scurtătură sf [At: I. GOLESCU, C. / Pl: ~ri / E: scurta + -ătură] 1 Bucată de lemn scurtă (1) (și groasă) (folosită, de obicei, pentru a bate pe cineva) Si: (pop) retevei, (reg) scurtei, caravei, cotromplete, răzbici¹, resteu. 2 (Înv; îe) A măsura cu o ~ (pe cineva) A bate (100). 3 (Nob) Scurtă (8). 4 (Reg) Fâșie de lungime redusă dintr-o suprafață mai mare de teren agricol Si: (reg) clin, trunchi². 5 (Reg) Crestătură făcută la urechea oilor ca semn distinctiv. 6 (Rar; dep) Om scund. 7 Cărare care urmează drumul cel mai scurt (15) între două puncte sau până la o țintă spațială dată, evitând ocolurile căii pricipale.