16 definiții pentru animal (s.n.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

animál, ~ă [At: POLIZU / Pl: ~e sn, a, -i a / E: fr animal, lat animalis] 1 sn Ființă mono- sau pluricelulară, înzestrată cu facultatea de a simți și a se mișca. 2 sn (Pre) Mamifer. 3 sn Persoană brutală și needucată. 4-5 a Care aparține animalelor (1-2). 6-7 a Privitor la animale (1-2). 8 a De natură organică.

ANIMÁL, -Ă, animali, -e, s. n., adj. 1. S. n. Ființă organizată, uni- sau pluricelulară, înzestrată cu facultatea de a simți și de a se mișca; p. restr. vietate, jivină, dobitoc. 2. S. n. Om brutal, grosolan, josnic, care se poartă ca un animal (1). 3. Adj. De animal (1), propriu animalelor. Căldură animală. ♦ De natură organică. Cărbune animal. – Din fr. animal, lat. animalis.

ANIMÁL, -Ă, animali, -e, s. n., adj. 1. S. n. Ființă organizată, uni- sau pluricelulară, înzestrată cu facultatea de a simți și de a se mișca; p. restr. vietate, jivină, dobitoc. 2. S. n. Om brutal, grosolan, josnic, care se poartă ca un animal (1). 3. Adj. De animal (1), propriu animalelor. Căldură animală. ♦ De natură organică. Cărbune animal. – Din fr. animal, lat. animalis.

ANIMÁL1, animale, s. n. 1. (Spre deosebire de plantă) Ființă organizată, înzestrată cu facultatea de a simți și de a se mișca; făptură, vietate, viețuitoare. Animal vertebrat. ◊ [Omul] are numeroase asemănări cu celelalte animale, dar se deosebește de ele prin însușiri esențiale. ZOOLOGIA 227. 2. (Cu sens restrictiv) Animal (1) de muncă. Nu trebuie să existe nici o gospodărie agricolă colectivă fără ferme de animale, dar în același timp nu se poate concepe creșterea animalelor fără a asigura nutrețul necesar. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2678. Cupelele gonesc fără ca animalele să se încordeze în ham. Și sînt animale trupeșe, bine hrănite. PAS, L. I 83.

ANIMÁL1, animale, s. n. 1. Ființă înzestrată cu facultatea de a simți și de a se mișca; făptură, vietate. 2. Fiară, dobitoc; vită. – Fr. animal (lat. lit. animal).

ANIMÁL s.n. 1. Ființă care are organe de simț, de mișcare, sistem nervos etc. 2. (Fig.) Om josnic, stăpânit de instincte proprii animalelor. // adj. De animal, referitor la animale, propriu animalelor. [Cf. fr. animal, it. animale, germ. Animal < lat. animal].

ANIMÁL I. s. n. 1. ființă care are organe de simț, de mișcare, sistem nervos etc. 2. (fig.) om josnic, stăpânit de instincte. II. adj. de animal, propriu animalelor. (< fr., lat. animal)

ANIMÁL2 ~e n. 1) Ființă înzestrată cu facultatea de a simți și de a se mișca; vietate; viețuitoare. ~ de pradă. 2) fig. Om grosolan, stăpânit de instincte animalice. /< lat. animal, animalis, fr. animal

animal n. 1. ființă vie înzestrată cu simțire și mișcare; 2. fig. om brutal. ║ a. 1. care e propriu animalului: vieață animală; regnul animal, totalitatea animalelor; 2. fig. sensual, material.

*1) animál n., pl. e (lat. ánimal, -ális, d. ánima, suflet. V. inimă, unanim). Ființă organizată care simte și se mișcă (vietate, dobitoc, gînganie): calu e un animal erbivor. Fig. Om prost, grosolan (dobitoc). V. dihanie.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

animál2 s. n., pl. animále

animál s. n., pl. animále


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ANIMÁL s. creatură, dobitoc, făptură, ființă, lighioană, necuvântător, vietate, viețuitoare, (înv.) dihanie, săzdanie, (fig.) suflare, (înv. fig.) zidire, ziditură. (~ele pădurii.)

ANIMAL s. creatură, dobitoc, făptură, ființă, lighioană, necuvîntător, vietate, viețuitoare, (înv.) dihanie, săzdanie, (fig.) suflare, (înv. fig.) zidire, ziditură. (~ele pădurii.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

animál (animále), s. n. – Ființă, vietate, jivină, dobitoc. Fr. animal; cf. nămaie.Der. (din fr.) animalic, adj.; animalcul, s. n.; animalitate, s. f. (lipsă de simțire; viață animală).


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

animál, animale s. n. Ființă organizată uni- sau pluricelulară, înzestrată cu facultatea de a simți și a se mișca; p. restr. vietate, jivină. ♦ Animale simbolice = (în iconografie) reprezentarea simbolică a virtuții, viciului, trăsăturilor de caracter etc. prin diferite animale, uneori fabuloase, folosită cu deosebire de artiștii epocii romane (catedrala din Alba-Iulia). Printre aceste mai cunoscute sunt cele care au devenit atribute ale evangheliștilor, conform viziunii sf. Ioan din insula Patmos: leul pentru Marcu, taurul pentru Luca, vulturul pentru Ioan (atributul lui Matei fiind, prin excepție, îngerul). – Din fr. animal, lat. animalis.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

animal, animale s. n. femeie frumoasă

Intrare: animal (s.n.)
animal2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • animal
  • animalul
  • animalu‑
plural
  • animale
  • animalele
genitiv-dativ singular
  • animal
  • animalului
plural
  • animale
  • animalelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

animal (s.n.)

  • 1. Ființă organizată, uni- sau pluricelulară, înzestrată cu facultatea de a simți și de a se mișca.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN 2 exemple
    exemple
    • Animal vertebrat.
      surse: DLRLC
    • [Omul] are numeroase asemănări cu celelalte animale, dar se deosebește de ele prin însușiri esențiale. ZOOLOGIA 227.
      surse: DLRLC
  • 2. Om brutal, grosolan, josnic, care se poartă ca un animal.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

etimologie: