zidire sf [At: CORESI, EV. 92 / Pl: ~i / V: (înv) zâd~ / E: zidi²] 1 Asamblare a unor materiale pentru realizarea unei construcții sau a unui element de construcție Si: (îrg) ziduire (1), zidit¹ (1), ziditură (1), (rar) zidărire. 2 Realizare a unor construcții cu ajutorul unor materiale asamblate Si: clădire, construire, durare, edificare, înălțare, ridicare, (înv) ziduire (2), (rar) zidit¹ (2), ziditură (2). 3 (Pex) Ctitorie (1). 4 (Îvp; ccr) Clădire (2). 5 (Prc) Zid (1). 6 (Înv) Întemeiere. 7 (Înv) Formare (1). 8 (Înv; cdp slv съзиданиѥ) Structură socială Si: ziduire (8), (rar) zidit¹ (8). 9 (Pex) Rang. 10 (Rel) Creare din neant, de către Dumnezeu, a lucrurilor și a ființelor Si: facere, (înv) tocmeală Si: ziduire (10), zidit¹ (10). 11 Ansamblul lucrurilor și al ființelor create Si: lume, univers Si: (înv) ziduire (11), (rar) zidit¹ (11). 12 (Prc) Operă creată de Dumnezeu Si: ziduire (12), zidit (12). 13 (Înv) Ziditură (2). 14 (Înv) Creare a lumii luată ca punct de referință în numărătoarea anilor (considerată și ca începutul erei bizantine) Si: (înv) ziduire (14), (rar) zidit¹ (14). 15 (Înv) Făptură (4). 16 (Pex; csc) Omenire. 17 Fire (2).

zidire s.f. 1 Construire. 2 Concr. Construcție, clădire, edificiu. Ar fi dorit mult să fie între zidurile reci ale bătrînei zidiri (AGÂR.). 3 (bis.) Creație săvîrșită de Dumnezeu; (înv.) ziditură. Martorul credincios și adevărat, începutul zidirii lui Dumnezeu (BIBLIA 1688). ♦ (înv.) Creare a lumii luată ca punct de referință în numărătoarea anilor. Iulie chesariul, carele au împărății la anii de la zidirea lumii 5464 (PRAV.). 4 (înv.,pop.) Creatură, făptură, ființă. Femeia lui... să află deodată văduvă, grea și fără de vreo altă zidire pe lîngă dînsa decît numai cu o roabă (BUZN.). ♦ Colect. Omenire; fire. Urechea nu aude vreun sunet... Toată zidirea doarme (MARC.). • pl. -i. /v. zidi.

ZIDIRE, zidiri, s. f. 1. Acțiunea de a zidi; construire. 2. (Concretizat) Clădire, construcție, edificiu. Văzduhul scînteiază și, ca unse cu var, Lucesc zidiri, ruine pe cîmpul solitar. EMINESCU, O. I 69. Aceste zidiri nouă formează partea evropeienească a orașului. ALECSANDRI, C. 97. 2. (În concepțiile religioase) Creație săvîrșită de dumnezeu. V. facere (2). Învățătorul a început a scrie pe alb semnele gîndirii. După aceea, zi cu zi, a scris cerul, pămîntul și toată zidirea lui dumnezeu. SADOVEANU, P. 22. Se desfășur’ în ochi-mi minunile zidirii. ALEXANDRESCU, M 47. ♦ (Concretizat) Creatură, făptură, ființă. Păru-i galbin, lăsat pe spate, fața-i gingașă, ochii cei vineți, buzele subțiri și roșii, o ridicau peste celelalte zidiri ale lui d-zeu de pe pămînt. RETEGANUL, P. IV 45. Viața adevărată se întemeiază în lucrarea lui dumnezeu asupra zidirilor sale și a omenirii colective asupra fiecărui om în parte. BĂLCESCU, O. II 10. Toate celelante zidiri a pămîntului sînt supusă omului, DRĂGHICI, R. 131.

ZIDIRE, zidiri, s. f. 1. Acțiunea de a zidi. 2. (Concr.) Construcție, clădire, edificiu. 3. (În concepțiile religioase creștine) Creație săvîrșită de dumnezeu. ♦ (Înv.) Creatură, făptură, ființă.

ZIDIRE ~i f. 1) v. A ZIDI. 2) Obiect zidit; construcție; clădire. 3) înv. Ființă vie; vietate; făptură; creatură. /v. a zidi

zidire f. acțiunea de a zidi și rezultatul ei: 1. construcțiune; 2. creațiune: se desfășură în ochi-mi minunile zidirii GR. AL.; 3. creatură: toate zidirile lumii.

zidíre f. Acțiunea de a zidi. Lucrare de zid, clădire, edificiŭ, construcțiune: mărețele zidurĭ ale orașelor. Ființă, creatură: toate zidirile lumiĭ.

ZIDI, zidesc, vb. IV. Tranz. 1. A ridica un zid; p. gener. a ridica o clădire; a clădi, a construi. ◊ Refl. Fig. A se forma; a se înălța. 2. A închide într-un zid sau între ziduri. 3. (În concepția creștină, despre Dumnezeu) A crea (lumea). – Din sl. zĭdati.

dzidi v vz zidi

zâdi v vz zidi

zâdire sf vz zidire

zidi² [At: PSALT. 274 / V: (înv) zâdi / Pzi: ~desc / E: slv зидати, зидѫ] (Fșa) 1 vt A asambla diverse materiale pentru a realiza o construcție sau un element de construcție Si: (îvr) a zidui (1), (înv) a zidări¹. 2 vt (C. i. clădiri, construcții etc.) A realiza prin asamblarea unor materiale Si: a clădi, a construi, a dura, a edifica, a înălța, a ridica, (îvr) a zidui (2). 3 vt (Pex) A ctitori. 4 vr (Fig; d. nori) A se îngrămădi. 5 vt (Înv; fam) A întemeia. 6 vt A închide în zid (1) sau între ziduri Si: a zidui (3). 7 vt A astupa cu zid (1) Si: a zidui (4). 8 vt (Fig; mai ales în concepția creștină, d. Dumnezeu) A crea lucruri și ființe Si: a face, a făuri, a plăsmui¹, (rar) a plăsni. 9 vt (Fig; pex) A întrupa. 10 vr (Fig) A se forma. 11 vr (Fig) A se înălța.

zidi vb. IV. 1 tr. (constr.) A construi un zid; gener. a ridica o clădire; a clădi, a construi. Plăcerea nobilă de a zidi nu a lipsit unora dintre voevozi (M. I. CAR.). ◊ Fig. Poți zidi o lume-ntreagă, poți s-o sfarămi... orice-ai spune Peste toate o lopată de țărînă se depune (EMIN.). ♦ (fam.) A întemeia. Poporul finlandez și-a zidit cuibul în ținuturi vaste (PER.). 2 tr. A închide într-un zid sau între ziduri; a astupa cu zid. Domnul Ștefan fu zidit în lăcașu-i de marmură și piatră (SADOV.). 3 refl. Fig. (despre nori) A se forma; a se înălța. În răsărit se zidise o culme de nouri posomorîți (SADOV.). 4 tr. Fig. (bis.; despre Dumnezeu) A da viață, ființă; a crea; a plăsmui. Omul... cel nou care se înnoiește spre deplină cunoștință după chipul Celui ce l-a zidit (BIBLIA 1688). ♦ Ext. A întrupa. • prez.ind. -esc. /<sl. veche зндатн, зьдатн.

ZIDI, zidesc, vb. IV. Tranz. 1. A ridica un zid; p. gener. a ridica o clădire; a clădi, a construi. ♦ Refl. Fig. A se forma; a se înălța. 2. A închide într-un zid sau între ziduri. 3. (În concepția creștină, despre Dumnezeu) A crea (lumea). – Din sl. zĩdati.

ZIDI, zidesc, vb. IV. Tranz. 1. A executa o zidărie; p. ext. a ridica o clădire, a face o construcție; a clădi, a Construi. Întorcîndu-se în patria sa, el zidi o biserică de piatră foarte frumoasă, în satul Bălăcești. BĂLCESCU, O. I 82. Văzut-ai vreodată cum începe a zidi casele? DRĂGHICI, R. 44. ◊ Fig. El zidea în închipuire o altă lume, mai frumoasă decît aceea aevea. GANE, N. II 63. Poți zidi o lume-ntreagă, poți s-o sfărîmi... orice-ai spune, Peste toate o lopată de țărînă se depune. EMINESCU, O. 1134. ◊ Refl. Fig. A se forma; a se înălța. Nori ca de bazalt de aspri se zidesc pe-albastra boltă. EMINESCU, O. IV 134. Tot ninge... troianul mereu se tot zidește. contemporanei, VII 264. 2. A închide într-un zid, într-o zidărie. Aici să-mi durați mănăstire naltă... Iar de nu, apoi V-oi zidi pe voi, V-oi zidi de vii Chiar în temelii! ALECSANDRI, P. P. 187. ◊ Refl. Mulți călugări spărgeau zidul [catacombei], intrau înăuntru, zidindu-se. SAHIA, U.R.S.S. 46. 3. (în concepția creștină, despre dumnezeu) A Crea. Pe un om drept la înfățișare și la suflet l-a zidit același dumnezeu care m-a zidit pe mine. SADOVEANU, O. VII 21. Toate pentru pămînt a fi zidite se arată de cătră induratul dumnezeu. EMINESCU, N. 45. Omule... crezi că jivinile toate sînt pentru tine zidite? CONACHI, P. 267.

ZIDI, zidesc, vb. IV. Tranz. 1. A executa o zidărie; p. ext. a ridica o clădire, a face o construcție, a clădi, a construi. ♦ Refl. Fig. A se forma; a se înălța. 2. A închide într-un zid, într-o zidărie. 3. (În concepția creștină, despre dumnezeu) A crea. – Slav (v. sl. zĩdati).

A SE ZIDI pers. 3 se ~ește intranz. A lua naștere; a lua ființă; a se forma; a se constitui. /<sl. zidati

A ZIDI ~esc tranz. 1) (clădiri, case etc.) A realiza prin lucrări de zidărie; a construi; a clădi; a ridica; a înălța; a dura. 2) (obiecte, persoane) A închide într-un zid sau între ziduri. 3) fig. rel. (lumea animală și vegetală) A face să ia ființă; a întemeia; a înființa; a fonda. /<sl. zidati

zidì v. 1. a închide în zid: a fost zidită de vie; 2. a construi: a zidi o casă; 3. fig. a crea: D-zeu a zidit lumea. [Slav. ZIDATI, a edifica].

zidésc v. tr. (vsl. zidati). Fac din zid, clădesc, construĭesc, edific: a zidi o casă, un oraș. Fig. Creĭez, fac: Dumnezeŭ a zidit lumea. Închid în zid: legenda zice că nevasta meșteruluĭ Manole a fost zidită de vie. V. intr. Fac zidurĭ: Romaniĭ aŭ zidit mult.

zidire s. f., g.-d. art. zidirii; pl. zidiri

zidire s. f., g.-d. art. zidirii; pl. zidiri

zidire s. f., g.-d. art. zidirii; pl. zidiri

zidi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zidesc, 3 sg. zidește, imperf. 1 zideam; conj. prez. 1 sg. să zidesc, 3 să zidească

zidi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zidesc, imperf. 3 sg. zidea; conj. prez. 3 să zidească

zidi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zidesc, imperf. 3 sg. zidea; conj. prez. 3 sg. și pl. zidească

ZIDIRE s. v. animal, creatură, dobitoc, făptură, ființă, lighioană, necuvântător, vietate, viețuitoare.

ZIDIRE s. 1. clădire, construcție, construire, durare, înălțare, ridicare, (livr.) edificare. (~ unui nou cămin.) 2. (concr.) casă, clădire, construcție, imobil. (O ~ modestă.) 3. fundare, întemeiere. (~ Romei.) 4. (BIS.) creare, facere. (~ lumii, după Biblie.)

ZIDIRE s.1. clădire, construcție, construire, durare, înălțare, ridicare, (livr.) edificare. (~ unui nou cămin.) 2. (concr.) casă, clădire, construcție, imobil, (înv.) ziditură. (O ~ modestă.) 3. fundare, întemeiere. (~ Romei.) 4. (BIS.) creare, facere, (înv.) tocmeală. (~ lumii, după biblie.)

zidire s. v. ANIMAL. CREATURĂ. DOBITOC. FĂPTURĂ. FIINȚĂ. LIGHIOANĂ. NECUVÎNTĂTOR. VIETATE. VIEȚUITOARE.

Zidire ≠ demolare

ZIDI vb. 1. a clădi, a construi, a dura, a face, a înălța, a ridica, (livr.) a edifica, (înv.) a temeia. (A ~ o nouă școală.) 2. (BIS.) a crea, a face. (Biblia scrie că Dumnezeu a ~ lumea.)

ZIDI vb.1. a clădi, a construi, a dura, a face, a înălța, a ridica, (livr.) a edifica, (înv.) a temeia. (A ~ o nouă școală.) 2. (BIS.) a crea, a face. (Biblia scrie că Dumnezeu a ~ lumea.)

A zidi ≠ a dărâma, a strica