BUCUROS, -OASĂ, bucuroși, -oase, adj. 1. Care este cuprins de bucurie, care reflectă bucuria; p. ext. vesel. ◊ Expr. A fi mai bucuros să... (sau când..., dacă...) = a prefera să... 2. (Adesea adverbial) Care face ceva cu plăcere, din toată inima. ♦ (Adverbial, reg.; ca termen de politețe) Cu plăcere! mă rog! – Bucura + suf. -os.

bucuros, ~oasă [At: M. COSTIN, ap. TDRG / Pl: ~oși, ~oase / E: bucura + -os] 1 a Care încearcă senzația de bucurie Si: fericit, mulțumit, vesel. 2 a (Înv; îe) A fi ~ cuiva A avea simpatie pentru cineva. 3 a (Îe) A fi ~ să... A prefera să.... 4 av Cu plăcere.

bucuros, -oasă adj. 1 (despre oameni; mai ales cu determ. introduse prin prep. „de” sau conj. „că”, „să”) Care este cuprins de bucurie, care reflectă bucurie; voios, vesel. ◊ Expr. A fi mai bucuros să... (sau cînd..., dacă...) = a prefera să Mai bucuros eram cînd m-ai fi chemat la nuntă (CR.). A fi bucuros de oaspeți = a primi cu plăcere musafiri. L-au întrebat de-i bucuros de oaspeți (C. NEGR.). A vedea bucuros pe cineva v. vedea. 2 Care face ceva cu plăcere, cu drag, din toată inima. Nimeni nu o primește bucuros la muncă (AGÂR.). ♦ (ca termen de politețe) Cu plăcere! mă rog! Atunci să ne așezăm la masă... -Bucuros, cumnate (SADOV.). • pl. -oși, -oase. /bucura + -os.

BUCUROS I. adj. 1 Plin de bucurie; vesel, voios ¶ 2 Mulțumit peste măsură: sînt ~ că... (sau de...), îmi pare foarte bine; bun ~, foarte mulțumit; bucuroși de (sau la) oaspeți? primiți (cu plăcere) oaspeți ? II. adv. Cu bucurie; cu multă plăcere, din toată inima [bucura].

BUCUROS, -OASĂ, bucuroși, -oase, adj. 1. Care este cuprins de bucurie, care reflectă bucuria: p. ext. vesel. ◊ Expr. A fi mai bucuros să... (sau când, dacă...) = a prefera să... 2. (Adesea adverbial) Care face ceva cu plăcere, din toată inima. ♦ (Adverbial, reg.; ca termen de politețe) Cu plăcere! mă rog! – Bucura + suf. -os.

BUCUROS, -OASĂ, bucuroși, -oase, adj. (Uneori urmat de determinări introduse prin prep. «de» sau conj. «că», «să») 1. Care este cuprins de bucurie, plin de bucurie, foarte mulțumit; vesel. Și bucuros de jocul vieții năzdrăvan Le voi zîmbi la toate în chipul unei flori. BENIUC, V. 60. Ne-am simțit bucuroși că ne aflăm împreună. SADOVEANU, N. F. 13. Aveai mușterei, de nu erai bucuros. CREANGĂ, P. 109. ◊ Expr. A fi bucuros de oaspeți = a primi cu plăcere musafiri. Bătînd la ușă, l-au întrebat de-i bucuros de oaspeți. NEGRUZZI, S. I 82. A fi mai bucuros să... (sau dacă... sau cînd...) == a prefera să... Osteniți... de spaimele și de greutățile bejeniei și mai bucuroși să sufere ce-o fi să sufere... decît să mai descurce încîlcitele păduri de la Curtea de Argeș la deal, hotărîră să rămînă unde se găseau. GALACTION, O.I 280. Am găsit de cuviință-să te poftesc [la praznic] și pe d-ta... -Bucuros, dragă cumătră, dar mai bucuros eram cînd m-ai fi chemat la nuntă. CREANGĂ, P. 31. ◊ (Întărit prin «bun») Era bună bucuroasă de a putea să scape de zmeu. ISPIRESCU, L. 24. 2. Care face ceva cu plăcere, cu drag, din toată inima. Făcu semne că bucuroasă ar merge cu el oriunde, ci ea e mută. RETEGANUL, P. V 19. I-au pețit fata. Sfînta Duminică i-au dat-o bucuroasă. SBIERA, P. 85. De-o fi una, de-o fi alta... ce e scris și pentru noi. Bucuroși le-om duce toate, de e pace, de-i război. EMINESCU, O. I 146. Eu v-aș primi bucuroasă. ȘEZ. I 263. ◊ (Adverbial) Atuncea să ne așezăm la masă, a hotărît tata. – Bucuros, cumnate, numai cît se cuvine să se așeze mai întîi... cumnata. SADOVFANU, N. F. 14. ◊ (întărit prin «bun») Faceți ceva rînduială!... – Cum să nu, finule, bun bucuros! RETEGANUL, P. I 70. ◊ (Adverbial, Transilv.; formulă de politețe cu care se răspunde celui ce mulțumește pentru ceva) Pentru puțin! n-ai de ce! mă rog! Mulțumesc! -Bucuros!

BUCUROS, -OASĂ, bucuroși, -oase, adj. 1. Care este cuprins de bucurie, care reflectă bucuria; p. ext. vesel. ◊ Expr. (A fi) bucuros de oaspeți = a primi cu plăcere oaspeți. A fi mai bucuros să... (sau cînd..., dacă...) = a prefera să... 2. (Adesea adverbial) Care face ceva cu plăcere, din toată inima. ♦ (Adverbial, reg.; formulă de politețe) Pentru puțin! cu plăcere! mă rog! – Din bucura + suf. -os.

BUCUROS¹ adv. Cu bucurie; cu plăcere; din toată inima. /a (se) bucura + suf. ~os

BUCUROS² ~oasă (~oși, ~oase) Care are bucurie; cuprins de bucurie; jovial; voios; vesel. 2) Care vădește bucurie; plin de bucurie; vesel, jovial; voios. /a (se) bucura + suf. -os

bucuros a. 1. voios, plin de bucurie; 2. care face ceva cu plăcere și tragere de inimă. ║ adv. cu bucurie, cu plăcere.

bucurós, -oásă adj. (d. bucurie). Plin de bucurie, voĭos, vesel: îs bucuros să mor pentru țară.

bucuros adj. m., pl. bucuroși; f. bucuroasă, pl. bucuroase

bucuros adj. m., pl. bucuroși; f. bucuroasă, pl. bucuroase

bucuros adj. m., pl. bucuroși; f. sg. bucuroasă, pl. bucuroase

BUCUROS adj. mulțumit, satisfăcut, vesel, voios. (Se duce ~ la lucru.)

BUCUROS adj. mulțumit, satisfăcut, vesel, voios. (Se duce ~ la lucru.)

Bucuros ≠ abătut, indispus, întristat, supărat, trist

Libenter homines id, quod volunt, credunt (lat. „Oamenii cred bucuros ceea ce doresc”) – De la luliu Cezar au rămas mai multe vorbe vestite, dar aproape toate orale. Dicționarul nostru consemnează: Alea iacta est, Tu quoque, fili mi Brutus?… și altele. Dintre puținele maxime scrise ale lui Cezar (vezi: Veni, vidi, vici) face parte și cea de față, care se găsește în lucrarea sa De bello Gallico (cartea III, cap. 18): Războiul galic. Galii – arată Cezar în acest capitol – sperau să-i învingă pe romani, fiindcă generalul acestora, Sabinus, șovăia să intervină, fiindcă erau lipsiți de alimente, fiindcă urmau să fie atacați și de veneți și fiindcă, de obicei..., oamenii cred bucuros ceea ce rîvnesc. Fraza lui Cezar e citată în sensul că sîntem adesea dispuși să luăm dorințele noastre drept realități. IST.