CLOPOT (pl. -ote) sn. 1 Instrument, mai adesea de bronz, în formă de pară, deschis în partea de jos și gol pe dinăuntru, în interiorul căruia e atîrnată o limbă mobilă, care, lovindu-se de pereți, scoate sunete puternice; se sună la biserici, la școli, la internate, etc. spre a anunța orele de rugăciune, de studii, de mîncare sau de culcare; în turnurile bisericilor sau altor clădiri, e atîrnat cîteodată un clopot, care înlocuește bătaia ceasornicului, sunînd ceasurile, uneori și jumătățile sau sferturile (TAB. XVI, 1): ~ele mari și mici sunau la o sută de biserici (I.-GH.); a trage clopotele; F: a trage clopotul, a da de veste la toți un lucru care trebue ținut ascuns ¶ 2 Clopot, de diferite forme se se atîrnă de gîtul berbecilor (dintr’o trăsură), vitelor sau cailor (TAB. XVI, 2, 3) ¶ 3 Sunetul clopotului ¶ 4 Vas rotund de sticlă cu care se acopere brînza, untul, mezelurile, etc. (TAB. XVI, 4) ¶ 5 📻 🔬 Vas mare de sticlă întrebuințat la unele experiențe de fizică sau de chimie (TAB. XVI, 5) ¶ 6 Vas de sticlă de forma unui clopot întrebuințat de grădinari spre a acoperi unele plante mai plăpînde (TAB. XVI, 6) ¶ 7 ~ de scufundat, aparat care permite omului să se scufunde în apă și să poată respira (TAB. XVI, 7) [vsl.].