ABATERE Termen impus de gramatica normativă* pentru a desemna nerespectarea regulilor* unei limbi sau, mai restrictiv, devierile de la normele* statornicite, pentru o anumită epocă, de uzul literar* al limbii; sin. greșeală; incorectitudine; interferează, ca semnificație, cu agramaticalitate*, fiind însă mai larg și mai puțin tehnic decât ultimul, care este specializat pentru gramatica generativă* (vezi AGRAMATICALITATE). Termenul abatere are o conotație defavorabilă, implicând o atitudine de condamnare a devierilor de la normă și, dimpotrivă, de recomandare a regulii, a normei. în funcție de tipul de reguli și de norme nerespectate, se disting: a) abateri în raport cu competența* lingvistică, deci abateri de la regulile de construcție gramaticală (morfologice, sintactice, inclusiv reguli de acord* și de topică*) și de la regulile de construcție semantică; b) abateri în raport cu competența comunicativă, deci de la normele de adecvare* situațională și stilistică; c) abateri de la normele de pronunție și de la convențiile ortografice și de punctuație statornicite pentru o anumită epocă în limba literară*. Abaterea poate fi utilizată conștient, cu funcție stilistică (vezi, de ex., pentru literatura română, rolul abaterii la I.L. Caragiale). Abaterea constituie, pentru anumiți autori, criteriu esențial în definirea stilului*. Vezi AGRAMATICALITATE; CORECTITUDINE; GRAMATICALITATE. G.P.D.