VESELI, veselesc, vb. IV. Intranz. și refl. A deveni vesel, a petrece (bînd și mîncînd), a se desfăta. V. înveseli. Să ne veselim singuri. SADOVEANU, D. P. 152. Mîncați, beți și vă veseliți. CREANGĂ, P. 232. El tot bea și veselește, Din pahar nu mai gătește. ȘEZ. I 148. Mîndră masă-și întindea Și tot bea și veselea. ALECSANDRI, P. P. 72. ◊ Fig. Am avut un fecioraș; El cum ochii deschidea, Ziua că se veselea. BELDICEANU, P. 93. ♦ Tranz, A face (pe cineva) să fie vesel, voios; a produce (cuiva) bună dispoziție; a distra, a înveseli. Am plecat din casa părintească ca să fac o faptă care să veselească pe tata. ISPIRESCU, L. 299. Rîsu-ți lumea veselește. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 15.