stucatură sf [At: IORGA, S. D. VIII, 16 / V: (înv) ștoc~, (reg) șticăt~, știucăt~, șt~ / Pl: ~ri / E: it stuccatura, ger Stukatur] 1 Ornament arhitectonic în relief (pentru interiorul clădirilor) executat din stuc sau din mortar simplu de ipsos. 2 (Reg; lpl) Lemne subțiri care se bat pe pereții din lemn ai caselor, pentru ca să țină tencuiala sau lutul. 3 (Reg; îf ștocătură) Tavan¹.