Definiția cu ID-ul 909694:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CLOPÓT, clopote, s. n. 1. Obiect de metal (mai ales de bronz sau de aramă), în formă de pară, deschis în partea de jos, cu o limbă mobilă suspendată în interior, care, lovindu-se de pereți, produce sunete puternice. V. talangă. Clopotul bătea adînc, apoi împrăștia în liniștea orașului tremurări melodioase. SADOVEANU, O. IV 357. Prelung și rar, în depărtare, Un clopot miezul nopții bate. TOPÎRCEANU, B. 65. Încet răsunetul de clopot Se risipește tremurînd. VLAHUȚĂ, O. A. I 29. Clopotul vechi împle cu glasul lui sara. EMINESCU, O. I 231. ◊ (Poetic) Roșie-steaua prinse să răsară Și clopote în inimă-mi chitară. TULBURE, V. R. 12. ◊ Expr. (Familiar) A trage clopotele = a) a face curte (unei femei); b) a divulga un secret. ♦ Sunet de clopot (1). Se aude clopotul de amiază. 2. Capac de sticlă de forma unui clopot (1), sub care se păstrează unele alimente spre a le feri de praf, de muște etc. 2. Capac de sticlă întrebuințat în grădinărie pentru a feri plantele, primăvara, de brumă. 3. Piesă în formă de clopot (1), cu diverse întrebuințări în industrie. Clopot de aspirație.Clopot scufundător = cameră de aer metalică sau de beton armat, alimentată cu aer comprimat și permițînd executarea lucrărilor, sub apă, în cuprinsul ei.