MĂSEÁ s. f. I. 1. Fiecare dintre dinții situați în partea posterioară a maxilarelor, după canini; molar. Măsealele leilor frînse. PSALT. Ochii lui sînt di mascur și dinții mari și măsălile după cum iaste și mărimea trupului. HERODOT (1 645), 112, cf. 499, ANON. CAR. Măsele vrăjmașilor săi zdrobia (sec. XVIII). ARHIVA R. I, 46. Nu știu cine mă oprește să nu-ți sfărăm măselele din gură cu buzduganul. NEGRUZZI, S. I, 139. Și tot toarce, cloanța toarce, Din măsele clănțănind Și din degete plesnind. ALECSANDRI, P. I, 6, cf. id. T. I, 106. Măselele și dinții i-au căzut mai bine de o mie de ani. CREANGĂ, P. 52. O durea îngrozitor o măsea de sus. CARAGIALE, O. I, 137. Este bună la pregătirea aburului care va tămădui măselele. PAMFILE, VĂZD. 90. Se uita la Dănuț ca la mîna dentistului după ce ți-a scos măseaua. TEODOREANU, M. II, 18, cf. 136. Că din sus Măsele nu-s Și din jos Dinții i-am scos. JARNIK-BÎRSEANU, D. 447, cf. 449. RETEGANUL, TR. 44. Tu tînără cu mărgele, El bătrîn fără măsele. HODOȘ, P. P. 158. În țevile plămânilor, În gingiile măselelor. ȘEZ. II, 92, cf. 20, 182. Urechile ca leucile, Măselele ca piuele, Mînile ca bîrnele. BIBICESCU, P. P. 304, cf. MAT. FOLK. 1436. Mă doare măsaua. ALR II 2 946/848. De ai venituri mititele Mai oprește din măsele, se spune ca îndemn la economie și cumpătare. Cf. ZANNE, P. V, 654. De la noi și pînă la voi, Tot în zele Și-n măsele Și-n parale mărunțele (Cîntarul). GOROVEI, C. 61. ◊ Măsea de minte sau măseaua minții (sau, popular, întreagă, din capăt, din fund, din urmă, cea tînără, a ochiului) = fiecare dintre cele patru măsele situate la capătul interior al maxilarelor și care apar la sfîrșitul adolescenței. Cf. DR. V, 289, 816, ALR II/I MN 16, 6 922. (Regional) Măseaua cățelii (sau cățelească) = măseaua de lîngă dintele canin; premolar. Cf. ALR II 2 943/310, 836, 848. ◊ Fig. Directorul se lăsă pe-o enormă măsea de stîncă. AGÎRBICEANU, A. 380. ◊ E x p r. A clănțăni din măsele = a tremura de frig. Doar s-a încălzi cîtuși de cît și n-a mai clănțăni atîta din măsele. CREANGĂ, P. 246. A-i crăpa (sau, rar, a-i pocni, a-i scăpăra) măseaua (sau măselele) (în gură) = a fi foarte nerăbdător (să. . .); a avea mare nevoie (de. . .). Mă uitam. . . așteptînd cu neastîmpăr să vie un lainic de școlar de afară. . . și-mi crăpa măseaua-n gură cînd vedeam că nu mai vine. CREANGĂ, A. 5, cf. ZANNE, P. II, 269. A nu avea ce pune (nici) pe o măsea sau a pune abia pe o măsea sau (nici) cît (să) pui pe o măsea = (a avea) foarte puțin de mîncare. [Lupul] îl mîncă așa de iute și cu așa poftă, de-ți părea că nici pe-o măsea n-are ce pune. CREANGĂ, P. 23. Dară de unde să le ajungă ce bruma le aducea el? Abia puneau p-o măsea. ISPIRESCU, L. 174, cf. ZANNE, P. II, 267, com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. A nu avea cu ce-și stropi măseaua = a nu avea ce bea ; a fi sărac. Cf. BARONZI, L. 43, ZANNE, P. II, 268. A trage (sau a o lua, a suge) la măsea sau a pune (ori a-și încălzi, a-și pili, a-și stropi) măseaua = a bea mult (băuturi alcoolice). Ercule își încălzi măseaua și se cam turlăci. ISPIRESCU, U. 33, cf. 103. Vorbele dascălului Pândele păreau rostite în vînt, potrivite cu felul său de a fi cînd o lua la măsea. PAS, Z. I, 225, cf. ZANNE, P. II, 267, 268, com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. A nu-l durea (pe cineva) măseaua (de ceva) = a nu-i păsa (de ceva). De te-ar calici numai pe tine. . . nu m-ar durea măsaua. CONV. LIT. IV, 310, cf. ZANNE, P. II, 269. Fiecare știe undel doare măseaua = fiecare om își cunoaște păsurile, ZANNE, P. II, 266. (În legătură cu diverse verbe, mai ales cu „a bate”, „a pălmui”, pe lîngă care expresia capătă valoare adverbială) De-i sar (sau crapă, trosnesc) măselele sau de-și culege măselele (de pe jos) = extrem de tare, de mult etc. Cf. id. ib. 269. A lepăda (pe cineva sau ceva) ca pe o măsea stricată = a se debarasa (de cineva sau de ceva) fără părere de rău. id. ib. 266. A-i scoate (sau a-i vinde) (cuiva) și măselele (din gură) = a-i lua (cuiva) tot ce are, a-l sărăci. Cu sila-ți vinde și măselili din gură. JIPESCU, O. 62, cf. ZANNE, P. II, 268. Cît te-ai scobi în măsea = repede. ZANNE, P. II, 268. Oltean (sau, rar, mehedințean) cu douăzeci și patru de măsele, se spune despre un oltean sau, p. gener., despre un om voinic și isteț. Cf. BARONZI, L. 42, ZANNE, P. VI, 201, 244. 2. C o m p u s e: măseaua-ciutei = nume dat mai multor plante: a) plantă erbacee din familia liliaceelor, cu flori mari, roșii; (regional) cocorei, cocoșei, ghicitori, turcarete (Erythronium dens canis); b) (regional) brîndușă-de-primăvară (Crocus heuffelianus). ALR SN III h 643; c) (regional) ghiocel (Gálanthus nivalis). aALR I 1932/200. Măseaua-ciuti, chipărușu, bune de vătămătură. JIPESCU, O. 73, cf. H IV 44, IX 49, 141, 306, XI 311, 327 ; măseaua-calului = varietate de porumb mare în bob. Com. din ȚEPEȘ VODĂ-CERNAVODĂ. II. (Regional) 1. Nume dat la diferite părți ale unor obiecte sau unelte, asemănătoare cu măseaua (I 1). a) (La moară) Fiecare dintre penele de lemn dreptunghiulare înfipte în obada roții, cu ajutorul căreia se pune în mișcare prîsnelul. De obezile roții sînt prinse măselele. Cînd se rupe o măsea se zice că este o știrbină sau o știrbitură la roată. DAMÉ, T. 152, cf. 151, 159, PAMFILE, C. 185, 189. Lovi c-un ciocan în șele, De o dete pe măsele; Atunci moara s-a pornit, Roțile și le-a-nvîrtit. ALECSANDRI, P. P. 103, cf. VASILIU, C. 183, ȘEZ. VII, 188, H II 13, 81, 186, 214, 244, 254, III 18, IV 11, XIV 248, ALR SN I h 163, ALR II 6 749/95, 141, 886. b) (La joagăr) Fiecare dintre bucățile de lemn prinse în jurul roții sau al carului, care pune în mișcare joagărul; (regional) șiștori. Cf. ALR II 6437 bis/228, 365. Roata cu măsele (pe dungă) = roata dințată a joagărului; (regional) șuștorar. Cf. ib. 3 437/310, 353, 6 456/27, 265. c) (La piuă) Fiecare dintre penele grindeiului. În curtea fostului primar se învîrtea încet o roată de piue și trei „săgeți” izbeau pe rînd cu măselele lor de cremene. AGÎRBICEANU, A. 529, cf. ALR II 6471/172, 250, 260. d) (La plug) Cuiul din capătul grindeiului, care prinde grindeiul de roțile sau care prinde cîrligul de jug ; (regional) ciocîlteu, ciocîrlie, popă, cui, cocoș. Cf. ECONOMIA, 21/18, H II 282, IX 6, 123, XI 7, XIV 16, 210, XVII 234, LIUBA-IANA, M. 167, com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI, LEXIC REG. 82. e) (La grapă) Fiecare dintre colți; dinte. Grapa de părete-o stat, Cinci măsele i-o picat. ȘEZ, XXI, 83, cf. com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI, ALR I 898/347, ALRM SN I h 30. f) (La coasă) Parte a custurii care se leagă de toporîște, (regional) coadă, mănușă, mînă; dintele care intră într-o gaură din toporîște (numită locul măselei). (regional) b o n ț o c, c ă ț e l. Prinde coasa de măsea, o pleacă puțin cu vîrful în jos. MARIAN, NA. 15, cf. I. CR. III, 226, PAMFILE, A. R. 125, id. I. C. 141. Luăi coasa di Uicior, Ș-o izbii di-un păducel Ș-o rupsăi di prin cățel Ș-am făcut din cățel un băltăgel Și din măsea o securice. CARDAȘ, C. P. 80, cf. ALR SN I h 50, A I 22, 23, 26, III 2, 4, 16, 17, 18, 19, 23, 25, IV 5. g) (La car) Colț la capătul de sus al leucii, de care se leagă lanțul sau cîrligul care prinde loitra de leucă; (regional) ureche, clenci, burete, creastă, crestuș, boț, nod, umăr, gît, ceafă, copilul de jos. Cf. DAMÉ, T. 11, PAMFILE, C. 134. h) (La sanie) Cui cu care sînt prinse cele două scînduri prin care se leagă tălpile de proțap. Cf. DAMÉ, T. 22, A III 3. i) (La ferăstrău) Fiecare dintre dinții rupți la colț, ca să se facă mai largă tăietura în lemn și să meargă ferăstrăul mai ușor. Cf. PRIBEAGUL, P. N. 61. j) (Prin nord-estul Olt.) Cep de lemn care se bate în bîrnă, în dosul canatului care trebuie să rămînă fix. CIAUȘANU, V. 178. 2. (Regional) Numele unei înflorituri de pe ștergare (Brașov). Cf. PITIȘ, ȘCH. 111. – Pl.: măsele. – Și: (regional) măsáuă (pl. și măsauă ALR II 2 946/2, 29, 64, 76, 325³ 202/2, ALR II/I h 42/64, ib. h 43, A I 23, II 12, III 12, 13, 16, 18, 19, IV 5), mășáuă (ALR II 2 943/272) s. f. – Lat. maxilla „maxilar”. – Măsauă: refăcut după forma articulată.