gujbă, -e, s.f. – Lemn bătut în pământ care, cu ajutorul gânjului, servește la fixarea vârtejului la stână (Papahagi 1925; Budești). – Cf. cujbă (MDA).

vârtej, -uri, s.n. – 1. Dispozitiv din lemn sau metal care glisează pe orizontală; zăvor, riglu, climpuș, batcă, țaglă (ALR 1971: 265). 2. Lemn bătut în pământ, având o cracă crestată ce se întinde deasupra vetrei și de care se atârnă căldarea pentru urdit (Papahagi 1925). – Din sl. vrǔtezi, de la vrǔtěti (Miklosich, cf. DER).

SCAUN, scaune, s. n. I. 1. Mobilă, cu sau fără spetează,făcută pentru a ședea pe ea o singură persoană. Scamatorul, urcat pe scaunul lui, părea că se clatină. SAHIA, N. 69. Cerceta cu ochii cele trei scaune de paie. VLAHUȚĂ, O. AL. II 19. ◊ Scaun de tortură (sau de supliciu) = dispozitiv în formă de scaun pe care, în trecut, era așezat cel supus torturii. (Glumeț) Două ore împietrise neclintită pe scaunul de supliciu al coaforului, cu fire și cîrlige electrice în păr. C. PETRESCU, C. V. 169. Scaun electric = dispozitiv pentru executarea prin electrocutare a condamnaților la moarte. ◊ Expr. Cu scaun la cap v. cap¹ (I 4). ♦ Fig. Locul și funcția deținută de cineva ca membru al unei adunări elective. Scaunul de deputat îi era, așadar, indiferent. Nici nu-l ceruse, nici nu-l aștepta. C. PETRESCU, Î. II 134. Nu mai văd eu scaun în... sinod, cît hăul. CONTEMPORANUL, IV 7. ♦ Bancă, de obicei fără spetează, pe care pot ședea mai multe persoane. Ne aduce un scaun nou și lung, și, după ce-a întrebat de dascăl, care cum ne purtăm, a stat puțin pe gînduri, apoi a pus nume scaunului «Calul Bălan». CREANGĂ, A. 2. 2. Faptul de a elimina materiile fecale; excrementele eliminate. 3. (Învechit și arhaizant) Tron; p. ext. funcția și autoritatea monarhului, a domnitorului; domnie. În curînd scaunul Moldovei e văduv. Piciorul lui Ștefan obrintește. Încheieturile lui sînt prinse. DELAVRANCEA, A. 54. Cu atîta însă nu se mulțumea Chiajna; avînd un fiu pe scaun, ea sîrgui să-i agonisească și celuilalt domnia vecină a Moldovei. ODOBESCU, S. A. 156. De acum să vedeți voi certe, Lupte, vrajbe-ntre boieri Pentru scaun și averi! ALECSANDRI, P. A. 94. ◊ Expr. A ridica, a înălța, a pune (sau a se urca, a veni) în scaun = a aduce (sau a veni) la domnie, a (se) face domn. Să vestești tuturora... că ieri am pus pe Bogdan pe scaunul Moldovei. DELAVRANCEA, A. 141. Tu ai să te urci pe scaunul împărăției mele, fiindcă eu n-am moștenitor pînă acum. ISPIRESCU, L. 31. Fu cel dintîi prinț care veni în scaun însoțit de o mulțime de greci. BĂLCESCU, O. I 69. A se coborî din scaun = a abdica de la tron. 4. Fig. (Învechit și arhaizant) Reședința monarhului sau a cîrmuirii; capitala unui stat. În toamna anului 1869, cam pe la sfîrșitul lui septembrie, Eminescu pornea spre scaunul cesaro-crăiesc. CĂLINESCU, E. 159. Făcea poftire... crailor, voievozilor și boierilor, înștiințîndu-i cu cărți de țeremonia domnească din scaunul Sucevei. SADOVEANU, F. J. 346. Înainte vreme scaunul era la Ieși, bre! numai de la Cuza încoace s-a mutat scaunul la București. SP. POPESCU, M. G. 76. ◊ Sfînlul Scaun sau Scaunul apostolic (sau pontifical) = reședința papei; p. ext. papalitatea. ♦ (Ist.) Circumscripție teritorială, politică și administrativă a sașilor și a secuilor din Transilvania, în cadrul organizației de stat austro-ungare. De pe la Jiu încoace, pînă la scaunele săsești din Sebeș, din Sibiu și din Brașov... strejuiau vestiții moți. ODOBESCU, S. III 524. Secuii... erau împărțiți în scaune și aveau o organizație cu totul democratică. BĂLCESCU, O. II 209. 5. Fig. (Învechit și arhaizant, adesea determinat prin «de judecată», «al judecății») Instanță judecătorească; tribunal. Poate ar fi fost vinovat împăratul... căci ar fi tăiat pe copil fără să facă cercetare și fără să-l aducă la scaun de judecată. SADOVEANU, D. P. 139. II. 1. (Învechit și popular) Butuc sau masă specială pe care se taie carnea la măcelărie; p. ext. măcelărie. La bărbat întins se duse și la scaun îl găsi, Căci casap era cu breasla. CONTEMPORANUL, I 510. Alaiul... trecu și prin piața mare, unde șetrele precupeților, scaunele măcelarilor și tarabele gelepilor... erau închise în ziua aceea. ODOBESCU, S. I 109. 2. (Popular, urmat de determinări care arată felul, scopul) Dispozitiv de lemn în formă de masă sau de bancă, la care-și exercită meseria anumiți meseriași: a) scaun de doage = scăunoaie; b) scaun de cioplit = bedreagul rotarului; c) scaun de spițe = cobilă. 3. Suport, postament la diferite unelte, instrumente, mașini sau organe de mașini. Asaltul începu. Tunurile așezate pe scaune de lemn băteau necontenit cetatea. NEGRUZZI, S. I 173. 4. Schelet alcătuit din bare de lemn, care susțin învelitoarea unui acoperiș. 5. (Popular) Fiecare dintre părțile spicului care susțin cîte un bob. Spicul se alcătuiește din grăunte sau boabe așezate fiecare în rînduri, fiecare grăunte stînd într-un scaun al său. PAMFILE, A. R. 96. ◊ Expr. (Rar, despre cereale) A băga scaun = a lega. Grîul băgase scaun și ajungea la genunchi. SANDU-ALDEA, U. P. 57. 6. Placă de lemn cu două piciorușe și o față curbă, pe care se sprijină coardele instrumentelor muzicale cu arcuș. 7. Mică platformă în vîrful unei scări, de unde e observat și pîndit vînatul de către vînători.

gujbă, gujbe, s.f. – (reg.) Lemn bătut în pământ care, cu ajutorul gânjului, servește la fixarea vârtejului la stână (Papahagi, 1925; Budești). – Din magh. guzsba (Șăineanu); cf. cujbă (Scriban, MDA).

vârtej, vârtejuri, s.n. – 1. Dispozitiv din lemn sau metal care glisează pe orizontală; zăvor, riglu, climpuș, batcă, țaglă (ALRRM, 1971: 265). 2. Lemn bătut în pământ, având o cracă crestată ce se întinde deasupra vetrei și de care se atârnă căldarea pentru urdit (Papahagi, 1925). – Din bg. vărtež „învârtire, amețeală” (Scriban, DEX); din vsl. vrǔtezi „melc, șurub”, de la vrǔtěti „a coti, a învârti” (Scriban; Miklosich, Conev, cf. DER; MDA).

călămac s [At: CHEST. II, 167/5 / Pl: nct / E: nct] (Reg) 1 Lemn pus deasupra osiei la căruță. 2 Încuietoare pentru uși, făcută dintr-un lemn bătut ușor cu un cui Si: (reg) cioacă.

taraș sm [At: MOXA, 393/6 / V: (înv) ~ac, ~as, (reg) tăr~ / Pl: ~i / E: ucr, rs тарас] 1 (Reg) Stâlp de lemn bătut în pământ, care servește ca element de susținere pentru un pod, un zăgaz, un gard etc. 2 (Înv) Băț ferecat pentru vânătoare.

vârtéj, vârtejuri, s.n. 1. Dispozitiv din lemn sau metal care glisează pe orizontală; zăvor, riglu, climpuș, batcă, țaglă. 2. Lemn bătut în pământ, având o cracă crestată ce se întinde deasupra vetrei și de care se atârnă căldarea. – Din bg. vărtež „învârtire, amețeală” (Scriban, DEX); din vsl. vrǔtezi „melc, șurub”, de la vrǔtěti „a coti, a învârti” (Scriban, MDA).

pisător, pisătoare, s.n. și f. (reg.) 1. (s.n.) băț special cu care se tescuiesc strugurii. 2. (s.n.) mai de lemn pentru bătut. 3. (s.f.) planșetă de lemn pentru tocat carnea; fund. 4. (s.f.) unealtă pentru zdrobit fructe, sâmburi.

purici, puricesc, vb. IV (reg.) 1. (despre șipci, cuișoare sau pene de lemn) a bate în pereții sau în bârnele unei case, pentru a fixa tencuiala sau lutul; a fixa cu purici (pietre). 2. (despre bucăți mici de cărămidă sau de piatră) a lipi pe pereții noi ai unei case, pentru a le mări rezistența.

șipci, șipcesc, vb. IV (reg.; despre pereți sau tavane de lemn) a bate șipci; a acoperi cu șipci, bătute paralel; a șipcui, a șușăli, a spraițui.

șușăli, șușălesc, vb. IV (reg.; despre pereți sau tavane de lemn) a bate șipci; a șipcui.

bătălăŭ n., pl. ăĭe (d. bat). Rar. Unealtă de lemn de bătut ceva, precum: lopățica (filca) de bătut mingea saŭ rufele la spălat, bățu putineĭului, maĭu, chilugu de lemn de strivit usturoiu ș.a. Pl. Cĭocîrtiĭ (Acad.). – La Dos. pl. urĭ.

2) maĭ n., pl. urĭ (lat. málleus, it. maglio, pv. malh, fr. mai, cat. maly, sp. majo, pg. malho). Cĭocan de lemn de bătut tinicheaŭa, carnea la bucătărie ș. a. Mare cĭocan care se mișcă vertical și cu care se bătăturește pămîntu, se îndeasă petrele ș. a.

CUI, cuie, s. n. 1. Mică piesă cilindrică sau în patru muchii, de metal sau de lemn, turtită la un capăt și ascuțită la celălalt, cu care se leagă sau se fixează două sau mai multe părți între ele, care se bate în lemn sau în zid pentru a servi ca suport etc. Mi-oi cumpăra... o mînă de cuie. CAMILAR, N. I 166. Înfipse repede luminarea într-un cui de pe colțu lăzii. BUJOR, S. 110. ◊ (Tehn.) Cui spintecat = piesă de siguranță care împiedică desfacerea piulițelor. ◊ Expr. A-i intra cuiva un cui în inimă = a se strecura în sufletul cuiva o teamă. Cui pe cui scoate sau cui cu cui se scoate = o suferință face să se uite cea dinainte. ◊ (Familiar) A face (sau a tăia) cuie = a dîrdîi de frig. O să vă pui să faceți nițele cuie, clănțănindu-vă dinții. ISPIRESCU, L. 323. ♦ (Mai ales în legătură cu verbele «a pune», «a atîrna») Cuier simplu de perete. Își puse în cui, paltonul ud. EMINESCU, N. 35. Bătrînul Dan desprinde un paloș vechi din cui. ALECSANDRI, P. A. 163. ◊ Cuiul lui, Pepelea = cui pe care Pepelea (personaj din basmele! populare) îl poseda în casa altuia și care-i servea drept, pretext ca să intre în casa aceluia de cîte ori voia; fig., drept pe care și-l creează cineva pe baze șubrede, pentru a stingheri pe altul. ◊ Expr. A-și pune pofta în cui = a renunța la un lucru mult dorit. Ba cît despre fata lui Papură-împărat, pune-ți pofta în cui. ALECSANDRI, T. 396. 2. Nume dat mai multor piese de lemn sau de metal, (la car, la jug, la plug, la războiul de țesut etc.) asemănătoare ca formă cu cuiul (1). Scoase cuiul din capul osiei de dindărăt. ISPIRESCU, L. 226.

cui sn [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 254/8 / V: (reg) cunu / Pl: ~e / E: ml cuneus, -um] 1 (Mar) Pană. 2 Bucată de lemn și, mai ales, de metal subțire, de formă cilindrică sau cu muchii, ascuțită la un capăt și cu floare la celălalt, care se bate în lemn sau în zid, servind la fixarea unui obiect de altul. 3 (Îs) ~ de lemn Cep. 4 (Îs) ~ spintecat Piesă de siguranță dintr-o bucată de sârmă îndoită, care împiedică desfacerea piulițelor. 5 (Îe) ~ cu (sau pe) ~ (se) scoate Exprimă părerea că o suferință nouă face să se uite cea dinainte. 6 (Pfm; îe) A-și bate un ~ în cap A adopta o atitudine care aduce necazuri. 7 (Pfm; îe) A avea nădejde în cineva ca într-un ~ de tei A nu avea încredere. 8 (Pfm; îe) A fi (a se ști) cu (sau a avea, a-i sta, a-i intra) un ~ la (sau în) inimă (sau în coastă) A avea o teamă mare. 9 (Pfm; îae) A avea un necaz mare. 10 (Pfm; îe) A sta (sau a fi ca) pe ~e A fi nerăbdător. 11 (Pfm; îae) A nu avea astâmpăr. 12 (Pfm; îe) A face ~e (de bleah) A-i fi frig. 13 Bucată de lemn sau de metal bătută sau înșurubată în perete sau în ușă servind drept cuier. 14 Fiecare din brațele cuierului. 15 (În casele țărănești; pex) Cuier de perete. 16 (Pfm; îe) A-și pune pofta-n ~ A renunța la un lucru mult dorit. 17 (Reg; adesea lpl) Zăvor de lemn. 18 Bucată de lemn înfiptă în ușă drept clanță. 19 (Reg; îs) -ul capătului, ~ie la capete, ~ele de la capul osiilor, ~ul de bleah, ~ul de carâmb, ~ele de la răscoale Cuiele (2) care țin fixă roata carului. 20 (Mol; la car; îs) ~ prin dric(uri) Cui (2) care unește piscul cu inima și cu vârtejul carului. 21 (Mun; la car; îs) ~ din inima (sau din inimoiul căruței sau carului, ~ul inimii) Cui (2) care trece prin dricuri. 22 (Reg; la car; îs) ~ din urechi Cui (2) care trece prin urechile proțapului și prin pisc. 23 (La căruțe) Cui (2) bătut la capătul oiștei, de care se leagă opritorile. 24 (Reg; la jug; îs) ~ul jugului, ~ul din (la, prin) jug, ~ul japiței, ~ul grindeiului Cui (2) care intră prin gaura japiței, a proțapului, prin cea din ceafa jugului și prin proțap și care, de obicei, rămâne totdeauna la jug. 25 (La jug) Resteu. 26 (Reg; la cârcea; îs) ~ul lopățelei Cuiul (2) care se varsă la capătul din stânga al lopățelei cârcelei. 27 (Reg; la plug; îs) ~ul potângului Cui (2) care apucă potângul plugului. 28 (La grapă; îs) ~ele grapei Dinții grapei. 29 (La războiul de țesut) Cui (2) care se vâră într-una din găurile lopățicei spre a împiedica sulul de a se da înapoi. 30 (La vârtelniță) Fiecare din cele patru fofeze de la capetele răscrucilor. 31 (Reg; îs) ~ele alergătoarei Cuiele (2) care trec prin capetele celor două fofeze și prin capătul de sus al răzimătoarei alergătoarei. 32 (Reg; îs) ~ de scară sau ~ul scării Fuscel. 33 (Reg; îs) ~ele fagurului Cele câteva rânduri de bețe pe care se clădesc fagurii. 34 (Reg; la masa dulgherului; îs) ~ul șurubului Răsucitorul. 35 (Pop; la vioară) Cheie ce întinde coarda. 36 (Reg; la case țărănești) Fiecare din parii, în jurul cărora se împletesc nuielele pe care se lipește humă, obținându-se astfel pereții casei. 37 (Reg; îcs) De-a ~ul (sau ~u) Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 38 (Reg) Pahar mic. 39 (Reg) Țoi. 40 (Reg; fig; ned) Boală cu junghiuri. 41 (Pfm; îe) A avea ~e la inimă A avea crampe la stomac. 42 (Iht; reg) Porcușor. 43 (Pop; îs) ~ul lui Pepelea Drept al cuiva care, permițând o interpretare abuzivă, aduce neplăceri altcuiva.

jacmar sn [At: DN³ / Pl: ~e / E: fr jaquemart] Figurină alegorică de metal sau de lemn, care bate orele la orologii monumentale.

purice sm [At: DOSOFTEI ap. GCR I, 264/27 / V: ~rece, (rar) ~rec, (reg) ~ric / Pl: ~ici / E: ml pulex, -icis] 1 (Șîc ~-comun, ~-de-casă) Insectă de circa 2 mm lungime, de culoare neagră-cafenie, cu corpul turtit lateral, cu aparatul bucal pentru înțepat și supt și cu picioarele posterioare adaptate pentru sărit, care parazitează omul (Pulex irritans). 2 Specii de insecte mici, asemănătoare cu puricele (1), parazite hematofage pe diverse animale. 3 (Fam; îe) A nu (mai) face (mulți sau prea mulți) ~ici sau ~ici mulți A pleca repede de undeva sau de la cineva. 4 (Fam; îae) A nu rezolva nimic acolo unde se duce. 5 (Fam; îe) A i se face inima cât un ~ sau a fi cu inima cât un ~ A se speria foarte tare de o primejdie iminentă. 6 (Reg; îe) A avea ~ici pe limbă A avea mâncărime pe limbă. 7 (Pop; îe) A avea ~ici A nu avea astâmpăr. 8 (Reg; îe) A face ~ici A fi nerăbdător. 9 (Pop; îe) A scutura (pe cineva) de ~ici A bate. 10 (Reg; îe) A-și scutura ~icii A scăpa de sărăcie. 11 (Rar; îlav) Nici cât (ai chiorî) un ~ Deloc. 12 (Pop; îe) A fi plin de parale ca câinele de ~ici A avea mulți bani. 13 (Pop; îlav) De când (sau pe când) se potcoavea ~le De demult. 14 (Pop; îal) Niciodată. 15 (Reg; îe) A i se cerni (cuiva) ~icii A nu-i păsa. 16 (Gmț; îc) ~-bătrân Păduche (Pediculus vestimenti). 17 (Șîc ~-de-câmp, ~-de-curechi, ~-de-grădină, ~-de-iarbă, ~-de-răsad, ~-de-varză, ~-verde) Insectă parazită mică, albastră sau verde, cu cap mic și antene subțiri, filiforme, care distruge legumele, mai ales varza (Haltica oleracea). 18 (Șîc ~-de-câmp, ~-de-iarbă, ~-de-in, ~-de-pământ, ~le-pământului) Insectă parazită mică, neagră, care atacă inul, trifoiul și varza (Haltica nemorum). 19 (Îc) ~-le-cânepii Insectă mică, verzuie sau arămie, cu luciu metalic, care atacă cânepa (Psylliodes attenuata). 20 (Îc) ~le-ciupercilor Insectă care sapă galerii în țesuturile ciupercilor (Hypogastrura manubrialis). 21 (Îc) ~le-inului Insectă mică, neagră-verzuie sau neagră-albăstruie, cu luciu metalic, care atacă plantele tinere de in (Aphthona euphorbiae). 22 (Îc) ~le-sfeclei Insectă care atacă frunzele sfeclei (Chaetocnema tibialis). 23 (Îc) ~le-dracului Insectă castanie, lunguiață și subțire, cu corpul păros, cu antene și picioare cărămizii, care, mai ales în stare de larvă, atacă rădăcinile grâului și ale ierbii Si: (reg) faur (Elater segetum). 24 (Îc) ~-de-omăt Insectă mică, neagră-verzuie, care trăiește iarna sub lemnele putrezite Si: (reg) puricaș (2) (Podura nivalis). 25 (Șîc ~-de-apă, ~-de-baltă) Crustacee inferioare mici de apă dulce stătătoare, transparente, cu corpul acoperit cu o crustă membranoasă, care sunt hrana de bază a puietului de pește Si: (liv) dafnie (Daphnia). 26 (Lpl) Puncte negre de pe țesăturile crude de bumbac, rezultate din resturi de semințe care aderă la fibre, și care, prin albirea țesăturilor, nu se mai observă. 27 (Reg) Ornament la bondiță. 28 (Trs; lpl) Puricei (8). 29^[1] (art; îcs) De-a ~le, de-a ~le pe labe Joc de copii în care jucătorul trebuie să prindă o minge, o bilă etc., așezată pe unul din capetele unei pârghii, care sare spre el în momentul când atinge celălalt capăt al pârghiei. 30 (Pop; șîs în ~ici, la ~; îcs) De-a ~recile, de-a ~recile pă babe Popic¹. 31 (Trs) Titirez cu care se joacă copiii. 32 (Mpl) Bucăți mici de piatră, beton, oțel etc. care se așază pe fundul cofragului, sub armături, pentru a menține armăturile în poziția prescrisă în timpul turnării betonului. 33 (Mpl) Cui mic cu floare mare, folosit în cizmărie, în tapițerie etc. 34 (Reg; mpl) Cui de lemn. 35 (Reg; mpl) Lemn subțire bătut pe pereții de lemn ai unei case, pentru a ușura fixarea tencuielii, a lutului. 36 (Trs) Pârghie de lemn care servește la ridicarea sau la coborârea pietrei morii. 37 (Trs) Bucată de oțel sau de fier fixată în centrul piuliței de sub fusul crângului morii, pe care se învârtește capătul de jos al fusului. 38 (Îrg; îf purece) Bucată de lemn sau de fier pe care se sprijinea grindeiul morii Si: (înv) broască (27). 39 (Reg) Parte a plugului nedefinită mai îndeaproape. 40 (Reg; îf purec) Plută². corectat(ă)

BABALÎC sm.1 Bătrîn, în spec. slăbit, prăpădit de vîrstă și de boală ¶ 2 iron. Tînăr cu apucături bătrînești: mîne poimîne avem să ne trezim niște babalîci gubavi și ofticoși, numai buni de făcut popi (CRG.) ¶ 3 ‡La Turci, titlu de respect dat unui bătrîn ¶ 4 🏚 Lemn gros bătut în pămînt și pe care se razimă toată greutatea morii de vînt; 👉 MOARĂ [tc. babalyk].

ciocan (ciocane), s. n. – 1. Unealtă formată dintr-un corp de metal, prevăzută cu mîner, folosită la bătut. – 2. Ciocan de lemn, mai. – 3. Ciocan de poartă. – 4. Tîrnăcop, săpăligă. – 5. Pivot de de vîrtelniță. – 6. Ciocănel percutor. – 7. Con de pin. – 8. Cocean, știulete de porumb dezghiocat. – 9. Tulpină de porumb, care rămîne în pămînt după recoltare. – 10. Cocean de zarzavat, în special de varză. – 11. Parte interioară necomestibilă, resturi de pară sau măr. – 12. Picior de ciupercă. – 13. Pahar înalt în care se servesc băuturile, mai ales țuica de prune, țoi. – 14. Pește-ciocan (Zygaena malleus). – 15. (Arg.) Membru viril. – Megl. cioc, cecan. Cuvînt care coincide în același timp cu posibilitățile expresive ale rădăcinii cioc, și cu formațiile mai mult sau mai puțin identice din alte limbi. Cf. sl. čekanŭ, bg. čukan, čekan, sb. čekanj, čekanac; rut., rus. čekan, tc. çakan, mag. csákány, csokány, ngr. τσοϰάνα, τσόϰανος, alb. tšokanë. Legătura și filiația acestor cuvinte este practic imposibil de stabilit. Miklosich, Slaw. Elem., 52; Cihac, II, 54 și DAR presupun că rom. provine din sl. (după Conev 66, din bg.; după Skok 63, din sb.); însă tot Miklosich, Wander., 14, derivă forma rut. din rom. După Roesler 608, izvorul cuvîntului rom. trebuie căutat în tc.; după Philippide, Bausteine, 57, în ngr., și după Philippide, II, 705, posibil în alb., în timp ce Meyer, Neugr. St., II, 89 și Schuchardt, ZRPh., XV, 104, se gîndesc la izvoare onomatopeice. Cuvîntul rom. nu pare să provină din sl., unde este vorba de o formație relativ modernă (cf. Berneker 135, care crede că formele sl. provin din tc.). Este mai probabil, să fie formații spontane, care pot coincide în sl. și în rom., căci în ambele există condițiile necesare pentru producerea lor, respectiv rădăcina expresivă čok- și suf. -an. Pentru sensurile de „trunchi, tulpină”, cf. der. lui bot; sensul de „pahar, țoi” vine de la obiceiul de a ciocni paharele înainte de a se bea. Cu sensurile 7-12 este m., adică în acele întrebuințări în care coincide și se confundă cu cocean, de asemenea m. – Cf. cioc. Der. ciocănaș, s. m. (ciocănel; băț de tobă; ciocănel de pian); ciocănaș, s. m. (miner care muncește într-o salină; plantă, conduraș, Tropaeolum maius); ciocănel, s. n. (ciocan mic; băț de tobă; pahar de băut, țoi; broderie la mînecile iilor și cămășilor tipice); ciocăni, vb. (a bate repetat într-un corp tare; a bate, a lovi; a bate în ușă; a închina; despre păsări, a mînca; a importuna, a sîcîi, a bate la cap), care s-a unit cu ciocni, și de asemenea cu rus. čekaniti; ciocană, s. f. (dans tipic); ciocănărie, ciocăniște, s. f. (porumbiște după ce s-a cules porumbul); ciocăneală, s. f. (acțiunea de a ciocăni); ciocănitoare, s. f. (pasăre, ghionoaie, Dryocopus Martius; morișcă, huruitoare); ciocănitor, adj. (care ciocănește); ciocănitură, s. f. (ciocăneală, bătaie); ciocănea, s. f. (sitar, Scolopax rusticola), a cărui der. nu este clară. Rămîne de lămurit și legătura cu ciocmăni, vb. (a certa, a dojeni), der. ciocmăneală, s. f. (ceartă), care cer o formă *ciocman.

putină (putini), s. f. – Bute, poloboc. – Mr., megl. butin, megl. putină. Origine obscură. Pare să trimită la gr. πυτίνη „damigeană” (Philippide, Principii, 147; Candrea, Conv. Lit., XXXIX, 431), dar proveniența nu este clară; după Candrea, prin intermediul unui lat. *putĭna; după Tiktin, prin v. germ. butinna, cf. germ. Butte; după Diculescu, Elementele, 450, direct din gr. Pascu 55 (și Pascu, Beiträge, 35), preferă să pornească de la un lat. *buttina, de la buttis, cf. butnar. Der. din sl. (Cihac, II, 301) nu este probabilă, și cu atît mai puțin dintr-un idiom anterior indoeurop. (Lahovary 320). Der. putinei, s. n. (vas de lemn pentru a bate laptele), probabil sing. s-ar refăcut după pl., în locul dim. *putinel (după Diculescu, Elementele, 460, dintr-un gr. πυτινηίον). Din rom. provine sb. putunja, ceh. putina, rut. putyno, putna, putena, pol. putnia, putyra, mag. putina, putton (Miklosich, Wander., 18, 22; Candrea, Elemente, 401).

butúc m. (gep. *buttuk, anglosaxon, buttuc, căpătîi, butuc; engl. buttock, crupă. D. rom. vine rut. butúk, id. Cp. cu bont 2). Buștean, trunchĭ (maĭ mare orĭ maĭ mic, retezat și fără ramurĭ). Restu trunchiuluĭ rămas la pămînt. Bucată de lemn gros: a pune un butuc în foc (V. năclad). Mijlocu roateĭ, în care-s înțepenite spițele și pin care trece osia. Bucată de trunchĭ pe care măcelaru taĭe carnea orĭ pe care se despică lemne orĭ se bate ceva cu ciocanu (Cînd e de fer se numește nicovală). Dibă, lemn gros în care prindeaŭ odinioară picioarele criminalilor și și se întrebuințează și azĭ contra celor îndărătnicĭ. Fig. Om prost orĭ trîndav: ce butuc și acest om! Butuc de viță, trunchĭ de viță: o vie cu o mie de butucĭ. A trage cuiva un butuc (Mold.), a-l înșela, a-l păcăli. A fi din butucĭ, a fi din neam prost. Adv. A dormi butuc, a dormi adînc, greŭ, bumben, buștean, tun. A lega butuc, a lega țeapăn așa în cît să nu se maĭ poată mișca.

puricésc v. tr. Mold. (Șez. 36, 35). Bat pene de lemn de tisă în bîrnele uneĭ case țărăneștĭ (ca să se ție bine lutu de ĭa), ceĭa ce-ĭ dă aspectu unuĭ trup pișcat de puricĭ. (Astăzĭ se întrebuințează p. asta lețurĭ bătute pe părețĭ).

ciocan n. 1. unealtă de fier cu coada de lemn spre a bate fierul; 2. verigă sau oblon, în mijlocul unei porți, care se lovește spre a se deschide poarta; 3. fam. păhărel cilindric de rachiu (25 dramuri): și după ce ca tot omul un ciocan de rachiu trag PANN; 4. pește cu capul lărgit în forma ciocanului (Zygaena malleus). [Slav. ČEKANŬ; sensul 3 (și în sârbește ČOKANĬ RAKIĬE) face aluziune la forma obiectului].

cuier n. bucată de fier sau de lemn cu cuie bătut de perete, de atârnat haine pe el.

CĂRINDAR s. m. (Învechit și popular) Ianuarie. În luna lui cărindar, pe un ger de crăpau lemnele și pietrele, bătu Rusciucul. ISPIRESCU, M. V. 15.

CIOCĂNI, ciocănesc, vb. IV. (Uneori urmat de determinări introduse prin prep. «în» sau «la») 1. Intranz. A bate repetat cu degetul sau cu un obiect într-un corp tare. Mama a mai ciocănit în gard. i-a spus tatei să bată și el, să caute vreo piatră, vreun lemn, ca să bată mai tare. PAS, Z. I 177. Ciocăni enervat în geam. SAHIA, N. 103. ◊ (Poetic) Ca-ntr-o fierărie depărtată Ciocănește ploaia-n picuri grei Peste fundul văii, unde spumegată Bîrzava-și îndrugă murmur atu! ei. DEȘLIU, N. 51. Și-a plecat fruntea pe umărul lui, deasupra inimii. Acea inimă ciocănea cu putere. SADOVEANU, M. C. 81. ♦ A bate de repetate ori cu degetul în ușă sau în fereastră, cerînd intrare sau spre a atrage atenția celor dinăuntru; a bate la ușă sau la fereastră. V. bocăni. M-apropiai de fereastră, privind, și ciocănii ușor cu două degete. Trecu un timp de tăcere. Ciocănii a doua oară. De data asta simții un zgomot. După puțin ușa se deschise. DUNĂREANU, CH. 116. La ușă se ducea Și-n ușă ciocănea și bocănea. ȘEZ. IV 155. ◊ Tranz. (Subiectul este medicul) A examina prin loviri ușoare cu degetele în toracele sau abdomenul pacientului pentru a cerceta starea organelor interne; a percuta. ♦ Refl. reciproc. (Rar, despre păsări) A se. apuca cu ciocul, a se ciuguli. Găinile și plăcile veniră din toate părțile ca niște copii ascultători; se îmbulzeau și se ciocăneau la picioarele ei. REBREANU, R. I 152. 2. Intranz. A lucra lovind cu ciocanul. Pe marginea drumului, din cînd în cînd, dă de pietrarii care ciocănesc din zori de zi pînă la apusul soarelui. SLAVICI, O. I 69. ◊ Tranz. Fig. Bun ciocan te-a ciocănit, Că frumos te-a potrivit. PANN, P. V. I 4. ♦ (Familiar) A lucra, a face cîte ceva. I-a rămas socrul, damblagiu, înainte mai ciocănea și el și mai scotea ceva. PAS, Z. II 203. 3. Tranz. Fig. A bate la cap, a sta cu gura pe cineva, a plictisi cu diferite cereri; a cicăli, a pisa. – Prez. ind. pers. 3 și: (regional) ciocăne (ȘEZ. IV 152).

FIINȚE IMAGINARE. Subst. Alcion. Argus. Balaur, bălăurel (dim.), bălăuroaică, dragon. Baba Cloanța. Bală. Catoblepas. Centaur, hipocentaur (rar); bicentaur. Cerber. Ciclop. Demon. Diavol, drac, satana, necuratul. Divinitate. Duh, spirit; duhuri bune; duhuri rele. Faun, satir, silvan. Făt-Frumos. Gogoriță. Grifon. Harpie. Hipocamp. Hipogrif. Ielele, sfintele (doamne), dînsele, drăgaice, frumoasele, iezme, șoimane, șoimărițe, vîntoase, rusalii. Ileana-Cosînzeana. Inorog, licorn (livr), unicorn. Leu-paraleu. Mama-dracului. Mama-pădurii (pădurilor), muma-pădurii, vidma-pădurii, pădureana, vîlva-pădurii; moșul-codrului, tatăl-codrului, pădurarul, păduroiul. Măgăoaie. Minotaur. Monstru, dihanie. Murgilă, Serilă, De-cu-seară, De-cu-vreme; Miază-noapte; Mezilă; Zorilă; De-către-ziuă. Pajură. Pegas. Pitic, sfredeluș; Statu-Palmă-Barbă-Cot. Samcă. Scorpie, scorpioană. Sfînta Luni, Marțolea, Sfînta Miercuri, Sfînta Joi, Sfînta Vineri, Sfînta Duminică. Sirenă. Solomonar. Spiriduș. Stafie, fantomă, nălucă, hrătare, vedenie, vidmă (reg.). Strigoi, vampir, moroi, pricolici, vîrcolac, șiscoi ( reg.), strigă, strigoaică, strigoaie, moroaică; strigoime. Bazilisc; dipsadă, dipsas; hidră, vidră. Știmă. Ursitoare, ursită, urzitoare (rar), ursoaică. (pop.), parce. Uriaș, gigant, hecatonchir (mit.). Novac, Strîmbă-Lemne, Sfarmă-Piatră, Bate-munți-n-capete. Păsărilă, Păsări-Lăți-Lungilă. Flămînzilă. Setilâ. Gerilă. Ochilă. Fugilă. Vasilisc. Vîntoaică. Zburător. Zgripțor, zgripțoraș (dim., pop.). Zgripțuroaică. Zînă, zînișoară (dim.); vîlva băii; nimfă; undină; rusalcă, silfidă. Zmeu, zmeoi, zmeoaică, zmeoaie. V. divinitate, drac, imaginație.

boinog sn [At: VICIU, GL. 100 / Pl: ~uri / E: nct] (Trs) Cui de lemn care se bate provizoriu în prima bârnă și de care se ancorează pluta.

cuia vt [At: DA / Pzi: ~iez / E: cui] (Reg) A bate cuie de lemn în talpa încălțămintei, în găurile făcute mai înainte cu sula.

măsea sf [At: PSALT. 110 / V: (reg) ~sauă (Pl: măsauă) mășauă / Pl: ~ele / E: ml maxilla „maxilar”] 1 Fiecare dintre dinții situați în partea posterioară a maxilarelor, după canini Si: molar (1). 2 (Îs) ~ de minte sau ~ua minții (ori, pop, ~ întreagă, din capăt, din fund, din urmă, cea tânără, a ochiului) Fiecare dintre cele patru măsele situate la capătul interior al maxilarelor, care apar la sfârșitul adolescenței. 3 (Reg; îs) ~ua cățelii (sau cățelească) Măsea de lângă dintele canin Si: premolar. 4 (Îe) A clănțăni din ~ele A tremura de frig. 5 (Îe) A-i crăpa (sau, rar, a-i scăpăra) ~aua sau ~elele (în gură) A fi foarte nerăbdător să... 6 (Îae) A avea mare nevoie (de...). 7 (Îe) A nu avea ce pune (nici) pe o ~ sau a pune abia pe o ~ ori (nici) cât (să) pui pe o ~ A avea foarte puțin de mâncare. 8 (Pop; îe) A nu avea cu ce-și stropi ~ua A nu avea ce bea. 9 (Îae) A fi sărac. 10 (Îe) A trage (sau a o lua, a suge) la ~ sau a pune (ori, pop, a-și încălzi, a-și pili, a-și stropi) ~ua A bea mult băuturi alcoolice. 11 (Pop; îe) A nu-l durea (pe cineva) -ua (de ceva) A nu-i păsa de ceva. 12 (Pop; îe) Fiecare știe unde-l doare ~ua Fiecare om își cunoaște necazurile. 13 (În legătură cu „a bate”, „a pălmui”; îlav) De-i sar (sau crapă, trosnesc) ~elele sau de-și culege ~elele (de pe jos) Extrem de tare, de mult etc. 14 (Îe) A lepăda (pe cineva sau ceva) ca pe o ~ stricată A se debarasa de cineva sau de ceva fără părere de rău. 15 (Pfm; îe) A-i scoate (sau a-i vinde) (cuiva) și ~elele (din gură) A-i lua cuiva tot ce are Si: a sărăci. 16 (Pop; îlav) Cât te-ai scobi în ~ Repede. 17 (Îs) Oltean (sau, rar, mehedințean) cu douăzeci și patru de ~ele Se spune despre un oltean aprig, îndărătnic. 18 (Pgn; îae) Om voinic și isteț. 19 (Îc) ~ua-ciutei Plantă erbacee din familia liliaceelor, cu flori mari, roși Si: (reg) cocorei, cocoșei, ghicitori, turcarete (Erythronium dens canis). 20 (Bot; reg; îae) Brândușă-de-primăvară (Crocus heuffelianus). 21 (Reg; îae) Ghiocel (Galanthus nivalis). 22 (Bot; reg; îc) ~ua-calului Varietate de porumb mare în bob. 23 (Reg) Fiecare dintre penele de lemn dreptunghiulare înfipte în obada roții morii, cu ajutorul cărora se pune în mișcare prâsnelul. 24 (Reg) Fiecare dintre bucățile de lemn prinse în jurul roții sau al carului, care pune în mișcare joagărul Si: (reg) șiștori. 25 (Îs) Roata cu ~ele (pe dungă) Roată dințată a joagărului Si: (reg) șuștorar. 26 Fiecare dintre penele grindeiului la piuă. 27 Cui din capătul grindeiului la plug, care prinde grindeiul de rotile sau care prinde cârligul de jug Si: (reg) ciocâlteu, ciocârlie, cocoș, cui, popă. 28 Fiecare dintre colții grapei Si: dinte. 29 Parte a custurii la coasă, care se leagă de toporâște Si: (reg) coadă, mănușă (16), mână. 30 Dinte la coasă care intră într-o gaură din toporâște, numită locul măselei Si: (reg) bonțoc, cățel. 31 Colț la capătul de sus al leucii carului, de care se leagă lanțul sau cârligul care prinde loitra de leucă Si: (reg) boț, burete, ceafă, clenci, coilul de jos, creastă, crestușnod, gât, umăr, ureche. 32 Cui cu care sunt prinse cele două scânduri la sanie prin care se leagă tălpile de proțap. 33 Fiecare dintre dinții rupți la colț ai ferăstrăului, ca să se facă mai largă tăietura în lemn și să meargă ferăstrăul mai ușor. 34 (Olt) Cep de lemn care se bate în bârnă, în dosul canatului care trebuie să rămână fix. 35 (Reg) Înfloritură de pe ștergare.

zăvor sn [At: PSALT. 229 / V: (îrg) zav~, (înv) zov~, (reg) zev~ / E: vsl завор] 1 Încuietoare la uși sau la porți (rar, la ferestre), constând dintr-o bară mobilă care intră într-o ureche fixată în toc Si: ivăr, încuietoare, (pop) rătez¹ (1), (reg) drug (32), (reg) reză, rigle² (1), zar² (1). 2 (Reg; lpl) Poartă la strunga oilor, alcătuită din doi stâlpi găuriți, numiți amnare, în care se introduc mai mulți pari, pentru a închide sau deschide strunga. 3 (Reg) Lemn folosit de ciobani la stână pentru a susține ceaunul la fiert Si: zăvodar¹ (1). 4 (Reg) Lemn folosit de ciobani pentru a pune rufele la uscat Si: (reg) zăvează (11), zăvodar¹ (2). 5 (Îrg; lpl) Gard rudimentar. 6 (Reg; csnp) Trecătoare prin gard sau peste gard. 7 (Reg) Fiecare dintre lemnele care se așază transversal între două garduri, formând o poartă rudimentară. 8 Dispozitiv care servește la blocarea unui organ mobil dintr-un sistem tehnic, putându-l fixa într-o anumită poziție Si: clichet, opritor, piedică, pinten. 9 (Pop) Parte a războiului de țesut alcătuită dintr-un lemn în care intră lopățica, cu ajutorul căruia se fixează sulul pe care se află urzeala Si: (pop) amnar (8), amnăruș, cârceie (7), întindeică, întinzător, întorcător. 10 (Reg; îf zevor) Unealtă de tors nedefinită mai îndeaproape. 11 (Reg) Răzlog¹ (1). 12 (Reg) Fiecare dintre penele de lemn care se bat la capătul grindeiului la plug, pentru a face să se țină fierul în linie dreaptă și pentru a stabili adâncimea brazdei. 13 (Reg) Lemn în formă de triunghi, care se așază între acoperiș și căpriorii casei, pentru a înălța streașina. 14 (Reg) Parte a morii nedefinită mai îndeaproape. 15 (Pop; lpl) Cătușă (6). 16 (Spc) Cârlig din oțel călit așezat la țeava puștii. 17 (Reg) Despicătură lungă din trunchiul unui copac. 18 (Reg) Leaț întrebuințat la construirea gardurilor Si: răzlog.

pat¹ sn [At: PSALT. HUR. 4^r/24 / Pl: ~uri, (înv) ~ure / E: ngr πάτος „drum bătut”] 1 Mobilă de lemn sau de metal, prevăzută, de obicei, cu saltea sau cu somieră, pe care se culcă oamenii Si: (reg) pătul¹ (27). 2 (Pex) Așternut. 3 (Îe) A cădea la ~ A se îmbolnăvi grav. 4 (Îe) A sta în ~ A nu se putea deplasa. 5 (Îe) A părăsi ~ul A se însănătoși. 6 (A fi) pe ~ul de moarte sau pe ~ul morții A fi gata să moară. 7 (Rar; îe) A da ~ A adăposti peste noapte. 8 (Îvr; îe) Vremea ~ului Timp de culcare. 9 (Bot; îc) ~ul-vântului Ciupercă parazită care trăiește pe ramurile unor specii de arbori (Melampsorella cerastii). 10 (Reg; îe) A avea ~ (cu cineva) A avea relații sexuale cu cineva. 11 (Înv; îls) Despărțire de ~ Divorț. 12 (Înv; îls) Muiere de ~ Amantă. 13 (Fig; îal) Femeie. 14 (Fig; îal) Nevastă. 15 (Pex) Culcuș. 16 (Reg) Așternut pentru vite Si: (reg) pătul¹. 17 (Pop; șîs ~mortuar) Năsălie. 18 (Teh) Parte a unei instalații sau a unui sistem tehnic, cu fața superioară plană și aproximativ orizontală, pe care se reazemă, alunecă sau se rostogolesc materiale sau anumite părți ale instalației ori ale sistemului tehnic. 19 (Reg) Pătul¹ (6). 20 (Înv) Instalație rudimentară pe care se creșteau viermii de mătase. 21 (Înv) Raft pe care se fabricau lumânările. 22 Parte de lemn a unei arme pe care se fixează țeava și mecanismele și care servește la imobilizarea lor în poziția dorită în timpul tragerii, prin sprijinire de umărul trăgătorului Si: (reg) maiul² puștii. 23 (Rar; îe) A împușca cu ~ de pușcă grecesc A bate cu bățul. 24 (Rar) Mâner al revolverului. 25 Parte de jos, mai masivă, a vârtelniței sau a sucalei, pe care se sprijină întreaga unealtă Si: butuc, scaun, talpă, (reg) pitrucă. 26 Parte a războiului de țesut alcătuită din mai multe lemne groase, care susține celelalte părți ale uneltei Si: (reg) reazem, strat, trup. 27 (Trs) Căpătâi la joagăr. 28 (Trs; Ban) Parte superioară a jugului. 29 (Ban; Mol) Pod al osiei la căruță. 30 (Mol) Grindei la plug. 31 (Reg) Parte a mesei de tras doage. 32 (Reg) Parte a ragilei de pieptănat fuioarele, formată dintr-o placă de lemn pe care este fixat pieptenele Si: (reg) coadă, scândură. 33 (Trs) Față la gealău. 34 (Mol; Trs) Scaun al coșului la moară. 35 (Olt) Podeț pe care stă cel ce prinde pește. 36 (Reg) Schelă. 37 (Mol; Mun) Temelie a casei. 38 (Reg) Scândură de jos a ferestrei. 39-40 (Pop) Pătul¹ (3, 18). 41 (Teh) Strat de material, orizontal sau înclinat, cu fața superioară aproximativ plană pe care se așează de obicei alte materiale. 42 (Glg) Strat care se află dedesubtul unui anumit strat sau al unei falii. 43 (Pex) Strat. 44 (Reg; cdp mg melegágy; șîs ~ cald) Pătul¹ (28). 45 Albie a râului. 46 (Reg; art) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 47 (Reg; art^[1]) Melodie după care se dansează patul¹ (46). corectat(ă)

șpraiț sn [At: DT / V: (reg) sp~, ~is, ~it, ~aț / Pl: ~uri / E: ger Spreize] 1 Proptea. 2 (Trs; Mol) Bârnă folosită în construcția casei. 3 (Trs; Mol) Fiecare dintre chingile de lemn care leagă căpriorii unei case pentrua le mări rezistența. 4 (Reg) Fiecare dintre bucățile subțiri de lemn care se bat pe pereții unei case de țară ca să țină tencuiala sau lutul. 5 (Reg) Bucată de lemn care se pune lateral sub bușteni sau sub bârne pentru a le împiedica temporar rostogolirea. 6 (Buc) Fiecare dintre traversele de lemn puse de-a curmezișul dmmurilor forestiere pentrua înlesni târârea buștenilor. 7 (Buc; prin confuzie cu șpranț) Fiecare dintre capetele rotunjite cu toporul ale unui buștean. 8 (Buc; Mol; prin confuzie cu șlaiț) Dig (1). 9 Ecluză care permite trecerea plutelor din lacul de acumulare în albia râului.

zvârlugă sf [At: LB / V: (înv) ~ligă, (reg) ~loagă, sfârloacă, sfâ~ / Pl: ~ugi / E: z- + vârlugă] 1 Pește mic comestibil din familia cobitidelor, cu corpul alungit, comprimat lateral, de culoare gălbuie-lucioasă, cu gura prevăzută cu mustăți și cu o țeapă pe osul suborbital, cu mișcări extrem de rapide, care trăiește în ape line sau stătătoare Si: (reg) mușcătoare, nisiparniță, sfaret, sfârlar, țipar¹, unghiță, vârâtoare, vârlugă, zmorlă (1) (Cobitis taenia). 2 (Fig; fam) Persoană vioaie. 3 (Iht; reg) Câră (Cobitis aurata). 4 (Iht; înv; îf zvârligă) Porcușor (Gobio gobio). 5 (Iht; îvr) Plevușcă¹ (Leucaspius delineatus). 6 (Reg) Închizătoare rudimentară alcătuită dintr-un lemn care se bate în stâlpul porții sau ușorul ușii, astfel încât să se blocheze ușa. 7 (Îe) (O) ~ de băț Distanță până la care se poate arunca un băț, o piatră etc. 8 (Îae) Distanță mică.

MĂSEÁ s. f. I. 1. Fiecare dintre dinții situați în partea posterioară a maxilarelor, după canini; molar. Măsealele leilor frînse. PSALT. Ochii lui sînt di mascur și dinții mari și măsălile după cum iaste și mărimea trupului. HERODOT (1 645), 112, cf. 499, ANON. CAR. Măsele vrăjmașilor săi zdrobia (sec. XVIII). ARHIVA R. I, 46. Nu știu cine mă oprește să nu-ți sfărăm măselele din gură cu buzduganul. NEGRUZZI, S. I, 139. Și tot toarce, cloanța toarce, Din măsele clănțănind Și din degete plesnind. ALECSANDRI, P. I, 6, cf. id. T. I, 106. Măselele și dinții i-au căzut mai bine de o mie de ani. CREANGĂ, P. 52. O durea îngrozitor o măsea de sus. CARAGIALE, O. I, 137. Este bună la pregătirea aburului care va tămădui măselele. PAMFILE, VĂZD. 90. Se uita la Dănuț ca la mîna dentistului după ce ți-a scos măseaua. TEODOREANU, M. II, 18, cf. 136. Că din sus Măsele nu-s Și din jos Dinții i-am scos. JARNIK-BÎRSEANU, D. 447, cf. 449. RETEGANUL, TR. 44. Tu tînără cu mărgele, El bătrîn fără măsele. HODOȘ, P. P. 158. În țevile plămânilor, În gingiile măselelor. ȘEZ. II, 92, cf. 20, 182. Urechile ca leucile, Măselele ca piuele, Mînile ca bîrnele. BIBICESCU, P. P. 304, cf. MAT. FOLK. 1436. Mă doare măsaua. ALR II 2 946/848. De ai venituri mititele Mai oprește din măsele, se spune ca îndemn la economie și cumpătare. Cf. ZANNE, P. V, 654. De la noi și pînă la voi, Tot în zele Și-n măsele Și-n parale mărunțele (Cîntarul). GOROVEI, C. 61. ◊ Măsea de minte sau măseaua minții (sau, popular, întreagă, din capăt, din fund, din urmă, cea tînără, a ochiului) = fiecare dintre cele patru măsele situate la capătul interior al maxilarelor și care apar la sfîrșitul adolescenței. Cf. DR. V, 289, 816, ALR II/I MN 16, 6 922. (Regional) Măseaua cățelii (sau cățelească) = măseaua de lîngă dintele canin; premolar. Cf. ALR II 2 943/310, 836, 848. ◊ Fig. Directorul se lăsă pe-o enormă măsea de stîncă. AGÎRBICEANU, A. 380. ◊ E x p r. A clănțăni din măsele = a tremura de frig. Doar s-a încălzi cîtuși de cît și n-a mai clănțăni atîta din măsele. CREANGĂ, P. 246. A-i crăpa (sau, rar, a-i pocni, a-i scăpăra) măseaua (sau măselele) (în gură) = a fi foarte nerăbdător (să. . .); a avea mare nevoie (de. . .). Mă uitam. . . așteptînd cu neastîmpăr să vie un lainic de școlar de afară. . . și-mi crăpa măseaua-n gură cînd vedeam că nu mai vine. CREANGĂ, A. 5, cf. ZANNE, P. II, 269. A nu avea ce pune (nici) pe o măsea sau a pune abia pe o măsea sau (nici) cît (să) pui pe o măsea = (a avea) foarte puțin de mîncare. [Lupul] îl mîncă așa de iute și cu așa poftă, de-ți părea că nici pe-o măsea n-are ce pune. CREANGĂ, P. 23. Dară de unde să le ajungă ce bruma le aducea el? Abia puneau p-o măsea. ISPIRESCU, L. 174, cf. ZANNE, P. II, 267, com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. A nu avea cu ce-și stropi măseaua = a nu avea ce bea ; a fi sărac. Cf. BARONZI, L. 43, ZANNE, P. II, 268. A trage (sau a o lua, a suge) la măsea sau a pune (ori a-și încălzi, a-și pili, a-și stropi) măseaua = a bea mult (băuturi alcoolice). Ercule își încălzi măseaua și se cam turlăci. ISPIRESCU, U. 33, cf. 103. Vorbele dascălului Pândele păreau rostite în vînt, potrivite cu felul său de a fi cînd o lua la măsea. PAS, Z. I, 225, cf. ZANNE, P. II, 267, 268, com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. A nu-l durea (pe cineva) măseaua (de ceva) = a nu-i păsa (de ceva). De te-ar calici numai pe tine. . . nu m-ar durea măsaua. CONV. LIT. IV, 310, cf. ZANNE, P. II, 269. Fiecare știe undel doare măseaua = fiecare om își cunoaște păsurile, ZANNE, P. II, 266. (În legătură cu diverse verbe, mai ales cu „a bate”, „a pălmui”, pe lîngă care expresia capătă valoare adverbială) De-i sar (sau crapă, trosnesc) măselele sau de-și culege măselele (de pe jos) = extrem de tare, de mult etc. Cf. id. ib. 269. A lepăda (pe cineva sau ceva) ca pe o măsea stricată = a se debarasa (de cineva sau de ceva) fără părere de rău. id. ib. 266. A-i scoate (sau a-i vinde) (cuiva) și măselele (din gură) = a-i lua (cuiva) tot ce are, a-l sărăci. Cu sila-ți vinde și măselili din gură. JIPESCU, O. 62, cf. ZANNE, P. II, 268. Cît te-ai scobi în măsea = repede. ZANNE, P. II, 268. Oltean (sau, rar, mehedințean) cu douăzeci și patru de măsele, se spune despre un oltean sau, p. gener., despre un om voinic și isteț. Cf. BARONZI, L. 42, ZANNE, P. VI, 201, 244. 2. C o m p u s e: măseaua-ciutei = nume dat mai multor plante: a) plantă erbacee din familia liliaceelor, cu flori mari, roșii; (regional) cocorei, cocoșei, ghicitori, turcarete (Erythronium dens canis); b) (regional) brîndușă-de-primăvară (Crocus heuffelianus). ALR SN III h 643; c) (regional) ghiocel (Gálanthus nivalis). aALR I 1932/200. Măseaua-ciuti, chipărușu, bune de vătămătură. JIPESCU, O. 73, cf. H IV 44, IX 49, 141, 306, XI 311, 327 ; măseaua-calului = varietate de porumb mare în bob. Com. din ȚEPEȘ VODĂ-CERNAVODĂ. II. (Regional) 1. Nume dat la diferite părți ale unor obiecte sau unelte, asemănătoare cu măseaua (I 1). a) (La moară) Fiecare dintre penele de lemn dreptunghiulare înfipte în obada roții, cu ajutorul căreia se pune în mișcare prîsnelul. De obezile roții sînt prinse măselele. Cînd se rupe o măsea se zice că este o știrbină sau o știrbitură la roată. DAMÉ, T. 152, cf. 151, 159, PAMFILE, C. 185, 189. Lovi c-un ciocan în șele, De o dete pe măsele; Atunci moara s-a pornit, Roțile și le-a-nvîrtit. ALECSANDRI, P. P. 103, cf. VASILIU, C. 183, ȘEZ. VII, 188, H II 13, 81, 186, 214, 244, 254, III 18, IV 11, XIV 248, ALR SN I h 163, ALR II 6 749/95, 141, 886. b) (La joagăr) Fiecare dintre bucățile de lemn prinse în jurul roții sau al carului, care pune în mișcare joagărul; (regional) șiștori. Cf. ALR II 6437 bis/228, 365. Roata cu măsele (pe dungă) = roata dințată a joagărului; (regional) șuștorar. Cf. ib. 3 437/310, 353, 6 456/27, 265. c) (La piuă) Fiecare dintre penele grindeiului. În curtea fostului primar se învîrtea încet o roată de piue și trei „săgeți” izbeau pe rînd cu măselele lor de cremene. AGÎRBICEANU, A. 529, cf. ALR II 6471/172, 250, 260. d) (La plug) Cuiul din capătul grindeiului, care prinde grindeiul de roțile sau care prinde cîrligul de jug ; (regional) ciocîlteu, ciocîrlie, popă, cui, cocoș. Cf. ECONOMIA, 21/18, H II 282, IX 6, 123, XI 7, XIV 16, 210, XVII 234, LIUBA-IANA, M. 167, com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI, LEXIC REG. 82. e) (La grapă) Fiecare dintre colți; dinte. Grapa de părete-o stat, Cinci măsele i-o picat. ȘEZ, XXI, 83, cf. com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI, ALR I 898/347, ALRM SN I h 30. f) (La coasă) Parte a custurii care se leagă de toporîște, (regional) coadă, mănușă, mînă; dintele care intră într-o gaură din toporîște (numită locul măselei). (regional) b o n ț o c, c ă ț e l. Prinde coasa de măsea, o pleacă puțin cu vîrful în jos. MARIAN, NA. 15, cf. I. CR. III, 226, PAMFILE, A. R. 125, id. I. C. 141. Luăi coasa di Uicior, Ș-o izbii di-un păducel Ș-o rupsăi di prin cățel Ș-am făcut din cățel un băltăgel Și din măsea o securice. CARDAȘ, C. P. 80, cf. ALR SN I h 50, A I 22, 23, 26, III 2, 4, 16, 17, 18, 19, 23, 25, IV 5. g) (La car) Colț la capătul de sus al leucii, de care se leagă lanțul sau cîrligul care prinde loitra de leucă; (regional) ureche, clenci, burete, creastă, crestuș, boț, nod, umăr, gît, ceafă, copilul de jos. Cf. DAMÉ, T. 11, PAMFILE, C. 134. h) (La sanie) Cui cu care sînt prinse cele două scînduri prin care se leagă tălpile de proțap. Cf. DAMÉ, T. 22, A III 3. i) (La ferăstrău) Fiecare dintre dinții rupți la colț, ca să se facă mai largă tăietura în lemn și să meargă ferăstrăul mai ușor. Cf. PRIBEAGUL, P. N. 61. j) (Prin nord-estul Olt.) Cep de lemn care se bate în bîrnă, în dosul canatului care trebuie să rămînă fix. CIAUȘANU, V. 178. 2. (Regional) Numele unei înflorituri de pe ștergare (Brașov). Cf. PITIȘ, ȘCH. 111. – Pl.: măsele. – Și: (regional) măsáuă (pl. și măsauă ALR II 2 946/2, 29, 64, 76, 325³ 202/2, ALR II/I h 42/64, ib. h 43, A I 23, II 12, III 12, 13, 16, 18, 19, IV 5), mășáuă (ALR II 2 943/272) s. f. – Lat. maxilla „maxilar”. – Măsauă: refăcut după forma articulată.

❍BONTĂNI (-ănesc) vb. tr. Mold. Bucov. Trans. A ciocăni; a bocăni: bontănea așa ca cum ar fi fost tăind cineva lemne (SB.) ¶ 2 A bate, a lovi cu putere, a pisăgi: îl apucară munții între capete și mi-l bontăniră de nu putu ieși nici înainte (RET.).

UNTAR, (1) untari, s. m., (2) untare, s. n. 1. S. m. Persoană care se ocupă cu prepararea untului. 2. S. n. Vas de lemn în care se bate untul. – Unt + suf. -ar.

MAI², maiuri, s. n. Nume pentru diferite unelte sau părți de unelte în formă de ciocan (de lemn), care servesc la bătut, îndesat, nivelat etc. ♦ (Reg.) Bătător². – Lat. malleus.

MĂIUG, măiuge, s. n. Diminutiv al lui mai². ♦ Unealtă de lemn cu care se bate inul sau cânepa; măiuț. – Mai² + suf. -iug.

TOACĂ ~ce f. 1) Placă din lemn în care se bate ritmic pentru a anunța începutul slujbei religioase sau anumite momente ale acesteia. 2) Sunet produs când se bate în acest obiect. 3) Timp al zilei (dimineața sau seara) când se bate în acest obiect. 4) pop. Bară de metal în care se bate pentru a anunța începutul sau terminarea unei activități. 5) art. pop. Constelația Pegas. /v. a toca

clefetea s.f. (reg.) mai de lemn cu care dogarii bat cercurile la buți; cioacă.

cranț, cranțuri, s.n. (reg.; la pl.) paiente, bucăți de lemn cioplite ce se bat pe stâlpi așezați față în față la 40 cm depărtare; între rândurile de paiente se pune pământ pentru formarea zidului unei case de țară.

budăi (-aie), s. n. – 1. Butoi, vas din doage. – 2. Șanț, canal de scurgere din lemn. – Var. budîi(e), budău, budîu, budae, buda(ș)că, budălău, budereu. Mag. bödöny „butoi” (Cihac, II, 485; DAR). – Der. budălău, s. n. (linguroi de lemn cu care se bate untul); budihace (var. budiheci, budihală, buduhală, buduhaie, buduhoi, etc.), s. m. (sperietoare, monstru); buduroi, s. m. (butoiaș, burduf). Rom. budalău, a ajuns în mag. (dialectal) în forma bödölö (Tamás, Magyar Nyelvör, XXIX, 182). Cea mai mare parte a acestor der. au fost considerate creații expresive (cf. Iordan, BF, VII, 277).

scîlcia (-iez, -at), vb. – 1. A strica ștaifurile. – 2. A strica, a desfigura, a strîmba. – 3. (Trans.) A scutura. – Var. (Trans., Olt.) scălcia, scîlcii. Var. a lui stîlci „a strica”, pornind de la pronunția primitivă, conformă sl., *stlci sau *stlîci: schimbarea lui stl › scl este normală, cf. sclifosi. Der. din sl. sŭklŭciti „a încreți” (Cihac, II, 723, cf. cîlți), din lat. calcāre (Tiktin), de la un *calce „călcîi” < lat. calcem (Candrea) sau din bg. izkulčam „a se deplasa rapid” (Pușcariu, Dacor., III, 689), nu este probabilă și nu explică der. Sensul 3 ar putea fi efectul unei confuzii cu sgîlțîi. Der. scîlcea (var. scîlcează, scălcează), s. f. (lemn cu care se bate țesătura în război, pentru a o îndesi; lopată; unealtă de pescuit).

cofă, -e, s.f. – Putinei, vas lunguieț din lemn, în care se bate smântâna ca să se aleagă untul; toc, putină, trocău, jântălău (ALR 1971: 356). Vas de lemn, de dimensiuni mici, sub formă de butoiaș, în care se ține apa în timpul muncilor de pe câmp (ALR 1971: 332). – Cf. bg. kofa, tc. kova, alb. kofë, ucr. kofa, magh. kofa.

leșcă, s.f. – 1. Lemnul cu care se bate lutul folosit la olărit (Iuliu Pop 1970). 2. Bucată de draniță sau lemn, lată la un capăt (Memoria 2001). – Din ucr. liska.

mai¹, maiuri, s.n. – Unealtă din lemn (uneori în formă de ciocan) utilizată pentru bătut, îndesat sau nivelat). În Maramureș: a) lemnul cu care se bat rufele când se spală; b) ciocanul folosit la bătutul dranițelor. – Lat. malleus „ciocan, mai”; Mag. majus „mai” provine din rom.

meliță, -e, s.f. – Unealtă de lemn cu care se bate cânepa ca să se desprindă firele de pe bețe: „Ce naște-n pădure / Și bate în sat?” (Melița). – Din bg. melica (< sl. mlěti „a măcina”).

toacă, toace, s.f. – 1. Placă de lemn pe care se bate ritmic, cu două ciocănele, pentru a se anunța serviciul religios la biserică sau pentru a face un anunț în sat. În exp. uscat ca o toacă = foarte slab. Ucigă-l toaca = diavolul. 2. Despre o încăpere care rămâne goală prin furt sau prin confiscarea bunurilor din ea. 3. (astr.) Numele popular al constelației Pegas. – Der. regr. din toca „a ciocăni, a lovi, a bate” (< lat. *toccare).

UNTAR, (1) untari, s. m., (2) untare, s. n. 1. S. m. (Rar) Persoană care se ocupă cu prepararea untului. 2. S. n. (Reg.) Vas de lemn în care se bate untul. – Unt + suf. -ar.

MAI², maiuri, s. n. Nume dat diferitelor unelte sau părți de unelte în formă de ciocan (de lemn), care servesc la bătut, îndesat, nivelat etc. ♦ (Reg.) Bătător². – Lat. malleus.

MĂIUG, măiuge, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui mai². ♦ Unealtă de lemn cu care se bate inul sau cânepa; măiuț. – Mai² + suf. -iug.

BATE, bat, vb. III. I. Tranz. 1. A lovi un om sau un animal (cu palma, cu biciul, cu varga etc.) în scopul de a-l pedepsi sau de a-l constrînge la o acțiune. Nuntașii au sărit la dînsul și au început să-l bată și să-l bată, de-i mergea colbul. SBIERA, P. 289. Moțoc îi sărută mîna, asemenea cînelui care, în loc să muște, linge mîna care-l bate. NEGRUZZI, S. I 141. Ortomane, Hoțomane, Bate-ți negrul Pe de-ntregul Și te du și fugi de mine. ALECSANDRI, P. P. 11. ◊ (Fig.) Bate șaua să priceapă iapa (= dă cuiva să înțeleagă ceva fără să i se adreseze direct). ◊ Absol. A ieșit Bujor în țară, Bate, pradă, nu omoară. Pe ciocoi îi bagă-n fiară. ALECSANDRI, P. P. 156. ◊ Expr. A bate măr (sau ca mărul) v. măr. Îl bat de-i merg (sau să-i meargă) fulgii v. fulg. Îl bat de-i iese (sau să-i iasă) untul v. unt. A bate la stroi v. stroi. A bate gros v. gros. A bate la tălpi = a lovi pe cineva peste tălpi (pedeapsă obișnuită în regimurile trecute). A bate la palmă = a lovi peste palmă (pedeapsă obișnuită în școala din trecut). Domnișoara Victoria... vă bătea la palmă. PAS, Z. I 111. (Glumeț; Mold.) Pui de bate = bătaie strașnică. Rămîind fără tovarăși de ispravă și mai dîndu-mi și părintele Isaia un pui de bate așa din senin, chihăiam pe mama... că doar m-a da și pe mine la catihet. CREANGĂ, A. 80. A-și bate capul (sau, rar, firea) cu (sau pentru sau de) ceva = a se gîndi mult la ceva, a-și frămînta mintea, a chibzui fel și chip, a se ocupa mult cu ceva, a se interesa mult de ceva, a-i păsa de ceva. Nu-mi bat capul ce-or gîndi vecinii. BENIUC, V. 9. Întîi voia să facă o mustrare duducăi noastre, dar pe urmă... nu și-a mai bătut capul cu asta. SADOVEANU, N. F. 86. Și cînd propria ta viață singur n-o știi pe de rost, O să-și bată alții capul s-o pătrunsă cum a fost? EMINESCU, O. I 134. A bate capul cuiva sau a bate pe cineva la cap = a sta de capul cuiva, a se ține stăruitor de cineva, a nu-i da pace, a-l ameți, a-l toca la cap. Anghelină, stinge lampa... Destul ai stat trează cît ne-a bătut capul cu poveștile acel cioban de la Păstrăveni. SADOVEANU, N. F. 24. De multă vreme Joe umbla după Junona, bătîndu-i capul și spunîndu-i că moare de dragoste pentru dînsa. ISPIRESCU, U. 11. A-l bate (pe cineva) gîndul (sau mintea) sau (refl.) a se bate cu mintea (sau cu gîndul sau cu gîndurile) = a fi preocupat de ceva, a fi obsedat de un gînd (care-l îndeamnă să facă ceva). Turcalete se bătea cu mintea unde să-și ascunsă el procleta lui de avere. GALACTION, O. I 293. De altfel mă bate gîndul s-o cumpăr mai bine eu. REBREANU, R. I 145. Drumeț bătut de gînduri multe. Ne lași atît de greu pe noi... GOGA, P.16. Pururea să bate cu gîndurile, ziua și noaptea, cum ar face o corabie. DRĂGHICI, R. 142. Pe mine mă bate gîndul să las crîngul, Să iau cîmpul. TEODORESCU, P. P. 289. A-i bate (cuiva) gîndul (undeva) = a fi înclinat, aplecat spre..., a-i merge gîndul la... S-a încercat de cîteva ori să afle cam încotro i-ar bate gîndul fetei. VLAHUȚĂ, O. A. 348. A-l bate (pe cineva) grija = a fi neliniștit sau muncit de o grijă, a fi îngrijorat. Cînd m-ar bate numai atîta grijă, măi femeie, ce mi-ar fi? Dar eu mă lupt cu gîndul cum să-i port de cheltuială [băiatului la școală]. CREANGĂ, A. 120. A-și bate gura degeaba (sau în vînt) sau (rar) a-și bate limba = a vorbi în zadar, fără nici un rezultat. A-și bate picioarele = a umbla mult, a osteni umblînd. Să nu-și mai bată picioarele de pomană pe, la curte. REBREANU, R. I 191. De n-ar fi și unul ca mine pe acolo, degeaba vă mai bateți picioarele ducîndu-vă [după fată]. CREANGĂ, P. 246. A-și bate joc de cineva (sau de ceva) = a) a face pe cineva (sau ceva) de rîs, de ocară, a rîde de cineva (sau de ceva), a batjocori. Cine-a vrut să-și bată joc de tine? DUMITRIU, B. F. 100; b) (cu privire la o femeie) a necinsti, a viola. ◊ Fig. (în imprecații, mai ales glumețe) Bată-te norocul! ▭ Să vezi cum prinde mutul limbă... Bată-l cucu să-l bată! SADOVEANU, N. F. 104. Ei, d-apoi le-am mai uitat, bată-le de povești. VLAHUȚĂ, O. A. 49S. Bată-te pîrdalnicu să te bată!... Șezi binișor! ALECSANDRI, T. I 110. Bate-mă, doamne, să zac într-o grădină cu mac, Cu mîndra pe după cap JARNÍK-BÎRSEANU, D. 382. ♦ Refl. (În expr.) A se bate cu pumnii în (sau peste) cap= a-și da lovituri peste cap în semn de supărare mare, de desperare. O dată încep ele a se boci înăbușit și a se bate cu pumnii peste cap. CREANGĂ, P. 174. A se bate cu pumnii în piept = a) a-și da lovituri în piept în semn de pocăință sau de supărare. Împărăteasa... începu a suspina și a plînge, bătîndu-se cu pumnii în pept și smulgîndu-și și părui de supărare. RETEGANUL, P. II 29; b) a se fuduli, a se îngîmfa, a se lăuda. A se bate cu mîna (sau cu palma) peste gură= a se lovi peste gură ca pedeapsă pentru scăparea unor vorbe nesocotite sau în fața unei întîmplări neașteptate sau îngrozitoare. Nu mai face și tu atîta vorbă ca fariseul cel fățarnic. Bate-te mai bine cu mîna peste gură. CREANGĂ, A. 17. ♦ (Ideea de pedeapsă dispare; cu privire la oameni, urmat de determinarea «pe umăr») A lovi ușor peste umăr spre a-i arăta bunăvoință/încredere etc.; (cu privire la un animal, urmat de determinări care indică o parte a corpului) a-l lovi ușor spre a-l mîngîia. Cineva îi bătea [pe cai] cu palma pe gît. DUMITRIU, B. F. 59. Tata i-a strîns ciobanului mîna și l-a bătut cu dragoste pe umăr. SADOVEANU, N. F. 13. Așteptînd să-mi aducă o cafea, mă pomenesc bătut pe umăr cu multă discreție. CARAGIALE, M. 61. L-a bătut... cu mîna pe umăr, zicîndu-i Moșule, să știi că de azi înainte ești omul meu. CREANGĂ, A. 20. ◊ Expr. A bate palma (sau, glumeț, laba) cu cineva = a da mîna cu cineva; a ajunge la o înțelegere, a se învoi, a-și da asentimentul pentru o convenție stabilită. Uncheșul Haralambie... după ce a bătut palma cu tinichigiul... s-a coborît din cerdac și s-a dus. SADOVEANU, N. F. 183. Poftesc să vii aicea, să bați cu mine laba și să ne împăcăm. SADOVEANU, P. M. 305. 2. A izbi (pe cineva de ceva). L-a bătut cu capul de pereți. ◊ Intranz. (în expr.) A bate la ochi (mai rar la urechi sau la auz) = a izbi vederea (sau auzul) cuiva, trezindu-i luarea-aminte, interesul sau bănuiala. Își puneau întrebări furișe, avînd grijă să se despartă, ca să nu fie cîrdul prea mare și să bată la ochi. PAS, L. I 123. [Lipsurile] băteau prea tare la ochi ca să nu le fi putut îndată constata. ODOBESCU, S. II 395. Înființase o societate secretă cu numele Eterie (tovărășie), nume modest, care nu bătea la auz. GHICA, S. 94. A bate la cap = (despre o sobă sau o mașină de călcat) a provoca dureri de cap (prin difuzare de căldură sau prin degajare de gaze). 3. (Despre încălțăminte, ham, șa etc.) A freca, a roade, a produce răni. Mă bat pantofii. II. 1. Refl. reciproc. A se lua la bătaie, a se încăiera, a se lupta. Se puseră a se bate în săbii și se tăiară, de curgea sîngele vale. RETEGANUL, P. V 31. Am fugit... de frica unei cete de turci, care se bătuse chiar atunci cu volintirii la Secul. CREANGĂ, A. 20. Făt-Frumos își luă ziua-bună de la părinți, ca să se ducă să se bată el singur cu oștile împăratului. EMINESCU, N. 5. Pentr-o fată cît o ceapă Stau feciorii să se bată. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 434. ◊ Expr. Se bat calicii (sau lupii sau nebunii) la (sau în) gura cuiva v. gură. A se bate cu moartea = a fi în agonie. A văzut o cioară bătîndu-se cu moartea. RETEGANUL, P. II 66. (Fig.) Cînd se bate ziua cu noaptea = pe înserate, în amurg, cînd se îngînă ziua cu noaptea. (Refl.) A se bate după ceva = a dori foarte mult un lucru, a-i plăcea foarte mult ceva. ◊ Refl. A se lupta cu arme, a purta război. Eu, omul negru, am fost mai apoi Trimis să mă bat într-un mare război. M-am bătut, pentru ca de acum niciodată Popoarele lumii să nu se mai bată. DEȘLIU, G. 43. S-au sculat sub cîrmuirea rusului o sută de noroade, și se bat o sută de noroade, mă Ghiță Lungu, pentru dreptatea ce-au dobîndit. SADOVEANU, M. C. 160. ◊ Tranz. (Cu complementul «război») Unde-i cetatea mai tare, acolo bate dracul război mai puternic. CREANGĂ, P. 236. 2. Tranz. (Cu privire la un dușman, o țară etc.) A învinge, a birui, a înfrînge. Atuncea noroadele mongolilor... cutreierau pămîntul și băteau împărățiile. SADOVEANU, D. P. 75. ◊ Expr. A se da bătut = a se lăsa convins (într-o discuție etc.); a ceda. ♦ (La jocul de cărți, în sport sau. într-o discuție) A cîștiga partida (de joc), a rămîne învingător. L-am bătut de două ori la șah. ♦ A prețui mai mult decît altul, a fi superior cuiva, a întrece. O capră bună bate la lapte o vacă rea. III 1. Tranz. A lovi de mai multe ori un lucru cu altul (mai ales cu o unealtă), pentru a scoate sau a prelucra ceva: a) lovi întruna, cu ustensile speciale de bucătărie, ouăle spre a le amesteca bine, laptele sau smîntîna spre a alege untul. Au început a bate laptele, pănă ce s-a ales untul. DRĂGHICI, R. 140. ◊ Expr. A bate apa-n piuă sau a bate apa să se aleagă untul v. apă. A lovi mereu cu ciocanul sau cu barosul un metal înroșit în foc, spre a-i da o anumită formă. Bate fierul pînă-i cald. ◊ Expr. A bate bani = a fabrica monede de metal. Că de mult ce ești avut, Bani de aur ai bătut. ALECSANDRI, P. P. 211. c) A lovi de repetate ori, cu un ciocan mic, tăișul coasei (așezat pe bîtcă), spre a-l ascuți. d) (Cu privire la cuie, nituri, țăruși etc.) A înfige, a vîrî prin lovituri repetate (cu ciocanul, cu maiul etc.). Nuntașii ies afară, caută un par înalt, îl bat în mijlocul ogrăzii. SEVASTOS, N. 331. ♦ A fixa un obiect de altul țintuindu-l cu ceva. Un cerc de aur bătut cu diamante. EMINESCU, N. 6. De-i găsi o para frîntă în toată casa, să mi-o bați în frunte! ALECSANDRI, T. 1557. Alții... să bată... potcoavele. ȘEZ. II 10. e) (Folosit și absolut) A îndesa cu spata firele bătelii. Am țesut bine, dadă Reveca? – Nu bate într-o parte. Apucă spata drept de mijloc. DELAVRANCEA, A. 4. Ileana Cusînzeana... cum țesea, de cîteori bătea cu brîgla, totdeauna ieșeau cîte două cătane îmbrăcate și-narmate. RETEGANUL, P. V 40. f) (Întrebuințat absolut sau cu complementul «apa») A da mereu cu un băț în apa (sau pe sub pietrele din apa) unui rîu, spre a scormoni peștii din ascunzători. Băiatul intră cu plasa în gîrlă. Bătu în sus, bătu în jos, și pește să prinză, cîtuși de cît. ISPIRESCU, L. 280. Un al treilea pescar vine cu luntrea și bate apa pînă ce se sfîrșește de strîns tot năvodul. I. IONESCU, P. 408. g) (Cu privire la grîu, porumb etc.)A îmblăti, a descoji, a dezghioca; (cu privire la plantele textile) a zdrobi prin lovituri repetate (cu o bîtă sau cu un mai), spre a face să se desprindă fibrele. Au pus să se treiere cerealele și să bată păpușoii. I. IONESCU, D. 295. [Inul] îl bat, îl curăță, îl meliță, îl perie, îl torc. DRĂGHICI, R. 78. h) A lovi cu o prăjină crengile unui pom spre a face să cadă fructele. Am bătut toți merii din grădină. i) (Cu privire la un covor, la o pătură, la o haină etc.) A scutura (de praf). Soldatul intră cu pantofii: – îi luase lelea Uța să-i bată. D. ZAMFIRESCU, R. 216. j) (Cu privire la tobă, la toacă etc.) A produce, prin lovituri ritmice, sunetul caracteristic al obiectului respectiv. Pune-l să bată toba la casa dregătorilor. PAS, L. I 17. Tălpoiul face iute o darabană... și începe a bate ca de război, brr... brr! CREANGĂ, P. 310. ◊ Expr. A bate toba = a lansa știri, a nu păstra un secret, a divulga imediat cele auzite. A bate toba la urechea surdului, se zice despre cei ce nu vor să asculte ce li se spune. A-i bate (cuiva) în strună = a vorbi (cuiva) așa cum îi place. Femeia a priceput slăbiciunea bărbatului și totdeauna i-a bătut în strună. SEVASTOS, N. 3. ◊ Intranz. (Cu determinări introduse prin prep, «din») Veneau toboșarii și trîmbițașii, bătînd din tobe și sunînd din trîmbițe. ISPIRESCU, M. V. 42. j) (Cu privire la pămînt sau arie) A bătători; p. ext. a lovi cu piciorul de repetate ori (jucînd sau tropăind). Se prind de mîini și se desprind... Și bat pămîntul tropotind în tact ușor. COȘBUC, P. I 57. ♦ (Cu privire la un joc) A juca cu foc. [Polca] o băteam vîrtos cînd eram mic. ALECSANDRI, T. I 93. l) A îndesa (ceva) prin apăsări repetate. Toader... întinse mîna la cărbune... și-l aruncă în lulea, bătîndu-l cu unghia. D. ZAMFIRESCU, R. 239. Bunătatea brînzei de oi atîrnă de la meșteșugul baciului de a prepara cașul și de la chipul de a o bate la putină. ȘEZ. VII 100. m) A lovi ceva de repetate ori cu un mai sau cu un ciocan (de exemplu carnea ca să se frăgezească, rufele muiate în apă ca să iasă din ele săpunul și leșia etc.). Iarna toarce la fuioare... Apoi vara-n foc de soare Bate pînza la izvoare. ALECSANDRI, T. 272. Își muia cîte-o bucată de carne, bătînd-o cu maiul. DRĂGHICI, R. 149. n) (Cu complementul «mingea») A azvîrli mingea departe (lovind-o cu ceva); p. ext. a se juca cu mingea. o) A juca mult cărți;a amesteca cărțile de joc. Își duce veacul numai în străinătăți... acolo bate cărți și petrece. SADOVEANU, N. F. 50. ◊ Expr. (La jocul de cărți) A bate o carte (sau cărțile) = a răspunde la cartea altuia cu o carte mai mare. Toderică... chemă pre vătaful și se puse la jucat stos. Îi bătu toate cărțile de-a rîndul. NEGRUZZI, S. I 84. Tranz. (Cu privire la un drum) A face mereu aceeași cale, a umbla mult (pe un drum), a străbate. De trei nopți aceeași cale Bate călătorul. TOPÎRCEANU, S. A. 39. Numai eu, rămas același, Bat mereu același drum. EMINESCU, O. I 112. Ordonă să se ridice îndată mic și mare... și să bată codrii, ca să prinză pe fugari. NEGRUZZI, S. I 108. Nu le-o mai dat pofta să bată drumul leșului! ȘEZ. VII 26. Foaie verde bob năut, Lungu-i drumul și bătut; Nu-i bătut de car cu boi Nici de turmele de oi, Ci de ochișorii mei. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 200. ◊ Expr. A bate (pasul) pe loc = a face o acțiune fără să realizeze vreun progres. Producția în țările lagărului imperialist bate pasul pe loc, iar neînsemnata creștere a producției industriale în aceste țări este legată numai de militarizarea economiei naționale, de pregătirile de război și de ducerea războaielor banditești de cotropire. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 1-2, 81. ♦ (Cu privire la un loc) A frecventa des, a umbla într-una prin...; a cutreiera. Astăzi [ciobanii] fug noaptea de la stînă și bal satele primprejur. GALACTION, O. I 65. Se înhăitase cu cîțiva feciori de boieri și băteau mahalalele ziua și noaptea. GHICA, S. 40. Multe mări am trecut, Multe țări am bătut. TEODORESCU, P. P. 173. ◊ Expr. A bate prundurile (sau podurile) = a umbla de colo pînă colo (fără nici o treabă sau vreun scop), a hoinări. Toată ziulica bate prundurile după scăldat. CREANGĂ, A. 13. A bate cîmpii = a vorbi într-aiurea, a se abate de la chestiunea discutată, a ocoli un subiect care nu convine să fie discutat. (Intranz.) A bate în retragere = a) (despre o, armată) a se retrage din fața inamicului; b) fig. a renunța să mai susțină ceva cu aceeași tărie, a da îndărăt, a retracta. 3. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «în» sau «la») A lovi cu degetul sau cu pumnul în ușă, în fereastră etc. mai ales spre a atrage atenția celor dinăuntru; a ciocăni, a pocăni. Unul începuse să bată cu pumnul în geam. DUMITRIU, B. F. 10. Văzîndu-se-n sat... începu a bate pe la ușile oamenilor să-l lase de mas. RETEGANUL, P. I 11. Un orologiu sună noaptea jumătate. La castel, în poartă, oare cine bate? BOLINTINEANU, O. 33. ◊ Expr. A bate pe la ușile oamenilor = a cere de pomană. ◊ Fig. Iarna bate la ușă. ▭ Războiul bătea la poarta țării. PAS, Z. I 94. (Cu elipsa determinării) N-or mai jeli trudiții la praguri boierești; Ast an, la fiecare din ei belșugul bate. DEȘLIU, G. 49. 4. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «cu», arătînd instrumentul și, prin prep. «în»), obiectul acțiunii) A lovi tare, a izbi (uneori în semn de mînie, de nerăbdare sau spre a amenința sau intimida pe cineva). Expr. A bate cu pumnul (sau cu pumnii) în masă, ca manifestare a mîniei. Izbucni, strigînd și bătînd cu pumnii în masă. BART, E. 285. ◊ A lovi un animal spre a-l îndemna la mers. Călăreții... În caii lor sălbateci bat cu scările de lemn. EMINESCU, O. I 148. 5. Intranz. (Despre valurile apei) A se lovi, a se izbi (de maluri etc.). Valuri roșii băteau la Salonic în port. BOUREANU, S. P. 3. Numai bătrînul simțea puterea apei care-i bătea în glezne. SADOVEANU, N. F. 27. ◊ Refl. În funduri de prăpăstii se bat mereu de maluri Șiroaie. ALECSANDRI, P. III 298. 6. Refl. (Despre mai multe lucruri) A se lovi unul de altul. Frunza lin se bate În codru-nflorit. ALECSANDRI, P. I 197. ◊ Expr. A se bate cap în cap = a fi cu totul opus, contradictoriu, diferit; a se contrazice. Venea să se intereseze care este adevărul în vălmășagul de știri ce circulau și se băteau cap în cap. REBREANU, R. I 505. ◊ Tranz. Peste vîrfuri trece lună, Codru-și bate frunza lin. EMINESCU, O. I 206. (Despre fructe) A se atinge, a se strivi, a se bătuci. 7. Refl. A se zbate, a se zvîrcoli. Te bați pe iarbă noaptea întreagă, fără să adormi. DELAVRANCEA, la TDRG. IV. Intranz. 1. (Despre arme de foc) A trage. Ofițeri, murind, strigau în vaiete: Artileria... să bată... artileria... Și artileria prinse să bată. CAMILAR, N. I 49 ◊ Tranz. (Învechit) A bombarda. Tunurile lor bat zidiurile aiste necontenit de cinci zile. ALECSANDRI, T. 1494. Bătea partea de sus a cetății cu zece tunuri. BĂLCESCU, O. II 113. 2. (Despre o armă de foc) A trimite proiectilul pînă la...; p. ext. (despre glas sau ochi) a ajunge pînă la..., a atinge, a cuprinde. Pușca aceasta bate departe. ▭ În toate părțile unde bate ochiul, [vezi] buchete de arbori și colțuri de dumbravă. SADOVEANU, O. A. II 186. Miriște și imașuri, cît bate ochiul. VLAHUȚĂ, la TDRG. ◊ (Despre plante) Cum ți-e grîul...? – Bun, cumetre, bun... bate la piept. SANDU-ALDEA, U. P. 152. 3. (Uneori determinat prin «cu vorba») A face aluzie, a aduce vorba, a pișcă cu vorba. Atunci [împăratul] a stat și a cugetat, înțelegînd unde bătea al șaptelea sfetnic al său. Bătea în ce bătuseră și ceilalți șase. SADOVEANU, D. P. 125. Ei! Acu înțeleg eu unde bate vorba lui! CARAGIALE, O. I 54. 4. A înclina spre..., a fi aplecat spre... Mintea lui ca o cumpănă se clătina, cînd într-o parte, cînd în alta, dar tot spre înșelare bătea. CONTEMPORANUL, VI_II 213. 5. (În expr.) A bate cu cineva = a avea simpatie pentru cineva. Mai potriviți unde să-i găsești?... Numai atîta mă îngrijește, că Luluța nu bate nicidecum cu Guliță. ALECSANDRI, T. I 176. V. Intranz. (Despre unele fenomene ale naturii) 1. (Despre vînt) A sufla. Spre Creasta Ciungă Nouri s-alungă... Vîntul cu aspre aripe reci Bate din coastă A vreme proastă. DEȘLIU, M. 28. Începu să bată ușor un vînt reavăn. DUMITRIU, B. F. 15. Bate un vînt peste ape. BENIUC, V. 115. Cînd a-nceput să bată vîntul... am scos foaia mea de cort. SAHIA, N. 80. ◊ Tranz. Mă bate vîntul în față. 2. (Despre brumă, ploaie, grindină) A cădea, a lovi în... Ploaie măruntă și deasă de început de noiembrie bătuse toată noaptea în geamuri și ziduri. STANCU, U.R.S.S. 36. Ploaia bate-n geamuri, streșinile cîntă. TOPÎRCEANU, S. A. 35 ◊ Tranz. Lunca, bătută de brumă, acum pare ruginită. ALECSANDRI, O. 167. Codrule cu frunza lată, Bruma cază, nu te bată! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 199. ◊ Tranz. Fig. (Despre secetă) Să știți că și în anul ăsta ne bate seceta. PAS, L. I 8. 3. (Despre soare, lună, stele) A atinge, a-și trimite razele pînă la..., a lumina; a se reflecta în... S-au lungii pe mal, acolo unde bătea mai tare soarele. PAS, L. I 64. Peste toate bate acum soarele de dimineață tot mai covîrșitor, în explozii de puzderii de aur, risipind cele din urmă pilcuri de negură în văgăuni. SADOVEANU, O. A. II 191. Soarele bătea căldicel pe prispă. VLAHUȚĂ, O. AL. II 179. Și dacă stele bat în lac Adîncu-i luminîndu-l, E ca durerea mea s-o-mpac Înseninîndu-mi gîndul. EMINESCU, O. I 193. Peste albele izvoare Luna bate printre ramuri. EMINESCU, O. I 101. Pe aceeași ulicioară Bate luna în ferești, Numai tu de după gratii Vecinie nu te mai ivești! EMINESCU, O. I 112. ◊ Tranz. Mă bate soarele-n ochi. HOGAȘ, M. N. 19. Codrul... își deschide-a lui adîncuri fața lunei să le bată. EMINESCU, O. I 83. VI. 1. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «din» sau «în», indicînd o parte a corpului)A lovi, a mișca dintr-o parte a corpului. Vreo douăzeci de soldați... băteau din călcîie... să se încălzească. DUMITRIU, B. F. 118. ◊ (Poetic) Un greier... Ridicat în două labe, s-a-nchinat bătînd din pinteni. EMINESCU, O. I 87. ◊ Expr. A bate din (sau în) palme = a-și lovi palmele spre a-și manifesta un sentiment de bucurie, de aprobare (v. aplauda) sau spre a chema pe cineva. Spune și el după noi, bătînd din palme: «tata, vine tata!. SAHIA, N. 48. Cît ai bate din palme = într-o clipă, pe loc, imediat. Crîșmărița iute a lăsat obloanele în jos, a aprins lumînarea și, cît ai bate din palme, ni s-a și înfățoșat cu o cană mare de lut, plină cu vin de Odobești. CREANGĂ, A. 97. A bate în pumni = a lovi un pumn de altul spre a-i face cuiva în ciudă. A bate din picior = a lovi cu piciorul în pămînt ca semn de amenințare sau intimidare, sau spre a arăta că vrea să-și impună voința. Împăratul a bătut din picior: Luați-l! SADOVEANU, D. P. 32. Scaraoschi... mînios grozav, chemă înaintea sa toată drăcimea și bătu din picior, strigînd... CREANGĂ, P. 57. A bate din picioare = (despre animale, mai ales despre cai) a lovi cu picioarele în pămînt de nerăbdare. [Iepele] nechezau și băteau din picioare. EMINESCU, N. 20. A bate din (sau în) buze = a rămîne păgubit de ceva sau înșelat în așteptările sale. Prepeleac a rămas bătînd în buze. CREANGĂ, P. 46. ♦ (Despre păsări; determinat prin «din aripi») A lovi aerul cu aripile. Au prins a bate din aripi cucoșii. SADOVEANU, F. J. 602. ◊ (Despre cîini; determinat prin «din coadă») A da din coadă. [Cățeaua] se lipi la pămînt schelălăind, apoi prinse a bate din coadă. SADOVEANU, O. III 357. 2. Tranz. (În expr.) A bate tactul (sau măsura) = a marca, prin mișcări regulate (făcute cu mîna, cu piciorul sau cu o baghetă), fiecare tact al unei bucăți muzicale. (Fig.) În casă tac toate. Un singur covor Atacă, pe nas, uvertura. Și cărțile toate-l urmează în cor, începe să cînte întregul decor, Ceasornicul bate măsura. TOPÎRCEANU, M. 37. A bate mătănii = a face mătănii. Alături... o femeie bătrînă bătea metanii. DUMITRIU, B. F. 137. 3. Intranz. (Despre inimă, puls, tîmple) A zvîcni, a palpita, a pulsa (în mod normal sau din cauza unei emoții, a unei boli). Inima... începu să-i bată atît de tare, încît îi tăia răsuflarea. DUMITRIU, B. F. 47. Cum îți bătea pe gît, sub mîna-mi, O vinișoară albăstrie! TOMA, C. V. 377. Tîmpla bate liniștită ca o umbră viorie. EMINESCU, O. I 79. Bătrînul Dan pe sînu-i apasă a lui mînă Și simte că tot bate o inimă romînă. ALECSANDRI, O. 209. ◊ Refl. Mi se bate inima. ♦ (Despre aparatul telegrafic) A funcționa. Ei? Nu bate telegraful?... Bate; ce treabă alta are? CARAGIALE, O. I 123. ♦ Tranz. (Învechit; cu privire la o telegramă etc.) A da o telegramă, a transmite ceva prin telegraf. Ce să fac?... Batem o depeșă la București... la minister, la gazete. CARAGIALE, O. I 126. Refl. pas. M-am dus printre poruncile stăpînirii ce se băteau a telegraf. SADOVEANU, N. F. 110. ◊ (Despre instrumente muzicale sau despre un clopot, un ceasornic etc.) A emite sunete muzicale sau ritmice. Un clopot bătu de patru ori. DUMITRIU, B. F. 109. Am plecat fruntea pînă ce mi-a ajuns bărbia de ceasornic. L-am auzit deodată bătînd. SADOVEANU, N. F. 82. Cînd mă pui să odihnesc, Doba-mi bate să pornesc, Doba-mi bate de pornit, Nu cată că-s ostenit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 302. ◊ Tranz. San-Marc sinistru miezul nopții bate. EMINESCU, O. I 202. 4. Intranz. (Despre cîini) A lătra (scurt și la intervale egale). Răsunete dulci încă vibrau, cînd un cîne răspunse, bătînd ascuțit de trei ori. SADOVEANU, O. III 357. Dacă vrei să nu te muște cînii și să te lase în pace, cum îi vezi că sar la tine, să te tupilezi jos, la pămînt, și să-i lași să te latre cît le place, fără să te urnești din loc; căci ei bat cît bat și de la o vreme te părăsesc și se duc. CREANGĂ, A. 68. Ce lup intră-n sat Și cînii nu bat? (Ceața). SADOVEANU, P. C. 6. VII. Intranz. (Despre culori; urmat de determinări introduse prin prep. «în») A avea o nuanță de..., a da în... Soarele, de un galben bătînd ușor în roșu, părea culcat, ca pentru a se odihni, pe marginea orizontului. STANCU, U.R.S.S. [Printre lespezi] răsărea o iarbă moale ca mătasea... Buruiană ciudată, care crește cine știe unde, ca și copăceii aceia cu foi lungi, bătînd într-un verde-întunecat. PAS, L. I 86. 238. Părul ei lung, negru, care bătea în albastru, căzu în bucle acoperindu-i curba fină a gîtului. BART, E. 169. Capu-i bate-n aurel, Ciocu-i bate-n argințel. TEODORESCU, P. P. 39. Forme gramaticale: perf. s. bătui, part. bătut.

CĂLĂREȚ, -EAȚĂ, călăreți, -e, s. m. și f. I. 1. Persoană care călărește; amator sau specialist în călărie. Auzi trecind un călăreț, îl auzi cum cotește pe după dealul Merilor. CAMILAR, TEM. 130. Din Poienița vine domol la vale un călăreț tînăr, în buiestru țăcănit. CARAGIALE, O. I 368. Domnișoara, prima și ultima călăreață de forță a companiei, dă tîrcoale în arenă pe veteranul ei armăsar alb. CARAGIALE, N. F. 71. Precum gîndesc, Meleli va cîștiga, căci e bun călăreț. NEGRUZZI, S. I 40. 2. (Învechit, la masculin) Soldat din cavalerie; călăraș. [Calul] era demult deprins cu șaua și știa chiar ceasul de dimineață la care pornea înspre cîmp ca să-și poarte călărețul prin fața regimentului. GÎRLEANU, L. 33. A venit un tîlhar de general, cu un regiment de călăreți, și toate oalele mi le-a spart. RETEGANUL, P. II 20. Călăreții împlu cîmpul și roiesc după un semn Și în caii lor sălbateci bat cu scările de lemn. EMINESCU, O. I 148. A trimis pe loc pre căpitanul Turculeț c-o strajă de călăreți. NEGRUZZI, S. I 170. ◊ (Adjectival) Plecă... luînd cu dînșii și mai mulți ostași călăreți și înarmați. ISPIRESCU, L. 134. Garda călăreață nu știm de cît era. BĂLCESCU, O. I 14. II. (Numai la m.) Denumire dată unor piese și instrumente: a) numele unor piese mici de fier, prin care se trec firele la războiul de țesut; b) piesă mică de fir de platină, care se așază pe brațele unei balanțe analitice pentru a obține echilibrul balanței; c) (la pl.) armaturi scurte într-o piesă de beton armat.

MAI³, maiuri, s. n. Unealtă în formă de ciocan, de obicei de lemn, folosită în dulgherie și rotărie; unealtă de diverse forme, uneori acționată mecanic, folosită la îndesarea betonurilor, terasamentelor etc. Dintr-o dată, ca lovit cu un mai în creștetul capului, a închis ochii. GALAN, Z. R. 309. Ciocanele băteau, malurile greoaie de lemn icneau... toți lucrau cu un zor nemaipomenit la înjghebarea unui sat model. ANGHEL-IOSIF, C. L. 54. ♦ Unealtă de lemn de forma unei lopeți cu coada scurtă, cu care se bat uneori rufele cînd se spală.

MĂIUG, măiuge, s. n. 1. Ciocan de lemn cu care se bate cînepa de toamnă, uscată, pentru ca să se frîngă. 2. (Neobișnuit) Buzdugan. Măiug de aur și de pietre scumpe. ODOBESCU, S.III 634.

ROI³, roiesc, vb. IV. Intranz. (Despre albine) A ieși din stup zburînd în roiuri, spre a-și căuta un nou locaș și a da naștere unui stup nou; p. ext. (despre orice insecte și păsări mici) a se mișca în număr mare de colo pînă colo. În juru-i roiesc albinele ca o pleavă de aur, scînteietoare la bătaia piezișă a razelor. SADOVEANU, O. VII 205. La picioarele noastre roia o grămadă de furnici. SAHIA, N. 61. Văd fluturi albaștri, ușori, Roind și bînd miere din flori. EMINESCU, O. I 493. ♦ Tranz. (Despre albine) A întemeia, prin roire, un stup nou. A fi roit știubeiul ceala acuma vro trei! CONTEMPORANUL, VI_II 99. ♦ (Despre oameni) A se răspîndi în grupuri, pornind din același loc; a umbla forfotind de colo pînă colo. O droaie de tineri... roiau în jurul ei. BART, E. 104. De pe atunci au trebuit să fie îmbelșugate și atrăgătoare locurile acestea, pentru ca să roiască și să s-așeze pe-aici popoare venite din depărtări așa de mari. VLAHUȚĂ, R. P. 44. Călăreții împlu cîmpul și roiesc după un semn Și în caii lor sălbateci bat cu scările de lemn. EMINESCU, O. I 148. ◊ (Despre lucruri în mișcare) Tractoarele... trăgeau plugurile cu semeție, roind de-a latul pămînturilor alăturate. MIHALE, O. 197. Zăpada măruntă roia licărind în jurul nostru. SADOVEANU, O. I 400. ◊ Fig. Ariile roiau limpezi... în mintea lui. EMINESCU, N. 69.

UNTAR², untare, s. n. Vas de lemn în care se bate untul. V. putinei.

SCARĂ, scări, s. f. I. 1. Obiect (de lemn, de fier, de frînghie etc.) alcătuit din două părți laterale și paralele, unite prin bare așezate transversal, la distanțe egale, și servind pentru a urca și a coborî la alt nivel. Pe-o scară de frînghie aruncată de sus, pilotul se suie pe bord ca o pisică. BART, S. M. 37. Sasca Parasca, de-ar avea scări, s-ar sui-n ceri. SBIERA, P. 322. Fîntîna era adîncă și nu avea nici roată, nici cumpănă, numai o scară de coborît pînă la apă. CREANGĂ, P. 204. ◊ (Metaforic, sugerează ideea ascensiunii, a progresului) Urca-vom și-alte scări... Nimic au fost pe cîte le-am urcat, De mă-nțelegi și vrei: să vii cu mine! COȘBUC, P. II 305. Văzutu-te-am, în pace, suind scara măririi Și-n pace luînd calea augustă-a nemuririi. ALECSANDRI, O. 201. ◊ Expr. Scara cerului, se spune, în glumă, despre un om foarte înalt. Acesta-i vestitul Păsări-Lăți-Lungilă... brîul pămîntului și scara ceriului. CREANGĂ, P. 246. 2. Element de construcție alcătuit dintr-un șir de trepte (de lemn, de marmură, de metal etc.), de obicei cu balustradă, servind pentru comunicarea între etaje, între o clădire și exteriorul ei etc. Scările pe care urci la galeria Teatrului Național i se par lui moș Gheorghe fără sfîrșit. SP. POPESCU, M. G. 86. Suii scara, aruncai mantaua pe balustrada cafenie a cerdacului și intrai în casă. HOGAȘ, M. N. 16. Pe scări de marmură, prin vechi portaluri Pătrunde luna, înălbind păreții. EMINESCU, O. I 202. ◊ Scară rulantă = scară cu trepte mișcătoare, montate pe o bandă fără sfîrșit. ◊ Loc. adv. În (sau din) capul scării = pe (sau de pe) treapta cea mai de sus a unei scări. ♦ (La pl., rar) Trepte. Ne-am suit... tocma în vîrfu turnului, care are mai mult de o mie de scări. KOGĂLNICEANU, S. 53. ◊ Fig. Prilej de lungi oftaturi cu scări. VLAHUȚĂ, N. 125. 3. Treaptă (sau șir de cîteva trepte) la un vehicul, servind la urcare și la coborîre. Omul care ședea afară, pe scara vagonului, ridică fața și zîmbi. DUMITRIU, N. 5. I-am auzit cum le sună cîrjile, pe scările vagonului. SAHIA, N. 25. 4. Fiecare dintre cele două inele de metal (rar de lemn) prinse de o parte și de alta a șeii, în care călărețul își sprijină piciorul cînd se urcă sau cînd stă în șa. Cu scările-n coapse fugaru-și lovește Și gîtul i-l bate cu pumnii-amîndoi. COȘBUC, P. I 206. Încălecînd, să te ții bine... în scări. ISPIRESCU, L. 7. Călăreții împlu cîmpul și roiesc după un semn Și în caii lor sălbateci bat cu scările de lemn. EMINESCU, O. I 148. ◊ Expr. A pune piciorul în scară = a încăleca. Cînd o pus picioru-n scară, Munții s-o cutremurat. ȘEZ. V 22. A da scări (calului) = a îndemna calul lovindu-l cu scările; a da pinteni. Păturică dete scări calului și înaintă în lagăr. FILIMON, la TDRG. II. Fig. 1. Succesiune, șir, serie de elemente (valori, mărimi, cifre etc.) în ordine crescîndă, descrescîndă sau cronologică. ◊ (Biol.) Scara ființelor (sau viețuitoarelor) = șirul neîntrerupt al ființelor organizate, începînd de la cele mai simple pînă la cele mai perfecte. (Chim., Min.) Scara durității (sau de duritate) = succesiunea progresivă a durității celor zece minerale, adoptate ca etalon al gradului de duritate. Scară muzicală = succesiunea sunetelor muzicale, cuprinzînd aproximativ opt octave. Un fel de melodie alcătuită din notele cele mai de sus ale scării muzicale începu a izvorî, în grupe meșteșugite de țipete ascuțite, subt loviturile aceluiași ciocan pe oțelul atîrnat. HOGAȘ, M. N. 148. 2. Serie de diviziuni (formînd de obicei o linie gradată) la unele aparate și instrumente (termometru, barometru etc.) pe care se urmărește determinarea unei mărimi prin deplasarea unei părți mobile. 3. Linie gradată, reproducînd în mic unitățile de măsură, care servește la măsurarea distanțelor sau a cantităților cuprinse într-o hartă, într-un plan, într-un desen. ♦ Raport constant între dimensiunile reproduse pe o hartă sau pe un desen și cele reale, de pe un teren. Hartă la scara 1:250000. ◊ Loc. adj. și adv. (În legătură cu reprezentările dintr-o hartă, dintr-un desen) La scară = într-un raport anumit și constant față de realitate. Schiță lucrată la scară. ◊ Expr. A reduce la scară = a reprezenta un obiect reducîndu-i dimensiunile, dar păstrînd un raport constant față de realitate; a reproduce un desen, un plan etc. reducînd dimensiunile și păstrînd proporțiile. 4. (În loc. adv.) Pe (o) scară întinsă (sau largă) = în măsură mare, în proporții mari. În America reclama se face pe o scară foarte întinsă. SAHIA, N. 104. 5. Ansamblu al claselor, straturilor, rangurilor sociale (în ordine crescîndă sau descrescîndă). Începînd la talpa însăși a mulțimii omenești Și suind în susul scării pîn’ la frunțile crăiești. EMINESCU, O. I 133. ♦ Nivel, rang, treaptă socială sau morală. Personajele sînt... dintre oamenii care sînt puși pe ultima scară a situației sociale, și ca rang și ca avere. IBRĂILEANU, SP. CR. 236.

cofă, cofe, s.f. – 1. Putinei, vas lunguieț din lemn, în care se bate smântâna ca să se aleagă untul; toc, putină, trocău, jântălău (ALRRM, 1971: 356). 2. (reg.) Vas de lemn, de dimensiuni mici, sub formă de butoiaș, în care se ține apa în timpul muncilor de pe câmp (ALRRM, 1971: 332): „Mere la râu după apă, / Cu cofă și cu urcior / Și-aduce apă cu dor” (Bilțiu, 2006: 210). – Cf. bg. kofa, tc. kova, alb. kofë, ucr. kofa, magh. kofa (DER); din germ. kufe „găleată” < lat. cupa „cadă” (Scriban, MDA).

leșcă, s.f. – (reg.) 1. Lemnul cu care se bate lutul folosit la olărit (Iuliu Pop, 1970). 2. Bucată de draniță sau lemn, lată la un capăt (Memoria, 2001). – Din ucr. liska (MDA).

mai¹, maiuri, s.n. – 1. Lemnul cu care se bat rufele când se spală. 2. Ciocanul folosit la bătutul dranițelor. – Lat. malleus „ciocan, mai, măciucă ” (DEX, MDA). Cuv. rom. > magh. majus „mai”.

meliță, melițe, s.f. – Unealtă de lemn cu care se bate cânepa ca să se desprindă firele de pe bețe: „Ce naște-n pădure / Și bate în sat?” (Melița). – Din bg. melica (< sl. mlěti „a măcina”) (Miklosich, Cihac, Conev, cf. DER; DLRM, DEX, MDA).

toacă, toace, s.f. – 1. (bis.) Placă de lemn pe care se bate cu două ciocănele, pentru a se anunța serviciul religios la biserică. În exp. Ucigă-l toaca = diavolul. 2. (astr.) Toaca, numele popular al constelației Pegas. – Din toca „a ciocăni, a lovi, a bate” (< lat. *toccare) (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA); cuv. autohton (Philippide).

bătaci, ~ace [At: P. MAIOR, IST. 99/8 / V: -tociu / Pl: nct / E: bate + -aciu] 1-2 smf, a (Trs; rar) Bătăuș (1-2). 3 sn (Mor; îf -tociu) Titirez.^[1] 4 sn Lemn cu care se bate țărușul pentru priponirea vitelor la pășune.

budălău sn [At: HEM 2840 / Pl: ~ăi / E: nct] Lemn cu care se bate untul Si: brighidău.

cantinele sfp [At: CHEST. II, 369 / 242 / E: nct] (Reg) Lemne subțiri care se bat pe pereții caselor de lemn pentru a ține tencuiala.

căcărează sf [At: CANTEMIR, I. I. I, 105 / V: ~ez sm / Pl: ~eze / E: căca + -ărează] 1 Excrement în formă de globuri mici al unor animale: oaie, iepure, șoarece etc. Si: (reg) căcărei, (pfm) căcăreață, căcărei. 2 Instrument de lemn având forma cifrei 5, bătut în podul carului pentru susținerea loitrelor Si: căcăreață.

ciorcurele sfp [At: CHEST. II, 369 / E: nct] (Reg) Bucată de lemn subțire care se bate pe peretele de lemn ca să țină tencuiala sau lutul.

clefetea sf [At: PONTBRIANT, D. / Pl: ~ele / E: clefeti + -ea] Ciocan de lemn cu care dogarul bate cercurile la butoaie Si: clefetitor (3).

cuiat sn [At: DA / Pl: ~uri / E: cuia] (Reg) 1 Batere a cuielor de lemn în talpa încălțămintei Si: (reg) cuiere. 2 (Îs) Sulă de ~ Sulă cu care se fac găuri pentru cuiele de lemn.

împerciuna vt [At: TDRG / Pzi: ~nez / E: în- + perciune] (Mol) A îndoi cu ciocanul vârful cuiului care a ieșit de cealaltă parte a lemnului și a-l bate apoi lățindu-l, ca să nu mai poată fi scos.

lainișoare sfp [At: CHEST. II, 369/250 / E: nct] (Reg) Stinghii subțiri care se bat pe pereții din lemn pentru a ține tencuiala sau lutul.

lanț sn [At: COD. VOR.² 17^v/10 / Pl: ~uri / E: bg ланец, mg lánc] 1 Șir de verigi, de plăci, de zale etc. (metalice) unite succesiv, care servește spre a lega, a suspenda, a trage ceva, a transmite o mișcare etc. Si: (rar) lanțag, (îvr) lănțug (1). 2 (Lpl; pex) Cătușe (6). 3 (Îla) În ~uri Legat cu lanțuri (1) și cu cătușe Si: încătușat. 4 (Îe) A băga (sau a pune ori a arunca ori, rar, a zvârli) în ~uri (sau, îrg) în ~ (pe cineva) A încătușa. 5 (Îae) A întemnița. 6 (Îe) A scoate (sau, reg, a slobozi) din ~uri (pe cineva) A descătușa. 7 (Îae) A elibera din captivitate. 8 (Fig) Ceea ce împovărează sufletul sau conștiința cuiva Si: (îvr) lănțug (2). 9 (Fig) Ceea ce îngrădește libertatea sau independența cuiva Si: (îvr) lănțug (3) Vz jug, robie, sclavie. 10 (Fig) Tot ceea ce îi leagă pe oameni, independent de voința lor Si: legătură, (îvr) lănțug (4). 11 (Îvr) Capcană. 12 (Fig; rar; îe) A fereca în -uri (ceva) A imortaliza. 13 (Fig; îla) Legat în ~ Inert. 14 (Îs) ~ de siguranță Lanț (1) montat la ușa unui imobil, care, permițând numai întredeschiderea ușii, blochează parțial intrarea. 15 (Spc; lpl) Asamblaj de lanțuri (1) care se fixează pe pneuri pentru a evita alunecarea pe gheață. 16 (Pop; îs) ~ de împiedicat Piedică la car sau la căruță. 17 sn (Reg) Lanț (1) scurt, prevăzut cu belciuge la capete, cu care se leagă tânjala de proțap Si: (pop) cârcel, verigă. 18 (Reg; îs) ~urile crucii Fiecare dintre cele două lanțuri (1) care leagă, la car sau la căruță, capetele crucii de capetele osiei Si: (pop) lambă¹ (3), vătrai, (reg) costiș, întinzătoare, lănțuș (13), scară. 19 (Reg) Piesă care se fixează în partea dinainte a tânjalei și de care se prinde jugul Si: (reg) cătușă, tânjăluță. 20 (Trs) Fiecare dintre cele două lanțuri (1) care leagă pieptarul hamului de orcic Si: șleau, ștreang. 21 (Reg; îs) ~ul câscâciurilor Dispozitiv care ține în loc roata morii de vânt Si: (reg) halat. 22 (Reg; îs) ~ele dinapoi (sau ~ul de la roată) Căpăstru al teicii¹. 23 (Lpl) Scrânciob cu mișcare circulară sau orizontală, acționat de oameni sau de motor. 24 Dispozitiv format dintr-un șir de elemente metalice, identice sau diferite, articulate între ele, cu ajutorul căruia se transmite o mișcare. 25 Instrument format dintr-un șir de vergele groase, cu care se măsoară lungimile de teren Si: (îvr) lănțug (5) Vz panglică, ruletă. 26 (Spc) Dispozitiv format dintr-un șir de inele metalice speciale, care transmite mișcarea de la pedale la roțile bicicletei, trotinetei, motoretei etc. Si: lănțug (6). 27 Lanț (1) mic, de obicei din metal prețios, servind ca podoabă Si: (pfm) lănțug (7) Vz colan. 28 Lanț (1) care se atașează la ceasul de buzunar, pentru a-l fixa Si: (înv) lănțug (8). 29 Șir continuu de elemente, ființe, lucruri, stări asemănătoare Si: rând, șirag, (îvr) lănțug (9) Vz cârd, convoi. 30-31 (Îljv) În ~ Unul (după sau) lângă altul Si: continuu, neîntrerupt. 32 (Îe) A se ține ~ A se succeda în număr mare. 33 (D. oameni; îe) A face ~ A se înșirui pentru a-și transmite un obiect din mână în mână. 34 (D. oameni; îae) A încercui. 35 Șir de dansatori care se țin de mână pentru a forma, de obicei, un cerc. 36 Succesiune de forme de relief. 37 (Spc; Ggf) Sistem muntos constituit din grupuri de culmi, care se succed pe distanțe mari, urmând o direcție axială determinată Si: catenă muntoasă. 38 Lucrătură simplă făcută cu croșeta, care constă dintr-un șir de ochiuri înlănțuite. 39 (Reg) Cusătură decorativă făcută pe altițe Si: (reg) râu, șir, za². 40 (Chm) Șir format din mai mulți atomi legați între ei Si: catenă (3). 41 (Atm) Șir de elemente identice, microscopice sau macroscopice, care constituie o entitate. 42 (Tel; îs) ~ de transmisiune Ansamblu al dispozitivelor, aparatelor și instalațiilor care asigură realizarea căilor de transmisiune a semnalelor. 43 (Mil) Grup compact de militari dispuși în linie dreaptă. 44 (Mil; îs) ~ de trăgători Formație de luptă în care militarii sunt dispuși și acționează pe aceeași linie de front. 45 Succesiune de fapte, întâmplări, evenimente, stări asemănătoare Si: suită, șir. 46 (Fig) Desfășurare continuă și regulată a unui proces, a unui fenomen etc. Si: coerență (1), curs, fir, șir. 47 (Fiz; Chm; îs) Reacție în ~ Reacție care se propagă dintr-un punct în toată masa unui corp, prin generarea unei succesiuni de reacții elementare. 48 (Fig; îas) Succesiune de întâmplări asemănătoare legate cauzal, declanșate de un eveniment. 49 (Lin) Succesiune de cuvinte care formează enunțuri. 50 (Blg; îs) ~ trofic Unitate funcțională de transformare a substanței și de transfer de energie, alcătuită dintr-un șir de specii ce începe cu baza trofică și se sfârșește cu un răpitor sau un hiperparazit. 51 (Cib; îs) ~ cauzal închis Feed-back. 52 Succesiune ordonată a elementelor unui ansamblu Si: ierarhie, scară, șir. 53 (Reg) Unitate de măsură pentru suprafețe egală cu o jumătate de hectar. 54 (Îrg) Suprafață agricolă egală cu o jumătate de hectar Si: (reg) iugăr, pogon. 55 (Reg; mpl) Bucată lungă și subțire de lemn de brad, care se bate pe căpriori pentru a susține țigla, șindrila, stuful etc. 56 (Mun) Laț² pe care se bat scândurile la gard. 57 (Reg; lpl) Șipci care se bat pe pereții de lemn ai caselor pentru a susține tencuiala.

laț² sn [At: (a. 1634) JAHRESBER. XI, 196 / V: (reg) lanți sm, ~e, leaț / Pl: ~uri / E: nct] 1 Bucată lungă de lemn, fasonată în patru muchii, folosită în lucrări de dulgherie, la confecționarea gardurilor etc. Si: coamă, cocleț, lanț, samar, slimnă. 2 (Îs) Pădure de ~i Pădure tânără, cu tufe de grosimea unui laț² (1). 3 (Reg; îs) ~ de cercuit sau de știucătură Lemn subțire care se bate pe pereții de lemn (ai casei) ca să țină tencuiala sau lutul. 4 (Reg) Fiecare dintre carâmbii scării. 5 (Reg) Prăjină pe care o poartă ciobanii. 6 (Reg) Prăjină cu care se scutură nucile de pe crengi. 7 (Îvr; îs) ~ telegrafic Stâlp de telegraf.

măiug sn [At: LB / V: (reg) ~iuc (Pl: ~uci), maiec, maieg, mai~, măiugă (Pl: ~ugi) sf, mâiog / Pl: ~uge, ~uri, (rar) ~iugi / E: mai² + -ug cf srb maljuga] 1-12 (Reg; șhp) Măieț (1-12). 13 (Mun) Unealtă cu care se bate racul la joagăr. 14 (Trs) Unealtă de lemn cu care se bate inul. 15 (Reg) Tindeche la războiul de țesut. 16 (Reg) Fiecare dintre picioarele de sanie care intră cu un capăt în talpă, iar cu celălalt în oplean. 17 (Înv; csnp) Par.

oglavă sf [At: PAMFILE, A. R. 198 / V: (reg) ~adă, ~adie, ~adini sfp, ~agă, ~lage, ~aghie, ~agi, ~agie, ~ajă, ~ajie, ~vie, ~azie, ~leajă / Pl: ~ve / E: srb oglava] (Reg) 1 Fiecare dintre cele două curele fixate la capetele lemnului cu care se bat cerealele Si: oglaghiță. 2 (Lpl; îf oglagi) Curele cu care se leagă jugul de hamul calului. 3 (Fig; îf oglaghie) Persoană care bârfește. 4 (Fig; îf oglage) Om slab, fără vlagă, bolnăvicios.

șlaizin s [At: SĂGHINESCU, V. 69 / A: nct / V: (rar) șil~ (A: nct) / Pl: ? / E: ger Schlageisen „bătător, ciocan de cioplit”] (Rar) Instrument de fier cu care tinichigiul sprijină cantul tablei pe acoperiș când îl bate cu ciocanul de lemn.

toacă [At: DOSOFTEI, V. S. septembrie 14^v/25 / V: (reg) tio~ / G-D: ~acei, (reg) ~i, ~acii, ~achii, tocii / Pl: ~ace, (reg) toci / E: pvb toca¹] 1 sf Placă de lemn sau de metal, pe care se bate ritmic cu unul sau cu două ciocănele, pentru a vesti începerea serviciului divin sau pentru a marca anumite momente ale acestuia la biserici și mănăstiri. 2 sf (Pex) Sunet produs prin lovirea toacei (1) Si: (reg) tocălie. 3 sf (Reg; în credințele populare; îs) ~ca în (sau din) cer Toaca (1) pe care Dumnezeu o bate în cer și după care cocoșii își potrivesc cântecul. 4 a (Reg) Pustiu. 5 av (Reg; ca determinant al unui adjectiv) Extrem de... 6 sf (Reg; îs) ~ la gușă Jujeu. 7 sf (Pfm; îe) A bate ~ca A se lăuda. 8 sf (Pfm; îe) A bate ~ca la urechile surdului A vorbi cuiva degeaba. 9 sf (Reg; îe) A(-și) face urechea ~ A se preface că nu aude sau că nu înțelege. 10 sf (Reg; îe) A ști și ~ca în (sau din) cer A ști multe lucruri. 11 sf (Reg; dep; îae) A face pe înțeleptul. 12 sf (Pfm; îe) A-i merge (cuiva) gura ca toaca A vorbi mult și fără rost. 13 sf (Pfm; îe) A fi ~ sau a fi uscat (ca o) ~ (ori ca toaca) A fi foarte slab. 14 sf (Reg; îe) A da cu ~ca (peste cineva) A surprinde (pe cineva) asupra unui fapt. 15 sf (Olt; îe) A-și da în ~ A face aluzie la... 16 sf (Mun; îe) A bate ~ca pe vătrai A sta degeaba. 17 sf (Mun; îae) A o duce greu (din cauza sărăciei). 18 sf (Reg; îe) A rămâne (cineva) ~ A pierde toată averea Si: a sărăci. 19 sf (Reg; îe) A lăsa ~ (pe cineva) A toca (cuiva) averea Si: a sărăci. 20 sf (Pfm; euf; îc) Ucigă-l-~ca Drac (1). 21 sf (Pfm; în imprecații; îe) Ucigă-l (sau bată-l) ~ca! Lua-l-ar dracul! 22 sf Bucată de metal sau de lemn, în care se bate pentru a da anumite semnale pe șantiere, în ateliere, la stână etc. 23-24 sf (De obicei precedat de pp) Timp al zilei după răsăritul soarelui (sau înainte de apus), când se bate toaca (1) de utrenie (sau de vecernie). 25 sf (Reg; îe) A fi soarele la (sau pe la) ~ Se spune când soarele se află aproape de apus. 26 sf (Reg; pan) Clopot care se atârnă la gâtul vitelor sau al oilor. 27 sf (Reg; pan) Cântar rudimentar folosit de ciobani. 28 sf (Reg) Măsură de greutate, valorând peste 5 kg. 29 sf (Reg) Arie de treierat. 30 sf (Ast; reg; art.) Constelația Pegas.

prești² [At: DA / Pzi: ~tesc / E: preașcă] (Reg) 1 vt (C. i. leațuri) A bate pe pereții de lemn ai casei spre a fixa tencuiala sau lutul. 2 vt (C. i. garduri) A consolida cu nuiele puse cruciș și acoperite cu spini, cu paie pentru a împiedica trecerea. 3 vr (D. pâine) A se lăți în timpul coacerii la cuptor.

stucatură sf [At: IORGA, S. D. VIII, 16 / V: (înv) ștoc~, (reg) șticăt~, știucăt~, șt~ / Pl: ~ri / E: it stuccatura, ger Stukatur] 1 Ornament arhitectonic în relief (pentru interiorul clădirilor) executat din stuc sau din mortar simplu de ipsos. 2 (Reg; lpl) Lemne subțiri care se bat pe pereții din lemn ai caselor, pentru ca să țină tencuiala sau lutul. 3 (Reg; îf ștocătură) Tavan¹.

MAI² s. n. I. Măciucă (I 1); (învechit și regional) ciocan. Cu maiuri brațele și stinghiile le zdrobiră. DOSOFTEI, V. S. ianuarie 44^v/18. Și cu maiuri de aramă frînseră-i picioarele. id. ib. decembrie 218^r/5. Și luă Iair. . . țărușul cortului și puse maiul în mîna ei. BIBLIA (1688), 176 /50, cf. CALENDARIU (1814), 110/17. Ocara obrazul și maiul capul să-ți bată. CANTEMIR, IST. 311. Puind lemnul cel săpat deasupra cununei, loveaște-l cu un mai, ca să se tipărească. . . florile (a. 1805). GRECU, P. 100. își muie cîte o bucată de carne, bătîndu-o cu maiul. DRĂGHICI, R. 149/19. Ajută cît poate, Dîndu-i cînd nuiele, cînd maiul să bată. PANN, Ș. II, 23/17. Manipulațiunea despicărei bilei. . . cere o desteritate practică cu atît mai admirabile, cu cît muncitorul n-are alte unelte decît o cusutură, o pană și un mai. I. IONESCU, M. 397. Maiurile dogarului sînt unele cu mînerul scurt, altele cu mînerul mai lung sau chiar foarte lung. DAME, T. 87, cf. 41, 115. Lemnului i se face o despicătură cu toporul, și în despicătură se pune icul, bătîndu-se apoi, cu o muche sau cu maiul. PAMFILE, I. C. 122, cf. id. A. R. 173. Și dintr-o dată, ca lovit cu un mai în creștetul capului, a închis ochii. GALAN, Z. R. 309. Dînd cu mai de fier, În miîni, în picioare, Cuiele bătea. MARIAN, NA. 111, cf. H IV 56, IX 497. În mîń șî-n pisoari să-m bată bășicii dzi fier cu maili dz-oțăl. ARH. FOLK. III, 134, cf. ALR I 723, ALR II 6670/2, 36, 76, 95, 130, 386, 705, 833, 848, 872, 876, 899, 928, 6703/95, A I 12, 23, V 33, VI 3, 26. ◊ (Ca termen de comparație pentru mărimea sau greutatea pumnului sau, p. e x t., a mîinii) Avea un pumn cît un mai. REBREANU, NUV. 107. Se întoarse cu greu și ridică mîna, mare cît un mai, cu frînghioarele albăstrii ale vinelor puternic reliefate. T. POPOVICI, S. 12. ◊ (Regional) De-a (peana și) maiul = numele unui joc de copii nedefinit mai de aproape. Cf. H II 32, IV 159. ♦ Expr. A se ține ca maiu cu coadă = a fi nedespărțit de cineva, a se ține cu statornicie de ceva. Cf. ZANNE, P. V, 399. ♦ Măciucă cu care se bat rădăcinile de pe lîngă mal, pentru a stîrni peștele. V. ș t i u l b u c. Țăranii. . . , îndată ce văd o retragere repede a apelor, se înarmează cu „maiuri” sau „măciuci” și cu „topoarele”, și ies „la doborît somnii”. ANTIPA, P. 290, cf. 562. ♦ (Regional) Buzdugan (Gîrda de Sus-Abrud). ALR II 4951/95. II. Nume pentru diferite unelte sau pentru părți ale unor unelte de lemn, asemănătoare ca formă sau ca întrebuințare cu maiul (I) 1. (Regional) Lopățică de fag cu care se bat rufele și torturile cînd se înălbesc. Pentru ca pînzele de cîlți să se facă albe, cînd se ghilesc, se bat cu maiul pe un bolohan mare și curat de piatră. PAMFILE-LUPESCU, CROM. 178. Se întoarse, avînd subsuoară un coș de rufe ude de leșie, peste rufe scaunul de lăut și maiul. REBREANU, I, 191, cf. CHEST. V 170/27. Lau. . . cu maiu. ALR I 635, cf. 723, ALR II 3373, 4533, A VI 16, 26, IX 4. În pădure m-au tăiat, La apă am zburat (Maiul de cămăși). GOROVEI, C. 217. 2. Unealtă de bătucit pămîntul, alcătuită dintr-un lemn de forma unui trunchi de con, care are capătul de sus prevăzut cu două minere, iar capătul de jos îmbrăcat în oțel. V. bătător, bătălău, bătucitor. Ciocanele bâteau, maiurile greoaie de lemn icneau... toți lucrau cu un zor nemaipomenit la înjghebarea unui sat model. ANGHEL-IOSIF, C. L. 54. Zapciul îi lămuri că zidul se lucrează între două uluci de scînduri, între care se toarnă pămînt, bătut treptat cu maiul. CAMIL PETRESCU, O. II, 177. Peretele ori spatele celui zgîlțîit huia înfundat, de parcă cineva ar fi bătut cu maiul în pămînt. V. ROM. februarie 1955, 200. Unde dă cu maiul, Să crească mălaiul, Unde dă cu sapa, Să curgă ca apa. TEODORESCU, P. P. 210, cf. ALRM II/I h 412, A V 15. 3. (Regional) Pisălog. Scoase un drob de sare, îl trînti în piuă, se așeză și începu să lovească cu maiul. PREDA, D. 76, cf. ALR II 3957/2, 3979/29, 705, 848, A I 26. ♦ S p e c. (La pl., în forma maie) Pilugii de la piua de postav. Maiele, ca să poată întoarce dimiile, cînd le bat, sînt crestate la capătul de jos. DAMÉ, T. 168, cf. ALR SN II h 497, ALR II 6469/105, 6470/105, 836, 6473/105. 4. (Regional) Mustuitor. ALR SN I h 233. 5. (Regional) Bețigaș cu care se împinge dopul la pușculița de soc (Sînnicolaul Român-Oradea). ALR II 4379/316. 6. (Regional) Hădăragul îmblăciului (Pecenișca-Băile Herculane). ALRM SN I h 36/2. 7. (Regional) Rotița de la bătătorul de unt (Cîmpenii de Sus-Vașcău). A I 31. 8. (Regional) Teasc de călcat rufele; măngălău. ALR II 3386/47, 325. 9. (Regional) Fund pe care se taie tăițeii de supă (Beba Veche-Sînnicolaul Mare). ALR I 697/49. 10. (Regional, în sintagma) Maiul puștii = patul puștii (Glimboca-Caransebeș). ALRT II 18. Șăndariu o vru să die cu maiu pușci. ib. – Pl.: maiuri și (regional) maie. – Lat. malleus.

MĂlUG s. n. Diminutiv al lui m a i². Cf. LB, POLIZU, CIHAC, I, 154, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. I. 1. (Regional) Cf. m a i² (I). Cf. VICIU GL., PAȘCA, GL., ALR I 723/148, 150, 215, 249, ALR II 6 670/514, 784, 791. 2. (Regional) Cf. m a i² (II 3). 1 măiugă de her de pisat sare, de cinci litre de her (a. 1 760). IORGA, S. D. XIV, 309, cf. REV. CRIT. III, 159, H XVI 11, ALR II 3 979/105, A I 35. 3. (Regional) Cf. m a i² (II 4). Cf. ALR SN I h 233. II. 1. (Prin Munt.) „Unealtă cu care se bate racul la joagăr”. ALR II 6 454/784, 836. 2. (Prin Transilv.) Unealtă de lemn cu care se bate inul. Cf. LB. 3. (Regional) Tindeche (la războiul de țesut). Cf. ȘĂINEANU, D. U., PAMFILE, I. C. 274, H IV 157, ȘEZ. VIII, 148, ALRM SN I h 306.4. (Regional) Fiecare dintre picioarele de sanie care intră cu un capăt în talpă, iar cu celălalt în oplean (Cămărașu-Turda). VICIU, GL. 5. (Învechit, cu sens neprecizat, probabil) Par, pivot. Este-un cort mare rotat... Cu țerușii de argint, Cum n-a fost nici că mai sînt, Cu măiugi de acioi, Cum nu se află pe la noi. POP., ap. GCR II, 300. Un cort mare rotat, creștetul nerămzat Cu maiugul de argint Ce n-am văzut de cînd sînt. POP., ap. ODOBESCU, S. II, 427. – Pl.: măiuge (POLIZU, ȘĂINEANU, D. U., ALR 3 979/105, 6670/791, ALR SN I h 233) și măiuguri (ALR I 723/148, 150), (rar, m.) măiugi. – Și: (regional) măiúc (ȘEZ. VIII, 148, ALR II 6454/784,6670/784; pl. măiuci) maiúg, maiég (LM), maiéc (LM), mîióg (COSTINESCU) s. n. ; (5) măiúgă (pl. măiugi ALR I 723/215) s. f. – Mai² + suf. -ug. Cf. scr. m a l j u g a.

budái s.n. (reg.) 1 Vas din doage, avînd forma unui trunchi de con, în care se păstrează laptele, brînză etc.; putină. Le atîrnă pe toate de cîte un cui de lemn, ca să se scurgă fiecare în cîte un budăi deosebit (HOG.). ♦ Putină pentru bătut untul. 2 Vas de lemn în care este păstrată faina. 3 Trunchi scobit, folosit ca ghizd la fîntînă. ♦ Ext. Fîntînă cu adîncime mică. • pl. -ie. /<magh. bödön(y).

cófă, cofe, s.f. 1. Vas lunguieț din lemn, în care se bate smântâna ca să se aleagă untul; toc, putină, trocău, jântălău. 2. (reg.) Vas de lemn, de dimensiuni mici, sub formă de butoiaș, în care se ține apa în timpul muncilor de pe câmp: „Mere la râu după apă, / Cu cofă și cu urcior / Și-aduce apă cu dor” (Bilțiu, 2006: 210). 3. Groapă, adâncitură. ■ (top.) Cufoaia, sat aparținător de orașul Târgu-Lăpuș. – Cf. bg. kofa, tc. kova, alb. kofë, ucr. kofa, magh. kofa (DER); din germ. kufe „găleată” (Scriban, MDA).

léșcă, s.f. (reg.) 1. Lemnul cu care se bate lutul folosit la olărit. 2. Bucată de draniță sau lemn, lată la un capăt. – Din ucr. liska (MDA).

mai¹, maiuri, s.n. 1. Lemnul cu care se bat rufele când se spală. 2. Ciocanul folosit la bătutul dranițelor. – Lat. malleus „ciocan, mai, măciucă” (DEX, MDA). ■ Cuv. rom. > magh. majus „mai”.

méliță, melițe, s.f. Unealtă de lemn cu care se bate cânepa ca să se desprindă firele de pe bețe: „După ce era bine uscată, [cânepa] se melițá cu mélița” (Faiciuc, 2008: 256). – Din bg. melica (MDA).

toácă, toace, s.f. Placă de lemn pe care se bate cu două ciocănele, pentru a se anunța serviciul religios la biserică. ■ În exp. Ucigă-l toaca = diavolul. ■ (astr.) Toaca, numele popular al constelației Pegas. – Din toca „a ciocăni, a lovi, a bate” (Șăineanu, DEX, MDA).

CIOC² ! interj. 1 Imită o ciocănitură, o lovitură răsunătoare: cînd bătea vîntul, se loveau lemnele unul de altul și tot făcea cioc! cioc! (SB.); uneori sub forma cioc-boc sau cioca-boca: moșu, cioc-boc! pînă dădu de buzele cazanului (DLVR.) ¶ 2 Imită sunetul produs de bătaia în ușă: s’a dus plîngînd la furnică și a bătut în ușă: cioc! cioc! (BR.-VN.) [onom.].

CIOCĂNAȘ¹ (pl. -așe) sn. 1 dim. CIOCAN I.: în dreapta ține-un ~ de lemn (VLAH.) ¶ 2 🎼 Mic ciocan de lemn cu care se bate pe coardele țimbalului: țimbalagiul se da de ceasul morții bătînd din ~e (D.-ZAMF.) ¶ 3 🫀 CIOCAN² 4.

NĂBONIC (pl. -ice) sn. Băn. Maiu (în formă de sabie de lemn) cu care se bate cînepa (LIUB.).

VERGELA, vergelez, vb. I. Tranz. A bate vergele pe scheletul de lemn al unor case, construcții (pentru a putea lipi apoi cu lut pereții). – Din vergea.

CUI, cuie, s. n. 1. Piesă mică, cilindrică sau în patru muchii, de metal sau de lemn, turtită la un capăt și ascuțită la celălalt, cu care se fixează între ele diferite piese, care se bate în zid sau în lemn pentru a servi ca suport etc. ◊ (Tehn.) Cui spintecat = piesă de siguranță formată dintr-o bucată de sârmă îndoită, cu un ochi la un capăt, care împiedică desfacerea piulițelor. ◊ Expr. Cui pe (sau cu) cui se scoate = un rău face să uiți răul anterior. (Fam.) A face (sau a tăia) cuie = a simți frigul, a dârdâi de frig. A-i intra cuiva un cui în inimă = a se strecura în sufletul cuiva o teamă, o bănuială, o îndoială, o grijă etc. Cuiul lui Pepelea = drept abuziv pe care și-l ia cineva, legându-se de un pretext, pentru a stingheri pe altul. ♦ Cuier simplu de perete. ◊ Expr. A-și pune pofta în cui = a renunța la o dorință, la un lucru râvnit. 2. Nume dat mai multor piese de metal sau de lemn asemănătoare ca formă cu un cui (1). – Lat. cuneus.

JACMAR s.n. Figură alegorică de metal sau de lemn la orologii monumentale, care bate orele. [< fr. jaquemart].

brai, braie, s.n. (reg.) băț de lemn, rotund și gros pentru bătut brânza; drug de fier pentru îndesit făina la moară.

împerciuna, împerciunez, vb. I (reg.) a îndoi cu ciocanul vârful cuiului, ieșit de cealaltă parte a lemnului, și a lăți prin batere acest vârf, pentru ca să nu se mai scoată cuiul.

prești², preștesc, vb. IV (reg.) 1. a bate leațuri pe pereții de lemn ai unei case, pentru a fixa tencuiala sau lutul. 2. (despre garduri) a consolida cu nuiele puse cruciș și acoperite cu spini, cu paie etc. (care împiedică trecerea).

priboi¹, priboaie, s.n. (pop.) 1. perforator, dorn. 2. băț de bătut icrele de pește. 3. plantă erbacee cu frunze plăcut mirositoare și cu flori roșii și albe. 4. (art.) numele unui dans popular; melodia după care se execută acest dans. 5. (reg.) unealtă cu care se fac găuri în pământ pentru semănatul porumbului sau pentru introducerea stâlpilor gardului. 6. pană pentru despicat lemnele. 7. piron gros și scurt bătut în buștean, pentru a fi cărat. 8. ciur din sârmă pentru curățatul de pieliță al icrelor de morun. 9. (reg.) soluție de pilitură de sulfat de cupru dizolvată în apă, folosită pentru vindecarea fracturilor. 10. (înv. și reg.) coastă foarte înclinată; deal noroios. 11. (reg.) stâncă abruptă pe malul unei ape curgătoare. 12. (reg.) loc la cotul unei ape curgătoare izbit de valuri; priboină.

purecitură s.f. (reg.; cu sens colectiv) șipci subțiri care se bat pe pereții caselor de lemn, pentru a fixa tencuiala sau lutul.

JACMAR s. n. figură alegorică de metal sau de lemn la orologiile monumentale, care bate orele. (< fr. jaquemart)

VERGELA, vergelez, vb. I. Tranz. (Reg.) A bate vergele pe scheletul de lemn al unor case, construcții (pentru a putea lipi apoi cu lut pereții). – Din vergea.

CUI, cuie, s. n. 1. Piesă de metal sau de lemn, formată dintr-o tijă cu vârf ascuțit și cu un capăt numit floare, cu care se fixează între ele diferite piese, care se bate în zid sau în lemn pentru a servi ca suport etc. ◊ (Tehn.) Cui spintecat = piesă de siguranță formată dintr-o bucată de sârmă îndoită, cu un ochi la un capăt, care împiedică desfacerea piulițelor. ◊ Expr. Cui pe (sau cu) cui se scoate = un rău face să uiți răul anterior. (Fam.) A face (sau a tăia) cuie = a simți frigul, a dârdâi de frig. A-i intra cuiva un cui în inimă = a se strecura în sufletul cuiva o teamă, o bănuială, o îndoială, o grijă etc. Cuiul lui Pepelea = drept abuziv pe care și-l ia cineva, legându-se de un pretext, pentru a stingheri pe altul. ♦ Cuier simplu de perete. ◊ Expr. A-și pune pofta în cui = a renunța la o dorință, la un lucru râvnit. 2. Nume dat mai multor piese de metal sau de lemn asemănătoare ca formă cu un cui (1). – Lat. cuneus.

TAC¹ interj. (Adesea repetat) Onomatopee care redă zgomotul produs prin lovirea unui obiect, mai ales de lemn (la intervale regulate). Cineva bătuse de două ori foarte deslușit în cercevea: tac! tac! SADOVEANU, M. 170. Iarna: tac, tac prin copac Vara: iuș, iuș prin păiuș (Toporul și secera). PĂSCULESCU, L. P. 101.

VECHIME, (rar) vechimi, s. f. 1. Faptul de a fi vechi, de a exista de multă vreme; însușirea, calitatea, starea a ceea ce este vechi; existență îndelungată. Vitrinele acestea cuprind numai monede orientale. Unele au o vechime de peste o mie de ani. STANCU, U.R.S.S. 122. Păzînd o căsuță tupilată și acoperită cu mușchi, care mărturisea despre vechimea ei, a bătut la poartă. CREANGĂ, P. 90. [Lemnul mesei] grunzuros de vechime era tăiat cu litere latine și gotice. EMINESCU, N. 38. ♦ Calitatea de a fi vechi într-un post, într-un grad, într-o funcție; numărul de ani pe care cineva i-a petrecut într-o slujbă, într-o funcție. La vîrstă de douăzeci și șase de ani, avea vechime în gradul al doilea și aștepta din zi în zi un nou examen. BASSARABESCU, V. 4. 2. Vreme de demult, timpuri îndepărtate; antichitate. Focul pîlpîia în întunericul ogrăzii, și unul rostea domol o istorie din vechime. SADOVEANU, O. VI 239. Preot rămas din a vechimii zile, San Marc, sinistru, miezul nopții bate. EMINESCU, O. I 202. La spatele mînăstirii este un lac foarte adînc ce pare să fi fost în vechime o mină de sare. BOLINTINEANU, O. 434.

INUTILITATE. Subst. Inutilitate, futilitate (livr.), neutilitate, superfluitate (rar); nefolosință; nonvaloare; zădărnicie, deșertăciune, zadar (rar); surplus, prisos, plus, excedent, prisosință, prisoseală (pop.), prisosire (rar); redundanță; neeficiență, ineficacitate, sterilitate (fig.). Adj. Inutil, futil (livr.), superfluu, nefolositor, oțios (livr.), inutilizabil, neutilizabil, impracticabil, de neîntrebuințat, fără importanță, neimportant, neînsemnat, neglijabil, fără (nici un) rost; de prisos, în plus, prisositor (înv.), excedentar; redundant; ineficace, neeficient, neproductiv, infructuos, fără efect, steril (fig.), zadarnic, van (livr.), deșert (fig.); inoperant (rar). Lipsit de sens, absurd, fără finalitate. Stricat, uzat, perimat, părăginit, demodat, învechit, reformat, scos la reformă, scos din uz, bun de aruncat, rebutat; a cincea roată la căruță, bun de lapte ca iepurele, cruce lîngă biserică. Vb. A fi inutil, a fi nefolositor, a nu fi de (nici un) folos, a nu se utiliza, a nu servi la nimic, a fi inutilizabil, a nu sluji (la nimic), a nu ajuta (la nimic), a nu avea nici un rost, a fi fără folos, a fi fără sens, a fi fără noimă, a fi în plus, a exceda (livr.), a avea nevoie ca de a cincea roată la căruță; a nu produce, a nu aduce foloase, a nu rodi, a fi neproductiv; a nu se potrivi, a nu se nimeri, a fi inoportun; a fi bun de aruncat. A se învechi, a se perima, a se demoda, a ieși din modă, a deveni inutil, a cădea în desuetudine, a se părăgini. A face un lucru inutil, a căra apă la puț (la fîntînă), a căra apă cu ciurul, a căra apă în Dunăre, a căra lemne la pădure; a se bate cu morile de vînt, a căuta după ziua de ieri, a căura iepuri în biserică, a umbla după borta vîntului, a bate cu burete piron în perete, a aduce pămînt din vale în deal. Adv. (În mod) inutil (nefolositor); zadarnic, fără rost, fără folos, fără sens, fără noimă, în zadar, degeaba, în van, în deșert, în pustiu, de cîntecul cucului, de florile mărului. V. exagerare, lipsă de importanță, saturație.

jintălău sn [At: PRECUP, P. 14/29 / V: gi~, jân~, ~taleu / Pl: ~laie / E: jintui + -ălău] (Trs) 1 Lemn lung cu un cerc la un capăt, folosit de ciobani pentru a bate laptele închegat. 2 Disc de lemn, cu o coadă la centru, folosit la bătutul laptelui din putină.

margine sf [At: PSALT. HUR. 14^v/5 / V: ~nă, ~gene (Pl: ~gene, ~geni), (nob) măr~, (reg) marne (Pl: mărni) / Pl: ~ni, (pop) mărgini, (rar) ~ / E: ml margo, -ginis] 1 (Urmat de determinări în genitiv sau udp „de”; îoc mijloc, centru) Parte extremă a unui teren, a unei regiuni, a unei localități etc. 2 (Urmat de determinări în genitiv sau udp „de”; spc) Punct inițial sau final al unei suprafețe, al unui lucru etc. Si: capăt, extremitate. 3 (Îvp; îs) ~a (sau ~ile) pământului (sau lumii) ori ~ (sau ~ni) de pământ Limită a pământului, privit ca întindere. 4 (Îas; înv; pex) Oameni de pe întreg pământul Si: lume. 5 (Îla) Fără (de) ~ni (sau, rar, ~) Care este sau pare a fi nelimitat Si: nesfârșit. 6 (Îe) De la (sau din ori la) ~a (sau ~nile) lumii (sau de lume, pământului, de pământ) (De) foarte departe. 7 (Înv; îe) De la ~ni până la ~ni De la un capăt la altul Si: (de) pretutindeni. 8 (Înv; îe) A nu ști la ce ~ (îi) va ieși (ceva) A nu ști ce reușită va avea la ceea ce a întreprins. 9 (Reg; îe) A umbla huci ~a A fugi de frică. 10 (Arg; îe) A gini (sau a gimbi) ~a A fi atent la ceva Si: a observa. 11 Rezervă de care se poate dispune în anumite limite Si: marjă. 12 (Fig) Limită, punct extrem până la care se poate concepe sau până la care e posibil ceva. 13-14 (Îljv) Fără ~ni (Care este) întins. 15 (Reg) Loc de pășunat situat la un capăt de sat, unde dorm vitele vara. 16 (Reg) Cimitir. 17-18 (Îvp) (Teritoriu de) graniță Si: frontieră, hotar. 19-20 (Înv; îljv) De ~ (Care este) periferic. 21 Teren din imediata apropiere a unei ape Vz mal, țărm. 22 Porțiune de apă din imediata apropiere a malului. 23 Fiecare dintre cele două părți laterale ale unui drum. 24 (Pex) Porțiune de teren din imediata apropiere a unui drum. 25 (Spc) Bordură a unui drum. 26 (Îvp; mpl) Fiecare dintre cele două laturi ale unei formații de luptă Si: aripă, flanc. 27 (Pop; îe) A ține (tot) ~nile sau a bate ~nile A se feri de ce-i mai greu. 28 (Îae) A se codi la treabă. 29 (Pex; îae) A fi ascuns, fals, înșelător. 30 (Reg) Fiecare dintre cei doi drugi laterali ai unei scări Si: carâmb, (Mol) mărginar. 31 (Reg) Fiecare dintre cele două brațe ale ferăstrăului. 32 Extremitate laterală a unui obiect Vz latură, dungă, muchie. 33 Parte de jos sau de sus a unui obiect Vz capăt.2 34 (Înv; îls) ~a unghiului sau ~ de unghi Temelie. 35-36 (Reg; îlav) Într-o ~ (Culcat sau) aplecat pe o parte. 37 Porțiune lăsată nescrisă pe una sau pe mai multe laturi ale unei foi de hârtie sau ale unei pagini de carte. 38 (Îs) Pe ~a cărților Rubrică a unor reviste, în care se face prezentarea lucrărilor recent apărute. 39 (Îlpp) Pe ~a (sau ~nile) În legătură cu... 40 (Îal) În raport cu... 41 (Îal) Drept corolar a... 42 (Trs) Formațiune dintr-un copac care se lasă netăiată cu ferăstrăul, pentru a susține trunchiul până în momentul când va fi prăbușit. 43 (Reg; îs) Altoire la ~ Altoire în coroana pomului. 44 (Înv; mpl) Extremitate a corpului unei ființe sau a membrelor corpului. 45 (Reg) Scândură de calitate inferioară, tăiată de pe laturile bușteanului (având o parte plană și una convexă) Si: lătunoaie, (reg) mărginar (5). 46 (Pgn) Scândură. 47 Doagă mică Si: (reg) mărginar (4) Vz aripă. 48 (Spc; lpl) Șipci care se bat pe pereții caselor de lemn, ca să țină tencuiala sau lutul. 49 (Înv) Rest dintr-un val de pânză sau de stofă Si: cupon. 50 (Reg) Bucată de teren de formă triunghiulară, care rămâne nearată la capătul ogorului Si: clin, colțar. 51 (Reg) Colț de pâine. 52 Ceea ce mărginește un obiect sau o suprafață. 53 Ceea ce se găsește pe margine sau în imediata ei apropiere. 54 Limită superioară a pereților unui recipient, a unei cavități etc. Si: gură, buză, (înv) usnă. 55 (Îe) A fi (sau a se găsi, a ajunge) pe (sau la) ~a gropii A fi aproape de moarte.e de moarte. 56 (Îe) A fi pe (sau la) ~a prăpastiei A se afla într-un moment critic. 57 (Îae) A fi amenințat de o mare primejdie. 58 Împrejmuire de piatră sau de bârnă ridicată în jurul gurii unei fântâni sau a unui bazin Vz ghizd. 59 (Reg) Perete de lemn de formă circulară al sitei Si: (reg) veșcă. 60 (Reg; lpl) Pereți laterali ai scocului. 61 Parte răsfrântă a unei pălării Si: bor. 62 Chenar decorativ la o țesătură.

năsăvăi vt [At: VICIU, GL. / Pzi: ~esc / E: nct] (Trs) A bate vergele pe scheletul de lemn al unei case, pentru a lipi apoi pereții Si: a vergela.

piersic sm [At: DOSOFTEI, V. S. decembrie 241^r/17 / V: chersâg, chersit, persoc, piarsec, piar-, ~săș, ~sec, ~seg, ~rzic / Pl: ~ici / E: ml persicus] 1 (Reg; șîs ~ de toamnă) Mic pom din familia rozaceelor, cu frunzele lungi, asemănătoare cu ale migdalului și cu flori trandafirii care apar înaintea frunzelor, cultivat pentru fructele lui comestibile (Persica vulgaris). 2 (Pop; îe) A da (ceva) după ~ A ascunde ceva Si: a dosi. 3 (Pfm) A o lua (sau a o aduce) după ~ A spune ceva pe ocolite, evitând să spună lucrurilor pe nume Si: a se eschiva. 4 (Îae) A căuta un subterfugiu Si: a se eschiva. 5 (Îe) A bate ~ (pe cineva) A bate foarte tare pe cineva. 6 Lemn al piersicului (1), din care se confecționează diverse obiecte. 7 (Bot; reg; șîc ~-sălbatic, ~-pitic) Migdal pitic (Amygdalus nana). 8 (Bot; Trs; Olt; șîc ~-de-vară) Cais (Armeniaca vulgaris). 9 (Bot; reg) Canale (Impatiens balsamina).

purecitură sf [At: CHEST. II, 369/260 / Pl: (rar) ~ri / E: pureci + -tură] (Reg; csc) Șipci subțiri care se bat pe pereții caselor de lemn, pentru a fixa tencuiala sau lutul.

báte vb. III. I 1 tr. (compl. indică ființe) A lovi repetat și violent (cu palma, cu bățul, cu biciul etc.) pentru a pedepsi, pentru a constrînge etc. L-a bătut pînă a leșinat. Arestații erau bătuți la tălpi. Cînd era obraznic îl bătea la palmă cu linia. ◇ expr. A bate (pe cineva) măr (sau, pop., furcă, ciobănește) = a bate (pe cineva) foarte tare. (A fi) bătut în (sau la) cap = (a fi) prost sau nebun. A-și bate firea cu (ori pentru, de) ceva = a se gîndi cu insistență la ceva, a se interesa mult de ceva, a-i păsa de ceva. A-l bate (pe cineva) gîndul (sau mintea) ori, refl., a se bate cu mintea (sau cu gîndul, cu gîndurile) = a fi obsedat de un gînd, de o idee (care îl îndeamnă să facă ceva); a intenționa, a plănui să...; a fi preocupat de ceva. A-l bate grija = a fi îngrijorat, a fi neliniștit din cauza unei griji. = (refl.) A se bate cu pumnii în piept = a) a se mîndri, a se lăuda; b) a face caz de ceva. A se bate cu mîna (sau cu palma) peste gură = a se lovi peste gură ca pedeapsă pentru cuvinte, afirmații spuse nesocotit sau într-o situație neașteptată ori îngrozitoare. A-și bate capul cu (ori pentru, de) ceva v. cap. A bate pe cineva pe datorie v. datorie. A bate (pe cineva) de-i merg (sau să-i meargă) fulgii v. fulg. A bate (pe cineva) gros v. gros. A fi bătut cu leuca (în cap) v. leucă. A se bate cu capul de pereți (sau de toți pereții) v. perete. A bate piersic (pe cineva) v. piersic. A bate (pe cineva) de-i iese (sau să-i iasă) untul v. unt. 2 tr. (compl. indică oameni sau părți ale corpului lor) A atinge, a lovi ușor cu mîna, pentru a atrage atenția, pentru a arăta încredere, bunăvoință etc. ◇ expr. A bate capul cuiva sau a bate pe cineva la cap = a) a se ține stăruitor de cineva; b) a insista; a cicăli. A bate palma (sau, arg., laba) cu cineva = a se învoi (din preț) strîngîndu-și mîna reciproc; a se înțelege (în privința unei tranzacții). Bate laba aici... și ai să bem aldămașul (CA. PETR.). (refl. recipr.) A se bate cu cineva pe burtă = a fi în relații strînse cu cineva. A-i bate cuiva obrazul v. obraz. A bate (pe cineva) pe umăr v. umăr. ◆ (compl. indică animale) A lovi ușor cu mîna, pentru a mîngîia sau a liniști. A bătut cățelul pe spate și l-a luat cu el. 3 tr. (compl. indică ființe) A izbi de ceva. L-a bătut cu capul de pereți. ◇ expr. A bate (pe cineva) la cap = (despre sobe, mașini de călcat etc.) a provoca cuiva dureri de cap (din cauza căldurii, emanației de gaze etc.). (intr.) A bate la ochi (sau, rar, la urechi, la auz) = a) a trezi cuiva luarea-aminte, interesul, bănuiala; b) a face impresie, a se remarca. 4 tr. (compl. indică armate, state etc.) A înfrînge, a birui în luptă, în război. Mihai Viteazul a bătut oastea turcească la Călugăreni. ◇ expr. A bate (pe cineva) cu propriile lui arme v. armă. 5 refl. (despre popoare, armate etc.) A purta război; a se război; (despre persoane) a se lupta cu arme. Românii s-au bătut eroic pentru independență. ◇ loc. vb. (refl. recipr.) A se bate în duel = a se duela. ◇ expr. A se bate cu morile de vînt v. moară. (Parcă) se bat turcii la gura lui v. turc. 6 refl. (recipr.) (despre ființe) A se lua la bătaie (cu cineva), a se încăiera (cu cineva). Urșii se bat pentru fagurele cu miere. ◇ expr. A se bate în parte = a se lupta între ei fără ca nimeni să iasă învingător. A se bate pentru (sau după) ceva = a dori foarte mult ceva, a-i plăcea foarte mult un lucru. A se bate cu moartea = a fi în agonie. (Parcă) se bat calicii (sau lupii, nebunii) la (ori în) gura cuiva, se spune despre cineva foarte înfometat, care mănîncă mult și cu lăcomie sau despre cineva care vorbește repede. A se bate singur sau de capul său = a-și îndrepta comportamentul. A se bate cap în cap = a fi în opoziție, în contradicție; a nu se potrivi. A se bate de muscă v. muscă. A se bate ca orbii (la tîrguri) v. orb. A se bate ca orbeții v. orbeț. ◆ (despre oameni) A se măsura, a se întrece în luptă. Să ne batem în luptă dreaptă. 7 tr. A învinge un adversar într-un joc, într-un concurs (sportiv). M-a bătut la șah. ◇ expr. A bate toate recordurile v. record. 8 tr. (despre încălțăminte, ham, șa etc.; compl. indică oameni sau animale) A freca, a roade, a produce răni. Mă bat pantofii. 9 tr. (compl. indică oameni) A pedepsi. Dumnezeu l-a bătut pentru ceea ce a făcut. ◇ (la imper.; în imprec.) Bată-l Dumnezeu! ◇ expr. (glum.) Bătu-te-ar norocul (sau hazul, pustia), se spune pentru a exprima simpatia, mirarea, indignarea. Să mă bată Dumnezeu (sau crucea, Maica Precista), se spune ca jurămînt pentru a fi crezut. Bată-l vina! v. vină. II tr. 1 (compl. indică substanțe, materii alimentare etc.) A lovi de repetate ori (într-un vas), cu ustensile speciale (de bucătărie), pentru a amesteca, a freca, a frăgezi etc. Bate smîntîna pentru a face frișca. ◇ expr. (fam.) A bate putineiul = a obține unt din lapte sau din smîntînă. A bate apa în piuă (să se aleagă unt sau untul) v. apă. A bate ca într-un putinei deocheat. v. putinei. A bate în sită (și) în covată v. sită. 2 (compl. indică metale înroșite în foc) A lovi repetat cu ciocanul sau cu barosul pentru a da o anumită formă. ◇ expr. A bate bani = a fabrica monede de metal. A bate para în cenușă v. cenușă. A bate fierul cît e (sau pînă-i) cald v. fier. A bate monedă v. monedă. A bate monedă (din sau cu ceva) v. monedă. 3 A lovi, de repetate ori, tăișul coasei, cu un ciocan, pentru a-l ascuți. ◇ expr. A bate pe cineva ca pe-o coasă rea v. coasă. 4 (compl. indică cuie, nituri etc.) A înfige, a vîrî în ceva, prin lovituri repetate (cu ciocanul, cu maiul etc.). Bat cuie în perete pentru tablouri. 5 A fixa un obiect țintuindu-l în ceva. Bate capacul lăzii. A bătut tablourile pe perete. Coroană bătută cu diamante. ◇ expr. A bate (cuiva) căciula-n creștet v. creștet. A (o) bate la papuc v. papuc. A-i bate (cuiva) scîndura v. scîndură. A bate țăruș v. țăruș. 6 (la războiul de țesut) A îndesa cu spata firele bătelii. 7 (compl. indică cereale, păstăi uscate etc.) A îmblăti, a dezghioca. Bate fasolea. ◇ expr. A bate ca la (sau în) fasole v. fasole. A bate ca în păpușoi v. păpușoi. 8 (compl. indică plante textile) A zdrobi, prin lovituri repetate (cu o bîtă sau cu un mai), pentru a se desprinde firele. Bat inul. 9 A lovi cu o prăjină crengile unui pom fructifer, pentru a face să cadă fructele. Au bătut toți nucii din livadă. ◇ expr. A-i bate (cuiva) perele v. pară. 10 (compl. indică covoare, pături, haine etc.) A scutura de praf (cu bătătorul). 11 (compl. indică instrumente muzicale, obiecte etc.) A lovi ritmic (cu mîna, cu ciocănele etc.), pentru a produce sunete muzicale sau ritmice. Bate toba ca un adevărat maestru. Călugărul bate toaca de vecernie. ◇ expr. (intr.) A bate clopotul de mort v. clopot. A bate darabana v. darabană. A bate în drîmbă v. drîmbă. A bate cuiva în strună (ori în struna cuiva) v. strună. A bate tamburina (pe ceva) v. tamburină. A bate toaca v. toacă. A bate toba v. tobă. A bate toba (la urechea) surdului v. tobă. A-i bate (cuiva) toba (sau în tobă) v. tobă. A bate toaca pe vătrai v. vătrai. 12 A da repetat cu un băț în apa (sau pe sub pietrele din apa) unui rîu, pentru a alunga peștii din ascunzători. 13 A bătători pămîntul; ext. a lovi pămîntul cu piciorul de repetate ori, tropăind sau jucînd. Bat pămîntul tropăind (COȘB.). ◇ expr. A bate talpa (la pămînt) v. talpă. ◆ ext. (pop.; compl. indică jocuri) A juca, a dansa cu patos. [Polca] o băteam vîrtos cînd eram mic (ALECS.). 14 (compl. indică obiecte, materiale etc.) A izbi repetat, cu un instrument, în diferite scopuri. Bate doagele butoiului. ◇ Exp. A ajunge să bată buștenii v. buștean. A bate șaua (ca) să (se) priceapă (sau înțeleagă) iapa (ori calul) v. șa. 15 (compl. indică substanțe, materii etc.) A îndesa prin apăsări repetate (într-un recipient). Bate tutunul în pipă cu degetul. ◇ expr. A bate în (sau sub) tipar v. tipar. 16 A azvîrli mingea la distanță, lovind-o; ext. a se juca cu mingea. Toată ziua bate mingea pe stradă. 17 A amesteca cărțile de joc; a juca mult cărți. Își duce veacul numai în străinătăți... acolo bate cărți și petrece (SADOV.). ◇ expr. A bate o carte (sau cărțile) = a învinge cartea altuia cu o carte mai mare. 18 A face mereu aceeași cale; a umbla mult pe un drum. Numai eu rămas același, Bat mereu același drum (EMIN.). ◇ expr. A bate cale lungă = a merge mult. A bate pasul pe loc = a nu progresa. A-i bate (cuiva) gîndul (undeva) = a-i merge gîndul la...; a fi înclinat, aplecat spre... A bate cu gîndul (departe) v. gînd. ◆ A umbla întruna prin..., a frecventa des ceva; a cutreiera. Multe mări am trecut, Multe țări am bătut (POP.). ◇ expr. A bate prundurile (sau podurile) = a umbla de colo pînă colo (fără nici un scop); a hoinări. Toată ziua bate prundurile după scăldat (CR.). A bate cîmpii = a) a vorbi vrute și nevrute; a aiuri; b) a ocoli un subiect care nu convine să fie discutat. A bate bambura v. bambura. A bate ceamburul v. ceambur. A bate drumul (ori drumurile) v. drum. A bate laturile v. latură. A bate maidanul (sau maidanele) v. maidan. A bate marginile v. margine. A bate străzile v. stradă. III intr. 1 (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „în” sau „la”) A lovi în ceva (cu degetele, pumnii etc.), făcînd zgomot, pentru a fi auzit, pentru a atrage atenția etc.; a ciocăni (cu putere). Începu să bată cu pumnii în ușă. ◇ expr. A bate la ușa cuiva = a veni la cineva pentru a-i cere ajutor material. A bate în crilă v. crilă. A bate din pinteni (de bucurie) v. pinten. A bate la toate porțile (sau la porțile cuiva) v. poartă. A bate la ușă v. ușă. A bate pe la ușile oamenilor v. ușă. ◇ fig. Iarna bate la ușă. 2 (despre oameni; cu determ. introduse prin prep. „cu” sau „în”) A lovi tare în ceva, pentru a-și arăta mînia, nerăbdarea sau pentru a intimida, a amenința pe cineva. Nerăbdător, bate cu picioarele în ușă, pentru a i se deschide mai repede. Izbucnește cu furie, bătînd cu pumnii în masă. 3 (despre oameni; cu determ. introduse prin prep. „din” sau „în”) A lovi în ceva cu o parte a corpului; a face, cu mîinile, picioarele etc., o mișcare relativ regulată (lovind în ceva). Băteau din călcîie, ca să se încălzească. ◇ expr. A bate din (sau în) palme = a) a lovi palmele pentru a-și manifesta un sentiment de bucurie, de aprobare; a aplauda; b) a lovi palmele pentru a chema pe cineva. A bate în pumni = a lovi un pumn de altul pentru a face în ciudă cuiva. A bate din picioare = a tropăi. A bate din gură = a vorbi în zadar. (tr.) A bate mătănii = a îngenunchea și a atinge fruntea cu pămîntul de mai multe ori la rînd, în semn de cucernicie sau de pocăință. A bate tactul = a) a lovi (ușor) un obiect cu mîna, piciorul etc. sau a imita lovirea lui în ritmul unei bucăți muzicale sau al unui vers; b) a marca, prin mișcări regulate (cu mîna, piciorul sau bagheta), fiecare tact al unei bucăți muzicale. A bate în (sau într-un) lemn = a face gestul lovirii cu degetul a unui obiect din lemn pentru a împiedica producerea unui necaz, a unei boli, a unui ghinion, sau pentru a menține o situație favorabilă, un cîștig, o stare bună de sănătate. A bate în (sau din) buze v. buză. A-și bate limba(-n gură) de pomană v. limbă. A bate măsura v. măsură. A bate (în) orb (la mașina de scris, la computer) v. orb. Bătînd (sau cît ai bate) din (sau în) palme v. palmă. A bate din picior v. picior. A bate din pinteni v. pinten. ◆ (despre păsări; cu determ. „din aripi”) A face mișcarea de zbor, lovind aerul cu aripile. Au prins a bate din aripi cocoșii (SADOV.). ◆ (despre cîini; cu determ. „din coadă”) A da din coadă. [Cățeaua] se lipi de pămînt schelălăind, apoi prinde a bate din coadă (SADOV.). 4 (despre organe sau părți ale corpului) A avea pulsații ritmice; a palpita, a pulsa, a zvîcni (în mod normal sau din cauza unei emoții, a unei boli). De frică, inima începu să-i bată cu putere. ◇ (refl.) Mi se bate tîmpla dreaptă. ◇ expr. A i se bate limba-n gură (ca calicii la pomană) v. limbă. 5 (despre cîini) A lătra (scurt și la intervale egale). Cînd se apropie lupii de stînă, cîinii încep să bată. IV intr. 1 (despre vînt) A sufla. A început să bată crivățul. ◇ expr. Slab de-l bate vîntul v. slab. A-i bate (cuiva) vîntul în traistă v. traistă. A-i bate vîntul în buzunar(e) v. vînt. A vedea dincotro bate vîntul v. vînt. A-l bate vîntul (pe cineva) v. vînt. 2 (despre ploaie, grindină, brumă) A cădea (lovind, stricînd) peste semănături, livezi etc. Bătînd grindina, toată recolta este compromisă. ◇ expr. A fi bătut de brumă v. brumă. 3 (despre ape, valuri etc.) A se lovi, a se izbi de maluri, diguri etc. Valurile bat zidurile cetății. 4 (despre aștri) A-și trimite razele pînă la...; a se reflecta în...; spec. (despre soare) a încălzi puternic. Peste albele izvoare Luna bate printre ramuri (EMIN.). La amiază soarele bate puternic. ◇ (tr.) Mă bate soarele în ochi. 5 (despre arme de foc) A trage, a trimite proiectilul pînă la o anumită distanță, pînă într-un anumit punct. Această pușcă bate departe. ◆ (înv.) A bombarda. Bătea partea de sus a cetății cu zece tunuri (BĂLC.). 6 (despre culori; urmat de determ. introduse prin prep. „în”) A se apropia de..., a da în..., a avea o nuanță de... Avea un splendid păr negru care bătea în albastru. ◇ expr. A bate în argințel v. argințel. V intr. 1 (despre instrumente muzicale, clopote, ceasornice etc.) A emite sunete muzicale sau ritmice (care au o anumită semnificație). Se aud clopotele cum bat. Orologiul a bătut de cinci ori. ◇ (tr.) San-Marc sinistru miezul nopții bate (EMIN.). 2 (înv.; despre telegraf) A emite țăcănitul prin care se transmit mesajele telegrafice. ◇ expr. (tr.) A bate o telegramă (sau o depeșă) = a transmite o telegramă. VI intr. 1 (adesea determ. prin „cu vorba”) A face aluzie critică (la ceva sau la cineva); a aduce vorba. Ei! Acu înțeleg eu unde bate vorba lui! (CAR.). ◇ expr. A bate un apropo (sau apropouri) v. apropo. A bate (cuiva) pontul v. pont. 2 expr. A-și bate joc de cineva (sau de ceva) = a) a lua în rîs; a trata superficial ceva sau pe cineva; b) a întreține raporturi sexuale prin înșelătorie sau (mai ales) cu forța; a necinsti, a viola pe cineva; c) a profana, a pîngări ceva. 3 expr. A bate în retragere = a) a se replia, a se retrage din luptă; b) fig. a renunța să mai susțină ceva cu aceeași tărie; a retracta cele spuse mai înainte; a ceda, a o lăsa mai moale. 4 expr. (înv.; fam.) A bate cu cineva = a avea simpatie pentru cineva. • prez. ind. bat. /lat. batt(u)ĕre.

vergela vb. I. tr. 1 (reg.) A bate vergele pe scheletul de lemn al unor construcții (pentru a putea lipi apoi pereții cu lut). 2 A prezice cuiva viitorul în timpul vergelului. • prez.ind. -ez. și vergeli vb. IV. /vergele, pl. lui vergea + -a.

MARGINE s. f. (De obicei urmat de determinări în genitiv sau introduse prin prep. „de”) I. 1. (În opoziție cumijloc, centru) Parte extremă a unui teren, a unei regiuni, a unei localități etc.; s p e c. punct inițial sau final al unei suprafețe, al unui lucru etc.; capăt, extremitate. De va sta un pom într-o margine de vie a unui om și cu ramurile lui va face umbră altei vii. . . dăm învățătură, stăpînul cela cu pomul sâ-ș taie crângile. PRAV 21. Într-o horă trebuie să fie unul să o poarte, carele să cheamă adevărat verhovnic, căci iaste în marginea horii (a. 1699). GCR I, 330/12. Lumina. . . focului toată asemenea iaste eiși și nu are întru sineși cap sau margine (a. 1775). id. ib. II, 107/24. Și purceasă Alicsandru de acolo spre răsărit. . . și sosi la margine țărilor și de acolo nu mai era oameni dumesnici (a. 1784). id. ib. 132/18. Am mers vro două ceasuri pînă la margenea Moscovei. CHIRiAC, 93. În timpul acesta trăsura damelor se oprește în marginea unui sat, sub poalele munților. BOLINTINEANU, O. 328. Uit’te florile cele frumoase de prin margenea pădurei, cum împlu văzduhul de miroznă. CREANGĂ, P. 123. La marginea împărăției lui mai era un alt împărat, carele, cît au fost tînăr, nu se lăsase să-l bată. ISPIRESCU, L. 11. Șed la o femeie bătrînâ, departe, departe, tocmai la marginea orașului. vlahuță, O. A. 134. În marginea dinspre pădure a satului răsar din pieptul unui deal zidurile înalte și roșietice ale mărețului castel. id. ib. 153. Pe sub marginea pădurii Boii pasc. COȘBUC, P. I, 153. Amara se afla la marginea pădurii. REBREANU, R. I, 77, cf. II, 38. Soarele sclipește proaspăt lustruit la marginea orizontului. C. PETRESCU, A. 295, cf. 273, id. R. DR. 58. Noaptea, liniștea desăvîrșită a marginei de oraș nu era turburată decît de lătratul sătesc al cîinilor. CĂLINESCU, E. 308. Călări pe cai, trecură spre marginea din sus a taberei. SADOVEANU, O. V, 514. Pădurea de fagi se isprăvea, și marginea ei cotea pe văi. id. ib. 557, cf. id. A. L. 142. La marginea dinspre miazănoapte a satului, cotim pe stîngă. STANCU, U.R.S.S. 85, cf. id. D. 314. Nu o dată, la marginea unor sate, a aterizat avionul sanitar, pentru a transporta în grabă un bolnav într-o clinică din oraș. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2760. În timpul războiului m-am adăpostit două luni într-o căsuță a unui muncitor la marginea Cîmpinei. BARANGA, I. 174. Mulțimea tresări. O sută de glasuri vuiră îndată. . . Cei de pe margini se îmbulziră în față. VORNIC, P. 219. Frumos e-aici la margine de sat! A înflorit în curte oțetarul. DEȘLIU, M. 37, cf. 15. La o margine de tîrg. JARNIK-BÎRSEANU, D. 348. Ajunse într-o zi, de cătră sară, într-o cetate și, fiindcă era foarte trudit și ostenit, n-au intrat înlăuntru, ci au abătut la o căsuță micuță în marginea cetății. SBIERA, P. 123. A ajuns tuma la marnea orașului, unde era un oț spînzurat.GRAIUL, I, 208, cf. ALR SN III h 808, ALR I 404/283, 679, 980/700, 710, 720, 725, 960, 984, 986, ALR II 2485/365, A I 17, 23, II 12, iii 16. Golea ici, Golea colea, Golea-n margine de sat, În cel cătun afumat, se zice cînd cauți pe cineva despre care nu știi unde șade. ZANNE, P. VI, 129. ♦ (În contexte figurate) Deasupra seninul, tivit pe amîndouă mărnile de șirurile de case, părea ca o pestelcă bătută în mărgele sinilii. CONV. LiT. XLV, 362. ◊ Marginea (sau marginile) pămîntului (sau lumii) sau margine (sau margini) de pămînt = a) (învechit și popular) limita pămîntului (privit ca întindere). În tot pămîntul veastea lor și în margirile lumiei graiurile lor. PSALT. HUR. 14^v/5. Veastea bunătăților lor. . . ajungînd pre în toate marginile lumii (a. 1648). GCR I, 131/11. Din marginea lumii a nopții regină Vărsa-n calea noastră duioasa-i lumină. ALECSANDRI, P. I, 126. Țara în care împărâțea fratele cel mai mare era tocmai la o margine a pămîntului și crăia istuilalt, la altă margine. CREANGĂ, P. 183. Și patru margini de pămînt Ce strimte-au fost în largul lor, Cînd s-a pornit s-alerge-n zbor Acest cuvînt. COȘBUC, P. I, 54; b) p. e x t. (învechit) oamenii de pe întreg pămîntul, lumea întreagă. Întoarce-se-vor cătră d[o]m[nu]lu toatea margirele pămîntului și închinra-se-vor înraintea-i. PSALT. HUR. 18^r/15. Se vor teame de el toate marginrile pămîntului. ib. 55^r/6. Toată marginea pâmîntul[u]i i pare bine de împreunarea cereștilor cu pâmînteanii (a. 1633). GCR I, 83/9. Și porțile. . . nu vor hi închise nice dzua, nice noaptea, ce vor întră marginile și laturile lumiei. VARLAAM, C. 169. Acela va giudeca marginile pămîntului dirept fiind. DOSOFTEI, ap. GCR I, 250/21. Cela ce iaste nădeajdea tuturor margenilor pămîntului. VARLAAM-IOASAF, 166^r/1. (Cu determinantul subînțeles) Bucură-te nădeajdea marginilor, sprijineala celor scîrbiți. MINEIUL (1776), 210^r2/19. ◊ Loc. adj. Fără (de) margini (sau, rar, margine) = care este sau pare a fi nelimitat; foarte mare, foarte întins ; nesfîrșit. Ce prăpastie fără marginii. . . Grozavă vecinicie. MARCOVICI, C. 10/19. Codrii-făr-de margini au a-i da adăpostire. CONACHI, P. 263. Pustiul fără margini. ALEXANDRESCU, M. 20. Calea-i lungă, fără margini, Cum e și iubirea mea. ALECSANDRI, T. I, 435. Uscățiv așa cum este, gîrbovit și de nimic, Universul fără margini e în degetul lui mic. EMINESCU, O. I, 132, cf. id. N. 32. Am văzut cîrdurile de dropii cutrierînd. . . acele șesuri fără margine. ODOBESCU, S. III, 14. Cîmpia părea fără margini. V. ROM. iunie 1955, 73. ◊ Expr. De la (sau din ori la) marginea (sau marginile) lumii (sau de lume, pămîntului, de pămînt) = (de) foarte departe. Veni de la marginea pămîntului să auză înțelepțiia lui Solomon. N. TEST. (1648), 16^r/28. Răsar-o vijelie din margini de pămînt, Dînd pulberea-mi țărînii și inima-mi la vînt. EMINESCU, O. I, 128. Pustii ei se simt Și-aruncați Departe la margini de lume. COȘBUC, P. II, 46. Neștiind că astfel mor oamenii în orașele mici, la marginile lumii, privea în toate părțile împungător și cu dușmănie. SADOVEANU, O. IX, 142. Glas nu am, dar cînd vorbesc, S-aude la marginea lumii (Condeiul). ȘEZ. IV, 88. (Învechit) De la margini pînă la margini = de la un capăt la altul, de pretutindeni. De la margini pînă la margini au străbătut vestirea ta. MINEIUL (1776), 35^v2/32. A nu ști la ce margine (îi) va ieși (ceva) = a nu ști ce reușită va avea la ceea ce a întreprins (sau ce reușită va avea lucrul întreprins). Șădea ca un osîndit, de nu știa la ce margine va să-i iasă lucrul. IST. Ț. R. 104. Nu știu la ce margine va să-i iasă. ap. DDRF, cf. ZANNE, P. VI, 195. (Regional) A umbla huci marginea = a fugi de frică; a da dosul. Com. din PIATRA NEAMȚ. (Argotic) A gini (sau a gimbi) marginea = a fi atent la ceva, a observa. GR. S. VII, 130, cf. BUL. FIL. II, 207, BL II, 156. ♦ Rezervă de care se poate dispune în anumite limite; marjă. ♦ F i g. Limită, punct extrem pînă la care se poate concepe, admite sau pînă la care e posibil ceva. Tot omul înțelept datoriu iaste cu bun cuget și cu semuire vie fietecare lucru de folos. . . a socoti și ce folos trage cu el și până la care margine măsură (a. 1642). GCR I, 97/21. Înțeleptele oblăduiri feresc pe noroade a nu se atinge de două margeni, de care atingîndu-se, pricinuiesc lor zdrobire și sfărîmare neapărată, adecă, nici le împilează. . . dar nici le lasă întru ușurință atît de nemăsurată (a. 1802). URICARIUL, I, 12. Omul este centrul din care izvorăsc două nemărginiri înprotivitoare; într-însul se văd adunate marginile cele mai depărtate. MARCOVICI, C. 11/8. Puterea ce margini n-are Au așezat rînduiala crugurilor călătoare. CONACHI, P. 259, cf. MAIORESCU, CR. I, 294. Dorind să contribuiesc și eu, în marginile puterii mele, la numărul de sărbători al „Tribunei”,, vă trimit, alăturat, un mic cîntec studențesc. CARAGIALE, O. VII, 218. Într-un mic studiu critic e foarte greu a vorbi despre o chestie însemnată; sînt neajunsuri fatale, care țin de marginile restrînse ale unui articol. GHEREA, ST. CR. II, 290. Furia lui Scatiu nu mai cunoscu margini. D. ZAMFIRESCU, T. S. 6. Să se știe că toate au o margine, chiar și în țara noastră bine- cuvîntată. REBREANU, R. II, 25. Entuziasmul a întrecut orice margine, cînd scamatorul și-a fluturat în soare cele trei săbii. SAHIA, N. 67. Impresia pe care o lasă istoriile tradiționale ale răscoalei din 1821 e că mișcarea a izbucnit spontan, din suferințe care atinseseră marginile răbdării. OȚETEA, T. V. 133. Aurica. . . se aprinse pînă la marginea de a-și închipui că poate să intereseze pe student. CĂLINESCU, E. O. II, 251. Întreabă-măl În marginile cuvîntului de onoare, tot ai să afli ceva. C. PETRESCU, A. R. 31. Au dreptate, toate au o margine. PREDA, D. 157. ◊ (În propoziții consecutive negative dă determinantului valoare de superlativ) Șiret de nu mai avea margini. ȘEZ. III, 3. Îi zgîrcit de n-are margină. ALR II 3038/682, cf. ALR I 783/984. ◊ Loc. adj. și adv. Fără margini = foarte puternic, intens; nestăvilit. El îi pune pe-a ei frunte mîndru diadem de stele. . . Și iubind-o fără margini, scrie; „visul de poet”. EMINESCU, O. I, 32. În ușoara lui tristețe e o hotărîre de fier și un curaj fără margini. PETRESCU, O. III, 203. Ilie se făcu crunt și o ură fără margini îi pustii inima. PREDA, D. 46. ♦ (Regional) Loc de pășunat situat la un capăt de sat (unde dorm vitele vara). Cf. CHEST. V 21/74, ALR I 648/980, 1122/880, ALR II 3869/769. ♦ (Regional) Cimitir. Cf. IORDAN, STIL. 365. 2. (Învechit și popular) (Teritoriu de) graniță; frontieră, hotar. Aceia sănto cădzace șe ședu prea cele margene în țara leșească (a. 1612). ROSETTI, B. 79, cf. ANON. CAR., LB. Mergi la margine și ține straja acolo. ALEXANDRIA, 4/7. Îndată au trimis cărți pre la margini să păzească. N. COSTIN, L. 570. Și au gătit leșii oaste și au pornit-o păn-la marginea lor, la Snetin. NECULCE, L. 224, cf. 197. Căpitanii cei mari de marginea de Cernăuți. . . vor da de zece bucate un leu (a. 1728). URICARIUL, i, 51. Se orînduisă în cîteva locuri oaste turcească pentru paza marginei la Hotin (sfîrșitul sec. XVIII). LET. III, 268/36. Primejdiile marginilor și ale crăimei noastre întregi atîta sînt de mari, cît nu se pot arăta prin cărți. ȘINCAI, HR. II, 143/17, cf. 151/17. Venisă pîră de la Stroia vornicul. . . cum că au îmbiat oamenii lui pe marginea turcească (a. 1810). GCR II, 206/22, cf. BUL. COM. IST. IV, 52. Intrînd pe margine în țară, s-au lovit cu turcii. DIONISIE,173. Prin poruncile domniii mele. . . către căpitanii mărginilor, s-au poprit cu totul a nu să mai aduce vinuri streine (a. 1822). DOC. EC. 262, cf. 360. Banii vămii i-au răspuns aici la Divanu săvîrșitor. . . Drept aceea, i s-au dat acest bilet de trecătoare la margine, spre a fi nesupărat (a. 1830). ib. 462. În vreme de pace ei erau îndatorați să facă garnizoana orașelor și tîrgurilor și să păzească pe rînd marginile. BĂLCESCU, M. V. 608, cf. 607. Un an și mai bine Tomșa primi vești după vești de la marginile Lehiei, cum că Moviloaia cu feciorii și ginerii strîng oști. SADOVEANU, O. V, 671, cf. X, 9. Eram în oștire, grănicer d-ăi dă pă marne. GRAIUL, I, 196. ◊ F i g. Era și ea încă la marginea copilăriei, fără prea multe griji. C. PETRESCU, R. DR. 79. ◊ L o c. adj. (Învechit) De margine = periferic, mărginaș. Au mărsu la vizirul și i-au dat răspunsu că nu va pute purta grije a doo țări ce sint de margine. NECULCE, L. 164. Socoti cum că fiul său este prea tînăr și nu va putea cîrmui o țară de margine. BĂLCESCU, M. V. 437. 3. Terenul din imediata apropiere a unei ape (v. m a l, ț ă r m); porțiunea de apă din imediata apropiere a malului. Păru corabniciloru că se apropiarâ la vriu o marrgire (ț ă n u t u N. TEST. 1648, ț a r ă BIBLIA 1688). COD. VOR. 90/26, cf. 86/2. Rrădicară veatrila și sufla ventișoru și văslămu la marrgiri. ib. 94/21. Se umnojești semănța lor ca stealele ceriului și ca arira pre margirea mariei. PSALT. 328, cf. IORGA, L. R. 31. [Scoaseră năvodul] la margine și șezură de aleaserâ bunii în vase, e putrezii lepădară afară. CORESI, ap. GCR I, 18/6. Domnul, deaca întră în vasul ce era a lui Petru, ședzu și-i dzise să urnească vasul de la margine. VARLAAM, C. 258. Ieșind vasăle la margină, le așăză și ieși oastea pre uscat și o tocmi. HERODOT (1645), 345. Carele va găsi pre marginia unii ape mari fiece lucru. . . de nu-l va mărturisi, nu va avia nice o certare. PRAV. 39. Născură ca mulțimea stealelor ceriului și ca năsipul nenumărat la margenea măriei. N. TEST. (1648), 299^v/23. Iară alții s-au tinsu în gios preste tot locul, de au făcut oraș și sate, păn-în marginea Dunării și pănă în Olt (cca 1650). GCR I, 189/29. Au ieșit la margine, la uscat, pre pămînt și priviia pre mare (a. 1675). id. ib. I, 223/14. Strîngînd de tot feliul de peaște. . . îl scoaseră la margine. CHEIA ÎN. 9^v/6. Și sosim. . . la dîlboană adîncă și mare și de margine era o muiare despletită. DOSOFTEI, V. S. octombrie 79^v/35. De la munții Monomotapii pînă în marginea Marii Roșii 5015 de mile se numera. CANTEMIR, IST. 139. Prezburg. . . Oraș mare și frumos, în marginea Dunării și cu toate cele spre odihnă și podoabă orînduieli. GOLESCU, Î. 20. Toate marginile mării ce sînt spre oraș, și canaturile ce intră în oraș, sînt pline de corăbii. id. ib. 79. Ajungînd de mărginea unui eleșteu. ap. DDRF. Oltule, care-ai fost martur vijeliilor trecute, Și puternici legioane p-a ta margine-ai privit. ALEXANDRESCU, O. I, 72. În liniștea serii, Să mă lăsați să mor La marginea mării. EMINESCU, O. I, 216. Trecînd desculți, prin vad. . . Moldova înghețată pe la margini. . . ne degera măduva-n oase de frig! CREANGĂ, A. 116. Cum mergea el gîndindu-se. . . se pomeni la marginea unui eleșteu. ISPIRESCU, L. 43, cf. 34. Podarul îngenunche pe marnea rîului, luă apă în pumnii făcuți găvan. . . și. . . și-o împroșcă pe obraji. CONV. LIT. XLIV, 38. Ciutălina am scornit Din lunca Siretului Pînă-n marnea Prutului. PAMFILE, CR. 80. Trage la marne. ALR I 1737/954, cf. ALR II 2485/219, ALR SN III h 824. Luntrea pă mare, pă margine s-o tragi. ZANNE, P. V, 395. 4. Fiecare dintre cele două părți laterale ale unui drum; p. e x t. porțiunea de teren din imediata apropiere a unui drum. Mergea Ivan șovăind cînd la o margine de drum, cînd la alta. CREANGĂ, P. 297. Era odată, la marginea unui drum umblat, o fîntînă. CARAGIALE, O. II, 244. Sub tei, la margine de drum, S-oprise pe rezor. COȘBUC, F. 69. Cu frîul calului trecut pe după cot, porni pe cărarea din marginea drumului. SADOVEANU, B. 222. Venea pe marginea uliței. REBREANU, R. I, 176. Călca cu băgare de seamă. . . ferind noroiul și băltoacele, ținînd marginea.id. ib. 298. Mecanicul spune că a văzut-o mergînd liniștită pe marginea liniei. C. PETRESCU, C. V. Ar fi mers pe jos. . . dacă nu ar fi simțit numaidecît o sfîrșeală a trupului, ce-l făcuse să se așeze în marginea șoselei. BARBU, Ș. N. 8. Marnea drumului. ALR II/987. ♦ S p e c. Bordură (la un drum). Cf. CIHAC, I, 158. 5. (Învechit și popular; mai ales la pl.) Fiecare dintre cele două laturi ale unei formații de luptă; flanc, aripă. Purcegînd. . . cu oastia, vioții [=beoțienii] luară două margini a athineilor. HERODOT (1645), 298. Radu din gură grăia. . . Băteți voi mijloacele, Iară eu marginile. De la voi ce va scapa, De la noi nu s-a-nturna. POP., AP. GCR II, 301. ◊ Expr. A ține (tot) marginile sau a bate marginile = a se feri de ce-i mai greu, a se codi la treabă; p. e x t. a fi ascuns, fals, înșelător. Cf. ZANNE, P. VI, 195. 6. (Regional) Fiecare dintre cei doi drugi laterali ai unei scări; carîmb. Cf. ALR II/I MN 134, 3888/47, 235, ALRM II/I h 343. 7. (Regional) Fiecare dintre cele două brațe ale ferăstrăului. Cf. PAMFILE, I. C. 121. 8. Extremitate laterală a unui obiect (v. l a t u r ă, d u n g ă, m u c h e); partea de jos sau de sus a unui obiect (v. c a p ă t). Atinse-se de marginea veșmintelor lui. CORESI, EV. 380. Margenele hlamidei aruncîndu-le preste. . . pulpele picioarelor calului (a. 1773). GCR II, 90/29, cf. LB, PONTBRIANT, D. Brațul ei atîrnâ leneș peste marginea de pat. EMINESCU, O. I, 79. Le privi din urmă, aplecată peste marginea balustradei. PETRESCU, C. V. 363. După ce umplu cu bagajele-i prețioase locurile libere de pe canapele. . . arendașul se ghemui cum putu pe o margine, lîngă un geamantan. REBREANU, R. I, 13. Mă plec peste el, sprijinindu-mi mîna de marginea patului. SAHIA, N. 117. Ia șezi, tu, colea pe marginea prispei. SADOVEANU, O. VII, 334. Prinde cu greu, din cauza pantofilor, marginea de sus a ulucilor înalte și dese. V. ROM. iunie 1954,129. Se așeză pe marginea patului. PREDA, Î. 32. Doisprezece frați, Într-un pat culcați, Nici unul nu-i la margine (Spițele roții). SADOVEANU, P. C. 13. ◊ (Învechit) Marginea unghiului sau margine de unghi = temelie. Puiu [scris : poiu] întru Sion piatră în marrgire de unghiu (p i i a t r ă t e m e l i e u n g h i u l u i N. TEST. 1648). COD. VOR. 146/13. Piatra. . . cea din marginea unghiului. MiNEIUL (1776), 98^v2/15. ◊ Loc. adv. (Regional) Într-o margine = (culcat sau aplecat) pe o parte; într-o rînă. Cf. ALR II/I h 98. ♦ Porțiune lăsată nescrisă pe una sau pe mai multe laturi ale unei foi de hîrtie sau ale unei pagini de carte. Unele cuvente le-am pus pre rănd, ce le-am închis în parintijiș. . . iară altele le-am pus pre margene (a. 1651). BV I, 189. Și pe margini de caiete scriam versuri dulci. EMINESCU, O. I, 140. Am însemnat pe marginea cărții unele pasagii, cu gîndul să le transcriu pentru cetitor. IBRĂILEANU, S. L. 110. ◊ Pe marginea cărților = rubrică a unor reviste, în care se face prezentarea lucrărilor recent apărute Cf. DR. V, 744, VI, 484. Pe marginea (sau marginile) = în legătură cu. . . , în raport cu. . . , ca corolar a. . . Pe marginea ideii pe care am enunțat-o mai înainte, amintim acum, numai în treacăt, că. . . V. ROM. ianuarie 1954. Au continuat cu discuții pe marginea celor două rapoarte prezentate. SCÎNTEIA, 1961, nr. 4855. ♦ (Transilv.) Porțiune dintr-un copac care se lasă netăiată cu ferăstrăul, pentru a susține trunchiul pînă în momentul cînd va fi prăbușit. Cf. ALR I 985/231, 283, 335, 558. ♦ (Regional, în sintagma) Altoire la margine = altoire în coroană. V. c o r o a n ă. (Dobra-Deva). ALR II 6102/105. 9. (Învechit, mai ales la pl.) Extremitate a corpului unei ființe (v. m î n ă, p i c i o r) sau a membrelor corpului (v. d e g e t). Piialea vițelului și tot trupul lui cu capul lui și cu marginele (p i c i o a r e l e B 1938, 108) lui. BIBLIA (1688), 71²/17. L-au prins pre el și i-au tăiat margenile (degetele cele mari B 1938, 252) mînilor lui și marginele picioarelor lui. ib. 173¹/19. Că n-au scris mîna cerească, îngerească, ce mîna păcătoasă și n-am dat odihnă marginilor meale (a. 1694). GCR I, 314/3. 10. (Regional) Scîndură de calitate inferioară tăiată de pe laturile bușteanului (avînd o parte plană și una convexă), lătunoaie; p. g e n e r. scîndură (ALR I 1853/40). Cf. LM. Materialul cel mai ieftin, potrivit mai ales pentru împrejmuirea grădinilor și a livezilor, îl formează despicăturile, marginile, lăturoaiele. PĂCALĂ, M. R. 439. Gard d’i mărgini, ALR II/I MN 125, 3838/551, cf. ALR I 1851. ♦ Doagă mică. V. a r i p ă. ALR II 6707/235, cf. 6707/551, 812, 928, 987. ♦ S p e c. (La pl.) Șipci care se bat pe pereții caselor de lemn, ca să țină tencuiala sau lutul (Petreștii de Sus-Turda). CHEST. II 369/329. 11. (Învechit) Rest dintr-un val de pînză sau de stofă; cupon. Cf. POLIZU. Margine de postav, 14 ocă: 1 leu (a. 1726-1733). N. A. BOGDAN, C. M. 159. ♦ (Regional) Bucată de teren de formă triunghiulară, care rămîne nearată la capătul ogorului; clin, colțar (Iscroni-Petroșeni). A III 7. ♦ (Regional) Colț de pîine (Marginea-Rădăuți). ALR II 4016/386. II. Ceea ce mărginește un obiect sau o suprafață; ceea ce se găsește pe margine (I) sau în imediata ei apropiere. 1. Limita superioară a pereților unui recipient, a unei cavități etc.; gură, buză, (învechit) usnă. Cf. COSTINESCU. Sta în groapă liniștit, sprijinindu-și mîinile de marginea ei. SAHIA, N. Acolo sus se află marele amfiteatru al carierei, ca un circ uriaș de granit. . ., iar oamenii apar și dispar pe marginea prăpastiei, asemeni unor pitici. BOGZA, C. O. 255. ◊ E x p r. A fi (sau a se găsi, a ajunge) pe (sau la) marginea gropii = a fi aproape de moarte. Cf. COSTINESCU. Iată că împăratul ajunse la marginea groapei. Cînd fu la ceasul morții, el luă copilul pe genunchi și-i zise: . . sînt în clipa de a-mi da obștescul sfîrșit. ISPIRESCU, L. 41. A fi pe (sau la) marginea prăpastiei = a se afla într-un moment critic; a fi amenințat de o mare primejdie. Cf. COSTINESCU. Am fost din cauza ei pe marginea prăpastiei. GANE, N. III, 80. 2. Împrejmuire de piatră sau de bîrne ridicată în jurul gurii unei fîntîni sau a unui bazin. V. g h i z d. Cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., DDRF, ȘĂINEANU, D. U. (În contexte figurate) Iubirea ei era o amforă uitată pe marginea unei fîntîni. TEODOREANU, M. II, 112. ♦ (Regional) Peretele de lemn de formă circulară al sitei; veșcă (Nucșoara-Cîmpulung). ALR II 3983/784. ♦ (Regional, la pl.) Pereții laterali ai scocului. Cf. ALR SN I h 156. 3. Partea răsfrîntă a unei pălării; bor. Cf. POLIZU, COSTINESCU. Umblă îndeobște cu haine negre. . . iar capul și-l acopere cu o pălărie de pîslă cu margini largi. CONV. LIT. V, 335, cf. LM, ALEXI, W., ALR I 1859. 4. Chenar decorativ la o țesătură. Cf. APMFILE, I. C. 321. Formarea marginii. . . comportă un grup de două sau mai multe fire care parcurg drept pe direcția urzelii, IONESCU-MUSCEL, ȚES. 290. – Pl.: margini și (popular) mărgini, (rar) margine. – Și: márgină, márgene (pl. margene și margeni), (neobișnuit) mărgine, (regional, prin sincopare) márne (pl. mărni) s. f. – Lat. margo, marginis.