EXCEPȚIE ~i f. 1) Abatere de la normele generale. ◊ Cu ~a (cuiva sau a ceva) în afară de (cineva sau ceva); exceptând. Fără ~ fără deosebire. De ~ care constituie o excepție; excepțional. 2) jur. Mijloc de apărare fără a examina cauza sau fără a o trimite spre examinare altui organ. [G.-D. excepției; Sil. -ți-e] /<fr. exception, lat. exceptio, ~onis