6 intrări

school Articole pe această temă:

84 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TURCÍ, turcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) asimila cu populația turcă (și cu religia mahomedană). ♦ Refl. (Fam.) A se îmbăta. – Din turc.

TURCÍ, turcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) asimila cu populația turcă (și cu religia mahomedană). ♦ Refl. (Fam.) A se îmbăta. – Din turc.

turci [At: R. POPESCU, CM. I, 292 / Pzi: ~rcesc / E: turc] 1-2 vtr A (se) asimila cu populația turcă (22) și, în special, cu religia mahomedană. 3 vt (Pfm) A bate pe cineva. 4 vr (Pfm; fig) A se ameți de băutură Si: a se îmbăta.

TURCÍ, turcesc, vb. IV. Refl. 1. A renunța la naționalitatea sa, adoptînd limba, obiceiurile și (mai ales) religia turcilor; a deveni turc. Dintr-o împrejurare sau dintr-alta, de voie sau de nevoie, s-a turcit. GHICA, A. 18. Dimitrie s-a dus în Crimeea și s-a turcit. BĂLCESCU, O. I 97. Turcește-te, Iancule, și te dă pe legea noastră. MAT. FOLK. 731. ♦ Tranz. A sili pe cineva să adopte limba, obiceiurile și (mai ales) religia turcilor. Prindeau la tineri și-i duceau în țara lor, unde îi turceau și îi băgau în oastea ianicerilor. ISPIRESCU, M. V. 5. Împăratu-i întreba: – Turcit-ați pe Iancu-vodă? MAT. FOLK. 732. 2. (Familiar) A se ameți de băutură, a se îmbăta. În sara aceea mă cam turcisem eu – nu prea eram obișnuit cu vinul. SADOVEANU, O. I 399.

A TURCÍ, turcésc tranz. A face să se turcească. /Din turc

A SE TURCÍ mă ~ésc intranz. A adopta limba, cultura și obiceiurile turcilor; a deveni asemănător cu turcii. /Din turc

Turci m. pl. ramura cea mai civilizată din grupul etnic al Turcomanilor, se așezară în Azia pe ruinele Statului Abasizilor, pătrunseră în sec. XIV în Europa, unde fundară în sec. XV un Stat puternic pe ruinele imperiului bizantin, Stat care ajunse la apogeul său, sub Soliman I.

turcì v. a (se) face turc, a primi religiunea mahomedană: mulți creștini s’au turcit.

TURC, -Ă, turci, -ce, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația Turciei sau este originară de acolo. ◊ Expr. Cum e turcul și pistolul = cum e omul, așa sunt și faptele lui, prietenii lui. Doar nu dau (sau vin) turcii, se spune spre a modera graba neîntemeiată a cuiva. A fi turc (sau ca turcul) = a fi foarte încăpățânat, a nu vrea să înțeleagă, a nu ține seama de nimic. Turcul plătește, se spune despre cineva care este silit să plătească, vrând-nevrând, paguba sau cheltuiala făcută de alții. ♦ P. ext. Persoană de religie mahomedană. 2. Adj. Care aparține Turciei sau turcilor (1), privitor la Turcia sau la turci; turcesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de turci (1). – Din tc. türk.

TÚRCA s. f. art. (Pop.) Capră (I 2), brezaie (1). – Et. nec.[1] corectată

  1. Corectat trimiterea la capră (în original este 3). — gall

TÚRCA s. f. art. (Pop.) Capră (I 2), brezaie (1). – Et. nec.[1] corectată

ȚÚRCĂ1, țurci, s. f. Bețișor ascuțit la ambele capete, cu care se joacă copiii, încercând să-l arunce cât mai departe cu ajutorul altui băț mai lung; jocul la care se folosește acest bețișor. – Cf. ucr., rus. curka.

ȚÚRCĂ2, țurci, s. f. Căciulă mare și mițoasă făcută din blană de oaie țurcană. – Cf. țurcan.

ȚÚRCĂ2, țurci, s. f. Căciulă mare și mițoasă făcută din blană de oaie țurcană. – Cf. țurcan.

turc, ~ă [At: (cca 1550-1580) GCR I, 6/5 / Pl: ~rci, ~rce / E: tc türk] 1-2 sm Persoană care face parte din populația de bază a Turciei sau este originară din Turcia Si: otoman, (înv) osman, osmangiu, osmanlâu, (reg) turcalău (1-2), turcan1 (1-2), turcel1 (1-2), turcoman2 (1-2). 3 sm (Pex) Persoană de religie mahomedană. 4 smp Popor care trăiește în Turcia. 5 sm (Mol; îs) Vânt de la ~ Vânt care bate dinspre Sud. 6 smp (Reg; îs) Boala ~rcilor Ciumă (1). 7 smp (Fam; îe) (Doar) nu dau (sau nu vin) ~rcii sau (ce) au năvălit ~rcii? Se spune pentrua modera graba neîntemeiată a cuiva. 8 smp (Pfm; îe) Parcă te-alungă ~rcii sau parcă-l aleargă ~rcii (ori parcă-l gonesc ~rcii, parcă l-au luat ~rcii la goană), parcă dau ~rcii și tătarii) Se spune cuiva sau despre cineva care e foarte grăbit. 9 sm (Pfm; îe) A fi ~ (sau ca ~ul) A fi foarte încăpățânat. 10 smp (Pfm; îe) (Parcă) se bat ~rcii la gura lui Se spune despre cineva care mănâncă lacom. 11 smp (Pfm; îae) Se spune despre cineva care vorbește foarte repede. 12 sm (Olt; îe) Eu văd ~ul ce gândește Eu știu ce vrei. 13 sm (Trs; îe) A tăia ~ul Se spune despre copii, la scăldat, când își astupă nările apoi se dau în apă adânc. 14 sm (Pfm; îe) ~ul plătește Se spune despre cineva care este nevoit să plătească paguba sau cheltuiala făcută de alții. 15 sm (Reg; pex) Păgân. 16 sm (Reg) Personaj din jocul popular „capra”, înfățișând un bărbat cu fes pe cap, care are rolul de conducător al jocului și pe cel de a strânge banii. 17 smp (Bot; reg) Păpădie (Taraxacum officinale). 18-19 sf, a (Șîs limba ~ă) (Limba) vorbită de turci (4) Si: (rar) turceasca (26-27). 20-27 a Turcesc (1-8).

turcă1 sf [At: LB / V: (reg) tulcă, țu~ / Pl: ~rci, ~rce / E: nct] 1 (Reg; art.; șîs baba ~ca) Obicei practicat de Anul Nou, constând în executarea (pe la casele oamenilor a) unor jocuri cu figuri comice, de către un flăcău mascat în chip de capră, cu clopoței la gât Si: capra. 2 (Reg; pex) Flăcău mascat în capră pentru obiceiul turca1 (1). 3 (Reg) Mască înfățișând un cap de animal sau de pasăre, împodobit cu panglici și mărgele, purtată de personajele din turca1 (1). 4 (Reg; fig; îf țurcă) Femeie îmbrăcată nepotrivit. 5 (Reg; fig; îaf) Femeie fără minte. 6 (Îrg) Stafie. 7 (Reg; în credințele populare) Pasăre fantasmagorică. 8 (Mol) Joc nedefinit mai îndeaproape.

turcesc, ~ească [At: URECHE, L. 123 / V: (îvr) tor~ / Pl: ~ești / E: turc + -esc] 1-2 a Care aparține Turciei sau turcilor (4) Si: otoman, (înv) osman, osmanic, osmanlâu, turc (20-21). 3 a Originar din Turcia Si: otoman, (înv) osman, osmanic, osmanlău, turc (22). 4-5 a Privitor la Turcia sau la turci (4) Si: otoman, (înv) osman, osmanic, osmanlâu, turc (23-24). 6-7 a Caracteristic Turciei sau turcilor (4) Si: otoman, (înv) osman, osmanic, osmanlău, turc (25-26). 8 a Ca al turcilor (4) Si: turc (27). 9 a (Pex) Mahomedan. 10 a (Pop; îs) Dreptate (sau judecată) ~ească Dreptate (sau judecată) arbitrară. 11 a (Pop; îs) Dobândă ~ească Dobândă cămătărească. 12 a (Îs) Cafea ~ească Băutură preparată dintr-o pulbere fină, obținută din boabe de cafea prăjite și măcinate, fiartă în apă cu zahăr. 13 a (Îs) Baie ~ească Baie de abur. 14 a (Pop; îs) Zmeu ~ Zmeu făcut din hârtie legată cu ață în două colțuri și cu o coadă mică de cârpă și care, atunci când se înalță, se clatină mereu Si: turcaleț1. 15 a (Mun; îc) Mere-~ești Varietate de mere lunguiețe, de culoare roșie. 16 a (Reg; îc) Pere-~ești Pere-murgi Cf murg1. 17 a (Înv; îc) Struguri-~ești Varietate de struguri nedefinită mai îndeaproape. 18 a (Îs) Alune ~ești Fructele comestibile ale arbustului Corylus Colurna. 19 a (Îas) Fructele comestibile ale arbustului Corylus tubulosa. 20 a (Îc) Dovleac (sau, pop, bostan)- ~ Varietate de dovleac cu fructul mare, turtit, comestibil Si: dovleac-alb (Cucurbita maxima). 21 a (Îc) Porumb (sau, pop, păpușoi)-~ Varietate de porumb cu știulete gros, format din multe rânduri de boabe de culoare albicioasă. 22 a (Bot; îc) Izmă-~ească Izmă-creață (Mentha suaveolens). 23 a (Mun; îc) Găină-~ească Specie de găină pitică. 24 a (Pfm; îe) A fi ca o (sau cu obraz de) babă ~ească Se spune despre bărbații spâni și cu zbârcituri pe față. 25 a (Fam; îs) Față ~ească Față încruntată. 26-27 sf, a (Rar; șîs limba ~ească) Turca (18-19).

arată toate definițiile

Intrare: turci
verb (VT406)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • turci
  • turcire
  • turcit
  • turcitu‑
  • turcind
  • turcindu‑
singular plural
  • turcește
  • turciți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • turcesc
(să)
  • turcesc
  • turceam
  • turcii
  • turcisem
a II-a (tu)
  • turcești
(să)
  • turcești
  • turceai
  • turciși
  • turciseși
a III-a (el, ea)
  • turcește
(să)
  • turcească
  • turcea
  • turci
  • turcise
plural I (noi)
  • turcim
(să)
  • turcim
  • turceam
  • turcirăm
  • turciserăm
  • turcisem
a II-a (voi)
  • turciți
(să)
  • turciți
  • turceați
  • turcirăți
  • turciserăți
  • turciseți
a III-a (ei, ele)
  • turcesc
(să)
  • turcească
  • turceau
  • turci
  • turciseră
Intrare: turc (adj.)
turc1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A10)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • turc
  • turcul
  • turcu‑
  • turcă
  • turca
plural
  • turci
  • turcii
  • turce
  • turcele
genitiv-dativ singular
  • turc
  • turcului
  • turce
  • turcei
plural
  • turci
  • turcilor
  • turce
  • turcelor
vocativ singular
plural
Intrare: turc (s.m.)
substantiv masculin (M13)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • turc
  • turcul
  • turcu‑
plural
  • turci
  • turcii
genitiv-dativ singular
  • turc
  • turcului
plural
  • turci
  • turcilor
vocativ singular
  • turcule
  • turce
plural
  • turcilor
Intrare: turca (dans)
turcă2 (pl. -i) substantiv feminin
substantiv feminin (F46)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • turcă
  • turca
plural
  • turci
  • turcile
genitiv-dativ singular
  • turci
  • turcii
plural
  • turci
  • turcilor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F46)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țurcă
  • țurca
plural
  • țurci
  • țurcile
genitiv-dativ singular
  • țurci
  • țurcii
plural
  • țurci
  • țurcilor
vocativ singular
plural
Intrare: țurcă (băț)
substantiv feminin (F46)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țurcă
  • țurca
plural
  • țurci
  • țurcile
genitiv-dativ singular
  • țurci
  • țurcii
plural
  • țurci
  • țurcilor
vocativ singular
plural
Intrare: țurcă (căciulă)
substantiv feminin (F46)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țurcă
  • țurca
plural
  • țurci
  • țurcile
genitiv-dativ singular
  • țurci
  • țurcii
plural
  • țurci
  • țurcilor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

turci

  • 1. A (se) asimila cu populația turcă (și cu religia mahomedană).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: păgâni attach_file 5 exemple
    exemple
    • Dintr-o împrejurare sau dintr-alta, de voie sau de nevoie, s-a turcit. GHICA, A. 18.
      surse: DLRLC
    • Dimitrie s-a dus în Crimeea și s-a turcit. BĂLCESCU, O. I 97.
      surse: DLRLC
    • Turcește-te, Iancule, și te dă pe legea noastră. MAT. FOLK. 731.
      surse: DLRLC
    • Prindeau la tineri și-i duceau în țara lor, unde îi turceau și îi băgau în oastea ianicerilor. ISPIRESCU, M. V. 5.
      surse: DLRLC
    • Împăratu-i întreba: – Turcit-ați pe Iancu-vodă? MAT. FOLK. 732.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • turc
    surse: DEX '98 DEX '09

turca (dans) turcă țurcă

etimologie:

turc (adj.)

  • 1. Care aparține Turciei sau turcilor, privitor la Turcia sau la turci.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX sinonime: turcesc attach_file 2 exemple
    exemple
    • Un agă turc consimțise să asiste la ceremonia de instalare. IORGA, L. I 331.
      surse: DLRLC
    • La mal ne întîmpină mai mulți ofițeri turci. BART, S. M. 21.
      surse: DLRLC

etimologie:

turc, -ă (persoană) turcă

  • 1. Persoană care face parte din populația Turciei sau este originară de acolo.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX diminutive: turculeț attach_file 3 exemple
    exemple
    • Decît roabă turcilor, Mai bin’ hrană peștilor. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 496.
      surse: DLRLC
    • (cu sens) colectiv Frate, te-ai luptat bine cu turcul!... și l-a bătut pe umeri. CAMIL PETRESCU, O. II 89.
      surse: DLRLC
    • (cu sens) colectiv Zvonul ajungea pînă-n țara turcului. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 491.
      surse: DLRLC
    • 1.1. prin extensiune Persoană de religie mahomedană.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 1.2. expresie Parcă se bat turcii la gura lui = parcă se bat calicii la gura lui.
      surse: DLRLC
    • 1.3. expresie Cum e turcul și pistolul = cum e omul, așa sunt și faptele lui, prietenii lui.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 1.4. expresie Doar nu dau (sau vin) turcii, se spune spre a modera graba neîntemeiată a cuiva.
      surse: DEX '09 DLRLC attach_file un exemplu
      exemple
      • Da stai un pic, tovarășe, ce naiba?! Nu dau turcii! GALAN, B. I 28.
        surse: DLRLC
    • 1.5. expresie A fi turc (sau ca turcul) = a fi foarte încăpățânat, a nu vrea să înțeleagă, a nu ține seama de nimic.
      surse: DEX '09 DLRLC attach_file un exemplu
      exemple
      • E ca turcul... nu vrea să știe de nimic. PAMFILE, S. T. 85.
        surse: DLRLC
    • 1.6. expresie Turcul plătește, se spune despre cineva care este silit să plătească, vrând-nevrând, paguba sau cheltuiala făcută de alții.
      surse: DEX '09 DLRLC
  • comentariu Pentru feminin se folosește de regulă forma turcoaică.
    surse: DEX '09

etimologie:

țurcă (băț)

  • 1. Bețișor ascuțit la ambele capete, cu care se joacă copiii, încercând să-l arunce cât mai departe cu ajutorul altui băț mai lung; jocul la care se folosește acest bețișor.
    surse: DEX '09 DLRLC sinonime: climpuș attach_file 2 exemple
    exemple
    • De-a țurca ne-am jucat. STANCU, D. 220.
      surse: DLRLC
    • Lăncile lor... îi azvîrleau pe sus ca pe niște țurci. VISSARION, B. 44.
      surse: DLRLC

etimologie:

țurcă (căciulă)

  • 1. Căciulă mare și mițoasă făcută din blană de oaie.
    exemple
    • S-au îmbrăcat în niște sumăiașe și cu țurci pe cap. SBIERA, P. 113.
      surse: DLRLC
    • Și-n cap [avea] o țurcă flocoasă. ODOBESCU, S. I 65.
      surse: DLRLC
    • Pe-ai lor umeri poartă glugă, la brîu paloș și pe frunte... se coboară-o neagră țurcă. ALECSANDRI, P. I 33.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • cf. țurcan
    surse: DEX '09