vârtéj, vârtejuri, s.n. 1. Dispozitiv din lemn sau metal care glisează pe orizontală; zăvor, riglu, climpuș, batcă, țaglă. 2. Lemn bătut în pământ, având o cracă crestată ce se întinde deasupra vetrei și de care se atârnă căldarea. – Din bg. vărtež „învârtire, amețeală” (Scriban, DEX); din vsl. vrǔtezi „melc, șurub”, de la vrǔtěti „a coti, a învârti” (Scriban, MDA).