SIFON s.n. 1. Tub curbat sub formă de U întors, folosit pentru a transvaza un lichid între două niveluri diferite. 2. Piesă de metal, de porțelan etc. care se montează pe o conductă de canalizare cu scopul de a opri trecerea gazelor din canal în instalație. 3. Butelie de sticlă pentru apă gazoasă. ♦ Apa gazoasă dintr-o astfel de butelie. 4. Aparat pentru spălarea cu presiune a anumitor cavități ale corpului. 5. Organ al cefalopodelor în formă de tub, care servește pentru locomoție. 6. Canal natural de forma literei U întors prin care sunt drenate apele din grote sau din alte goluri subterane. [< fr. siphon, cf. lat., gr. siphon].

SIFON¹ s. n. 1. tub curbat sub formă de U întors, pentru a transversa un lichid între două niveluri diferite. 2. piesă de metal, de porțelan etc. care se montează pe o conductă de canalizare cu scopul de a opri trecerea gazelor din canal în instalație. 3. butelie de sticlă pentru apă gazoasă; apa însăși. 4. aparat pentru spălarea cu presiune a anumitor cavități ale corpului. 5. organ în formă de tub sau de pâlnie, la cefalopode, servind pentru locomoție sau hrănire. 6. canal natural de forma literei U întors prin care sunt drenate apele din grote sau din alte goluri subterane. (< fr., gr. siphon, germ. Siphon)

*transpár, -părút, a -păreá v. intr. (trans- și par din a-par). Mă străvăd pintr’un corp transparent (apă limpede, sticlă ș. a.) orĭ translucid: liniile negre transpăreaŭ pin plic. Fig. Îs ușor de priceput: intențiunile transpăreaŭ pin aluziunĭ.

sticlă f. 1. substanță dură, străvezie și fragilă ce se obține prin fuziunea nisipului amestecat cu potasă sau sodă: din sticlă se fac microscoape și telescoape, oglinzi și vase; 2. vas de băut din sticlă; 3. conținutul unei sticle: o sticlă cu apă; 4. pl. fam. ochelari: cu sticle în ochi CAR. [Mold. steclă = slav. STĬKLO].

frumoasă, frumoase, (frumușea), s.f. – (mit.) Frumoase, personaje fantastice din mitologia românească, identificate ca semidivinități ale vântului, apte să stârnească furtuni. Sunt imaginate ca niște vârtejuri care ridică frunzele și fânul în aer sau lumini care plutesc deasupra apelor. Alte denumiri: Iele, Mândre, Milostive, Zâne, Șoimane, Vântoase etc. „Frumușelile acele-s vânturi rele. Pe cine prind îi iau puterea din mâini și din picioare, îi îmbolnăvesc de boli grele. Sunt vânturi care ridică fânul și frunzele către ceri și nori. Nu-i bine a da în urma lor și în vârtejul lor. Nu-i bine a zâce hâd de ele, numai să le lauzi și zici: Frumoase, frumoase sunteți, / Frumoase de când vă aveți. Așa se mai potolesc și nu să învârtesc așa rău, că te pot bate cu capul de pământ și să rămâi ca vai de tine. Cine face pânză vinerea sau în Vinerea Milostivelor, le ia pânza și o duc și o bagă prin tufe și prin turnul bisericii și nu mai aleg nimic din ea” (Ileana Ivănciuc, 83 ani, Cornești, cf. Bilțiu,1999: 261). „Când o fost în mniedz de mniedz de cale, / S-o tâlnit cu marele, / Cu tarele, / Cu dzâna, / Cu presâna /... / Cu vântoasele, / Cu frumoasele, / Cu tătă gloata lor. / În față i s-o uitat / De păr sus l-o ridicat...” (Papahagi, 1925: 286; Săcel). „Frumoasele cred că sunt niște nimfe ale văzduhului, îndrăgostite mai deseori de tineri mai frumoși decât ele. Din această pricină, dacă un tânăr este lovit dintr-o dată de paralizie sau dambla, cred că acest rău nu vine de la nimeni altu decât de la aceste frumoase și zic că în acest chip pedepsesc ele, iubirea transformată în ură și furie, pentru nesupunerea iubiților lor” (Cantemir, Descriptio Moldaviae, ed. 1973: 341). Ielele sunt niște duhuri, în chip de fete tinere, 3, 5, 7, 9 sau 12 la număr, de o frumusețe uimitoare. După unii au aripi, sunt îmbrăcate în alb, de sus până jos, au zale pe piept și clopoței la picioare. Umblă despletite și capul le e împodobit cu flori. (...) Trăiesc în păduri depărtate și în zăvoaie. Se hrănesc cu flori și beau apă din izvoare (vezi studiul lui Candrea, 1944: 183-186). Despre originea lor, Vulcănescu (1985: 428) susține că ar fi „suflete de femei care au fost vrăjite”, sau „fiicele lui Rusalin-Împărat” sau „cele trei fete ale lui Alexandru Machedon (Catrina, Zalina și Marina) care găsesc o sticlă de apă vie, o beau și încep să zboare năluce în cer”. ♦ (top.) Frumușeaua, deal în Bârsana (Vișovan, 2005); Frumușeaua, pârâu ce izvorăște din Munții Pop Ivan (Munții Maramureșului), desparte Muntele Șerban de Paltinu, ocolește Paltinu Mare (925 m) și se varsă în Vișeu, în apropiere de loc. Crasna Vișeului. Are o lungime de 14 km. „Odată numai văd că din pădurile de pe Valea Frumușelelor vine fugind în goană mare un cal sur” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 95). – Lat. formosus „frumos” (Pușcariu, CDDE, DA, cf. DER; DEX, MDA). Cuv. rom. > pol. frymušny „capricios, delicat” (DER).

borcut sn [At: BUD, P. P. / Pl: ~uri / E: ucr боркут, буркут mg borkút] (Îrg) 1 Apă minerală Si: borviz. 2 Sticlă cu apă minerală. corectat(ă)

cântar sn [At: CANTEMIR, I. 1.1, 152 / V: can~, căn~ / Pl: ~e / E: tc kantar] 1 Unitate pentru măsurarea greutăților care a variat, în funcție de regiune și perioadă, între 44 kg și 50 kg Si: majă. 2 Instrument pentru măsurarea greutății Si: balanță. 3 (Îe) A trage la ~ A avea greutate mare. 4 (Îae) A avea importanță. 5 Cântărire. 6 (Ast) Constelația Balanței. 7 (Ban) Nivelă pentru zidărie făcută dintr-o scândură în trei colțuri, având în partea unghiului de sus un plumb. 8 (Îs) ~ de apă Nivelă făcută dintr-o țeavă de sticlă cu apă. 9 (Pan) Cumpăna fântânii (cu buturugă). 10 (Olt; lmr; îs) ~ul pietrelor Buhai. 11 (Trs) Scoabă de care se agață cârma plutei. 12 (Ban) Unealtă cu care se ridică trunchiurile mari de copac în car Si: suveică.

sticlă sf [At: CORESI, TETR. 53 / V: (îrg) stec~, (reg) steglă, șt~ / Pl: ~le / E: vsl стєкло] 1 Vas înalt, de obicei de formă cilindrică, cu gât îngust (și înalt) făcut din sticlă (14) (sau, pex, din alte materiale) care servește la păstrarea lichidelor Si: (liv) butelie (1), (reg) butelcă (1), glajă (2), șip⁴, uiagă. 2 Recipient de diferite forme făcut din sticlă (14). 3 (Reg; îcs) De-a lipitul ~lei în grindă Numele unui joc în care unul dintre participanți este păcălit, turnându-i-se o sticlă de apă în cap. 4 (Adesea udp „de” sau „cu”) Conținutul unei sticle (1). 5 Conținutul împreună cu vasul respectiv. 6 (Mol) Măsură de capacitate pentru lapte și produsele lui egală cu un litru. 7 (Șîs ~ de lampă) Obiect de sticlă (14) având partea inferioară de formă sferică și cea superioară de formă cilindrică, alungită, folosit pentru protejarea flăcării la lămpile cu petrol Si: cilindru (6), glob (2), (reg) țilindru. 8 Placă de sticlă (14) care închide cadrul ferestrelor, al unor uși, dulapuri etc. Si: geam (1). 9 Piesă optică transparentă, de obicei mărginită de două suprafețe curbate (sau de una sferică și una plană), care dă imaginea reală sau virtuală a unui obiect Si: lentilă. 10 Ochelari. 11 (Asr; lsg) Monoclu. 12 (Irn) Mărgele. 13 (Înv; lpl) Nume generic dat obiectelor din sticlă (14). 14 Substanță solidă, amorfă, transparentă, translucidă sau opacă, dură, cu un luciu particular, lipsită de flexibilitate, casantă, rău conducătoare de căldură și electricitate, formată dintr-un amestec de silicați ai metalelor alcaline, alcalino-pământoase, de plumb sau de alte metale și obținută prin topire. 15 (Îs) ~ solubilă Substanță obținută prin topirea unui amestec de silice și de hidroxid de sodiu, care în anumite condiții este solubilă în apă, dând o soluție vâscoasă. 16 (Îs) ~ de cuarț Substanță cu aspectul sticlei (14), obținută prin topirea cuarțului, rezistentă la acizi, la variațiile de temperatură și transparentă pentru razele ultraviolete. 17 (Îs) ~ opacă Material sticlos cu proprietăți speciale în privința indicelui de refracție, de o mare omogenitate în compoziție, folosit la fabricarea lentilelor și a prismelor aparatelor optice. 18 (Îs) ~ organică Material plastic transparent, incasabil, din care se fac diferite obiecte rezistente la șocuri și la trepidații. 19 (Îs) ~ mecanică Rocă necristalizată provenită în urma răcirii bruște a lavei.

borcut s.n. (reg.) Apă minerală; borviz. ♦ Ext. Sticlă de apă minerală. • pl. -uri și burcut s.n. /<magh. borkut; cf. ucr. боркут, буркут.

OLBĂ (pl. -be) sf. Băn. 🏺 1 Sticlă, clondir: apa de la botez... nu se păstrează de Români în... olbe... ermetice închise (MAR.) ¶ 2 = HALBĂ [germ. Halbe].

STRĂVEZIU ~e (~i) 1) Prin care trece lumina; transparent. Sticlă ~e. 2) (despre apă, lumină etc.) Care este lipsit de orice impurități; limpede; curat. 3) fig. (despre oameni) Care este foarte slăbit. 4) fig. (despre sensuri, tâlcuri, aluzii) Care poate fi înțeles cu ușurință. /a străvedea + suf. ~iu

sculbuți, sculbuțesc, vb. IV (reg.; despre apa dintr-o sticlă) a clătina, a agita.

MACK [mak], Heinz (n. 1931), pictor, sculptor și grafician german. Unul dintre fondatorii grupului artistic „Zero”. Sculpturi cinetice din metale reflectorizante și sticlă („Nor de apă” pentru Jocurile Olimpice de la München din 1972, obelisc de sticlă pentru fațada clădirii „Europa-Center” din Berlin).

STICLĂ, (II) sticle, s. f. I. Substanță amorfă, dură la temperatura camerei, de obicei transparentă și incoloră, alcătuită dintr-un amestec de silicați de calciu și de sodiu (uneori și de alte metale), obținută prin topirea împreună a silicei, a carbonatului de calciu și a carbonatului de sodiu cu compuși ai metalelor respective. Merse... pînă la un munte de sticlă. RETEGANUL, P. V 37. Și mai merse ce mai merse, și ajunse la palaturile zmeoaicei. Aceste palaturi erau cu totul și cu totul de sticlă și strălucea, de la soare te puteai uita, dară la dînsele ba. ISPIRESCU, L. 194. Mi-a vîndut o sticlă proastă drept un diamant curat. ALEXANDRESCU, M. 386. ◊ (Metaforic) Vedeam aproape, înaintea morii, o sticlă întinsă de apă neclintită. SADOVEANU, O. VI 12. ◊ (Adverbial) Aici după trei zile de uragan s-a așezat pe ger uscat și senin sticlă. CARAGIALE, O. VII 112. ♦ Sticlă de cuarț = substanță obținută prin topirea cuarțului, rezistentă la variații de temperatură și transparentă la razele ultraviolete; se folosește la fabricarea lămpilor de cuarț. II. Obiect făcut din sticlă (I). 1. Vas, de obicei de formă cilindrică, înalt, cu gît îngust, servind pentru păstrarea lichidelor; butelie. Acum stați adunați lîngă vatră, Beți dintr-o singură sticlă țuica nu prea tare. BENIUC, V. 24. Drumurile și potecile erau pustii. Ferestrele crîșmelor degeaba arătau covrigei uscați în gîturi de sticle cu băuturi colorate. Aveau un aer de părăsire și dezolare. SADOVEANU, B. 162. Am deschis desagii mei și am scos... azimă, friptură, ceva plăcintă și o sticlă de vin. GALACTION, O. I 88. Trei mere lîngă o pălărie de pai și o sticlă de doctorii. C. PETRESCU, C. V. 90. ♦ Cantitatea de lichid conținută în vasul descris mai sus. După șase sticle de vinul cel vechi de zece ani, subprefectul nu mai cunoștea dacă a șaptea era tot acela. BUJOR, S. 118. 2. Placă subțire de sticlă (I) cu care se închide golul ferestrelor, al anumitor dulapuri etc.; geam. În vitrine elegante, sub sticle groase sînt expuse obiecte de aur – arta rară a antichității. STANCU, U.R.S.S. 121. Se înălță în vîrful picioarelor să privească înăuntru, prin fereastra cu geamurile turburi... Așa, cu fruntea lipită de sticlă, rămase privind îndelung. C. PETRESCU, S. 34. O beșică-n loc de sticlă e întinsă-n ferestruie printre care trece-o dungă mohorîtă și gălbuie. EMINESCU, O. I 84. 3. (De obicei determinat prin «de lampă») Glob de sticlă (I), cu gît lung, care protejează flacăra lămpii de petrol. Femeia puse sticla la lampă, o ridică sus și veni cu ea în mînă. DUMITRIU, N. 233. În rafturi... stăteau în picioare sticle de lampă. id. P. F. 48. Lampa fumega și ziarul se arsese în jurul gîtului sticlei. CAMIL PETRESCU, O. II 564. 4. (Uneori determinat prin «de ochelari») Lentilă pentru ochelari; p. ext. (la pl., depreciativ) ochelari. Nu știu cum mă întorc cu ochii înapoi, și pe cine gîndești că văz la masa de la spate?... Bagabontul, nene, cu sticlele în ochi, cu giubenul în cap și cu basmaua iac-așa scoasă. CARAGIALE, O. I 10. ♦ (Numai la sg., depreciativ) Monoclu. Odată vine în goana mare beiul în trăsură de la vînătoare. Stătea răsturnat pe perne, cu sticla-n ochi și cu cîinii lîngă el. DUMITRIU, B. F. 26. – Variantă: (Mold.) steclă (SADOVEANU, Î. A. 177) s. f.

clopot snm [At: PSALT. 308-309 / Pl: ~e, (îvr) ~poți, ~peți) / E: vsl клопоть] 1 Obiect metalic în formă de pară, gol în interior și deschis la partea de jos, prevăzut, în interior, cu o limbă mobilă care, lovindu-se de pereți, scoate sunete caracteristice. 2 (Îvp; îe) ~ul alege După moarte se cunoaște valoarea omului. 3 (Fam; îe) Leacu-i zeamă de ~ Nu sunt șanse de vindecare. 4 (Îvp; îe) A trage (sau bate) ~ul de mort A bate clopotul într-un anumit fel, pentru a anunța moartea cuiva. 5 (Fam; îe) A trage ~ul (sau ~ele) A face public un secret Cf a umbla cu plosca. 6 (D. femei; îae) A curta. 7 (Reg; îe) A-i umbla gura în ~e A vorbi în neștire. 8 (Îvp; îe) A avea (mare) ~ pe cap A avea o grijă mare. 9 Sunet de clopot (1). 10 (Reg) Glas puternic. 11 Piesă ca un clopot (1) fără limbă, cu întrebuințări în industrie. 12 (Șîs -scufundător) Cameră ca un clopot (1) alimentată cu aer, care permite efectuarea de lucrări sub apă. 13 Capac de sticlă ca un clopot (1), sub care se păstrează, pentru a le feri de praf, alimente, materiale pentru experimente științifice etc. 14 (Mol) Plugușor. 15 (Reg; gmț; fig) Cap de cal. 16 (Reg; art) Clopotniță (2). 17 (Reg; îcs) De-a ~ele Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 18 (Reg, ned; îs) Limbă de ~ Joc de copii. 19 (Bot; reg) Cădelniță (Campanula carpatica). 20 (Bot, reg) Lăcrămioară (Carvallaria majolis). 21 (Bot; Buc; îc) ~ul-caprei Clopoței (Campanula macrostachia). 22 (Buc; îae) Plantă erbacee din familia campanulaceelor, cu flori mari, albastre (Campanula Tlircichelium). 23 (Bot; reg; îc) ~-mănăstiresc Păpădie (Campanula persicifolia). 24 (Bot; reg; îc) Clopeți de primăvară Ghiocei (Galanthus nivalis).

promoroacă sf [At: ALECSANDRI, P. III, 48 / V: (reg) pomor~, ~agă, ~roc s, promu~ / Pl: ~oace / E: cf ucr приморозок, rs поморок] 1 Cristale de gheață poroasă care se depun pe sol, pe arbori, pe case etc. când temperatura este scăzută și vântul slab Si: chiciură, (reg) nea², promoară. 2 (Rar) Strat fin, alburiu, asemănător brumei, care acoperă unele fructe Si: brumă. 3 (Mol) Abureală care se formează pe vasele de sticlă umplute cu apă rece. 4 (Reg) Moină¹.

sculbuți vt [At: MAT. DIALECT. I, 215 / Pzi: ~țesc / E: nct] (Reg; c. i. apa dintr-o sticlă) A agita (1).

CLAR, -Ă, clari, -e, adj. 1. (Despre imagini vizuale) Care se distinge bine; deslușit; (despre ape) limpede; (despre sticlă) transparent; (despre cer, aer, vreme) pur, luminos; (despre surse de lumină) care împrăștie o lumină limpede; strălucitor. ♦ Expr. (Substantivar, n.) Clar de lună = lumină strălucitoare de lună. 2. (Despre sunete sau voce) Care răsună distinct și precis. 3. (Despre gânduri, idei etc.) Ușor de înțeles; evident, lămurit. ♦ (Despre facultăți intelectuale) Care vede limpede, pătrunde ușor lucrurile; (despre oameni) care se exprimă limpede. – Lat. lit. clarus (fr. clair).

CAPSULĂ, capsule, s. f. 1. Tip de fruct uscat, uneori divizat în mai multe loji și având numeroase semințe, care, la maturitate, se deschide de la sine, punând semințele în libertate; măciucă (3), măciulie (2). 2. înveliș al unor organe și organisme inferioare. Capsulă bacteriană. 3. Mic înveliș solubil, făcut din amidon, gelatină sau cheratină, care conține diferite medicamente pulverulente cu gust neplăcut, pentru a putea fi înghițite mai ușor. 4. Vas făcut dintr-un material rezistent la căldură, în care se încălzesc, în laborator, diverse substanțe; capsă (3). 5. Mic cilindru metalic care conține bioxid de carbon sub presiune, servind la prepararea unei băuturi gazoase în sifoane speciale. 6. Cutie cu capac care se deformează sub acțiunea variațiilor presiunii atmosferice (constituind partea sensibilă a unor barometre). 7. (În sintagma) Capsulă telefonică = cutiuță care conține (într-un aparat telefonic) un microfon sau un receptor. 8. Capac de tinichea cu care se astupă sticlele de bere, de apă minerală etc. 9. (În sintagma) Capsulă cosmică = compartiment etanșeizat al navei spațiale capabil să se desprindă de restul vehiculului și să coboare pe un corp cosmic. – Din fr. capsule, lat. capsula.

CAPSULĂ s.f. 1. Tip de fruct alcătuit dintr-un înveliș uscat, dehiscent, în care se află semințele. 2. (Anat.) Înveliș conjunctiv al unui organ sau al unei articulații. ◊ Capsule suprarenale = glande suprarenale; capsule articulare = totalitatea ligamentelor care înconjură o articulație. ♦ Înveliș mucos exterior al unor specii de bacterii și de alge microscopice. ♦ Cașetă. 3. (Chim.) Vas de formă emisferică, cu fundul plat sau rotund și cu pereții scunzi, în care se încălzesc diferite substanțe. 4. (Tehn.) Cutie bine închisă în care sunt așezate anumite instrumente, motorașe etc. care trebuie ferite de contactul cu exteriorul. ♦ Capac de metal cu care se astupă sticlele de bere, de apă minerală etc. 5. Capsulă telefonică = cutie metalică, conținînd un microfon sau un receptor, folosită în aparatele telefonice; capsulă manometrică = aparat care măsoară în recipiente închise presiuni puțin diferite de cea atmosferică; capsulă cosmică = cabină spațială. [< fr. capsule, cf. lat. capsula – cutiuță].

CAPSULĂ s. f. 1. fruct uscat, dehiscent, cu numeroase semințe. 2. (anat.) înveliș conjunctiv al unui organ, al unei articulații. ♦ ~e suprarenale = glande suprarenale; ~e articulare = totalitatea ligamentelor care înconjură o articulație. ◊ înveliș mucos exterior al unor specii de bacterii și de alge microscopice. ◊ cașetă. 3. (chim.) vas de formă emisferică, cu fundul plat sau rotund, din porțelan, sticlă etc., în care se încălzesc substanțe. 4. (tehn.) cutie bine închisă cu anumite instrumente, motorașe etc. ce trebuie ferite de contactul cu exteriorul. ◊ capac de metal cu care se astupă sticlele de bere, de apă minerală etc. 5. ~ telefonică = cutie metalică, cu un microfon sau un receptor, în aparatele telefonice; ~ manometrică = aparat care măsoară în recipiente închise presiuni puțin diferite de cea atmosferică. (< fr. capsule, lat. capsula)

CAPSULĂ, capsule, s. f. 1. Tip de fruct uscat care la maturitate se deschide de la sine, punînd semințele în libertate. 2. Un fel de cutiuță rotundă făcută dintr-o materie solubilă, în care se închid unele medicamente cu gust neplăcut, pentru a fi înghițite mai ușor. 3. Vas făcut dintr-un material rezistent la căldură, în care se încălzesc diferite substanțe în laboratoare. 4. Cutie cu capac care se deformează sub acțiunea variațiilor presiunii atmosferice (constituind partea sensibilă a unor barometre). 5. Capac de tinichea cu care se astupă sticlele de bere, de apă minerală etc. – Fr. capsule (lat. lit. capsula).

CAPSULĂ, capsule, s. f. 1. Tip de fruct uscat, dehiscent, uneori divizat în mai multe loji și având numeroase semințe; măciucă (3), măciulie (2). 2. Înveliș al unor organe și organisme inferioare. Capsulă bacteriană. 3. Mic înveliș solubil, din amidon, gelatină sau cheratină, al unor medicamente pulverulente cu gust neplăcut, pentru a putea fi înghițite mai ușor. 4. Vas fabricat dintr-un material rezistent la căldură, în care se încălzesc, în laborator, diverse substanțe; capsă (3). 5. Mic cilindru metalic care conține bioxid de carbon sub presiune, servind la prepararea unei băuturi gazoase în sifoane speciale. 6. Cutie cu capac care se deformează sub acțiunea variațiilor presiunii atmosferice (constituind partea sensibilă a unor barometre). 7. (În sintagma) Capsulă telefonică = cutiuță care conține (într-un aparat telefonic) un microfon sau un receptor. 8. Capac de tablă subțire, utilizat la închiderea sticlelor de bere, de apă minerală etc. 9. (În sintagma) Capsulă cosmică = compartiment etanșat al navei spațiale capabil să se desprindă de restul vehiculului și să coboare pe suprafața unui astru. – Din fr. capsule, lat. capsula.

CAPSULĂ, capsule, s. f. 1. Tip de fruct uscat care la maturitate se deschide de la sine, punînd semințele în libertate. Fructul macului este o capsulă. 2. Un fel de cutiuță rotundă făcută dintr-o materie solubilă, în care se închid unele medicamente pentru a putea fi înghițite fără să li se simtă gustul neplăcut. 3. Vas făcut dintr-un material rezistent la căldură, în care se încălzesc diferite substanțe folosite la experiențe de laborator. 4. Capac subțire de tinichea cu care se astupă sticlele de bere, de apă minerală etc. pentru o mai bună păstrare a conținutului; capsă. – Accentuat și: capsulă.

SCORMONI, scormonesc, vb. IV. 1. Intranz. A scotoci, a cotrobăi; a răscoli, a răvăși prin toate ascunzișurile, cercetîndu-le sau căutînd ceva; p. ext. a căuta. Îndată începură holteii a scociorî și a scormoni prin șerpare după cuțite. RETEGANUL, P. IV 73. Căutară, scormoniră, Pe Ilincuța găsiră. ȘEZ. III 211. ◊ Fig. Astăzi omul scormonește peste tot și urmele lui se văd în tot locul. STĂNOIU, C. I. 159. ◊ Tranz. (Complementul indică locul unde se caută) Ele stau retrase în codri, ei vin de la sate și orașe și le scormonesc vizuinele. DELAVRANCEA, O. II 114. ◊ Refl. [Băiatul] se scormoni în brîu, iute ca o șopîrlă, smulse un cuțit lung, pescăresc, cu mînerul de os crestat, și se repezi la moș Gheorghe. DUMITRIU, N. 222. Un flăcău înalt, cu sacul legat dinainte, cu picioarele goale, scoase dintr-o pungă cu floricele un ban de zece. Ceilalți tovarăși își puseră bicele jos și începură să se scormonească prin buzunare. DUNĂREANU, CH. 19. ♦ Tranz. A pătrunde (cu privirea), a scruta. Îl privi o clipă drept în ochi, parc-ar fi vrut să-l cîntărească definitiv, dintr-o dată. Avea niște ochi negri atît de pătrunzători, că-ți scormoneau sufletul și-ți citeau gîndurile. REBREANU, R. I 81. Făcu doi pași, oprindu-se pentru a scormoni sala magnetizată. BART, E. 152. 2. Tranz. A scoate ceva la iveală (dintr-un loc ascuns, dosit). Scormoni îndată o sticlă, o clăti cu apă și plecă... după rachiu. REBREANU, I. 87. ◊ Fig. Întîmplarea cu mine și cu Naum. Îți mai amintești?... – Puțin... Foarte vag... încercă Lipan să-și scormonească amintirile. C. PETRESCU, C. V. 105. Clipele curgeau greoaie, scormonind din sufletul meu atîtea amintiri, pe care cu durere le povestesc. DUNĂREANU, N. 30. ◊ Refl. pas. Desigur că-i foarte ușor să osîndim pe alții. Procesele acestea, domnilor judecători, se vor scormoni iar, mîne. Vom rămînea cu conștiința plină de umbră cît vom trăi. CAMILAR, N. I 356. ♦ (Rar; complementul indică o ființă) A mișca din loc, a face să iasă din adăpost, din ascunzătoare; a stîrni, a scorni. Cînd se nimerea să scormonească vreo prepeliță adăpostită sub snop, el se lua după ea, și mare îi era mirarea că n-a prins-o din zbor. SLAVICI, O. I 238. ◊ Refl. Apoi nici să stăm pînă te scormonești tălică... îl întrerupse Nicolaie. REBREANU, R. II 112. Apoi se luă lupul și aduse apă vie și apă tare; cu apa cea vie mi-l învie, iar cu cea tare mi-l întări... Apoi se duse lupul. Dup-aceea se scormoni și Crîncul, vînătoriul. – Doamne, dar greu am mai dormit! RETEGANUL, P. III 49. 3. Tranz. (Cu complementul «pămînt», «țărînă») A răscoli în adînc, zgîriind, rîcîind, brăzdînd, săpînd. Sînt copilul unui neam sărac, Bieți romîni ce scormonesc pămîntul. Unde-și au părinții lor mormîntul. BENIUC, V. 10. Fără sprijinul țăranilor, Miron Iuga se prăbuși cu fața-n jos, scormonind pămîntul. REBREANU, R. II 198. Cît colo plesnește un groaznic obuz de calibru uriaș și țăndările lui scormonesc aprig țărîna. ODOBESCU, S. III 565. ◊ Fig. Lăutarii scormoneau ascunzișurile inimii. GALACTION, O. I 134. ♦ Intranz. (Despre păsări) A scurma. Cîrduri de galițe scormoneau și ciuguleau. REBREANU, R. I 145. ♦ Fig. (Cu privire la sentimente, stări sufletești) A ațîța, a aprinde, a zădărî, a zgîndări. [Herdelea] ca să-și scormonească avîntul, reciti tot articolul, mormăind și cu glas tare cîte o frază ce i se părea mai sonoră și mai rotundă. REBREANU, R. I 243. El mi i-a zăpăcit, mi i-a ațîțat și le-a scormonit toate nemulțumirile. id. R. II 13. Dacă nu venea să-l întîmpine durerea din afară, el știa să și-o scormonească singur. CARAGIALE, O. III 237. ◊ Expr. A-l scormoni la inimă = a-l tulbura, a-l neliniști, a-l nemulțumi, a nu-i da pace; a-l rîcîi la inimă. (Atestat în forma scormoli) Moș Roată... spunea omului verde în ochi, fie cine-a fi, cînd îl scormolea ceva la inimă. CREANGĂ, A. 151. 4. Intranz. Fig. A scobi într-o materie dură; a sfredeli. Numai cîteva zeci de metri de la malul lui, se află un munte roșiatic și ciudat, în care de dimineața pînă seara oamenii scormonesc cu dinamită. BOGZA, C. O. 254. În creierii lui Apostol însă de-abia atunci începu să țiuie cuvîntul de care se spăimîntase, ascuțit și sfîșietor parcă i-ar fi scormonit un pumnal. REBREANU, P. S. 74. ♦ A cizela, a șlefui. Artiștii lui Neagoie Basarab scormoneau, ferecau... subțire cu dăltița. ODOBESCU, S. II 513. 5. Tranz. A amesteca. Începu să toarne apă fiartă peste sămînță. Filică o scormonea c-un băț, ajutînd apei să pătrundă pînă-n fund. MIHALE, O. 492. – Prez. ind. și: scormon (STANCU, D. 15, G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 131, ODOBESCU, S. II 411). – Variantă: (Mold.) scormoli vb. IV.

baterie sf [At: ȘINCAI, HR. II, 117 / V: (înv) bătăr- / A: (înv) bate- / Pl: ~i / E: fr baterie] 1 Subunitate de artilerie compusă din mai multe tunuri. 2 Utilajul unei baterii (1). 3 Personalul unei baterii (1). 4 Grup de aparate, dispozitive sau piese identice, asociate în vederea executării unor operații. 5 (Fig; șîs ~ electrică) Unire a mai multor elemente voltaice spre a produce electricitate. 6 Grupare de mai multe aparate de același tip (acumulatori, condensatori etc.) în serie sau în paralel. 7 (Îs) ~ solară Sursă de energie formată dintr-un grup de generatoare fotoelectrice cu semiconductori, care transformă energia radiației solare în energie electrică. 8 (Înv; îs) ~ telefonică locală Baterie locală care alimentează electric circuitul microfonic local al abonatului telefonic. 9 (Iuz) Vas cu gheață în care se țin la rece sticle cu băutură. 10 (Pex; iuz) Conținutul sticlelor unei baterii (10). 11 (Pex; iuz) Un litru de vin și o sticlă de sifon (sau apă minerală) aduse spre consum la masa din restaurant. 12 (Pex; iuz) Conținutul sticlei de vin și al sifonului consumate la masa din restaurant. 13 Ansamblu al elementelor de percuție (dintr-o orchestră). 14 Instrument alcătuit din mai multe elemente de percuție. 15 Formulă ritmică realizată cu bateria (15). 16 (Zth; lpl; îs) ~ de creștere Cuști suprapuse pentru creșterea intensivă a păsărilor.

capsulă sf [At: IONESCU-MUSCEL, FIL. 330 / Pl: ~le / E: fr capsule, lat capsula] 1 Tip de fruct uscat, uneori divizat în mai multe loji care, la maturitate, se deschid de la sine și având numeroase semințe, pe care le împrăștie Si: măciucă, măciulie. 2 Înveliș al unor organe și organisme inferioare. 3 Mic înveliș solubil făcut din amidon, gelatină sau cheratină, care conține diferite medicamente pulverulente sau cu gust neplăcut, pentru a putea fi înghițite mai ușor. 4 Vas făcut dintr-un material rezistent la căldură, în care se încălzesc, în laborator, diverse substanțe Si: capsă (6). 5 Mic cilindru metalic care conține bioxid de carbon sub presiune, servind la prepararea de băuturi gazoase în sifoane speciale. 6 Cutie cu capac care se deformează sub acțiunea variațiilor presiunii atmosferice (constituind partea sensibilă a unor barometre). 7 (Îs) ~ telefonică Cutiuță care conține un microfon sau un receptor într-un aparat telefonic. 8 Capac de tablă cu care se astupă sticlele de bere, de apă minerală etc. 9 (Îs) ~ cosmică Compartiment etanșeizat al navei spațiale, capabil să se desprindă de restul vehiculului și să coboare pe un corp cosmic. corectat(ă)

ONEȘTI, municipiu în jud. Bacău, situat în depr. Tazlău-Cașin, în zona de confl. a râurilor Oituz și Cașin cu râul Trotuș; 53.881 loc. (2003). Stație de c. f. Nod rutier. Termocentralele Bozești I și II. Rafinărie de țiței. Constr. de utilaje și piese de schimb pentru ind. chimică. Ind. textilă (conf.), chimică (îngrășăminte, cauciuc sintetic, fenol, acetonă, acid sulfuric, policlorură de vinil, produse sodice), de prelucr. a lemnului și alim. Fabrică de sticlă. Instalație modernă pentru demineralizarea apei (în localit. componentă Borzești). Muzeu de istorie. Sală de sport. Bibliotecă municipală. Importantă școală de gimnastică feminină la care s-a format în anii ’70 ai sec. 20, Nadia Comăneci. Orașul a luat naștere în 1952 pe vatra vechiului sat O., menționat documentar în 1436. Declarat municipiu la 17 febr. 1968. Între 22 mart. 1965 și 20 mai 1996, a purtat numele Gheorghe Gheorghiu-Dej. În localit. componentă Borzești se află biserica Adormirea Maicii Domnului, ctitorie din anii 1493-1494 a domnului Ștefan cel Mare și a fiului său Alexandru (sfințită la 12 oct. 1494), cu fațadele decorate cu ceramică smălțuită (verde, galben, cafeniu, portocaliu), în alternanță cu cărămida și piatra brută; a fost restaurată în anii 1904-1905, 1924 și 1994 (resfințită la 12 oct. 1994). Tot la Borzești se află un stejar secular, ocrotit de lege. În raza orașului se află rezervația naturală Dealul Perchiu (90 ha), cu pâlcuri de pădure, tufărișuri și vegetație ierboasă, inclusiv elemente termofile.

SENS s. n. (cf. fr. sens, lat. sensus): 1. semnificație, accepție, conținut semantic, înțeles al unui cuvânt, al unei expresii, al unei forme sau al unei construcții gramaticale, al unei părți de vorbire, al unei propoziții, al unei comunicări, al unui text etc. (Problema s. cuvintelor este discutată pe larg în lucrarea Limba română contemporană. Vol. II: Vocabularul, București, 1975, de I. Coteanu și A. Bidu-Vrănceanu). ◊ ~ lexical: s. care ține de natura lexicală a cuvântului, de apartenența acestuia la lexicul unei limbi, la una din clasele lexico-gramaticale existente, și care este sugerat de cuvânt în timpul întrebuințării sale (în cazul în care este flexibil, el apare în toate formele sale flexionare). S. lexical este strâns legat de conținutul noțional (logic) al cuvântului. ◊ ~ fundamental: s. lexical de bază, primordial, originar, primitiv, principal, esențial al unui cuvânt, ca de exemplu „fragment dintr-un întreg” pentru cuvântul bucată; „încăpere destinată exercitării unei profesiuni” pentru cuvântul cabinet. Acest s. este necesar atât în semantica diacronică (în studierea evoluției semantice a cuvântului), cât și în semantica sincronică (în studierea s. cuvântului într-un context dat). ◊ ~ secundar: s. lexical derivat din cel de bază, din cel fundamental (principal), ca de exemplu „operă literară sau muzicală” pentru cuvântul bucată; „secție sau serviciu într-o instituție”, „guvern” pentru cuvântul cabinet. Acest s. este necesar în semantica diacronică. ◊ ~ general: s. lexical comun unui număr foarte mare de obiecte; s. care se referă la o arie foarte largă de folosire a cuvântului și la un număr mare de situații contextuale. El este necesar în studierea evoluției semantice a cuvintelor. ◊ ~ particular: s. lexical diferit de cel general, care corespunde unei anumite situații contextuale, care este specific unui anumit cuvânt. El este necesar în studierea evoluției semantice a cuvintelor. ◊ ~ propriu: (denotativ): s. lexical care redă exact ideea ce trebuie exprimată; sens obișnuit și caracteristic unui cuvânt, necontaminat de afect și nedepinzând de un anumit context, de condițiile locale și sociale ale mesajului. Astfel, s. de „temperatură”, „căldură” pentru cuvântul febră; „deschizătură în zid” pentru cuvântul fereastră; „urmă lăsată de un corp gras” pentru cuvântul pată. Acest s. este necesar în semantica sincronică. El corespunde s. fundamental al cuvântului. ◊ ~ figurat (conotativ): s. lexical diferit de cel propriu, neobișnuit, folosit în scopuri afective, expresive, artistice; s. cu valoare suplimentară, deviat de la cel obișnuit, propriu, depinzând frecvent de context, de condițiile locale și sociale ale mesajului. Astfel, s. de „emoție”, „neliniște”, „încordare” pentru cuvântul febră; s. de „oră liberă în programul unui profesor” pentru cuvântul fereastră; s. de „faptă sau atitudine reprobabilă” pentru cuvântul pată. Acest s. este necesar în semantica sincronică. ◊ ~ impropriu: s. lexical nepotrivit, neindicat, nerecomandabil în exprimare, care nu aparține de fapt cuvântului dat sau care nu i se potrivește. Astfel, se consideră că s. de „predicativ suplimentar” în denumirea dată unității sintactice „element predicativ suplimentar” este impropriu; de asemenea, s. de „consecutiv – consecutivă” în denumirea unităților sintactice corespunzătoare, ca și s. de „verbal” în denumirea unităților sintactice de „predicat verbal” exprimat prin adverb sau prin interjecție sunt, fără îndoială, improprii. ◊ ~ concret: s. lexical care se referă la ceva ce poate fi perceput prin simțuri, ce poate fi reprezentabil în planul senzorial, ca de exemplu s. de „coridor subteran” pentru cuvântul galerie, de „vas de sticlă din care se bea apă” pentru cuvântul pahar. ◊ ~ abstract: s. lexical care se referă la ceva ce nu poate fi perceput prin simțuri, ce nu poate fi reprezentabil în planul senzorial, ca de exemplu s. de „deșteptăciune”, „istețime” pentru cuvântul inteligență; de „trebuință”, „necesitate” pentru cuvântul nevoie; de „amiciție”, „frăție” pentru cuvântul prietenie. ◊ ~ actual: s. lexical de care dispune un cuvânt în momentul de față; sens real, ca de exemplu s. de „care cântă” pentru cuvântul cântător; de „persoană care manevrează cârma unei ambarcațiuni sau nave” pentru cuvântul cârmaci. ◊ ~ învechit: s. lexical care a devenit anacronic; sens depășit, degradat, uzat prin întrebuințare, ieșit din actualitate, ca de exemplu s. de „poet” pentru cuvântul cântător; s. de „guvernator” pentru cuvântul cârmaci. ◊ ~ rar: s. lexical care nu este folosit decât cu totul întâmplător, în anumite împrejurări, ca de exemplu s. de „încântare”, „admirație” pentru cuvântul ademenire; s. de „a se codi”, „a șovăi” pentru cuvântul cârmi. ◊ ~ neutral: s. lexical indiferent față de categoria gramaticală a genului (masculin sau feminin) indicată de forma neaccentuată de D. și Ac., singular, persoana a III-a a pronumelui personal, ca în exemplele „dă-i cu bere, dă-i cu vin”, „a o pune de mămăligă”, „a o lua la sănătoasa” etc. ◊ ~ depreciativ (peiorativ): s. care sugerează lipsă de considerație, dispreț, batjocură, ca de exemplu s. de „nesuferit”, „respingător” pentru cuvântul antipatic și s. de „funcționar mărunt” pentru cuvântul conțopist. ◊ ~ gramatical: 1. s. care ține de natura gramaticală a cuvântului, de valoarea morfologică, de funcția sintactică și de distribuția acestuia, fiind sesizabil într-o formă flexionară, într-o construcție sintactică, într-o categorie gramaticală sau într-un raport gramatical. 2. s. actualizat al unui cuvânt prin intermediul unui context situațional; semnificație restrictivă, precizată prin aducerea unei înfățișări sau a unei însușiri a obiectului în centrul atenției noastre. În s. intră deci imaginea, reprezentarea generală a obiectului denumit, ca de exemplu în fluture; sintagmele fluture de mătase, fluture cap de mort, fluture coada rândunicii și fluture amiral exprimă însă câte unul din s. posibile cuprinse în semnificația de „fluture”. În orice moment al existenței lui, cuvântul are un conținut semantic finit, alcătuit dintr-un număr de s. în relație, care dau echilibrul semantic al acestuia, ușurează înțelegerea modalităților de combinare a elementelor lexicale în planul sincronic al limbii și sugerează posibilitățile de evoluție semantică a cuvântului. Acad. Ion Coteanu clasifică s., după calitatea lor generală, în trei mari categorii sau tipuri; a) s. denominative (denotative, apelative sau cognitive): s. care iau naștere ca rezultat al actului denotației, al denumirii obiectelor. Ele sunt însoțite în foarte multe cuvinte de s. conotative (afective sau expresive), ocupând cu acestea conținutul semantic al cuvintelor și dând naștere fenomenului de polisemantism (v.). Dar ele pot ocupa și singure conținutul semantic al cuvintelor, creând în acest caz fenomenul de monosemantism (v.), mai ales în termenii tehnici de strictă specialitate cum sunt cric „aparat portativ de ridicat la mică înălțime greutăți prin împingere în sus” și rotor „partea unei mașini – motor sau generator – care se rotește în jurul axei arborelui pe care e montată”. Nici un cuvânt nu conține mai mult de un s. denominativ (chiar și atunci când denumește mai multe obiecte diferite, ca în cazul lui cățel „pui de câine, de lup, de vulpe”, „parte a unui dispozitiv tehnic”, „grăunte de usturoi” etc. – sau când are doi poli semantici, ca în cazul lui împrumuta „a da cu împrumut” – „a lua cu împrumut”, asculta „de cineva” – „pe cineva” etc. S. denominative corespund sensurilor proprii ale cuvintelor și sunt necesare în semantica sincronică; b) s. conotative (afective sau expresive): s. care însoțesc virtual, în foarte multe cuvinte, s. denominative; 3. care constituie devieri de la s. denotative, permițând apariția tropilor de un singur cuvânt sau de mai multe cuvinte. S. conotative se prezintă sub două aspecte: unele, ușor de recunoscut la prima vedere (mai ales dacă cuvintele sunt în contexte) ca în formele diminutivale expresive, în cele de vocativ sau de imperativ, intrate de mult în conștiința publică; altele, greu de recunoscut la prima vedere, ascunse – ca în îmbinările poetice de tipul așternutul de pături de mistere, specific creației argheziene și neimpuse conștiinței publice. Există însă și s. conotative care nu însoțesc obligatoriu s. denotative: este cazul s. comunicate de interjecții, părți de vorbire care nu denumesc, ci evocă sau sugerează stări sufletești și de voință. S. conotative corespund sensurilor figurate ale cuvintelor și sunt necesare în semantica sincronică; c) s. relaționale: s. redate de obicei prin uneltele gramaticale (prepoziții și conjuncții) în contexte determinate. Astfel, prepoziția cu ajută la exprimarea ideii de asociere privită ca adăugare, ca instrument, ca modalitate etc.; prepoziția de la ajută la exprimarea ideii de loc, privită ca punct de plecare în spațiu; prepoziția până la ajută la exprimarea ideii de loc, privită ca punct de sosire în spațiu; conjuncția și ajută la exprimarea ideii de asociere, de continuitate pe același plan; conjuncția dar ajută la exprimarea ideii de divergență; conjuncția ci ajută la exprimarea ideii de opoziție; conjuncția sau, a ideii de excludere; conjuncția deci, a ideii de concluzie; conjuncția fiindcă, a ideii de cauză; conjuncția încât, a ideii de consecință; conjuncția deși, a ideii de concesie etc. Există însă și s. relaționale însoțite de unele s. denotative, ca în prepozițiile provenite din adverbe – înaintea, înapoia, împrejurul, dedesubtul etc., în locuțiunile prepoziționale cu adverbe – împreună cu, laolaltă cu, înainte de etc., în locuțiunile conjuncționale subordonatoare cu substantive – în timp ce, în vreme ce, din cauză că etc. sau cu adverbe – acolo unde, atunci când, așa cum etc. Pe lângă aceste trei tipuri de s. se poate vorbi și despre s. gramaticale propriu-zise: s. a căror prezență este asigurată de existența categoriilor gramaticale ale cuvintelor în contexte, indiferent de s. denominative sau conotative ale acestora. Astfel, s. de nominativ, s. de acuzativ, s. de dativ, s. de genitiv și s. de vocativ, s. fiecărui timp verbal etc. Toate cuvintele au s. gramatical. Acesta apare însă combinat cu cel denotativ și cu cel conotativ. Formulele generale de distribuire a s. în cuvinte sunt: 1) s. denominativ (denotativ) + s. gramatical; 2) s. denominativ (denotativ) + s. conotativ + s. gramatical; 3) s. conotativ; 4) s. conotativ + s. gramatical; 5) s. relațional.

clepsidră sf [At: NEGRUZZI, S. I, 96 / V: (înv) ~ru sn / Pl: ~re / E: fr clepsydre, lat clepsydra] Instrument pentru măsurat timpul prin curgerea unei cantități de nisip (sau de apă) dintr-un recipient de sticlă în altul identic.

baterie s.f. 1 (milit.) Subunitate de artilerie, formată dintr-un număr variabil de plutoane, tunuri, rachete etc.; aparatura și mijloacele de transport necesare. ◆ Terasament care protejează tunurile în poziție de tragere. ◆ Ansamblul tunurilor de același calibru de pe o navă; spațiul rezervat instalării acestora. 2 (tehn.) Grup de aparate, dispozitive sau piese identice ori asemănătoare, asamblate sau montate în același loc, care sînt asociate în vederea executării unei operații. Baterie de condensatoare. 3 (tehn.; și baterie electrică) Generator de curent electric continuu produs prin conversia energiei rezultate din reacțiile chimice din interiorul dispozitivului în energie electrică. ◆ Dispozitiv de mici dimensiuni în care lichidul electrolitic este imobilizat de substanțe inerte și care se folosește pentru alimentarea cu energie a aparatelor de mici dimensiuni (ceasuri, radiouri, jucării etc.). ◆ Denumire dată altor tipuri de generatoare de energie electrică, a căror funcționare nu se bazează pe reacții electrochimice. ◇ Baterie solară = sursă de energie formată dintr-un grup de generatoare fotoelectrice cu semiconductori, care transformă energia solară în energie electrică. ◇ Expr. A-și încărca bateriile v. încărca. 4 (zootehn.; la pl.) Baterii de creștere = ansamblu de cuști de lemn sau de metal (suprapuse), folosite la creșterea intensivă a păsărilor, purceilor, iepurilor de casă etc. 5 (muz.) Ansamblul instrumentelor de percuție dintr-o orchestră. ◆ Instrument alcătuit din mai multe elemente de percuție. ◆ Formulă ritmică realizată cu bateria. 6 (psih.) Baterie de teste = ansamblu de teste care vizează un anume aspect al structurii psihologice a cuiva. 7 Vas cu gheață folosit pentru a răci băuturile. ◆ Ext. (Sticlele cu) băutură care se află într-un asemenea vas. ◆ Ext. Un litru de vin și o sticlă de sifon (sau de apă minerală) luate împreună. • pl. -ii. g.-d. -iei. /<fr. batterie, it. batteria, germ. Batterie, ngr. βατερια.

vată s.f. Material format din fibre de origine vegetală, animală sau minerală, constituind o masă omogenă, care este folosit ca strat filtrant și izolant. ◊ Vată de zgură = material format din filamente elastice, lungi și subțiri, obținute prin aruncarea unei vîne subțiri de abur sau de aer comprimat asupra unei șuvițe de zgură acidă de furnal, topită, folosit pentru izolarea conductelor. Vată minerală = produs termoizolant, obținut prin topirea bazaltului și recristalizarea lui sub formă de ace sau de fire combinate cu un liant. Vată de sticlă = masă de fibre foarte subțiri și scurte de sticlă, avînd aspectul vatei obișnuite, obținute prin suflarea cu vapori de apă a topiturii vîscoase de sticlă sau prin picurarea topiturii pe un disc care se învîrtește cu viteză mare, utilizată ca material de izolație termică sau acustică și la filtrarea lichidelor corozive. Vată de zahăr = produs alimentar dulce, pufos, asemănător cu vata, care se obține, prin centrifugare, dintr-o soluție de zahăr (și se comercializează înfășurat pe bețișoare sau în pachete). ♦ spec. Bumbac prelucrat care se folosește la capitonarea mobilelor, la confecționarea plăpumilor, la căptușirea hainelor etc. ♦ Material format din fibre elastice, scurte și subțiri de bumbac, obținut prin procedee speciale de curățare, albire etc., care formează o masă compactă albă, folosit mai ales pentru pansamente. ◊ Vată de hîrtie = produs asemănător vatei, obținut din celuloză de lemn, care se folosește în medicină, în locul vatei de bumbac, sau la ambalaj. • /<germ. Watte.

MASTÍCĂ s. f. Băutură alcoolică aromată cu (esență de) mastic (1). Cf. CALENDAR (1856), 96/17. Bău un pahar de mastică și fumă de cîteva ori din ciubuc. FILIMON, O. I, 182, cf. COSTINESCU. Pe sticlă era scris: Mastică de Hio, dar mirosea a basamac. CONTEMPORANUL, V₁, 2. Clondirul cu trei kile de mastică. CARAGIALE, O. I, 85, cf. ȘĂINEANU, D. U., TDRG, NICA, L. VAM. Prost nu-i, zise ea punînd pe masă zacuscă. . . , icre negre grupate în jurul sticlei de mastică. BRĂESCU, A. 84. Apă. . . dulce și tăioasă ca mastica. KLOPSTOCK, F. 6. Toarnă-i un păhărel de mastică de Hios, să mai prindă puteri. BART, R. 31, cf. 272. Sub numele de rachiu de ăl bun oamenii zic rom, mastică, jamaică. H II 32, cf. I 190, II 119, 262, 275, iii 50, XVI 12, 153. ♦ (Regional) Rachiu colorat și îndulcit, care se bea la iarmaroc; rozalie (Zimnicea). ALR II 4156/899. - Pl.: mastici. – Și: (învechit) măstíhă s. f. COSTINESCU. - Din tc. mastika. Cf. ngr. μαστίχα

*bateríe f. (fr. batterie, it. batteria). Maĭ multe tunurĭ comandate de un ofițer (de regulă căpitan). O sticlă de vin și alta de apă gazoasă puse la un loc în gheață într’un coș de tinichea anume făcut. Baterie electrică, reuniune de maĭ multe buteliĭ de Leyda ca să producă o descărcare maĭ mare orĭ maĭ mică. Fig. A-țĭ îndrepta bateriile, a te pregăti de luptă, a lua măsurĭ. – Fals batérie.

MANOMÉTRU (< fr. {i}; {s} gr. manos „rarefiat” + metron „măsură”) s. n. Instrument de măsură a presiunii fluidelor sau a diferenței de presiune, bazat pe deformarea unei piese elastice, pe diferența de nivel a unei coloane de lichid (mercur, alcool, apă etc.), într-un tub de sticlă (adesea în formă de U), pe modificarea conductibilității electrice sau termice a gazelor etc. M. sunt folosite și în medicină pentru măsurarea presiunii arteriale sau intracardiace, a presiunii lichidului cefalorahidian etc.

borcut n. Mold. borviz și sticlă de forma celor ce conțin ape minerale. [Ung. BORKUT, din bor, vin și kut, izvor].

găl-găl! int. arată sgomotul ce fac apele agitate sau lichidele curgând din sticlă.

*BATERIE sf. 1 🎖️ Mai multe tunuri așezate într’un loc pentru a bate o cetate sau a trage asupra dușmanului în cîmp deschis; locul unde sînt așezate aceste tunuri; companie de artilerie cu tot materialul ei (🖼 417-419) ¶ 2 pl. Fig. Planuri, combinațiuni: grupul numeros în mijlocul căruia își așază ambițioșii bateriile lor, este clasa muncitoare (I.-GH.) ¶ 3 ⚡ ~ electrică, mai multe buteli de Leyda legate între ele și cu care se fac anumite experiențe (🖼 420) ¶ 4 familiar O sticlă de vin și una de apă gazoasă sau minerală așezate într’o răcitoare (termen de birt bucureștean) (🖼 421): s’a așezat la o masă și a comandat cîrnați și fleici și două baterii cu sifon mare (CAR.) [fr. batterie].

SLIMLINE SLIM-LAIN/ s. n. conductă rezistentă, din beton armat cu fibre din sticlă, pentru sistemele de canalizare și transportul apei la suprafață. (< engl. slimline)

slimline s. (cuv. engl.; tehn.) ◊ „«Slimline». Societatea britanică «Arc Concrete» a pus în fabricație conducte rezistente de beton armat cu fibre de sticlă pentru sistemele de canalizare și transportul apei la suprafață. Compoziția acestor conducte, denumite «Slimline» este de 99 la sută beton de înaltă rezistență și 1 la sută sticlă, ceea ce le face imune la mediul alcalin.” Sc. 8 X 77 p. 5 [pron. slimlain]

JAWORZNÓ [jávoʒno], oraș în S Poloniei, la NV de Cracovia, în bazinul carbonifer Silezia Superioară; 98,5 mii loc. (1992). Expl. de huilă. Termocentrală. Metalurgia zincului. Ind. chim., a sticlei (geamuri) și a cimentului. Izv. cu ape minerale feruginoase.

TRÎMBĂ, trîmbe, s. f. 1. Bucată mare de pînză sau de stofă, de obicei făcută sul. V. vălătuc, val (III 1). Deasupra, cerul albăstrea, neclintit, ca o uriașă trîmbă de mătase nouă. SANDU-ALDEA, U. P. 20. Cu ochii rătăciți pe lanurile tăiate felii-felii, ca niște trîmbe de pînză, ce curgeau din creștet pîn’în dunga cenușie a drumului. VLAHUȚĂ, N. 23. Troanele de zestre împodobite cu flori tăiate în scîndura de tei erau pline de altițe, de catrințe, de trîmbe de pînză. SLAVICI, N. I 91. Lîna turmelor... ni se întoarce sub formă de trîmbe de postavuri. ODOBESCU, S. II 106. 2. Vîrtej (de apă, de praf, de ninsoare etc.). Ploieștii se zăresc în fund, cu trîmbe groase de fum deasupra. BOGZA, A. Î. 30. Din miazănoapte, vîntul zvîcnea și detuna în volburi cenușii, spulberînd cu repeziciune la fața pămîntului trîmbe de ninsoare și ace de sticlă. SADOVEANU, F. J. 442. Uneori trîmbele de apă se ridicau deasupra cheiului și porneau în stropi reci. DUNĂREANU, N. 65. ◊ Fig. Înaintea ochilor mei, aievea, se desfășura fermecătoare trîmba de vedenii. M. I. CARAGIALE, C. 38. Noaptea... învăluie tot, ca într-o trîmbă de întuneric. DELAVRANCEA, S. 164. 3. Rînd, șir, lanț. Trîmbele de care curg de pe toate ulițele, împănînd drumul munților. SANDU, D. P. 38. D-a stînga munții în trîmbe-ntinse Cu creștete – albe de soare-aprinse, Își pierd lungimea spre orient. BOLLIAC, O. 160. ◊ (În comparații și metafore) Copilul nu se domirea de ce cocorii umblă înșiruiți trîmbă. ISPIRESCU, L. 287. Luați bătaia sus din piscuri; Veniți trîmbă cam spre vale. Drept la fagii cei înalți. ODOBESCU, S. III 88. ◊ Loc. adv. În trîmbă = în linie, în rînd, unul după altul. Erau niște pomi înalți... și așezați în trîmbă pe drumul pe care mergeam. ISPIRESCU, L. 243. 4. Ceată (de ostași), grămadă (de oameni); pîlc. Cu un zîmbet straniu pe buze, își porni și Tomșa trîmba lui de călăreți. SADOVEANU, O. VII 12. Încotro se întorcea viteazul, uliți-uliți făcea printre trîmbele de turci. ISPIRESCU, M. V. 24. ◊ (În comparații și metafore, mai ales repetat) Se așezară trîmbe-trîmbe pe toată cîmpia, de la Dunăre pînă la Călugăreni. ISPIRESCU, M. V. 21. Seara, după ce toată ziua străjuia potecile... îi vedeai adunați trîmbe-trîmbe pe lîngă focuri. BĂLCESCU, O. I 334.

desfundat², ~ă a [At: LB / V: (reg) dăs~, dis~ / Pl: ~ați, ~e / E: desfunda] 1 (D. un recipient) Care este deschis prin scoaterea dopului. 2 (D. o sticlă, damigeană) Desfăcut². 3 (D. o sursă de apă) Revărsat². 4 (D. un abces) Spart. 5 (Fig; d. ființe) Lacom. 6 (D. un canal, țevi) Curățat². 7 (D. un teren) Arat pentru prima oară. 8 (D. un drum) Impracticabil din cauza ploii, a noroiului, a revărsărilor de ape etc. 9 (D. sol) Dezghețat². 10 (Rar; d. o cale de acces) Deschis într-un loc neumblat.

NĂSTR'APĂ¹ s. f. (Învechit și popular) 1. Vas (de băut). V. cană, cupă, potir. O năstrapă mare. O năstrapă mai mică (a. 1658). uricahiul, xvi, 205. Făcu vasele measii, blidele ei, și cădelnițile, și căușile, și năstrăpile. biblia (1688), 67¹/5, cf. 310¹/39, 923²/11, anon. car. Era într-însa cele 2 table ale legei... și toiagul cel înflorit al lui Aaron și năstrapa cea cu mană. antim, p. 71. Bucură-te năstrapă întru carea iaste mana. mineiul (1776), 200^r1/3, cf. 204^v1/15. Am văzut aiavea că al triile înger au vărsat năstrapa cea de aur preste izvoarăle apelor (a. 1815). gcr ii, 217/23. Avea peste 50 năstrăpi de apă din care ca vro 30 era de sticlă. golescu, î. 124, cf. lb. Mă dusei îndată de adunai mulțime de flori tot de cele mai frumoase, le pusei într-o năstrapă și plecai cu roaba de le dusei prințesei. gorjan, h. iv, 28/31, cf. polizu, pontbriant, d., cihac, ii, 600. Lîngă fîntînă ședea jos o babă, ghemuită pe niște zdrențe de cergă și morfolea-n gingii un crîmpei de covrig muiat într-o năstrapă cu apă rece. caragiale, o. ii, 244, cf. vii, 9. Apa ciuruia din țeve aurite și o lua cu năstrape și cu căușe de aur. ispirescu, l. 38, cf. 234. Alta dăruia un blid de cusutor, or o năstrapă, or un castron de cusutor. pitiș, șch.152, cf. marian, o. i, 99, ddrf, gheție, r. m., barcianu. Necontenit domnii noștri cereau de la meșteșugarii de peste munți păhare, vase, năstrape, cești și tot felul de argintării. iorga, c. i. i, 119, cf. tdrg. Ea-nainte-i se ducea, Cu năstrapa mi-l stropea, Cu năframa-l răcorea. alecsandri, p. p. 108, cf. h iv 90. Du-mi-te la beci în grabă Și-mi ado vin în năstrapă. teodorescu, p. p. 674, cf. 334. L-au legat de mijloc, I-au dat o mastrapă Și i-au dat drumul în fîntînă Și a scos apă rece. șez. iv, 214. Fa, Niculco, dumneata Ia năstrapa de colea Și dă dosul la ceșmea. mat. folk.} 36, cf. 648, {~i. cr. ii, 219, păsculescu, l. p. 47. S-a dus Lina La fîntînă Să ia apă-Ntr-o năstrapă. pamfile, cr. 72. Năstrapă din apă, ginere din lume (Cremenea și amnarul). păsculescu, l. p. 80. ◊ Fig. Bucură-te preacuratî fecioarî..., bucură-te măstrapî de aur. paraclis (1639), 249. Pre tine prorocii toți, fecioară..., te-au numit năstrapă. mineiul (1776), 54^r2/29, cf. 151^v2/36, 197^v1/1. ♦ Urcior (pentru păstrat apa). cf. alr i 696/780. Am o vacă cu țîța-n spinare (Năstrapa). șez. vii, 118. 2. Cantitate de lichid cuprinsă într-o năstrapă (1). Toată ziua nu i-a cerut inima nimica; a băut doar două-trei năstrape de zeamă de varză. caragiale, o. i, 173. Înghițind o năstrapă cu apă rece de la Susana. delavrancea, s. 224. – Pl.: năstrape și năstrăpi. – Și: (învechit și regional) nastrăpă (klein, d. 385, cihac, ii, 600, lm, pamfile, s. v. 41), (învechit) nestrăpă (anon. car., clemens), măstr'apă, mastr'apă s. f. – Din ngr. μαστραπάς, bg. мъстрапа, нъстрапа, scr. nastrap.

DESFUNDA, desfund, vb. I. Tranz. 1. A deschide un butoi scoțîndu-i fundul sau dîndu-i cep; p. ext. a deschide o sticlă astupată, scoțîndu-i dopul, a destupa. Desfund butoiul de vin. Desfund sticla de rachiu. ♦ Refl. (Rar, despre torente de apă) A se revărsa. S-au desfundat puhoaiele și s-au astupat drumurile. SADOVEANU, Z. C. 38. 2. A curăța sau a goli un canal, o țeavă, un șanț etc. care este înfundat. 3. (Cu privire la un teren sau la artere de circulație; subiectul este apa, ploaia) A face noroios, impracticabil. Și peste toți curgea din văzduhul posomorît o ploaie înverșunată, dușmană, care desfunda drumurile. D. ZAMFIRESCU, R. 71. Cerul posomorît... vearsă șiroaie de ploaie și de zloată, de desfundă pretutindeni pămîntul. ODOBESCU, S. III 564. 4. (Cu privire la terenuri) A ara adînc, a desțeleni. Tractoarele desfundă locul și îneacă sămînța. MIHALE, O. 89. Munca a desfundat pămînturile. I. IONESCU, P. 207.

urcior¹ sn [At: PSALT. 36 / V: ulc~, (reg) olc~, uc~, ulgi~, ulți~ / Pl: ~oare și (reg) ~uri / E: ml urceolus] 1 Vas de lut smălțuit, de obicei cu pântecele larg și cu gâtul strâmt, cu una sau două toarte (și având uneori un gurgui) folosit pentru aducerea sau păstrarea unor lichide (mai ales apă) și din care se poate bea Si: oluț, (îrg) oală. 2 (D. oameni; îe) A fi ~ fără mănușă A fi om deștept și abil. 3 (Pop; d. oameni; îe) A se uita ca cânele-n ~ A se uita chiorâș. 4 (Îe) A se face (sau a fi) oale și ~oare sau a fi - A fi mort de mult. 5 (Adesea udp „de” sau „cu”) Conținutul unui urcior¹ (1). 6 (Reg) Damigeană (1). 7 (Mol) Oală de lut, de formă lunguiață și cu gâtul mai strâmt, în care se pune, de obicei, lapte la prins. 8 (Reg) Cană (de sticlă sau din lut) în care se aduce apă sau vin la masă și din care se toarnă în pahare. 9 (Mrm; îf ulcior) Fedeleș (1). 10 (Reg) Vas în care se mulge laptele Si: siștar¹ (1). 11 (Reg) Vârtej (de apă) Si: bulboană. 12 (Olt) Vârtej de vânt Si: volbură. 13 (Reg; îe) A se duce făcând ~oare A pleca foarte necăjit, văitându-se, tânguindu-se. 14 (Olt) Petrecere care se face lunea, după nuntă, la părinții miresei, când nuntașii se duc cu un urcior¹ (1) împodobit cu flori. 15 (Reg; lpl) Sămânță care n-a fost bine răspândită la semănat, rămânând în grămăjoare.

VATĂ s. f. Material format din fibre elastice de bumbac scurte și subțiri care se întrepătrund și formează o masă compactă albă, folosit pentru pansamente, în diferite procese tehnice etc. ◊ Vată de hârtie = produs similar vatei obținut din celuloza de lemn, care se întrebuințează în medicină, în locul vatei de bumbac, sau la ambalaj. Vată de zahăr = produs alimentar dulce, pufos, asemănător cu vata, care se obține, prin centrifugare, dintr-o soluție de zahăr; se vinde în comerț înfășurat pe bețișoare de lemn. Vată de zgură = material obținut din zgura topită, lăsată să curgă încet în apă, întrebuințat ca izolant termic și acustic. Vată de sticlă = masă de fibre scurte de sticlă împâslite, întrebuințată ca izolant termic și acustic. – Din germ. Watte.

BERE¹ s. f. 1. Băutură slab alcoolică obținută prin fermentarea cu o drojdie specială a mustului rezultat din fierberea cu apă a malțului și a hameiului. 2. (Eliptic) Țap, halbă, sticlă de bere (1). – Germ. Bier (influențat de bere²).

azotic a. acid azotic, numit și acid nitric sau apă tare, servă a grava pe aramă, oțel și sticlă.

bulbucà (bulbucì) v. a clocoti (de valuri), a scoate bășici, a curge cu sgomot. [Onomatopee exprimând sgomotul cu care apa agitată iese dintr’un izvor sau dintr’o sticlă].

VATĂ s. f. Material format din fibre elastice de bumbac scurte și subțiri care se întrepătrund și formează o masă compactă albă, folosit pentru pansamente, în diferite procese tehnice etc. ◊ Vată de hârtie = produs similar vatei obținut din celuloza de lemn, care se folosește în medicină, în locul vatei de bumbac, sau la ambalaj. Vată de zahăr = produs alimentar dulce, pufos, asemănător cu vata, care se obține, prin centrifugare, dintr-o soluție de zahăr; se vinde în comerț înfășurat pe bețișoare de lemn. Vată de zgură = material obținut din zgura topită, lăsată să curgă încet în apă, utilizat ca izolant termic și acustic. Vată de sticlă = masă de fibre scurte de sticlă împâslite, folosită ca izolant termic și acustic. – Din germ. Watte.

SIFON, sifoane, s. n. 1. Tub în formă de U răsturnat folosit pentru a face ca un lichid să treacă de la un nivel la alt nivel, pe deasupra unui obstacol care împiedică scurgerea liberă a lichidului. 2. Dispozitiv în formă de S, de U sau de P montat la punctul de legare dintre un obiect de instalație sanitară și o conductă de canalizare, cu scopul de a opri, prin formarea unui dop de apă, trecerea gazelor din canal în instalație. 3. Butelie etanșă de sticlă, de material plastic etc., cu pereții groși, folosită pentru păstrarea și debitarea sub presiune a apei acidulate cu bioxid de carbon; p. ext. apă gazoasă obținută prin saturarea cu bioxid de carbon, sub presiune, a apei potabile. 4. Aparat pentru spălarea și dezinfectarea anumitor cavități ale organismului (stomac, nas etc.). 5. Organ de locomoție sau de circulație în formă de pâlnie la unele animale acvatice inferioare. – Din fr. siphon, lat. sipho, -onis, germ. Siphon.

clătì v. 1. a sgudui, a clătina: a lumii temelie se mișcă, se clătește GR. AL.; 2. a mișca din loc, a strămuta: își clăti tabăra cu multă greutate BĂLC. 3. (sens obișnuit astăzi) a curăți spălând și frecând: a clăti sticla, paharele, gura; 4. a limpezi rufele în cea din urmă apă. [Slav. KLATITl].

SIFON, sifoane, s. n. 1. Tub în formă de U răsturnat folosit pentru a face ca un lichid să treacă de la un nivel la alt nivel, pe deasupra unui obstacol care împiedică scurgerea liberă a lichidului. 2. Dispozitiv în formă de S, de U sau de P montat la punctul de legare dintre un obiect de instalație sanitară și o conductă de canalizare, cu scopul de a opri, prin formarea unui dop de apă, trecerea gazelor din canal în instalație. 3. Butelie etanșă de sticlă, de material plastic etc., cu pereții groși, folosită pentru păstrarea și debitarea sub presiune a apei acidulate cu dioxid de carbon; p. ext. apă gazoasă obținută prin saturarea cu dioxid de carbon, sub presiune, a apei potabile. 4. Aparat pentru spălarea și dezinfectarea anumitor cavități ale organismului (stomac, nas etc.). 5. Organ de locomoție sau de circulație în formă de pâlnie la unele animale acvatice inferioare. – Din fr. siphon, lat. sipho, -onis, germ. Siphon.

BĂȘICĂ, bășici, s. f. 1. Umflătură a pielii conținînd materie lichidă. Colina se ridica mereu în sus; se umfla ca o bășică uriașă. PREDA, Î. 36. O bășică mare îi plesni, curse un fel de apă sălcie. CAMILAR, TEM. 302. Cu dăsagii la spinare... De vînt bătut, ars de soare Și cu bășici la picioare. TEODORESCU, P. P. 307. 2. (Mai ales la pl.) Balonașe, umflături mici, pline cu aer, care se fac la suprafața lichidelor (în timpul fierberii), a aluatului (în urma dospirii) etc.; bulbuci, clăbuci. Bășici de săpun. ▭ Se porni o ploaie cu bășici. PAS, L.55. 3. Sac membranos care se găsește în corpul oamenilor și al animalelor și în care se strîng unele secreții ale organismului. Bășica udului. Bășica fierii. ▭ (în forma beșică) Mie are să-mi dea coada porcului s-o frig și beșica s-o umplu cu grăunțe. CREANGĂ, A. 41. ♦ Aceeași membrană (scoasă din corpul animalelor) uscată și întrebuințată la făcutul pungilor, burdufurilor, pergamentului, etc. O pungă de bășică de bou. ▭ Se duse într-un oraș își puse o bășică de cirviș în cap. ISPIRESCU, L. 150. ♦ Organ intern al peștilor, de forma unui balonaș, plin cu un amestec de gaze mult mai ușoare decît apa și care. le ajută la plutire. 4. (Neobișnuit) Glob de sticlă, balon. (în forma beșică) Casa se prefăcu într-o peșteră... cărțile în beșici mari de steclă, la gură legate cu pergament. EMINESCU, N. 56. ♦ Lampion. Grădina era luminată cu multe lumini în bășici de hîrtie văpsită. CARAGIALE, O. I 375. – Variantă: (Mold., Transilv.) beșică s. f.

sifon sn [At: I. GOLESCU, C. / V: (îrg) ți~ / Pl: ~oane / E: fr siphon, lat sipho, -onis] 1 Țeavă îndoită, cu două brațe inegale, folosită la transvazarea lichidelor între două niveluri diferite. 2 Dispozitiv în formă de S, de U sau de P montat la punctul de legare dintre un obiect de instalație sanitară și o conductă de canalizare, cu scopul de a opri, prin formarea unui dop de apă, trecerea gazelor din canal în instalație. 3 Butelie etanșă de sticlă sau plastic, cu pereții groși, folosită pentru păstrarea și debitarea sub presiune, prin deschiderea unei supape, a apei acidulate cu bioxid de carbon. 4 (Pex) Apă acidulată obținută prin saturarea cu bioxid de carbon, sub presiune, a apei potabile Si: (pop) apă gazoasă, (rar) sodă. 5 (Fam; îe) A-i veni (cuiva) cu ~ A se supăra (11). 6 Aparat de uz medical pentru spălarea și dezinfectarea anumitor cavități ale organismului (stomac, nas etc.). 7 Organ de locomoție sau de circulație în formă de pâlnie, la unele animale acvatice inferioare. 8 (Arg) Sifilis. 9 (Gfg; înv) Vânt foarte puternic în formă de vârtej. asemănător cu tromba¹.

sulfat sm [At: EPISCUPESCU, PRACTICA, 179/20 / Pl: ~ați / E: fr sulfate] 1 Sare a acidului sulfuric (obținută prin tratarea metalelor, a bazelor sau a sărurilor acizilor volatili cu acid sulfuric). 2 (Îs) ~ neutru (sau normal) Sulfat (1) rezultat prin combinarea unor cantități echivalente de acid și bază. 3 (Îs) ~ acid Sulfat (1) rezultat prin combinarea mai multor echivalenți de acid la un echivalent de bază Si: (imp) bisulfat. 4 (Îs) ~ de aluminiu (înv, de acid aluminiu) Sare de aluminiu a acidului sulfuric sub formă de cristale incolore, monoclinice, cu gust astrigent, solubilă în apă, cu reacție acidă, folosită în industrie, în medicină etc. 5 (Îs) ~ de aluminiu și potasiu Sare dublă de aluminiu și potasiu a acidului sulfuric, de culoare albă, cristalină, solubilă în apă, cu guet astrigent, întrebuințată în industrie, în medicină etc. Si: alaun (2), (pop) piatră-acră, (reg) sare-acră, sare amară. 6 (Îs) ~ de amoniu Sare de amoniu a acidului sulfuric, de culoare albă, cristalină, solubilă în apă, întrebuințat ca îngrășământ chimic azotat pentru solurile alcaline. 7 (Îs) ~ de bariu Sare de bariu a acidului sulfuric sub formă de pulbere albă, incoloră, insolubilă în apă și în acizi diluați, întrebuințată la prepararea litoponului, în industria hârtiei, a cauciucului și ca substanță de contrast în examenele radiologice ale tubului digestiv Si: alb de barită. 8 (Îs) ~ de calciu Sare de calciu a acidului sulfuric, sub formă de cristale, greu solubilă în apă, care se găsește în sare naturală ca anhidrid de ghips. 9 (Îs) ~ de chinină (înv, de China) Sare de chinină a acidului sulfuric, sub formă de cristale fine sau de pulbere albă, cristalină, cu gust amar, greu solubilă în apă rece și folosită în medicină. 10 (Îs) ~ de crom Sare de crom a acidului sulfuric, sub formă de pulbere roz, solubilă în apă și acizi, folosită ca mordant la vopsirea lânii, la fabricarea vopselelor verzi și ca glazură pentru porțelan. 11 (Îs) ~ de cupru (sau de aramă) Sare de cupru a acidului sulfuric, sub formă cristalizată, albastră, solubilă în apă, folosită în agricultură și în industrie Si: (pop) piatră vânătă, (înv) vitriol albastru, (reg) piatră mierie. 12 (Îs) ~ feros (sau de fier) (bivalent) Sare de fier a acidului sulfuric, sub formă de cristale verzi și cu nuanțe albăstrui, solubilă în apă, utilizată la combaterea dăunătorilor în agricultură, la vopsirea țesăturilor, la fabricarea cernelii etc. Si: calaican, melanterit, (reg) galițcă, piatră verde. 13 (Îs) ~ feric Sare de fier a acidului sulfuric, sub formă de cristale albe rombice, greu solubilă în apă, întrebuințată ca mordant. 14 (Îs) ~ de magneziu Sare de magneziu a acidului sulfuric, sub formă de cristale incolore, solubilă în apă, cu gust amar, folosită la fabricarea explozivelor, ca purgativ etc. Si: sare amară (sau de Seidlitz). 15 (Îs) ~ de mercur (sau mercuros) Sare de mercur a acidului sulfuric sub formă de pulbere incoloră sau albă-gălbuie, insolubilă în apă și care se descompune la cald. 16 (Îs) ~ de nichel Sare de nichel a acidului sulfuric, sub formă de cristale galbene, cubice, solubilă în apă și folosită la nichelări, ca mordant la imprimarea textilelor și colorant în industria ceramică. 17 (Îs) ~ de plumb Sare de plumb a acidului sulfuric, în natură sub formă de anglezit, cristalizată, de culoare albă, insolubilă în apă sau în alcool, utilizată ca oxidant. 18 (Îs) ~ de potasiu (înv, potasă) Sare de potasiu a acidului sulfuric, sub formă de cristale transparente, incolore, cu gust salciu-amărui, solubilă în apă, folosită în medicină, în agricultură ca îngrășământ și în industrie. 19 (Îs) ~ de sodiu Sare de sodiu a acidului sulfuric, sub formă de cristale incolore sau praf alb, solubilă în apă, prezentă în apa de mare și în unele lacuri, folosită în industria sticlei, în vopsitorie, în farmacie, ca purgativ etc Si: mirabilit, sarea lui Glauber. 20 (Îs) ~ acid de sodiu Sare de sodiu a acidului sulfuric, sub formă de cristale incolore, greu solubilă în apă, folosită în industria chimică Si: bisulfat de sodiu. 21 (Îs) ~ de znic Sare de zinc a acidului sulfuric, sub formă de cristale incolore, solubilă în apă, folosită ca mordant, ca agent de conservare pentru lemn, piei și în medicină.

BERE¹, (rar) beri, s. f. 1. Băutură slab alcoolică, obținută prin fermentarea unei infuzii rezultate din fierberea în apă a malțului și a florilor de hamei. 2. (Eliptic) Țap, halbă, sticlă de bere¹ (1). – Din germ. Bier (influențat de bere²).

CAOLIN s. n. Rocă argiloasă de culoare albă sau ușor colorată de impurități, insolubilă în apă, alcătuită din caolinit, întrebuințată în industria ceramicii, a hârtiei, a sticlei, în medicină etc. ♦ (Med.) Pudră absorbantă, întrebuințată ca emolient. – Din fr. kaolin.

gîl interj. – Exprimă zgomotul produs de bulbucii de apă, și mai cu seamă de un lichid care curge din sticlă. – Var. gîl-gîl. Creație expresivă, cf. fr. glouglou, slov. glg (Skok 72). – Der. gîlgîi, vb. (a țîșni, a se ivi, a îzvorî; a curge cu zgomot), der. de la gîl ca fîlfîi de la fîl; gîlgîială (var. gîlgîitură), s. f. (faptul de a gîlgîi; zgomot produs de un lichid care curge); gîlgîitor, adj. (care gîlgîie); gîlgîit, s. n. (gîlgîială); gălgară, s. f. (Trans., foc, pălălaie). Cf. și Pușcariu, Dacor., I, 82.

concentrà v. 1. a reuni într’un centru: lentilele de sticlă concentrează razele solare; 2. a lua unui lichid o parte din apă ce conține: a concentra siropuri.

CAOLIN s. n. Rocă argiloasă de culoare albă cu nuanță gălbuie-verzuie, insolubilă în apă, alcătuită din caolinit, întrebuințată în industria ceramicii, a hârtiei, a sticlei, în medicină etc. ♦ (Med.) Pudră absorbantă, întrebuințată ca emolient. – Din fr. kaolin.

CLAR, -Ă, clari, -e, adj. 1. (Despre imagini vizuale, în opoziție, cu nedeslușit) Care se distinge bine, deslușit. Fotografie clară. ▭ Un clar peisaj miniatural. CAZIMIR, L. U. 38. Avem totdeodată dinaintea ochilor imaginea clară și vie a acelei vînători. ODOBESCU, S. III 76. ♦ (Despre ape, în opoziție cu tulbure) Limpede. Palatele... S-ascund printre frunze... Privindu-se-n luciul pîrîului clar. MACEDONSKI, O. I 141. Stă castelul singuratic, oglindindu-se în lacuri, Iar în fundul apei clare doarme umbra lui de veacuri. EMINESCU, O. I 152. ◊ (Despre sticlă, în opoziție cu opac) Transparent. Sticla ochelarilor e clară. ♦ (Despre cer, aer, vreme etc.; în opoziție cu noros, cețos, întunecat) Curat, pur, luminos. V. străveziu, senin. E dimineață ca-n povești, Cu cerul clar ca o fîntînă, Cu soare proaspăt în ferești, Cu limpezi fluiere la stînă, Și-n depărtări cu o lumină De care sufletul se-anină. DEȘLIU, M. 17. Dimineața era clară. IBRĂILEANU, A. 124. Stelele mari izvoresc pe albastrele lanuri ale ceriului și tremură voluptos în aerul moale și clar al sării. EMINESCU, N. 50. ◊ (Despre surse de lumină, în opoziție cu întunecos, obscur, umbrit) Care împrăștie o lumină limpede; luminos, strălucitor. Luna pe cer trece-așa sfîntă și clară. EMINESCU, O. I 231. ◊ (Substantivat, n., în expr.) Clar de lună sau clarul lunii = lumină strălucitoare de lună. M-așez privind în clarul lunii, sub transparența atmosferei. MACEDONSKI, O. I 64. 2. (Despre sunete sau voce; în opoziție cu voalat, răgușit) Care răsună distinct și precis; deslușit. 3. (Despre gînduri, idei, concepții, expuneri orale sau scrise, în opoziție cu confuz, încurcat) Ușor de înțeles, limpede, evident, lămurit. Prietenul meu directorul, înainte lucrător simplu, avea o profundă dreptate. Lucrurile mi-au apărut în noaptea aceea clare de tot. SAHIA, U.R.S.S. 77. În momentul întîlnirii noastre, dv. iubeați frumosul, ideea clară. GALACTION, O. I 335. Sînt lucruri care par foarte clare, pe cînd în realitate sînt foarte grele și încîlcite. GHEREA, ST. CR. II 15. Unde-s șirurile clare din viața-mi, să le spun? EMINESCU, O. I 158. ◊ (Adverbial) Vorbește clar. Judecă clar. ▭ Am... în minte clar că trebuie să vorbesc despre Serdici. SAHIA, N. 120 Întîmplarea din «Fîntîna dintre plopi» se petrece întreagă pe valea Moldovei și e clar că nu este nevoie să ne-o spună autorul la fiecare moment. IBRĂILEANU, S. 20. ♦ (Despre facultăți intelectuale, rar despre persoane; în opoziție cu greoi, obtuz) Care vede limpede, care pătrunde bine și pricepe ușor; care se exprimă limpede. Minte clară. Spirit clar. Judecată clară. ▭ Acum încep să fiu clar. SEBASTIAN, T. 100.

bidon sn [At: CAZIMIR, GR. 88 / Pl: ~oane / E: fr bidon] 1 Vas pentru păstrarea și transportul lichidelor. 2 Ploscă de ținut apă sau altă băutură. 3 Conținut al unui bidon. 4-5 (Nob) (Vas de) sticlă. 6 (Arg; lpl; fig) Sâni.

votcă s.f. Băutură alcoolică foarte tare, fabricată din alcool de cereale și din apă cu duritate redusă. Tatăl, de beție, murise înzăpezit cu o sticlă de vodcă în mînă (PER.). ♦ Cantitate determinată din această băutură. A băut toată votca din sticlă. ♦ Recipient care conține această băutură. A luat votca de pe masă. • pl. votci. și vodcă, vutcă s.f. /<rus. водка.

BĂȘICĂ, ❍BEȘICĂ (pl. -ici) sf. 1 🫀 Sac musculo-membranos la om și alte animale situat în partea inferioară a abdomenului și în care se îngrămădește urina; numită și bășica udului sau bășica urinară (🖼 405) ¶ 2 Membrana aceasta scoasă din corpul animalului și uscată, întrebuințată ca burduf, pungă, etc.: el își puse o ~ de vacă în cap în care-și ascunse părul cel de aur (ISP.); scoțîndu-și beșica de tutun, o desfăcu și-și răsuci o țigară (SAD.); O beșică ’n loc de sticlă e întinsă ’n ferăstruie (EMIN.) ¶ 3 🫀 Bășica fierei, sac membranos, la om și alte animaie în care e strînsă fierea ¶ 4 🐟 Membrană în formă de desagă, umplută cu aer, care se găsește în corpul peștilor și care le servește pentru a se putea ridica și cufunda în apă; e numită din cauza aceasta și ~ înnotătoare (🖼 406) ¶ 5 🩺 Mică umflătură ce se face pe piele de pe urma unei lovituri, unei arsuri, sau din alte pricini; pop. bășica cea rea = dalac ¶ 6 Globuleț plin de aer care se formează pe suprafața unui lichid cînd e pus în mișcare, cînd fierbe sau fermentează; ploaie cu bășici, ploaie repede și cu picături mari, formînd bășici pe suprafața apei în care cad picăturile; ~ de săpun, globuleț de aer care se formează suflîndu-se în spuma de săpun ¶ 7 ‡ Balon ¶ 8 Glob de sticlă ce se pune în vîrful unui băț, ca ornament în grădini: bețele de la trandafir... cu bășici de sticlă în vîrf (BR.-VN.) ¶ 9 🌐 Movilă mică rămasă în urma eroziunii apei ¶ 10 🌿 BĂȘICA-PORCULUI = GOGOAȘĂ [lat. vulg. *bessica].

FLAȘĂ, FLAȘCĂ Băn. Trans. Sticlă (cu băutură): scoase ... din sîn o flașă, le stropi cu apa din ea, și ele înviară CAT. [srb. flasa, ung. flasha < germ. Flasche].

DESFUNDA, desfund, vb. I. Tranz. 1. A deschide un butoi scoțându-i fundul sau dându-i cep; p. ext. a deschide o sticlă astupată, scoțându-i dopul; a destupa. ♦ Refl. (Rar; despre torente de apă) A se revărsa. 2. A curăța sau a goli un canal; o conductă, un șanț înfundat etc. 3. A face ca un drum, un teren să devină impracticabile din cauza ploii, a apei revărsate, a noroiului etc. 4. A ara adânc, a desțeleni un teren, de obicei pentru pregătirea unei plantații viticole sau pomicole. – Des¹- + [în]funda.

clondír n., pl. e (ngr. klondiri, krondiri și kryondiri [scris -ntiri], d. krýos, frig, adică „vas care ține apa rece”; bg. krondil și krondir. V. cristal). Sud. Galon (vas de sticlă) de cîțĭ-va litri (5-6 orĭ chear și 2-3 saŭ un simplu burcut). Conținutu lui: un clondir de vin. – La început s’a zis așa celor de lut (ca cele de Curaçao), apoĭ și celor de sticlă. V. urcĭor și damigeană.

pahár n., pl. e (rut. pohar, puhar, pugar, pol. puhar, puchar, ceh. pohár, sîrb. pehar, bg. pahar, ung. pohár, care se reduc la germ. pëchar, bëchar, ngerm. becher, de unde și it. bicchiere). Vas de sticlă (maĭ rar de metal orĭ de lemn) din care se bea apă, vin, bere, ceaĭ, lapte: un pahar de cristal, un pahar de (pentru) vin. Conținutu acestuĭ vas: am băut un pahar de vin (greșit cu vin). V. ceașcă, cupă, pocal.

DESFUNDA, desfund, vb. I. Tranz. 1. A deschide un butoi scoțându-i fundul sau dându-i cep; p. ext. a deschide o sticlă astupată, scoțându-i dopul; a destupa. ♦ Refl. (Rar; despre torenți de apă) A se revărsa. 2. A curăța sau a goli un canal; o conductă, un șanț înfundat etc. 3. A face ca un drum, un teren să devină impracticabile din cauza ploii, a apei revărsate, a noroiului etc. 4. A ara adânc, a desțeleni un teren, de obicei pentru pregătirea unei plantații viticole sau pomicole. – Pref. des- + [în]funda.

SIFON, sifoane, s. n. 1. Tub îndoit în formă de U răsturnat, cu brațe neegale, folosit pentru a face să treacă un lichid de la un nivel superior la un nivel inferior, pe deasupra unui obstacol care împiedică scurgerea liberă a lichidului. 2. Piesă de fontă sau de plumb, în formă de S, de U sau de P, montată la legătura dintre un obiect de instalație sanitară și o conductă de canalizare cu scopul de a opri, prin formarea unui dop de apă, trecerea gazelor din canal în încăperea în care se află obiectul. 3. Sticlă ermetic închisă, în care se introduce o băutură gazoasă sub presiune și care, la apăsarea pe un mîner de metal, lasă să curgă lichidul; băutura conținută în această sticlă. Un sifon... bîzîia pe gîtul de metal coclit. C. PETRESCU, S. 69. 4. Aparat pentru spălarea și asepsia anumitor cavități ale organismului (stomac, nas etc.). 5. Organ de locomoție, în formă de pîlnie, la animalele cefalopode.

desfundare sf [At: POLIZU / V: (reg) dăs~, dis~ / Pl: ~dări / E: desfunda] 1 Deschidere a unui recipient, de obicei un butoi, prin scoaterea capacului sau a cepului Si: desfundat¹ (1). 2 Scoatere a dopului unei sticle sau damigene înfundate Si: desfundat¹ (2), destupare. 3 Revărsare a unei surse de apă Si: desfundat¹ (3). 4 Spargere a unui abces Si: desfundat¹ (4). 5 Curățare sau golire a unui canal, șanț, a unei conducte etc. Si: desfundat¹ (5). 6 Lucrare a unui teren pentru pregătirea unei plantații viticole sau pomicole Si: desfundat¹ (6). 7 Deteriorare a unui drum din cauza ploii, a noroiului sau a apei revărsate Si: desfundat¹ (7). 8 Dezghețare a solului Si: desfundat¹ (8). 9 (Rar) Deschidere a unei căi de acces într-un loc neumblat Si: desfundat¹ (9).

turnichet sn [At: ABC MAR. / Pl: ~e / E: fr tourniquet] 1 (Mrn) Rolă montată pe un ax vertical servind la schimbarea direcției unei parâme sau a unui lanț de ancoră. 2 (Mrn) Mosor vertical de metal care împiedică lanțul ancorei să se frece de punte. 3 (Mrn) Punere pe apă a unei nave Si: lansare. 4 Masă rotativă pe care se așază sticlele spre a fi umplute și trecute apoi pe o platformă de ambalaj. 5 Bare în cruce, instalate la intrarea în parcuri, stadioane etc., care se rotesc, permițând trecerea câte unei singure persoane.

abanós m. ca copac și n. ca materie (turc. abanos și -oz, d. pers. abnus, ar. ebenüs, care vine d. vgr. ébenos, iar acesta d. ebr. eben, peatră; lat. ébenus [copacu] și ébenum, it. ébano, fr. ébène fem.) Un copac din India (diospýros ébenum). Lemnu lui, care e negru foarte dens și apreciat în strugărie, nu plutește pe apă și cînd cade, dacă e în formă de băț, se frînge ca sticla. Fig. Păr de abanos, păr foarte negru. Adv. A rămînea abanos a nu maĭ îmbătrîni (pin aluz. la lemnu de abanos, care nu putrezește). – Barb. ebén (după fr.).

caolin sn [At: DA / P: ca-o~ / E: fr kaolin] 1 Rocă argiloasă de culoare albă sau ușor colorată de impurități, insolubilă în apă, alcătuită din caolinit, întrebuințată, mai ales, în industria ceramicii, a hârtiei, a sticlei, în medicină etc. 2 (Med) Pudră absorbantă întrebuințată ca emolient.

CANĂ (pl. cane, căni) sf. Vas de pămînt, de porțelan, de sticlă sau de metal, larg la gură, cu toartă, în care se ține apă sau cu care se scoate vin, rachiu, etc. din butoiu (🖼 792): porunci ... să i se dea cîte un sfert de pîine și cîte o ~ de apă pe zi ISP. [srb. < germ.].

BAC¹ s. n. 1. platformă plutitoare care servește la transportul de oameni, animale și vehicule peste un curs de apă. 2. cuvetă, bazin. 3. avion echipat pentru transportul automobilelor și al pasagerilor lor. 4. recipient de sticlă, metal sau ebonită, pentru depunerea unui lichid. 5. parapet amenajat pentru cultura plantelor pe un substrat. (<fr. bac)

ochi (ochi), s. m. – 1. Organ al văzului. – 2. Vedere. – 3. Butonieră, cheutoare. – 4. Adîncitură de apă. – 5. Deschizătură, gaură. – 6. Corp luminos, lumină. – 7. Spațiu între doi stîlpi de pod. – 8. Ferestruică, oberliht. – 9. Sticlă, geam. – 10. Poiană, luminiș. – 11. Verigă, za de lanț. – 12. Guleraș de capsă. – 13. Rotunzimea unei litere. – 14. Laț de plasă, de împletitură. – 15. Laț, nod slab, ușor de desfăcut. – 16. Ou prăjit cu gălbenușul întreg. – 17. Pată colorată pe coada păunului. – 18. Nuanță, strălucire. 19. Cristal de sare gemă. – 20. Gură de vas pentru lichide. – 21. Vîrtej, volbură, vîltoare. – 22. Punct pe zaruri, pe cărți. – 23. Foaie de hîrtie (in-octavo). – Mr., megl., istr. ocl’u. Lat. oc(u)lus (Pușcariu 1217; Candrea-Dens., 1279; REW 6038), cf. it. occhio, prov. uelh, fr. oeil, sp. ojo, port. olho. Cu excepția sensurilor 1, 7 și 22, în celelalte sensuri se folosește pl. n. ochiuri. Pentru sensul 21, cf. M. L. Wagner, Oje de aqua, NRFH, IV, 40-3; pentru 16, ngr. ἀβγά μάτι (Graur, BL, V, 71, semnalează corespondența dintre ngr. πλύνω τὰ μάτια și a spăla pe ochi. Aceste expresii comune ambelor idiomuri se pot înmulți cu ușurință, cf. de ochii lumii, νιὰ τά μάτια τοῦ ϰόσμου; cu ochii în patru, τὰ μάτια σου τέσσερα; a vedea cu ochi răi, παίρνω ἀπò ϰαϰό μάτια; pe ochii mei, στὰ μάτια μου etc.). Legătura dintre 3 și 4 cu sl. okno „fereastră” (Pușcariu 1217) nu este o ipoteză necesară. – Cf. oacheș. Der. ochi, vb. (a se uita, a reprivi, a trage cu ochiul; a ținti; Trans., a arde soarele); ochiadă, s. f. (privire intensă, semn cu ochiul), după it. occhiata, fr. oeillade; ochian, s. n. (telescop), cu suf. -an (după ipoteza improbabilă a lui Graur, BL, IV, 104, din it. occhiale), cf. cuvîntul următor; ochiană, s. f. (pește, Leuciscus rutilos, Scardinius erythrophthalmus), numit așa din cauza ochilor săi mari); ochiar, s. m. (Bucov., insectă, Drosophila graminun); ochenat, adj. (cu ochi mari), prin încrucișare cu sprîncenat (Candrea); ochete, s. m. (ochi de plasă, împletitură etc.; inel de zale, verigă de lanț; sticlă de geam), în Olt. și Banat; oceri, s. m. pl. (Trans. de N, ochelari), cu der. neclară; ochiat, adj. (Trans., cu găurele, spongios); ochilă, s. m. (ciclop din anumite povești populare); ochios, adj. (cu ochi mari); ochișor, s. m. (dim.; plantă, Anagallis arvensis; Arg., monedă de aur); ochitor, s. m. (țintaș, servant de tun); deochi, s. n. (boală provocată de privirea cuiva); deochia, vb. (a provoca un rău, a nenoroci cu privirea), cuvînt cunoscut peste tot (ALR, I, 242) cf. cal. aducchiare; deochiat, adj. (nenorocit datorită deochiului; discreditat).

packstone (engl.), termen propus de Dunham (1962), pentru a defini rocile sedimentare carbonatice alcătuite din granule cu contacte tangențiale ( > 60% „grain suported”) și o cantitate redusă de matrice carbonatică. Azi, utilizat frecvent în geologia petrolului. Într-un fel sin. cu calcarenit. palagonit, (engl.= palagonite) produs de alterare a sticlelor vulcanice bazice, de obicei a tahilitelor sau sideromelanelor, care vin în contact cu apa mării. P. are o culoare brună, galbenă sau verde, este amorf și are aspect colomorf. Din p.d.v. mineralogic, reprezintă un amestec de min. argiloase, zeoliți și hidroxizi de fier. P. se întâlnește în pilow-lave, ca material interstițial sau ca amigdale; de asemenea, constituie fragmente centrale în jurul cărora cresc uneori noduli de mangan.

eufoniu(m) 1. Instrument compus din tuburi de sticlă acordate (I), construit de Chladani în 1790. Prin atingerea lor cu degetele umezite în apă, tuburile produceau vibrații* longitudinale. Ele transmiteau însă vibrații transversale barelor de oțel cu care erau puse în legătură. 2. Instr. de suflat de alamă, întrebuințat în fanfară (6), cu registru (1) corespunzător vocii de bariton (I, 1). Echiv. germ. Barytonhorn [Bariton (II, 3)]. V. fligorn (2).

PAHAR, pahare, s. n. 1. Vas mic de sticlă (mai rar de metal), cu pereții de obicei înalți, din care se bea apă sau alte lichide; conținutul vasului; vasul împreună cu conținutul. Bău paharul dintr-o dată, îl ridică și îl izbi de podele. SADOVEANU, O. I 456. În timpul mesei, printre paharele și ulcelele ridicate în sănătatea tinerilor și a bătrînilor, zburau cu vioiciune felicitările și glumele cuviincioase. BUJOR, S. 101. Pe colacul fintînii erau două pahare de argint. CREANGĂ, P. 290. Dă-mi un pahar de apă cu gheață! NEGRUZZI, S. I 63. Expr. Bun de pahar = care obișnuiește să bea băuturi alcoolice. La masă el prînzea totdeauna împreună cu doisprezece ciraci ai săi... toți buni de pahar și vînători de meserie. GANE, N. i 171. ◊ (În metafore și comparații simbolizînd curățenia) Nici unul pînă acum n-a fost în stare să-i ție căsuța pahar, să-i fie omului mai mare dragul. BASSARABESCU, V. 96. Numai trei mîndre-am avut: Una-n deal Ca ș-un pahar. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 95. (Simbolizînd suferința) Dar multe, doamne, i-au bătut – I-a fost paharul plin. COȘBUC, P. I 229. Era silită a bea un nou pahar de durere. NEGRUZZI, S. I 49. ◊ Pahar dulce (sau de dar) = pahar de vin sau de țuică (de obicei îndulcit cu miere), care se oferă oaspeților la nuntă și pentru care aceștia dăruiesc bani mirilor. La paharul dulce s-a adunat de la nuntași de două ori cît cheltuiala. SADOVEANU, P. M. 204. Negustorul, după ce a băut paharul cel dulce, a dăruit celor tineri o căruță plină de odoare scumpe. MARIAN, O. II 321. Pahar de cale-albă = pahar (de vin) pe care părinții miresei îl dau tinerilor căsătoriți să-l bea cînd se despart de ei. ◊ Expr. A sorbi (pe cineva) într-un pahar de apă v. sorbi. A da paharul peste cap v. cap¹ (I 1). 2. (Popular, mai ales la pl.) Ventuză (2). I-a pus baba... pahare și n-are voie să iasă din casă. C. PETRESCU, R. DR. 205. – Pl. și: (regional) pahară (EMINESCU, O. I 294). – Variantă: păhar (SADOVEANU, P. S. 48, EMINESCU, O. IV 87, CONTEMPORANUL, V_I 298) s. n.

CARAFĂ, GARAFĂ (pl. -afe, -ăfi) sf. Sticlă de cristal, cu pîntecele larg și gîtul strîmt, în care se pune vin, apă, etc. (🖼 894): să-ți dea mezelicul pîine și o carafă de vin PANN.; adă două garafe cu Cotnar GN. [ngr.< it.].

DREN (< fr.) s. n. 1. (HIDROT.) Conductă subterană sau canal deschis, având secțiunea transversală liberă umplută cu material filtrant (pietriș, fascine etc.), destinată să colecteze și să evacueze apa de infiltrație, să coboare nivelul pânzei de apă dintr-un teren sau să colecteze apa dintr-o pânză acviferă subterană. ♦ D. contrafort = ansamblu de șanțuri umplute cu piatră, amenajate la suprafața unui taluz, în scopul drenării apelor și al consolidării terenului. 2. (CONSTR.) Strat de piatră spartă sau de pietriș, așezat în spatele unui zid de sprijin ori deasupra unei bolți de pod sau de tunel, destinat să colecteze apa de infiltrație. 3. (NAV.) Conductă de oțel montată de-a lungul unei nave, pe fundul ei, care servește la colectarea apei drenate din santinelele acesteia. 4. (MED.) Tub de d. = tub de cauciuc, de aluminiu, de sticlă etc. cu care se efectuează drenarea (4). Meșă de d. = fâșie de tifon, sterilizată, uscată, utilizată pentru drenare (4).

GARAFĂ, garafe și gărăfi, s. f. Sticlă cu gîtul lung și subțire, cu partea de jos bombată, în care se păstrează apă sau diverse băuturi. Trei moșnegi aprinși la sfadă Se-ndulcesc din a garafă. IOSIF, V. 49. Umblam cu vorba împrejurul trăistii călugărului, cum umbla vulpea împrejurul gărăfii cu mîncare a cocostîrcului. HOGAȘ, M. N. 114. Ah! garafa pîntecoasă doar de sfeșnic mai e bună! EMINESCU, O. I 46. ♦ Conținutul unei garafe. Într-o vreme, cătră sfîrșitul gărăfii de al doilea, amîndoi tăcură. SADOVEANU, P. S. 61. – Variantă: carafă (CASSIAN, V. 19, PANN, P. V. II 8) s. f.

ÎNSETOȘA, însetoșez, vb. I. Intranz. (Învechit) A i se face cuiva sete, a suferi de sete; a înseta. Auzind corbul aceste cuvinte, aduse lui Greuceanu un cioc de apă dulce și îi astîmpără setea; căci însetoșaseră, nevoie mare. ISPIRESCU, L. 223. Noaptea, cînd însetoșează, Sticle și oale visează. PANN, P. V. I 111.

desfunda [At: LB / V: (reg) dăs~, dis~ / Pzi: desfund / E: des- + (în)funda] 1 vt (C.i. un recipient închis, de obicei un butoi) A deschide scoțându-i fundul sau cepul. 2 vt (C.i. sticle sau damigene înfundate) A scoate dopul Si: a destupa. 3 vr (Rar; d. surse de apă) A se revărsa. 4 vr (Îvr; d. un abces) A se sparge. 5 vt A curăța sau a goli un canal, un șanț, o conductă etc. 6 vt A săpa adânc un teren de obicei pentru pregătirea unei plantații viticole sau pomicole. 7 vr (D. un drum) A deveni impracticabil din cauza ploii, a noroiului sau a apelor revărsate. 8 vr (D. sol) A se dezgheța. 9 vt A deschide o cale de acces într-un loc încă neumblat.

sulfură sf [At: EPISCUPESCU, PRACTICA 207/14 / V: (înv) sulfur sm / Pl: ~ri, (înv) ~re / E: fr sulfure] 1 Substanță chimică, sare sau ester al acidului sulfuric, rezultată din combinarea sulfului cu un metal, cu un metaloid sau cu un radical organic. 2 (Îs) ~ neutră (sau normală) Sulfură (1) rezultată prin combinarea unor cantități echivalente de acid și bază. 3 (Îs) ~ acidă Sulfură (1) rezultată prin combinarea mai multor echivalențe de acid un echivalent de bază Si: hidrosulfură, (înv) sulfhidrat. 4 (Îs) ~de amoniu Combinație a sulfului² cu amoniul, care se prezintă sub formă de cristale albe, galben, solubile în apă, higroscopice și care este întrebuințată în industria textilă, ca developant fotografic și ca reactiv în chimia analitică. 5 (Îs) ~ de bariu Sare de bariu a acidului sulfhidric, sub formă de cristale cubice, incolore, greu solubilă în apă și care este întrebuințată ca depilator. 6 (Îs) ~ de carbon (înv, de cărbune) Combinație a sulfului² cu carbonul, sub formă de lichid incolor, foarte volatilă și inflamabilă, cu miros neplăcut, puțin solubilă în apă și care este folosită la fabricarea mătăsii artificiale prin procedeul viscozei, ca insecticid în agricultură, ca solvent etc. Si: bisulfură de carbon. 7 (Îs) ~ de cupru (sau, rar, cuproasă) Combinație a cuprului cu sulful², care se prezintă sub formă de cristale negre, insolubile în apă. 8 (Îs) ~ de fier Combinație a fierului cu sulful², răspândită în natură, sub formă de cristale cafeniu închis, insolubilă în apă, dar solubilă în acizi și care este folosită ca materie primă la fabricarea acidului sulfuric Si: bisulfură de fier, pirită. 9 (Îs) ~ (dublă) de fier și de cupru Combinație naturală a fierului și a cuprului cu sulful², răspândită în natură în filoanele hidrotermale, sub formă de cristale de culoare galbenă-verzuie, care constituie cel mai important minereu de cupru Si: calcopirită. 10 (Îs) ~ de plumb Combinație a plumbului su sulful², sub formă de precipitat de culoare neagră, insolubilă în apă Si: galenă (1). 11 (Îs) ~ de sodiu Sare de sodiu a acidului sulfhidric, sub formă amorfă, incoloră, solubilă în apă și care se întrebuințează ca agent reducător în chimia organică și în industria tăbăcăriei. 12 (Îs) ~ de stibiu Combinație a stibiului su sulful², sub formă de cristale de culoare roșie-portocalie, puțin solubilă în apă și care se folosește la vulcanizarea și colorarea cauciucului, la fabricarea chibriturilor, la colorarea sticlei și a porțelanului în galben. 13 (Îs) ~ de zinc Combinație naturală a zincului cu sulful², care se prezintă sub formă de cristale de culoare gălbuie, brună sau neagră, greu solubilă în apă, care constituie principalul minereu de zinc Si: blendă, sfalerit.

PAHAR, pahare, s. n. 1. Vas de sticlă, de metal, de material plastic etc., de diferite forme sau mărimi, din care se bea apă sau alte lichide; p. ext. conținutul unui asemenea vas; vasul împreună cu conținutul. ◊ Pahar dulce (sau de dar) = pahar de vin sau de țuică (îndulcit cu miere), care se oferă oaspeților la nuntă și pentru care aceștia dăruiesc mirilor bani. ◊ Loc. adj. Bun de pahar = care obișnuiește să bea băuturi alcoolice; care rezistă la băutură. ◊ Loc. adv. La un pahar de (sau cu) vin = în timp ce bea (împreună cu alții), la băutură p. ext. la chef, la petrecere. ◊ Expr. A fi sau a ține etc. (ceva) (ca un) pahar = a fi sau a ține foarte curat. 2. Fig. Necaz, suferință, durere, chin. ◊ Expr. A i se umple (cuiva) paharul sau a(-i) fi plin paharul = a îndura prea multe suferințe morale, a nu mai putea suporta durerea, suferința etc. 3. (Pop.) Ventuză (pentru bolnavi). [Var.: (înv. și reg.) păhar s. n.] – Din magh. pohár, scr. pehar.

ACVATERARIU s.n. Combinație între un acvariu și un terariu, constînd dintr-o cutie special amenajată cu pereți de sticlă și cu unul din plasă de sîrmă, în care se introduce și un vas cu apă, putîndu-se crește amfibieni (broaște, salamandre) și șerpi de apă. [< acva(riu) + terariu].

BERE¹, (2) beri, s. f. 1. Băutură alcoolică slabă, obținută prin fermentarea unei infuzii rezultate din fierberea în apă a malțului și a florilor de hamei. 2. Varietate sau porție de bere (1). 3. (Eliptic) Țap, halbă, sticlă de bere¹ (1). – Din germ. Bier (influențat de bere²).

PAHAR, pahare, s. n. 1. Vas de sticlă, de metal, de material plastic etc., de diferite forme ori mărimi, din care se bea apă sau alte lichide; p. ext. conținutul unui asemenea vas; vasul împreună cu conținutul. ◊ Pahar dulce (sau de dar) = pahar de vin sau de țuică (îndulcit cu miere), care se oferă oaspeților la nuntă și pentru care aceștia dăruiesc mirilor bani. ◊ Loc. adj. Bun de pahar = care obișnuiește să bea băuturi alcoolice; care rezistă la băutură. ◊ Loc. adv. La un pahar de (sau cu) vin = în timp ce bea (împreună cu alții), la băutură; p. ext. la chef, la petrecere. ◊ Expr. A fi sau a ține etc. (ceva) (ca un) pahar = a fi sau a ține foarte curat. 2. Fig. Necaz, suferință, durere, chin. ◊ Expr. A i se umple (cuiva) paharul sau a(-i) fi plin paharul = a îndura prea multe suferințe morale, a nu mai putea suporta durerea, suferința etc. 3. (Pop.) Ventuză (pentru bolnavi). [Var.: (înv. și reg.) păhar s. n.] – Din magh. pohár, sb. pehar.

pahar sn [At: PSALT. HUR. 8^r/1 / V: (îrg) păh~, (înv) păghar, păhariu, peh~, (reg) paar, par, păar, păr, poh~ / Pl: ~e, (reg) ~uri / E: mg pahar, pohar, srb pehar] 1 Mic vas de sticlă, de material plastic, de metal etc., de diferite forme și mărimi, din care se bea apă sau alte lichide Si: cupă, pocal, potir, (reg) mesel. 2 (Reg; îe) A bea dintr-un ~ (cu cineva) A fi intim cu cineva. 3 (Îae) A fi prieten cu cineva. 4 (Îae) A fi de aceeași teapă cu cineva. 5 (Udp „de” sau „cu”) Conținut al unui pahar (1). 6 (Reg; îs) ~ dulce (sau de dar) Conținut al unui pahar (1) de vin sau de țuică, de obicei îndulcit cu miere, care se oferă oaspeților la nuntă, când aceștia dăruiesc bani mirilor. 7 (Pex; îas) Obicei de a oferi un pahar (6). 8 (Îlav) La un ~ de (sau cu vin) În timp ce se bea împreună cu alții. 9 (Pex; îal) La chef. 10 (Fig) Necaz. 11 (Îls) ~ul morții (sau, rar, mortal) Moarte. 12 (Îe) A bea (sau a primi) ~ul morții (ori de moarte) A muri. 13 (Bis; înv) Har. 14 (Trs; Mar) Cană. 15 (Pop) Ventuză de sticlă în care se face vid cu spirt și cu o flacără și se aplică strâns pe spinarea bolnavilor, în scopuri curative. 16 (Reg) Lingură de lemn, cu coada foarte scurtă, cu care se bea apă din izvoare Vz căuș, scafă. 17 (Reg) Măsură cu care se ia vama la moară. 18 (Mol; Buc) Sticlă de lampă. 19 (Pop; pan) Caliciu al florii Vz cupă. 20 (Reg; lpl; art) Dans popular nedefinit mai de aproape. 21 (Reg; lpl; art.) Melodie după care se dansează paharele (20).

zurui vb. IV. 1 intr. (de obicei despre obiecte confecționate din metal, din sticlă etc. sau despre părți componente ale unor astfel de obiecte) A zornăi. Cătușele zuruiau ușor (SADOV.). 2 tr. A face să producă un zgomot caracteristic (adesea prelungit) prin lovirea, ciocnirea sau rostogolirea unor obiecte de metal, de sticlă etc. Domnul... înaintă..., zuruind veriga cheilor prinsă în lanț (CE. PETR.). 3 intr. (pop.; fam.; despre ape curgătoare,ploaie, frunze sau alte elemente ale naturii) A murmura; a susura. Frunze uscate zuruie împrăștiate de vînt (REBR.). • prez.ind. zurui, -iesc. și (reg.) zurăi, zorăi vb. IV. /zur + -ui.

LIPEȚK, oraș în Federația Rusă, pe râul Voronej; 474 mii loc. (1995). Aeroport. Ind. metalurgică; constr. de tractoare, mat. de constr. (ciment, sticlă, cărămidă), chimică (lacuri, vopsele), textilă, de prelucr. a lemnului (mobilă) și alim. Stațiune balneară (din 1803), cu ape minerale cloruro-sodice, sulfatate. Două teatre; muzee. Atestat în sec. 13.

CLEȘTAR s. n. (în literatură) Cristal. Dealurile abureau și unele creste de dealuri seînteiau de lumina soaretu, parcă s-ar fi presărat cleștar peste ele. CĂLUGĂRU, O. P. 399. Pardoseala era de cleștar, iară învălitoarea era de acioaie și de plumb. ISPIRESCU, L. 94. Mi-or face pahar, Pahar de cleștar. TEODORESCU, P. P. 62. ◊ Fig. Prin văzduhul de cleștar zboară vulturul. DEȘLIU, M. 68. Un izvor, un arc de cleștar... își făcea drum la vale aproape fără zgomot și se prelingea pe un pat de ierburi pletoase. SADOVEANU, P. S. 156. Frunzele picurau încă stropi de cleștar. C. PETRESCU, S. 19. Dar a venit un vînt de gheață, și pe cleștarul apei sale Și-a-ntins ințurțurata-i gură ca un voinic trudit de cale. ANGHEL, Î. G. 43. ♦ Sticla frumoașă și limpede ca cristalul, cristal artificial. Clopoțeii de cleștar... sunau limpede. C. PETRESCU, C. V. 78. Lingurițele rînduite în pahare de cleștar... răsună pripit a bani... trîntiți pe piatră ș-a piuitură limpede de crisia. DELAVRANCEA, S. 139. – Variantă: (regional) cliștar (JARNÍK-BÎRSEANU, D. 20) s. n.

ciocan sn [At: CORESI, PS. 196 / V: ciocean sm / Pl: ~e / E: vsl чекан] 1 Unealtă formată dintr-un corp de metal, de lemn, de cauciuc dur etc., de forme și dimensiuni variate, prevăzută cu un mâner, folosită, manual sau mecanic, la bătut sau la prelucrat materiale rezistente. 2 (Pop; îe) A fi între ~ și nicovală A fi într-o situație critică. 3 (Pop; îe) A sta ~ pe (sau în) capul cuiva sau cuiva la cap A plictisi pe cineva cu insistențele. 4 (Pop, îe) A sta ~ (sau cioc) A sta dus pe gânduri. 5 (Pop; îae; despre vite) A fi pătrunse de frig. 6 (Pop; îe) A fi înghețat ~ A fi înghețat tun. 7 Unealtă de săpat pământul pietros. 8 (Îs) ~ marcator Ciocan (1) de marcat arborii din pădure sau buștenii. 9 (Îs) ~ silvic Unealtă în forma unei securi mici, cu muchea lungă și marcată Cf fier, băltac. 10 (Îs) ~ numărător sau revolver Roată metalică pentRU numerotarea trunchiurilor. 11 (Îs) ~ de caldarâm Ciocan (1) scurt pentru pavaj. 12 (Îs) ~ mecanic Ciocan (1) pus în mișcare de forța mecanică. 13 (Îs) ~ pneumatic Ciocan (1) acționat prin aer comprimat. 14 (Îs) ~ pneumatic de abataj Ciocan (1) pneumatic folosit pentru abatajul rocilor și substanțelor minerale. 15 (Spt) Instrument de aruncat, format dintr-o bilă de metal prinsă de o coardă de sârmă terminată cu un mâner. 16 (Pex) Probă sportivă de atletism practică cu acest instrument. 17 (Buc) Bucată de lemn fixată într-o coadă lungă, cu care se sfărâmă bulgării, după grăpat. 18 (Spc) Fiecare dintre cele două bețișoare ale țambalului, ale xilofonului etc. Cf ciocănaș, ciocănel. 19 (Înv) Armă din Egiptul antic. 20 Bucată de fier (sub formă de șarpe) atârnată de poartă, în partea dinspre stradă, cu care se lovea în poarta încuiată pentru a anunța prezența cuiva. 21 (Lpl) Pene înfipte în fusul sau grindeul roții de apă. 22 (Înv) Fusele vârtelniței. 23 (Pop; lpl) Brațele războiului. 24 (Reg) Copilul ușii. 25 (Reg) Cocoșul puștii. 26 (Înv) Pahar sau sticlă cu gâtul îngust și lunguieț din care se bea rachiul Cf țoi, țuică, țuiculiță. 27 (Reg) Știulete de porumb curățat de boabe Vz cocean, ciocălău, drug, cotolan. 28 Tulpina porumbului rămasă în pământ după cules Vz ciocălău, hluj, hlujan, cocean, ciuclej, tulean. 29 (Trs; Mun) Cotor de varză. 30 (Înv) Con de brad. 31 (Înv) Tulpina bureților. 32 (Înv) Pește cu capul mare de forma ciocanului (Zygaena malleus). 33 (Pop) Penis. 34 Unul dintre cele trei oscioare care alcătuiesc urechea medie. 35 (Îs) ~ de foc Bombardament de artilerie intens și de scurtă durată.

zuzui vi [At: NEGRUZZI, S. I, 195 / V: ~zăi, (îvr) ~zăni, ~zini, zizăi / Pzi: ~esc, 3 zuzuie, zuzuiește / E: fo] 1 (Pop) (D. insecte, mai ales d. albine) A zbârnâi (1). 2 (Rar, d. unele păsări) A scoate sunete caracteristice speciei. 3 (Rar; d. ape curgătoare, ploaie, frunze sau alte elemente ale naturii) A murmura. 4 (Îvp; d. obiecte din metal, de sticlă etc.) A zăngăni (1).

DIOXÍZI (< fr.) s. m. pl. Combinații chimice ale oxigenului cu elementele nemetalice, de tipul EO₂, sau cu elemente metalice, de tipul MO₂. ◊ Dioxid de carbon = compus oxigenat al carbonului, gaz incolor cu miros înțepător, mai greu decât aerul, necesar plantelor pentru sinteza hidraților de carbon; întrebuințat la fabricarea bicarbonatului de sodiu, a ureii etc., în ind. zahărului, la prepararea unor băuturi gazoase, iar în stare solidă în tehnica frigului; anhidridă carbonică. ◊ Dioxid de mangan = compus oxigenat al manganului; apare în natură sub formă de piroluzită și se prezintă ca o pulbere cristalină bruno-neagră; oxidant, toxic, întrebuințat ca depolarizant la pile Leclanché, în ind. cauciucului, chibriturilor, a sicativilor, a glazurilor ceramice, a sticlei etc. ◊ Dioxid de siliciu = compus oxigenat al siliciului, care se găsește în natură sub formă de cuarț, opal, agat etc.; intră în compoziția a diferite roci și este componentul principal al nisipului. Se mai găsește și ca pământ de infuzori (diatomit, kiselgur). Servește ca materie primă pentru pentru combinațiile siliciului și pentru fabricarea sticlei; silice. ◊ Dioxid de sulf = compus oxigenat al sulfului (se lichefiază la -10,2°C și se solidifică la -73°C), gaz incolor, sufocant; se întrebuințează la fabricarea acidului sulfuric, ca decolorant în vopsitorie, ca mijloc de conservare a fructelor, la sulfitare în ind. zahărului, la rafinare în ind. petrolieră și ca insecticid; anhidridă sulfuroasă. ◊ Dioxid de titan = compus oxigenat al titanului, cristalizat, alb, insolubil în apă, folosit ca pigment în pictură, la prepararea vopselelor și a cernelurilor poligrafice albe, în ind. textilă, a sticlei și a ceramicii, în cosmetică etc.; alb de titan. Sin. bioxizi.

CĂLI (-lesc) I. vb. tr. 1 🔧 A băga în apă fierul sau oțelul roșit în foc, spre a-i da mai multă tărie; se aplică și la sticlă: ~ sticla, a răci brusc sticla topită, spre a o face mai rezistentă ¶ 2 Fig. A învîrtoșa, a oțeli ¶ 3 🍽 A prăji cu ceapă în grăsime: ~ varza ¶ 4 Maram. PAP. A încălzi, a fierbe. II. vb. refl. familiar A se chirchili, a se îmbăta puțin: unii... se călesc întîmplător, alții... o iau dinadins la măsea LUNG. [vsl. kaliti].

CEASORNIC (pl. -ice) sn. 1 Mașină, aparat care arată ceasurile (🖼 1026, 1027): ~ de aur; ~ de buzunar; ~ de perete; au tocmit într’însul ~ul ce bătea de se auzea peste tot tîrgul (LET.) ¶ 2 ~ de nisip, mic instrument sau vas de sticlă umplut cu nisip fin care se scurge printr’o găurice într’un timp anumit, totdeauna același (🖼 1028); ~ de apă (sau cu apă), mic instrument care arată ceasul prin scurgerea unei anumite cantități de apă, clepsidră (🖼 1029) ¶ 3 🔱 Ⓟ Ceasornicul casei., un sunet sau un pocnet care i se pare poporului că-l aude venind din perete pe locul unde sînt atîrnate icoanele ¶ 4 Un danț popular ¶ 5 🌿 Plantă acățătoare, originară din America de Sud, cu flori mirositoare, mari și frumoase, de coloare albă-rozee sau albăstruie; numită și „floarea-suferinței” pentru că imită o coroană de spini; staminele au forma unor ciocănele, iar stigmatele, a unor cuie (Passiflora coerulea) (🖼 1030) [vsl. časovŭnikŭ].

PUCIOASA 1. Lac de acumulare construit pe cursul superior al râului Ialomița, intrat în circuitul hidroenergetic și de alimentare cu apă în anul 1974; vol.: 8 mil. m³. 2. Oraș în jud. Dâmbovița, situat în Subcarpații Ialomiței, pe cursul superior al râului Ialomița; 15.624 loc. (2003). Stație de c. f. Nod rutier. Zăcăminte de sulf de origine bacteriană. Expl. de gips. Hidrocentrală (2 MW) dată în folosință în 1979. Întreprinderi textile (fire și țesături din bumbac, din in și cânepă, tricotaje, postavuri, broderii), de prelucr. a lemnului (mobilă, cherestea), de mat. de constr. (teracotă, cărămizi, țigle, gips) și alim. (*conserve de legume și fructe, sucuri naturale, panificație). Articole de artizanat (din sticlă). Centru pomicol. Muzeu etnografic și de aeromodele. Stațiune balneoclimaterică de interes general, cu funcționare permanentă, cu izvoare de ape minerale sulfuroase, de mare concentrație, sulfatate, clorurate, slab bicarbonate, calcice, sodice, magneziene a căror analiză chimică a fost efectuată pentru prima oară în 1828. Stațiunea este recomandată pentru tratamentul afecțiunilor reumatismale, posttraumatice, neurologice periferice și centrale, dermatologice, metabolice și de nutriție, cardiovasculare etc. Complex sanatorial cu profil reumatologic. Localitatea a luat naștere în jurul anului 1760 prin contopirea, mai întâi a așezării Șerbănești (atestată documentar la 26 sepr. 1538) cu satele Podurile de Jos și Podurile de Sus (menționate documentar în 1641), iar apoi cu satul Zărăfoaia. După 1828 s-a dezvoltat ca localitate balneoclimaterică, adoptând denumirea actuală, datorită existenței apelor minerale sulfuroase, numite popular pucioasă, iar în 1911 capătă statutul de oraș. Bisericile cu dublu hram – Sf. Nicolae și Intrarea în Biserică a Maicii Domnului (ante 1806), Sf. Nicolae și Sf. Gheorghe – Podurile de Jos (1855); clădirea gării feroviare (1894); biserica Sf. Nicolae (1860), în localit. componentă Diaconești.

bac¹ s.n. 1 (mar.) Platformă plutitoare sau ambarcație cu fundul și capetele plate, folosită pentru transport (de oameni, de autovehicule etc.) de la un mal la celălalt al unei ape sau pentru serviciile auxiliare ale unei nave; pod umblător, (reg.) brod, brudină. ◆ Ext. (aeron.) Avion special echipat pentru transportul automobilelor și al pasagerilor. 2 (sport) Instalație fixă, cu anexe asemănătoare unei ambarcații, amenajată în aer liber, pe apă sau într-o încăpere, folosită la inițierea și la antrenarea canotorilor, caiaciștilor și canoiștilor. 3 (tehn.) Recipient, vas de sticlă, de metal sau ebonită, folosit de obicei pentru depozitrea unui lichid, dar și pentru diverse utilizări industriale. ◆ Ext. Conținutul unui bac. ◆ Analog. Cuvetă, bazin. • pl. -uri. /<fr. bac.

RACHIU, rachiuri, s. n. 1. Nume generic dat diferitelor băuturi alcoolice tari obținute natural prin distilarea vinului, a fructelor, a sucurilor fermentate, a cerealelor, sau sintetic, prin diluarea alcoolului cu apă (și cu esențe) fără adaos de sirop de zahăr; vinars. 2. Cantitate de rachiu (1) conținută de un pahar, de o sticlă etc. – Din tc. rakı.

RACHIU, (2) rachiuri, s. n. 1. Nume generic dat diferitelor băuturi alcoolice tari obținute natural prin distilarea vinului, a fructelor, a sucurilor fermentate, a cerealelor, sau sintetic, prin diluarea alcoolului cu apă (și cu esențe) fără adaos de sirop de zahăr; vinars. 2. Cantitate de rachiu (1) conținută de un pahar, de o sticlă etc. – Din tc. rakı.

DESFUNDARE, desfundări, s. f. Faptul de a desfunda. 1. Deschidere, destupare a unui vas închis. Vartolomeu Diaconu s-a îndeletnicit cu desfundarea sticlelor. C. PETRESCU, A. 292. 2. Destupare, curățire a unei țevi, a unui orificiu etc. Dorința comunei a fost a spori cantitatea apei bună de beut... prin desfundarea izvoarelor. I. IONESCU, P. 422.

* CRISTAL (pl. -ale, -aluri) sn. 1 💎 Solid poliedric, terminat prin fețe plane, netede, regulate, care sînt așezate simetric unele în raport cu altele (🖼 1588) ¶ 2 Nume dat formelor geometrice pe care le ia apa cînd trece de la starea lichidă sau gazoasă la starea solidă: ~e de ghiață, de zăpadă (🖼 1589) ¶ 3 💎 Piatră tare, albă și transparentă, formată din silice; numită și ~ de rocă (🖼 1590) ¶ 4 Sticlă albă, fabricată printr’un adaus de plumb, remarcabilă prin limpezimea și sonoritatea ei; numită și ~ artificial. Și se vedea apa într’însul ca ~ul cel curat (PANN); de aci: limpede ca ~ul; Ⓕ: apele spumegă ... sfărămîndu-se de stînci, fubulgări de ~ (VLAH.) ¶ 5 Vas, obiect fabricat din cristal natural sau artificial [lat.].

CEAȚĂ cețuri f. 1) Fenomen meteorologic care constă dintr-o aglomerație de particule de apă, ce plutesc în atmosferă (reducând vizibilitatea). ◊ A vedea ca prin ~ a nu vedea limpede. 2) fig. rar Abureală apărută pe o sticlă. [G.-D. ceții; Sil. cea-ță] /<lat. caecia

CEAȚĂ, cețuri, s. f. 1. Aburi de apă care plutesc în aer aproape de pămînt, tulburînd transparența aerului; negură ușoară, pîclă. 2. Fig. Aburii care se așază pe o sticlă. – Lat. caecia (< caecus „orb”).

JGHEAB, jgheaburi, s. n. 1. Trunchi de copac (sau piesă de lemn, de piatră etc.) scobit la mijloc de la un capăt la altul ca un șanț și servind drept canal de scurgere pentru apă sau ca adăpătoare pentru vite. [Calul] băgă capul în jgheab și bău. PREDA, Î. 132. Vinul tău e apă goală și paharul tău e de lemn scobit ca jgheabul din care s-adapă vitele. DELAVRANCEA, O. II 259. Pe jgheabul verde al cișmelei un faun rustic c-o naiadă S-au prins de vorbe. MACEDONSKI, O. I 63. ♦ Conductă deschisă așezată la marginea acoperișului unei case, pentru scurgerea apei; uluc. 2. Șanț îngust, crestătură, adîncitură. V. șănțuleț. Trecui din stinga la dreapta tamponul, luai guma de șters din jgheabul de sticlă și o pusei pe o bucată de hîrtie, pe masă. ARGHEZI, P. T. 153. O lespede lată... brăzdată de jgheaburi netede, adîncite de mînă de om. C. PETRESCU, R. DR. 55. ◊ Fig. [Picăturile] se scurgeau tot mai grele, tot mai dese, pe jgheabul unui creț al cioarecilor. GALAN, Z. R. 208. 3. Făgaș, rîpă, dîră făcută de șuvoiul ploilor la munte; p. ext. vale. Uraganele umplură jgheaburile largi ale munților și, ca niște imense puhoaie vijelioase, se rostogoleau prăpăstios la vale. HOGAȘ, M. N. 175. Pe sus, pe pustiile jgheaburi, Prin rîpele munților suri, Zac zmeii cu trupul de aburi. COȘBUC, P. II 8. Pămîntul se lăsa la vale... pînă se cufunda în jgheaburile mult umbrite ale Rîmnicului și Rîmnicelului. ODOBESCU, S. III 195. 4. Șănțuleț săpat în pămînt care servește la udatul semănăturilor, mai ales în grădinile de zarzavat; rigolă. Jgheabul se întinde ca un vrej, ca un șarpe, făcînd înconjurul grădinii, iar pe-alocuri trece printre brazde și le udă pe toate. PAS, L. II 69. – Variantă: zgheab (TEODORESCU, P. P. 171) s. n.

presurizat, -ă adj. (av., tehn.) Căruia i s-a asigurat o presiune normală sau puțin peste normal ◊ „Principalele dificultăți pe care le întâmpină omul în cursul zborurilor spațiale sunt: 1) costumul presurizat [...]” Sc. 26 VII 69 p. 6. ◊ „Sera se construiește din polietilenă transparentă sau dintr-un material întărit cu fibre de sticlă presurizat de o serie de ventilatoare interioare. În scopul decompresurizării, se prevede închiderea perimetrului serei cu tuburi din plastic umplute cu apă.” R.l. 9 II 79 p. 6 (din presuriza; DEX-S)

garáfă f., pl. e și (est) gărăfĭ (ngr. karáfa, it. caraffa, d. fr. carafe, care vine d. sp. pg. garrafa, din ar. karâ’a, vas. Sud. Butelie (sticlă) de oferit vin la masă (la cîrcĭumĭ 250-500-1000 gr.): Treĭ garafe, treĭ ulcele (P. P.). Est. Burcut, clondir, butelie ca cele de apă minerală (cam un litru). – Fals carafă (d. fr.). V. șip 3, galon.

CHISEA, chisele, s. f. 1. Vas mic de sticlă, de cristal sau de porțelan, în care se ține dulceață (mai de mult și tutun). Mi-a adus un pahar de apă cu brumă și o chisea cu dulceață de cireșe negre. SADOVEANU, O. II 232. Demir poruncește să se aducă ciubuce... și tutun în chisea de cristal. SADOVEANU, N. P. 272. Dulceți de chitru mai avem? – Mai sînt încă două chisele. ALECSANDRI, T. I 64. 2. (Învechit) Pungă în care se ținea tutun. Două chisele de tutun... cusute de copile cu fluturi. ALECSANDRI, T. I 141. Care pe subt pat intra, Cafele Că răsturna, Ciubuce Că-și arunca... Chiselele că-și pierdea. TEODORESCU, P. P. 572. – Variantă: chesea (DELAVRANCEA, S. 121, CARAGIALE, O. II 166) s. f.

borax s.n. (chim.) Borat de sodiu, cristalizat cu zece molecule de apă, care se prezintă sub formă de cristale monoclinice, incolore sau cenușii, cu luciu sticlos, folosit la sudarea metalelor, la confecționarea unor sticle speciale, în tăbăcărie, în medicină etc. • /<fr. borax, lat. borax, -acis.

OENOCHOE [ENOCOE] s. n. vas grecesc de metal, ceramică sau sticlă, în formă de ulcior, cu o singură toartă și cu deschidere trilobată, din care se turna în cupe amestecul de vin și apă. (< fr. oenochoé, gr. oinochoe)

CEAȚĂ, cețuri, s. f. 1. Particule de apă rezultate din vaporizarea apei de pe pământ, aflate în suspensie în atmosferă, la suprafața solului, și care îngreunează vizibilitatea; negură, pâclă. 2. (Impr.) Aburi condensați pe o sticlă, pe o suprafață netedă. – Lat. caecia (< caecus „orb”).

báriu s.n. (chim.) Element chimic, metal alcalino-pămîntos, moale, alb-argintiu, care nu se găsește în natură în stare liberă, compușii săi fiind folosiți la fabricarea vopselelor, a sticlei, la colorarea în verde a focurilor de artificii etc. (Ba). ◇ (med.) Sulfat de bariu = substanță sub formă de pulbere albă, insolubilă în apă, folosită în radiologie ca mediu de contrast radioopac în explorarea tubului digestiv. • /<fr. baryum; cf. gr. βαριθ „greutate”.

zuzui vb. IV. intr. (pop.) 1 (despre insecte, mai ales despre albine) A zumzăi. ♦ (despre unele păsări) A scoate sunete caracteristice speciei. 2 (despre ape, izvoare, valuri etc.) A susura, a murmura, a șopoti. ♦ (despre vînt) A șuiera. ♦ (despre frunze) A foșni. 3 (despre obiecte din metal, de sticlă etc.) A zurui. • prez.ind. pers. 3 zuzuie, – iește. și zuzăi vb. IV. /form. expr.

butelcă s.f (pop.) 1 Sticlă (pentru lichide, în special alcoolice). În firizi... mii de butelci negre astupate cu dopuri (HOG.). ♦ Conținutul unei astfel de sticle. Spălîndu-l c-o butelcă de vin unguresc (C. NEGR.). 2 Damigeană mică, cu gîtul strîmt, făcută din pămînt ars, folosită pentru păstrarea apei, a vinului etc. • pl. -ci. și butilcă s.f. /<ucr. бутелка, rus. бутылка.

MELÍSĂ s. f. Numele a două plante erbacee, aromatice din familia labiatelor: a) plantă meliferă cu flori albe plăcut mirositoare mult căutate de albine, cu frunze ovale întrebuințate în medicină pentru calitățile lor stimulente și antispasmodice; roiniță, (regional) mătăcină (Melissa officinalis) ; b) (rar, și în sintagma melisă turcească, PANȚU, PL.), mătăcină (Dracocephalum Moldavica). Pîntre melisă uscată și alte ierburi mirodioase. CANTACUZINO, P. P. 84^v/2. Iată iasomie, gura-leului. . . melisă, creasta-cocoșului. NEGRUZZI, S. I, 101, cf. BARONZI, L. 138, BRANDZA, FL. 390, GRECESCU, FL. 466, 467. La țară să dă ceaiul și decoctul de melisă pentru durere de stomac, de intestine și pentru urdinare. BIANU, D. S. 638. Starețul dormea, amețit de rachiul de melisă din care mai rămăsese foarte puțin pe fundul sticlei de pe masă. ARDELEANU, U. D. 58. Spirtul de melisă e bun pentru fricționat și tras. VOICULESCU, L. 180. Din melisă se face o apă mirositoare. id. ib., cf. NOM. MIN. Melisa sau mătăciune. . . se găsește prin păduri. ȘEZ. XV, 83. Apă de melisă = băutură aromatică, cu întrebuințări medicinale, obținută prin fierberea frunzelor uneia din cele două plante în apă sau în vin. Ia apă prefăcută de melisă (mătâciune). CORNEA, E. II, 99/10. Apa de melisă. . . să ia cîteva picături pe o bucată de zahăr sau în puțină apă. BIANU, D. S. 630. Cu frunzele de mătâciune prepară călugării noștri „apa de melisă”. PANȚU, PL. 171, cf. VOICULESCU, L. 180, H XII 217. ♦ Băutură alcoolică aromată (întrebuințată în medicina populară) obținută prin fermentarea frunzelor uneia din cele două plante. A domnului jup(ăn) Vasilie, ce negoț au primit tot anume. . . melis. . . troc, cusător, cupfer (a. 1 766). IORGA, S. D. XII, 81. Constantin Racoviță muri pe tron, victimă a patimei sale pentru melisă și băuturile spirtoase. ODOBESCU, S. I, 264. - Accentuat și: (după ngr. μέλλισσα) mélisă (CANTACUZINO, N. P. 84^v/2). – Pl.: melise. – Și: (învechit și regional) melís s. n. H XII 217. – Din lat. melissa, fr. mélisse. – La scriitorii mai vechi din ngr. μέλλισσα.

SILICE s. f. Corp solid, compus al siliciului cu oxigenul, dur, alb sau incolor, insolubil în apă, cu temperatura de topire foarte înaltă, care se găsește în natură în compoziția celor mai multe roci și care se folosește la fabricarea sticlei, a betonului etc.; bioxid de siliciu. – Din fr. silice, lat. silex, -icis.

A DESCHIDE deschid 1. tranz. 1) (uși, ferestre, porți) A da în lături lăsând liber accesul (într-o încăpere, într-un spațiu etc.). ◊ ~ cuiva ochii a face pe cineva să înțeleagă anumite lucruri. A-și ~ sufletul (sau inima) a-și exterioriza sentimentele; a-și mărturisi tainele; a se destăinui. A-și ~ urechile a asculta cu mare atenție. ~ pofta de mâncare a stimula pofta de mâncare. 2) (valize, sertare, borcane, sticle etc.) A face să aibă o deschizătură sau o trecere, dând în lături piesa corespunzătoare (mobilă). ◊ ~ robinetul a da drumul la debitul de apă dintr-o conductă. ~ cu cheia a descuia. ~ paranteza a) a pune prima parte a semnului parantezei la locul cuvenit; b) a face o abatere în cursul unei comunicări (pentru a scoate ceva în evidență). ~ gura a) a despreuna buzele și fălcile; b) a vorbi. ~ ochii a) a despreuna pleoapele; b) a se deștepta; c) a fi atent. 3) (caiete, cărți etc.) A desface întorcând coperțile. 4) (aparate, mecanisme etc.) A face să funcționeze. 5) (răni, cavități ale corpului) A desface în vederea unei operații chirurgicale. 6) (căi de comunicație) A da în exploatare. 7) (întreprinderi, instituții, localuri etc.) A face să ia naștere și să funcționeze. 8) (adunări, ședințe, jocuri sportive etc.) A realiza în partea inițială; a începe; a porni. /<lat. discludere

BICROMÁȚI (< fr. {i}) s. m. pl. Săruri ale acidului bicromic. ♦ Bicromat de potasiu = sare de potasiu a acidului bicromic întrebuințată ca agent oxidant în chimie, în metalurgie, în ind. sticlei, în gravură, tăbăcărie etc. ♦ Bicromat de sodiu = sare de sodiu a acidului bicromic; se prezintă sub formă de cristale roșii-postocalii, solubile în apă. Înlocuiește bicromatul de potasiu, fiind mai ieftin decît acesta.

SILICE s. f. Corp solid, compus al siliciului cu oxigenul, dur, alb sau incolor, insolubil în apă, cu temperatura de topire foarte înaltă, care se găsește în natură în compoziția celor mai multe roci și care se folosește la fabricarea sticlei, a betonului etc.; dioxid de siliciu. – Din fr. silice, lat. silex, -icis.

SUFLARE, suflări, s. f. Acțiunea de a sufla și rezultatul ei. 1. Faptul de a respira; (concretizat) aerul respirat (v. respirație, răsuflare); p. ext. faptul de a trăi, viață. Și caldă-ți simt suflarea pe-obrazul rece-al meu. COȘBUC, P. I 259. Suflarea îi devenea din ce în ce mai fierbinte. VLAHUȚĂ, O. AL. 101. Ori pe ce se oprea suflarea lui, se punea promoroaca mai groasă de-o palmă. CREANGĂ, P. 240. A ei gură-i descleștată de-a suflării sale foc. EMINESCU, O. I 79. ◊ Loc. adv. Într-o suflare = într-o clipă, repede, pe nerăsuflate. M-avîntam nepăsător străbătînd într-o suflare, țară lungă, mare, lată. EFTIMIU, Î. 35. ◊ Expr. Fără (de) suflare = fără viață, mort; (prin exagerare) cu respirația oprită (ca urmare a unei stări fizice sau psihice neobișnuite). O mulțime de oameni și de sălbăticiuni zac fără de suflare în pădurea lui. CREANGĂ, P. 217. În genunchi, fără suflare... Așteptam dorit răspunsul. CONACHI, P. 100. Gînganie fără suflare, Umblă făr-astîmpărare, N-are duh, nici nu viază, Toată lumea îndreptează (Ceasornicul). GOROVEI, C. 68. A-și da suflarea (de pe urmă) = a muri. (Fig.) Șipul cu rachiu își dăduse și el suflarea sa cea mai de pe urmă. HOGAȘ, M. N. 181. ♦ Respirație la temperatură scăzută, devenită vizibilă datorită condensării picăturilor de apă pe care le conține. Uh! ce frig... îmi văd suflarea – și căciula cea de oaie Pe urechi am tras-o zdravăn. EMINESCU, O. I 46. 2. (De obicei cu sens colectiv) Ființă, viețuitoare. Erau singuri, nici o altă suflare omenească nu se simțea în solemna tăcere a pustiului. BART, E. 167. Nici o suflare de om nu mai era în curte afară de noi și de Aliuță. GANE, N. I 163. Toată suflarea e adormită. La un singur geam se mai vede lumină. VLAHUȚĂ, O. A. 139. 3. Operație prin care se fabrică obiecte de sticlă suflîndu-se aer (cu gura sau cu o mașină) într-o mică cantitate de sticlă topită (formată apoi în matrițe). 4. Poleire (cu aur, cu argint). 5. Deplasare a aerului, adiere de vînt. Fînețele pletoase se legănau grele, pline de apă, la suflările obosite ale vîntului. SADOVEANU, O. I 151. O puternică suflare de vînt trecătoare și iute... se stinse tînguios și jalnic. HOGAȘ, M. N. 175. Eu aștept cu nepăsare a furtunelor suflare. ALECSANDRI, P. I 144. Suflările cele calde ale vîntului de primăvară erau atît de line, încît abia frunzele plopului se clătinau alene. FILIMON, C. 95.

silice¹ sf [At: AMFILOHIE, G. F. 213^r/2 / V: (îvr) selce, ~iție / Pl: ~ / E: fr silice] (Chm) Corp solid, compus al siliciului cu oxigenul, dur, alb sau incolor, insolubil în apă, cu temperatura de topire foarte înaltă, care se găsește în natură în compoziția celor mai multe roci și care se folosește la fabricarea sticlei, a betonului etc.

zumzet s.n. 1 Sunet caracteristic pe care îl produc insectele, mai ales albinele, cînd zboară; bîzîit, (pop.) zuzet. 2 Zgomot caracteristic produs de vibrația anumitor obiecte din metal, din sticlă etc., de mașini, mecanisme, aparate etc. în timpul mișcării, al funcționării. 3 Analog. Zgomot slab, continuu și monoton, produs de curgerea liniștită a unei ape, de bătaia fină a vîntului sau de alte elemente ale naturii; freamăt. Marele fluviu îi poartă în zumzetul lui imens (BOGZA). ◊ Fig. Țărînă e plină de zumzetul tainelor (BLA.). 4 Succesiune de sunete, slab și monoton articulate, de cuvinte rostite încet și, uneori, neînțeles. Mai auziră o vreme murmurul și zumzetul nunții (SADOV.). • pl. -e. /zumzăi + -et.

CEAȚĂ, cețuri, s. f. 1. Particule de apă rezultate din vaporizarea apei de pe pământ, aflate în suspensie în atmosferă, la suprafața solului, și care îngreuiază vizibilitatea; negură, pâclă. 2. (Impr.) Aburii care se condensează pe o sticlă, pe o suprafață netedă. – Lat. caecia (< caecus „orb”).

cristal sn [At: DOSOFTEI, V. S. 81/2 / V: (înv) ~tial, ~ișt~, (reg) ~ar / Pl: ~e și ~uri / E: ngr χρύσταλλος, lat crystallus (pentru criștal, cristar), pn krysztal, mg kristaly^[1], cf cleștar, crestal, cristalin, cristaliza] 1 Substanță minerală solidă cu o structură internă regulată, sub forma unor poliedre. 2 (Pan) Forme geometrice pe care le ia apa sau alte lichide când încep să înghețe. 3 (Îs) ~ de stâncă Varietate de cuarț transparentă, incoloră, folosită în industria optică, radiotehnică sau ca piatră semiprețioasă. 4 Sticlă, fabricată special, incoloră, transparentă, care refractează puternic lumina, folosită la fabricarea lentilelor și a unor obiecte de lux Si: (înv) cleștar. 5 Obiect fabricat din cristal (1, 4). 6 (Atm; înv; șîs) ~ul ochiului Cristalin. 7 (Îs) ~e lichide Substanțe mezoforme folosite la realizarea unor dispozitive optoelectronice de afișare.

KARLOVY VARY [kárlovi vári], oraș în V Cehiei, la poalele M-ților Metalici (Krušne Hory), pe râul Teplá; 56,3 mii loc. (1991). Nod de comunicații. Stațiune balneoclimaterică de renume mondial, cu ape termale sulfuroase curative (42-72°C). Fabrici de porțelanuri, de cristaluri („de Boemia”) și de textile. Biserica Sf. Maria Magdalena (1736). Muzeul poștalionului, Galeria de Artă și Muzeul sticlei. Festival bienal internațional al filmului (din 1950). Turism. Fundat în 1358. Până în 1918 s-a numit Karlsbad.

bragă s.f. 1 Băutură răcoritoare, cu gust acrișor și miros specific, obținută din bucăți de pîine sau din făină de secară, de mei sau de porumb, fierte și fermentate în apă. Dinspre tîrg se arătau bulgarii cu braga (SADOV.). ◊ Expr. (fam.) Ieftin ca braga = foarte ieftin. A face (sau a fi) liturghie cu bragă v. liturghie. 2 Sticlă, pahar care conține această băutură. Dă-mi o bragă. • pl. brăgi. și (înv.) brahă s.f. /<rus. брага.

BORCAN (pl. -ane) sn. 1 Vas de pămînt sau de sticlă, de formă cilindrică, larg la gură, întrebuințat pentru păstrarea conservelor (fructe, dulcețuri, murături, etc.), pentru alifiile farmaciștilor, etc. (🖼 541) ¶ 2 Vas de pămînt cu toartă (pentru vin, apă, etc.), ulcior: ședeam cu socru-meu... dinaintea unui ~ de vin (CAR.); îi dete două ~e, cu care să ia apă (ISP.) ¶ 3 ⊕ Cap [blg. burkan; comp. ung. borkancsó].

UMBLA, umblu, vb. I. Intranz. (În concurență cu merge) I. (Uneori cu o determinare care precizează felul de locomoție) A se mișca dintr-un loc în altul cu picioarele, cu un vehicul, călare. Drumețul se opri. I se păruse că umblă cineva în urma lui. DUMITRIU, N. 14. Cu căruța umblă în lume-n sus și-n jos, mai tînăr și mai frumos decît fusese pîn-atunci. RETEGANUL, P. I 10. Și pe cîmpul gol el vede un copil umblînd desculț. EMINESCU, O. I 83. Tu vorbești, amice, cu un despreț superb despre toate acele petreceri cinegetice în care vînătorul n-are nevoie să umble pe jos. ODOBESCU, S. III 15. ◊ Fig. Cîte-un cuvînt frumos, sonor îl obseda, îi umbla prin gură, enervant ca un fir de păr. VLAHUȚĂ, O. AL. II 9. ◊ Expr. A umbla cu nasul în (sau pe) sus v. nas. A umbla cu capul între urechi (sau în traistă) v. cap¹ (I 1). A umbla pe două cărări v. cărare. A umbla forfota v. forfotă. A-i umbla cuiva prin (sau în) cap, se spune cînd îi trece cuiva prin minte o idee sau cînd cineva este preocupat de un gînd, muncit de o idee. Și-auzi! Îi umblă-n cap, tu soră, S-ajungă ea Lucsandei noră! COȘBUC, P. I 126. Astfel de gînduri îi umblau fetei prin cap. RETEGANUL, P. I 56. Omul turbat... nu mănîncă, nu bea... și-i umblă prin cap gînduri rele. ȘEZ. II 191. Umblă (sau să umbli) sănătos (sau cu bine), urare adresată celui care pleacă. Mai rămîi sănătoasă, babo! – Umblă sănătos, Prichindel, maică! CARAGIALE, P. 62. Vă urez să umblați sănătoși și să petreceți bine. id. O. VII 43. Să umbli, bade, cu bine Și vezi să nu-ți uiți de mine. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 142. ♦ A se ține de (sau după) cineva, a urma pe cineva; fig. a căuta insistent să obții simpatia cuiva. Aceasta venea după ce aflase că Ion umbla serios după Ana. REBREANU, I. 31. Joe umbla după Junona. ISPIRESCU, U. 11. Lamele... umbla după dînsul, păscînd în preajma lui. DRĂGHICI, R. 149. 2. (De obicei urmat de determinări locale sau modale) A străbate (ca drumeț) un loc; a merge din loc în loc, a colinda, a cutreiera; a hoinări. Dar tu pe unde ți-ai trăit viața? – Ei, eu am umblat pe depărtate locuri... îngînă Șoimaru. SADOVEANU, O. VII 22. Am mai umblat pe-aici... dar sînt Amar de ani, amar! COȘBUC, P. I 228. Ivane, cînd te-i sătura tu de umblat prin lume atunci să vii să slujești și la poarta mea. CREANGĂ, P. 300. Am fugit din palatul lui și de-atunci umblu rătăcind noaptea. ALECSANDRI, T. I 435. Pentru ochi ca sfîntul soare, Umblu noaptea pe răzoare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 18. ◊ (Metaforic) Dar sufletul... cine știe pe cîte răspinteni stă, cine știe pe cîte căi a vrăjilor umblă. EMINESCU, N. 21. ◊ Expr. A umbla creangă (sau creanga) v. creangă. A umbla (de) frunza frăsinelului v. frăsinel. A umbla haimana (sau lela) v. c. A umbla teleleu (Tănase) v. teleleu. A umbla de ici-colo (sau de colo pînă colo) = a se mișca agitat din loc în loc, a nu avea astîmpăr. Nadina era veselă, ciripea, umbla de ici-colo să se intereseze de masă. REBREANU, R. II 99. Umblară de colo pînă colo, adunînd uscățele. RETEGANUL, P. I 44. A umbla cu minciuni = a fi foarte mincinos, a purta minciunile (sau bîrfelile) de la unul la altul. ◊ (Cu arătarea scopului pentru care se face acțiunea) Cu calul acesta am umblat și eu a peți. RETEGANUL, P. II 10. O pocitanie de om umbla cu arcul după vînat paseri. CREANGĂ, O. A. 249. Noi umblăm să colindăm Și la gazdă o-nchinăm. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 516. ◊ Expr. A umbla de (sau în) rîndul cuiva = a-i purta cuiva de grijă; a vedea de cineva. (Atestat în forma îmbla) Corbăcele, dragul meu! Ce mă blestemi așa rău? Că îmblu de rîndul tău De trei ani fără-ncetare De cînd zaci la închisoare. ALECSANDRI, P. P. 141. ◊ Tranz. După ce umblase toate țările, se întorsese acasă mai cuminte. ISPIRESCU, la TDRG. Ei că mi-au umblat Țara-n lung și-n lat. TEODORESCU, P. P. 460. Pentru sprîncene-mbinate Umblu țara jumătate. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 18. ♦ (În obiceiurile populare, determinat prin: «cu plugușorul», «cu colindul», «cu steaua» etc.) A merge din casă în casă pentru a face urări în ajunul unor sărbători. Pe acolo, prin fundul Moldovei, umblă băieții și flăcăii strașnic cu plugușorul. SADOVEANU, O. I 398. ♦ A se duce de colo-colo; a se duce peste tot, pe la toți sau prin toate părțile. Umblă prin sat, iarna, vara, și cumpără bucate de la bogătani. STANCU, D. 95. Anița începu a umbla prin casă rînduind. SADOVEANU, O. VII 152. ♦ A se plimba, a circula. Dosarul l-am luat acasă... – Ai umblat cumva cu el prin oraș? – Cum o să umblu, tov. Andrei? De la laborator am venit direct acasă. BARANGA, I. 202. Oamenii umblau cete prin cetate ca în zi de sărbătoare. ISPIRESCU, L. 36. Astăzi îi o săptămînă De cînd umblam prin grădină Cu iubita mea de mînă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 82. 3. (Despre păsări și insecte) A zbura. Pînă și flutureii umblau tot doi cîte doi. ISPIRESCU, L. 133. Copilul nu se domirea de ce cocorii umblă înșiruiți trîmbă. id. ib. 287. Un roi de albine se învîrtea în zbor deasupra capului său și umblau bezmetice de colo pînă colo. CREANGĂ, P. 238. ♦ (Despre nori) A se mișca pe cer. (Atestat în forma îmbla) Îmbla norii în toate părțile. SBIERA, P. 5. 4. (Urmat de determinări introduse prin prep. «la» sau «în» și indicînd o anumită activitate sau un loc de care e legată o anumită activitate periodică) A merge, a se duce regulat; a frecventa. Femeile din Viișoara umblau la tîrg des cu paseri, cu lăptării, cu ouă. SADOVEANU, O. VII 358. Cînd a umblat la școala din sat a fost cel mai iubit elev al învățătorului. REBREANU, I. 52. Acum e vremea lucrului, umblați la lucru, că apoi și mîncare veți căpăta. RETEGANUL, P. IV 75. ♦ A se ocupa, a se îndeletnici cu..., a lucra la... S-aud și pînă aici... pocnete de bici. De la băieții ce umblă la arat. D. BOTEZ, P. O. 26. El cu Pahon umblă la oi și eu rămîn la stînă de fac cașul. RETEGANUL, P. I 15. Tustrei feciorii babei umblau în cărăușie și cîștigau mulți bani. CREANGĂ, P. 4. 5. (Urmat de determinări modale) A se purta (îmbrăcat sau încălțat) într-un anumit fel. Eu iarna singură-mi țes tortul Și umblu și eu cum socot Că-i portul. COȘBUC, P. I 128. I-ar plăcea să umble frumos îmbrăcat. EMINESCU, N. 36. Am mîncat pîne, legume Ș-am umblat falnică-n lume. HODOȘ, P. P. 140. A rămas lada-ncuiată Și ea umblă neschimbată. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 424. ♦ (Construit cu nume predicative) A se comporta, a se purta, a fi. Cînd umbla întunecat Simion, umbla întunecat și Niță Negoiță, omul său. SADOVEANU, F. J. 614. Tu-mi umblai sfios, Sorine, Și plîngea durerea-n mine, Că tu nu te-ai priceput. COȘBUC, P. I 51. 6. (Regional) A-i merge cuiva treburile într-un anumit fel, a i se întîmpla lucruri neprevăzute, a întîmpina situații neașteptate, a se comporta sau a proceda într-un anumit fel. Peste cîteva zile vine la împăratul feciorul cel mijlociu și iar se roagă să-l lase, doară el va fi mai norocos decît cel mare. Ce să vă mai înșir vorbă? Acesta încă umblă chiar ca cel mai mare. Acum stau ca opăriți amindoi. RETEGANUL, P. II 8. Cum am umblat, cum nu, destul că mi-am pierdut punga. id. P. IV 24. Moșneagul... s-a dus la babă înapoi cu cucoșelul, povestind babei cum o umblat și ce-o văzut. ȘEZ. I 184. 7. Fig. (Despre buze, gură, ochi) A se mișca mereu. Ochii ei umblau îngrijiți în toate părțile. GANE, N. I 62. Ochii ei frumoși și dragi Priveau tot spre poala rochii, S-a pus Lina pe tăcut, Și vedeam că-i umblă ochii, Umblă ochii, Ca la șerpi îi umblă ochii, Și mă mir ce i-am făcut! COȘBUC, P. I 50. ◊ Expr. A-i umbla cuiva gura (ca o moară sau ca melița) v. gură (I 3). A-i umbla cuiva limba = a vorbi (mult, repede). Îi umblă limba cu ascuțime. SADOVEANU, P. M. 78. 8. (Despre vehicule) A se deplasa pe un drum, pe o linie, pe un traseu; a circula, a merge. (Atestat în forma îmbla) Trenurile nu mai îmblau între Novinshaia și Prohladnaia de vreo trei zile, din pricina omătului. CONTEMPORANUL, III 569. ♦ (Despre ambarcații) A merge pe apă, a pluti. Hai să fugim cu pluta ceea la frate-meu Vasile în Borca, zise Dumitru; căci plutele începuse a umbla. CREANGĂ, A. 29. Cît te uiți în lung și-n lat, Nu mai vezi pămînt uscat, Ci tot ape tulburele, Umblînd corăbii pe ele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 320. 9. (Despre unelte, aparate, instalații) A fi în funcțiune; a funcționa. Toate plugurile umblă, Numai plugușorul meu L-a-nțepenit dumnezeu. STANCU, D. 9. Am stat la roata morii, Și roata umblă des, Și roata morii cîntă Cuvinte cu-nțeles. COȘBUC, P. I 60. O arătare de om băuse apa de la 24 de iazuri și o gîrlă pe care umblau numai 500 de mori. CREANGĂ, P. 242. Și venea apa, venea, Umbla moara de pocnea. TEODORESCU, P. P. 152. 10. (Urmat de construcții de tipul: «din mînă în mînă») A trece, a ajunge (de la unul la altul). Sticla pe urmă umblă din mînă în mînă. REBREANU, I. 14. Umbla prin mîinile lor, de la unul la altul, ca o minge. ISPIRESCU, L. 108. Pîn’ veneai, bade, la noi, Eram floarea florilor... Și umblam din mînă-n mînă Ca cîrligul la fîntînă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 158. ◊ Expr. A umbla din gură-n gură v. gură (I 3). ♦ (Despre bani) A fi în circulație, a circula, p. ext. a avea curs. Un nume folosit de ceilalți cu rost și fără rost... se ștergea ca o monedă dintre cele ce umblau prea mult. CAMIL PETRESCU, O. II 347. Uite, eu din ăștia îți fac napoleoni... – Și umblă? Nu-i cunoaște lumea? VLAHUȚĂ, la TDRG. 11. A căuta, a scotoci, a cotrobăi. Aseară cînd am venit de la laborator, a început să umble prin hîrtii. BARANGA, I. 210. Umblă bătrînul în traistă. Scoate un codru galben de mămăligă. STANCU, D. 264. La ce-mi umblați în lucrurile mele? Asta nu-mi place. VLAHUȚĂ, O. A. 113. ♦ A se atinge de un lucru oprit, a pune mîna în ascuns pe ceva (mai ales cu scopul de a fura). (Atestat în forma îmbla) Aprinde făcliile și fuga la grajd, să vadă cine îmblă la cal. SBIERA, P. 75. ◊ Refl. impers. N-ai observat? Nu cumva se umblase la sigiliu? BARANGA, I. 202. 12. A lucra cu..., a se servi de..., a se atinge de..., a mînui. Spuneți că în afară de voi patru n-a mai umblat nimeni cu aceste dosare. BARANGA, I. 207. Soldatul Uțupăr Pantilie, umblînd cu o armă încărcată, s-a împușcat singur din greșeală. STANCU, D. 39. Gîndeai că tot cu de-acelea a umblat, așa se făcu a nu-i păsa de ele. RETEGANUL, P. IV 12. ♦ Fig. A se folosi de..., a face uz de... (pentru a-și atinge scopul, pentru a scăpa de o neplăcere). Văzu el că în luptă dreaptă nu se putea măsura cu Mihai, și începu a umbla cu șotia. ISPIRESCU, M. V. 33. Nu mai umbla și sfinția-ta cu scornituri de-aceste. CREANGĂ, A. Nu umbla cu tertipuri!... Să-mi spui sincer de mă iubești. CONTEMPORANUL, VI_II 202. Tu umbli cu lingușeli Trei fețe de crai ca să înșeli. TEODORESCU, P. P. 106. ◊ Expr. A umbla cu mofturi v. moft. A umbla cu fofîrlica v. fofîrlica. 13. (Urmat de determinări introduse prin prep. «după» și arătînd obiectul căutat) A căuta (în toate părțile) ceva sau pe cineva, a se sili să găsească ceva, să pună mîna pe ceva. Nici eu n-am învățat! strigă el la urmă, umblînd după un băț ca să ne croiască. SADOVEANU, P. M. 63. Acum umblu flămînd și ostenit după un șerpe. RETEGANUL, P. I 3. Tot așa strică cîte un perete, umblînd după șoarece. id ib. V 43. ◊ Expr. A umbla cu limba scoasă după cineva (sau ceva) v. limbă (I). ♦ Fig. A căuta să obțină un avantaj, un folos, să ajungă la o situație favorabilă. Să știi, părinte frățioare... că noi nu umblăm după dobîndă personală... ci voim spor pentru folosul obștii. SADOVEANU, P. M. 208. Toți umblă după posturi, adică după lefi. ALECSANDRI, T. I 288. ◊ Expr. A umbla după cai verzi = a căuta șă obții ceva ce nu există; a dori imposibilul. A umbla după potcoave de cai morți v. potcoavă. A umbla după doi iepuri deodată = a se apuca de mai multe treburi deodată (și a nu isprăvi nici una); a urmări în același timp două scopuri diferite. A umbla după colaci calzi v. colac. 14. (Urmat de propoziții finale) A se strădui, a se sili, a căuta, a încerca să... Părinții cu fete mari umblau în ruptul capului să le mărite. AGÎRBICEANU, S. P. 23. Pe mine nu mă-ntîmpină nime, cînd mă duc la dînsul; doar cînele lui care umblă să mă rupă. CONTEMPORANUL, VI_I 98. Am bade ca ș-o lumină, Umblă două să mi-l ia, Dumnezeu să nu li-l dea. HODOȘ, P. P. 113. ♦ A avea de gînd, a avea intenția..., a vrea să... Umblu să mă mărturisesc. GALACTION, O. I 252. Mă-ta nu umblă să te crească, ci să te prăpădească. SBIERA, P. 25. Așa, bine că mi-ai spus, Că eu asta n-o știam Și să te spînzur umblam. PANN, P. V. I 101. De-i umbla, doamne-a o bate, N-o bate cu alte fapte, Numai cu străinătate. ȘEZ. III 62. ♦ A fi pe cale de a..., a se pregăti să... Cînd umbla să se culce, a văzut pe ceilalți doi dormind. ȘEZ. II 51. ◊ Expr. A umbla să moară = a fi gata să moară, a se afla pe moarte. A aflat el că frățini-său umblă să moară și s-a rugat să-l lase de la ocnă să meargă acasă. CARAGIALE, O. I 266. (Prin exagerare) Cei chemați umblau să moară de frică, de cum se văzură închiși pe acel cîmp ce le amintea groaznica pedeapsă a popilor. VISSARION, B. 373. – Variantă: (învechit și regional) îmbla vb. I.

vată sf [At: EPISCUPESCU, PRACTICA, 20/9 / V: (reg) voa~, votă / E: ger Watte cf mg vatta] 1 Bumbac prelucrat care se folosește la căptușirea hainelor, la confecționarea plăpumilor, la capitonarea mobilelor etc. Si: (reg) pămucă, scamă. 2 Material format din fibre elastice de bumbac care se întrepătrund formând o masă compactă albă, obținut prin procedee speciale de curățare, albire etc. și folosit mai ales pentru pansamente Si: (pop) bumbac (7). 3 (Rar; îe) (A fi) crescut în ~ (A fi) crescut cu o grijă exagerată. 4 (Îs) ~ de hârtie Material obținut din celuloza de lemn, asemănător cu vata (2), care se poate utiliza în locul acesteia. 5 (Îs) ~ de sticlă (sau, rar, îc ~-sticlă) Masă de fibre scurte de sticlă împâslite, întrebuințată ca izolant termic și acustic sau ca filtru pentru lichidele corosive. 6 (Îs) ~ de zgură Material obținut din zgura topită, lăsată să curgă încet în apă, folosit ca izolant termic și acustic Si: lână de zgură. 7 (Îs) ~ de zahăr Produs alimentar dulce, pufos, asemănător cu vata (2), care se obține, prin centrifugare, dintr-o soluție de zahăr și care se vinde înfășurat pe bețișoare de lemn.

CLOPOT (pl. -ote) sn. 1 Instrument, mai adesea de bronz, în formă de pară, deschis în partea de jos și gol pe dinăuntru, în interiorul căruia e atîrnată o limbă mobilă, care, lovindu-se de pereți, scoate sunete puternice; se sună la biserici, la școli, la internate, etc. spre a anunța orele de rugăciune, de studii, de mîncare sau de culcare; în turnurile bisericilor sau altor clădiri, e atîrnat cîteodată un clopot, care înlocuește bătaia ceasornicului, sunînd ceasurile, uneori și jumătățile sau sferturile (TAB. XVI, 1): ~ele mari și mici sunau la o sută de biserici (I.-GH.); a trage clopotele; F: a trage clopotul, a da de veste la toți un lucru care trebue ținut ascuns ¶ 2 Clopot, de diferite forme se se atîrnă de gîtul berbecilor (dintr’o trăsură), vitelor sau cailor (TAB. XVI, 2, 3) ¶ 3 Sunetul clopotului ¶ 4 Vas rotund de sticlă cu care se acopere brînza, untul, mezelurile, etc. (TAB. XVI, 4) ¶ 5 📻 🔬 Vas mare de sticlă întrebuințat la unele experiențe de fizică sau de chimie (TAB. XVI, 5) ¶ 6 Vas de sticlă de forma unui clopot întrebuințat de grădinari spre a acoperi unele plante mai plăpînde (TAB. XVI, 6) ¶ 7 ~ de scufundat, aparat care permite omului să se scufunde în apă și să poată respira (TAB. XVI, 7) [vsl.].

*azótic, -ă adj. (d. azot). Chim. De azot. Acid azotic saŭ nitric, apă tare, chezap, un lichid incolor care ferbe la 86° și se solidifică la -40°. Distruge materiile organice. Se întrebuințează la prepararea explozivelor și colorilor și la gravarea pe metal și sticlă. Descoperit de Geabar-al-Kufi în sec. 8 (Az O₂ O H).

clópot n., pl. e și pop. cloapete (bg. klopot, clopoțel; vsl. klopotŭ, clămpăneală de toacă, klopotati a clămpăni, a răsuna, klepati, a izbi; sîrb. klop[ot]ati, klep[et]ati, a clămpăni, a hui, klepet, talangă; rus. klepálo, toacă, ceh. klopot, clocotire, grabă, întristare. Cp. și cu clampă, clucsă, clocot, pleosc, fleoncănesc, cu fr. cloche și germ. glocke, clopot, cu engl. clock, ceasornic, și cu rom. șchĭop. V. și cloșcă. Cp. cu zvon). Instrument de alamă ca un vas de care atîrnă o limbă care-l face să sune izbindu-l. Capac de sticlă în formă de clopot. Sunet de clopot: aud un clopot. Clopot de cufundat, mare clopot în care se bagă un om care, cufundîndu-se cu acest clopot în apă, poate sta acolo cît-va timp. A trage clopotele, a trage clopotele uneĭ bisericĭ în semn de onoare pentru cineva (de ex., la sosirea unuĭ episcop). Fig. A face curte, a linguși. V. harang, talangă; gong.

SCAFÁNDRU (< fr.; {s} gr. skaphe „barcă” + andrós „bărbat”) s. n., s. m. 1. Marinar specializat în executarea lucrărilor (de durată) sub apă, cu ajutorul unor aparate speciale. Costum de s. = costum de protecție etanș, de tip combinezon, confecționat din pânză cauciucată și prevăzut cu o cască metalică cu vizor de sticlă (legată cu exteriorul printr-un tub flexibil prin care se pompează aer), mănuși, bocanci speciali și o centură cu greutăți. Primul model a fost construit în 1819 de germanul Augustus Siebe. ◊ S. autonom = s. prevăzut cu butelii de oxigen purtate pe spate și cu labe de cauciuc pentru a ușura deplasarea în apă. Primele încercări de s. autonom au fost executate de francezii Rouqerol și Denayrousse în 1865. S. de mare adâncime = aparat constituit dintr-o carcasă din oțel închisă la partea superioară cu un capac demontabil, picioare articulate și brațe terminate cu clești manevrabili din interior, cu care se poate lucra până la adâncimi de 110 m. 2. S. n. Costum de protecție etanș și izolat față de mediul exterior, purtat de aviatorii care zboară la altitudini mari.

BEC¹ s. n. 1. balonaș de sticlă cu un soclu și un filament în interior, care devine incandescent și luminează, străbătut de un curent electric. 2. mulură la partea de jos a ferestrei, destinată a împiedica prelingerea apei de ploaie pe fațadă. (< fr. bec)

pompă¹ sf [At: DRĂGHICI, R. 10/21 / V: (îrg) pum~, (reg) poam~ / Pl: ~pe, (reg) ~pi / E: fr pompe, lat pompa] 1 Mașină de forță sau aparat care servește la comprimarea sau deplasarea unui fluid prin utilizarea energiei mecanice transmise de un motor de antrenare, a energiei cinetice sau a unui alt fluid. 2 (Spc; șîs ~ de apă) Aparat de pompare (1) adaptat mai ales la puțuri. 3 (Spc; șîs ~ de apă) Cișmea din care apa curge prin apăsare repetată pe un mâner legat la rândul său de un aparat de pompare (1). 4 (Spc) Obiect de uz casnic alcătuit dintr-o emisferă de cauciuc și un mâner pentru desfundarea chiuvetelor, prin producerea unei presiuni atmosferice inferioare și a unui spațiu vidat. 5 (Îs) ~ de incendiu Pompă (1) cu care se aruncă apa la distanță pentru a stinge incendiile. 6 Aparat din cauciuc în formă de pară², cu o prelungire tubulară îngustă, folosit pentru clisme la copii Si: pompiță (3). 7 (Șîs ~ de lapte) Obiect din sticlă de forma unei ventuze, prevăzut cu o pară de cauciuc, folosit pentru aspirarea laptelui din sânul matern Si: succipompă. 8 (Șîs ~ de salivă) Dispozitiv alcătuit dintr-o canulă metalică sau de sticlă așezat la aparatul stomatologic și care funcționează pe bază electrică, împiedicând inundarea cu salivă a gurii în timpul tratamentului dentar. 9 (Reg) Pușcă de soc cu care se joacă copiii. 10 (Trs; Ban) Cumpănă la fântână. 11 (Reg) Macaz (1).

PRINTRE prep. (În legătură cu verbe care arată o stare sau o mișcare, formînd împreună cu substantivul care urmează complemente circumstanțiale de loc) 1. În mijlocul...; în sînul...; între (1 b). S-a hotărît să plece-n zori Trei comuniști cu compresorul... E printre ei un doinitor; Îi zice Toader vînătorul. DEȘLIU, M. 10. ♦ Spațiul dintre mai multe persoane sau obiecte, între (1 a). Automobilul străbătu șoseaua printre teii cu frunze de-un verde puternic și umed, în acest sfîrșit de mai cu soare molatec. C. PETRESCU, A. 355. Printre crengi scînteie stele Farmec dînd cărării strîmte, Și afară doar de ele Nime-n lume nu ne simte. EMINESCU, O. I 209. Soarele rotund și palid se prevede printre nori. ALECSANDRI, O. 168. Făcîndu-mi loc printre dame... am alergat la celalalt capăt al galeriei. NEGRUZZI, S. I 38. ◊ Expr. A scăpa (ceva) printre degete v. deget. A privi printre gene = a privi cu ochii aproape închiși, de-abia întredeschiși. 2. În intervalul dintre...; între (2). Printre suspine, bătrîna o lămuri. BASSARABESCU, V. 43. ◊ Loc. adv. Printre picături v. picătură. Printre altele v. altul. 3. (În legătură cu o materie compactă) Prin. O beșică-n loc de sticlă e întinsă-n ferăstruie, Printre care trece-o dungă mohorîtă și gălbuie. EMINESCU, O. I 84. E-un miros de tei în crînguri, Dulce-i umbra, de răchiți... Numai luna printre ceață Varsă apelor văpaie. id. ib. 210. Printre această stearpă pădure se zărește cerbul. ODOBESCU, S. III 59. 4. (Rar, precedat de prep. «de») Dintre. Începu a curge de printre încrețiturile hainei sale mărgăritare. ISPIRESCU, L. 40. De l-oi prinde, mă, să știi Că s-a dus de printre vii. TEODORESCU, P. P. 596. – Variante: pintre (SBIERA, P. 6, ALECSANDRI, P. A. 62, RUSSO, S. 42, CONACHI, P. 103), pîntre (CARAGIALE, O. III 27, ALEXANDRESCU, M. 13) prep.

NĂDUF s. n. 1. (Popular) Senzație de greutate în respirație, care constituie simptomul mai multor boli, dispnee, sufocare, înecăciune; spec. astmă. Să vindice și să ușureze toate boalele pieptului, astmul (năduful). man. sănăt, 110/18. Pe loc m-apucă tușea cu năduh. pann, p. v. i, 121/12. Pentru tuse cu năduf, se stoarce mustul din ceapă, se amestecă cu zahăr-candel și se bea. n. leon, med. 31. De năduf bolnavul suflă greu și simte așa parcă i se urcă un boț în gît. grigoriu-Rigo, m. p. i, 121. O arșiță învechită și necăutată se schimbă în năduf, care n-are leac. pamfile, b. 11, cf. candrea, f. 220. Inima nu-i mai bătea și năduful îl lăsase. ardeleanu, d. 250. Pe coșul pieptului se ridica și cobora năduful. id. v. p. 262. Un necaz mare îi înăbușea inima ca un năduf. rebreanu, r. ii, 262, cf. bl vi, 69, h iii 433, v 19, 195. Îl pălise un năduf pe bietul moșneag, de nu putea... să răsufle. șez. i, 101. Tusă din zăduf, tusă din năduf... Tu să ieși de la (cutare). ib. iv, 29. Am un năduf în piept, nu mi-e bine de loc. boceanu, gl., cf. alrm i/i h 159, alr ii/i mn 23, 6 952/705, 723, alrm ii/i h 90. ♦ Emfizem pulmonar (la cai). cf. alr i 1 657. 2. (Popular) Căldură mare, înnăbușitoare, arșiță, caniculă, zăduf, zăpușeală, năbușeală (2), nădușeală (2); aer înnăbușitor, viciat, insuficient; senzație pe care o simte cineva cînd sînt călduri mari, cînd aerul este viciat sau insuficient etc. Că dzua lucrîtorii lucreadză și rabdă năduvul și gerul. varlaam, c. 320, cf. COSTINESCU. Omul la vînătoare, fie pe ger și ninsoare, fie pe năduf de soare, nici nu prinde veste... ce timp mai este. odobescu, s. iii, 197, cf. ddrf. Vitele... nu pot paște din cauza nadufului. pamfile, i. c. 439. Aici... în năduful prin care fulgera lumina electrică, se simțea liniștit. agîrbiceanu, l. t. 74. Pe la ceasurile zece începu să se simtă năduful. tudoran, p. 455, cf. h xii 168, com. din STRAJA-RĂDĂUȚI, ALR sn v h 1 502, A VI 3, 19. 3. (Regional) Sudoare, nădușeală (1). Începu să-și șteargă năduful cu o batistă enormă. agîrbiceanu, a. 511, cf. șez. v, 113. 4. (Popular și familiar) Supărare, necaz (3), ciudă, enervare, mînie. Scotea cîte-un oftat din adîncul plămînilor, mijloc prin care își ușura năduful. gane, n. iii, 159. Îmi ia toate hainele... zicîndu-mi cu năduh: – Îi veni tu acasă, coropcarule. creangă, a. 66. Ia nu mai clămpăni și tu din gură, măi, răspunse Ion plin de năduh. id. ib. 113. Năduvul și amarul le înnebunea. contemporanul, iv, 502. Zisese „oleo soro”, cuvînt ce nu-l rostea decît la mare năduv. ib. v, 99. Mergem mai departe să isprăvim odată, zise cu năduf bădicul. agîrbiceanu, a. 397, cf. șăineanu, d. u. Altfel n-oi blăstăma-o, după cîte amaruri și nădufuri mi-a făcut, decît să-i deie Dumnezeu nacazu vînturilor și zbuciumu apelor. sadoveanu, o. vii, 288, cf. i, 482, iii, 112, v, 7, xiii, 659. „Răbdare și tact”, oftă din nou Stroe Vardaru, biruindu-și năduful. c. petrescu, a. r. 17. Trei? întrebă așezînd tava cu trei pahare și cu sticla pe colțul unei mese. – Trei! rosti cu năduf mușteriul. pas, l. i, 40, cf. id. z. i, 225. Hîrtiile isprăvniciilor sînt înguste; n-au unde cuprinde tot năduful și toate sudălmile. galan, z. r. 52. Avea omul un năduf cu planificarea sau cu aprovizionarea, nu mai țin minte. v. rom. ianuarie 1954, 81. Lache Patlagină, primarele, încuviință cu năduf. ib. februarie 1954, 44. Adunînd prea mult năduf, oamenii s-au răzvrătit. ib. decembrie 1954, 112. Îmi spuse iute și cu năduf ce avea de spus, apoi, țanțoșă, mi-a întors spatele. contemp. 1954, nr. 414, 2/6. Sorbi cu năduf paharul, își umplu altul și vorbi răzvrătit. ib. 1955, nr. 434, 2/4. Se certa furios și nădușit cu echipajul, mușcînd cu năduf dintr-un capăt de trabuc. tudoran, p. 14, cf. 16. Oftă adînc, ca și cum vorbele lui Mociony i-ar fi lărgit dintr-o dată gîtlejul, lăsînd să iasă năduful zilelor din urmă. vornic, p. 188. S-a făcut și el tîrgoveț ca și mine, gîndi cu năduf bătrînul. il ianuarie 1962, 34. Nu știu ce să facă de atîta năduh. sbiera, p. 122. Sî pun pi băuti șî pi giucati, sî mai triacî din năduhurli șî nacazurli omului. șez. ii, 211. Nădușiți de cine știe ce năduhuri. ib. iii, 28, cf. v, 147, viii, 160. Crezi c-am uitat năduhurile căti mi li-ai făcut? ib. xxiii, 56. Inimî di putrigai, N-am un cuțit sî ti tai, Sî văd ci naduvuri ai. vasiliu, c. 144, cf. a vi 26. ◊ Expr. A-și vărsa năduful (sau, rar, un năduf) v. vărsa. – pl.: (4) nădufuri. – Și: (învechit și regional) năduh, năduv, (regional) naduf, naduv s. n. – Din slav. *naduch.

SULFAT ~ți m. Sare a acidului sulfuric. ◊ ~ de calciu sare cristalină, de culoare albă, care condiționează duritatea apei. ~ de cupru sare albastră, cristalizată, folosită la combaterea dăunătorilor agricoli; piatră-vânătă. ~ de magneziu sare cristalizată, incoloră, întrebuințată în industrie și medicină; sare amară. ~ de sodiu sare cristalizată, incoloră, având diferite întrebuințări (în industria sticlei, în vopsitorie, în medicină etc.). ~ de potasiu sare incoloră, cristalizată, întrebuințată ca îngrășământ. ~ feros sare de culoare verde-deschisă, cristalizată, întrebuințată ca materie colorantă; calaican. ~ de zinc sare incoloră cristalizată, având diferite întrebuințări (ca mordant, la conservarea pielii, a lemnului etc.). /<fr. sulfate

DIAMANT, diamante, s. n. 1. Varietate cristalină și transparentă de carbon, avînd cea mai mare duritate dintre toate mineralele; varietățile nobile se folosesc ca pietre prețioase, iar cele comune la șlefuit, perforat și zgîriat. În depărtarea și înălțimea lui, Hăsmașul Mare pare o legendară cetate, cuprinsă de flăcări. Dar, asemeni incendiilor secrete de pe fața diamantelor, flăcările acestea nu o consumă, ci și mai mult o întăresc. BOGZA, C. O. 14. Prețuiesc la el unele virtuți pe care le poartă ca pe niște diamante. SADOVEANU, Z. C. 98. Eram convins că nu confund nasturele de sticlă cu diamantul. CAMIL PETRESCU, T. II 309. ◊ (Metaforic) Boarea răcoroasă punea pe flori și pe ierburi diamantele zorilor. CAMILAR, T. 156. Pe Marmara licăreau fluturi de diamante. SADOVEANU, Z. C. 276. Pulbere de diamante cade fină ca o bură. EMINESCU, O. I 142. 2. Unealtă făcută dintr-o bucată mică de diamant (1) comun, fixat într-un suport metalic cu mîner și folosită la tăiatul sticlei. Și strigătul nostru adînc, unit, pătimaș, Să fie car de asalt, Să fie dur, Să despice, să taie, Cum despică și taie un diamant, Și să unească. BANUȘ, B. 110. Boul-bălții... zgîrie oglinda tihnită a apelor, întocmai ca un diamant pe care o mînă ageră l-ar trece pe fața unui geam. MACEDONSKI, O. III 4. 3. (Tipogr.) Numele unui corp mic de literă. – Pronunțat: di-a-. – Pl. și: (învechit) diamanturi (BĂLCESCU, O. II 265), (s. m.) diamanți (BOLINTINEANU, O. 363).

nivel sn [At: I. GOLESCU, C. / Pl: ~e, ~uri / V: (înv) ~ă sf, (înv) ~vea sf nivo / E: pvb nivela] 1 (Îs) Nivelă cu bulă (sau, înv, cu bășică, cu bășicuțe) de aer Instrument sau dispozitiv pentru determinarea poziției orizontale a suprafețelor, alcătuit dintr-un tub de sticlă curbat, închis la capete, umplut cu un lichid, astfel încât, în interior, în spațiul rămas liber, să se formeze o bulă de aer Si: (rar) nivelator (5), (pop) cumpănă, poloboc. 2 (Îs) ~(ă) cu (sau, rar, de) apă Instrument construit pe principiul vaselor comunicante, care servește la determinarea planului orizontal, după înălțimea la care se ridică apa în două tuburi gradate Si: (pop) cumpănă. 3 Nivelmetru (1). 4 Înălțime la care se găsește un punct, o linie sau o suprafață, în raport cu suprafața dată Si: (înv) măsură. 5 (Îs) ~ul mării Punct situat la înălțimea mijlocie a mărilor și a oceanelor care comunică între ele, în raport cu care se măsoară toate altitudinile. 6 (Îs) Curbă (sau linie) de ~ Linie care unește, pe o hartă, punctele suprafeței terestre cu aceeași altitudine față de o suprafață de referință. 7 (Îas) Porțiune pe hartă dintr-o suprafață care corespunde curbelor de nivel (6). 8 (Îlpp) La ~ul În regiunea... 9 (Îal) În dreptul... 10 Zonă geologică, subdiviziune stratigrafică a etajelor și a subetajelor, care se distinge după fosila cea mai caracteristică pe care o conține. 11 (Fiz; Chm) Valoare intensivă a unei mărimi, în raport cu o valoare de referință. 12 (Fig) Situație. 13 (Fig) Treaptă. 14 (Fig) Grad. 15-16 (Fig) Indice de dezvoltare (calitativ sau) cantitativ. 17 (Îs) ~ de trai Grad de satisfacere a nevoilor materiale și spirituale ale populației unei țări, ale unor clase sau ale unor persoane. 18 Limită. 19 (Îs) Pasaj de ~ Loc unde se încrucișează, la aceeași altitudine, o cale ferată cu o șosea. 20 Etaj.

limpezire s.f. I 1 defecare, defecație. Limpezirea unui lichid se produce prin depunerea substanțelor care se află în suspensie. 2 purificare. Magneziul contribuie la limpezirea sticlei. 3 (înv.) v. Determinare. Fixare. Precizare. Stabilire. Statornicire. II înseninare, luminare, <reg.> lumineală, răzbunare, răzbuneală. După atâtea zile înnorate, se așteaptă limpezirea cerului. III clătire, clătit, limpezeală, limpezit¹, <înv.> limpezitură. Limpezirea rufelor se face în multe ape. IV (adesea fig.) 1 clarificare, deslușire, dezlegare, elucidare, lămurire, <rar> limpezeală, limpezime, netitate, <înv.> deslușeală, dezlegătură, pliroforie, <fig.> cheie, descâlcire, descifrare, luminare. Uneori, este foarte greu să se ajungă la limpezirea împrejurărilor în care s-a produs o crimă. 2 clarificare, deslușire, elucidare, explicare, explicație, explicitare, lămurire, precizare, rezolvare, soluție, soluționare, <înv.> deslușeală, răspicare, <fig.; înv.> dezamestecare. Limpezirea menținerii acestei credințe este dificilă. V fig. (rar) v. Cizelare. Cultivare. Rafinare. Stilare. Subtiere. Șlefuire.