înveseli [At: COD. VOR. 160/9 / Pzi: ~lesc / E: în- + vesel] 1-2 vtr (A face să fie sau) a deveni vesel Si: (îrg) a (se) învoioșa (1-2). 3-4 vtr A (se) bucura. 5 vr A avea bună dispoziție. 6 vr (Pex) A se ospăta. 7 vr (Pex) A petrece în veselie. 8-9 vt (Fig) A face să fie mai puțin (mohorât sau) monoton Si: a însenina, a lumina. 10 vr (Fig; d, cer) A se însenina.

ÎNVESELI (-elesc) I. vb. tr. A face vesel: un soare frumos, o noapte senină mă înveselește (NEGR.); nu știau ce voie să-i facă ca să-l mai înveselească (ISP.). II. vb. refl. 1 A se face veselie ¶ 2 A petrece în veselie: pe cînd ei beau și se înveseleau... odată se despică zidul și se ivi o umbră (ISP.).

ÎNVESELI, înveselesc, vb. IV. Refl. A deveni vesel, voios, bine dispus. Moldovenii, care învățaseră a cunoaște pe Movilă și urau domnia lui asupritoare și jugul totdeauna greu pentru Moldova... se înveseliră cu inima cînd le veni veste și făgăduieli de mîntuire de la Mihai-vodă. BĂLCESCU, O. II 183. Așa-i jocu romînesc Cu strigăt ardelenesc, Cînd l-auz mă-nveselesc! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 359. Ce-a fost veșted înverzește, Ce-i amar se îndulcește, Ce-i mîhnit se-nveselește. ALECSANDRI, P. P. 336. ◊ Intranz. (Popular) Ca garoafa cea frumoasă, Să trăiești, să-nveselești, Ca garoafa să-nflorești! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 108. ♦ Tranz. A face (pe cineva) să fie vesel, voios; a produce (cuiva) bună dispoziție, a distra. Știa să-nveselească pe un tovarăș oricît de posomorît. CARAGIALE, O. III 62. Într-acea carte și-ar găsi locul și întîmplări comice... și petrecerile zgomotoase, care înveselesc viața vînătorească. ODOBESCU, S. III 51. ♦ Tranz. Fig. A face să fie mai puțin mohorît, mai puțin monoton; a deschide. Ici și colo cîte un piersic sălbatic înveselea priveliștea cu crăngile sale de sorcovă roșie. D. ZAMFIRESCU, R. 82.

A ÎNVESELI ~esc tranz. A face să se înveselească; a distra. /în + vesel

A SE ÎNVESELI mă ~esc intranz. A deveni vesel; a se dispune. /în + vesel

înveselì v. a (se) face vesel.

ÎNVESELITOR adj. verb. ÎNVESELI. Care înveselește: acel care anunță Băltărețului această știre înveselitoare era un om între două vîrste (I.-GH.).

înveselésc v. tr. (d. vesel orĭ vsl. veselitĭ). Fac vesel, bucur: era trist, dar s’a înveselit auzind buna veste. V. refl. Mă fac vesel, mă bucur: înveseliți-vă! V. veselesc.

înveseli (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înveselesc, 3 sg. înveselește, imperf. 1 înveseleam; conj. prez. 1 sg. să înveselesc, 3 să înveselească

înveseli (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înveselesc, imperf. 3 sg. înveselea; conj. prez. 3 să înveselească

înveseli vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înveselesc, imperf. 3 sg. înveselea; conj. prez. 3 sg. și pl. înveselească

BONUM VINUM LAETIFICAT COR HOMINIS (lat.) vinul bun înveselește inima omului – „Eclesiastul”, 40, 20.

ÎNVESELI vb. 1. (pop.) a (se) veseli, (înv. și reg.) a (se) învoioșa, (reg.) a (se) îmbucura. (Vestea l-a ~.) 2. v. distra.

ÎNVESELI vb. 1. (pop.) a (se) veseli, (înv. și reg.) a (se) învoioșa, (reg.) a (se) îmbucura. (Vestea l-a ~.) 2. a se amuza, a se desfăta, a se dispune, a se distra, a petrece, a rîde, a se veseli, (înv.) a se distrage, a se eglendisi, a libovi. (Ne-am ~ copios pe socoteala lui.)

A se înveseli ≠ a se indispune

A (se) înveseli ≠ a (se) întrista, a (se) mâhni, a (se) posomorî, a (se) scârbi

Iepurele în culcușul său se înveselește.
(Adică fieștecare în casa sa, în țara sa.)

Ochii se înveselesc și inima rabdă în sec.
(Se zice pentru cei ce nu pot dobîndi ceea ce văd cu mare poftă.)