A TRANSMITE transmit tranz. 1) (ceva cuiva) A trimite indirect; a da printr-un intermediar. 2) (știri, informații) A aduce la cunoștință publicului larg; a emite; a comunica; a relata; a difuza. 3) (lumină, căldură, sunete, mirosuri etc.) A face să cuprindă spații tot mai largi; a răspândi; a difuza; a propaga. 4) A face să treacă de la un obiect la altul. 5) tehn. (mișcări, impulsuri etc.) A comunica unui corp, unui dispozitiv; a imprima. [Sil. trans-mi-] /<fr. transmettre, lat. transmittere

PARTE, părți, s. f. I. (Cu sens cantitativ) 1. Porțiune, fracțiune, fragment dintr-un întreg; bucată. Tata... aducea în traistă o pîine mare albă, o jimblă. Mama o frîngea cu mîinile ei tremurătoare în nouă părți. SAHIA, N. 32. Și eu sînt mică parte din trista omenire. ALEXANDRESCU, P. 77. Nimic nu-i făr’ de-atîrnare, ci părțile lumii toate Se împărtășesc din totul, cu totul fiind legate. CONACHI, P. 290. ◊ (În corelație cu sine însuși) a) (Despre persoane) Unii... alții. Vreo zece sau cincisprezece bărbați, parte în picioare, parte așezați pe mese ori pe scaune, fumau, vorbeau, se certau, glumeau. GALAN, B. I 24. b) (Despre lucruri) Atît... cît și... Averea, moș Ilie a cîștigat-o parte prin negoț, parte prin contrabanda ce-o face și acuma. GHEREA, ST. CR. I 178. ◊ Loc. adv. În parte = a) în oarecare măsură, parțial. Eu nu spun că n-ai dreptate, dar numai în parte. DEMETRIUS, C. 23. Nici bun, nici rău este omul, decît purure în parte. CONACHI, P. 285; b) (întărit prin «fiecare», «oricare», «oricine») în mod individual, separat, unul cîte unul. Să privim în parte fiecare din aceste categorii. CARAGIALE, O. III 219. Va fi greu a socoti folosul ce va avea fiecare în parte. ODOBESCU, S. II 110. Oricare din aceste frumuseți în parte ar fi fost de ajuns ca să deștepte un simțimînt de mirare. NEGRUZZI, S. I 44; c) (învechit, în opoziție cu în general) în special, în mod deosebit. Numit pentru a treia oară vistier și apoi la 1780 spătar, el se ocupă, în parte, a regula seama acestor dregătorii și, în general, a da puternicul său ajutor domnitorului. ODOBESCU, S. I 271. Eu nu îți cer în parte nimica pentru mine; Soarta-mi cu a mulțimii aș vrea să o unesc. ALEXANDRESCU, P. 78. În bună parte v. bun⁴. O bună parte din (sau dintre) v. bun⁴. În cea mai mare parte = în majoritate. Cea mai mare parte = majoritatea. Cea mai mare parte dintre invitați plecaseră. CAMIL PETRESCU, U. N. 118. A treia (a patra etc.) parte = o treime (o pătrime etc.). Pentru sprîncene-mbinate, Umblu țara jumătate Și Moldova-a treia parte. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 18. 2. Element constitutiv, bine delimitat, din structura unui organism, a unui mecanism; element indisolubil legat de componența sau de esența unui lucru. Corpul omenesc se compune din trei părți: capul, trunchiul și membrele. ◊ Parte sedentară v. sedentar. ◊ Expr. A face parte din... = a fi unul dintre elementele componente ale unui tot, ale unui complex. Ești amic sau tu faci parte din cumpliții ani de rele. ALECSANDRI, P. A. 87. A lua parte la... = a participa; a contribui la... Boierii stau și se uită; și... nu iau parte la năcazul obștei. SADOVEANU, E. 89. Prin lumea rumenă de apunerea frumoasă trece călugărul nostru, neluînd parte la fermecata stare a firii. EMINESCU, N. 50. Numai tu să nu iei parte la obșteasca înfrățire, La obșteasca fericire, La obștescul viitor? ALECSANDRI, P. A. 82. ♦ Diviziune a unei opere literare, muzicale etc. «Dumbrava minunată» are mai multe părți, mai multe «momente». IBRĂILEANU, S. 3. ◊ Parte de vorbire sau (în vechea terminologie gramaticală a limbii romîne) de cuvînt = categorie de cuvinte grupate după sensul lor lexical fundamental și după caracterul modificărilor morfologice. În limba romînă, cuvintele se împart în zece categorii numite părți de vorbire. GRAM. ROM. I 107. Parte de propoziție = element component al propoziției, exprimînd o noțiune și avînd o anumită funcțiune sintactică în cadrul propoziției. Părțile propoziției sînt: subiectul, predicatul, atributul și complementul. GRAM. ROM. II 61. 3. Ceea ce revine cuiva printr-o împărțire, printr-o învoială, dintr-o moștenire etc. Totuși, n-am putut să-mi iau întreaga parte de moștenire cuvenită. CAMIL PETRESCU, U. N. 33. Vrem să cumpărăm noi moșia... ca s-o muncim fiecare cît ne-o veni partea. REBREANU, R. I 142. Din partea mea cea din casă Fă, maică, masă frumoasă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 198. Ai carte, ai parte v. carte. Cine-mparte parte-și face, se zice despre cel care, făcînd o împărțeală, își oprește partea cea mai bună. ◊ Expr. (Livresc) Partea leului = partea cea mai mare din ceva, folosul sau cîștigul cel mai de seamă pe care cel mai puternic și-l ia la împărțeală prin abuz. Văd că... partea leului e pusă la o parte, mormăi cu ironie. VORNIC, P. 167. (Familiar) A face (cuiva) parte de ceva = a-i face (cuiva) rost de ceva. De bună slujbă ei să vă facă parte. BOLINTINEANU, O. 165. A fi la parte (cu cineva) = a beneficia împreună cu altul de pe urma unei afaceri sau a unui cîștig. [Avocatul] se bucura cînd putea să-i înfunde, ca și cum ar fi fost la parte cu stăpînul. PAS, Z. I 151. ♦ (La origine avînd un caracter mistic) Ceea ce e hărăzit sau sortit (în bine sau în rău) cuiva; soartă, destin. De ce boala și moartea să fie partea voastră? EMINESCU, O. I 59. ◊ Expr. A avea parte de ceva = a-i fi hărăzit cuiva ceva, a-i fi dat de soartă, de împrejurări. Ea a avut parte de altă soartă. SADOVEANU, E. 102. După trei ani era licențiat în drept, dar bieții părinți n-au avut parte să se bucure de succesele lui universitare. VLAHUȚĂ, O. A. 258. Nici în anu acesta n-o să aibă parte de merele lui cele aurite. ISPIRESCU, L. 83. Tot de stăpîni calici mi-am avut parte. CREANGĂ, P. 200. (Mai ales în construcții negative) A avea parte de cineva = a se bucura de prezența cuiva, a avea în viață pe cineva drag. Vai de ea, sărmana-i mamă, Milă mi-e de ea acu, – Căci așa de scurtă vreme Parte de copil avu! COȘBUC, P. II 272. [Copilul] o să fie Făt-Frumos și drăgăstos și parte n-o să aveți de el. ISPIRESCU, L. 2. Trandafir de pe cetate, Spune mîndrii sănătate, Că de mine n-are parte, Că-mpăratul ne desparte! HODOȘ, P. P. 80. (Familiar, ca formulă de jurămînt) Știi d-ta... – Să n-am parte de Joițica, dacă știu. CARAGIALE, O. I 124. ♦ (De obicei în construcție cu verbul «a avea») Noroc, șansă. Ea vede bine că ei are să-i iasă nume rău și că n-are să mai aibă nici o parte. MIRONESCU, S. A. 93. Și-a cumpărat și el bilet și am intrat cu toții... Om fără parte! Domnișoara Henriette nu juca. CARAGIALE, N. S. 126. Măi soață și măi fîrtate! Se vede că n-avem parte; Partea și cu binele Ni l-au luat. ȘEZ. V 47. ♦ (Concretizat) Persoană în legătură cu care se face un proiect de căsătorie. Cînd aș da peste o parte bună, aș face poate și eu pasul acesta. CREANGĂ, P. 161. Te-am îndrăgit de pe mers, Că ți-i mersul leganat, La inimă mi-ai picat, – Cum dragă nu ți-oi pica Dacă tu ești partea mea. SEVASTOS, C. 48. Unele nu se mărită; pentru că, după cum crede poporul, le-a murit ursitul sau nu le-a sosit încă partea. MARIAN, NU. 15. ♦ (Popular) Zestre. Ia, tu june, fata mea, Că parte cu ea ț-oi da. HODOȘ, P. P. 148. 4. (Mai ales în construcție cu verbele «a avea», «a intra», «a fi») Contribuție în bani sau în muncă la o întreprindere, dînd drept la o cotă corespunzătoare din beneficiu; cota respectivă care îi revine fiecărui participant. Ai merge la aceste terenuri parte dreaptă cu societatea noastră. C. PETRESCU, R. DR. 187. [Spiridon] intră și el cu parte în prăvălie, se însoară și se face «negustor». GHEREA, ST. CR. I 336. Onorabil băiat! îl fac tovarăș la parte. CARAGIALE, O. I 48. ◊ Fig. Faceți ca-n astă lume să aibă parte dreaptă, Egală fiecare și să trăim ca frați. EMINESCU, O. I 60. ◊ Expr. Parte și parte = în părți egale. La cîștig mergeau parte și parte. CAMIL PETRESCU, O. I 224. A da sau a munci (un pămînt) în parte = a da sau a munci (un pămînt) în dijmă. Dă la oameni să-i muncească în parte, iar el doarme. DUMITRIU, N. 167. Greutățile vieții l-au silit într-un timp să-și părăsească starea de om liber și să se ducă la muncă «în parte». SADOVEANU, E. 92. Dau în parte [pămîntul], să-l muncească. STĂNOIU, C. I. 65. II. (Cu sens spațial) 1. Regiune, ținut, loc. De prin părțile noastre la răscoală mulți s-au dus. STANCU, D. 8. A văzut umblînd pe acolo oameni îmbrăcați ca și prin părțile ei. SADOVEANU, B. 76. Noi sîntem de prin partea muntelui. BART, S. M. 35. În orice parte-a lumii străin eu mă găsesc. ALECSANDRI, O. 78. ◊ (Determinat prin «loc») Ia spune-mi, flăcăule, din ce parte de loc ești? ISPIRESCU, L. 298. La alegerea comitetului în anul 1850 vor lua parte toți aderenții șezători în orice parte de loc. GHICA, A. 798. Cele patru părți ale lumii = cele patru puncte cardinale. Căci din patru părți a lumii împărați și-mpărătese Au venit ca să serbeze nunta gingașei mirese. EMINESCU, O. I 85. Din tus-patru părți a lumii se ridică-nalt pe ceruri... nouri negri. ALECSANDRI, P. A. 111. ◊ Loc. adv. În ce parte? = unde? În ce parte De tine să fug departe? ALECSANDRI, P. II 102. În toate părțile = peste tot, pretutindeni. Bătrîna aruncă priviri speriate în toate părțile. STANCU, D. 158. L-au căutat în toate părțile. VLAHUȚĂ, O. A. 216. Purcelul zburda și se tologea numai pe covoare, în toate părțile. CREANGĂ, O. A. 169. În altă parte = în alt loc. M-a zărit și el, dar s-a făcut că se uită într-altă parte. VORNIC, P. 20. În nici o parte = nicăieri. Tu te duci, bade, departe, Să n-ai bine-n nici o parte. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 264. În (sau prin) partea locului = în (sau prin) regiunea despre care se vorbește. Sînt niște rămășițe de fundamente despre care se zice, în partea locului, că ar fi fost o întăritură. ODOBESCU, S. II 213. ◊ Loc. adj. și adv. Din (sau de prin) partea locului = din regiunea despre care se vorbește. Cu ceea ce am auzit de la bătrînii din partea locului m-am putut întoarce în anii duși. SADOVEANU, O. VII 271. Fiind din partea locului, putea să fie de mare folos. CAMIL PETRESCU, O. II 12. De prin partea locului viu. DELAVRANCEA, O. II 19. 2. Margine, latură (indicînd, de obicei, un raport de opoziție între lucruri sau între părțile unui lucru). Arde-te-ar focul, cetate! Pe trei părți cu lemne verzi... Pe de-o parte cu uscate. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 313. ◊ (Urmat de determinări) În parte de denainte mă vor apăra copacii, iar cătră cea dinapoi, muntele. DRĂGHICI, R. 49. ♦ Fiecare dintre cele două laturi (dreapta și stîngă) ale corpului unei ființe sau (prin analogie) ale unui obiect. Întoarce-te pe partea cealaltă. SADOVEANU, B. 56. «Mircea» deodată se culcă într-o parte, așa că apa năvălește înăuntru pe punte. BART, S. M. 19. Vindea cîte-o iapă chiar în mijlocul drumului și atunci rămînea oiștea goală pe de o parte. CREANGĂ, O. A. 113. ◊ Loc. adv. (Pe) departe... (pe) de altă parte... (sau (pe) de alta...) = a) într-un loc... într-alt loc, dincoace și dincolo de ceva. De o parte și de alta a munților atît portul cît și datinile și limba sînt impresionant de asemănătoare. SADOVEANU, E. 92. Dete de o cîmpie frumoasă, pe de o parte cu iarbă înflorită, iar pe de altă parte pîrlită. ISPIRESCU, L. 5. Într-un buc au și ales năsipul de o parte și macul de altă parte. CREANGĂ, O. A. 258; b) într-o privință... în altă privință; dintr-un punct de vedere... din alt punct de vedere... Pe de o parte îți vine a rîde și pe de alta îți vine a-l plînge. CREANGĂ, P. 243. Pe de o parte l-a cuprins spaima, iară pe de alta s-a îndrăcit de ciudă. id. ib. 256. Dacă pe de o parte răul a ne trage se silește, Pe de alta iarăși mintea la bine ne hotărăște. CONACHI, P. 295. Într-o parte = într-o latură. Căci perdelele-ntr-o parte cînd le dai, și în odaie Luna varsă peste toate voluptoasa ei văpaie... EMINESCU, O. 130. La o parte = a) (de obicei în construcție cu verbul «a da») într-o latură, mai departe, mai la margine. Fata voi să-i ajute; ea o dădu la o parte cu cotul. SADOVEANU, B. 62. Se grăbiră să dea ajutor primarului strigînd: La o parte! REBREANU, I. 23. Încet perdeaua de arbori se trage la o parte, deschizînd ochilor una din cele mai încîntătoare priveliști. VLAHUȚĂ, R. P. 31; b) (de obicei în construcție cu verbul «a sta») departe, izolat. Să-nlemnim stînd la o parte, nemișcați ca un buștean. HASDEU, R. V. 125. ◊ Expr. A fi de partea cuiva = a) (despre unele abstracte) a reveni cuiva de drept, a aparține cuiva. Mi-au spus că dreptatea e de partea mea. CAMIL PETRESCU, U. N. 38; b) (despre persoane) a ține cu cineva, a fi alături de cineva. Tu de partea cui ești? DEMETRIUS, C. 18. Eu, deși nu sînt de partea imitatorilor, îi dau cuvînt. BOLINTINEANU, O. 358. A lua (sau a ține) parte (sau partea) cuiva = a susține pe cineva, a sprijini, a încuraja. Văzînd că flăcăii țin totuși partea lui Ion, se simțea umilit. REBREANU, I. 31. În fața sau în lipsa mea, el totdeauna îmi ținea parte. GANE, N. III 66. Unii-l iau grăbit la vale, Alții-n glumă parte-i țin. COȘBUC, P. I 225. A se da (sau a trece) de partea cuiva = a se alătura la acțiunea cuiva, sprijinind-o. Spre nedumerirea mea îndurerată, mama și surorile mele au trecut de partea lui. CAMIL PETRESCU, U. N. 37. A semăna (sau a se arunca) în partea cuiva = a semăna cu cineva sau cu cei din familia cuiva. V. arunca. Au început a vorbi ele înde ele, că spînul de feli nu samănă în partea lor. CREANGĂ, P. 210. Din partea mamei (a tatălui etc.) = din familia, neamul, spița mamei (a tatălui etc.). Unchiul din partea mamei. Din (rar despre) partea cuiva (sau a ceva) = a) în ceea ce privește pe cineva sau ceva; de la cineva sau ceva. Despre partea asta n-am nici o grijă, Simioane. VORNIC, P. 173. Fiți pe pace din partea mea. ISPIRESCU, L. 334. Are voie din partea mea să se ducă. CREANGĂ, P. 184. Despre partea închinării însă, doamne, să ne ierți. EMINESCU, O. I 146; b) în numele cuiva sau a ceva; trimis de cineva. Vin din partea Ministerului Industriei. DEMETRIUS, C. 26. Spînul se înfățișează înaintea împăratului cu cartea din partea craiului. CREANGĂ, P. 208. A lăsa la o parte = a renunța la..., a ignora, a nu se mai ocupa de... Ia las’ șaga la o parte, măi omule. CREANGĂ, P. 127. (Familiar) A fi (cam) într-o parte = a fi țicnit, smintit, a nu fi în toate mințile. ♦ Înfățișare, aspect, unghi sub care pot fi privite problemele, faptele, fenomenele. Partea comică a unei întîmplări. 3. Direcție, sens (indicînd orientarea în spațiu). Îi auzea glasul din partea bucătăriei. BASSARABESCU, V. 20. ◊ Loc. adv. Dintr-o parte = dintr-o latură. Mi-a aruncat o privire dintr-o parte. SADOVEANU, N. P. 62. Bate vîntul dintr-o parte, Iarna-i ici, vara-i departe. EMINESCU, O. I 214. Într-o parte = pieziș, oblic. Șlicul de samur, pus cam într-o parte, era împodobit cu un surguci alb. NEGRUZZI, S. I 145. Într-o parte... într-alta (sau într-o parte și într-alta) = în direcții diferite. Apa eleșteului se trase într-o parte și într-alta. ISPIRESCU, L. 37. Au plecat... unii-ntr-o parte, alții-ntr-alta. CARAGIALE, O. III 41. III. (Urmat de determinări arătînd felul, componența) 1. Categorie socială sau profesională. V. tagmă. S-a hotărît ca de-acum înainte să aibă a face mai mult cu parte negustorească. CREANGĂ, O. A. 116. Cică... s-ar fi jurat cu jurămînt ca să nu mai aibă a face cu parte duhovnicească. id. ib. 115. ◊ Parte bărbătească = individ de sex masculin; bărbat; bărbătuș; mascul. Din cele trei împărătese ce mi-au slujit de soții, n-am avut parte de parte bărbătească. DELAVRANCEA, S. 86. Parte femeiască = femeie; femelă. Așa sîntem noi, partea femeiască. ALECSANDRI, T. I 341. Această lamă, fiind parte femeiască și întîmplîndu-se a ave doi miei, îi urma maicei lor. DRĂGHICI, R. 99. ◊ Loc. adj. De parte(a) bărbătească = de sex masculin. N-avea copii de partea bărbătească. SBIERA, P. 73. De parte(a) femeiască = de sex feminin. 2. Fiecare dintre persoanele sau grupurile de persoane interesate într-o afacere sau într-un proces. Parte adversă. ◊ Parte civilă v. civil.

MESAGER s.m. 1. Purtător al unui mesaj; persoană care anunță ceva din partea cuiva; trimis, sol. ◊ Porumbel mesager = porumbel dresat să se întoarcă la locul de plecare pentru a transmite un mesaj. 2. (Genet.) Fracțiune celulară de acid ribonucleic, care exercită o influență genetică determinantă asupra celulelor unui organism; informator. [< fr. messager, it. messaggero].

trimițător, ~oare [At: PO 174/9 / V: (înv) trem~, tremițătoriu, ~misătoriu, ~iu / Pl: ~i, ~oare / E: trimite + -ător] 1-2 smf, a (Înv) (Persoană) care trimite ceva sau pe cineva. 3-4 smf, a (Spc) (Persoană) care expediază ceva prin poștă Si: expeditor. 5 a (Înv) Care este trimis³ (6).

DESTINAȚIE ~i f. 1) Întrebuințare dinainte stabilită (a unui lucru sau a unei persoane). 2) Loc către care se îndreaptă cineva sau unde se trimite ceva. [Art. destinația; G.-D. destinației; Sil. -ți-e] /<fr. destination, lat. destinatio, ~onis

DESTINAȚIE s.f. 1. Întrebuințare, folosire a unui lucru dinainte hotărîtă. 2. Loc, punct către care se îndreaptă cineva sau unde se trimite ceva. [Gen. -iei, var. destinațiune s.f. / cf. fr. destination, lat. destinatio].

DESTINAȚIE s. f. 1. întrebuințare dinainte hotărâtă. ◊ (inform.) dispozitiv sau program care primește informații. 2. loc, punct către care se îndreaptă cineva sau unde se trimite ceva. (< fr. destination, lat. destinatio)

DESTINAȚIE, (rar) destinații, s. f. 1. Întrebuințare (hotărîtă dinainte). Nu se admite schimbarea de destinație a sumelor prevăzute în buget decît cu aprobarea adunării generale. STAT. GOSP. AGR. 29. 2. Loc către care se îndreaptă cineva sau unde se trimite ceva. Călătorii au ajuns cu bine la destinație.

anasâna i [At: DIONISIE, C., ap. HEM 1159 / V: (înv) ~sâni (~sini)^[1] / E: tc anasyny] 1 (Tcm) Înjurătură trivială atribuită turcilor. 2 (Mun, Mol; pop; îe) A lua, a duce, a aduce sau a trimite etc. (pe cineva sau ceva) cu ~ A lua, a duce, a aduce etc. cu sila. corectat(ă)

* DESTINAȚIUNE, * DESTINAȚIE sf. 1 Menire, scop, hotărîre ¶ 2 Întrebuințare anumită ¶ 3 Pregătire, păstrare pentru un anumit scop ¶ 4 Locul către care se îndreptează, unde vrea să ajungă cineva sau unde se trimite ceva [fr.].

ANASÂNA A lua, a duce, a aduce sau a trimite etc.(pe cineva sau ceva) cu anasâna (cu de-a sila, pe sus) (pe cineva) (pop.; Mol.; Mun.) = A lua, a duce, a aduce etc. cu sila, cu forța, fără voia celui implicat: Se duce iar la ostrovul nostru să mai prindă o știucă, poate și mai mare decât aceea pe care i-o luase cu anasâna domnul căpitan. (MIHAIL SADOVEANU) (IDEM) L-au prins în munți și l-au adus pe sus.

înstrăina [At: PRAV. MOLD. 755 / V: ~rei~, ~riena, ~rii~, ~ri~, (cscj) ~reini / Pzi: ~nez / E: în- + străin] 1-2 vtr (A face să devină sau) a deveni străin de cineva sau de ceva. 3 vt A trimite departe de casă la studii. 4 vt (Pex) A sili să plece. 5 vr A-și părăsi familia, locul de naștere, de reședință, stabilindu-se în altă parte Si: a se exila, a se expatria. 6 vi A petrece într-un loc străin. 7 vr A se preface. 8 vt A trece altcuiva prin vânzare, dăruire, stăpânirea unui lucru. 9 vt A pierde un bun material. 10 vr (Înv) A ajunge pe mâini străine. 11 vt A sustrage. 12 vr (Fig) A se îndepărta sufletește. 13 vr (Fig) A pierde afecțiunea, simpatia cuiva.

înstrăinare sf [At: CORESI, EV. 206/1 / V: ~rei~, strei~ / Pl: ~nări / E: înstrăina] 1 Alienare de cineva sau de ceva Si: înstrăinat¹ (1). 2 Trimitere departe de casă la studii Si: înstrăinat¹ (2). 3 Silire a cuiva să plece de undeva Si: înstrăinat¹ (3). 4 Părăsire a familiei, a locului de naștere, de reședință, stabilindu-se în altă parte Si: înstrăinat¹ (4). 5 Îndepărtare de caracterul național Si: înstrăinat¹ (5). Cf cosmopolitism. 6 Petrecere într-un loc străin Si: înstrăinat¹ (6). 7 Prefăcătorie. 8 Trecere altcuiva prin vânzare, prin dăruire, a stăpânirii asupra unui lucru Si: înstrăinat¹ (8). 9 Pierdere a unui bun material Si: înstrăinat¹ (9). 10 Sustragere. 11 (Fig) Îndepărtare sufletească Si: înstrăinat¹ (11). 12 (Fig) Pierdere a afecțiunii, a simpatiei cuiva Si: înstrăinat¹ (12).

vorbă sf [At: (a. 1654). NEAGOE, ap. GCR I, 168/14 / V: ho~, voar~, voarvă, vorvă / Pl: ~be / E: ns cf slv дворьва] 1 (Lpl) Șir de cuvinte care exprimă o cugetare Si: (îrg) voroavă (12). 2 Idee exprimată în cuvinte Si: (îrg) voroavă (13). 3 (Prc) Cuvânt (1). 4 (Îs) ~ goală (sau seacă) Vorbă (2) lipsită de sens, de temei (într-un context). 5 (Îas) Vorbă (2) lipsită de importanță. 6 (Îs) ~ de clacă Vorbă (1) fără rost Si: flecăreală. 7 (Îs) ~ în doi peri Vorbă (2) cu sens ambiguu. 8 (Îs) ~ bună Vorbă (1) amabilă. 9 (Îas) Intervenție în favoarea cuiva Si: recomandare. 10 (Îs) ~ de duh (sau de spirit, rar, sărată) Vorbă (1) inteligentă, spirituală. 11 (Și irn; îs) ~ adâncă Vorbă (2) înțeleaptă. 12 (Îs) ~ dulce Vorbă (1) care alină. 13 (Îas) Vorbă (1) care încântă. 14 (Îas) Vorbă (1) care ademenește. 15 (Irn; îas) Vorbă (1) aspră, jignitoare. 16 (Îs) ~ rea Vorbă (2) neîntemeiată. 17 (Îas; șîs ~ de rău) Vorbă (2) supărătoare. 18 (Îas) Calomnie (1). 19 (Îs) ~ piperată Vorbă (1) sarcastică. 20 (Îas) Vorbă (1) indecentă. 21 (Îs) ~ nesărată Vorbă (1) nepotrivită. 22 (Îas) Vorbă (2) anostă, fără haz. 23 (Îs) ~be grele Mustrare. 24 (Îas) Injurie. 25 (Pop; îs) ~ proastă Vorbă (1) jignitoare. 26 (Pex; îas) Vorbă (2) fără sens. 27 (Îs) ~ de taină (sau, reg, ferită) Secret. 28 (Îs) ~ de pace Propunere de pace. 29 (Reg; îs) ~ încornorată Minciună. 30 (Îs) ~ subțire Vorbă (2) greu de înțeles. 31 (Pex; îas) Șiretlic. 32 (Îas) Vorbă (3) rafinată. 33 (Îs) ~ groasă Vorbă (1) grosolană Si: mitocănie. 34 (Îs) ~ (spusă sau aruncată) în vânt Vorbă (2) lipsită de importanță, care nu trebuie luată în seamă. 35 (Îlav) Din (sau, rar, în) două ~be sau dintr-o ~ Repede. 36 (Îlav) Fără nici o ~ sau fără (multă) ~ Fără (multe) comentarii. 37 (Îal) Pe neașteptate. 38 (Îvr; îlav) În scurte ~be Pe scurt. 39 (Îlav) ~ cu ~ Fiecare cuvânt. 40 (Îlav) Fără nici o modificare. 41 (Îe) ~ba vine (sau, rar, merge) Exprimă îndoiala în privința exactității unei afirmații. 42 (Îae) Avertizează că cele spuse nu trebuie luate ca atare. 43 (Îe) ~ să fie! Nu cred așa ceva Si: nici gând! nici pomeneală! 44 (Îe) (I)auzi ~! Exprimă surprinderea față de afirmațiile cuiva. 45 (Îae) Exprimă indignarea față de afirmațiile cuiva. 46 (Îe) Cum vine ~ba asta? sau ce ~ e asta? Ce vrei să spui? 47 (Îae) Cum e posibil așa ceva? 48 (Îe) A înțelege (sau a pricepe) unde bate ~ba cuiva A înțelege la ce face aluzie sau pe cine vizează cineva. 49 (Rar; îe) A bate cu ~ba pe departe A face aluzii (vagi). 50 (Îvr; îe) A-și deschide ~bele către cineva A încredința (cuiva) un secret. 51 (Rar; îe) A ieși cu ~ba înaintea cuiva A contrazice pe cineva. 52 (Îe) A-i scoate (cuiva) ~ba cu cleștele (din gură) A determina cu greu pe cineva să vorbească. 53 (Îe) A(-și) cântări (sau măsura) ~ele A(-și) alege cu grijă cuvintele. 54 (Îae) A vorbi adecvat. 55 (Îe) Măsoară-ți ~ele! Fii atent cum vorbești (cu mine)! 56 (Fam; îe) Nici o ~! Liniște! 57 (Îe) A lua (cuiva) ~ba din gură A spune tocmai ceea ce voia să zică altul în momentul respectiv. 58 (Îae) A întrerupe pe cineva când vorbește. 59 (Îe) Cu alte ~be, (rar) cu o ~ sau în puține ~be Exprimând același lucru altfel. 60 (Îae) În rezumat. 61 (Îae) Prin urmare. 62 (Îe) A arunca (cuiva) (câte) o ~ (sau două ~be) A spune (cuiva) ceva în treacăt. 63 (Îe) ~ba e ~ Cele spuse sunt semnificative. 64 (Îae) Cele spuse rămân valabile. 65 (Îae) A pune o ~ (bună) la … (sau pentru …) A interveni în favoarea cuiva. 66 (Reg; îe) A nu-i putea întâlni ~ba Se spune despre un om nesincer. 67 (Dep; lpl) Vorbă (1) lipsită de temei Si: palavră. 68 (Îvr) Verb (1). 69 (Îvr; îs) ~ ajutătoare Verb auxiliar. 70 Ceea ce comunică (oral) cineva Si: istorisire, mărturie, povestire, relatare, (îrg) voroavă (15). 71 Afirmație făcută de cineva într-o împrejurare Si: spusă, voroavă (16). 72 (Îe) A-și lua ~ba înapoi A retracta. 73 Discurs (1). 74 Subiect al unei expuneri (orale). 75 Predică. 76 (Îe) A lua ~ba (sau ~) A lua cuvântul. 77 (Îe) A cere ~ba A cere cuvântul. 78 (Îe) A avea ~ba A avea cuvântul. 79 (Îvp; lpl) Text (rimat) al unui cântec. 80 (Trs; lpl) Snoavă. 81 Constatare exprimată printr-o formulare revelatoare și concisă Si: (îrg) voroavă (20). 82 (Pop; îe) ~ba ceea (sau aia) Expresie stereotipă care introduce un proverb, o expresie consacrată. 83 (Îe) ~ba cântecului Cum se spune din bătrâni (într-un cântec vechi, cunoscut). 84 (Construit cu verbul a fi) Problemă importantă. 85 (Construit cu verbul a fi) Situație. 86 (Îs) (A fi) altă ~ (A fi) altă situație. 87 (Îe) A înțelege (sau a pricepe, a vedea etc.) despre ce este ~ba A înțelege care este realitatea. 88 (Îe) Dacă (sau fiindcă) (ți-)e ~ba (de- sau pe-) așa sau dacă așa ți-i ~ba Dacă situația se prezintă astfel. 89 (Îe) Dacă e ~ba, (reg) când e ~ba La drept vorbind. 90 (Îae) De fapt. 91 (Fam; îe) Așa ți-i ~ba Ăsta mi-ești? 92 Intenție. 93 Scop. 94 (Îe) Cu ~ (sau cu ~ba) că... Zicând că... 95 Sfat. 96 Poruncă. 97 (Îe) A veni (sau a ajunge) la ~ba cuiva A recunoaște că cineva a avut dreptate. 98 (Îe) A nu ieși din ~ba (sau, rar, din ~bele) cuiva ori a nu-i ieși (cuiva) din ~ A îndeplini întocmai ordinul, hotărârea cuiva. 99 (Îae) A se supune dorinței cuiva. 100 (Îe) A călca ~ba cuiva A nu respecta sfatul cuiva. 101 (Îe) A înțelege (sau a pricepe, a asculta) de ~ (bună) A se conforma îndemnului, ordinului cuiva, fără nici o constrângere. 102 Părere. 103 Convingere (2). 104 Hotărâre (4). 105 (Îe) A nu asuda de ~ba cuiva A nu ține seama de părerile cuiva. 106 (Îrg; îe) A fi pe (sau la) o ~ (cu cineva) A fi de aceeași părere cu cineva. 107 (Îae) A fi în înțelegere cu cineva. 108 (Reg; îe) A-i vorbi în ~ (cuiva) sau a-i da ajutor la ~ (cuiva) A aproba pe cineva. 109 (Reg; îae) A măguli pe cineva. 110 (Reg; îe) A nu se potrivi la ~ A avea păreri diferite. 111 Promisiune. 112 Angajament (2). 113 (Reg; îe) A se prinde cu ~ba A promite. 114 (Îvr; îe) A sta la ~ele lui (lor etc.) A se ține de cuvânt. 115 (Îe) A purta (sau a duce, a ține, rar, a aduce) (pe cineva) cu ~ba (sau, îvr, cu ~bele) A înșela pe cineva, prin amânarea la nesfârșit a îndeplinirii unor promisiuni. 116 (Îe) A-și lua (sau, înv, a-și trage) ~ba înapoi A-și retrage promisiunea Si: a retracta. 117 (Pop; mai ales îcn; îe) A zice (sau a spune) ~ mare (ori, rar, ~be mari) A-și lua un angajament. 118 (Îae) A vorbi demagogic. 119 (Îe) ~ba-i ~ Cuvântul dat trebuie respectat. 120 Înțelegere. 121 Negociere. 122 (Reg; îlav) Pe ~ Conform înțelegerii. 123 (Îe) Așa (ne-) a fost ~ ? Formulă prin care se reproșează cuiva că nu a respectat o înțelegere. 124 (Îrg; îe) A se ajunge (sau a se afla) în ~be cu cineva A cădea de acord cu cineva. 125 (Îe) A fi în ~ (cu cineva) A fi în tratative pentru încheierea unui acord (de căsătorie, de afaceri etc). 126 (Pop; îe) A intra (sau, reg, a se da) în ~ cu cineva A lega relații de prietenie, de dragoste cu o persoană de sex opus. 127 (Pop; îe) A-i face (cuiva) ~ba (sau ~) (cu cineva) A mijloci cuiva o întâlnire, o relație cu o persoană de sex opus. 128 (Îrg; îe) A face ~ba (sau ~ ori ~bele (cu cineva) A se înțelege cu cineva în vederea căsătoriei. 129 (Îrg; pex; îae) A se logodi. 130 (Reg; îe) A face ~bele (sau a pune ~) ori a băga ~bele la părinți A peți. 131 (Reg) Logodnă. 132 Știre. 133 Zvon. 134 Presupunere. 135 (Îe) Umblă ~ba (sau, rar, ~be, ~bele) ori merge ~ba că ... Se zvonește că ... 136 (Pop; îe) A face (ori a da) ~ sau (reg) a lăți ~ba A răspândi un zvon. 137 (Reg; îe) A da cu ~ba de cineva A înștiința pe cineva (de ceva). 138 Mesaj (1). 139 (Îe) A trimite (cu) ~ (sau, rar, ~be) A transmite un mesaj. 140 (Îe) A lăsa ~ A lăsa un mesaj. 141 (Îae) A anunța ceva înainte de a pleca undeva. 142 Bârfă. 143 Calomnie. 144 (Îe) A purta (sau a duce) ~ba (sau ~be ori ~bele) A colporta știri false, calomnioase. 145 (Îe) A (se) face de ~ A (se) face de râs. 146 (Îe) A(-i) ieși (cuiva) ~ (sau ~ba ori ~be) A deveni subiect de bârfe. 147 (Îe) A-și auzi ~be A-i ajunge cuiva la cunoștință lucruri neplăcute, bârfe, pe care le spun alții despre el. 148 Conversație. 149 Taifas. 150 (Îvr; îs) Împreunare (sau comunicare) de ~ Discuție (2). 151 (Îlav) Din ~ în ~ Din discuție în discuție. 152 (Îe) A fi ~ba (sau ~) de … (sau despre …, înv, pentru) A forma obiectul discuției. 153 (Îae) A se pune problema. 154 (Îe) Nu poate fi ~ba (ori ~) de ... (sau, rar, despre …) Nu este plauzibil (să se vorbească despre …). 155 (Îrg; îe) A avea ~ asupra (sau pentru, de) ceva (sau cineva) A discuta despre cineva sau ceva. 156 (Îae) A aminti de cineva sau ceva. 157 (Îe) A fi ~ba să ... (sau de a ...) A urmări să ... 158 (Îae) A se impune să ... 159 (Îe) Nu-i (sau nu e) ~ (sau ~ba) ori nu (mai) încape (sau poate încăpea) ~ E de la sine înțeles. 160 (Îae) Fără îndoială. 161 (Îae) E adevărat. 162 (Îe) Ce vorbă! Se înțelege de la sine. 163 (Îae) Bine spui. 164 (Îe) Nici ~ (nu-i) (că …) Desigur. 165 (Îae) Cu siguranță. 166 (Îe) Mai e (sau încape) ~! În mod sigur. 167 (Îe) Nici ~ (despre …, de … ori să …) sau nici ~ nu (mai) poate fi (ca… ori de …, să …, a …) Nici pomeneală (despre așa ceva). 168 (Îae) Nicidecum. 169 (Îae) În nici un caz. 170 (Îe) (Să) fie ~ba între noi (sau între noi fie ~ba) Formulă adresată interlocutorului, care însoțește o observație confidențială. 171 (Îe) A deschide ~ (despre sau de ceva) A aborda un subiect de discuție. 172 (Îe) A sta (sau a ședea) de (ori, îrg, la, înv, în) ~ (cu cineva) sau (îvr) a se împreuna la ~ A discuta (cu cineva). 173 (Pex; îae) A petrece un timp discutând cu cineva Si: a tăifăsui. 174 (Îe) A intra în ~ (cu cineva) sau (reg) a se da în (sau la) ~ ori a se lua în (ori la) ~ (cu cineva) A începe o conversație cu cineva. 175 (Îe) A lungi ~ba (sau, înv, cu ~ba) ori a se lungi la ~, a se întinde la ~ (lungă) (sau cu ~ba), a întinde (multă, atâta) ~ (lungă), a întinde ~ba (sau ~be), a o întinde la ~bă A prelungi inutil o discuție. 176 (Îe) A se pune la (sau pe) ~ A se apuca de vorbit. 177 (Îae) A zăbovi cu cineva la discuție. 178 (Îe) A avea o (sau de) ~ (cu cineva) A avea de comunicat cuiva ceva (secret). 179 (Îae) A fi necesar să se lămurească cu cineva într-o problemă. 180 (Îe) A-și face de ~ (cu cineva) A căuta prilej de discuție (cu cineva). 181 (Pop; îe) A da (cuiva) pricină de ~ A da cuiva prilej de discuție. 182 (Îe) Ce mai atâta ~? Să curmăm discuția! 183 (Îe) A se amesteca (sau a intra) (nepoftit sau nechemat) în ~ (sau în ~ba altora) A interveni (în mod inoportun) într-o discuție. 184 (Îe) A lua (pe cineva) cu ~ba (înainte) A distrage atenția (cuiva). 185 (Îe) A lua (pe cineva) cu ~ba pe departe A aduce indirect un subiect în discuție. 186 (Îe) A se lua cu ~ba A se antrena într-o conversație, uitând de treburi. 187 (Îe) A aduce ~ba despre … (ori de …) sau (pop) a lua (cu cineva) ~ba (despre ceva), a se lua de ~ (cu cineva) (despre ceva) A îndrepta discuția asupra cuiva sau a ceva. 188 (Îae) A aborda un subiect anume. 189 (Îae) A face aluzie la... 190 (Îe) A veni ~ba (sau, înv, ~) (despre ... sau de ..., că..., înv, pentru ..., rar, la ...) A ajunge cu discuția la un anumit subiect. 191 (Îae) A discuta (în continuare). 192 (Îe) A schimba o ~ (-două) sau a schimba două (-trei ori câteva) ~be A discuta (puțin) cu cineva. 193 (Îae) a dicuta în grabă. 194 (Îs) Schimb (sau schimburi) de ~be Discuție sumară. 195 (Spc; îae) Schimb violent de replici. 196 Ceartă (1). 197 (Îe) Să nu am ~be Să nu apară discuții neplăcute, motiv de ceartă. 198 (Reg; îe) A se mâna în ~be sau a se mânca din ~ A se ciorovăi (1). 199 (Îrg; îe) A întoarce (sau a înturna) (cuiva) ~ba A riposta. 200 (Îrg; îae) A contazice. 201 Subiect de discuție. 202 (Îe) A schimba (sau a-și întoarce) ~ba ori a lua (sau, rar, a intra în) altă ~ A schimba subiectul discuției. 203 (Îe) A se depărta cu ~ba A se abate de la subiectul discuției. 204 (Îe) Să venim (sau să ne întoarcem) la ~ba noastră Să revenim la subiectul discuției. 205 (Fam; îe) Să nu-ți uiți ~ba! Formulă prin care cineva intervine într-o discuție, întrerupându-și interlocutorul. 206 (Fam; îe) Să nu-mi uit ~ba! Mi-am amintit ce voiam să spun. 207 (Lsg) Vorbire (10). 208 (Îlav) Cu (sau, înv, prin, reg, din) ~ Prin viu grai Si: oral. 209 (Îlv) A face ~ A vorbi (3). 210 (Îal) A discuta (2). 211 (Îe) A tăia (sau a curma cuiva) ~ba A întrerupe discursul cuiva. 212-213 (Pop; îe) A (nu) da cuiva pas la (sau, îvr, de) ~ A (nu) permite cuiva să vorbească. 214 (Îe) (Lasă) ~ba! Tăcere! 215 (Îe) A se întrece cu ~ba sau a se înnădi la ~ A vorbi prea mult și fără rost. 216 (Îe) A(-i) da cu ~ba A vorbi întruna. 217 (Îae) A certa (pe cineva). 218 (Reg; îe) A-i ține calea cu ~ba A îngâna (pe cineva). 119 (Îrg) Facultatea de a vorbi. 220 (Lsg) Mod de a se exprima. 221 (Reg; îe) A aduce ~ba cu bățul A vorbi răstit, nepoliticos. 222 (Reg; îae) A vorbi batjocoritor. 223 (Îe) (A fi) scump (sau zgârcit, scurt, reg, strâns, rar, împuținat) la ~ A fi necomunicativ. 224 (Îe) A fi lung la ~ sau (reg) a fi cu ~ multă A fi comunicativ. 225 (Îc) ~-lungă Palavragiu. 226 Elocvență (1). 227 (Îrg) Voce (1). 228 (Îrg) Timbru al vocii. 229 Pronunțare. 230 Zgomot produs de voci. 231 (Lsg) Limbă (a unui popor).

CUNOȘTINȚĂ, cunoștințe, s. f. 1. Cunoaștere. ◊ (Mai ales în expr.) A avea (sau a lua) cunoștință de ceva = a ști, a cunoaște, a fi informat. N-am decît să iau cunoștință de ce s-a întîmplat. DUMITRIU, N. 121. Ajungînd la curtea împăratului vecin, luă cunoștință... de împrejmuirea curții. ISPIRESCU, L. 76. Pasămite aveau zmeii cunoștință de vitejia lui. ISPIRESCU, L. 221. A aduce (ceva) la cunoștința cuiva = a informa pe cineva despre ceva, a face cunoscut. M-o trimis... să aduc la cunoștința măriei-voastre, că el, cică, poate să vă facă podul. CREANGĂ, P. 80. A aduce la cunoștința publică = a da de știre tuturor. În cunoștință de cauză = cunoscînd bine ceva. Liberul-arbitru nu este deci nimic altceva decît capacitatea de a decide în cunoștință de cauză. ENGELS, A. 134. A-și pierde cunoștința = a nu mai ști de sine, a leșina. ♦ (Rar) Minte, rațiune, judecată. ◊ Expr. A-și veni în cunoștinți = a-și veni în fire după o rătăcire a minții, a recăpăta judecata normală. Să o lăsăm singură... poate că și-a veni în cunoștinți. ALECSANDRI, T. I 208. 2. (La pl.) Totalitatea noțiunilor, ideilor, informațiilor pe care le are cineva într-un domeniu oarecare. Bogate cunoștințe lexicografice. 3. Persoană pe care vorbitorul o cunoaște, cu care are legături de prietenie. Lipseau tocmai cunoștințele cu care ai fi putut să faci conversație, să te înveselești. Nu fuseseră invitate sau ținuseră să lipsească într-adins. PAS, L. I 227. Judecătorul îmi era veche cunoștință. C. PETRESCU, S. 182. Și ce frumos scrisesem, domnule! a zis Niță, mîhnit, cunoștinței sale. CARAGIALE, O. II 244. ◊ Expr. A face cunoștință cu cineva = a lega relații sociale cu o persoană. Acolo am făcut cunoștință cu o mulțime de contese și de prințese. ALECSANDRI, P. 313. Generalul Mavru a făcut cunoștință cu Nicu Bălcescu. GHICA, S. A. 144. (Familiar) A face cuiva cunoștință cu cineva = a înlesni cuiva să intre în relații sociale cu altul, a prezenta pe cineva cuiva. Am să-ți fac cunoștință și cu doi prieteni ai mei. PAS, Z. I 126. – Pl. și: cunoștinți (SADOVEANU, Z. C. 188, NEGRUZZI, S. II 148).

ADUCE A aduce cu pâră (Jur.; îvr.) = A discredita o persoană pârând-o: Dar iudeii, împotrivindu-mi-se, am fost nevoit să cer să fiu judecat de Cezarul, dar nu că aș avea de adus vreo pâră neamului meu. (BIBLIA) − O, prea înțelepte jupân ghicitor! / Aibi milă de mine, fii îndurător, / Nu aduce pâră pentru capul meu […] (ANTON PANN) A aduce (pe cineva) la realitate = A face să înțeleagă situația reală, să vadă lucrurile sub aspectul lor adevărat: Vartolomeu Diaconu încercă să-și aducă fata la realitate, de la distanță, cu tot soiul de schime elocvente, încruntându-se și făcându-i semn să înceteze. (CEZAR PETRESCU) Lumina gălbuie, neputincioasă, îl readuse la realitate. (LIVIU REBREANU) A aduce cu (sau după) sine = A provoca, a determina: [...] înscăunarea unei puternice regalități aduce cu sine crearea unei nobilimi de războinici și funcționari. (G. CĂLINESCU) A aduce cu… = A semăna cu…: Tu mi-ai deschis a ochilor lumine, / M- ai învățat ca lumea s-o citesc, / Greșind cu tine chiar, iubesc greșala: / S-aduc cu tine mi-este toată fala. (MIHAI EMINESCU) A aduce folos = A folosi; a fi folositor, a aduce câștig: Unde nu sunt boi, staulul este gol, însă puterea boilor aduce mult folos. (BIBLIA) Ce folos ți-ar aduce plecarea mea? (CEZAR PETRESCU) Talentele în lume ce nu aduc folos / Sunt foarte de prisos. (ALECU DONICI) A aduce înainte = A cita: Nu voi aduce înainte nicio învinuire, pentru că în părerea mea nu este vorba de greșeli mici, individuale, sau aparținând unei grupări, care să susțină judecata, să fie condamnate. (DISCURSURI ȘI DEZBATERI PARLAMENTARE, 1864-2004) A aduce la (buna sau dreapta) cunoștință (pe cineva) = A ajuta (pe cineva) să înțeleagă, să priceapă, să cunoască: Pe nebunul nu-l aduci la cunoștință. (ANTON PANN) A aduce la (sau în, întru) săvârșire (sau săvârșit) (înv.) = A săvârși, a pune în aplicare: Încheind un tractat... nu-l putu aduce în săvârșire. (C. NEGRUZZI) Acestea, dară, de la toată dihaniia așe într-acesta chip înțelegându-să, la ascultare cuvântului și scuturarea lucrului cea mai de pre urmă să vinim, carea tot mijlocul cel spre lesnire și tot modul cel spre fericita săvârșire aduce […] (DIMITRIE CANTEMIR) A aduce la brazdă bună = A îndrepta: Muierea lui se tot gândi cum s-ar putea dezvăța bărbatul de la beutul fără cumpăt, cum l-ar putea aduce la brazdă bună să-și facă și ei nițică stare. (I. POP-RETEGANUL) – Muierile astea, se amestecă în vorbă un bătrân, ar trebui legate cu funia și aruncate peste o creangă. […] Ehe, să le fiu eu jandarm, aș uda o funie și de le-aș croi numai două, știu că le-aș aduce la brazdă. (PAVEL DAN) A aduce la cunoștința (sau la cunoștință) cuiva = A informa pe cineva despre ceva; a face cunoscut: M-a trimis... să aduc la cunoștința Măriei Voastre că el, cică, poate să vă facă podul. (ION CREANGĂ) Aducându-i la cunoștință că l-a conceput în afara căminului conjugal, îl salvează. (G. CĂLINESCU) Afară de aceste două evenimente ale săptămânii, pe care le relatarăm foarte deslușit cititorilor, avem a înregistra între faptele, deși de o ordine secundară, totuși importante, aceea ce o știre din izvor sigur ne aduce la cunoștință. (I. L. CARAGIALE) A aduce la disperare (pe cineva) = A exaspera (pe cineva): Ai să mă aduci la disperare cu pretențiile tale. (GALA GALACTION) Schopenhauer era un melancolic, un enervat. Era excitabil la culme și de o voință foarte slabă. Nesiguranța vieții îl aducea la disperare. (C. DOBROGEANU-GHEREA) A aduce la împlinire (sau la, întru îndeplinire) = A executa: La anul 1817, dl Racocea, c. c. translator românesc în Lemberg, publică prospectul unei foi periodice ce era să iasă pentru întâiași dată în limba românească. Planul său nu se putu aduce în împlinire. (MIHAIL KOGĂLNICEANU) Am adus întru îndeplinire tot ceea ce ne-ați poruncit. (ION CREANGĂ) Pe masca aceea bătută de lună, peste care șuvițele de păr negru șerpuiau, părea că o voință lăuntrică luptă contra cuiva […] spre a aduce la îndeplinire un plan pus la cale înaintea somnului [...] (d. ANGHEL) A aduce la mijloc (înv.) = A cita ceva în sprijinul unei afirmații: […]și zidind multe dumnezeiești biserici, și împodobindu-le și sfințindu-le, s-a mutat către Domnul, făcând multe minuni și în viață și după moarte. Din acestea vrednic lucru este a aduce la mijloc una sau două, spre semn de virtuțile bărbatului acestuia [...]. (http://www.calendar-ortodox.ro/) A aduce la potecă (pe cineva) (reg.) = A îndrepta purtarea (cuiva): Eu tot am să-l aduc la potecă. (POP.) A aduce la prochimen (pe cineva) (înv.) = A aduce pe calea cea bună (pe cineva): Dac-ai vrea tu să-l aduci la prochimen... sara... când îți despletești părul... știi?... tertip femeiesc. (VASILE ALECSANDRI) A aduce mulțumire(a) (sau mulțumiri(le) (cuiva) = a) A mulțumi (cuiva): Aduc mulțumirile mele d-lui Pătârlăgeanu pentru solicitudinea generoasă ce arată. (I. L. CARAGIALE) b) A satisface, a produce plăcere: Dulcețurile, cafeaua (în felegene) și ciubucul turcesc alcătuiesc o treime nedespărțită, care în toate întâmplările vieții aduce mulțumire trupului și mângâiere sufletului! (VASILE ALECSANDRI) A aduce pâra (Jur.; înv.) = A acuza în fața judecătorilor: Și Petru și-a adus aminte de vorba pe care i-o spusese Domnul: Înainte ca să cânte cocoșul te vei lepăda de... Ce pâră aduceți împotriva omului acestuia? (BIBLIA) A aduce pe cap = A deranja cu…, a inoportuna cu…: [...] femeile și răzeșii pe care îi oropsește îi aduc pe cap o mulțime de necazuri. (G. CĂLINESCU) I-a adus pe cap toți colegii. A aduce pe lume = A da naștere la…, a naște: Iată pajuri năzdrăvane care vin din neagra lume, / Aducând pe lumea albă feți-frumoși cu falnic nume. (VASILE ALECSANDRI) Luna prin nouri înger pe lume blând veghează. / Somnul aduce-n lume copiii lui nătângi. (MIHAI EMINESCU) Când le-a venit pe lume un copil, s-a văicărit zile de-a rândul celor ce stăteau să-l asculte [...] (http://www.anidescoala.ro/) A aduce vorba de (sau despre) ceva = A îndrepta discuția către un anumit subiect; a pomeni despre ceva: Nici până acum nu bănuia că Lică înadins aducea vorba de politică, că uneori n-avea poftă de femei și de fleacuri. (H. PAPADAT-BENGESCU) Dacă se adunară la un loc, aduseră vorba iarăși despre broasca fratelui lor. (P. ISPIRESCU) A(-i) aduce (sau a(-i) purta) ghinion (sau nenoroc) = A(-i) fi de rău augur (cuiva): Pisică neagră! Pftiu drace! Asta-ți aduce ghinion! (TUDOR ARGHEZI) Această carte, în ciuda tristeții fundamentale care a stârnit-o și a austerității ei aproape totale, mi-a adus cel mai mare noroc literar, încât, uneori, mă gândesc surâzând amar: uite, domnule, ce noroc poate să-ți aducă un nenoroc bine exprimat! (NICHITA STĂNESCU) A o aduce (sau a o da, a o lua) pe după piersic/vișin (pop.) = A spune (ceva) pe ocolite; a se eschiva, a căuta subterfugii: Spune repede de ce-ai venit, n-o mai da pe după piersic! (I. L. CARAGIALE) Haidi Vali, toată lumea știe că ai fost securist, ce-o mai dai după piersic. (http://www.zoso.ro) A (o) aduce (bine) din condei sau a învârti condeiul = a) A vorbi sau a scrie cu talent, cu eleganță: Scrisoarea asta pe care o citesc… e bine adusă din condei. (http://www.scientia.ro). Deocamdată, e cel mai clar și mai bine adus din condei articol despre Ilie Todorov. Incomplet, desigur. […] (http://www.vipmagazin.md) b) A se dovedi abil, diplomat în exprimare: Ei, bravos! aici a adus-o bine! (I. L. CARAGIALE) Dumneavoastră învârtiți condeiul, și, când vreți, faceți din alb negru și din negru alb. (ION CREANGĂ) Era în încurcătură, dar a adus-o bine din condei. Ce-i aduce? = Ce-i pasă? Ce-i folosește?: De-oi petrece-ncă cu mâțe și cu pureci și cu luna, Ori de nu – cui ce-i aduce? (MIHAI EMINESCU) Ce vânt te-aduce? = Se spune cuiva care a venit pe neașteptate: − Da ce vânt te-o adus pe la noi, soro dragă? (VASILE ALECSANDRI) − Mă rog… cum… ce vânt te aduce pe la noi? bâigui Apostol, în picioare, privindu-l mereu cu mirare. (LIVIU REBREANU)

PRIMIRE, primiri, s. f. Faptul de a primi. 1. Luare în posesie a unui lucru înmînat, predat, dăruit, trimis. Primirea mărfii. Primirea scrisorii. ◊ Expr. A da (cuiva, ceva) în primire = a preda, a înmîna ceva unei persoane care răspunde de ceea ce a primit. Vremea trece și încet-încet cazarma se golește. Pleacă schimbașii... după ce dau în primire. SADOVEANU, O. VI 227. A lua (ceva) în primire = a recepționa (un lucru), a prelua (un post). Și-a luat postul în primire. 2. Admitere a unui vizitator, a unui solicitator; felul de a-l întîmpina, de a-l trata. Toți cei sosiți știau de asemeni că se vor îndestula cu mîncare și vin, faima de primire de oaspeți a mănăstirii fiind întru totul neștirbită. SADOVEANU, F. J. 7. Una din odăi care e pentru primiri e spațioasă și foarte curată. PAMFILE, I. C. 437. ◊ Loc. adj. De primire = a) (despre ore, zile) în care este permis accesul cuiva într-un loc. Zi de primire; b) (despre săli, încăperi) destinat vizitatorilor, solicitatorilor. În față, cu ferestrele la stradă, e salonul de primire. VLAHUȚĂ, O. A. 245. 3. Manifestare a unei anumite atitudini față de cineva sau de ceva. Cartea s-a bucurat de o primire călduroasă din partea cititorilor. ◊ Expr. A lua în primire (pe cineva) = a) a ține sub supraveghere pe cineva, a aplica cuiva un anumit regim. L-au luat medicii iarăși în primire și s-au hotărît că nu-l lasă pînă ce nu-l vindecă deplin. SADOVEANU, M. C. 194; b) a certa (pe cineva), a face reproșuri (cuiva), a lua la rost. [Veneau] uneori cu un iepure sau cu două potîrnichi, însă alteori tolba lor era goală, îi luau nevestele în primire. PAS, Z. I 208. 4. Admiterea cuiva într-o organizație. Primire de membri noi în partid.

ȘAGĂ s.f. (Mold., Ban., Trans. SV) Vorbă, faptă glumeață; glumă. A: Nice va prăvi unde fac glume De nebunii și de șegi de lume. DOSOFTEI, PS. Are tocmală de piare și fuge foarte pre lesne de vălășaguri și de griji trupești și de hrană, și mai vîrtos de cuvente multe și de șegi să topeaște ca ceara de foc. L SEC. XVII, 73^v. Au scris carte la dînsul oarecare filosof grec, certînd tirăniia lui prin șagă. NCCD, 356. Am păgubit boii pentru o șagă. E 1779, 22^r; cf. CANTEMIR, IST.; NCCD, 328, 368; AETHIOPICA; B 1774, 32^v; BUCOAVNĂ 1775, 51^r. C: Shagĕ. locus. AC, 366. // B: Are tocmeală de piiare și fuge foarte pre lesne de valuri și de griji trupești și de hrană, și mai vîrtos de cuvinte multe și de șezi [sic!] să topeaște ca ceara de foc. L ante 1693, 119^v. ◊ Loc. adj. De șagă = glumeț. A: Voroavele și cuventele tinerilor ceale de glume și de șagă nice leac nu le iubea. VARLAAM. ◊ Loc. adv. În (cu) șagă = fără seriozitate, cu intenția de a glumi, într-o doară. A: Svătuia pre Dispot-Vodă să omoară pre cei vicleni ai săi. Zicea în șagă. N. COSTIN. Puțin cu glumă clevetind unul pre altul și zicînd în șagă cu batgiocurâ unul altuia cum că îi sade bine portul . . ., să grăbiia spre satul Visa. I, 9^v. C: El rîse și dzise cam cu șagă. CRON. ante 1730, 44^r.* Loc. vb. A face șagă = a glumi; a face scamatorii. A: Vrînd să facă șagă, au sărit peste zidul frăține-său, rîzînd. M. COSTIN. Un mascaragiu . . ., vrînd să facă șagă pre apa Prutului . . s-au cufundat. N. COSTIN. De grăiești adevărul . . . sau de faci șagă cu mine, rămîie așa această dată. I, 8^v; cf. NCL I, 36; I, 2^r. ◊ Expr. A fi (a părea) (lucru de) șagă = a fi (a părea cuiva că este) ceva neserios, fără importanță. A: Au trimis soltanul un mîrzac la Vasilie-Vodă, întrebîndu-l că ce au fugit din scaun ? (De șagă lucru este întrebare ca, aceasta pre o vreme ca aceea ?). M. COSTIN. Să nu le pară șagă să mînie pre era iul. N. COSTIN. Nice iaste șagă a năvăli la focul nemțăscu oastea ce-i deprinsă mai la largu. PSEUDO-COSTIN, 3^r. A se îngroșa șaga = a se agrava situația. A: Să îngroșase amu șaga, cînd au sosit steagurile oștii, noastre M. COSTIN. Etimologie: bg. šega. Vezi și șăgaci, șeganie, șugui, șuguitor. Cf. mascara (1), mîniecitură, pelivănie, șeganie, ș o z i e, t ă m ă ș a g, t ă m ă ș e a l ă.

schimb sn [At: PSALT. 93 / V: (îrg) scaimb, scămp, scâmb, știmb, (reg) șc~ / Pl: ~uri / E: pvb schimba] 1 Înlocuire a cuiva prin altcineva sau a ceva cu altceva (de aceeași natură sau de aceeași valoare) Si: schimbare (1), (reg) schimbală (1), (înv) schimbătură (1). 2 Cedare a unui lucru, a unui bun (material sau spiritual) pentru a lua, a primi în locul lui un alt lucru , un alt bun (de o valoare echivalentă) Si: schimbare (2), (reg) schimbală (2), (înv) schimbătură (2). 3 (Spc) Proces de circulație a produselor în cadrul diviziunii muncii, de la producători la consumatori, prin vânzare-cumpărare, ca formă de repartizare a bunurile produse de societate și ca moment al reproducției. 4 (Pex) Relație care se stabilește prin schimb (3). 5 (Teh; îs) Piesă de ~ Piesă dintr-un mecanism care se fabrică separat de acestea și este menită să înlocuiască altă piesă identică, dar uzată, a respectivului mecanism. 6 (Fzl; îs) ~ de materii Totalitatea proceselor care se produc în organism odată cu asimilarea hranei. 7 (Fzl; îs) ~uri respiratorii Totalitatea proceselor care au loc în organism în timpul introducerii oxigenului în sânge și al eliminării bioxidului de carbon. 8 (Îs) Liber ~ Comerț exterior neîngrădit de taxe vamale sau de restricții de import și de export. 9 (Reg; îs) Seara ~ Seara de dinaintea plecării oilor la stână, când proprietarii lor se adună și le mulg reciproc. 10 (Îs) ~ de experiență Împărtășire reciprocă de către persoane sau colective a cunoștințelor, deprinderilor și rezultatelor dobândite într-un domeniu de activitate și care servește la ridicarea calificării și măiestriei profesionale, la perfecționarea procesului de producție etc. 11-12 (Îljv) Cu ~ul (Care apare, intervine, are loc) când unul, când altul Si: rând pe rând, alternativ. 13 (Mil; în trecut; îs) Trupă cu ~ul Trupă, unitate militară (de călărași sau de dorobanți) în care soldații erau chemați periodic să facă serviciul militar (în rest fiind lăsați la vatră). 14 (Mil; în trecut; îs) Soldat (sau ostaș, călăraș, dorobanț etc.) cu ~ul Soldat (sau ostaș, călăraș, dorobanț etc.) care făcea parte din trupă cu schimbul (13) Si: (înv) schimbaș (1). 15 (Îlav) În ~ În loc(ul...). 16 (Îal) Drept compensație. 17 (Îvr; spc) Schimb (1) al inelelor de logodnă între doi tineri care se logodesc. 18 (Pex; ccr) Inele de logodnă. 19 (Pgn; ccr) Daruri care se schimbă între logodnici. 20 (Reg; îe) A da ~(urile) A se logodi. 21 (Spc) Predare a unei sume de bani pentru a primi o alta de (aproximativ) aceeași valoare, dar constând din alte monede sau bancnote Si: schimbare (7). 22 (Pex) Valoarea cu care se cotează zilnic diferite hîrtii de valoare la bursă. 23 (Îs) Bancă (sau casă) de ~ Instituție financiară care se ocupă cu schimbarea banilor, a valorilor, a metalelor prețioase etc. Si: (rar) schimbărie, schimbătorie. 24 (Îs) Scrisoare de ~ Act prin care semnatarul cere unei alte persoane să plătească o anumită sumă de bani celui indicat în act sau reprezentantului acestuia. 25 (Îs) Agent de ~ Intermediar care are rolul de a negocia în mod oficial, obligații de stat și alte efecte. 26 Trimitere, adresare, expediere reciprocă (a ceva). 27 (Udp „de”) Discuție (sumară) cu cineva sau între două ori mai multe părți. 28 (Spc; udp „de”) Discuție aprinsă Si: ceartă. 29 Așezare, fixare în altă parte, (unul) în locul altuia. 30 (Fiz) Trecere a unei energii, a unei particule etc. dintr-o parte în alta, de la un obiect la altul Si: transfer. 31 (Îs) Forță de ~ Forță de legătură între două sisteme cuantice care se realizează prin schimb (30) reciproc și permanent de fotoni, de mezoni etc. 32-33 (Persoană care înlocuiește pe alta, ori este înlocuită de alta, care face parte dintr-un) ansamblu de persoane care activează în același timp și după același program într-o întreprindere, într-o instituție etc., în care, de obicei, lucrează mai multe serii de persoane cu alte programe de muncă, în cursul unei zile. 34 (Pex) Interval de timp -dintr-o zi- în care se lucrează în schimb (33) Si: tură. 35 (Mpl) Lenjerie de pat, de corp sau, (pgn) orice fel de îmbrăcăminte curată care servește la înlocuirea periodică a celei murdare Vz albitură (5). 36 Înlocuire (periodică a) lenjeriei murdare Si: primeneală, (reg) premenituri Vz schimbare (11). 37 Grup, set de obiecte de îmbrăcăminte (de lenjerie) care formează un tot, o serie, și care se folosesc o dată Vz rând.

VORBĂ ~e f. 1) Unitate de bază a limbii constituită dintr-un sunet sau o reunire de sunete, dotată cu sens; cuvânt. ◊ În (sau din) două ~e fără multe explicații, pe scurt. 2) Exprimare prin grai; relatare prin cuvinte. ◊ ~e de clacă vorbe multe și fără folos. ~e în vânt (sau goale) vorbe spuse în zadar. Ce mai ~! (sau Nici ~!) a) desigur; fără îndoială; b) în nici un caz. Mai încape ~! este sigur! A avea o ~ cu cineva a dori să-i comunice cuiva ceva. A arunca ~e în vânt a vorbi în zadar. A-și cântări bine ~ele a se gândi bine înainte de a spune ceva. A pune o ~ bună a interveni în favoarea cuiva. A ajunge la ~a (sau ~ele) cuiva a recunoaște că ceea ce a spus cineva este drept. A lua cu ~a (sau a ține de ~) pe cineva a abate, a sustrage pe cineva de la ceva. A nu sufla o ~ a nu divulga un secret. 3) Schimb de păreri, de idei pe cale orală; conversație; convorbire. ◊ Din ~ în ~ discutând despre una, despre alta. A-și lua ~a (sau ~ele) înapoi a-și retrage spusele. Fără multă ~ fără a lungi discuția. A aduce (sau a începe) ~a a începe discuția. A se depărata cu ~a a se abate de la tema discuției. A lua altă ~ a schimba tema discuției. A lungi (sau a întinde) ~a a vorbi prea mult. Ce mai atâta ~! ce să mai continuăm discuția! A lua ~a din gură a se grăbi să spună ceea ce voia să spună altul. A intra în (sau a se pune la) ~ cu cineva a începe o discuție cu cineva. A căuta capăt de ~ a) a dori să discute; b) a căuta motive de ceartă. A fi bun de ~ a fi vorbăreț. A fi scump la ~ a fi tăcut din fire; taciturn. Fie ~a între noi să nu mai afle nimeni; să știm numai noi. A se întrece cu ~a a spune mai mult decât trebuie. A-i tăia (sau a-i reteza) cuiva ~a a) a întrerupe pe cineva la jumătate de cuvânt; b) a face pe cineva să tacă. A spune cuiva două ~e a) a comunica cuiva ceva în grabă; b) a certa pe cineva. 4) Fel, mod de a se exprima. ◊ A fi înțepat la ~ a fi zeflemitor. ~e cu tâlc vorbe înțelepte. dacă ți-i ~a de așa (sau dacă așa ți-i ~a) dacă așa stau lucrurile. 5) Ceea ce promite să facă cineva; făgăduială; promisiune. ◊ A purta (sau a duce) pe cineva cu ~a a promite cuiva ceva fără să îndeplinească; a ține cu promisiuni. 6) Acord la care ajunge cineva; învoială; înțelegere. ◊ A se înțelege din două ~e (sau dintr-o ~) a se înțelege foarte repede, fără multă discuție. 7) Informație orală și neverificată; zvon; veste. ◊ A lăsa ~ a) a comunica ceva prin cineva, înainte de plecare; b) a lăsa o dispoziție. A trimite (sau a da) ~a a transmite oral o înștiințare. Așa umblă ~a așa se aude. 8) Vorbire de rău pentru a defăima pe cineva; calomniere; clevetire. ◊ A-i scoate cuiva ~e (sau a face pe cineva de ~) a împrăștia zvonuri urâte la adresa cuiva; a face cuiva o reputație proastă. A-i ieși cuiva ~e se spune atunci când se vorbește de rău despre cineva. 9) pop. Învățătură menită să călăuzească pe cineva în diferite situații; povață; îndrumare. 10) Expresie concisă, deseori figurată, care cuprinde o generalizare sub formă de povață sau gând înțelept; aforism popular; proverb. ◊ ~a ceea formulă folosită înainte de a spune un proverb, o zicătoare. [G.-D. vorbei] /cf. sl. dvoriba

DA² (lat. dare) vb. I I. Tranz. 1. A înmâna cuiva ceva; a oferi, a întinde. 2. A pune cuiva ceva la dispoziție, a dărui, a preda cuiva ceva. * Loc. A da cu chirie = a închiria. A da în (sau cu) arendă = a arenda. A da (unui lucru) o valoare = a atribui, a asocia (unui lucru) o valoare. A da în primire = a preda. ♦ A atribui, a repartiza cuiva ceva spre executare. 3. A încredința pe cineva în grija cuiva. ◊ Expr. A da în judecată = a chema o persoană în fața unei instanțe judecătorești în calitate de pârât. 4. A pune pe cineva la dispoziția cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A da o fată după cineva (sau cuiva) = a căsători cu... 5. A renunța la ceva sau la cineva în schimbul a...; a face schimb. ◊ Expr. (Fam.) Refl. A nu se da pe cineva = a se considera superior cuiva. ♦ A oferi, a plăti. ♦ A vinde. 6. A jertfi, a sacrifica. ◊ Expr. A-și da viața = a-și jertfi viața (din devotament); a se sacrifica. 7. A arunca, a azvârli. ♦ A trimite pe cineva undeva pentru o anumită îndeletnicire. 8. A așeza, a orienta ceva într-o anumită poziție sau direcție. * Expr. A da (ceva) peste cap = a) a lucra ceva superficial; b) a strica, a distruge. 9. A da pe piatră = a ascuți. A da la rindea = a netezi cu ajutorul rindelei. A da la ziar = a publica sau a face să se publice la ziar. A da la lumină (sau la iveală, în vileag etc.) = a) a descoperi, a arăta; b) a publica o scriere. A da viață = a naște; a făuri; fig. a anima, a însufleți. A da o luptă, o bătălie etc. = a purta o luptă, o bătălie etc.; (refl., despre lupte) a se desfășura. A da răspuns = a răspunde. A-și da sfârșitul (sau sufletul, duhul) sau obștescul sfârșit = a muri. A da (un) examen = a susține un examen; fig. a trece cu succes printr-o încercare. A da seama (sau socoteala) = a răspunde de ceva. 10. (Despre sol, plante, animale etc.) A produce, a face. ♦ (Despre oameni) A crea, a produce, a emite. 11. A provoca, a prilejui, a pricinui, a cauza. 12. A îngădui, a permite, a lăsa. ♦ A-și da seama = a se lămuri, a pricepe. II. Intranz. 1. A face o mișcare (repetată) conștientă sau reflexă. Dă din aripi. ♦ Intranz. și tranz. A o ține întruna, a nu se opri (din mers, din vorbă etc.). 2. A spăla, a unge, a vopsi cu... 3. A lovi, a izbi, a bate. ♦ A se lovi, a se atinge de ceva, a ajunge până la... 4. A o lua, a porni spre..., a o apuca, a se duce către... ♦ A trece pe la..., a se abate. 5. A ajunge la..., a găsi, a afla, a întâlni. ◊ Expr. A da de fund = a ajunge la capăt, la sfârșit. 6. (Despre o supărare, un necaz etc.) A veni peste cineva pe nepregătite, a-l surprinde. 7. (Despre oameni) A ajunge într-un anumit loc; (despre drumuri) a se împreuna cu alt drum, a ajunge la... ♦ (Despre ferestre, uși, încăperi etc.) A avea vederea spre..., a se deschide spre... 8. A intra, a cădea în... 9. A da în clocot (sau în undă) = a începe să fiarbă, să clocotească. A da în pârg (sau în copt) = a începe să se coacă, să se pârguiască. 10. (Despre frunze, muguri etc.) A ieși, a se ivi, a apărea. 11. A-i da (cuiva) lacrimile = a începe să plângă. A-i da (cuiva) sângele = a începe să sângereze. 12. (Despre lichide) A da pe-afară (sau peste etc.) = a ieși afară din vas din cauza cantității prea mari. 13. (Despre anotimpuri, fenomene atmosferice etc.) A veni, a se lăsa, a se face. 14. A se apuca de..., a începe, a fi pe punctul de a... Dă să plece. III. 1. Refl. și intranz. (Urmat de determinări locale) A merge, a se duce, a veni. ♦ Expr. A (se) da îndărăt (sau înapoi) = a se retrage; fig. a se sustrage de la ceva, a ezita. 2. Intranz. A se deda la..., a fi înclinat spre... 3. Refl. (Urmat de determinări ca: „pe gheață”, „în leagăn” etc.) A se deplasa (lunecând, legănându-se). ♦ Expr. A se da în vânt după... = a depune toate eforturile pentru a obține ceva; fig. a ține mult la cineva sau la ceva. 4. Refl. A adera la ceva, a se alătura cuiva; a se acomoda după cineva sau ceva. 5. Refl. A ceda, a se supune. 6. Refl. A se da drept... = a voi să treacă drept...

ploua [At: COD. VOR. 136/6 / V: (reg) ~oia, (înv) plua / P: plo-ua / Pzi: 3 plouă l Cj: 3 (reg) să ploaie / E: ml plovere] 1 viim A cădea ploaia (1). 2 viim (Îe) A ~ cu găleata (sau ca din cofă) A ploua (1) foarte tare, cu picături mari și repezi. 3 viim (Îe) ~uă de varsă A ploua (1) torențial. 4 viim (Îe) A ~ ca prin sită A ploua (1) mărunt și des Si: a bura, a cerne. 5 viim (Îe) Parcă tot îi ninge și îi ~uă Se spune despre o persoană posomorâtă și mereu nemulțumită. 6 viim A se face că plouă A da impresia că nu observă sau că nu știe un lucru sau un fapt neplăcut. 7 viu (D. ploaie) A cădea, a curge în stropi. 8 vtim A cădea ploaia (1) asupra cuiva sau a ceva Si: a uda. 9 vt (Înv) A da, a trimite ploaia (1). 10-11 vit (Pan) A cădea de sus sau a veni, a se produce etc. în număr, în cantitate mare și neîntrerupt Si: a curge. 12 vt (Fig) A arunca, a trimite fără întrerupere.

MĂMĂLIGĂ s. f. 1. Pastă alimentară preparată din făină de mei, de hrișcă, de orz, astăzi măi ales de porumb ; (regional) mandră² (1), coleașă. V. terci. Cf. MAN. GÖTT. Hrana noastră. . . la vreme de post, mămăligă uscată (a. 1 793). URICARIUL, VI, 168, cf. BUDAI-DELEANU, LEX. Numai măligă, măligă d-atîția ani! JIPESCU, O. 67. De mîncare? O ceapă, un usturoi și-o bucată de mămăligă rece. CREANGĂ, P. 6. I-a mai rămas o bucățică de mămăligă îmbrînzită. id. ib. 143, .cf. 145, 147, 153. Mămăliga de hrișcă și de orz e cunoscută numai de sătenii de la țară; cei de la munte – spun bătrînii – în vremea unei foamete cumplite, de demult, au mîncat mămăligă de scoarță de fag măcinată. ȘEZ. V, 6. Din mei se face mămăligă, iar istrienii fac pîne. ib. XV, 66. Pe cînd Guzgan răstoarnă Mămăliga din ceaun, Din clopotniță Tăun Sun-afurisit din goarnă. COȘBUC, P. I, 326. Mămăliga se numește o pastă consistentă gătită din făină de porumb. . . în timpurile trecute se gătea. . . din mei (Millium sativum). ENC. ROM. III, 183. Mămăliga se răstoarnă pe fundul de mămăligă. . . numit și cărpător în Ardeal. PAMFILE, I. C. 195, cf. 68. Culese, fir cu fir, fărmăturile de mămăligă. BUJOR, S. 29, cf. 59. Na, măi Ghiță, și ia vezi și tu de mămăligă, zise el, dînd ceaunul unuia dintre flăcăuani. HOGAȘ. M. N. 65. Mîncările obișnuite sînt măliga cu brînzî, urda, cașul sărat. DIACONU, P. 19. Întingea în topiturâ bucăți mari de mămăligă, pe care le căptușea apoi cu brînzâ. SADOVEANU, B. 95. Am ciorbă de știucă și o mămăligă aproape întreagă. GALACTION, O. 47. Beau vin și mîncau pastramă cu mămăligă rece. CĂLINESCU, E. 311. Soldații mîncau mămăligă cu pastramă. CAMIL PETRESCU, O. III, 170, cf. 215. Scoate un codru galben de mămăligă. Îl presară cu sare. Mușcă din el, mestecă, înghite. STANCU, D. 264. Îngrijesc de copii, pregătesc mămăliga. BOGZA, Ț. 45, cf. H X 97, XII 302. Cu barbátul băutor Nu-i coace pită-n cuptor, îi face măliga-n oală. Ș-aceea-i, mînca-o goală. ȘEZ. I, 142, cf. MAT. FOLK. 1 399. Spuse fomeii că să duce la stînă să mînce măligă cu hurdă. GRAIUL, I, 237, cf. 474, 545, 546. Boala o dobîndesc cei ce mănîncă mămăligă goală. PAMFILE, B. 13, cf. CHEST. VIII 7/1, 15/29, 17/10, 18/3, 93/32. Nu știe încă nici cum se mănîncă mămăliga, se spune unui om prea tînăr și lipsit de experiență. Cf. ISPIRESCU, L. 177, ZANNE, P. III, 610. A prins mămăliga coajă, se spune despre cineva care începe să-și dea aere față de ceilalți, cînd a ajuns la o situație (mai) înaltă. Cf. CREANGĂ, P. 209, IORDAN, STIL. 320, ZANNE, P. III, 612. Numai într-un tăciune Nu se face mămăligă, Nici poate ceva să frigă. ZANNE, P. I, 293. Decît să mănînc mămăligă cu unt Și să mă uit în pămînt, Mai bine să mănînc pîine cu sare Și să mă uit la soare. id. ib. M, 608. Nimene nu-ți pune sare în mămăligă (= de interesele tale e bine să te ocupi personal). Cf. id. ib. 606. La mămăliga mare, vin multe haimanale. id. ib. 607. Amestecă vorba, ca făcălețul mămăliga, se spune la adresa cuiva care vorbește prostii sau se bîlbîie. Cf. id. ib. II, 829. Parcă e cu mămăliga-n gură sau parcă are mămăligă-n gură, se spune la adresa cuiva care vorbește neclar, fiind bîlbîit sau prost. Cf. id. ib. 839, III, 614. Stai (sau șezi), mămăligă, să te mănînc, se spune, în ironie, la adresa unui om leneș. Cf. id. ib. III 606. E bun de tăiat mămăliga, se spune la adresa unui om prost. Cf. id. ib. 614. ◊ (Precedat de „o bucată de”, „un boț de”, „o coajă de”, sugerează ideea de existență mizeră) Toată viața lui a muncit pentru-un boț de mămăligă, V. ROM. februarie 1954, 241. Tu, flăcăuaș sărăcuț de la țară, Care-ți fărîmai bucuria sub sapă Pe-un boț de mămăligă ca ceapă. DEȘLIU, G. 53. ◊ Mămăligă mărginenească v. m ă r g i n e n e s c. Mămăligă boierească v. b o i e r e s c. Mămăligă moartă v. m o r t. ◊ Expr. A o pune de mămăligă sau (Mold.) a pune de mămăligă fără făină = a se afla sau a ajunge într-o situație dificilă, neplăcută, într-o încurcătură ; a da greș. Măi Chirică, d-apoi știi că și boieriul, cîtu-i de boieri, a pus-o de mămăligă. CREANGĂ, P. 161. Cînd ți-o fi frică, să-ți iei rămas bun, c-ai pus-o de mămăligă. REBREANU, NUV. 123. Luați seama la Marinică să nu vă facă vreo rușine că dînsul a cam pus-o de mămăligă! id. R. I, 137, cf. IORDAN, STIL. 44, 320. S-a închis școala, mamă. Am pus-o de mămăligă. STANCU, D. 107. V-ați zbătut cu proiectul nostru, de nu mai aveam zi, de nu mai aveam noapte, și acum ați pus-o de mămăligă. V. ROM. aprilie 1 954, 43. Am pus-o de mămăligă și. . . așteptăm să vedem, ce-o mai fi. PAS, Z. III, 105. De piere zmeoaica, îi creapă și fiul, atunci-mpărâția zmeilor a pus-o de mămăligă, oamenii nu vor mai avea să le mai ducă grijă. RETEGANUL, P. I, 36. A face (pe cineva sau ceva) mămăligă = a distruge, a nimici, a face praf, zob, pilaf. Trimite avioane să arunce bombe peste oraș. Ne face mămăligă. PAS, Z. IV, 39. (Regional) A căuta nod în mămăligă = a căuta nod în papură, v. n o d. Cf. ZANNE, P. III, 611. (Regional) A-și scoate mămăliga = a-și cîștiga strictul necesar pentru trai. Cf. id. ib. Ața mămăligii v. a ț ă. A rămîne cu ața mămăligii v. a ț ă. ♦ (În sintagma) Mămăliga ursului = figură pe care o fac copiii la scrînciobul cu frînghie, învîrtindu-se astfel ca frîngbiile să se răsucească, și lăsîndu-le apoi să se dezrăsucească cu putere. În scrînciobul cel mic, de frînghie, răsucindu-te în el și apoi desucindu-te, faci ceea ce se numește „mămăliga” ursului. PAMFILE, J. I, 75. 2. (Familiar) Epitet depreciativ pentru un om lipsit de energie și de inițiativă. V. m ă l a i (II 3). În gară, afară de șef, nu-s decît trei oameni. Toți niște mămăligi! GALAN, Z. R. 296, cf. I. CR. VI, 152, CHEST. VIII 15/27, CV 1 949, nr. 3, 15. ◊ (Comparat ca un adjectiv) Am fost mai mămăligă decît alții și m-am lăsat potopit de rușine și de necaz. PAS, L. I, 147. 3. C o m p u s: mămăliga-bradului = ciupercă de culoare galbenă-portocalie, care crește pe brazii putrezi (Trichia favoginea). Cf. PANȚU; PL. - Pl.: mămăligi. – Și: (regional, prin haplologie) mălígă s. f. – Etimologia necunoscută.

dat^2[1], ~ă [At: CAMIL PETRESCU, U. N. 232 / Pl: dați^[2], ~e / E: da³] 1 a (D. obiecte, bunuri) Pus la îndemâna, în mâna, brațele, gura etc. cuiva. 2 a (D. mâncare, băutură) Oferit. 3 a Distribuit. 4 a (Pex) Repartizat. 5 a (D. o activitate) Încredințate cuiva. 6 a Predat. 7 a Destinat. 8 a (Mai ales în determinări introduse prin prepozițiile „pe”, „pentru”, „în schimb”) Cedat pentru a primi în loc altceva. 9 a (Îvp) Așezat într-un anumit loc sau poziție. 10 a (D. ușă, poartă, îla) ~ de perete Împins în laturi. 11 a (Pex; d. ușă, poartă; îal) Larg deschis. 12 a (Îla) ~ peste cap Lucrat superficial. 13 (Pex; îal) Distrus. 14 (D. terenuri) Care se întinde până la... 15 (Cu determinări introduse prin prepoziția „cu”) Acoperit cu un strat de vopsea, ulei, metal etc. 16 (D. oameni) Uns cu un strat de cremă, ruj, pudră etc. 17 a (Pex; cu determinări introduse prin prepoziția „cu”) Stropit. 18 (D. substanțe) Întins pe ceva. 19 (D. oameni) Încredințat cuiva în vederea unui scop. 20 a (Pop; d. vite) Mânat. 21 (Îvr) Trimis. 22 (Îvr) Amânat. 23 a (Înv) Supus. 24 (Îvp; d. cetăți, armate) Predat. 25 a (D. oameni) Care se lasă atras, cuprins, copleșit de... 26 (D. știri, informații) Adus la cunoștință. 27 (Îal) ~ la ziar Publicat în ziar. 28 a (Îal) Trimis spre publicare la ziar. 29 (Îla) ~ la televizor Difuzat la televizor. 30 (Îla) ~ la lumină (sau la iveală) Descoperit. 31 (Îal) Arătat. 32 a (D. o scriere; îal) Publicat. 33 a (D. bunuri materiale) Realizat prin muncă. 34 a (Pex; d. bunuri materiale) Produs. 35 a (D. legi, documente) Elaborat și făcut cunoscut Si: emis. 36 a (D. concursuri, teze, examene) Susținut. 37 a (D. băuturi alcoolice; îla) ~ pe gât Băut lacom, dintr-o dată. 38 a Pus la dispoziție. 39 a Prezentat. 40 a (Îe) La un moment ~ Într-un anumit moment. 41 a (Îae) În clipa aceea. 42 a (Îe) În cazul ~ În acest caz. 43 a (Îlc) ~ fiind (că) Ținând seama de... 44 a (Îal) Deoarece. 45 a (D. oameni; îla) ~ dracului (sau naibii) Deștept. 46 a (D. oameni; îal) Șmecher. 47 a (Îla) ~ uitării Uitat. 48 a (Îal) Părăsit. 49 sf (Reg) Obicei. 50 sf (Îlav) (Pre)cum e ~ După cum este obiceiul. 51 sf (Mol) Una dintre părțile de câte șaisprezece prăjini ale unei fălci^[3] Si: obrațe, trunchi. corectat(ă) modificată

SCRIE, scriu, vb. III. 1. Intranz. și tranz. A reprezenta prin semne convenționale sunetele sau cuvintele vorbirii. ◊ Expr. (Intranz.; în basme) De (sau pe) când scria (sau, refl., se scria) musca pe perete = de mult, din timpuri străvechi. ♦ Tranz. impers. A se afla scris, a fi scris. ◊ Expr. A-i scrie (sau a-i fi scris) cuiva pe față (sau în obraz) = a se putea vedea pe fața cuiva starea lui sufletească, a se deduce ceva din expresia cuiva. ♦ Tranz. A acoperi ceva cu semne grafice sau, p. gener., cu orice fel de semne, de figuri. ♦ Tranz. A completa (un formular) cu textul necesar. ♦ Tranz. (Înv. și pop.) A însemna, a desena, a zugrăvi; a contura, a schița. ◊ Expr. (Refl.) A se scrie în partea cuiva = a aduce, a semăna la chip cu cineva. ♦ A lăsa urme, a întipări, a imprima. ◊ Refl. Urmele pașilor se scriseseră pe zăpadă. 2. Intranz. și tranz. A-și exprima, a-și formula gândurile, ideile în scris; a compune, a redacta o operă (literară, științifică). ♦ Tranz. A relata, a descrie, a povesti ceva în scris. 3. A așterne pe hârtie un text, o scrisoare. ♦ Intranz. și tranz. A trimite (cuiva) o scrisoare. ◊ Refl. recipr. Ne scriem din când în când. ♦ A înștiința, a comunica ceva în scris. 4. Tranz. A însemna, a nota, a înregistra ceva în scris; a trece numele cuiva pe o listă, într-o evidență. ♦ (Înv.) A inventaria; a catagrafia. ◊ Expr. (Pop.) A scrie ceva pe numele cuiva = a-i face cuiva acte de proprietate pentru... ♦ A trece ceva în contul cuiva, a pune în socoteală cuiva. 5. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) înscrie într-o organizație, într-un corp constituit, într-un colectiv de muncă. 6. Tranz. (Pop.) A prescrie, a indica unui bolnav tratamentul necesar. ♦ Tranz. impers. A fi stabilit, rânduit (prin legi, regulamente). ◊ Expr. A(-i) fi scris cuiva (sau pentru cineva) = a(-i) fi rânduit cuiva de la naștere, a(-i) fi sortit, hărăzit (prin soartă). [Perf. s. scrisei, part. scris. – Var.: scri vb. IV] – Lat. scribere.

SCRIE, scriu, vb. III. 1. Intranz și tranz. A reprezenta prin semne convenționale sunetele sau cuvintele vorbirii. ◊ Expr. (Intranz.; în basme) De (sau pe) când scria (sau, refl., se scria) musca pe perete = de mult, din timpuri străvechi. ♦ Tranz. impers. A se afla scris, a fi scris. ◊ Expr. A-i scrie (sau a-i fi scris) cuiva pe față (sau în obraz) = a se putea vedea pe fața cuiva starea lui sufletească, a se deduce ceva din expresia cuiva. ♦ Tranz. A acoperi ceva cu semne grafice sau, p. gener., cu orice fel de semne, de figuri. ♦ Tranz. A completa (un formular) cu textul necesar. ♦ Tranz. (Înv. și pop.) A însemna, a desena, a zugrăvi; a contura, a schița. ◊ Expr. (Refl.) A se scrie în partea cuiva = a aduce, a semăna la chip cu cineva. ♦ A lăsa urme, a întipări, a imprima. ◊ Refl. Urmele pașilor se scriseseră pe zăpadă. 2. Intranz. și tranz. A-și exprima, a-și formula gândurile, ideile în scris; a compune, a redacta o operă (literară, științifică). ♦ Tranz. A relata, a descrie, a povesti ceva în scris. 3.^[1] A așterne pe hârtie un text, o scrisoare. ♦ Intranz. și tranz. A trimite (cuiva) o scrisoare. ♦ Refl. recipr. Ne scriem din când în când. ♦ A înștiința, a comunica ceva în scris. 4. Tranz. A însemna, a nota, a înregistra ceva în scris; a trece numele cuiva pe o listă, într-o evidență. ♦ (Înv.) A inventaria; a catagrafia. ◊ Expr. (Pop.) A scrie ceva pe numele cuiva = a-i face cuiva acte de proprietate pentru... ♦ A trece ceva în contul cuiva, a pune în socoteală cuiva. 5. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) înscrie într-o organizație, într-un corp constituit, într-un colectiv de muncă. 6. Tranz. (Pop.) A prescrie, a indica unui bolnav tratamentul necesar. ♦ Tranz. impers. A fi stabilit, rânduit (prin legi, regulamente). ◊ Expr. A(-i) fi scris cuiva (sau pentru cineva) = a(-i) fi rânduit cuiva de la naștere, a(-i) fi sortit, hărăzit (prin soartă). [Perf. s. scrisei, part. scris. – Var.: scri vb. IV] – Lat. scribere.

mormânt sn [At: PSALT. HUR 55^v/4 / V: mărmănt, mur~ (Pl: ~e) / Pl: ~minte, (îrg) ~uri, (înv) ~e, ~mente, (reg) ~minți sm / E: ml monumentum] 1 Groapă săpată în pământ pentru înhumarea celor decedați Si: (înv) mormântar (1). 2 (Pex) Loc special amenajat unde este înmormântat ceva sau cineva. 3 (Îlav) Nici în ~ Niciodată. 4 (Îlv) A băga (sau a vârî, a pune, a trimite etc. pe cineva) în ~ A omorî. 5 (Îal; pex) A necăji, a chinui foarte tare pe cineva. 6 (Îe) A-și săpa singur ~ul A-și cauza singur nenorociri care îi pot aduce moartea. 7 (Îlv) A intra în ~ A muri. 8 (Îe) A duce (pe cineva) la ~ A cauza moartea cuiva. 9-10 (Îlv) A-și găsi (undeva) ~ul A muri (într-un anumit loc). 11 (Reg; îe) (A fi) un – de om (sau ca un ~ năruit) A fi lipsit de valoare, netrebnic, inutil. 12 (Îe) A fi pe marginea ~ului A fi foarte bătrân, aproape de moarte. 13 (Îs) Liniște (sau tăcere) de ~ Tăcere mormântală. 14 Monument funerar Si: cavou. 15 (Fig) Deces. 16 (Fig) Dispariție.17 (Reg; lpl) Cimitir. 18 (Reg; pan) Gaură în pământ în care șoarecii sau șobolanii își adună provizii. 19 Mușuroi adunat de prășitori la rădăcina firelor de porumb.

TRANSMITE, transmit, vb. III. Tranz. 1. A trimite sau a comunica ceva prin intermediul unei persoane, al unei scrisori etc. ♦ A aduce la cunoștința cuiva un lucru, un fapt; a comunica cuiva ceva. ♦ A comunica ceva cu ajutorul unui post emițător de radio, de televiziune, de telegraf; a emite. 2. A face să ajungă la altul, a trece din om în om. 3. (Jur.) A trece un bun, un drept etc. de la o persoană la alta. 4. A realiza o deplasare de energie, de radiații, de unde etc. ♦ Refl. (Despre energie, radiații, unde etc.) a trece dintr-un loc în altul; a se propaga. 5. A comunica o mișcare de la o mașină la alta sau de la un organ al unei mașini la altul. [Perf. s. transmisei, part. transmis] – Din fr. transmettre, lat. transmittere.

TRANSMITE, transmit, vb. III. Tranz. 1. A trimite sau a comunica ceva prin intermediul unei persoane, al unei scrisori etc. ♦ A aduce la cunoștința cuiva un lucru, un fapt; a comunica cuiva ceva. ♦ A comunica ceva cu ajutorul unui post emițător de radio, de televiziune, de telegraf; a emite. 2. A face să ajungă la altul, a trece din om în om. 3. (Jur.) A trece un bun, un drept etc. de la o persoană la alta. 4. A realiza o deplasare de energie, de radiații, de unde etc. ♦ Refl. (Despre energie, radiații, unde etc.) A trece dintr-un loc în altul; a se propaga. 5. A comunica o mișcare de la o mașină la alta sau de la un organ al unei mașini la altul. [Perf. s. transmisei, part. transmis] – Din fr. transmettre, lat. transmittere.

FIDELITATE s. f. 1. Statornicie în convingeri, în sentimente, în atitudini etc. (față de cineva sau ceva); credință, devotament. Cu prilejul vizitei lui Petru cel Mare la Iași, Constantin Brîncoveanu îi trimite o scrisoare, dîndu-i din nou asigurări de fidelitate. IST. R.P.R. 214. 2. Exactitate, precizie în prezentarea sau în reproducerea realității, a unui text etc. [Traducătorii trebuie] să se silească a reprezenta pre romînește, în mod clar și cu fidelitate, atît înțelesul general al frazelor și al cuvintelor, cît și toată acea minunată varietate de nuanțe... a frumoaselor și măiestritelor limbe antice. ODOBESCU, S. II 361.

MÎNA, mîn, vb. I. Tranz. 1. (Cu privire la animale de tracțiune) A îndemna la mers (trăgînd de hățuri, îmboldind, strigînd), a conduce pe un drum, a face să urmeze o anumită direcție. E-n amurg. Pe deal bulgarul liniștit își mînă carul. COȘBUC, P. II 27. Frate, mai fă-mi bine și cu iapa, să mîn boii d-a călare. CREANGĂ, P. 47. Încălecînd pe una din iepe, mînă pe celelalte. EMINESCU, N. 20. Aud moara vîjîind Pe badea boii mînînd. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 144. ◊ (Rar, cu privire la alte animale) Cît mi-a fost mie de drag Să mîn oile să pască. COȘBUC, P. II 167. O nuia lungă... cu care mătură fundul apei de pe lîngă maluri, mînînd peștele-n calea volocului. ȘEZ. IV 115. ◊ Absol. Rădvanul zbura pe cale. Surugiii mînau din șele și chiuiau. GALACTION, O. I 74. Te rog să mîi cu băgare de samă, ca să nu-mi prăvăli nora. CREANGĂ, P. 115 Stați puțin și nu mînați, Lîngă boi v-alăturați. ALECSANDRI, P. P. 387. ◊ Expr. (Familiar) A mîna porcii la jir v. jir. A mîna pe tînjală v. tînjală. ♦ (Cu privire la obiecte) A împinge, a face să alunece. Oltule cu repezi valuri! Multe, mîndre flori dezmierzi... Du-le Oltule, le mînă Mîndru tresărind mereu! Numai una să-mi rămînă: Floarea sufletului meu. CERNA, P. 144. ♦ A goni (animale sălbatice). Leoaica mînă, gonește pe ciuta cea îngrozită. CONACHI, P. 269. 2. (Cu privire la persoane) A sili să meargă undeva, a îmboldi, a îndemna, a împinge spre o țintă. Cîțiva ostași cu baionetele la puști coborîră în șlep și-i mînară sus pe prizonieri. DUMITRIU, N. 140. Tatarii începeau a mîna pe cei prinși. SADOVEANU, O. VII 15. Ei brațul tău înarmă ca să lovești în tine, Și pe voi contra voastră la luptă ei vă mîn'! EMINESCU, O. I 59. ◊ Fig. (Subiectul este un abstract) Poate-i vrun bătut de soartă, Care-aleargă pe cîmpie... Dor îl mînă, griji îl poartă. COȘBUC, P. I 221. Gheorghe, Gheorghe, ce păcat te mînă pe tine! CARAGIALE, O. I 249. Năvălesc dușmani mereu... Păcatu-i mînă din urmă. Mulți au mai venit la noi, Puțini s-au dus înapoi. ALECSANDRI, P. P. 172. ♦ A conduce. (Fig.) Mircea însuși mînă-n luptă vijelia-ngrozitoare. EMINESCU, O. I 148. ♦ (Regional) A trimite pe cineva undeva, a spune sau a porunci cuiva să se ducă undeva sau să facă ceva. M-o mînat pe mine ingineru să le arăt. DEMETRIUS, V. 88. Directorul, foarte nervos, mînă un vătășel călare. CARAGIALE, N. S. 63. M-a mînat maica să țăs. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 428. 3. (Subiectul este o forță oarecare) A pune în mișcare, a mișca din loc, a face să înainteze, a împinge din urmă, a duce. Cu grabă, a pornit un vînt învierșunat mînînd vîrtejuri de pulbere. SADOVEANU, E. 5. Un vînt cald mînă norii spre miazănoapte. C. PETRESCU, Î. II 69. În luntre era un turc care o mîna. RETEGANUL, P. III 5. ♦ Intranz. (Neobișnuit) A merge repede, a se grăbi. Secerătorii mînau năvală spre bordeiele lor. DELAVRANCEA, S. 195. Mîndra-n urmă-i se lua Și mîna, măre, mîna. TEODORESCU, P. P. 629.

declinare sf [At: HELIADE, PARALELISM, I, 64/4 / Pl: ~nări / E: declina] 1 (Grm) Trecere a unui substantiv, pronume, numeral, adjectiv sau articol prin toate cazurile gramaticale Si: declinat¹ (1), declinație (1). 2 (Îe) ~a numelui, calității Spunere a numelui, calității, prezentându-se Si: declinat¹ (2). 3 Refuz de a-și asuma o sarcină, o responsabilitate Si: declinat¹ (3). 4 Nerecunoaștere a competenței cuiva sau a compatibilității a ceva Si: declinat¹ (4). 5 Coborâre a aștrilor spre apus Si: declinat¹ (5). 6 (Îs) ~ de competență Trimitere a unei pricini spre soluționare la organul de jurisdicție competent de către organul sesizat, care se constată incompetent. 7 (Grm) Clasă sau categorie de substantive sau adjective care folosesc aceleași mijloace în realizarea flexiunii Si: declinație (2).

JOS, JOASĂ, joși, joase, adv., adj. I. Adv. 1. Aproape de pământ, la nivelul pământului; într-un loc mai puțin ridicat (decât altul). ♦ De sus până jos = în întregime. De sus în jos = în direcție verticală coborâtoare. Cu fața în jos = (culcat) pe burtă. Cu capul în jos = a) cu capul plecat; b) atârnat sau spânzurat de picioare; c) pe dos, alandala, anapoda. Cu nasul în jos = supărat, trist; umilit, rușinat. ◊ Loc. adj. (Pop.) Din jos = a) care se află într-o regiune așezată mai la vale sau mai la sud; b) care vine din mase, din popor; c) care face parte din mulțimea oamenilor de rând. ◊ Loc. prep. (Substantivat) În (sau din) josul = în (sau din) partea inferioară, de la baza unui loc, a unui obiect. În josul apei = în direcția curgerii apei; la vale; în aval. ◊ Expr. A (se) da jos = a (se) coborî. A lăsa jos = a lăsa din mână, punând în altă parte. A lăsa ochii în jos = a privi spre pământ (rușinat, timid etc.). A nu fi (sau a nu se lăsa, a nu rămâne) mai pe jos (sau prejos) = a nu fi întrecut, a nu rămâne în urmă. A privi (sau a măsura) pe cineva de sus în jos = a privi pe cineva cu dispreț. ♦ (Cu valoare de interj.) Exprimă o comandă de așezare sau ostilitatea, dezaprobarea etc. față de cineva sau de ceva. ♦ Fig. În stare de decădere morală, materială sau socială. ◊ (Ironic) Muncă de jos = muncă la care este trimis cineva retrogradat dintr-o funcție de răspundere. 2. La nivelul locului pe care umblă cineva; la picioarele cuiva. ◊ Pe jos = a) pe pământ; b) cu piciorul. ◊ Loc. adj. De pe jos = care se află pe pământ sau pe dușumele. II. Adj. 1. Care este puțin ridicat de la pământ; scund. ♦ (Despre frunte) Îngust. 2. (Despre terenuri) Așezat într-un loc mai coborât, în vale; p. ext. apătos, mocirlos. 3. (Despre glas și despre sunetele muzicale) Care are o tonalitate coborâtă; grav, gros, adânc, profund. 4. (Fiz.; despre temperatură, presiune etc.) Scăzut, mic, coborât. 5. (Fiz.; despre frecvențe) Cu un număr mic de perioade pe unitatea de timp. – Lat. deo[r]sum.

adresare sf [At: DN³ / Pl: ~sări / E: adresa] 1 Trimitere a unei scrisori, pachet etc. 2 Scriere a adresei pe o scrisoare, pachet etc. 3 Îndreptare către cineva pentru a spune ceva. 4 Îndreptare către o persoană, instituție cu o invitație, cerere etc.

pornire sf [At: CORESI, EV. / Pl: ~ri / E: porni] 1 Deplasare dintr-un loc pentru a se duce în altă parte Si: (pop) porneală (1), pornit¹ (1). 2 Părăsire a cuiva sau a unui loc spre a se duce în altă parte Si: (pop) porneală (2), pornit¹ (2), (reg) poarnă. 3 Despărțire de cineva sau de ceva Si: (pop) porneală (3), pornit¹ (3). 4 (Pex) Moment când cineva pornește (1) undeva Si: plecare, pornit¹ (4). 5 Îndreptare spre... Si: (pop) pornit¹ (5). 6 Revenire la punctul de plecare Si: înapoiere, întoarcere, (pop) pornit¹ (6). 7 Deplasare dintr-un loc situat mai jos în altul mai sus Si: suire, urcare, (pop) pornit¹ (7). 8 Deplasare dintr-un loc din susul apei în altul din josul ei Si: coborâre, (pop) pornit¹ ( ). 9 (Spc) Plecare într-o cursă sportivă. 10 (Ccr) Loc de unde se pornește într-o cursă sportivă Si: plecare, start. 11 (Spc) Deplasare din locul unde se află într-un loc mai jos, prin rostogolire, cădere, prăbușire Si: pornit¹ (9) Vz cădere, prăbușire, rostogolire. 12 (Înv) Fel de a merge al cuiva Si: mers, umblet. 13 (Înv) Ținută a corpului unei ființe care pornește sau merge. 14 (Reg) Surpare a unui teren. 15 (Înv) Trimitere. 16 (Înv) Abatere asupra cuiva. 17 (Pop) Conducere la... 18 (Asr) Expediere de bunuri unui destinatar. 19 Imbold dat cuiva pentru a face ceva Si: (îrg) porneală (19), pornit¹ (10). 20 (Spc) Incitare împotriva cuiva Si: ațâțare, (pop) pornit¹ (11). 21 Punere în practică a ceva Si: realizare, (pop) pornit¹ (12). 22 Începere a unei acțiuni Si: (pop) pornit¹ (13). 23 (Înv; îe) A face ~ A începe războiul cu cineva. 24 Reluare de la capăt a discuției, certei Si: (pop) pornit¹ (14). 25 (Pex) Avânt. 26 (Rar) Dorință sau intenție de a face ceva. 27 (Rar) Preocupare. 28 (Rar) Interes. 29 (Urmat de determinări care arată natura) Izbucnire violentă, dar trecătoare împotriva cuiva sau a ceva Si: (pop) pornit¹ (15). 30 Supărare mare, dar trecătoare Si: furie, mânie. 31 Atitudine sau manifestare dușmănoasă și statornică, adesea instigativă împotriva cuiva sau a ceva Si: dușmănie, mânie¹, resentiment, ură Vz înverșunare. 32 (îvr) Influență. 33 (Cu sens atenuat) Supărare. 34 (Rar; în legătură cu fenomenele naturii) Violență. 35 Înzestrare naturală care constituie o premisă favorabilă pentru dezvoltarea unei însușiri, unui talent, unui defect Si: aplicație, aptitudine, atracție, înclinare, predispoziție, (înv) plecare. 36 Tendință către ceva Si: instinct, (înv) plecare. 37 Plecare dintr-un anumit loc Si: (pop) pornit¹ (16). 38 Punere în funcțiune Si: (pop) pornit¹ (17). 39 Intrare în funcțiune Si: (pop) pornit¹ (18). 40 Producere bruscă și puternică a unui fenomen natural Si: dezlănțuire, izbucnire, (pop) pornit¹ (19).

sol¹ sm [At: PO 110/11 / V: (reg) stol / Pl: ~i / E: slv солъ] 1-2 Persoană însărcinată să ducă, să predea ceva cuiva sau undeva ori să transmită, să comunice cuiva sau undeva știri, dispoziții, ordine etc. Si: emisar (2), mesager, crainic² (7), trimis¹, vestitor, (înv) mesit, poslaneț, poslanic, pristav, telal, (îvr) pristavnic, strigător, (reg) crancău, mânat¹. 3 (Reg; îe) A da ~ A comunica (2). 4 (Reg) Vornicel la nuntă. 5 Persoană desemnată să ducă tratative oficiale în numele unei țări, al unui suveran etc. Si: delegat² (4), emisar (1), împuternicit, reprezentant, trimis¹, (înv) mesit, rugător, solitor (2). 6 (Asr) Reprezentant. 7 (Fig) Persoană care reprezintă o clasă socială, o școală, un curent etc. Si: exponent (1), reprezentant.

săgeta [At: PSALT. 3 / V: (reg) ~eți, (îvr) sig~ / Pzi: ~tez, (îrg) săget / E: ml sagittare] 1 vi A trage cu săgeata (1). 2 vi A arunca săgeți cu arcul. 3 vt (C. i. ființe sau părți ale lor) A ținti cu săgeata (1). 4 vt (Pgn) A ținti cu o armă albă. 5 vt (C. i. ființe sau părți ale lor) A străpunge cu săgeata (1). 6 vt (Pgn) A străpunge cu o armă albă. 7-8 vt (C. i. ființe sau părți ale lor) A răni (sau a omorî) cu lovituri de săgeată (1). 9-10 vt (Pgn) A răni (sau a omorî) cu lovituri de armă. 11 vt (Spc) A vâna cu arcul. 12 vt (Reg; d. obiecte ascuțite) A înțepa. 13 vt (Fig; cu aluzie la efectul produs de o săgeată (1) la mișcarea sau la forma ei) A lovi cu violență producând înțepături, dureri vii, intense (la suprafața pielii). 14 vt(a) (În credințe și în superstiții populare; d. ființe imaginare, duhuri rele, boli, moarte) A pricinui brusc dureri fizice intense, suferință mare ori moarte. 15 vt (Adesea udp „în”, „la”, „prin”; d. dureri fizice) A cuprinde pe neașteptate (și intens). 16 vt (Adesea udp „în”, „la”, „prin”; d. dureri fizice) A înjunghia (brusc și cu violență) Si: a străpunge (18), (reg) a pușca. 17 vt (D. stări fiziologice, sentimente, stări afective etc.) A cuprinde brusc (și cu intensitate). 18 vt (D. stări fiziologice, sentimente, stări afective etc.) A produce un efect puternic și instantaneu. 19 (D. gânduri, amintiri etc; de obicei urmat de determinările „la inimă”, „prin minte”, „prin cap” etc.) A-i veni cuiva deodată (în minte). 20 vt (D. gânduri, amintiri etc.; de obicei urmat de determinările „la inimă”, „prin minte”, „prin cap” etc.) A-i apărea cuiva brusc (în minte). 21 vt(a) (C. i. oameni) A face aluzii sau observații răutăcioase, ironice sau critice (usturătoare) Si: a înțepa. 22 vt (C. i. oameni; de obicei urmat de determinările „cu privirea”, „cu privirile” etc.) A privi cu insistență, a-l aținti cu priviri pătrunzătoare, sfredelitoare (și adesea aspre, dezaprobatoare). 23-24 vti (În credințe și în superstiții populare) A deochea cu privirea. 25-26 vti (C. i. obiecte, ființe etc.; d. surse de lumină sau de căldură) A trimite a răspândi rete sau radiații. 27 vim (Reg) A fulgera (1). 28 vt (D. fulgere sau trăsnete) A cădea asupra cuiva sau a ceva (distrugându-l, nimicindu-l). 29 vi A se deplasa în mare viteză (și în linie dreaptă). 30 vi A trece ca o săgeată (1). 31 vt A străbate, a trece prin ceva în mod rapid, fulgerător. 32 vt (Rar) A țâșni. 33 vt (Rar; c. i. construcții sau părți ale acestora) A înălța, a proiecta (în formă de săgeată). 34 vi (Rar; d. construcții) A străbate înălțimile. 35 vi (Rar; d. construcții) A domina prin înălțime.

EXPEDIA vb. tr. 1. a trimite (scrisori, bani, pachete etc.) la destinație. 2. (fam.) a îndepărta pe cineva, a se descotorosi, a se debarasa de cineva. ◊ a face ceva în grabă și superficial. (< fr. expédier, lat. expedire)

JOS, JOASĂ, joși, joase, adv., adj. I. Adv. 1. Aproape de pământ, la nivelul pământului; într-un loc mai puțin ridicat (decât altul). ◊ De sus până jos = în întregime. De sus în jos = în direcție verticală coborâtoare. ◊ Cu fața în jos = (culcat) pe burtă. Cu capul în jos = a) cu capul plecat; b) atârnat sau spânzurat de picioare; c) pe dos, alandala, anapoda. Cu nasul în jos = supărat, trist; umilit, rușinat. ◊ Loc. adj. (Pop.) Din jos = a) care se află într-o regiune așezată mai la vale sau mai la sud; b) care vine din mase, din popor; c) care face parte din mulțimea oamenilor de rând. ◊ Loc. prep. (Substantivat) În (sau din) josul = în (sau din) partea inferioară, de la baza unui loc, a unui obiect. În josul apei = în direcția curgerii apei; la vale; în aval. ◊ Expr. A (se) da jos = a (se) coborî. A lăsa jos = a lăsa din mână, punând în altă parte. A lăsa ochii în jos = a privi spre pământ (rușinat, timid etc.). A nu fi (sau a nu se lăsa, a nu rămâne) mai pe (sau pre) jos = a nu fi întrecut, a nu rămâne în urmă. A privi (sau a măsura) pe cineva de sus în jos = a privi pe cineva cu dispreț. ♦ (Cu valoare de interj.) Exprimă o comandă de așezare sau ostilitatea, dezaprobarea etc. față de cineva sau de ceva. ♦ Fig. În stare de decădere morală, materială sau socială. ◊ (Ieșit din uz; azi ironic) Muncă de jos = muncă la care era trimis cineva retrogradat dintr-o funcție de răspundere. 2. La nivelul locului pe care umblă cineva; la picioarele cuiva. ◊ Pe jos = a) pe pământ; b) cu piciorul. ◊ Loc. adj. De pe jos = care se află pe pământ sau pe dușumele. II. Adj. 1. Care este puțin ridicat de la pământ; scund. ♦ (Despre frunte) Îngust. 2. (Despre terenuri) Așezat într-un loc mai coborât, în vale; p. ext. apătos, mocirlos. 3. (Despre glas și despre sunete muzicale) Care are o tonalitate coborâtă; grav, gros, adânc, profund. 4. (Fiz.; despre temperatură, presiune etc.) Scăzut, mic, coborât. 5. (Fiz.; despre frecvențe) Cu un număr mic de perioade pe unitatea de timp. – Lat. deo[r]sum.

BIZUI (-uesc, -uiu) vb. refl. 1 A pune temeiu, a se întemeia, a-și pune toată încrederea, a se lăsa în nădejdea (cuiva): el nu se bizuia în slugile lui (SLV.) ¶ 2 A se încumeta, a se crede capabil, destoinic, în stare (să facă ceva): îI trimite să facă lucrări de argat, el care se bizuia a se lupta cu zeii (ISP.) [ung. bizni].

DA², dau, vb. I. I. Tranz. 1. A întinde, a înmâna cuiva ceva; a oferi. ◊ Expr. A da o masă, o petrecere etc. = a oferi o masă, a organiza o petrecere etc. A(-și) da bună ziua (sau bună seara, binețe etc.) = a (se) saluta. ♦ A pune cuiva ceva la dispoziție, la îndemână, a preda cuiva ceva; a-i face rost de ceva. ◊ Loc. vb. A da cu chirie = a închiria. A da cu (sau în) arendă = a arenda. A da (cu) împrumut = a împrumuta. A da înapoi = a înapoia, a restitui. A da în primire = a) a preda; b) (fam.) a muri. 2. A distribui ceea ce revine cuiva ca parte. ◊ Expr. A da ceva în (sau pe din) două = a împărți în două părți egale; a înjumătăți. A(-i) da (cuiva) un număr (oarecare) de ani = a(-i) atribui cuiva o anumită vârstă; a aprecia (cu aproximație) câți ani mai are cineva de trăit. ♦ A atribui, a repartiza cuiva ceva ca sarcină spre executare. A da cuiva o problemă de rezolvat. ◊ Expr. A da cuiva de lucru = a) a însărcina pe cineva cu o muncă; a procura cuiva o ocupație; b) a cere cuiva un mare efort. 3. A încredința pe cineva în seama, în paza, în grija, pe mâna cuiva. ◊ Expr. A da în judecată = a chema o persoană în fața unei instanțe judecătorești în calitate de pârât. 4. A pune pe cineva în posesiunea unui lucru, a preda ceva cuiva; a-i dărui. 5. A pune pe cineva la dispoziția cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A da o fată după cineva (sau cuiva) sau a(-i) da cuiva de bărbat (respectiv de soție) pe cineva = a căsători cu... 6. A renunța la ceva sau la cineva în schimbul a..., a oferi în locul..., a schimba cu... ◊ Expr. (Fam.) A nu da pe cineva pe (sau pentru) altul, se spune pentru a arăta că prețuim mai mult pe unul decât pe celălalt. (Refl.) A nu se da pe cineva = a se considera superior cuiva. (Refl.; rar) A nu se da pentru mult = a se declara mulțumit cu... ♦ A oferi, a plăti. 7. A vinde. Cum dai merele? 8. A jertfi, a sacrifica. ◊ Expr. A-și da viața = a-și jertfi viața din devotament (pentru cineva sau pentru ceva). Îmi dau capul, spune cineva pentru a-și arăta deplina certitudine asupra unui lucru. 9. A arunca, a azvârli. Să dai sticlele astea sparte la gunoi. ◊ Expr. A da (pe cineva sau ceva) dracului (sau la dracu, naibii, în plata Domnului etc.) ori a-l da încolo = a nu voi să știe (de cineva sau de ceva), a renunța la... A da pe gât (sau peste cap) = a bea (lacom, dintr-o dată, în cantități mari). ♦ A trimite sau a așeza pe cineva într-un loc pentru o anumită îndeletnicire. L-a dat la școală. ♦ A mâna, a duce un animal la păscut, la iarbă etc. 10. A așeza, a orienta ceva într-un anumit mod, poziție sau direcție. Își dăduse pe ochi pălăria rotundă. ◊ Expr. A da la (sau într-o) o parte = a îndepărta. A da ușa (sau poarta etc.) de perete = a împinge în lături, a deschide larg ușa (sau poarta etc.). A da (ceva) peste cap = a) a lucra superficial; b) a nimici, a distruge, a desființa. 11. (În expr. și loc.) A da pe piatră = a ascuți. A da la rindea = a netezi cu ajutorul rindelei. A da găuri = a găuri. (Reg.; despre țesături) A da în undă = a spăla, a clăti. A da lecții (sau meditații) = a preda lecții în afara școlii. A da o telegramă = a expedia o telegramă. A da la ziar = a publica sau a face să se publice în ziar. A da la lumină (sau la iveală, în vileag etc.) = a descoperi, a arăta; a publica o scriere. A da viață = a naște; a făuri; fig. a anima, a însufleți. A da însemnătate = a acorda atenție. A-și da (cu) părerea = a-și expune punctul de vedere. A da foc = a aprinde. A da bici = a lovi cu biciul; fig. a grăbi, a zori. A da la mână = a pune la dispoziția cuiva, a înmâna cuiva ceva. A da o luptă, o bătălie = a purta o luptă, o bătălie; (refl., despre lupte) a se desfășura. A da un spectacol = a reprezenta un spectacol. A da (pe cineva) dezertor = a face cunoscut în mod oficial că cineva este dezertor. A da gata = a termina, a lichida; a impresiona puternic, a cuceri (pe cineva). 12. (Despre sol, plante, animale etc.) A produce, a face. ♦ (Despre oameni) A produce, a crea. ◊ Expr. A da un chiot, un strigăt etc. = a scoate, a emite un chiot, un strigăt etc. 13. A provoca, a prilejui, a cauza. 14. (Urmat de verb ca: „a cunoaște”, „a înțelege” etc. la conjunctiv sau la moduri nepredicative) A îngădui, a permite, a lăsa. ◊ Expr. A-i da (cuiva) mâna să... = a dispune de mijloace materiale pentru a..., a avea posibilitatea să...; a-i veni (cuiva) bine la socoteală, a-i conveni (cuiva). 15. (Despre Dumnezeu, soartă, noroc etc.) A rândui, a destina, a sorti. ◊ Expr. Ș-apoi dă, Doamne, bine! = apoi a fost strașnic! Ce-o (sau cum a) da târgul și norocul = cum se va nimeri. (Bine că) a dat Dumnezeu! = în sfârșit, în cele din urmă. ♦ Intranz. (În practicile superstițioase; în expr.) A da în cărți (sau cu cărțile) = a prezice viitorul. 16. (Împreună cu obiectul formează locuțiuni verbale) A da sfaturi = a sfătui. A da răspuns = a răspunde. A-și da sfârșitul (sau sufletul, duhul sau obștescul sfârșit) = a muri. A da raportul = a raporta. ◊ Expr. A da (un) examen = a susține un examen în fața unui examinator; fig. a trece cu succes printr-o încercare. A da seamă (sau socoteală) = a răspunde de ceva. A-și da seama = a se lămuri, a pricepe. II. Intranz. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din” sau „cu”) A face o mișcare (repetată) conștientă sau reflexă. Dă din mâini. ◊ Expr. A da din umeri = a înălța din umeri în semn de nedumerire, de neștiință, de nepăsare. A da din gură = a vorbi mult. ♦ Intranz. și tranz. A o ține întruna, a nu se mai opri (din mers, din vorbă etc.). ◊ Expr. (Intranz.; fam.) Dă-i cu..., se spune pentru a arăta o succesiune de acțiuni. 2. A spăla, a unge, a vopsi, cu... 3. A lovi, a izbi, a bate. ◊ Expr. (Despre două sau mai multe persoane) A-și da cu cotul sau (tranz.) a-și da coate = a (se) atinge cu cotul pentru a(-și) atrage atenția, a-și face semne. A-i da (cuiva) peste nas = a pune pe cineva la locul lui printr-o vorbă usturătoare. A da (cuiva sau la ceva) cu piciorul = a respinge (pe cineva sau ceva); a scăpa un prilej favorabil. ◊ Tranz. I-a dat o palmă. ♦ A trage cu o armă de foc. Am învățat să dau cu pușca. ♦ A se lovi, a se atinge (de ceva), a ajunge până la... Calul fugea de da cu burta de pământ. 4. (Urmat de determinări locale sau modale) A se duce către..., a o lua, a porni spre..., a apuca. ◊ Expr. A da încolo, încoace (sau pe ici, pe colo, la deal, la vale) = a merge de colo până colo; fig. a se frământa, a încerca în toate chipurile. A nu ști încotro să (sau, tranz., s-o) deie (sau dea) = a nu ști ce să mai facă, cum să mai procedeze. (Tranz.) A o da pe... = a nu o aduce altfel, a o întoarce, a o schimba. ♦ A se abate, a trece (pe la...). ◊ Expr. A-i da cuiva ceva în (sau prin) gând (sau cap, minte) = a-i veni sau a-i trece cuiva ceva prin gând (sau prin cap, minte). 5. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „peste”) A ajunge la..., a găsi, a afla, a întâlni. ◊ A da de fund = a ajunge până în fund; p. ext. a ajunge la capăt, la sfârșit¹. A-i da (cuiva) de urmă = a găsi pe cel căutat. A da de dracu = a o păți. A da de rușine (sau de necaz, de primejdie etc.) = a întâmpina o rușine (sau un necaz etc.) ♦ Tranz. (Reg.) A prinde de veste, a băga de seamă, a observa. 6. (Despre o nenorocire, un necaz etc.) A veni peste cineva pe nepregătite; a-l surprinde. 7. (Despre oameni) A ajunge într-un anumit punct, a nimeri într-un anumit loc; (despre drumuri) a se împreuna cu alt drum, a ajunge la... ♦ (Despre terenuri, locuri) A se întinde până la... ♦ (Despre ferestre, uși, încăperi etc.) A avea vederea spre..., a se deschide spre... 8. A nimeri în..., a intra, a cădea în... ◊ Expr. A da în gropi (de prost ce e) = a fi foarte prost. ♦ (Despre păr) A intra, a ajunge în... Îi dă părul în ochi. ◊ (Despre lumină) A cădea într-o direcție oarecare. 9. (În expr.) A da în clocot (sau în undă) = a începe să fiarbă, să clocotească. A da în copt (sau în pârg) = a începe să se coacă, să se pârguiască. (Despre frunze, muguri etc.) A ieși, a se ivi, a apărea. ◊ Expr. A-i da (cuiva) lacrimile = a i se umezi ochii, a începe să plângă. A(-i) da (cuiva) sângele = a începe să sângereze. A da inima (sau duhul din cineva), se spune despre acela care este gata să se sufoce din cauza unui efort prea mare. ♦ (Despre lichide; determinat prin „afară” sau „pe din afară”) A ieși afară din vas din cauza cantității prea mari. ◊ Expr. (Despre lichide în fierbere) A da în foc = a se umfla, a curge afară din vas. 10. (Despre anotimpuri, fenomene atmosferice etc.) A veni, a se lăsa, a se face. 11. A începe să..., a se apuca de...; a fi pe punctul de a..., a se pregăti să... Dă să plece. III. 1. Refl. și intranz. (Urmat de determinări locale) A se duce, a merge, a veni. ◊ Expr. A (se) da îndărăt (sau înapoi) = a se retrage; fig. a se codi, a se sustrage de la ceva, a ezita. (Refl. și tranz.) A (se) da jos = a (se) coborî. ♦ Refl. A se așeza undeva. 2. Refl. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „la”) A se năpusti, a se arunca asupra cuiva. 3. Intranz. A se deda la..., a fi înclinat spre... 4. Refl. (Urmat de determinări ca: „pe gheață”, „de-a rostogolul”, „în leagăn” etc.) A se deplasa într-o anumită direcție, a aluneca, a se rostogoli, a se legăna. ◊ Expr. A se da în vânt după... = a-și da toată osteneala să obțină ceva; fig. a ține foarte mult la cineva sau la ceva. 5. Refl. A se lua cu binele pe lângă cineva, a încerca să intre sub pielea cuiva. 6. Refl. A trece de partea sau în partea..., a se alătura cuiva, a adera la ceva. ♦ A se acomoda cu cineva, a se lua după cineva sau după ceva. 7. Refl. A se lăsa în voia cuiva; a se lăsa stăpânit, copleșit de... 8. Refl. A nu opune rezistență; a ceda. ◊ Expr. A se da bătut = a se lăsa convins; a ceda. ♦ (Înv. și fam.; despre armate, cetăți, comandanți) A se preda, a se supune. 9. Refl. (Reg.; urmat de determinări introduse prin prep. „la” sau, rar, „spre”) A se apuca de..., a se pune... S-a dat la muncă. ◊ Expr. A se da în vorbă cu cineva = a intra în vorbă cu cineva. 10. Refl. (În expr.) A se da drept cineva = a voi să treacă drept altcineva. [Forme gramaticale: prez. ind. dau, dai, dă, dăm, dați, dau; imperf. dădeam și dam; perf. s. dădui (reg. dedei și detei); m. m. ca perf. dădusem și dasem (reg. dedesem și detesem); prez. conjunctiv pers. 3 să dea (reg. să deie).] – Lat. dare.

DA², dau, vb. I. I. Tranz. 1. A întinde, a înmâna cuiva ceva; a oferi. ◊ Expr. A da o masă, o petrecere etc. = a oferi o masă, a organiza o petrecere etc. A(-și) da bună ziua (sau bună seara, binețe etc.) = a (se) saluta. ♦ A pune cuiva ceva la dispoziție, la îndemână, a preda cuiva ceva; a-i face rost de ceva. ◊ Loc. vb. A da cu chirie = a închiria. A da cu (sau în) arendă = a arenda. A da (cu) împrumut = a împrumuta. A da înapoi = a înapoia, a restitui. A da în primire = a) a preda; b) (fam.) a muri. 2. A distribui ceea ce revine cuiva ca parte. ◊ Expr. A da ceva în (sau pe din) două = a împărți în două părți egale; a înjumătăți. A(-i) da (cuiva) un număr (oarecare) de ani = a(-i) atribui (cuiva) o anumită vârstă; a aprecia (cu aproximație) câți ani mai are cineva de trăit. ♦ A atribui, a repartiza cuiva ceva ca sarcină spre executare. A da cuiva o problemă de rezolvat. ◊ Expr. A da cuiva de lucru = a) a însărcina pe cineva cu o muncă; b) a cere cuiva un mare efort. 3. A încredința pe cineva în seama, în paza, în grija, pe mâna cuiva. ◊ Expr. A da în judecată = a chema o persoană în fața unei instanțe judecătorești în calitate de pârât. 4. A pune pe cineva în posesia unui lucru, a preda ceva cuiva; a-i dărui. 5. A pune pe cineva la dispoziția cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A da o fată după cineva (sau cuiva) sau a(-i) da cuiva de bărbat (respectiv de soție) pe cineva = a căsători cu... 6. A renunța la ceva sau la cineva în schimbul a..., a oferi în locul..., a schimba cu... ◊ Expr. (Fam.) A nu da pe cineva pe (sau pentru) altul, se spune pentru a arăta că prețuim mai mult pe unul decât pe celălalt. (Refl.) A nu se da pe cineva = a se considera superior cuiva. (Refl.; rar) A nu se da pentru mult = a se declara mulțumit cu... ♦ A oferi, a plăti. 7. A vinde. Cum dai merele? 8. A jertfi, a sacrifica. ◊ Expr. A-și da viața = a-și jertfi viața din devotament (pentru cineva sau pentru ceva). Îmi dau capul, se spune pentru a arăta certitudinea asupra unui lucru. 9. A arunca, a azvârli. Să dai sticlele astea sparte la gunoi. ◊ Expr. A da (pe cineva sau ceva) dracului (sau la dracu, naibii, în plata Domnului etc.) ori a-l da încolo = a nu voi să știe (de cineva sau de ceva), a renunța la... A da pe gât (sau peste cap) = a bea (cu lăcomie, dintr-dată, în cantități mari). ♦ A trimite sau a așeza pe cineva într-un loc pentru o anumită îndeletnicire. L-a dat la școală. ♦ A mâna, a duce un animal la păscut. 10. A așeza, a orienta ceva într-un anumit mod, poziție sau direcție. Își dăduse pe ochi pălăria rotundă. ◊ Expr. A da la (sau într-)o parte = a îndepărta. A da ușa (sau poarta etc.) de perete = a împinge în lături, a deschide larg ușa (sau poarta etc.). A da (ceva) peste cap = a) a lucra superficial; b) a nimici, a distruge, a desființa. 11. (În expr. și loc.) A da pe piatră = a ascuți. A da la rindea = a netezi cu ajutorul rindelei. A da găuri = a găuri. (Reg.; despre țesături) A da în undă = a spăla, a clăti. A da lecții (sau meditații) = a preda lecții în afara orelor de școală. A da o telegramă = a expedia o telegramă. A da la ziar = a publica sau a face să se publice în ziar. A da la lumină (sau la iveală, în vileag etc.) = a descoperi, a arăta; a publica o scriere. A da viață = a naște; a făuri; fig. a anima, a însufleți. A da însemnătate = a acorda atenție. A-și da (cu) părerea = a-și expune punctul de vedere. A da foc = a aprinde. A da bici = a lovi cu biciul; fig. a grăbi, a zori. A da la mână = a pune la dispoziția cuiva, a înmâna cuiva ceva. A da o luptă, o bătălie = a purta o luptă, o bătălie; (refl.; despre lupte) a se desfășura. A da un spectacol = a reprezenta un spectacol. A da (pe cineva) dezertor = a face cunoscut în mod oficial că cineva este dezertor. A da gata = a termina, a lichida; a impresiona puternic, a cuceri (pe cineva). 12. (Despre sol, plante, animale etc.) A produce, a face. ♦ (Despre oameni) A produce, a crea. ◊ Expr. A da un chiot, un strigăt etc. = a scoate, a emite un chiot, un strigăt etc. 13. A provoca, a prilejui, a cauza. 14. (Urmat de verb ca: „a cunoaște”, „a înțelege” etc. la conjunctiv sau la moduri nepredicative) A îngădui, a permite, a lăsa. ◊ Expr. A-i da (cuiva) mâna să... = a dispune de mijloace materiale pentru a..., a avea posibilitatea să...; a-i veni (cuiva) bine la socoteală, a-i conveni (cuiva). 15. (Despre Dumnezeu, soartă, noroc etc.) A rândui, a destina, a sorti. ◊ Expr. Ș-apoi dă, Doamne, bine! = apoi a fost strașnic! Ce-o (sau cum a) da târgul și norocul = cum se va nimeri. (Bine că) a dat Dumnezeu! = în sfârșit, în cele din urmă. ♦ Intranz. (În expr.) A da în cărți (sau cu cărțile) = a prezice viitorul. 16. (Împreună cu obiectul formează locuțiuni verbale) A da sfaturi = a sfătui. A da răspuns = a răspunde. A-și da sfârșitul (sau sufletul, duhul ori obștescul sfârșit) = a muri. A da raportul = a raporta. ◊ Expr. A da (un) examen = a susține un examen în fața unui examinator; fig. a trece cu succes printr-o încercare. A da seamă (sau socoteală) = a răspunde de ceva. A-și da seama = a se lămuri, a pricepe. II. Intranz. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din” sau „cu”) A face o mișcare (repetată), conștientă sau reflexă. Dă din mâini. ◊ Expr. A da din umeri = a înălța din umeri în semn de nedumerire, de neștiință, de nepăsare. A da din gură = a vorbi mult. ♦ Intranz. și tranz. A o ține întruna, a nu se mai opri (din mers, din vorbă etc.). ◊ Expr. (Intranz.; fam.) Dă-i cu..., se spune pentru a arăta o succesiune de acțiuni. 2. A spăla, a unge, a vopsi, cu... 3. A lovi, a izbi, a bate. ◊ Expr. A-și da cu cotul sau (tranz.) a-și da coate = a (se) atinge cu cotul pentru a(-și) atrage atenția, a(-și) face semne. A-i da (cuiva) peste nas = a pune pe cineva la locul lui printr-o vorbă usturătoare. A da (cuiva sau la ceva) cu piciorul = a respinge (pe cineva sau ceva); a scăpa un prilej favorabil. ◊ Tranz. I-a dat o palmă. ♦ A trage cu o armă de foc. Am învățat să dau cu pușca. ♦ A se lovi, a se atinge (de ceva), a ajunge până la... Calul fugea de da cu burta de pământ. 4. (Urmat de determinări locale sau modale) A se duce către..., a o lua, a porni spre..., a apuca. ◊ Expr. A da încolo, încoace (sau pe ici, pe colo, la deal, la vale) = a merge de colo până colo; fig. a se frământa, a încerca în toate chipurile. A nu ști încotro să (sau, tranz., s-o) deie (sau dea) = a nu ști ce să mai facă, cum să mai procedeze. (Tranz.) A o da pe... = a nu aduce altfel, a o întoarce, a o schimba. ♦ A se abate, a trece (pe la...). ◊ Expr. A-i da cuiva ceva în (sau prin) gând (sau cap, minte) = a-i veni sau a-i trece cuiva ceva prin gând (sau prin cap, minte). 5. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „peste”) A ajunge la..., a găsi, a afla, a întâlni. ◊ Expr. A da de fund = a ajunge până la fund; p. ext. a ajunge la capăt, la sfârșit. A-i da (cuiva) de urmă = a găsi pe cel căutat. A da de dracu = a o păți. A da de rușine (sau de necaz, de primejdie etc.) = a întâmpina o rușine (sau un necaz etc.) ♦ Tranz. (Reg.) A prinde de veste, a băga de seamă, a observa. 6. (Despre nenorociri, necazuri etc.) A veni peste cineva pe nepregătite; a-l surprinde. 7. (Despre oameni) A ajunge într-un anumit punct, a nimeri într-un loc; (despre drumuri) a se uni cu alt drum, a ajunge la... ♦ (Despre terenuri, locuri) A se întinde până la... ♦ (Despre ferestre, uși, încăperi etc.) A avea vederea spre..., a se deschide spre... 8. A nimeri în..., a intra, a cădea în... ◊ Expr. A da în gropi (de prost ce e) = a fi foarte prost. ♦ (Despre păr) A intra, a ajunge în... Îi dă părul în ochi. ♦ (Despre lumină) A cădea într-o direcție oarecare. 9. (În expr.) A da în clocot (sau în undă) = a începe să fiarbă, să clocotească. A da în copt (sau în pârg) = a începe să se coacă, să se pârguiască. ♦ (Despre frunze, muguri etc.) A ieși, a se ivi, a apărea. ◊ Expr. A-i da (cuiva) lacrimile = a i se umezi ochii, a începe să plângă. A(-i) da (cuiva) sângele = a începe să sângereze. A da inima (sau duhul din cineva), se spune despre acela care a ajuns la capătul puterilor din cauza unui efort prea mare. ♦ (Despre lichide; determinat prin „afară” sau „pe din afară”) A se revărsa afară din vas din cauza cantității prea mari. ◊ Expr. (Despre lichide în fierbere) A da în foc = a se umfla, a curge afară din vas. 10. (Despre anotimpuri, fenomene atmosferice etc.) A veni, a se lăsa, a se face. 11. A începe să..., a se apuca de...; a fi pe punctul de a..., a se pregăti să... Dă să plece. III. 1. Refl. și intranz. (Urmat de determinări locale) A se duce, a merge, a veni. ◊ Expr. A (se) da îndărăt (sau înapoi) = a se retrage; fig. a se codi, a se sustrage de la ceva, a ezita. (Refl. și tranz.) A (se) da jos = a (se) coborî. ♦ Refl. A se așeza undeva. 2. Refl. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „la”) A se năpusti, a se arunca asupra cuiva. 3. Intranz. A se deda la..., a fi înclinat spre... 4. Refl. (Urmat de determinări ca: „pe gheață”, „de-a rostogolul”, „în leagăn” etc.) A se deplasa într-o anumită direcție, a aluneca, a se rostogoli, a se legăna. ◊ Expr. A se da în vânt după... = a-și da toată osteneala să obțină ceva; fig. a ține foarte mult la cineva sau la ceva. 5. Refl. A se lua cu binele pe lângă cineva, a încerca să intre sub pielea cuiva. 6. Refl. A trece de partea sau în partea..., a se alătura cuiva, a adera la ceva. ♦ A se acomoda cu cineva, a se lua după cineva sau după ceva. 7. Refl. A se lăsa în voia cuiva; a se lăsa stăpânit, copleșit de... 8. Refl. A nu opune rezistență; a ceda. ◊ Expr. A se da bătut = a se lăsa convins; a ceda. ♦ (Înv. și fam.; despre armate, cetăți, comandanți) A se preda, a se supune. 9. Refl. (Reg.; urmat de determinări introduse prin prep. „la” sau, rar, „spre”) A se apuca de..., a se pune... S-a dat la muncă. ◊ Expr. A se da în vorbă cu cineva = a intra în vorbă cu cineva. 10. Refl. (În expr.) A se da drept cineva = a voi să treacă drept altcineva. [Forme gramaticale: prez. ind. dau, dai, dă, dăm, dați, dau; imperf. dădeam și dam; perf. s. dădui (reg. dedei și detei); m. m. ca perf. dădusem și dasem (reg. dedesem și detesem); prez. conjunctiv pers. 3 să dea (reg. să deie).] – Lat. dare.

MIȘCA, mișc, vb. I. 1. Intranz. și refl. A-și schimba locul, poziția; a ieși din imobilitate, a nu mai avea fixitate; a nu sta liniștit. Ei trec în răpejune de rîuri fără punți... Naintea lor se mișcă pădurile de brad. EMINESCU, O. I 98. Moș Vlad... cu ochi de vulpe, zărea creștetul delicat al dropiei mișcînd printre fulgii coliliei. ODOBESCU, S. III 14. Din trei [fete] două nici mișca, Iar mireasa se pleca... Și inelul culegea. ALECSANDRI, P. P. 177. ◊ (Urmat de determinări indicînd punctul de plecare) Fără a se mișca din locul lui, se uită la munteancă. SADOVEANU, B. 77. Ți-am spus că nu mă mișc de aci. C. PETRESCU, C. V. 329. Nu mă mai mișc de acasă; am mult de lucru. CARAGIALE, O. VII 147. (Urmat de determinări introduse prin prep. «din», arătînd o parte a corpului în mișcare) Dă de balaur, care mai mișca din coadă. ȘEZ. II 142. Caii noștri să mănînce Și din capete să nu miște. TEODORESCU, P. P. 176. [Șoimul] se uită drept în soare, Tot mișcînd din aripioare. ALECSANDRI, P. P. 31. ◊ (Despre mașinării, mecanisme) A merge, a umbla. Stăi, morișcă, nu mișca. TEODORESCU, P. P. 152. ♦ Tranz. A face să-și schimbe locul, poziția, atitudinea; a urni din loc, a deplasa, a muta. Și povestea încet moșneagul mișcîndu-și pletele cărunte. GOGA, C. P. 9. Nilul mișcă valuri blonde pe cîmpii cuprinși de maur. EMINESCU, O. I 43. Bate vîntul, mișcă crîngul. TEODORESCU, P. P. 289. ♦ (Cu privire la mașinării, mecanisme) A pune în funcție, a face să lucreze. Vijeliosul Lotru... mișcă mori, pive și fierăstraie. VLAHUȚĂ, O. AL. I 141. ♦ A fi sau a părea viu, a avea viață, a trăi. Tot ce mișcă-n țara asta, rîul, ramul, Mi-e prieten numai mie. EMINESCU, O. I 147. 2. Refl. A porni, a se duce, a se deplasa. De cînd luminăția-sa, vodă Ștefan, s-a mișcat cu oștile la munteni, se cheamă că a deschis războiul cu ismailitenii. SADOVEANU, F. J. 580. Lumea începu să se miște spre cele două uși deschise. VLAHUȚĂ, O. AL. II 3. Apusul își împinse toate neamurile-ncoace... Se mișcau îngrozitoare ca păduri de lănci și săbii. EMINESCU, O. I 147. ◊ Intranz. (La imperativ sg.) Mișcă = du-te! șterge-o! Mișcă! mișcă, caracudă! – Ba nu... Mă rog! Fără pripă!... Mai avem o socoteală. HASDEU, R. V. 70. Mișcă, băiete! ODOBESCU, S. I 379. 3. Refl. (Familiar) A face mișcare, a se dezmorți. Ies puțin să mă mai mișc. ◊ (Rar) A se afla în..., a frecventa. Asemenea oameni... nu pot aparținea cercurilor în care te miști tu. EMINESCU, N. 72. Intranz. A depune un efort, a se strădui. De nu curge, macar picură și cine mișcă, tot pișcă. CREANGĂ, P. 110. ♦ lntranz. A căpăta viață, a deveni activ, p. ext. a prospera. Acum vine primăvara și afacerile încep a mișca, SADOVEANU, B. 221. 4. Intranz. (Familiar) A dovedi pricepere, a se descurca într-un domeniu (nou) de activitate. Începuse a mișca binișor la meseria lor. ISPIRESCU, L. 370. 5. Refl. Fig. (Despre o colectivitate) A se agita, a se răscula, a intra în acțiune împotriva cuiva sau a ceva. Ții minte ce spuneai și tu... nu se mișcă țăranii. DUMITRIU, B. F. 144. Dacă secțiile nu se mișcă și nu trimit delegați, totul e pierdut. CAMIL PETRESCU, T. II 395. Se mișcă țara, domnul meu! Toată țara! REBREANU, R. I 306. ◊ Tranz. Ea-l vedea mișcînd poporul cu idei reci, îndrăznețe. EMINESCU, O. I 52. Crîncenele fărădelegi și amenințările turcilor mișcară toată creștinătatea. BĂLCESCU, O. II 33. 6. Tranz. Fig. A impresiona, a zgudui sufletește (prin provocarea unei emoții); a tulbura, a zdruncina, a deștepta interes, milă sau compătimire. Cum acest nume nu mă mișcă de loc, gospodina sfîrșește c-o voce misterioasă. SADOVEANU, O. VIII 187. Nu mă-ncîntă azi cum mă mișcară Povești și doine, ghicitori, eresuri. EMINESCU, O. I 201. Aceste vorbe mișcară adînc inimile ascultătorilor. BOLINTINEANU, O. 442. ♦ A îndemna, a îmboldi. [Arabul] Mișcat de-o înaltă și dulce gîndire Spre-a lui mîntuire Lucrează cu zel! MACEDONSKI, O. I 16. Îndată după revoluțiunea franceză de la februarie 1848, cei mai mulți din tinerii romîni care se aflau în Paris s-au întors în țară, ca mișcați printr-o gîndire electrică. GHICA, S. A. 701.

PARȚIALITATE s. f. (Rar) Atitudine părtinitoare față de cineva sau de ceva; părtinire. Fără nici o parțialitate vă declar că ați avut o frumoasă inspirare cînd ați scris versurile ce mi-ați trimis. ALECSANDRI, S. 48.

retrimite vt [At: CORNEA, E. II, 197/31 / V: (rar) ~mete, (înv) ~trăm~ / Pzi: retrimit / E: re¹- + trimite cf fr renvoyer] 1 A trimite (din nou) ceva într-o direcție sau la o anumită destinație Si: (înv) a remite. 2 A trimite înapoi Si: a restitui (1), (înv) a remite. 3 A recomanda cuiva să consulte (din nou) un text.

EXCEPȚIE ~i f. 1) Abatere de la normele generale. ◊ Cu ~a (cuiva sau a ceva) în afară de (cineva sau ceva); exceptând. Fără ~ fără deosebire. De ~ care constituie o excepție; excepțional. 2) jur. Mijloc de apărare fără a examina cauza sau fără a o trimite spre examinare altui organ. [G.-D. excepției; Sil. -ți-e] /<fr. exception, lat. exceptio, ~onis

ALIMENTA vb. I. 1. tr., refl. A (se) hrăni, a (se) nutri (cu alimente). ♦ tr. A întreține, a menține. 2. tr. A aproviziona cu ceva necesar traiului. ♦ A aproviziona, a da cele necesare pentru funcționare (unui motor, unei mașini etc.). ◊ (Sport) A alimenta cu mingi = a pasa mingile (cuiva), a trimite mingile în direcția unui jucător. [< fr. alimenter, cf. it. alimentare].

VORBĂ, vorbe, s. f. 1. Cuvânt. 2. Șir de cuvinte care exprimă o cugetare; gând, idee exprimată prin cuvinte; spusă, zisă. ◊ Expr. Auzi vorbă! = ce spui! se poate? e posibil? Ce vorbă! = fără îndoială. A avea o vorbă cu cineva = a avea ceva de discutat cu cineva; a vrea să comunici un secret cuiva. Cu vorba că... = zicând că..., sub pretext că... Vorbe de clacă = flecăreală fără rost, fără miez. 3. Expunere, istorisire, relatare. ◊ Expr. Lasă vorba! sau (eliptic) vorba! = tăcere! niciun cuvânt! Ce mai (atâta) vorbă? = ce să mai lungim discuția, să curmăm discuția. A (nu) da (cuiva) pas la vorbă = a (nu) lăsa cuiva posibilitatea să vorbească. 4. Convorbire, conversație; discuție, taifas. ◊ Loc. adv. Fără multă vorbă = fără a crâcni, fără să protesteze. Din două vorbe = fără multă discuție; operativ, repede. Din vorbă în vorbă = din una în alta, din discuție în discuție. ◊ Expr. A fi vorba de... (sau despre..., să...) = a fi în discuție, a fi obiectul discuției..., a se vorbi de... A-și face de vorbă cu cineva = a găsi prilej de discuție cu cineva. A avea de vorbă (cu cineva) = a avea de discutat, de aranjat ceva (cu cineva). Fie vorba între noi! = ceea ce știm să rămâne între noi, să nu afle nimeni. Nici vorbă! = a) negreșit, desigur; fără doar și poate; b) nici pomeneală. Nu-i vorbă! (sau mai e vorbă?) = fără îndoială, firește, e de la sine înțeles. Vorbă să fie! = nu cred așa ceva, nici pomeneală. A schimba vorba = a schimba obiectul discuției. ◊ Compus: vorbă-lungă s. m. și f. = om flecar, palavragiu. ♦ Schimb de cuvinte în contradictoriu; neînțelegere, ceartă. 5. Mod, fel de a vorbi, de a se exprima. Vorba dulce mult aduce. ◊ Expr. Dacă ți-i vorba de-așa sau dacă așa ți-i vorba = dacă așa stau lucrurile. 6. Zicătoare, zicală, proverb, expresie. ◊ Expr. Vorba ceea, expresie stereotipă folosită în povestire pentru a introduce o zicală, un proverb, cuvintele spuse de cineva etc. Vorba cântecului = așa cum se știe din bătrâni. 7. Îndemn, sfat, învățătură. ♦ Părere, convingere; hotărâre. 8. Promisiune, făgăduială; angajament. ◊ Expr. Vorba-i vorbă = cuvântul dat trebuie respectat, promisiunea dată e datorie curată. A se ține de vorbă = a-și respecta promisiunile, angajamentele. A zice vorbă mare = (mai ales în construcții negative) a se angaja solemn, a face o promisiune deosebită. 9. Înțelegere, învoială; tocmeală; târguială. ◊ Loc. adv. Din două vorbe sau (rar) dintr-o vorbă = fără multă discuție, repede. ◊ Expr. (Pop.) A face vorba (sau vorbele) = a peți. A-i face (cuiva) vorbă cu cineva = a mijloci o întâlnire între un băiat și o fată (în vederea căsătoriei). A fi în vorbă = a fi în tratative pentru încheierea unei căsătorii, a unei afaceri etc. 10. Zvon; veste, știre, informație. ◊ Expr. A se face vorbă = a se răspândi o știre, un zvon. A spune (cuiva) două vorbe = a comunica ceva cuiva. A lăsa vorbă = a lăsa o dispoziție, a anunța ceva înainte de a pleca undeva. (Așa) umblă vorba = (așa) se vorbește, (așa) se spune. A trimite (sau a da) vorbă = a transmite un mesaj. ♦ Bârfă, clevetire; calomnie. 11. Grai, limbă. Străin la vorbă. – Cf. sl. dvorĭba.

PRAG, praguri, s. n. 1. Partea de jos, orizontală, a unui toc de ușă sau piesă de lemn, de piatră etc. așezată la intrare, de obicei mai ridicată decît suprafața de la intrare. Pe sub pragul ușii o șuviță neagră de apă, ca un șarpe, a vîrît capul. C. PETRESCU, S. 57. Iar apoi pe prag, Pe cel prag afară, în amurg de seară, Lelea Fira sta, Gheme depăna, Sfaturi înșira Pentru fată-sa. COȘBUC, P. II 142. ♦ Partea de jos a unei porți. Pe cărare-n bolți de frunze Apucînd spre sat în vale, Ne-om da sărutări pe cale... Și sosind l-al porții prag, Vom vorbi-n întunecime. EMINESCU, O. I 55. ♦ (Determinat prin «de sus») Partea de sus, orizontală, a tocului ușii, care leagă cele două părți laterale. Ieși plecîndu-se adînc să nu se lovească cu capul de pragul de sus. REBREANU, R. I 199. ◊ Expr. A se lovi (sau a se izbi) cu capul de pragul de sus = a trage învățătură dintr-o pățanie, a cîștiga experiență. Își zicea că... băiatul se va cuminți cînd se va izbi el însuși cu capul de pragul de sus. REBREANU, R. I 50. 2. (De obicei precedat de prepoziții) Ușă, poartă; p. ext. casă, locuință. Din prag privește bătrînica Cum se tot duce mărunțel. DEȘLIU, M. 17. Fetele și nevestele din sate, pe la praguri, pe la porți, privind la noi... poate-și ziceau: frumos cal, cutezător voinic! GALACTION, O. I 78. I-a ars și casa; i-a trăsnit Deodată patru boi. Trăia la praguri și-n nevoi Că-n urm-a-nebunit. COȘBUC, P. I 229. ◊ Expr. (În legătură cu verbe de mișcare) Din prag în prag = din casă în casă. Vestea alergase ca focul din, prag în prag. SADOVEANU, O. VII 79. A călca (sau a trece) pragul casei (sau pragul cuiva) = a) a veni în casa cuiva, a vizita pe cineva. Și dac-a fost pețită des, E lucru tare cu-nțeles, Dar dintr-al prinților șirag, Cîți au trecut al casei prag, De bună seamă cel mai drag A fost ales. COȘBUC, P. I 54. I-a poruncit să nu-i mai calce pragul, că-i rupe picioarele. CARAGIALE, O. III 34; b) a ieși din casă. Și tu, bade, – așa-i gîndit, Că dacă mi-i părăsi, Eu altul n-oi mai găsi... Dar nici pragul n-am călcat Și altul mi-am căpătat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 234. A se pune prag = a se așeza în calea cuiva, a se împotrivi, a se opune. S-a găsit una cu ochii verzi și cu sprîncenele îmbinate, care s-a pus prag și nu-l lasă să treacă. SADOVEANU, B. 50. A pune piciorul în prag = a lua o atitudine hotărîtă, opunîndu-se cu dîrzenie la ceva sau somînd pe cineva să facă ceva. Alt bărbat, în locul lui, și-ar fi pierdut răbdarea și ori îi punea picioru-n prag, s-o potolească, ori o trimitea înapoi la babacă-său. CARAGIALE, O. III 33. A bate pragurile = a umbla pe la multe case, a colinda. 4 Porțiune de teren din față ușii. Noaptea strălucitoare de iulie se boltea solemnă și încremenită deasupra satului. Dormeau adînc și cîinii făcuți covrig în pragurile caselor. V. ROM. mai 1953, 119. ♦ (Rar) Temelie. Înainte vreme, în așa loc ș-așezau pragul căminului cei cari, biruiți de dorul libertății, fugeau de mincinosul trai al iobăgiei. DELAVRANCEA, S. 164. 3. Fig. Loc de intrare sau de ieșire; început sau sfîrșit. Crăpau mugurii liliecilor și mirosea în aerul mahalalei a rod. Se trecea, de fapt, pragul iernii, către tinerețea unei primăveri adevărate. SAHIA, N. 111. Numai dragostea cea vie, Zi și noapte tot învie Pe aripi de bucurie; Și s-alintă-așa cu drag Pe al tinereții prag. BELDICEANU, P. 84. Moldova este pragul întîiului meu pas. ALECSANDRI, P. A. 138. ◊ Loc. prep. În pragul... = la începutul..., în fața..., în apropierea..., în momentul cînd urmează să înceapă ceva. În pragul zilelor de mult Parcă te văd pe tine, tată. GOGA, P. 20. După atîta vreme scursă ne întîlneam iarăși acum în pragul unei noi și grele meserii. BART, S. M. 12. Natura surîdea, în pragul primăverii, cam tristă. D. ZAMFIRESCU, R. 91. 4. Ridicătură a fundului albiei unei ape curgătoare, sau banc de depuneri format din materialele transportate de apă. Pîrîul Șerpilor se rostogolește clocotind din întunecimi de pădure și saltă peste un prag, în cascadă. SADOVEANU, O. A. II 198. Sunînd din unde, se aruncă pîrîul pe praguri de stînci. VLAHUȚĂ, O. A. 414. ◊ Prag de fund = baraj mic făcut în albia unui rîu sau a unui torent, pentru, a împiedica săparea albiei de către ape; obstacol la gura unei ape pentru a opri intrarea aluviunilor. 5. Proeminență în formă de treaptă pe suprafață unei piese de lemn, care intră într-o scobitură făcută în altă piesă îmbinată cu aceasta, pentru a împiedica deplasarea celor două piese una față de alta. ♦ Discontinuitate care apare în relief pe suprafața plană sau cilindrică a unui organ de mașină sau a unui ghidaj de alunecare datorită uzurii prin frecare. 6. (Fiz.) Valoarea maximă sau minimă a unei mărimi de stare, deasupra sau dedesubtul căreia nu se mai poate petrece un anumit fenomen; limită. ♦ (Med.) Prag de excitabilitate = intensitatea minimă a unui excitant, capabilă să provoace o stare de excitație într-o celulă sau într-un complex de celule nervoase. 7. Bucățică de lemn de abanos sau de os de elefant, care se fixează perpendicular pe capătul superior al punții instrumentelor muzicale și pe care se sprijină coardele pentru a nu se atinge de această punte.

urmă sf [At: PSALT. HUR. 6679 / Pl: ~me / E: lat *orma] 1 Semn lăsat de piciorul unui om sau animal pe locul unde a stat sau pe unde a călcat Si: călcătură. 2 (Îe) A călca de două ori într-o ~ A merge alene. 3 (Îae) A lucra încet, fără spor. 4 (Îe) A-i puți și ~ma A fi foarte leneș. 5 (Îvr; cdp mg nyom; îs) ~ de om Generație (1). 6 (În superstiții; îs) ~ rea (sau slabă) Loc vrăjit despre care se crede că aduce boală, nenorocire. 7 (Îla) Tot pe aceeași (sau aceea) ~ La fel. 8 (Îe) A se lua pe (sau în, după) ~ma (sau după ~mele) (cuiva sau a ceva) sau a lua ~ma (cuiva sau a ceva) A urmări pe cineva sau ceva (pentru a-l prinde, a-l găsi etc.). 9 (Îe) A fi pe ~ma (sau pe ~mele) cuiva A urmări pe cineva. 10 (Îe) A adulmeca din ~ în ~ A căuta peste tot pe cineva. 11 (Îe) A căuta ~ma (cuiva) A se strădui să găsească (pe cineva). 12 (Îe) A goni (sau a lua) (pe cineva) după ~ A urmări fără oprire (pe cineva) Si: a hărțui² (3). 13 (Îe) A se ține pe ~ma (sau pe ~mele) (cuiva) A nu lăsa pe cineva să-i scape din vedere. 14 (Îe) A ține din ~ (pe cineva) A supraveghea pe cineva. 15 (Îe) A călca ~ma sau în, pe ~mele (cuiva) A porni în urmărirea cuiva. 16 (Înv; îe) A-i umbla (cuiva) în ~ A urmări asiduu pe cineva. 17 (Îe) A ști (de) ~ma (cuiva) sau a nu i se ști de ~ (cuiva) A (nu) ști unde se află cineva. 18 (Îe) A (nu) (mai) da de (înv, în) ~ma (cuiva sau a ceva) sau a (nu) găsi (ori a prinde, a afla etc.) ~ma sau a (nu)-i da de ~, a da de o ~ (a cuiva sau a ceva) A (nu) descoperi pe cineva sau ceva. 19 (Îae) A (nu) găsi un indiciu, un semn care să conducă sau să ajute la o descoperire. 20 (Îe) A (i se) pierde (cuiva) ~ma (sau -mele) ori a-și pierde (sau a-și șterge) (cineva) ~ma (sau ~mele) A face să se piardă orice știre despre cineva. 21 (Îe) A(-i) pierde ~ma (cuiva sau la ceva) A nu mai ști unde se află cineva sau ceva Si: a pierde. 22 (Îe) A-și pierde (sau a-și uita) din ~ A se duce departe. 23 (Îae) A nu mai da semn de viață. 24 (Îe) A-i tăia (cuiva) ~ma A înlătura pe cineva. 25 (Îe) A merge (sau a călca, a umbla, a se duce etc.) pe (înv, pre) (sau în, după) ~ma (ori ~mele) (cuiva sau a ceva), (înv) a merge (sau a umbla) după ~ sau după ~ma cuiva ori (ccd) a urma, (înv) a sledi ~melor (cuiva) A semăna cu cineva (în comportare). 26 (Îae) A imita pe cineva. 27 (Îae) A se conduce după... 28 (Îae) A continua activitatea cuiva (în același fel). 29 (Înv; îe) A umbla într-o ~ A urma aceeași învățătură, aceeași credință, cu... 30 (Reg; îe) A călca din ~ în ~ A păși în același fel cu cel din față. 31 (Reg; îae) A imita îndeaproape pe un om de merit. 32 (Îe) A călca într-o ~ A merge unul după altul. 33 (Reg; îe) A-i călca (cuiva) în ~ A asculta întocmai (pe cineva). 34 (Înv; îe) A trage (sau a întoarce) (pe cineva) pre ~ma sa A câștiga pe cineva ca adept la credința sa. 35 (Îe) A nu face ~ A nu se urni din loc. 36 (Îe) A plânge ~ma (sau ~mele, ~mulițele) (cuiva) A simți lipsa cuiva. 37 (Îae) A regreta plecarea sau dispariția cuiva. 38 (Îe) A lua (cuiva) din ~ sau, rar, a lua ~ma (cuiva) A lua cuiva țărână din urma pasului pentru a-l vrăji, a-l fermeca. 39 (Reg; îe) A sări ~ma (cuiva) în ciomag A evita (un om nesuferit, rău). 40 (D. câini; îe) A duce (sau a mâna, a goni) ~ma A adulmeca vânatul și a porni după el. 41 (Înv; îe) A lua ~ma A urma un drum. 42 (În credințele populare) Țărână luată din urma (1) cuiva. 43 (Înv) Talpa piciorului. 44 (Îlav) Din ~ până-n creștet Din talpă în creștet. 45 (Înv) Pas. 46 Măsură de lungime egală cu a șasea parte dintr-un stânjen Si: picior, talpă. 47 Semn lăsat de atingerea, apăsarea, lovirea unor ființe sau obiecte Si: umbră (51). 48 Dungă îngustă și lungă lăsată pe pământ, pe zăpadă, pe iarbă etc. de un obiect târât sau tras ori de curgerea unui lichid, de grăunțe, de cenușă etc. vărsate Si: dâră. 49 (Reg; îc) ~ma-țiganului Calea lactee. 50 (Reg) Cărare făcută în lanul de grâu prin călcarea spicelor pentru a-l împărți în porțiuni ce vor fi date pentru lucrul diferiților secerători. 51 Semn sau indiciu despre existența sau trecerea unei ființe, a unui fenomen al naturii, a unui proces afectiv, spiritual, cultural. 52 Semn rămas din ceva Si: rest, rămășiță. 53 (Îs) ~ cerească Semn lăsat de cerb sau de căprior pe trunchiurile copacilor prin frecarea coarnelor cu piele păroasă în timpul creșterii. 54 (Îlav) Fără ~ (de) Fără nici un pic (de). 55 (Îlav) Fără (de) ~ (sau ~me) Pe de-a-ntregul. 56 (Udp „de” care arată felul) Parte, cantitate etc. (foarte) mică, abia perceptibilă din ceva. 57 (Fig) Impresie lăsată în mintea, în amintirea cuiva. 58 (Înv) Consecință (1). 59 (Îlp) (De) pe (înv, pre) (sau după) ~ma (cuiva sau a ceva) Din cauza cuiva sau a ceva. 60 (îal) Datorită cuiva sau a ceva. 61 (îal) Obținut de la cineva sau după cineva. 62 (Rar) Sfârșit. 63 (Rar) Care se află la sfârșit. 64 (Rar) Suită. 65 (Rar) Ceată¹ (1). 66 (Îvr) Adâncime (2). 67 (Îla) (Cel sau cel mai) de pe (sau din, după) ~ sau cel de la ~ Care ocupă ultimul loc într-o serie dintr-o succesiune. 68 (Îs) Ceasul cel (sau orele, minutele cele) (mai) de pe (sau din ori după) ~ Momentul de dinainte de moarte Si: ceas² (41). 69 (În creștinism și islamism; îs) Judecata (cea) din ~ sau (înv) divanul cel după ~ Judecată divină la care se crede că Dumnezeu va chema pe toți oamenii, la sfârșitul lumii, pentru a le hotărî soarta (fericirea sau osânda veșnică) Si: judecată. 70 (Îla) (Cel sau cel mai) de pe (sau din, după) ~ sau cel de la ~ Anterior față de momentul exprimării Si: recent. 71 (Îal) Imediat următor. 72 (Îal) Degradant (2). 73 (Îlav) În ~ În spate. 74 (Îal) După aceea. 75 (Îal) La sfârșit. 76 (Cu determinări care arată o măsură de timp, introduse prin pp „cu”; îal) înainte de momentul prezent cu ... 77 (Îal; Întărit prin adverbul „acum”) De curând. 78 (Îal) În definitiv. 79 (îal) După moartea cuiva. 80 (Îlav) Din ~ Dinapoi (5). 81 (Îal) De la locul unde a rămas. 82 (Îlav) Pe ~ În spate. 83 (Îal) Mai târziu. 84 (Îal) În ultimul moment. 85 (Îal) Ultima dată. 86 (Îal) În ultimul timp. 87 (Îal) În ultimă analiză. 88 (Îal) După cineva. 89 (Îlav) La ~ În spate, la sfârșit. 90 (Îal) Mai târziu. 91 (Îal) În ultimul moment. 92 (Îal) În concluzie. 93 (Îlav) (Până) la (rar, în) ~ma ~mei (sau ~melor) La sfârșit de tot. 94 (Îal) La o adică. 95 (Îlav) Până la (rar în) ~ sau în cele (înv cea) din (sau de pe ori mai de pe) ~ sau (înv) la cea (ori cele) de pe (ori după) ~ După ce s-a terminat tot. 96 (Îal) În definitiv. 97 (Reg; îe) La ~ vreme La sfârșit de tot. 98 (Îlp) În (sau pe, înv, pre) ~ma (ori ~mele) (cuiva sau a ceva) Înapoia cuiva sau a ceva. 99 (Îal) După cineva sau ceva. 100 (Îal) După cineva sau ceva (pentru a-l ajunge, a-l prinde, a-l găsi etc.). 101 (Îal) Mai târziu. 102 (Îal) Ca o consecință a... 103 (În legătură cu verbul „a se întoarce”; îal) La cineva sau ceva. 104 (Îal) Către cineva sau ceva. 105 (Îlav) De pe (sau după) ~ma (cuiva) Îndărătul cuiva. 106 (Îal) Dindărătul cuiva. 107 (Înv; îe) Pe ~ma tuturor În comparație cu toți. 108 (Reg; îlpp) La ~ma (cuiva sau a ceva) După (cineva sau ceva). 109 ~ (Îe) A rămâne (sau a fi) în ~ A se afla la sfârșitul unui șir, al unei succesiuni. 110 (Îae) A fi depășit de cineva sau de ceva. 111 (Îae) A fi întrecut de alții în muncă, în activitate etc. 112 (Îae) A fi dator cu ceva. 113 (D. ceas; îae) A marca timpul cu întârziere. 114 (Îe) A lăsa (pe cineva sau ceva) în ~ A depăși pe cineva sau ceva. 115 (Înv; îe) A fi mai pe ~ A fi ultimul dintr-o succesiune, dintr-un șir. 116 (Îae) A avea o importanță secundară. 117 (Îe) A trimite (pe cineva) la ~ (sau la ~ma lui) A trimite pe cineva la locul de origine, uneori escortat de forța publică. 118 (Mat) Punct în care o curbă intersectează o anumită suprafață. 119 (Mat) Curbă de-a lungul căreia o suprafață intersectează o altă suprafață dată.

POFTI, poftesc, vb. IV. Tranz. 1. A dori, a voi (ceva). Postelnicul Ștefan a poftit să plece. Șetrarul Neculai ar fi poftit să-l mai ție. SADOVEANU, F. J. 536. Începe a-i aduce care dincotro rachiu, tutun, lăutari și tot ce-i poftea lui Ivan sufletul. CREANGĂ, P. 309. Bine ai venit, domnule, ce poftești de la noi? NEGRUZZI, S. I 172. ◊ Absol. Îndrăznește, îndrăznește, Dacă inima-ți poftește. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 383. ◊ Expr. Cît poftești = a) oricît; b) admit, de acord. Proprietar da, cît poftești, însă moșiile nici le văd cu ochii. GANE, N. III 186. ♦ (Învechit și arhaizant) A cere (ceva). Călăuzul său s-a dus la palatul acelei muieri cu faimă, poftind intrare pentru un călător. SADOVEANU, D. P. 177. Au poftit carne friptă pe grătar și pîne albă ș-au băut o garafă de vin. id. B. 76. 2. A invita, a chema (pe cineva), a îmbia. Ne pofti la o masă foarte gustoasă și bogată. SADOVEANU, O. VII 186. Îmi dete adresa și mă pofti să viu pe la el cînd m-oi întoarce în București. VLAHUȚĂ, O. A. 192. Se duce prin pădure să caute pe cumătru-său și să-l poftească la praznic. CREANGĂ, P. 30. E un om plin de științe și l-am poftit să vie să-ți dea lecții de trei ori pe săptămînă. NEGRUZZI, S. I 7. ♦ Refl. reciproc. A se îmbia, a se îndemna, a se invita (unul pe altul). Ne poftim ca oarecine la temniță. ALECSANDRI, T. I 138. 3. (Construit cu dativul) A face (cuiva) o urare, a ura. Cînd apucară pe poteca bisericii, unul dintre răzăși, om cărunt cu obrazul brăzdat, se abătu spre ei și le pofti ziua bună. SADOVEANU, O. VII 60. Fetele împăratului... îi sărutară mîna, îi poftiră biruință. ISPIRESCU, L. 49. Cu prilejul înnoirei anului, mă grăbăsc ca să-ți poftesc cele mai mari norociri. KOGĂLNICEANU, S. 55. 4. A ruga (pe cineva). Poftește pe moș Fotea că dacă i-or mai pica ceva curele bune, să mai facă așa din cînd în cînd cîte unul [bici]. CREANGĂ, A. 3. Trimise o solie și la craiul Poloniei, poftindu-l ca să nu sprijinească pe dușmanul său. BĂLCESCU, O. II 279. ◊ (Uneori cu sens de poruncă) Te poftesc să nu te-amesteci în conversația noastră. ALECSANDRI, T. 766. 5. A binevoi (să vină, să facă ceva etc.). Socrul roagă-n capul mesei să poftească să se pună Nunul mare, mîndrul soare, și pe nună, mîndra lună. EMINESCU, O. I 85. ♦ Intranz. A veni. Da de ce nu poftiți și dumneavoastră să vedeți petrecerea noastră? REBREANU, I. 22. Foarte-ți mulțumesc numai și numai că ai poftit în casa mea și mi-ai cinstit masa. CARAGIALE, P. 128. Din nou să vă gătiți, Ca la nuntă să-mi poftiți. TEODORESCU, P. P. 621. – Variantă: (învechit și regional) pohti (C. PETRESCU, A. R. 196, ODOBESCU, S. I 83) vb. IV.

veni vb. IV. A intr. I (despre ființe; mai ales cu determ. locale care indică punctul de plecare, punctul de destinație, traseul sau reperul în funcție de care este orientată deplasarea) 1 A se deplasa spre locul unde se află cineva sau ceva; a merge tot mai aproape de un anumit loc, de o așezare etc.; a se apropia. Vine spre casă. ◊ (repetat, cu val. intensivă sau durativă) Care vine, vine, vine, calcă totul în picioare (EMIN.). ◊ (în corelație cu vb. ca „a se duce”, „a pleca”, „a merge”, exprimă, în mod explicit, o deplasare în sens opus) Badea vine și se duce, dor îmi lasă (POP.). ◊ (constr. cu „de unde”, „dincotro” etc., arată că cineva se întoarce la locul de unde a plecat) Turcii... în vremea războiului, l-au părăsit și s-au dus de unde vinisă (CANT.). Δ expr. A se întoarce (sau a se duce, a pleca etc.) cum a venit, se spune pentru a arăta că cineva nu și-a realizat scopul pentru care a făcut deplasarea. A se duce cum (sau precum) a (sau au) venit, se spune pentru a arăta că banii obținuți fără efort sînt cheltuiți cu multă ușurință. ◊ (la imper., de obicei întărit prin „încoace”, „aici” etc., predomină ideea de amenințare, de provocare, de sfidare) Vie să-și cerce norocul, dacă li s-au urît zilele (ALECS.). Δ Compus (fam.): vino-ncoace (sau vino-ncoa) subst. invar. = (adesea în legătură cu „a avea pe”, „a fi plin de” etc.) atracție, farmec, drăgălășenie. ◊ (cu determ. modale care arată sau sugerează ritmul de deplasare) S-a oprit un moment în loc indignat, derutat, pe urmă vine brusc către ei (CA. PETR.). Δ (constr. cu dat. etic) Tare-mi venea și-mi sosea, Tot din guriță strigînd (POP.). ◊ (cu determ. care arată distanța parcursă) Șapte țări de ai venit (POP.). ◊ (cu determ. care indică sau sugerează mijlocul de deplasare) Vine călare spre cetate un hatman leșesc cu steag alb (ALECS.). ◊ fig. Iarna vine, vine pe crivăț călare (ALECS.). ◊ (cu determ. elem. pred. supl.) Din droaia de copii... vine curajos, mi se așază pe genunchi (STANCU). ◊ analog. (despre fenomene atmosferice, meteorologice) A venit o furtună cu grindină. ◊ ext. (despre corpuri cerești) Ca stelele acelea călătoare ce se zăresc..., fără a ști de unde vin și unde se duc (RUSSO). ◊ (despre vreme; cu determ. ca „bună”, „rea” etc.) După furtună vine și vreme bună (c. NEGR.). ♦ ext. (despre ambarcațiuni) A se deplasa pe apă apropiindu-se (de cineva sau ceva). După cîteva minute, barca veni la vapor cu trei oameni (BOL.). ♦ analog. (despre păsări) A zbura (dintr-un punct mai îndepărtat către unul mai apropiat). ◊ (despre ființe imaginare sau mitologice) Iuții aprigi zburători Vin curgînd de pretutindeni (c. NEGR.). ♦ analog. (despre obiecte) A se deplasa prin aer cu viteză dintr-un punct mai îndepărtat către unul mai apropiat (fiind lansat, azvîrlit). Capriciul obuzului care vine unde nu te aștepți (CA. PETR.). ♦ (cu determ. introduse prin prep. „pe la”, „prin”, „peste”) A merge traversînd, străbătînd un loc, o întindere, o suprafață; a trece (prin...). Iuda veni... prin valea lui losafat (BOL.).** (cu determ. locale în care de obicei alternează „de la” sau „din” cu „la” sau „în”) A merge dintr-un loc în altul, dintr-o parte în alta. Oile... veneau dintr-un mal în cellalt al Milcovului (GHICA). ◊ fig. De la gîndul restauratorilor de a întemeia gramatica română am venit la gramatica latină (RUSSO). 2 (cu determ. locale introduse de obicei prin prep. „din”, „de la” sau constr. cu „de unde”, care indică punctul de plecare; cumulează adesea ideea originii sau provenienței) A se pune în mișcare pentru a ajunge undeva sau la cineva; a proveni din... Vin din cetatea împărătească sau din Asia mică... negustori (IORGA). ◊ ext. Plante venite de la Ecuator. ◊ (în corelație cu „a merge”, „a se duce”) Acest popor... nu v-a întrebat niciodată de unde ați venit și unde vă duceți (EMIN.). ◊ expr. Așa (sau acum) mai vii de-acasă, se spune, aprobativ, cuiva care revine asupra unei hotărîri (considerate greșite) sau care adoptă o atitudine mai conciliantă, mai înțeleaptă etc. A(-și) veni de-acasă = a se dumiri, a se lămuri (asupra unui lucru). Mergi (sau mergeți, să mergi etc.) ori du-te (sau duceți-vă, să te duci etc.), pleacă (sau plecați etc.) de unde ai (sau ați etc.) venit = pleacă (sau plecați etc.) de aici! lasă-mă (sau lăsați-mă etc.) în pace! A-i veni (cuiva) în (ori întru) întîmpinare sau a veni în (ori întru) întîmpinarea (cuiva), a veni înaintea (cuiva) = a) a merge, a ieși înaintea cuiva (pentru a-l primi, pentru a-l întîlni etc.); a întîmpina (pe cineva); b) (și a veni în întîmpinarea a ceva) a precede, a anticipa o idee, o teorie; a răspunde unei întrebări, unei necesități, înainte ca aceasta să fie formulată. ♦ (mai ales despre abstracte) A lua naștere, a rezulta din ceva sau de undeva; a se trage din... Acest sentiment vine pesemne din înălțimea și sublimitatea naturii noastre intelectuale (CAR.). ◊ expr. De aici vine (apoi) (aceea) că... sau de unde vine că... = datorită acestui fapt, pentru acest motiv, din această cauză. ♦ A-și avea originea, obîrșia, proveniența din ceva sau de undeva; a rezulta, a decurge. A denunța abuzurile, a biciui, a strivi răul, ori din care parte ar veni (I. NEGR.). ◊ (despre limbi sau despre elemente ale unei limbi) Numele localității vine de la un nume de persoană. ♦ (înv.; despre dispoziții, hotărîri etc. oficiale) A emana. Legea vine de la parlament. 3 (de obicei cu determ. locale introduse prin prep. „la”, „pînă în”, „în” etc. care indică punctul de sosire) A ajunge, a sosi într-un anumit loc; a descinde, a se opri într-un anumit loc (care reprezintă punctul final al deplasării). Într-o iarnă... venise la Iași o trupă de actori despre care se dusese vestea (BRĂ.). ◊ expr. A-i veni (cuiva) iapa la hăț = a se schimba împrejurările în favoarea cuiva. A veni pe (sau în) lume = a) a se naște; b) (bis.; și a veni cu trup; despre Iisus Hristos) a lua trup de om; a se întrupa. A veni alba în sat = a se lumina de ziuă. A(-i) veni la țanc (sau la pont) = a sosi la timp. A veni la mijloc = a interveni, a intra în acțiune. A veni fără vistavoi = a sosi (undeva) pe neașteptate. A-i veni (cuiva) cuțitul la gît (sau mucul la deget) = a ajunge într-o situație grea, dificilă, a fi în primejdie; a ajunge la limita răbdării. A(-i) veni (cuiva) în (sau întru, spre) ajutor = a interveni (grabnic, prompt) pentru a ajuta pe cineva; a sări în ajutorul cuiva; a fi de folos cuiva. La o vreme de nevoie,... noi ți-om veni într-ajutor (EMIN.). A veni în ajutorul (a ceva sau a cuiva) = a aduce argumente în sprijinul unei idei, al unei teorii, al unui principiu etc. sau al unei persoane care susține anumite teorii, idei etc. A veni deasupra = a deveni învingător. A(-i) veni (cuiva) la (ori în) mînă sau a veni pe (ori în, la) mîna (ori mîinile) (cuiva) = a ajunge la discreția, la dispoziția, în puterea cuiva; a depinde de cineva. A(-i) veni (cuiva) drăguș la căuș, se spune, ca amenințare, celui care te-a nemulțumit și pe care-l vei pedepsi. A-i veni (cuiva) (Moș) Ene pe la gene = a i se face somn; a începe să moțăie. A(-i) veni de hac = a) a pedepsi sau a face inofensiv pe cineva care provoacă necazuri, supărări, nemulțumiri; b) a depăși, a învinge o dificultate, un obstacol etc. ♦ (despre obiecte, mai ales despre mărfuri; adesea cu determ. introduse prin prep. „din”, „de la”) A ajunge la destinație; a fi adus undeva. Ridică halba: golesc băutura cîteșitrei și mai vine un rînd (GÎRL.). ◊ expr. A veni la (sau în) mîna (sau mîinile) (cuiva) ori a-i veni (cuiva) la (sau în, sub, a) mînă = a ajunge în posesia, în stăpînirea cuiva. A-i veni cuiva cărți = a trage sau a-i cădea cărți bune (potrivite pentru a cîștiga la jocul de cărți). ◊ (despre înștiințări, mesaje, scrisori etc.; adesea cu determ. introduse prin prep, „din”, „de la”; de obicei constr. cu dat. pron. person.) I-a venit răspuns Că dușmanii țării... Năvălesc grămadă (IOSIF). ◊ expr. (înv.) A-i veni mazilie = a fi mazilit, înlăturat de la domnie. ♦ (despre publicații periodice) A fi difuzat, a ajunge (periodic) undeva. Presa îi venea destul de regulat. ♦ (despre lumină, sunete, mirosuri etc.; adesea constr. cu dat.) A se propaga prin spațiu pînă într-un anumit loc; a se face perceput, simțit. Văzu tufișuri mari și-i veni un miros adormitor de iarbă (EMIN.). ◊ (cu determ. introduse de obicei prin prep. „de la”, „din”) Lumina vine de la o curte interioară (RALEA). ◊ expr. A veni la (sau în) urechile (sau cunoștința) ori a-i veni (cuiva) la urechi = (despre știri, zvonuri etc. sau, ext., despre fapte, întîmplări etc.) a ajunge la cunoștința cuiva; a deveni cunoscut. A-i veni (cuiva) muștarul la nas v. muștar. 4 (cu determ. nume de persoane sau echivalente ale acestora, introduse de obicei prin prep. „cu”) A însoți, a întovărăși, a acompania (pe cineva) sau a fi însoțit, întovărășit, acompaniat (de cineva). Nu te teme de nimic și vino cu mine în această pădure (FIL.). ♦ (de obicei cu determ. nume de obiecte) A aduce cu sine. Mai apoi, vine unul cu împletituri, altul cu un car de roate (SLAV.). ◊ expr. A juca pe vine (sau pe venite) = (la unele jocuri de cărți) a juca pe datorie, în contul banilor care vor fi aduși ulterior. ♦ analog. (cu determ. nume abstracte, de acțiuni etc.) A fi mesagerul, purtătorul a ceva.. Vine cu știri de la stăpînul său (SADOV.). ♦ (cu determ. care indică idei, proiecte, propuneri etc.) A prezenta, a propune, a susține. A venit cu un plan de dezarmare (TIT.). 5 (pop.; despre ființe; de obicei cu determ. introduse prin prep. „asupra”, „peste”, „împotriva”) A se repezi asupra cuiva sau peste ceva cu intenții dușmănoase agresive. Cine sînt eu, măi, de vii asupră-mi cu bastonul? (BOL.). ♦ ext. (pop.; despre vehicule sau despre conducători de vehicule) A lovi, a izbi (intrînd în coliziune cu...), a da peste... A văzut cum a venit camionul peste copac. ♦ A se năpusti, printr-o acțiune militară asupra dușmanului, asupra unui loc deținut de acesta etc.; a pătrunde în număr mare (și pe neașteptate) pe un teritoriu străin cu scopul de a-l cotropi, de a-l jefui etc. Turcii au venit cu oaste asupra Ardealului (XEN.). ◊ expr. (Doar) nu vin turcii (sau tătarii) ori (doar) nu vin turcii, nici tătarii, se spune pentru a potoli pe cineva prea grăbit sau alarmat, înfricoșat fară motiv. ♦ (mai ales despre animale sau păsări de pradă) A se năpusti pentru a fura, a ucide (pe cineva) sau a distruge, a devora (ceva). Lăcustele călătoare... ne vin în mod periodic din sudul Rusiei (ENC. AGR.). 6 (determ. prin „ înăuntru” sau prin alte determ. locale care indică un spațiu delimitat sau considerat ca atare și introduse de obicei prin prep. „în”) A intra în...; a pătrunde undeva. Țăranul veni în curtea palatului și ceru să vorbească cu împăratul (POP.). ♦ ext. (urmat de determ. introduse de obicei prin prep. „prin”, „în”) A pătrunde printr-o deschizătură, printr-o crăpătură, printr-un spațiu îngust, delimitat etc. Odăile erau mari... întunecoase prin faptul că lumina le venea prin mijlocirea unui geamlîc (CĂL.). 7 (determ. prin „afară” sau prin alte determ. locale introduse de obicei prin prep. „din”) A ieși, a trece din interior spre exterior sau dintr-un mediu în altul. Veni repede afară și se duse să deschidă poarta. 8 (de obicei cu determ. introduse prin prep. „la” sau în dat.) A se deplasa la cineva (acasă) pentru a-l vedea, a-l ajuta etc., a merge (în mod repetat) undeva; a vizita. Fecioară blondă ca spicul cel de grîu, Veneai la mine noaptea ca nimeni să te vadă (EMIN.). ◊ (cu precizarea „în vizită”) Foarte mulțămit... prinse încredere către noua sa mumă și veni din nou în vizită (EMIN.). ◊ (urmat de determ. introduse de obicei prin prep. „pe la” sugerează imprecizia momentului sau a duratei vizitei) Ceea ce vreau nu-ți pot spune aici... Trebuie să vii pe la mine (REBR.). 9 (de obicei cu determ. introduse prin prep. „la”, care indică întruniri, manifestări publice etc.) A merge pentru a asista, pentru a participa la ceva; a lua parte (la...), a fi de față (la. ..). Va fi o ședință de inițiere la care poate veni oricine (PHIL.). 10 (de obicei însoțit de prop. finale) A se înfățișă, a se prezenta la cineva, înaintea cuiva sau undeva (cu un anumit scop, cu o anumită intenție). Veniră creștinii din satele vecine să spună că pe hotarul lor se iviră boi străini (AGÂR.). ◊ (cu determ. modale, elem. pred. supl.) Ca sorbită de vîntul turbat, așa veni de cătrănită (DELAVR.). ◊ (cu determ. ca „în vis”, „în somn” etc.) Astă-noapte veniră dumnezeii voștri la mine și mă certară foarte rău (ALEXAN.). ◊ (la prez.ind. pers. 1 și 4, precedînd vb. ca „a spune”, „a zice”, „a întreba, ca formulă protocolară de a se adresa, de a relata ceva etc.) Viu să-ți adresez și felicitările și expresia simpatiilor mele (ALECS.). ◊ expr. A veni pe capul cuiva = a cauza cuiva suferințe, necazuri etc. Bine ai (sau ați) venit (sănătos sau sănătoși), formulă de salut cu care este întîmpinat un oaspete. Bine că ai (sau ați etc.) venit, formulă prin care se evidențiază mulțumirea față de oportunitatea sosirii cuiva. A veni la ușa (sau la pragul) (cuiva) sau a-i veni (cuiva) la ușă = a se prezenta la cineva pentru a-i cere ospitalitate, ajutor, bunăvoință. A veni ca la borș, se spune despre o persoană care, prezentîndu-se undeva, pleacă în grabă, fară explicații. A veni (undeva) după cineva (sau ceva) = a căuta pe cineva sau ceva în locul unde se află, se adăpostește, se ascunde. A veni în numele cuiva = a) (și a veni din partea cuiva) a se prezenta undeva ca trimis, ca reprezentant al cuiva; b) a se prezenta (undeva) dîndu-se drept altcineva și uzînd, prin înșelăciune, de autoritatea acestuia. ◊ ext. (cu acc.pe ideea determinării unei acțiuni sau a intervenției într-o acțiune, într-un proces) Realitatea, cea mai aprigă dușmană a închipuirei, vine de se pune necontenit dinaintea ei (ALECS.). ◊ fig. Pe mii de drumuri umbre se ridică Și parcă vin să fure parfumul florilor (DENS.). ♦ A se adresa cuiva, a solicita ceva cuiva. Să nu mă lași!... Viu la tine sigur că n-ai să mă refuzi (CAR.). ♦ (despre bolnavi) A consulta un medic. Mai mulți bolnavi au venit la cabinetul medical. ♦ (pop.) A se prezenta la o persoană de sex feminin pentru a o cere în căsătorie. ♦ (jur.; de obicei cu determ. ca ”înaintea„, ”spre înfățișare„, ”de față„, ”la judecată„) A se înfățișa (ca parte) în fața unei autorități judiciare sau a unui organ de justiție; a compărea. Veneau pentru vechi procese – cu multă îndoială față de judecățile vremelnice (SADOV.). ◊ expr. A veni cu jalba în proțap v. jalbă. ◊ ext. (despre plîngeri, reclamații etc.) Vinind pîrîre nencetată, Vru să știe cu temei de sînt Oare acele toate adevărate (BUD.). ♦ A se alătura cuiva, a trece de partea cuiva; a deveni asociat, partener, adept. Sînt dușmănit de Măria sa... și totuși vii cătră mine (SADOV.). II (mișcarea se realizează pe verticală) 1 (de obicei determ. prin ”jos„, ”la vale„) A se deplasa de sus în jos (pe o suprafață); a se lăsa în jos; a coborî. Vine domol la vale un călăreț tînâr (CAR.). ♦ A cădea (cu viteză) de la oarecare înălțime. O pană veni de sus învîrtejindu-se repede și căzu (SADOV.). ◊ (despre precipitații atmosferice) De-ar veni o răpăială de ploaie... Să vină și să treacă repede (STANCU). ◊ (despre lumină sau despre întuneric) Venea din cer pe cîmp amurgul (GOGA). ◊ (urmat de determ. introduse prin prep. ”pe„, ”peste„ etc., care indică locul căderii; intervine adesea și ideea de lovire sau de izbire cauzată de cădere) Copacul a venit peste mașină. ◊ expr. A veni în vale = (despre porțiuni de teren) a se surpa, a se prăbuși, a aluneca. ♦ (relig.; despre divinități) A se stabili printre oameni, în lume; a coborî (din cer) peste lumea pămîntească. Veți lua putere venind Duhul Sfînt preste voi (BIBLIA 1688). ♦ (despre necazuri, suferințe etc.) A se abate, a cădea asupra cuiva sau a ceva. Pentru legea noastră și credință vom răbda tot răul ce ne va veni asupră (DOS.). ♦ (și a veni de sus) A proveni de la o autoritate superioară, de la cineva cu prestigiu, de la Dumnezeu etc. ♦ (pop.; despre ființe; urmat de determ. ca ”în mînă„, ”în nas„, ”pe brînci„, care indică partea corpului care intră în contact cu locul căderii) A cădea la pămînt, a-și pierde poziția verticală. Unealta căzu: omul veni... pe spate (SADOV.). 2 (pop.; despre ființe; cu determ. ca ”în sus„, ”sus„, ”în vale„) A se îndrepta în sus (spre un loc mai ridicat), a se deplasa dintr-un loc mai jos (sau din josul apei) către unul situat mai sus (sau în susul apei); a (se) urca, a (se) sui. Rugă... să vină puțin sus spre a-i pune pe hîrtie unele scurte sfaturi (CĂL.). ◊ ext. Mașina a venit la deal cu greutate. 3 (despre corpuri, materii) A se ridica deasupra (apei); a ieși la suprafață. Lava venită din adîncurile vulcanului. ◊ expr. A veni la iveală (sau la arătare) = a se da pe față, a fi dezvăluit, a se arăta. III (despre ființe; de obicei cu determ. modale ca ”mai„, ”înapoi„) 1 A se întoarce în locul de unde a plecat; a merge din nou unde a mai fost; a reveni. Dintr-o întîmplare neașteptată, omul venise înapoi devreme (SADOV.). ◊ (în constr. neg.; cu referire la moarte, considerată ca o plecare fără întoarcere) Eu voi pleca... pe-o cale depărtată, De unde nu mai vine acel ce a plecat (BOL.). ◊ (în corelație cu ”a se duce„, ”a pleca„, ”a merge„ etc.) Cînd pleci, să te-nsoțească piaza bună... Cînd vii, pășește slobod (ARGH.). ◊ (urmat de determ. introduse prin prep. ”de la„, ”din„, care indică locul de desfășurare a unor activități, a unor îndeletniciri etc. sau activitățile, îndeletnicirile ca atare) Mirii veniseră de la biserică și se așezaseră între cei doi nuni (VOIC.). Δ expr. A veni de la biserică, se spune, ironic, despre cineva care se întoarce beat acasă. ◊ (cu determ. modale sau elem. pred. supl.) Educat la Paris, vine în țară plin de iluzii reformatoare (CONST.). ◊ fig. Cele ce trec nu mai vin, nici să-ntorc (COSTIN). Δ expr. A-i veni (cuiva) numai numele = a muri undeva, departe de locul de unde a plecat, a locuit. ♦ (despre obiecte) A fi adus înapoi undeva, a fi returnat cuiva. Scrisorile mi-au venit înapoi. ◊ expr. A veni la loc = (despre obiecte, despre părți ale lor etc.) a se întoarce în locul inițial; a(-și) recăpăta poziția inițială. Din cauza mișcării mașinii, scaunele se deplasau în față și veneau la loc. 2 (mai ales despre păsări) A se întoarce din migrație. Pe unde-ați fost și voi străine, Veniți, dragi păsări, înapoi! (COȘB.). 3 A se întoarce la o stare anterioară; a redobîndi o stare, o situație anterioară. Această mare vindecare a pocăinții, ca prin mijlocul ei să vie iară la cinstea cea dintîi (ANTIM). ◊ expr. A-și veni în chef = a-și recăpăta buna dispoziție, voia bună. A-și veni în fire = a) a-și recăpăta forțele, vigoarea, vitalitatea; a se restabili (după o stare de slăbiciune, de depresie, de epuizare etc.); b) a-și reveni dintr-un șoc, a-și recăpăta cunoștința în urma unui leșin, a unei crize etc.; a se trezi, a se dezmetici dintr-o stare de toropeală, de amețeală, de leșin etc.; c) a-și recăpăta cumpătul, stăpînirea de sine, a-și restabili starea psihică normală (după un moment de spaimă, de furie, de uluire, de descumpănire etc.); d) a-și redobîndi capacitatea de judecată, de discernămînt (renunțînd la idei, la intenții sau la fapte nepotrivite, neîngăduite, condamnabile); a-și da seama, a înțelege, a se lămuri (în legătură cu o situație). ♦ (despre forță, putere, simțuri etc. ale oamenilor) A se reface, a se restabili. Unsei și pe orb și îi veni vederile ca mai nainte (ISP.). ◊ expr. A-i veni (cuiva) puterea (sau firea, răsuflul) = a se trezi, a-și reveni dintr-o stare de leșin, de amețeală etc. A veni în viață = a se întoarce la viață, a învia. A-i veni (cuiva.) fața (la loc) v. față. A-i veni (cuiva) inima la loc v. inimă. A-i veni (cuiva) mintea (sau mințile, minte) (acasă sau la loc, la cap, în cap) v. minte. A-i veni (cuiva) sufletul la loc v. suflet. IV 1 (înv.,pop.; despre ape; de obicei cu determ. locale sau modale) A curge (la vale) (în cantitate mare). Se auzea răsunînd glasul unui pîrăuaș ce venea... din deal în vale prăvălindu-se (CR.). ♦ ext. A se revărsa. Cînd puhoiul vine... tîrăște nu numai ce-i pe șosea, dar și casele înalte (CA. PETR.). ◊ expr. A-i veni (cuiva) apa (sau apă) la moară sau a veni apă (sau apa) (și) la (sau pe) moara cuiva v. apă. ♦ (despre ape curgătoare; cu determ. introduse mai ales prin prep. ”din„) A izvorî. Pîrîul vine din munți. ♦ (de obicei cu determ. introduse prin prep. ”în„) A se vărsa. Dunărea vine în mare. ♦ (și a veni la matcă sau la vad) A reintra în albie după vărsare. ♦ (pop.; adesea cu val. incoativă) A curge (la un robinet, pe o țeavă, într-o instalație etc.). Din cauza defectării unei instalații, nu a venit apa caldă. 2 (pop.; despre lichide organice) A se scurge. De pe frunte, sîngele îi venea în ochi. V 1 (cu determ. introduse mai ales prin prep. ”pînă la„, ”la„, ”în„) A ajunge pînă la nivelul...; a avea ca limită. Pantalonii îi veneau pînă la glezne. ◊ expr. A nu-i veni (cuiva) nici la degetul cel mic = a nu se putea compara (cu cineva) din cauza inferiorității în care se află. A veni la măsură = a ajunge la măsura, la mărimea prestabilită sau potrivită. A veni cotul la măsură sau a veni tafta la cot = a se nimeri; a se potrivi. A-i veni (cuiva) apa la gură (sau la gît) v. apă. 2 (pop.; despre obiecte, bunuri etc.) A fi evaluat ca mărime, ca greutate, ca volum (în unități corespunzătoare). Pui de cîntărește oala... Venea trei oca și ceva (BRĂT.). ◊ (cu un compl. indirect introdus prin prep. ”de„, ”la„, ”pe„ care indică distribuția) Noi sîntem aici douăzeci... și ne vine pe fiecare doi miei (AGÂR.). 3 (pop.; despre mărfuri) A fi evaluat ca preț, a prețui, a costa, a ajunge. A întrebat cît vine kilogramul de roșii. 4 (înv.; despre oameni) A ajunge (cu numărătoarea) la numărul de... A numărat oștenii și a venit pînă la o sută. 5 (înv., pop.) A ieși, a rezulta în urma unui calcul. Adăugăm doi la șapte și vine nouă. ♦ A se cuprinde, a intra, a merge. Doi în opt vine de patru ori. VI (de obicei cu determ. modale care indică un reper spațial; exprimă ideea de așezare, deplasare în spațiu) 1 (despre forme de relief, repere geografice) A fi situat, a se afla, a se găsi undeva (prin raportare la...). Versantul dinspre sat al muntelui... vine în fața răsăritului (BĂLC.). ♦ (despre drumuri, hotare etc.) A avea traseul (din direcția..., cu începere din..., pînă la...). O improvizare de bîlci pe șoseaua care vine de la Piatra (IBR.). ♦ (despre construcții, despre părți ale unei construcții etc.) A fi amplasat, așezat pe un anumit loc, într-o anumită poziție. Unde vine Banca Națională? ♦ (despre obiecte sau despre componente ale unui ansamblu, ale unei instalații etc.) A avea un loc determinat în cadrul unei structuri, al unei organizări, al unui întreg etc. ◊ expr. A(-i) veni cuiva (ceva) la îndemînă = a fi îndeajuns de aproape (de cineva) pentru a putea fi ușor de atins, de luat, de mînuit; ext. a-i fi cuiva ușor, comod, convenabil etc. (de făcut) ceva. A-i veni cuiva peste mînă (ceva) = a fi prea departe pentru a fi ușor de atins, de luat, de mînuit de către cineva; ext. a-i fi cuiva greu, incomod, neconvenabil, neplăcut (să facă) ceva. 2 (mai ales cu determ. modale ca ”bine„, ”frumos„, ”de minune„) A i se potrivi, a-i ședea; a-l prinde. Hainele noi îi veneau foarte bine. VII 1 (de obicei cu determ. care indică rangul, instituția, domeniul) A prelua, a primi (ca succesor) funcția, împuternicirea de... Venind din nou la domnie,... începu cu un mare măcel al boierilor (IORGA). ◊ expr. A veni la putere (sau la guvern, la guvernare) = (despre șefi de state, guverne, formațiuni politice) a prelua puterea (politică) într-o țară. Singurul partid care nu are nici un interes imediat de-a veni la guvern... e cel conservator (EMIN.). ♦ (despre oameni; cu determ. introduse prin prep. ”la„ sau ”în„) A luat în primire o slujbă, un post (de conducere); a se angaja într-un serviciu; a avea o îndeletnicire. A venit la institut de trei ani. ◊ expr. A veni în serviciul cuiva = a se pune în serviciul cuiva, a-și oferi cuiva serviciile. 2 (înv., pop.; mai ales despre bunuri, proprietăți etc.) A i se cădea, a i se cuveni, a i se atribui (prin partaj) ca moștenire, ca zestre, ca recompensă etc. Le-a venit cîte două mii partea fiecăruia. Ce-i drept, au și muncit (GHICA). VIII (despre ființe; adesea cu determ. care indică elem. precedent față de care se face raportarea) A urma (imediat) după altcineva sau după altceva (în spațiu sau în timp); a merge, a păși după cineva sau după ceva; a succeda. Fluturi mulți, de multe neamuri, vin în urma lui un lanț (EMIN.). ♦ (despre fapte, întîmplări, sentimente etc. ale oamenilor) Știe marele poet că... apoi vin reflecțiile (RUSSO). ♦ A urma în grad sau în rang după...; a fi situat pe o anumită treaptă, într-o ierarhie după... Logofătul cel mare... are sub sine mulți logofeți. Logofătul al doilea vine după el (PER.) ♦ (pop.; de obicei cu determ. introduse prin prep. ”după„) A se însoți cu cineva (căsătorindu-se); a urma (pe cineva) în vederea căsătoriei. E muiere bună, ne iubește și chiar a zis c-ar veni după d-ta, tată (POP.). ♦ A urmări (pe cineva) (pentru a-l supraveghea, pentru a-l ajunge, pentru a-l prinde etc.); a se călăuzi după un indiciu, după o urmă etc. Dihania de lup adulmecă și vine după fum (CR.). ♦ A urma învățăturile, îndrumările etc. cuiva, a asculta de..., a proceda conform cu...; ext. a adera la ceea ce întreprinde cineva, a fi alături de cineva (într-o acțiune). Veniți după mine și vă voi face pescari de oameni (BIBLIA). B intr. I 1 (despre evenimente, situații, întîmplări etc.) A se produce, a avea loc, a se întîmpla; a se petrece, a se realiza; a surveni, a interveni. Circulă zvonul că în curînd va veni răsturnarea rînduielii de acum (DAN). ◊ expr. Nu știi cum vine păcatul, se spune pentru a exprima resemnarea în legătură cu viitorul imprevizibil sau îndemnul la prudență, la prevedere. A veni vorba de... (sau despre..., că...) = a fi adus, pus, luat în discuție; a se vorbi (printre altele) despre... Așa (sau cum) vine vorba (sau vorbirea) = așa se vorbește, așa se spune, așa umblă vorba. A înțelege (sau a pricepe, a vedea) cum vine vorba cuiva (sau vorba asta) = a sesiza sensul, nuanța, aluziile din spusele cuiva. ♦ (despre oameni) A se ivi, a apărea (în timp). O personalitate... vine într-o vreme în care talentul și predispozițiile artistice nu se au singure în vedere (OPR.). 2 (despre timp sau despre unități, intervale, perioade de timp) A începe să se desfășoare; a deveni actual; a sosi. Veni timpul de plecare în străinătate (ALECS.). ◊ (în legătură cu intervale de timp determinate, părți ale zilei, anotimpuri etc. realizează deseori constr. cu val. de loc.vb.) Cînd a venit toamna, s-a dus și ea cu frunzele (SADOV.). ◊ expr. A(-i) veni (cuiva sau la ceva) vremea (sau vremurile, timpul) = a sosi pentru cineva sau pentru ceva prilejul așteptat, momentul favorabil. Vine (ea) și vremea aceea, se spune pentru a exprima convingerea că ceea ce este așteptat se va împlini. A veni împlinirea vremii = a împlini timpul stabilit. Nu știi (sau mai știi) cum vine (sau veni) vremea ori așa vine vremea, se spune pentru a evidenția caracterul imprevizibil sau accidental al unor situații sau întîmplări la un moment dat. Vine (sau a venit, va veni etc.) (și) vremea (sau ziua) mea (sau a ta, a lui etc.) ori ceasul meu (sau al tău, al lui etc.), se spune pentru a atrage atenția că este inevitabil momentul favorabil cuiva, al aprecierii, al recompensării sau al pedepsirii (cuiva). A(-i) veni (cuiva) ceasul (sau vremea) = a) a ajunge la capătul vieții, a se afla în pragul morții; b) a-i sosi timpul să se căsătorească; c) a-i sosi timpul să nască. I-a venit vremea, dar nu i-a venit ceasul, se spune a) despre o femeie însărcinată ajunsă la termenul nașterii, dar așteptínd declanșarea acesteia; b) despre o fată de măritat care nu și-a găsit încă pretendent. A veni rîndul (cuiva) sau a veni rîndul (pentru ceva), a veni la rînd v. rînd. ♦ (despre unități de timp, date, termene calendaristice, sărbători) A urma la rînd (în conformitate cu periodicitatea specifică). Nici nu bagi de seamă cum vine Crăciunul (DAN). ◊ (bis.; în prop. atrib. care capătă valori semantice echivalente cu ”veșnic„, ”de apoi„) În viața ce-o să vie, ca-n viața trecătoare... tot vesel am a fi (BOL.). ♦ A avea ca limită finală, a ajunge pînă la data (de...). Documentele bisericii vin pînă la anul 1780. ♦ (pop.; despre zile, evenimente, ocazii festive, sărbători etc.; cu determ. introduse prin prep. ”în„, ”la„) A se nimeri, a cădea la o anumită dată, într-o anumită zi sau perioadă; a se afla, a fi într-un anumit moment; a pica. Anul acesta Sfîntul Gheorghe vine după Paște. ◊ (pop.; despre unități ale timpului) A se încheia, a se împlini. Mă muncesc de vine-un an Să fac din pelin sahar (POP.). II unipers. (de obicei cu un compl. în dat.) 1 (despre stări fiziologice sau psihiatrice, simptome de boală etc.) A cuprinde, a apuca, a pune stăpînire pe cineva. Îmi veni atunci o grozavă strîngere de inimă (GAN.). ◊ expr. A-i veni (cuiva) lacrimile (sau lacrimi) (în ochi) = a i se umezi ochii, a începe să plîngă. A(-i) veni (cuiva) pe buze (sau pe limbă) (ceva) = a avea impulsul, pornirea de a rosti ceva, de a spune, de a da glas. (Tot) ce îmi (sau îți, îi etc.) vine la (sau în) gură sau cîte îmi (ori îți etc.) vin la (sau în) gură = (în legătură cu vb. ca ”a zice„, ”a spune„ etc.) fără a alege, a selecta cuvintele (fiind sub impulsul unei stări emoționale de moment). Cum (sau oricum) îi (sau îți etc.) vine la gură = (în legătură cu vb. ca ”a ocărî„, ”a batjocori„, ”a blestema„) în termeni duri, brutali, violenți. A-i veni (cuiva) acru = a-i displace, a se sătura de ceva; a i se acri. A-i veni (cuiva) o nebuneală (sau pandaliile) să... = a i se năzări să... Îmi (sau îți, îi etc.) vine nebunie (sau vin pandaliile), se spune pentru a exprima enervarea, agasarea în legătură cu ceva. Să-i vină dambla (sau damblaua, nebunie), se spune pentru a exprima surprinderea, uluirea, mirarea (în legătură cu o situație, o întîmplare neplăcută). A-i veni (cuiva) dracii = a deveni îndărătnic, nereceptiv, furios. A-i veni cuiva pe cineva = a se supăra, a se mînia, a avea necaz pe cineva. A-i veni cuiva ceva = a i se face de ceva. A-i veni (cuiva) o toană (sau toanele) v. toană. ♦ (precedat de ”cum„, ”cînd„, ”unde„ etc.; constr. cu dat. pron.pers.) A găsi de cuviință, a crede potrivit, necesar (la un moment dat); a vrea. Poate să se plimbe cînd îi vine cheful. ◊ expr. A-i veni (cuiva) la socoteală (să..., ca să..., de..., de a..., a...) = a-i fi bine (să...); a-i fi pe plac, comod, convenabil (să...); a-i fi (cuiva) la îndemînă (să...), a găsi momentul prielnic (să...). A-i veni (cuiva) bine cu... (sau că...) = a-i produce mulțumire, satisfacție (că...), a-i face plăcere (că...). A-i veni (cuiva) ușor (sau lesne, cu înlesnire) (să..., a...,dea...) = a-i fi, a i se părea ușor, simplu (să...). A nu-i veni (cuiva) să... = a-i fi, a i se părea greu, anevoios (să...); a-i fi, a i se părea dezagreabil, plăcut (să...); a-i fi imposibil (să...); a nu-i conveni. A-i veni (cuiva) bine (să..., ca să..., de..., de a..., a...) v. bine. A(-i) veni (cuiva) (cu) greu (să..., a..., de...) v. greu. 2 (cu sub. gram. ”gîndul, ideea„ etc. sau, impers., determ. prin ”în gînd„, ”în minte„, ”în cap„ etc., cu care formează loc.vb.) A-i trece cuiva prin minte, a găsi de cuviință, a socoti potrivit să...; a gîndi. I-a venit ideea să-și facă testamentul. ◊ expr. A(-i) veni (cuiva) în cap = a) (și a-i veni cuiva în amintire, în memorie, în gînd) a-și aduce aminte, a-și aminti (de ceva); b) a-și da seama de..., a realiza că..., a înțelege necesitatea de a... Cum îi vine în (sau la) minte (ori în gînd) = după bunul plac. A nu-i veni (cuiva) nici (măcar) în (sau prin) minte = a nu considera ceva ca acceptabil, plauzibil, realizabil etc.; a socoti, a considera ceva de neconceput, inacceptabil, irealizabil. (Nu știu) ce-mi (sau ce-i, ce ne etc.) vine (sau veni, a venit) (mie sau lui, nouă etc.) (în minte sau în gînd) (de...), se spune (adesea cu val. exclam.) pentru a atrage atenția asupra caracterului neașteptat, neobișnuit, surprinzător al faptelor sau al situațiilor relatate. Ce-ți (sau ce-i) veni? ori ce ți-a (sau i-a etc.) venit?, se spune, cu nuanță de reproș, pentru a exprima nedumerirea, surprinderea, nemulțumirea în legătură cu afirmațiile, cu atitudinea sau cu faptele neobișnuite, nepotrivite, nesăbuite ale cuiva. C intr. I 1 (cu determ. introduse prin prep. ”la„, ”în„ etc.) A ajunge, a se vedea, a se pomeni într-o anumită situație, într-o anumită stare. La atîta fățărnicie... au venit pornirile unor oameni (BOJ.). ◊ expr. A veni în contact (sau în atingere) (cu...) = a) a ajunge în nemijlocită apropiere, în vecinătate cu...; a se atinge de...; b) a ajunge să aibă relații, raporturi, datorită vecinătății, cu...; c) a ajunge să cunoască, a fi influențat, informat de... A veni în contradicție (sau în contrazicere, în conflict, în opoziție, în luptă etc.) cu... = a fi în dezacord, în discordanță cu...; a fi opus, contrar cu... ♦ (pop.; despre plante) A face, a produce rod; a rodi. Verdețuri care vin primăvara. ◊ expr. A veni pe rod = (despre vie, pomi fructiferi) a începe să rodească. ♦ (înv.; pop.; cu precizări ca ”în vîrstă„, ”la anii„ etc., urmate de determ. gen. sau introduse prin prep. ”de„) A împlini o anumită vîrstă. Veni în vîrstă de măritat. ♦ expr. A(-și) veni la (sau în) vîrstă (sau deplină vîrstă, vîrstă legiuită, măsura vîrstei, vîrstă anilor) = a deveni major, a ajunge la majorat. A veni în vîrstă (sau la vreme) de (adînci) bătrînețe sau a veni mai la vîrstă = a îmbătrâni (foarte tare), a deveni (foarte) bătrân. A veni la sfîrșitul vieții (sau anilor) = a muri. A veni pe... = (urmat de determ. numerice) a fi pe punctul de a împlini vîrsta de...; a merge pe... Fata venea pe șapte ani. 2 (înv.; cu determ. care indică opinii, păreri, decizii, hotărîri) A cădea de acord, a conveni; a adopta. ◊ expr. A veni în pofta cuiva = a face cuiva pe plac. A veni la tocmeală (sau la împăcăciune, la consens etc.) (cu...) = a se înțelege, a cădea de acord (cu...). 3 (înv.,pop.; constr. cu dat. pron.pers.) A-i părea, a-i face impresia de... Aceste vorbe i-au venit omului cam ciudate. II (cu val. de semiauxil. de aspect, exprimă caracterul potențial al unei acțiuni; constr. cu dat. pron.pers.; mai ales urmat de un alt vb. la conjunct.) A avea pornirea, dorința de a... (sau să...), a se simți în măsură să... Era atîta ușurare în ce-i spunea bătrína, încît nu-i venea să creadă (AGÂR.). III (cu val. de semiauxil. de modalitate, exprimă caracterul iminent al unei acțiuni; urmat de un alt vb. la indic, introdus prin conj. ”de„, ”și" sau la conjunct, sau la inf.) A fi pe punctul, în situația de...; a ajunge pînă la punctul (de) unde... Fumul vine de se depune pe horn. D intr. (cu funcție de vb. cop.; cu nm.pred. care indică modalitatea sau relația) 1 (înv., pop.) A fi. Ia să vedem, cam cum ar veni trebușoara asta? (CR.). ◊ Loc.vb. A veni rudă (cu...) sau a-i veni (cuiva) rudă = a se înrudi (cu...). Ne vine cam rudă. I-a fost Costache tutor (CĂL.). ◊ expr. Cum vine (și) (vorba sau treaba) asta, se spune pentru a arăta nedumerirea, mirarea sau iritarea cuiva care pretinde o explicație pentru o întîmplare, pentru o afirmație sau o faptă a cuiva. 2 (pop.) A deveni, a se face. A venit copilul flăcău mare. E (înv., pop.; cu funcție de vb. auxil., realizează o formă a diatezei pas.) Ciocul... este aci relativ mare și vine așezat ca la pripoane, imediat sub vârf (ANTIP.). • prez. ind. vin, (înv.,pop.) viu; conjunct. pers. 1 să vin, (înv., pop.) să viu, pers. 3,6 să vină, (înv., pop.) să vie; imper. pers. 2 vino, (pop.) vină; ger. venind, (înv.,pop.) viind; part. venit. /lat. venīre.