Definiția cu ID-ul 933990:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TIRANIE, (rar) tiranii, s. f. 1. (În antichitate) Formă de guvernămînt în unele cetăți grecești în epoca de trecere de la oligarhia aristocratică la democrația sclavagistă; (mai tîrziu) putere ilegală obținută de un tiran prin uzurpare. 2. Caracterul a ceea ce este tiranic; stăpînire arbitrară și dușmănoasă, domnie despotică. Tirania se va zbate Să te rupă cu-al ei dinte. Tu cu pala forții Fulger-o și zvîrle-o morții, Și din drum nu te abate, Haide înainte! NECULUȚĂ, Ț. D. 46. Pînă cînd să ne tot plece cruda, oarba tiranie? ALECSANDRI, P. II 7. Istoria omenirii nu ne înfățișează decît lupta necontenită a dreptului în contra tiraniei. BĂLCESCU, O. I 324. ♦ Comportare, atitudine de tiran; (mai ales la pl.) faptă de tiran. Peste vreo cinci zile, altă rublă; pe urmă, din patru în patru zile, regulat. Dar toate tiraniile trebuie să aibă un capăt. Am hotărît să mă revolt. CARAGIALE, O. II 76. Ea-n casă poruncește cu aspră tiranie. NEGRUZZI, S. II 245. Ghinea, vistier mare, se făcuse nesuferit țării prin tiraniile lui. BĂLCESCU, O. I 20. – Variantă: tirănie (COȘBUC, P. I 264, CONACHI, P. 297, BUDAI-DELEANU, Ț. 357) s. f.