15 definiții pentru provocare

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PROVOCÁRE, provocări, s. f. Acțiunea de a provoca și rezultatul ei; provocație. – V. provoca.

PROVOCÁRE, provocări, s. f. Acțiunea de a provoca și rezultatul ei; provocație. – V. provoca.

provocare sf [At: BARIȚIU, P. A. III, 90 / Pl: ~cări / E: provoca] 1 Incitare a cuiva printr-un act de sfidare, printr-un gest șocant etc. Si: ațâțare (4), instigare, întărâtare, (rar) provocație (1). 2 (Jur; spc) Aducere a cuiva într-o stare de surescitare favorabilă comiterii unei infracțiuni Si: (rar) provocație (2). 3 Chemare la luptă, la o întrecere, la o competiție etc. Si: provocație (3). 4 Cauzare (2). 5 Somare. 6 (Ccr; rar) Somație scrisă Si: (rar) provocație (6). 7 (Spc) Producere intenționată a unui eveniment, proces sau fenomen Si: stârnire, (rar) provocație (7). 8 (Înv; Trs) Referire.

PROVOCÁRE, provocări, s. f. Acțiunea de a provoca. 1. Întărîtare, ațîțare, instigare la acțiuni nesocotite sau necinstite. Bărbatul tînăr și cu profil tăios... o privi cu un fel de provocare. C. PETRESCU, A. 323. 2. Producere artificială a unei boli (folosită uneori în medicină, ca mijloc terapeutic împotriva altei boli). Provocarea unui acces de malarie. 3. Chemare la o întrecere, la o luptă, la o discuție. Le trimise a doua zi o provocare la duel. CAMIL PETRESCU, O. II 349.

PROVOCÁRE s.f. Acțiunea de a provoca și rezultatul ei; (spec.) ațâțare, instigare. [< provoca].

PROVOCÁRE s. f. 1. acțiunea de a provoca. 2. (jur.) aducere a cuiva, prin diverse acțiuni ilicite, într-o stare de tulburare sau emoție favorabilă comiterii unei infracțiuni. 3. producere artificială a unei boli, a unui avort. (< provoca)

*provocațiúne f. (lat. provocátio, -óbis. V. vocațiune). Acțiunea de a provoca. Act pin care provocĭ (saŭ hîrtie care ar conținea cuvinte provocatoare): a răspunde uneĭ provocațiunĭ. – Și -áție, dar maĭ des -áre.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

provocare s. f., g.-d. art. provocării; pl. provocări

provocare s. f., g.-d. art. provocării; pl. provocări

provocáre s. f., g.-d. art. provocării; pl. provocări

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

PROVOCÁRE s. v. raportare, referință, referire.

PROVOCÁRE s. 1. v. instigare. 2. v. asmuțire. 3. sfidare, sfruntare. (Aruncă cuiva o ~.) 4. chemare, invitare. (~ cuiva la luptă.) 5. creare, determinare, pricinuire, producere, stârnire. (~ unei stări de...) 6. cauzare, declanșare, determinare, generare, pricinuire, prilejuire, producere, (rar) provocație. (~ unei puternice reacții.)

PROVOCARE s. 1. ațîțare, incitare, instigare, instigație, întărîtare, stîrnire, tulburare, (rar) incitație, provocație, (pop.) zădărîre. (~ maselor.) 2. asmuțire, ațîțare, întărîtare, stîrnire, (pop.) zădărîre. (~ cîinilor.) 3. sfidare, sfruntare. (Aruncă cuiva o ~.) 4. chemare, invitare. (~ cuiva la luptă.) 5. creare, determinare, pricinuire, producere, stîrnire. (~ unei stări de...) 6. cauzare, declanșare, determinare, generare, pricinuire, prilejuire, producere, (rar) provocație. (~ unei puternice reacții.)

provocare s. v. RAPORTARE. REFERINȚĂ. REFERIRE.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

PROVOCARE. Subst. Provocare, provocație (rar), instigare, instigație, incitare (livr.), incitație (livr.), ațîțare, întărîtare, zgîndărire (fig.), asmuțire, asmuțare (pop.), zădărîre, stîrnire, montare (fig.). Provocator, instigator, incitator (livr.), răzvrătitor (rar), ațîțător. Adj. Provocator, instigator, incitator (livr.), răzvrătitor (rar), ațîțător. Instigat, incitat (livr.), ațîțat, întărîtat, asmuțit, sumuțat (pop.), zâdărît. Vb. A provoca, a instiga, a incita (livr.), a agita (fig.), a ațîța, a întărîta, a zgîndări (fig.), a asmuți. a sumuța (pop.), a zădărî, a stîrni, a monta (fig.). V. amenințare, intrigă, răzvrătire.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

provocare, provocări s. f. (bun.) situație dificilă, dar incitantă, care pune la încercare calitățile, priceperea, îndemânarea cuiva.

Intrare: provocare
provocare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • provocare
  • provocarea
plural
  • provocări
  • provocările
genitiv-dativ singular
  • provocări
  • provocării
plural
  • provocări
  • provocărilor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

provocare, provocărisubstantiv feminin

  • 1. Acțiunea de a provoca și rezultatul ei. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    sinonime: provocație
    • 1.1. Întărâtare, ațâțare, instigare la acțiuni nesocotite sau necinstite. DLRLC DN
      • format_quote Bărbatul tînăr și cu profil tăios... o privi cu un fel de provocare. C. PETRESCU, A. 323. DLRLC
    • 1.2. Producere artificială a unei boli (folosită uneori în medicină, ca mijloc terapeutic împotriva altei boli). DLRLC MDN '00
      • format_quote Provocarea unui acces de malarie. DLRLC
    • 1.3. Chemare la o întrecere, la o luptă, la o discuție. DLRLC
      • format_quote Le trimise a doua zi o provocare la duel. CAMIL PETRESCU, O. II 349. DLRLC
etimologie:
  • vezi provoca DEX '09 DEX '98 DN

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.