RITM, ritmuri, s. n. 1. Așezare simetrică și periodică a silabelor accentuate și neaccentuate într-un vers ori în proză, sau a accentelor tonice într-o frază muzicală; cadență, tact. Costache Negruzzi a fost cel mai entuziasmat față de... ritmurile originale, de rimele rare, de armonia interioară a versificației. SADOVEANU, E. 225. Un vers cald... în ritmul căruia să simtă bătăile propriei lui inimi. VLAHUȚĂ, O. A. III 72. De ce pana mea rămîne în cerneală, mă întrebi? De ce ritmul nu m-abate cu ispita-i de la trebi? EMINESCU, O. I 137. ♦ (Prin generalizare) Vers. Răsune iar cornul de moarte Străbătător al ritmurilor mele. BENIUC, V. 63. 2. Desfășurare gradată, treptată, evoluție mai rapidă sau mai lentă a unei acțiuni, a unei activități, condiționată de anumiți factori determinanți. Iată însă că avionul care a schimbat ritmul circulației și a scurtat distanțele, zboară la fel deasupra apei ca și pe uscat. BART, E. 122. ♦ Mișcare regulată; cadență, tempo. Tot trupul fetei se purta într-un ritm mlădios, de un farmec nespus. SADOVEANU, O. I 408. Respirația i se auzea într-un ritm regulat. BART, E. 337.