VESELIE, (2) veselii, s. f. 1. Stare de bună dispoziție, de voioșie. 2. Manifestare, comportare care reflectă această stare. ♦ Petrecere veselă cu mâncare și cu băutură. – Din sl. veselije.

vesel, ~ă a [At: CORESI, EV. 45 / Pl: ~i, ~e / E: vsl веселъ] 1 (D. oameni) Care este bine dispus Si: voios (1), (reg) veselos (1). 2 (Pex) Bucuros (1). 3 (Mai ales în limbajul bisericesc) Fericit (1). 4 (Asr; îe) A fi ~ (de cunoștință) A fi încântat (de cunoștință). 5 (D. manifestările oamenilor sau, pan, ale animalelor) Care exprimă bună dispoziție. 6 (Pex; d. manifestările oamenilor sau, pan, ale animalelor) Care exprimă bucurie. 7 (D. oameni) Care face glume, farse etc. Si: glumeț (1). 8 (D. manifestări, creații etc. ale oamenilor) Care provoacă râsul, hazul Si: amuzant, glumeț (3), hazliu (2), poznaș. 9 (D. oameni) Înclinat spre distracții Si: petrecăreț. 10 (D. modul de viață al cuiva) Specific omului petrecăreț. 11 (Fam; irn; de obicei construit cu verbul „a fi”) Care este (ușor) amețit de băutură. 12 (Pex) Care este plăcut vederii Si: desfătător, încântător, (reg) veselos (5). 13 (Pex) Care se petrece într-o atmosferă de bună dispoziție Si: (reg) veselos (6). 14 (Pex) Plin de voie bună Si: (reg) veselos (7).

veseli [At: PSALT. HUR. 55²/16 / Pzi: ~lesc, 3 și: (Mar) vesăle / E: vsl веселити] 1 vr (Pop; adesea cu determinări introduse prin pp „de”, sau, înv, „în”, „întru”, „pre”, îrg, „cu”) A deveni bine dispus Si: a se înveseli. 2 vr (Pop; pex) A manifesta (o mare) bucurie. 3 vr (În limbajul bisericesc; adesea îcr a se bucura) A fi cuprins de fericire. 4 vtf A face să devină bine dispus Si: a amuza (1), a înveseli. 5 vtf (Pex) A produce cuiva bucurie. 6 vr (Rar; urmat de determinări modale) A râde. 7 vt (Bis; înv) A consola (1). 8 vr A-și folosi timpul în mod plăcut, distrându-se, amuzându-se etc. Si: a se distra, a se amuza (3). 9 vr A chefui (1).

veselie sf [At: PSALT. HUR. 3^r/12 / Pl: (19-21) ~ii / E: vsl веселиѥ] 1 (Stare de) bună dispoziție Si: (îvr) veselitură (1). 2 (Pex) (Stare de) bucurie (1) Si: (îvr) veselitură (2). 3 Manifestare care reflectă bună dispoziție Si: (îvr) veselitură (3). 4 (Pex) Manifestare care reflectă bucurie (1) Si: (îvr) veselitură (4). 5 (Înv; îla) De ~ Care glorifică. 6 (Înv; îlav) În (ori întru) ~ sau întru toată ~ia Cu voie bună. 7 (Înv; îal) Cu bucurie deplină. 8-9 (Îvr; îlv) A-i face (cuiva) ~ sau a-și face ~ A (se) înveseli. 10-11 (Îvr; îal) A (se) bucura (1, 7). 12 (Îvr; îe) A-i fi (cuiva) de ~ A-i prilejui (cuiva) mulțumire sufletească. 13 (Îvr; îe) A avea ~ întru … A avea mulțumire deplină de la … 14 (În limbajul bisericesc) Fericire (1). 15 (În limbajul bisericesc) Extaz (1). 16 (Rar; lpl) Manifestări (verbale) care provoacă haz, amuzament etc. 17 (Pex) Ceea ce constituie motivul unei veselii (1) deosebite. 18 (Bot; rar; îc) ~ia-casei Ghețișoară (Begonia sanguinea). 19 Distracție (specifică unei petreceri). 20 Petrecere, de obicei, cu masă mare, cu muzică etc., prilejuită de celebrarea unui eveniment festiv (nuntă, botez etc.) sau de o sărbătoare. 21 (Olt; Trs; pex) Nuntă. 22 (Mun; îs) ~ia tinereții Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 23 (Mun; îas) Melodie după care se execută dansul veselia (22) tinereții.

vesel, -ă adj. 1 (despre ființe) Care este plin de voie bună, bine dispus, voios; bucuros. O fetiță veselă trecea fredonînd un cîntecel. ◊ (despre suflet sau despre inimă) Sînt cu inima veselă, deși m-a spăriat ursul (SADOV.). ◊ Fig. Frunzele tremurau vesele în lumină (SADOV.). ♦ (despre fizionomia, privirea, glasul etc. ale oamenilor sau despre manifestările, acțiunile lor) Care exprimă voie bună, bună dispoziție, voioșie, veselie. îmi doream să văd o față prietenoasă și veselă. ◊ (adv.) Rîdea vesel de toate întîmplările prin care trecuse. ♦ (despre oameni) Care face glume, farse etc. Discuta cu un prieten foarte vesel și se amuza de minune. ♦ (despre manifestări, creații etc. ale oamenilor) Care provoacă hazul, care amuză; care este hazliu, glumeț, poznaș. 2 (despre oameni) Care este înclinat spre distracții; care este petrecăreț. ♦ (despre modul de viață al cuiva) Care este specific omului petrecăreț. Puhoiul de viață veselă (SADOV.). ♦ (fam., iron.) Care este (ușor) amețit de băutură. Venise de la petrecere cam vesel. 3 Ext. Care produce veselie, care înveselește; care este desfătător, plăcut. O grădină veselă îi bucura privirea în fiecare dimineață. Culorile lor sînt mult mai vesele (SIMION.). ◊ (adv.) Focurile vioaie prindeau a luci vesel (SADOV.). 4 Care are loc, care se petrece cu voie bună, în bună dispoziție, într-o atmosferă de veselie; care este plin de voie bună, de voioșie. Azi vă dau o veselă agapă (TOPÎR.). ◊ (adv.) Agripina începuse ziua nici mai vesel, nici mai trist ca alte zile (GAL.). • pl. -i, -e. /<sl. veche веселъ.

veseli vb. IV. refl. 1 (pop.; mai ales cu determ. introduse prin prep. „de”) A deveni vesel, a manifesta bună dispoziție, voie bună sau, ext., bucurie, mulțumire. Se veseli și începu a rîde singur (SADOV.). ♦ (tr.fact.) A face să devină sau să fie vesel, a produce (cuiva) bună dispoziție, voie bună. Vinul veselește inima omului (SADOV.). 2 A-și folosi timpul în mod plăcut, distrîndu-se, amuzîndu-se, chefuind etc.; a se distra, a se amuza, a chefui. Mîncați, beți și vă veseliți (CR.). ◊ (intr.) Tu tot bei și veselești (ALECS.). • prez.ind. -esc. /<sl. veche веселнтн.

veselie s.f. 1 (Stare de) bună dispoziție, (de) voie bună, ext., (de) bucurie; manifestare, comportare care reflectă această stare. Veselia ei era molipsitoare și curînd toată lumea rîdea și se bucura de întîlnire. ◊ (în corelație cu „bucurie”) Să nu ne vie bucurie și veselie cînd vedem vrăjmășii noștri biruiți (VARL.). ◊ (în formule de urare și de salut) Rămîneți în veselie Ca Codreanu-n haiducie (POP.). ◊ expr. Într-o veselie = fără a-și impune limite. A călătorit cît a vrut, într-o veselie. ◊ fig. Priveliștile... par numai o veselie (IORGA). ♦ (la pl.) Gesturi, fapte, vorbe etc. care provoacă haz, amuzament etc. Al tău suflet, a ta minte or gusta veselii (ALECS.). ♦ ext. Ceea ce constituie cauza, motivul unei veselii deosebite. Copilul era veselia casei. 2 Petrecere veselă cu mîncare și cu băutură, prilejuită de celebrarea unui eveniment festiv sau de o sărbătoare; chef, zaiafet. A ținut veselia trei zile și trei nopți (CR.). ♦ spec. (înv., reg.) Nuntă. • pl. -ii. g.-d. -iei. /<sl. veche веселнѥ.

VESELIE, veselii, s. f. 1. Stare de bună dispoziție, de voioșie. ♦ Manifestare, comportare care reflectă această stare. 2. Petrecere veselă cu mâncare și cu băutură. – Din sl. veselije.

VESEL, -Ă, veseli, -e, adj. 1. Care este bine dispus; cu voie bună, voios. Un copil... se învîrtea în jurul lui cînd încoace, cînd încolo, vesel ca un fluture alb lîngă un pom bătrîn. REBREANU, R. I 126. Lume veselă ca astăzi N-am mai pomenit de mult. IOSIF, PATR. 38. ◊ (Prin metonimie) Traiul lumii... Cine vor, aceia lese-l, Dară sufletul mi-i vesel, Tinerețea luminată. EMINESCU, O. I 102. ◊ (Rar, despre animale) Uite, graurii pe luncă, Veseli, fericiți ce sînt! COȘBUC, P. I 264. [Porumbeii] apă veseli c-or gusta. TEODORESCU, P. P. 39. ◊ Fig. Drumul urcă întîi anevoie... pe urmă însă înaintează vesel, neted. REBREANU, I. 9. 2. Care exprimă voie bună, voioșie, bună dispoziție. Glasuri vesele răsună, Zic vioare, – urlă vîntul. IOSIF, PATR. 27. ◊ (Adverbial) Un cucoș... bătu din aripi și trîmbiță vesel în lumina aurie. SADOVEANU, O. I 344. Fata vesel îi zîmbește. CREANGĂ, P. 275. 3. Care aduce veselie, care înveselește; desfătător, plăcut. Mic și vesel: colo-n fund, Uite-l verde și rotund Nucul din grădină. COȘBUC, P. I 261. Deodată perdeaua de codru se dă la o parte: căsuțe vesele se ivesc pe podișul din dreapta. VLAHUȚĂ, O. A. II 165. ◊ (Adverbial) În pădure se făcuse iar liniște, și soarele lumina vesel. SADOVEANU, O. VII 38. Un haiduc trecea prin crîng Singur-singurel cu dorul, Păsările ciripeau, Vesel murmura izvorul. IOSIF, V. 113. 4. Care se face, se petrece cu voie bună, cu voioșie; plin de veselie. Dar azi vă dau o veselă agapă. TOPÎRCEANU, S. A. 3. Trei fecioare... În veselă horă ușoare sălta. ALECSANDRI, P. I 190. Am petrecut două săptămîni vesele. NEGRUZZI, S. I 68.

VESELI, veselesc, vb. IV. Intranz. și refl. A deveni vesel, a petrece (bînd și mîncînd), a se desfăta. V. înveseli. Să ne veselim singuri. SADOVEANU, D. P. 152. Mîncați, beți și vă veseliți. CREANGĂ, P. 232. El tot bea și veselește, Din pahar nu mai gătește. ȘEZ. I 148. Mîndră masă-și întindea Și tot bea și veselea. ALECSANDRI, P. P. 72. ◊ Fig. Am avut un fecioraș; El cum ochii deschidea, Ziua că se veselea. BELDICEANU, P. 93. ♦ Tranz, A face (pe cineva) să fie vesel, voios; a produce (cuiva) bună dispoziție; a distra, a înveseli. Am plecat din casa părintească ca să fac o faptă care să veselească pe tata. ISPIRESCU, L. 299. Rîsu-ți lumea veselește. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 15.

VESELIE, (rar) veselii, s. f. 1. Stare de bună dispoziție, de voie bună (v. voioșie, bucurie); manifestare care dovedește bună dispoziție. Otilia fu de o veselie nebună. CĂLINESCU, E. O. I 87. Cu voi vin florile-n cîmpie Și nopțile cu poezie Și vînturi line, calde ploi, Și veselie. COȘBUC, P. I 91. Cînta de veselie de răsuna castelul tatălui ei. EMINESCU, N. 17. Am asistat prin vis la acea serbare care consacră 20 de ani de existență a societății voastre și am auzit glumele, veseliile, toasturile nenumărate. ALECSANDRI, S. 138. ◊ Loc. adv. (Învechit și popular) În veselie = cu bună dispoziție, cu voioșie, vesel. Pleca în veselie Pe frumoasa lui moșie. ALECSANDRI, P. P. 166. 2. (Concretizat) Persoană sau obiect care înveselește, care bucură. Anton Pann, Nănescu și Chiosea-fiul erau veselia grădinilor lui Deșliu, lui Pastă Breslea. GHICA, S. A. 67. 3. Petrecere (cu mîncare și băutură); ospăț, chef. În odaia cea mare veselia se încinsese iar... Lăutarii, ațîțați de logofăt, cîntau de zor. CAMIL PETRESCU, O. I 111. Trei rînduri de pahare în șir se serviră... Veselia creștea ca o furtună. MIRONESCU, S. A. 110. A ținut veselia trei zile și trei nopți. CREANGĂ, P. 102.

VESEL ~ă (~i, ~e) 1) (despre persoane) Care este bine dispus; care este plin de voie bună; voios; jovial; bucuros. 2) și adverbial (despre manifestările oamenilor) Care manifestă voioșie, bună dispoziție, voie bună; voios; jovial; bucuros. Glasuri ~e. A zâmbi ~. 3) Care înveselește; care aduce dispoziție, voie bună. /<sl. veselu

A SE VESELI mă ~esc intranz. 1) A fi vesel; a fi plin de veselie. 2) A se deda plăcerilor lumești; a consuma timpul în distracții; a se desfăta; a petrece; a se distra; a se amuza. /<sl. veseliti

VESELIE ~i f. 1) Stare de om vesel; voioșie. ◊ În ~ vesel; cu dispoziție bună. 2) Manifestare de om vesel. 3) Petrecere cu mâncare și băutură; chef. [G.-D. veseliei] /<sl. veselije

vesel a. bine dispus. [Slav. VESELŬ, voios].

veselì v. a fi vesel.

veselie f. dispozițiune de a rîde.

înveselésc v. tr. (d. vesel orĭ vsl. veselitĭ). Fac vesel, bucur: era trist, dar s’a înveselit auzind buna veste. V. refl. Mă fac vesel, mă bucur: înveseliți-vă! V. veselesc.

vésel, -ă adj. (vsl. bg. vesel). Nu trist, bucuros, bine dispus: era vesel cînd a auzit c’a cîștigat la loterie. Adv. Cu veselie.

veselésc (mă) v. refl. (d. vesel orĭ vsl. veseliti, a înveseli; sîrb. veseliti se, a se veseli). Mă înveselesc, mă bucur (Vechĭ). Fac chef, petrec în veselie: se veseleaŭ supt un umbrar. – În P. P. și intr.: bem, cîntăm și veselim.

veselíe f. (vsl. veseliĭe, bg. veselie, sîrb. veselĭe, rus. vesélie, vesélĭe). Mare bucurie: l-a apucat veselia cînd a aflat. Chef, petrecere veselă: acolo era mare veselie cu lăutarĭ.

vesel adj. m., pl. veseli; f. veselă, pl. vesele

veseli (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. veselesc, 3 sg. veselește, imperf. 1 veseleam; conj. prez. 1 sg. să veselesc, 3 să veselească

veselie s. f., art. veselia, g.-d. art. veseliei; (manifestări) pl. veselii, art. veseliile (desp. -li-i-)

vesel adj. m., pl. veseli; f. veselă, pl. vesele

veseli (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. veselesc, imperf. 3 sg. veselea; conj. prez. 3 să veselească

veselie s. f., art. veselia, g.-d. art. veseliei; (manifestări) pl. veselii, art. veseliile

vesel adj. m., pl. veseli; f. sg. veselă, pl. vesele

veseli vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. veselesc imperf. 3 sg. veselea; conj. prez. 3 sg. și pl. veselească

veselie s. f., art. veselia, g.-d. art. veseliei; (manifestări) pl. veselii, art. veseliile

VESEL adj. 1. v. glumeț. 2. v. bucuros. 3. voios, (livr.) jovial, (rar) râzăreț, râzător, (pop.) tivilichiu, (înv. și reg.) sămărât, (reg.) chefos, veselos, (Transilv.) vigan, (înv.) libovit, râzăcios, râzând, veget. (O fire ~.) 4. v. amuzant. 5. v. umoristic.

VESELI vb. v. înveseli.

VESELI vb. v. distra.

VESELIE s. 1. voioșie, (livr.) jovialitate, (înv.) veselitură. (Era de o ~ contaminantă.) 2. desfătare, petrecere, (rar) desfăt, (înv.) desfătăciune. (Cu mare ~.) 3. v. haz.

VESEL adj. 1. glumeț, hazliu, poznaș, (pop. și fam.) ghiduș, hîtru, mehenghi, mucalit, ștrengar, șugubăț, (înv. și reg.) șăgaci, (reg., mai ales în Mold.) șăgalnic, (reg.) pozneț, snovos, (Mold.) chisnovat, (Olt.) potcaș, (prin Mold.) prujalnic, prujitor, (prin Olt.) snovelnic, (prin Transilv.) șăncăleț, șăncălos, șodoman, (prin Transilv. și Olt.) șodos, (prin Transilv.) șolomeț, (prin Bucov. și Mold.) șotelnic, (Bucov.) șotios, (Mold.) tămășalnic, (prin Olt.) zgondos, (înv.) poznatec, poznit, zefliu. (E un om tare ~.) 2. bucuros, mulțumit, satisfăcut, voios. (Se duce ~ la lucru.) 3. voios, (livr.) jovial, (rar) rîzăreț, rîzător, (pop.) tivilichiu, (înv. și reg.) sămărît, (reg.) chefos, veselos, (Transilv.) vigan, (înv.) libovit, rîzăcios, rîzînd, veget. (O fire ~.) 4. amuzant, comic, hazliu, nostim, (livr.) ilar, ilariant, (pop.) poznaș, (Transilv., Ban. și Olt.) șod. (O întîmplare ~.) 5. hazliu, umoristic. (Scenetă ~.)

veseli vb. v. ÎNVESELI.

VESELI vb. a se amuza, a se desfăta, a se dispune, a se distra, a se înveseli, a petrece, a rîde, (înv.) a se distrage, a se eglendisi, a libovi. (Ne-am ~ copios pe socoteala lui.)

VESELIE s. 1. voioșie, (livr.) jovialitate, (înv.) veselitură. (Era de o ~ contaminantă.) 2. desfătare, petrecere, (rar) desfăt, (înv.) desfătăciune. (Cu mare ~.) 3. haz, umor. (Plin de ~.)

Vesel ≠ abătut, indispus, întristat, posac, posomorât, trist

A (se) veseli ≠ a (se) întrista

Veselie ≠ întristare, scârbă, tristețe

vesel (-lă), adj. – Bucuros, voios. Sl. veselŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 17; Cihac, II, 453), cf. bg. vesel. – Der. veseli (var. înveseli), vb. (a se bine dispune, a se bucura; a se distra, a petrece), din sl. veseliti; veselie, s. f. (voioșie, bună-dispoziție; înv., petrecere veselă), din sl. veselije; (în)veselitor, adj. (care înveselește, voios); veselos (var. veselnic), adj. (voios, amuzant).