozitivele necesare conectării la rețea a unei mașini, a unui aparat etc. 127 vt (C.i. piatră sau blocuri de piatră de construcție, pereți etc.) A fixa într-un ansamblu omogen și de o mare soliditate Si: a încastra, a înțepeni. 128-129 vtr (D. atomi, substanțe chimice sau alimente în stare fluidă) A fi combinat sau a se combina cu… 130 vt A uni cuvintele cu ajutorul cratimei. 131 vt (C.i. cuvinte, propoziții, fraze) A nu marca grafic, prin spații albe, unitățile unui enunț. 132-133 vtr (D. propoziții sau d. elemente ale acestora) (A fi în relație sau) a se relaționa cu…. 134-135 vtr (D. accentul silabic, sunete, secvențe muzicale) (A fi unit sau) a se uni în chip armonios Si: a (se) armoniza. 136-137 vtr (Spc; d. cuvinte, idei, secvențe narative) A (se) structura în mod logic, coerent. 138-139 vtr (Fig; c.i. oameni) A (se) aduna în aceeași parte sau la un loc. 140 vt (C.i. lucruri, fenomene, creații sau părți, aspecte ale acestora) A grupa pe baza unor însușiri comune ori pe baza unor aprecieri, considerații etc. 141-142 vtr (D. regiuni geografice sau istorice) A (se) situa în același plan ori în același sistem. 143 vr (Îlv) A se lega prieteni A se împrieteni. 144 vr (Îlv) A se lega tovarăși A se întovărăși. 145 vr (Îlv) A se lega frați de cruce A deveni frați de cruce Si: (înv) a se înfrăți. 146-147 vtr (C.i. raporturi afective, de rudenie etc.) A (se) stabili o relație de prietenie, rudenie etc. 148 vt (Fam; îlv) A ~ (o) cunoștință A cunoaște pe cineva. 149 vt (Îe) A lega vorbă (sau vorba, înv, voroavă) A intra în vorbă cu cineva. 150 vt (D. primari, conducători, state etc.) A intra în relații diplomatice, politice, unilaterale etc. 151 vt (Înv; îe) A lega pacea (sau împăcăciunea) A încheia pace. 152 vt (Îe) A lega cuvânt A face un legământ. 153 vt (Îvr; îe) A lega tablele A ratifica un acord prin documente. 154-155 vtr (Înv) A (se) căsători. 156 vt (Îvp; îe) A-și lega viață (sau, rar, viețile) ori soarta (și viața) (de cineva) A se căsători. 157-158 vt (Îvp; îe) A fi ~t cu Duhul (sau, rar, cu cel necurat) A fi unit (cu Duhul Sfânt sau) cu cel necurat. 159 vt (Îe) A-și lega destinul (soarta) de cineva (sau de soarta) destinul cuiva A împărtăși aceeași soartă, evoluție cu cineva. 160 vt (Rar; îe) A fi ~t cu veșnicia A fi predestinat veșniciei. 161 vrr (D. oameni, familii, colectivități) A se unui în jurul aceluiași ideal. 162 vrr (D. oameni, familii, colectivități) A se asocia. 163 vt (D. neamuri, așezăminte) A (se) înfrăți. 164 vr (Rar; d. personalități creatoare) A se asemăna pe baza afinităților de creație. 165-166 vtr (D. oameni, suflet, inimă, minte) A fi atașat sau a se atașa de cineva. 167 vt (Rar; îe) A-și lega ochii (de ceva) A nu-și putea lua privirea de la ceva. 168-169 vtrp (Înv; îe) A lega de glie (sau de pâmânt, rar, de moșie) (A aduce pe cineva sau) a fi adus în situația de rob, de subordonare din punct de vedere economic, politic și social față de un anumit ținut, de o anumită moșie. 170-171 vti (Înv; pex; îae) A diminua sau a îngrădi libertatea de mișcare și de organizare a cuiva. 172 vi (Fig; urmat de „de pământ”, „de brazdă”) A fi constrâns să ducă o viață limitată spiritual. 173 vi A fi atașat de locul de muncă, de rangul deținut sau oamenii de care depind acestea. 174 vi (Pex) A fi în subordinea sau la cheremul cuiva. 175 vr (Îvp) A se ocupa cu pasiune de ceva. 176 vt (Înv) A fi interesat de… 177 vt (Înv; c.i. nume, orgolii, funcții) A-și face un merit, un renume etc. din ceva. 178 vr (Fam) A provoca la vorbă, la ceartă, la bătaie etc. prin cuvinte, gesturi, atitudini etc. sfidătoare sau violente Si: a se agăța, (înv) a se alega¹, a persecuta, (îrg) a agasa, a enerva, a sâcâi, a supăra, a plictisi, a zădărî, (liv) a bate la cap, a tracasa, (reg) a se ține de capul cuiva, a se ține scai de cineva, a zăhăi. 179 vr (Îe) Ce te legi de (cineva)? Se spune când o persoană nu este lăsată în pace. 180 vr (Îvp; îe) A se lega de cineva ca scaiul de oaie, a se lega de capul (cuiva) A sta mereu în preajma cuiva, devenind uneori agasant. 181 vr (Rar; îe) A se lega de coada (cuiva) A se ține după cineva. 182 vr (Îvr; îe) A-și lega unul și altul gura (de cineva) A bârfi. 183 vr (Pop; d. dor, dragoste, boală etc.) A pune stăpânire pe… Și: a se aprinde, a se lipi. 184 vr (Îvp; d. blesteme, vrăji) A se adeveri. 185 vr (Îe) ~-s-ar moartea de…! Blestem prin care se dorește moartea cuiva. 186 vt A acosta o persoană de sex opus, cu intenția de a o seduce sau de a abuza sexual de ea. 187 vt A face avansuri cuiva într-un mod nepermis Si: a hărțui sexual. 188-189 vtr A pretinde pe nedrept ceva. 190-191 vtr A (se) folosi (de) ceva drept pretext pentru a face scandal, a se răzbuna, etc. 192 vt (C.i. fenomene, procese, obiecte etc. aparent disparate) A fi în strânsă conexiune cu… 193 vt (C.i. noțiuni, concepte etc.) A fi în mod strict corelat cu... Si: a se corela, a se intercondiționa. 194 vt (C.i. activități, procese, fenomene etc.; udp „de”) A determina. 195 vt (C.i. activități, procese, fenomene etc.; udp „de”) A condiționa. 196 vt (Pex; c.i. activități, procese, fenomene etc.; udp „de”) A influența. 197 vt (C.i. oameni) A depinde de… 198-199 vtr (C.i. rezultatele unor activități intelectuale sau artistice și consecințele unor fenomene, procese etc.; udp „cu”, „de”) A (se) asocia cu... 200-201 vtr (C.i. produse ale unor activități creatoare, urmările unor fapte, procese etc.) A (se) fundamenta. 202-203 vtr (Pex; c.i. produse ale unor activități creatoare, urmările unor fapte, procese etc.) A (se) explica prin… 204-205 vtr (Îe) A(-și) lega numele (de ceva) A (se) face cunoscut prin ceva. 206-207 vtr (Îae) A i (se) asocia reputația cu ceva. 208 vt (C.i. opinii, idei etc. sau efecte, rezultate etc.) A desprinde pe cale de consecință Si: a decurge, a deriva. 209 vrr (D. credințe, cunoștințe, anecdote, povesiri, tradiții etc.; udp „de”) A se referi la... 210 vrr (D. credinte, cunoștințe, anecdote, povesiri, tradiții etc.; udp „de”) A trimite la…. 211 vt (C.i. oameni) A imobiliza pe cineva cu ajutorul unei funii, al unui lanț, al unor cătușe Si: a fereca, a încătușa, a înlănțui, a pune în fiare. 212 vt (Spc; c.i. persoane urmărite, delincvenți etc.) A lua prizonier Si: a aresta, a captura, a închide, a întemnița. 213 vt (Îe) A ~ (pe cineva) fedeleș (sau burduf, butuc, bute, cobză, nod, snopi, îvr, ca butuc) A imobliliza complet pe cineva prin legături (89) foarte bine strânse. 214 vt (Îe) A ~ (pe cineva) spate în spate (sau la spate) A imobilza într-o singură legătură trupurile a doi oameni așezați spate la spate. 215 vt (Fig; îe) A ~ (pe cineva) de mâini și de picioare A imobiliza total pe cineva. 216 vt (Fig; pex; îae) A priva pe cineva de libertatea de mișcare sau de acțiune. 217 vi (Fam; îe) A fi nebun (sau, rar bun) de ~t A fi bolnav psihic, aflat într-o criză de agitație psiho-motorie. 218 vi (Fam; îae) A se comporta ca un nebun. 219 vt (Înv; c.i. condamnați) A imobliza, prin fixarea cu diverse legături, de unul sau de doi stâlpi, de cozile a două cămile, de vârfurile a doi copaci, etc. pentru a pedepsi, pentru a supune la cazne sau pentru a ucide Si: a țintui. 220 vt (Rar; îe) A ~ (pe cineva) la stâlpul infamiei A condamna pe cineva în public Si: a blama. 221-222 vtr (Fig) A (se) încurca. 223-224 vtr A (se) prinde în cursă. 225 vt (Îvp) A lua în stăpânire Si: a supune. 226 vrp (Fig) A fi ținut în loc. 227 vrp (Fig) A fi împiedicat. 228 vt (Fig; îe) A lega mâinile A lipsi de puterea de a acționa. 229 vt (Înv; îe) A fi cu mâinile ~te la piept A-și împreuna mâinile în semn de cucernicie sau de neputință. 230 vt (Înv; pex; îae) A fi uluit. 231 vt (Îe) A lega limba (sau gura) cuiva A împiedica pe cineva să vorbească. 232 vt (Îae) A reduce la tăcere pe cineva. 233-234 vtr (Îe) A i (se) lega cuiva limba (A face să nu mai vorbească sau) a nu mai putea vorbi Si: a amuțî. 235-236 vtr (Spc; îae) A nu mai putea vorbi din motive de boală. 237 vt (Fam; îe) Leagă-ți gura (sau clanța, fleoanca, leorpa, troampa)! Nu mai vorbi. 238 vt (Rar; îe) A-i ~ (cuiva) fierul A împiedica pe cineva să mai lupte, blocându-i mișcarea spadei Si: a dezarma. 239 vt (Înv) A împiedica mișcarea unei roți. 240 vt (C.i. animale domestice, rar, păsări; udp „cu”, „de”, „la”) A fixa printr-un lanț, printr-o funie etc. petrecută pe după o parte a corpului, pentru a mâna în direcția dorită ori pentru a împiedica să fugă. 241 vt (Îe) A (-și) ~ măgarul (sau samarul) de gard A se îmbogăți în urma slujbei pe care o are. 242 vt (Rar; îe) A-și lega calul (reg, caii) A se liniști. 243 vt (Reg; îe) A lega câinele la gard A se lăuda în mod justificat. 244 vt (Fam) A lega cățeaua, leagă-ți căteaua (sau haita)! A se opri din vorbit. 245 vr (Pop; d. pești) A se prinde în undiță, năvod etc. 246 vrr A se obliga să îndeplinească sau să respecte condițiile sau termenii unui contract, ai unei convenții etc. 247 vrr A cădea de acord Și: a se învoi. 248 vr (Pop) A paria. 249 vr (Pop; spc; d. călușari) A se constitui în formație în urma unui jurământ Si: a se jura. 250 vt (Udp „cu”, „prin”, „de”) A fi constrâns prin ceva față de cineva sau ceva. 251 vt (Udp „cu”, „prin”, „de”) A fi dator. 252 vt (Îe) A spune cuvinte care leagă A-și lua un angajament față de cineva cu ocazia logodnei sau căsătoriei. 253 vt (Spc) A pune drept zălog Si: (pop) a chiezăși. 254 vt (Înv; c.i. dări, impozite etc., legi, dispoziții etc.) A institui și a face să intre în vigoare. 255 vt (Îvr) A fixa un legământ care implică un anumit tip de credință morală. 256 vt (Bis; îvp; c.i. sărbători sau posturi din calendarul creștin) A institui prin hotărâre sinodală zilele de sărbătorire ale unui sfânt și zilele sau perioadele de timp în care creștinii sunt datori să postească. 257 vt (Pop) A impune o interdicție Si: a interzice. 258 vt (Înv) A anula printr-o lege (33), amendament etc. o dare, un impozit, etc. 259 vt (a) (Bis; îoc a dezlega; d. apostoli, preoți etc.) A opri, prin anumite dispoziții, reguli, canoane, etc., de la anumite fapte, conduite etc. Si: a interzice. 260 vt (a) (Bis; pex; îoc a dezlega) A lipsi de iertare abaterile de la canoanele instituite și pe oamenii care se fac vinovați de ele. 261 vt (a) (Bis; spc) A nu dezlega păcatele cuiva. 262 vt (a) (Pex; înv; d. oameni, instituții etc. cu mare influență sau putere de decizie) A dispune după bunul plac de putere, de prerogativele etc. unei funcții, meserii etc. 263 vt (a) (Fig; pop; îcr a dezlega) A vrăji pe cineva. 264 vt (a) (Fig; pop; îcr a dezlega) A descânta de ceva pe cineva. 265 vt (Pex; îvp; c.i. oameni, sentimente, privirile acestora etc.) A aduce în imposibilitate de a acționa sau de a funcționa normal. 266 vt (Îvp; c.i. bărbați, trupul, virilitatea acestora) A face impotent prin farmece. 267 vt (C.i. miri, sau unirea sexuală dintre aceștia) A împiedica, prin vrăjitorie să se producă. 268 vt (C.i. ploaie, vânt, furtună) A opri, prin vrăji, descântece, să survină. 269 vt (C.i. ploaie, vânt, furtună etc.) A face prin vrăji să se abată asupra unui anumit ținut. 270 vt (Îvr; c.i. un ritual magic, o vrajă, efectele acestora) A opri să se producă Si: a anula, a desface, a suprima. 271-272 vtrp (Îe) A ~ (cuiva) drumul A împiedica pe cineva să meargă pe unde dorește. 273-274 vtrp (Îae) A zădărnici planurile cuiva. 275 vt (Pop; c.i. bani, comori, etc.) A fi sub puterea unui blestem. 276 vt A acoperi, de obicei prin înfășurare, cu ajutorul unei bucăți de pânză, a unei năframe etc. pentru a proteja. 277 vt (Spc) A acoperi gura, ochii pentru a împiedica pe cineva să vadă, să vorbească etc. 278-279 vtr (D. femei) (A fi îmbrobodit sau) a se îmbrobodi. 280-281 vtr (D. bărbați, urmat de „turcește”) (A fi înfășurat sau) a-și înfășura capul, după moda orientală, cu un șal, un turban etc. 282 vt (Îe) A-și lega capul cu…, a-și lega de cap necaz (sau nevoie) A se căsători. 283 vt (Îae) A-și complica existența. 284-285 vti (Îe) A-și lega ochii, a lega la ochi A (se) amăgi. 286-287 vti (Îae) A(-și) face iluzii. 288-289 vti (Spc; îae) A fermeca. 290 vt (Pop) A acoperi cu un văl, basma etc. capul miresei în cadrul ceremoniei de nuntă, în semn de trecere a acesteia în râdul nevestelor. 291 vt A acoperi cu ceva corpul unei ființe sau părți ale acestora pentru a le proteja. 292 vt (Reg; c.i. stoguri, clăi, căpițe de fân, paie, etc.) A acoperi vârful cu ceva pentru a proteja de umezeală, de vânt etc. 293 vt A îngriji o rană sau pe cineva bolnav prin aplicarea de pansamente, comprese, bandaje Si: a bandaja, a pansa. 294 vr (Fam; îe) A se lega la cap fără să-l doară A-și crea complicații, greutăți inutile. 295-296 vtrp (Pop) A (se) trata. 297 vt (Pop) A alina o durere sufletească. 298 vi (Îvp; d. plante de cultură, florile acestora) A se afla în perioada de fructificație Si: a face fructe. 299 vi (Îe) A lega sec A nu rodi. 300 vi (Spec; d. varză) A face căpățână. 301 vi (Îvp; d. pomi altoiți) A da naștere la tulpini secundare. 302-303 vir (D. roade, fructe etc.) A începe să se dezvolte, trecând de la stadiul de floare la cel de fruct. 304 vi (Pan; d. animale) A concepe. 305 vi (Rar; d. anumiți compuși chimici) A se solidifica în prezența unui reactiv. 306 vr (Fig; d. oameni) A deveni mai vânjos Si: a se întări.

lega¹ [At: COD. VOR.² 10^r/12 / Pzi: leg / E: ml ligare] 1 vt (C. i. fire, funii, fâșii dintr-o țesătură etc.) A uni strâns capetele printr-un nod sau cu un ochi, fundă etc. pentru a forma un întreg Si: a înnoda, a strânge, a înnădi. 2 vt (Îe) A ~ gura pânzei, ~ nodurile, ~ la gură A înnoda firele de la capătul urzelii înainte de a începe țesutul unei pânze pentru a nu se destrăma bătătura. 3 vt (Fig; îae) A începe cu bine un lucru sau o afacere. 4 vt (Fig; îae) A începe să-i meargă bine cuiva. 5 vt (Reg; îe) A ~ băierile de la pungă A face economii. 6 vt (Reg; îae) A deveni mai econom, mulțumindu-se cu un trai mai modest. 7 vt (Îvp; îe) A ~ tei (sau teie) de curmei (sau curmeie) A căuta subterfugii. 8 vt (Îvp; îae) A vorbi fără temei. 9 vt A înnoda șireturi, nojițe etc. pentru a încheia sau pentru a fixa încălțămintea pe picior Si: a se încălța. 10 vt (Prc; c. i. opinci, obiele) A strânge pe picior cu ajutorul nojițelor. 11 vt (Reg; îe) Cât ți-ai ~ nojița (sau nojițele) la un picior Foarte repede. 12 vt A face noduri, ochiuri de împletitură sau de plasă Si: a înnoda. 13 vt (Îc) Ac de ~t Croșetă. 14 vt (Îae) Andrea. 15 vt A petrece în jurul gâtului cravata, pe sub gulerul cămășii, fixând în față capetele printr-un nod special executat. 16 vt (Pex) A purta cravata după o anumită modă. 17 vrp (D. bărbați îndrăgostiți; îe) A-i ~ calțaveta A fi foarte supus femeii iubite, făcându-i toate poftele. 18 vt A pune și a înnoda bani, obiecte de valoare într-un colț de batistă, basma, ștergar etc. pentru a-i păstra sau a-i lua cu sine. 19 vt (Spc) A pune și a înnoda bani, obiecte de valoare într-un colț de batistă, basma, ștergar etc. pentru a-i oferi ca plată, ca pomană împreună cu obiectul în care au fost puși. 20 vt (C. i. fire, ștergare, năframe etc. de o culoare cu o anumită semnificație) A prinde de ceva prin înnodare pentru a aminti ceva sau ca semn a ceva. 21 vt (Spc; c. i. cozile împletite ale femeilor; urmat de determinările „în cunună”, „una peste alta”) A împreuna prin înfășurare în jurul capului ori prin petrecerea peste cap dintr-o parte în alta. 22 vt (Reg; spc) A înnoda frunzele a două sau mai multe fire de porumb verde pentru a face umbră. 23-24 vtr (Fig; d. prietenie) A (se) consolida. 25 vt (C. i. saci, desagi, pungi etc.) A închide la gură, adunând marginile și înnodându-le sau strângându-le cu o sfoară ale cărei capete se înnoadă. 26 vt (C. i. obiecte, materii etc.) A pune într-o învelitoare, într-un sac, într-o pungă etc. care se strânge la gură sau la margini. 27 vt (Pop; îe) Leagă sacul până e plin Averea trebuie administrată chibzuit încă de la început. 28 vt (Pop; îe) În sacul ~t nu știi ce-i ~t Se spune despre o femeie însărcinată despre care nu se știe dacă va naște băiat sau fată. 29 vt (Pop; îe) A ~ paraua cu șapte (sau nouă, zece) noduri (ațe) A cheltui cu economie o sumă de bani. 30 vt (Pop; îae) A fi zgârcit. 31 vt (C. i. nervi, canalele unor glande, cordonul ombilical) A obtura prin strangulare. 32 vt (C. i. documente vechi, pergamente, teancuri de foi, cutii, pachete etc.) A împacheta prin înfășurare și prindere cu panglici sau sfori pentru a nu se deteriora sau pentru a fi transportate. 33 vt (Reg) A petrece funii prinse de un drug de-a lungul sau de-a latul carului încărcat cu paie etc. pentru a le presa și a le ține strâns. 34 vt (Spc) A aplica o pecete pe un document, pe o scrisoare etc. pentru a o sigila. 35 vt (C. i. fire de grâu, de cânepă sau nuiele, vreascuri etc.) A lua și a pune laolaltă, strângându-le cu ajutorul unei chite etc. astfel încât să nu se risipească, să nu se sfărâme, să fie ușor manipulate. 36 vt A încinge cu o funie etc. snopuri, mănunchiuri etc. pentru a nu se desface. 37-38 vt (Pop; îe) A (nu) ~ două în (sau într-un) tei (prin etimologie populară trei) A (nu) pune nimic de-o parte din câștigul obținut. 39 vt (Reg; îe) A nu ~ două A nu aduna deloc bani sau avere. 40 vt (Pop; gmț; îe) Să-i legi cu tei (într-un curmei) și să-i dai pe apă (sau în gârlă) Se spune despre doi oameni la fel de netrebnici sau de ineficienți. 41 vt (C. i. părul oamenilor) A strânge la un loc cu ajutorul unei panglici, al unei funde etc., pentru a nu se împrăștia în dezordine, pentru a nu acoperi ochii. 42 vt (C. i. obiecte de îmbrăcăminte sau părți ale acestora) A aduna pe lângă corp făcând din două sau mai multe părți un tot, prin înnodare sau prin împreunarea capetelor, a marginilor, etc. ori cu ajutorul unui cordon, al unui brâu, al unei panglici etc. ca să nu se desfacă, să nu alunece sau să nu stea neglijent Si: a încinge. 43 vt (Reg; c. i. opinci, urmat de determinarea „la cioc”) A strânge, a încreți marginile cu o sfoară, cu o curelușă trecută prin mai multe găuri. 44-45 vtr (D. oameni) A (se) încinge cu un brâu. 46 vt (Rar; c. i. pânzele corăbiei) A aduna la un loc Si: a strânge. 47 vt (Rar) A începe hora. 48 vt (C. i. uși, obloane, porți etc.) A consolida prin aplicarea unor drugi, a unei șine etc. pentru a mări rezistența ori soliditatea Si: a fereca. 49 vt (Fig; îe) A avea inima ~tă cu curele A fi nepăsător. 50 vt (Fig; îae) A fi insensibil. 51 vt A strânge butoaie, lăzi etc. cu șine sau cercuri de fier pentru a le spori rezistența în utilizare. 52 vt A strânge cu un cerc piesele care alcătuiesc un obiect pentru a realiza un tot. 53 vr (Îvp; îe) Butia cu un cerc nicicum nu se leagă A nu putea anula un rău dintr-o dată. 54 vt A întări roțile de lemn ale unor vehicole prin aplicarea unei șine peste obezi. 55 vt (C. i. căruțe, care) A îmbrăca în fier caroseria. 56 vt (C. i. mai ales obiecte de podoabă) A îmbrăca cu plăci de metal prețios Si: a placa. 57 vt (C. i. piese de mobilier, pergamente sau acte de preț) A îmbrăca, prin acoperire integrală sau parțială, cu piele, cu catifea etc. pentru a proteja sau pentru a înfrumuseța. 58 vt A prinde una de alta foile unei cărți, prin coasere sau lipire și a-i pune coperți Si: a broșa, a cartona, a coperta, (reg) a compacta. 59 vr (Rar; d. oameni, urmat de „în zale”) A-și îmbrăca armura Si: (înv) a se împlătoșa, a se înzăua. 60 vt (C. i. obiecte dezmembrate sau piese detașabile ale unui obiect) A (re)compune prin punerea una lângă alta a părților componente sau desfăcute, prin strângerea lor cu o funie, lamă metalică, sârmă etc. Si: (pfm) a drege. 61 vi (Îe) Viața ~tă cu ață Se spune despre existența precară sau periclitată a cuiva. 62 vt (Înv; îe) A ~ tabăra (sau, rar, lagărul) A fortifica, prin diverse întărituri, în special prin care de luptă, o armată care staționează sau se află în marș, pentru a împiedica intruziunea inamicului în rândurile proprii. 63 vt (Înv; îae) A pune o armată în dispozitiv de luptă. 64 vt (C. i. obiecte de mărime sau de greutate mică) A fixa pe loc sau unul de altul cu ajutorul unui lanț, al unei frânghii etc. pentru a nu se desprinde, pentru a nu cădea sau pentru a rămâne în poziția sau în locul dorit Si: a agăța, a atârna, a prinde, a țintui. 65 vt (Îvp; spc) A construi plute, asamblând trunchiuri de copaci. 66 vt (Îvp; c. i. părți detașabile ale unor obiecte precum condeiul, coasa etc.) A fi fixat în toc sau în legătoare, pentru a putea fi utilizat sau pentru a nu-l pierde. 67 vt (Spc; c. i. lăstari de viță-de-vie ori tulpini ale unor plante de cultură agățătoare) A fixa pe araci Si: a arăci. 68 vt (Pop; c. i. fuiorul sau caierul de lână) A pune în furca de tors o cantitate de lână și a o prinde de aceasta cu o panglică, cu o sfoară etc. 69 vt (C. i. ambarcațiuni; udp „de”, „la” care indică locul sau obiectul de care se fixează) A fixa prin parâme Si: a acosta, a ancora. 70 vi (Mrn; îe) A ~ în barbă A ancora cu două ancore ale căror lanțuri sunt paralele. 71 vt (Mrn; îe) A ~ la schelă A opri într-un port o corabie, fixând-o cu parâme de stâlpii cheiului. 72 vt (Îvr) A întinde pânzele unei corăbii. 73 vt (C. i. ustensile, aparate de mici dimensiuni, greutăți) A fixa de o parte a corpului cu o funie, cu o curea, cu un lănțișor etc. pentru a fi ușor de purtat sau de folosit. 74 vi (Reg; îe) A umbla cu ciolanele -te la gât Se spune despre cineva care se comportă nefiresc. 75 vt (Îvr; îe) A-i ~ (cuiva) lingurile de gât A nu aștepta cu masa pusă pe cineva invitat, care a întârziat. 76 vt (Îvr; îae) A lăsa flămând pe cineva. 77 vt (Îrg; îe) A-i ~ (cuiva) bășica (sau tinicheaua) de coadă A concedia pe cineva cu scandal. 78 vt (Îrg; îae) A retrage cuiva bunăvoința sau favoarea de care se bucura Si: a disgrația. 79 vt (Pop; îe) Șoarecele nu încape-n gaură și-și mai leagă și-o tigvă de coadă Se spune despre oamenii care încearcă să facă mai mult decât pot. 80 vt (Fam; îe) A ~ cartea (sau vornicia etc.) de gard A întrerupe o activitate. 81 vt (Reg; îe) A nu fi ~t de gard A nu fi imuabil sau fără sfârșit. 82-83 vtr(p) (C. i. oameni sau trupurile lor; udp „de”, „în”, „cu”) A (se) prinde unul de altul. 84-85 vtr(p) (C. i. oameni sau trupurile lor; udp „de”, „în”, „cu”) A (se) prinde unul pe altul de ceva sau de cineva. 86-87 vtr(p) (C. i. oameni sau trupurile lor; udp „de”, „în”, „cu”) A (se) atârna. 88-89 vtr(p) (C. i. oameni sau trupurile lor; udp „de”, „în”, „cu”) A (se) înlănțui pentru a acționa ca o singură forță. 90 vt (Pop; îe) Bun să-l legi la rană Se spune despre un om blând și generos. 91 vt (Pop; îe) Omul bătrân și nebun leagă-l de gard și-i dă fân Se zice despre cel care nu mai poate fi educat sau îndreptat. 92 vt (Reg; d. copii mici; îe) A fi ~t de poalele mamei A depinde total de ajutorul mamei. 93 vt (Fam; îe) A ține (pe cineva) ~t de fusta (cuiva) A fi nedezlipit de cineva. 94 vt (Pop; d. musafiri; îe) A fi ~t de scaun A nu mai pleca. 95 vt (Fig; c. i. sunete, cuvinte) A îmbina în conformitate cu normele specifice unei limbi pentru a vorbi sau a citi cursiv. 96 vt (Fig; c. i. propoziții, fraze) A formula și a combina pentru a exprima ceva. 97-98 vt (Îe) A (nu) putea să lege un cuvânt, o vorbă (sau vreo câteva cuvinte, vorbe) A (nu) putea rosti. 99-100 vt (Îae) A (nu) putea construi (decât) cu dificultate un enunț. 101 vt (Rar; îe) A ~ vorbe fără șir A vorbi incoerent. 102 vt (Rar; îe) A nu ~ două A nu putea înțelege nimic din vorbirea cuiva. 103 vt (Fig; rar; c. i. subiectul scrierii, șîe a ~ în stihuri) A versifica. 104-105 vtr (D. activități psihice, în fiziologia umană) A (se) forma. 106 vt (D. divinitate, persoane cu putere de decizie) A crea. 107 vt (Îlv; d. oști) A ~ împresurare A se desfășura. 108 vr (Îvr; d. căldură) A se forma. 109 vr (Îvr; d. căldură) A se degaja. 110-111 vtr (D. căi de comunicație, poduri etc.) A uni orașe, locuri etc. aflate la o oarecare distanță unele de altele. 112-113 vtr (D. săli, camere, spații din imobile) (A face să comunice sau) a comunica. 114 vt (C. i. obiecte perechi, piese formate din două părți identice) A uni prin alăturare sau prin strângere cu ajutorul unui șiret, lănțișor etc. 115 vt (C. i. pari, stâlpi etc.) A uni pentru a îngrădi sau a împrejmui ceva. 116 vt (C. i. grinzi, bârne etc. folosite în construcție) A împreuna cu ajutorul cuielor sau prin încastrare. 117 vt A asambla părțile componente ale unor piese din structura unor unelte agricole. 118-119 vtr (D. sprâncene, linii geometrice sau ornamentale) A (se) îmbina. 120 vt A (re)face conexiunea dintre vase sanguine, nervi, oase, țesuturi etc. 121 vt (Med) A sutura. 122 vr (îvr) A se încleia. 123 vr (D. lapte) A se prinde. 124 vr (D. sirop) A se îngroșa, devenind cleios. 125 vt (Teh; c. i. conductori sau anumite piese și ansambluri ale unui sistem electric, electronic sau de alt tip) A realiza o conexiune între un element al acestuia și o sursă de alimentare Si: a conecta, a cupla, a racorda. 126 vt (Teh; spc) A instala aparatele și dispozitivele necesare conectării la rețea a unei mașini, a unui aparat etc. 127 vt (C. i. piatră sau blocuri de piatră de construcție, pereți etc.) A fixa într-un ansamblu omogen și de o mare soliditate Si: a încastra, a înțepeni. 128-129 vtr (D. atomi, substanțe chimice sau alimente în stare fluidă) A fi combinat sau a se combina cu... 130 vt A uni cuvintele cu ajutorul cratimei. 131 vt (C. i. cuvinte, propoziții, fraze) A nu marca grafic, prin spații albe, unitățile unui enunț. 132-133 vtr (D. propoziții sau d. elemente ale acestora) (A fi în relație sau) a se relaționa cu... 134-135 vtr (D. accentul silabic, sunete, secvențe muzicale) (A fi unit sau) a se uni în chip armonios Si: a (se) armoniza. 136-137 vtr (Spc; d. cuvinte, idei, secvențe narative) A (se) structura în mod logic, coerent. 138-139 vtr (Fig; c. i. oameni) A (se) aduna în aceeași parte sau la un loc. 140 vt (C. i. lucruri, fenomene, creații sau părți, aspecte ale acestora A grupa pe baza unor însușiri comune ori pe baza unor aprecieri, considerații etc. 141-142 vtr (D. regiuni geografice sau istorice) A (se) situa în același plan ori în același sistem. 143 vr (Îlv) A se ~ prieteni A se împrieteni. 144 vr (Îlv) A se ~ tovarăși A se întovărăși. 145 vr (Îlv) A se ~ frați de cruce A deveni frați de cruce Si: (înv) a se înfrăți. 146-147 vtr (C. i. raporturi afective, de rudenie etc.) A (se) stabili o relație de prietenie, rudenie etc. 148 vt (Fam; îlv) A ~ (o) cunoștință A cunoaște pe cineva. 149 vt (Îe) A ~ vorbă (sau vorba, înv, voroavă) A intra în vorbă cu cineva. 150 vt (D. primari, conducători, state etc.) A intra în relații diplomatice, politice, unilaterale etc. 151 vt (Înv; îe) A ~ pacea (sau împăcăciunea) A încheia pace. 152 vt (Îe) A ~ cuvânt A face un legământ. 153 vt (Îvr; îe) A ~ tablele A ratifica un acord prin documente. 154-155 vtr (Înv) A (se) căsători. 156 vt (Îvp; îe) A-și ~ viața (sau, rar, viețile) ori soarta (și viața) (de cineva) A se căsători. 157-158 vt (Îvp; îe) A fi ~t cu Duhul (sau, rar, cu cel necurat) A fi unit (cu Duhul Sfânt sau) cu cel necurat. 159 vt (Îe) A-și ~ destinul (soarta) de cineva (sau de soarta ori de destinul cuiva) A împărtăși aceeași soartă, evoluție cu cineva. 160 vt (Rar; îe) A fi ~t cu veșnicia A fi predestinat veșniciei. 161 vrr (D. oameni, familii, colectivități) A se uni în jurul aceluiași ideal. 162 vrr (D. oameni, familii, colectivități) A se asocia. 163 vt (D. neamuri, așezăminte) A înfrăți. 164 vr (Rar; d. personalități creatoare) A se asemăna pe baza afinităților de creație. 165-166 vtr (D. oameni, suflet, inimă, minte) A fi atașat sau a se atașa de cineva. 167 vt (Rar; îe) A-și ~ ochii (de ceva) A nu-și putea lua privirea de la ceva. 168-169 vtrp (Înv; îe) A ~ de glie (sau de pâmânt, rar, de moșie) (A aduce pe cineva sau) a fi adus în situația de rob, de subordonare din punct de vedere economic, politic și social față de un anumit ținut, de o anumită moșie. 170-171 vti (Înv; pex; îae) A diminua sau a îngrădi libertatea de mișcare și de organizare a cuiva. 172 vi (Fig; urmat de „de pământ”, „de brazdă”) A fi constrâns să ducă o viață limitată spiritual. 173 vi A fi atașat de locul de muncă, de rangul deținut sau oamenii de care depind acestea. 174 vi (Pex) A fi în subordinea sau la cheremul cuiva. 175 vr (Îvp) A se ocupa cu pasiune de ceva. 176 vt (Înv) A fi interesat de... 177 vt (Înv; c. i. nume, orgolii, funcții) A-și face un merit, un renume etc. din ceva. 178 vr (Fam) A provoca la vorbă, la ceartă, la bătaie etc. prin cuvinte, gesturi, atitudini etc. sfidătoare sau violente Si: a se agăța, (înv) a se alega¹, a persecuta, (îrg) a agasa, a enerva, a sâcâi, a supăra, a plictisi, a zădărî, a tracasa, (reg) a zăhăi. 179 vr (Îe) Ce te legi de (cineva)? Se spune când o persoană nu este lăsată în pace. 180 vr (Îvp; îe) A se ~ de cineva ca scaiul de oaie, a se ~ de capul (cuiva) A sta mereu în preajma cuiva, devenind uneori agasant. 181 vr (Rar; îe) A se ~ de coada (cuiva) A se ține după cineva. 182 vr (Îvr; îe) A-și ~ unul și altul gura (de cineva) A bârfi. 183 vr (Pop; d. dor, dragoste, boală etc.) A pune stăpânire pe cineva Si: a se aprinde, a se lipi. 184 vr (Îvp; d. blesteme, vrăji) A se adeveri. 185 vr (Îe) ~-s-ar moartea de...! Blestem prin care se dorește moartea cuiva. 186 vr A acosta o persoană de sex opus, cu intenția de a o seduce sau de a abuza sexual de ea. 187 vr A face avansuri cuiva într-un mod nepermis Si: a hărțui sexual. 188-189 vtr A pretinde pe nedrept ceva. 190-191 vtr A (se) folosi (de) ceva drept pretext pentru a face scandal, a se răzbuna, etc. 192 vt (C. i. fenomene, procese, obiecte etc. aparent disparate) A fi în strânsă conexiune cu... 193 vr (C. i. noțiuni, concepte etc.) A fi în mod strict corelat cu ceva Si: a se corela, a se intercondiționa. 194 vt (C. i. activități, procese, fenomene etc.; udp „de”) A determina. 195 vt (C. i. activități, procese, fenomene etc.; udp „de”) A condiționa. 196 vt (Pex; c. i. activități, procese, fenomene etc.; udp „de”) A influența. 197 vt (C. i. oameni) A depinde de... 198-199 vtr (C. i. rezultatele unor activități intelectuale sau artistice și consecințele unor fenomene, procese etc.; udp „cu”, „de”) A (se) asocia cu... 200-201 vtr (C. i. produse ale unor activități creatoare, urmările unor fapte, procese etc.) A (se) fundamenta. 202-203 vtr (Pex; c. i. produse ale unor activități creatoare, urmările unor fapte, procese etc.) A (se) explica prin... 204-205 vtr (Îe) A(-și) ~ numele (de ceva) A (se) face cunoscut prin ceva. 206-207 vtr (Îae) A i (se) asocia reputația cu ceva. 208 vt (C. i. opinii, idei etc. sau efecte, rezultate etc.) A desprinde pe cale de consecință Si: a decurge, a deriva. 209 vrr (D. credințe, cunoștințe, anecdote, povestiri, tradiții etc.; udp „de”) A se referi la... 210 vrr (D. credințe, cunoștințe, anecdote, povestiri, tradiții etc.; udp „de”) A trimite la... 211 vt (C. i. oameni) A imobiliza pe cineva cu ajutorul unei funii, al unui lanț, al unor cătușe Si: a fereca, a încătușa, a înlănțui. 212 vt (Spc; c. i. persoane urmărite, delincvenți etc.) A lua prizonier Si: a aresta, a captura, a închide, a întemnița. 213 vt (Îe) A ~ (pe cineva) fedeleș (sau burduf, butuc, bute, cobză, nod, snopi, îvr, ca butuc) A imobiliza complet pe cineva prin legături (89) foarte bine strânse. 214 vt (Îe) A ~ (pe cineva) spate în spate (sau la spate) A imobiliza într-o singură legătură trupurile a doi oameni așezați spate la spate. 215 vt (Fig; îe) A ~ (pe cineva) de mâini și de picioare A imobiliza total pe cineva. 216 vt (Fig; pex; îae) A priva pe cineva de libertatea de mișcare sau de acțiune. 217 vi (Fam; îe) A fi nebun (sau, rar, bun) de ~t A fi bolnav psihic, aflat într-o criză de agitație psiho-motorie. 218 vi (Fam; îae) A se comporta ca un nebun. 219 vt (Înv; c. i. condamnați) A imobiliza, prin fixarea cu diverse legături, de unul sau de doi stâlpi, de cozile a două cămile, de vârfurile a doi copaci, etc. pentru a pedepsi, pentru a supune la cazne sau pentru a ucide Si: a țintui. 220 vt (Rar; îe) A ~ (pe cineva) la stâlpul infamiei A condamna pe cineva în public Si: a blama. 221-222 vtr (Fig) A (se) încurca. 223-224 vtr A (se) prinde în cursă. 225 vt (Îvp) A lua în stăpânire Si: a supune. 226 vrp (Fig) A fi ținut în loc. 227 vrp (Fig) A fi împiedicat. 228 vt (Fig; îe) A ~ mâinile A lipsi pe cineva de puterea de a acționa. 229 vt (Înv; îe) A fi cu mâinile ~te la piept A-și împreuna mâinile în semn de cucernicie sau de neputință. 230 vt (Înv; pex; îae) A fi uluit. 231 vt (Îe) A ~ limba (sau gura) cuiva A împiedica pe cineva să vorbească. 232 vt (Îae) A reduce la tăcere pe cineva. 233-234 vtr (Îe) A i (se) ~ cuiva limba (A face să nu mai vorbească sau) a nu mai putea vorbi Si: a amuți. 235-236 vtr (Spc; îae) A nu mai putea vorbi din motive de boală. 237 vt (Fam; îe) Leagă-ți gura (sau clanța, fleoanca, leorpa, troampa)! Nu mai vorbi! 238 vt (Rar; îe) A-i ~ (cuiva) fierul A împiedica pe cineva să mai lupte, blocându-i mișcarea spadei Si: a dezarma. 239 vt (Înv) A împiedica mișcarea unei roți. 240 vt (C. i. animale domestice, rar, păsări; udp „cu”, „de”, „la”) A fixa printr-un lanț, printr-o funie etc. petrecută pe după o parte a corpului, pentru a mâna în direcția dorită ori pentru a împiedica să fugă. 241 vt (Îe) A (-și) ~ măgarul (sau samarul) de gard A se îmbogăți în urma slujbei pe care o are. 242 vt (Rar; îe) A-și ~ calul (reg, caii) A se liniști. 243 vt (Reg; îe) A ~ câinele la gard A se lăuda în mod justificat. 244 vt (Fam; îe) A ~ cățeaua, leagă-ți cățeaua (sau haita)! A se opri din vorbit. 245 vr (Pop; d. pești) A se prinde în undiță, năvod etc. 246 vrr A se obliga să îndeplinească sau să respecte condițiile sau termenii unui contract, ai unei convenții etc. 247 vrr A cădea de acord Si: a se învoi. 248 vr (Pop) A paria. 249 vr (Pop; spc; d. călușari) A se constitui în formație în urma unui jurământ Si: a se jura. 250 vt (Udp „cu”, „prin”, „de”) A fi constrâns prin ceva față de cineva sau ceva. 251 vt (Udp „cu”, „prin”, „de”) A fi dator. 252 vt (Îe) A spune cuvinte care leagă A-și lua un angajament față de cineva cu ocazia logodnei sau căsătoriei. 253 vt (Spc) A pune drept zălog Si: (pop) a chiezăși. 254 vt (Înv; c. i. dări, impozite etc., legi, dispoziții etc.) A institui și a face să intre în vigoare. 255 vt (Îvr) A fixa un legământ care implică un anumit tip de credință morală. 256 vt (Bis; îvp; c. i. sărbători sau posturi din calendarul creștin) A institui prin hotărâre sinodală zilele de sărbătorire ale unui sfânt și zilele sau perioadele de timp în care creștinii sunt datori să postească. 257 vt (Pop) A impune o interdicție Si: a interzice. 258 vt (Înv) A anula printr-o lege (33), printr-un amendament etc. o dare, un impozit, etc. 259 vt(a) (Bis; îoc a dezlega; d. apostoli, preoți etc.) A opri, prin anumite dispoziții, reguli, canoane, etc., de la anumite fapte, conduite etc. Si: a interzice. 260 vt(a) (Bis; pex; îoc a dezlega) A lipsi de iertare abaterile de la canoanele instituite și pe oamenii care se fac vinovați de ele. 261 vt(a) (Bis; spc) A nu dezlega păcatele cuiva. 262 vt(a) (Pex; înv; d. oameni, instituții etc. cu mare influență sau putere de decizie) A dispune după bunul plac de putere, de prerogativele etc. unei funcții, meserii etc. 263 vt(a) (Fig; pop; îcr a dezlega) A vrăji pe cineva. 264 vt(a) (Fig; pop; îcr a dezlega) A descânta de ceva pe cineva. 265 vt (Pex; îvp; c. i. oameni, sentimente, privirile acestora etc.) A aduce în imposibilitate de a acționa sau de a funcționa normal. 266 vt (Îvp; c. i. bărbați, trupul, virilitatea acestora) A face impotent prin farmece. 267 vt (C. i. miri, sau unirea sexuală dintre aceștia) A împiedica, prin vrăjitorie să se producă. 268 vt (C. i. ploaie, vânt, furtună) A opri, prin vrăji, descântece, să survină. 269 vt (C. i. ploaie, vânt, furtună etc.) A face, prin vrăji, să se abată asupra unui anumit ținut. 270 vt (îvr; c. i. un ritual magic, o vrajă, efectele acestora) A opri să se producă Si: a anula, a desface, a suprima. 271-272 vtrp (Îe) A ~ (cuiva) drumul A împiedica pe cineva să meargă pe unde dorește. 273-274 vtrp (Îae) A zădărnici planurile cuiva. 275 vt (Pop; c. i. bani, comori, etc.) A fi sub puterea unui blestem. 276 vt A acoperi, de obicei prin înfășurare, cu ajutorul unei bucăți de pânză, a unei năframe etc. pentru a proteja. 277 vt (Spc) A acoperi gura, ochii pentru a împiedica pe cineva să vadă, să vorbească etc. 278-279 vtr (D. femei) (A fi îmbrobodit sau) a se îmbrobodi. 280-281 vtr (D. bărbați, urmat de „turcește”) (A fi înfășurat sau) a-și înfășura capul, după moda orientală, cu un șal, un turban etc. 282 vt (Îe) A-și ~ capul cu..., a-și ~ de cap necaz (sau nevoie) A se căsători. 283 vt (Îae) A-și complica existența. 284-285 vti (Îe) A-și ~ ochii, a ~ la ochi A (se) amăgi. 286-287 vti (Îae) A(-și) face iluzii. 288-289 vti (Spc; îae) A fermeca. 290 vt (Pop) A acoperi cu un văl, basma etc. capul miresei în cadrul ceremoniei de nuntă, în semn de trecere a acesteia în rândul nevestelor. 291 vt A acoperi cu ceva corpul unei ființe sau părți ale acestora pentru a le proteja. 292 vt (Reg; c. i. stoguri, clăi, căpițe de fân, paie, etc.) A acoperi vârful cu ceva pentru a proteja de umezeală, de vânt etc. 293 vt A îngriji o rană sau pe cineva bolnav prin aplicarea de pansamente, comprese, bandaje Si: a bandaja, a pansa. 294 vr (Fam; îe) A se ~ la cap fără să-l doară A-și crea complicații, greutăți inutile. 295-296 vtrp (Pop) A (se) trata. 297 vt (Pop) A alina o durere sufletească. 298 vi (Îvp; d. plante de cultură, florile acestora) A se afla în perioada de fructificație Si: a rodi. 299 vi (Îe) A ~ sec A nu rodi. 300 vi (Spc; d. varză) A face căpățână. 301 vi (Îvp; d. pomi altoiți) A da naștere la tulpini secundare. 302-303 vir (D. roade, fructe etc.) A începe să se dezvolte, trecând de la stadiul de floare la cel de fruct. 304 vi (Pan; d. animale) A concepe. 305 vi (Rar; d. anumiți compuși chimici) A se solidifica în prezența unui reactiv. 306 vr (Fig; d. oameni) A deveni mai vânjos Si: a se întări. corectat(ă)