VESELIE, (2) veselii, s. f. 1. Stare de bună dispoziție, de voioșie. 2. Manifestare, comportare care reflectă această stare. ♦ Petrecere veselă cu mâncare și cu băutură. – Din sl. veselije.

veselie sf [At: PSALT. HUR. 3^r/12 / Pl: (19-21) ~ii / E: vsl веселиѥ] 1 (Stare de) bună dispoziție Si: (îvr) veselitură (1). 2 (Pex) (Stare de) bucurie (1) Si: (îvr) veselitură (2). 3 Manifestare care reflectă bună dispoziție Si: (îvr) veselitură (3). 4 (Pex) Manifestare care reflectă bucurie (1) Si: (îvr) veselitură (4). 5 (Înv; îla) De ~ Care glorifică. 6 (Înv; îlav) În (ori întru) ~ sau întru toată ~ia Cu voie bună. 7 (Înv; îal) Cu bucurie deplină. 8-9 (Îvr; îlv) A-i face (cuiva) ~ sau a-și face ~ A (se) înveseli. 10-11 (Îvr; îal) A (se) bucura (1, 7). 12 (Îvr; îe) A-i fi (cuiva) de ~ A-i prilejui (cuiva) mulțumire sufletească. 13 (Îvr; îe) A avea ~ întru … A avea mulțumire deplină de la … 14 (În limbajul bisericesc) Fericire (1). 15 (În limbajul bisericesc) Extaz (1). 16 (Rar; lpl) Manifestări (verbale) care provoacă haz, amuzament etc. 17 (Pex) Ceea ce constituie motivul unei veselii (1) deosebite. 18 (Bot; rar; îc) ~ia-casei Ghețișoară (Begonia sanguinea). 19 Distracție (specifică unei petreceri). 20 Petrecere, de obicei, cu masă mare, cu muzică etc., prilejuită de celebrarea unui eveniment festiv (nuntă, botez etc.) sau de o sărbătoare. 21 (Olt; Trs; pex) Nuntă. 22 (Mun; îs) ~ia tinereții Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 23 (Mun; îas) Melodie după care se execută dansul veselia (22) tinereții.

veselie s.f. 1 (Stare de) bună dispoziție, (de) voie bună, ext., (de) bucurie; manifestare, comportare care reflectă această stare. Veselia ei era molipsitoare și curînd toată lumea rîdea și se bucura de întîlnire. ◊ (în corelație cu „bucurie”) Să nu ne vie bucurie și veselie cînd vedem vrăjmășii noștri biruiți (VARL.). ◊ (în formule de urare și de salut) Rămîneți în veselie Ca Codreanu-n haiducie (POP.). ◊ expr. Într-o veselie = fără a-și impune limite. A călătorit cît a vrut, într-o veselie. ◊ fig. Priveliștile... par numai o veselie (IORGA). ♦ (la pl.) Gesturi, fapte, vorbe etc. care provoacă haz, amuzament etc. Al tău suflet, a ta minte or gusta veselii (ALECS.). ♦ ext. Ceea ce constituie cauza, motivul unei veselii deosebite. Copilul era veselia casei. 2 Petrecere veselă cu mîncare și cu băutură, prilejuită de celebrarea unui eveniment festiv sau de o sărbătoare; chef, zaiafet. A ținut veselia trei zile și trei nopți (CR.). ♦ spec. (înv., reg.) Nuntă. • pl. -ii. g.-d. -iei. /<sl. veche веселнѥ.

VESELIE, veselii, s. f. 1. Stare de bună dispoziție, de voioșie. ♦ Manifestare, comportare care reflectă această stare. 2. Petrecere veselă cu mâncare și cu băutură. – Din sl. veselije.

VESELIE, (rar) veselii, s. f. 1. Stare de bună dispoziție, de voie bună (v. voioșie, bucurie); manifestare care dovedește bună dispoziție. Otilia fu de o veselie nebună. CĂLINESCU, E. O. I 87. Cu voi vin florile-n cîmpie Și nopțile cu poezie Și vînturi line, calde ploi, Și veselie. COȘBUC, P. I 91. Cînta de veselie de răsuna castelul tatălui ei. EMINESCU, N. 17. Am asistat prin vis la acea serbare care consacră 20 de ani de existență a societății voastre și am auzit glumele, veseliile, toasturile nenumărate. ALECSANDRI, S. 138. ◊ Loc. adv. (Învechit și popular) În veselie = cu bună dispoziție, cu voioșie, vesel. Pleca în veselie Pe frumoasa lui moșie. ALECSANDRI, P. P. 166. 2. (Concretizat) Persoană sau obiect care înveselește, care bucură. Anton Pann, Nănescu și Chiosea-fiul erau veselia grădinilor lui Deșliu, lui Pastă Breslea. GHICA, S. A. 67. 3. Petrecere (cu mîncare și băutură); ospăț, chef. În odaia cea mare veselia se încinsese iar... Lăutarii, ațîțați de logofăt, cîntau de zor. CAMIL PETRESCU, O. I 111. Trei rînduri de pahare în șir se serviră... Veselia creștea ca o furtună. MIRONESCU, S. A. 110. A ținut veselia trei zile și trei nopți. CREANGĂ, P. 102.

VESELIE ~i f. 1) Stare de om vesel; voioșie. ◊ În ~ vesel; cu dispoziție bună. 2) Manifestare de om vesel. 3) Petrecere cu mâncare și băutură; chef. [G.-D. veseliei] /<sl. veselije

veselie f. dispozițiune de a rîde.

veselíe f. (vsl. veseliĭe, bg. veselie, sîrb. veselĭe, rus. vesélie, vesélĭe). Mare bucurie: l-a apucat veselia cînd a aflat. Chef, petrecere veselă: acolo era mare veselie cu lăutarĭ.

veselie s. f., art. veselia, g.-d. art. veseliei; (manifestări) pl. veselii, art. veseliile (desp. -li-i-)

veselie s. f., art. veselia, g.-d. art. veseliei; (manifestări) pl. veselii, art. veseliile

veselie s. f., art. veselia, g.-d. art. veseliei; (manifestări) pl. veselii, art. veseliile

VESELIE s. 1. voioșie, (livr.) jovialitate, (înv.) veselitură. (Era de o ~ contaminantă.) 2. desfătare, petrecere, (rar) desfăt, (înv.) desfătăciune. (Cu mare ~.) 3. v. haz.

VESELIE s. 1. voioșie, (livr.) jovialitate, (înv.) veselitură. (Era de o ~ contaminantă.) 2. desfătare, petrecere, (rar) desfăt, (înv.) desfătăciune. (Cu mare ~.) 3. haz, umor. (Plin de ~.)

Veselie ≠ întristare, scârbă, tristețe