Definiția cu ID-ul 938575:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ZĂDĂRÎ, zădărăsc, vb. IV. Tranz. (Și în forma zădări) 1. A sîcîi, a necăji, a întărită, a provoca. Slugile... nu-l mai zădărau ca pe-un cîine printre gratii. C. PETRESCU, Î. II 226. El? să îndrăznească... Adeluții mele?... Așteaptă, marțafoiule, să te-nvăț eu a zădărî fetele. ALECSANDRI, T. 964. ◊ Fig. Zaharia Duhu simți zădărîndu-l o nemulțumire, ca zborul unei viespi care-i dă tîrcoale. C. PETRESCU, R. DR. 126. Robinson, a cărui soartă venise într-un punct de hotărîre, zădărîndu-i toată ticna, nu putea să se astîmpere la un loc. DRĂGHICI, R. 297. ♦ (Despre trupe înarmate) A hărțui. În tot cursul verii ne zădărise ei bîntuind tare tîrgulețul nostru Bechetul și împrejmuirile lui. ODOBESCU, S. III 568. 2. Fig. (Cu privire la foc) A răscoli, pentru a înteți și a face să ardă mai bine. A rupt un mănunchi de stuf uscat, zădărînd flăcările, deocamdată leneșe. SADOVEANU, N. F. 69. – Variantă: zădări vb. IV.