zătignire sf vz zăticnire

ZĂTICNI, zăticnesc, vb. IV. (înv. și reg.) 1. Tranz. A împiedica, a stânjeni, a stingheri, a tulbura, a încurca. 2. Refl. A se opri, a se întrerupe. [Var.: zătigni vb. IV] – Din sl. zatŭknonti.

ZĂTICNIRE, zăticniri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a (se) zăticni și rezultatul ei. – V. zăticni.

zătăni v vz zăticni

zăticni [At: (a. 1658) MAG. IST. I, 321/32 / V: (îrg) ~igni, (înv) ~ihni, (reg) zat~, zătăni / Pzi: ~nesc / E: vsl затицни] 1 vt (Înv; c. i. oameni sau acțiuni, gânduri, sentimente etc.) A împiedica. 2 vt (Înv; pex) A stingheri (1). 3 vt (Înv; pex) A provoca neajunsuri. 4-5 vtr (Îrg) A (se) întrerupe. 6-7 vtr (Îrg) A (se) opri. 8 vr (Îrg) A se poticni (1). 9-10 vt (Îrg; c. i. căi de acces, râuri etc.) A bara (1-2). 11 vr (Îrg) A se zăpăci (2). 12 vi (Reg) A se pipernici. 13 vt (Îvr) A necăji. 14 vt (Îvr; pex) A ofensa.

zăticni v vz zăticni

zăticnire sf [At: (începutul sec. XVIII) MAG. IST. II, 130/24 / V: (înv) ~ign~ / Pl: ~ri / E: zăticni] (Înv) 1 Piedică. 2 (Pex) Neajuns¹. 3 Popas. 4 Greață (1). 5 (Pex) Zăticneală (5). 6 Zăpăceală (1). 7 (Rar) Necaz. 8 (Pex) Ofensă.

zătigni v vz zăticni

zătihni v vz zăticni

zăticni vb. IV. 1 tr. (înv.; compl. indică oameni sau acțiuni, gînduri, sentimente etc. ale lor) A împiedica, a stînjeni, a stingheri; a tulbura; a încurca. Să nu mă zăticnești în zborul meu (ISP.). ♦ (înv., reg.; tr., refl.) A (se) întrerupe. Nu vă zăticniți din gustare! (ODOB.). 2 refl. (înv., reg.) A se opri (din mișcare), a se încurca, a se împiedica, a se poticni. 3 refl. (înv., reg.) A se zăpăci. Parcă s-a cam zăticnit băiatu (POP.). • prez. ind. -esc. și zătigni vb. IV. /<sl. veche затъкнѫти.

zăticnire s.f. (înv., reg.) Acțiunea de a (se) zăticni și rezultatul ei. • pl. -i. /v. zăticni.

zătigni vb. IV. v. zăticni.

ZĂTICNI, ZĂTIGNI (-nesc) vb. tr. și refl. A (se) stingheri; a (se) deranja: strîmtoarea locului de bătaie... zăticneau mișcările și silințele lor de a-l înconjura de toate părțile (BĂLC.); nu vă zăticniți din gustare (ODOB.); Ș’atîta știe a-i zătigni de bine, Cît nici măcar unui vin rămîne (BO.-DEL.); trebuia însă a se grăbi, spre a nu zătigni operațiile războiului din Ungaria (BĂLC.); cîți martori se zăticnesc de boală a veni la judecată, să se întrebe prin logofătul judecătoriei (LEG.-CAR.) [vsl. zatŭknati].

ZĂTICNI, zăticnesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A împiedica, a stânjeni, a stingheri, a tulbura, a încurca. 2. Refl. A se opri, a se întrerupe. [Var.: zătigni vb. IV] – Din sl. zatŭknonti.

ZĂTICNIRE, zăticniri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) zăticni și rezultatul ei. – V. zăticni.

ZĂTICNI, zăticnesc, vb. IV. 1. Tranz. A împiedica, a stingheri, a stînjeni, a tulbura, a încurca. Strîmtoarea locului de bătaie, pădurile și dealurile favorizau înapoierea romînilor și zăticneau mișcările turcilor și silințele lor de a-i înconjura de toate părțile. BĂLCESCU, O. I 91. Pricina ce mă zăticnește a nu împlini aceste sfinte datorii... GORJAN, H. I 67. 2. Refl. A se opri, a se întrerupe. Stați pe la locuri, boieri! strigă atunci Mihnea cu glas tare. Ci nu vă zăticniți din gustare! ODOBESCU, S. I 79. – Variantă: zătigni (BUDAI-DELEANU, Ț. 176).

ZĂTICNIRE, zăticniri, s. f. Acțiunea de a (se) zăticni; zăticneală, stînjenire. Și pe cînd se luptă capii cu grozava-nvălmășeală, Călărimea nesupusă trăsnitoarei zăticniri... Pe monarc îl urmărește cu sălbatice răcniri. MACEDONSKI, O. I 105.

ZĂTICNI, zăticnesc, vb. IV. 1. Tranz. A împiedica, a stînjeni, a stingheri, a tulbura, a încurca. 2. Refl. A se opri, a se întrerupe. [Var.: zătigni vb. IV] – Slav (v. sl. zatŭknonti).

ZĂTICNIRE, zăticniri, s. f. Acțiunea de a (se) zăticni și rezultatul ei; zăticneală, stînjenire.

ZĂTIGNI vb. IV. v. zăticni.

A SE ZĂTICNI mă ~esc intranz. (despre persoane) A se întrerupe dintr-o activitate; a se opri. /<sl. zatuknoti

A ZĂTICNI ~esc tranz. pop. (persoane) A împiedica să se simtă liber în acțiuni; a stingheri; a stânjeni; a incomoda. /<sl. zatuknoti

zăticnì v. a (se) deranja: nu vă zăticniți din gustare OD. [Bulg. ZATEGNÕ].

zăticnésc și -gnésc v. tr. (vsl. zatŭknonti, a opri, a îngrădi, d. tŭknonti, a împinge. V. po-ticnesc). Rar. Turbur, împedesc, deranjez, incomodez: ispitele zăticnesc călugăru (VR. 1928, 9, 211). – Și zătîgnesc. La Cant. Descr. ed. Socec, 1909, 258, zătihn-. V. zăhăĭesc.

zăticni (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zăticnesc, 3 sg. zăticnește, imperf. 1 zăticneam; conj. prez. 1 sg. să zăticnesc, 3 să zăticnească

zăticnire (înv.) s. f., g.-d. art. zăticnirii; pl. zăticniri

zăticni (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zăticnesc, imperf. 3 sg. zăticnea; conj. prez. 3 să zăticnească

zăticnire (înv.) s. f., g.-d. art. zăticnirii; pl. zăticniri

zăticni vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zăticnesc, imperf. 3 sg. zăticnea; conj. prez. 3 sg. și pl. zăticnească

zăticnire s. f., g.-d. art. zăticnirii; pl. zăticniri

zăticni

zăticnesc, -neam 1 imp.

zăticni (-nesc, -it), vb. – A supăra, a molesta. – Var. zătigni. Sl. zatŭknati (Miklosich, Slaw. Elem., 23). – Der. zăticneală, s. f. (piedică); stihni, vb. (a incomoda), în Bucov.

ZĂTICNI vb. v. deranja, incomoda, încurca, întrerupe, jena, opri, stingheri, stânjeni, supăra, tulbura.

ZĂTICNIRE s. v. deranjare, incomodare, jenare, stinghereală, stingherire, stânjeneală, stânjenire, tulburare.

zăticni vb. v. DERANJA. INCOMODA. ÎNCURCA. ÎNTRERUPE. JENA. OPRI. STINGHERI. STÎNJENI. SUPĂRA. TULBURA.

zăticnire s. v. DERANJARE. INCOMODARE. JENARE. STINGHEREALĂ. STINGHERIRE. STÎNJENEALĂ. STÎNJENIRE. TULBURARE.

ZĂTICNI vb. (Mold., ȚR, Trans. SE) A (se) împiedica, a (se) opri. A: Și s-au lovit în vo 2-3 rînduri ș-au tot can zăticnit pre nemți și nu ș-au putut alege. NECULCE. Și mai avînd turcii încă doauo engheluri de-i zăticniia a nu le da îndemînă să oștească spre nici o parte. IM 1754, 2^r; cf. CANTEMIR, HR. ◊ Fig. Audzind Anarhasis soliia și vădzind darurile si luînd cartea, neschimbîndu-și nice fața, nice cu inima înâlțîndu-să, nice limba zăticni<n>d. NCCD, 344. B: Era numai ca să purcează, iar din pricina unor oameni răi s-au zăticnit și n-au putut să vie. R. POPESCU. Zise neguțitoriul lui Zina că l-au zăticnit din cale. E 1777, 72^r; cf. IM 1730, 4^r. C: cf. TI (gl.). ♦ (ȚR) A bara căi de acces. Zăpăzi și piatra zăticnesc trecătoarea celor ostași. FN. Etimologie: sl. zatŭknǫti@. Vezi și zăticneală, zăticnire, zăticnitor. Cf. b r ă n i; p r i s e c i.

ZĂTICNIRE s.f. (ȚR) Împiedicare, opreliște. Multe zăticniri și piedici acolo li s-au prins. R. GRECEANU. Tot lucrul și cătră osebitul sfîrșitul său aleargă fără zăticnire. BUCOAVNĂ 1779, 17^v. Etimologie: zăticni. Vezi și zăticneală, zăticni, zăticnitor. Cf. z ă t i c n e a l ă.