3 intrări

35 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ZĂDĂRÍRE s. f. v. zădărâre.

ZĂDĂRÍRE s. f. v. zădărâre.

zădărire s.f. v. zădărîre.

ZĂDĂRÍRE s. f. V. zădărâre.

ZĂDĂRẤRE, zădărâri, s. f. Acțiunea de a zădărî și rezultatul ei. [Var.: zădăríre s. f.] – V. zădărî.

ZĂDĂRẤRE, zădărâri, s. f. Acțiunea de a zădărî și rezultatul ei. [Var.: zădăríre s. f.] – V. zădărî.

ZĂDĂRÍ vb. IV v. zădărî.

ZĂDĂRÎ́, zădărăsc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A întărâta, a provoca pe cineva; a sâcâi, a necăji, a hărțui. ♦ A răscoli, a tulbura. 2. A ațâța focul. [Var.: zădărí vb. IV] – Din bg. zadarjam, sb. zadirati.

zădărâre sf [At: NEAGOE, ÎNV. 156/3 / V: ~rire / Pl: ~ri / E: zădărî] (Înv) 1-2 Zgândărire (2-3).

zădărî v [At: PSALT. 315 / V: (îrg) ~ri, zâd~, (înv) zederî, (reg) zidări, zid~, jidări (Pzi: jidăr) / Pzi: ~răsc și (reg) zâdăr, jâdăr / E: vsl задьрати, задерж] 1 (Îrg; c. i. ființe) A provoca (1). 2 A sâcâi (1). 3 (Fig) A neliniști. 4 (Rar; d. corpuri de armată) A hărțui. 5 (Pop; csnp) A nimici (1). 6 (Olt; c. i. răni, bube etc.) A zgândări (8). 7 (Rar; c. i. foc, flăcări etc.) A ațâța (1).

zădărî vb. IV. tr. 1 A întărîta, a irita pe cineva; a sîcîi, a necăji, a hărțui. Slugile... nu-l mai zădărau (CE. PETR.). ♦ Fig. A răscoli, a tulbura. 2 A înteți focul (răscolind lemnele, cărbunii aprinși). • prez.ind. -ăsc. și zădări vb. IV. /<sl. veche. задьратн.

zădărî vb. IV. tr. 1 A întărită, a irita pe cineva; a sîcîi, a necăji, a hărțui. Slugile... nu-l mai zădărau (CE. PETR.). ♦ Fig. A răscoli, a tulbura. 2 A înteți focul (răscolind lemnele, cărbunii aprinși). • prez.ind. -ăsc. și zădări vb. IV. /<sl. veche. задьатн.

ZĂDĂRÎ, zădărăsc, vb. IV. Tranz. 1. A întărâta, a provoca pe cineva; a sâcâi, a necăji, a hărțui. ♦ A răscoli, a tulbura. 2. A ațâța focul. [Var.: zădărí vb. IV] – Din bg. zadarjam, scr. zadirati.

ZĂDĂRÎ́, zădărăsc, vb. IV. Tranz. (Și în forma zădări) 1. A sîcîi, a necăji, a întărită, a provoca. Slugile... nu-l mai zădărau ca pe-un cîine printre gratii. C. PETRESCU, Î. II 226. El? să îndrăznească... Adeluții mele?... Așteaptă, marțafoiule, să te-nvăț eu a zădărî fetele. ALECSANDRI, T. 964. ◊ Fig. Zaharia Duhu simți zădărîndu-l o nemulțumire, ca zborul unei viespi care-i dă tîrcoale. C. PETRESCU, R. DR. 126. Robinson, a cărui soartă venise într-un punct de hotărîre, zădărîndu-i toată ticna, nu putea să se astîmpere la un loc. DRĂGHICI, R. 297. ♦ (Despre trupe înarmate) A hărțui. În tot cursul verii ne zădărise ei bîntuind tare tîrgulețul nostru Bechetul și împrejmuirile lui. ODOBESCU, S. III 568. 2. Fig. (Cu privire la foc) A răscoli, pentru a înteți și a face să ardă mai bine. A rupt un mănunchi de stuf uscat, zădărînd flăcările, deocamdată leneșe. SADOVEANU, N. F. 69. – Variantă: zădărí vb. IV.

ZĂDĂRÎ́RE, zădărîri, s. f. Acțiunea de a zădărî.

ZĂDĂRẤRE, zădărâri, s. f. Acțiunea de a zădărî. [Var.: zădăríre s. f.]

ZĂDĂRÍ vb. IV. v. zădărî.

ZĂDĂRÎ, zădărăsc, vb. IV. Tranz. 1. A întărâta, a provoca pe cineva; a sâcâi, a necăji pe cineva. ♦ A răscoli, a tulbura. ♦ A ataca pe neașteptate, a hărțui. 2. Fig. A ațâța focul. [Var.: zădărí vb. IV] – Bg. zadirjam, sb. zadirati.

arată toate definițiile

Intrare: zădărire
zădărire
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: zădărâre
zădărâre substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • zădărâre
  • zădărârea
plural
  • zădărâri
  • zădărârile
genitiv-dativ singular
  • zădărâri
  • zădărârii
plural
  • zădărâri
  • zădărârilor
vocativ singular
plural
zădărire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • zădărire
  • zădărirea
plural
  • zădăriri
  • zădăririle
genitiv-dativ singular
  • zădăriri
  • zădăririi
plural
  • zădăriri
  • zădăririlor
vocativ singular
plural
Intrare: zădărî
verb (VT410)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • zădărî
  • zădărâre
  • zădărât
  • zădărâtu‑
  • zădărând
  • zădărându‑
singular plural
  • zădărăște
  • zădăraște
  • zădărâți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • zădărăsc
(să)
  • zădărăsc
  • zădăram
  • zădărâi
  • zădărâsem
a II-a (tu)
  • zădărăști
(să)
  • zădărăști
  • zădărai
  • zădărâși
  • zădărâseși
a III-a (el, ea)
  • zădărăște
  • zădăraște
(să)
  • zădărască
  • zădăra
  • zădărî
  • zădărâse
plural I (noi)
  • zădărâm
(să)
  • zădărâm
  • zădăram
  • zădărârăm
  • zădărâserăm
  • zădărâsem
a II-a (voi)
  • zădărâți
(să)
  • zădărâți
  • zădărați
  • zădărârăți
  • zădărâserăți
  • zădărâseți
a III-a (ei, ele)
  • zădărăsc
(să)
  • zădărască
  • zădărau
  • zădărâ
  • zădărâseră
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • zădări
  • zădărire
  • zădărit
  • zădăritu‑
  • zădărind
  • zădărindu‑
singular plural
  • zădărește
  • zădăriți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • zădăresc
(să)
  • zădăresc
  • zădăream
  • zădării
  • zădărisem
a II-a (tu)
  • zădărești
(să)
  • zădărești
  • zădăreai
  • zădăriși
  • zădăriseși
a III-a (el, ea)
  • zădărește
(să)
  • zădărească
  • zădărea
  • zădări
  • zădărise
plural I (noi)
  • zădărim
(să)
  • zădărim
  • zădăream
  • zădărirăm
  • zădăriserăm
  • zădărisem
a II-a (voi)
  • zădăriți
(să)
  • zădăriți
  • zădăreați
  • zădărirăți
  • zădăriserăți
  • zădăriseți
a III-a (ei, ele)
  • zădăresc
(să)
  • zădărească
  • zădăreau
  • zădări
  • zădăriseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

zădărâre zădărire

etimologie:

  • vezi zădărî
    surse: DEX '09 DEX '98

zădărî zădări

etimologie: