ZIDIRE, zidiri, s. f. 1. Acțiunea de a zidi; construire. 2. (Concretizat) Clădire, construcție, edificiu. Văzduhul scînteiază și, ca unse cu var, Lucesc zidiri, ruine pe cîmpul solitar. EMINESCU, O. I 69. Aceste zidiri nouă formează partea evropeienească a orașului. ALECSANDRI, C. 97. 2. (În concepțiile religioase) Creație săvîrșită de dumnezeu. V. facere (2). Învățătorul a început a scrie pe alb semnele gîndirii. După aceea, zi cu zi, a scris cerul, pămîntul și toată zidirea lui dumnezeu. SADOVEANU, P. 22. Se desfășur’ în ochi-mi minunile zidirii. ALEXANDRESCU, M 47. ♦ (Concretizat) Creatură, făptură, ființă. Păru-i galbin, lăsat pe spate, fața-i gingașă, ochii cei vineți, buzele subțiri și roșii, o ridicau peste celelalte zidiri ale lui d-zeu de pe pămînt. RETEGANUL, P. IV 45. Viața adevărată se întemeiază în lucrarea lui dumnezeu asupra zidirilor sale și a omenirii colective asupra fiecărui om în parte. BĂLCESCU, O. II 10. Toate celelante zidiri a pămîntului sînt supusă omului, DRĂGHICI, R. 131.