STICLOS, -OASĂ, sticloși, -oase, adj. 1. Ca de sticlă, lucios (și neted) ca sticla. Duminica de 6 iunie se vestea călduroasă, cu un cer sticlos. CAMIL PETRESCU, O. II 16. Cel mai mărunt rămînea mereu în urmă. Luneca pe dîmburile sticloase, gîfîia, înota în nămeți. C. PETRESCU, O. P. II 98. E un cer sticlos deasupra ca o boltă de metal. VLAHUȚĂ, O. A. 139. ◊ Ger sticlos = ger uscat (cu cerul senin). Era ger sticlos și Ionică fiind cu ciobote în picioare, călcînd pe un lunecuș căzu în apa Ozanei și se udă. CĂLINESCU, I. C. 43. ♦ Fontă sticloasă = fontă albă, foarte dură, care conține mangan. 2. (Despre ochi, privire) Fix și lipsit de expresie. În pat, Filip tremura, cu ochi sticloși ațintiți în tavan. DUMITRIU, V. L. 38. Ochii lui Dorcea deveniră dintr-o dată mici, sticloși. CAMIL PETRESCU, N. 8. Era palidă, cu buzele strînse, cu privirea sticloasă și fixă. C. PETRESCU, A. 469. ◊ (Adverbial) Se uitau sticlos în gol. DUMITRIU, N. 57. ♦ Strălucitor, viu. Zări înaintea lui un țigănuș, cu dinți albi în gură, cu ochii sticloși în cap și cu un păr creț și negru. VISSARION, B. 113. 3. (În expr.) Umoare sticloasă = masă gelatinoasă transparentă care se găsește între cristalin și fundul ochiului.