HATÎR, hatîruri, s. n. 1. Plăcere, poftă, plac. ◊ Expr. Pentru (sau de, mai rar în) hatîrul (cuiva sau a ceva) = de dragul (cuiva sau a ceva); pentru a face plăcere (cuiva). Făcurăm plăcintei cuvenita cinste, în hatîrul, mai cu samă, al cotnariului nou sosit. HOGAȘ, DR. 281. Să-mi dau eu liniștea mea pentru hatîrul nu știu cui? CREANGĂ, P. 252. N-am să șez aici toată noaptea pentru hatîrul tău! ALECSANDRI, T. I 115. (Învechit) De hatîrul (unui lucru) = mulțumită, datorită, grație (unui lucru). Sub domnia celui de pe urmă grec, tată-său s-a făcut vornic de hatîrul unei plăcinte ce a trimis la masa domnească. ALECSANDRI, T. 141. A strica hatîrul (cuiva) = a strica pofta, cheful sau plăcerea (cuiva). Spînul, neputîndu-le strîca hatîrul, cheamă pe Harap-Alb. CREANGĂ, P. 231. 2. Favoare, grație, concesie; serviciu. Domniță, bietul Mură îți cere un hatîr. GALACTION, O. I 73. Cînd era micuț, dezmierdatul ei era pentru dînsul culmea fericirii; acuma o singură sărutare e pentru mă-sa un hatîr. La TDRG. ◊ Expr. A face (cuiva) un hatîr = a acorda (cuiva) o favoare sau un privilegiu; a satisface (cuiva) o dorință sau un capriciu. Asemenea hatîruri sau chiverniseli se făceau numai pe seama unui om și pe timpul vieții sale. ODOBESCU, S. II 33. ♦ (Învechit) Favoare acordată în mod abuziv. [Sînt judecători] care fac hatîruri unui prieten sau unui puternic al zilei de care se tem. La TDRG. Ce mai nou pe-aici pin Iași, vere Iorgule?... – Tot aceea și iar aceea: intrigi, furături, dispărțănii, hatîruri, nedreptăți. ALECSANDRI, T. 1337.