4 intrări

52 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TICĂÍT2, -Ă, ticăiți, -te, adj. (Despre oameni) 1. Care lucrează încet, fără spor; mocăit. 2. (Pop.) Nenorocit, necăjit; sărman, năpăstuit. – V. ticăi2.

TICĂÍT2, -Ă, ticăiți, -te, adj. (Despre oameni) 1. Care lucrează încet, fără spor; mocăit. 2. (Pop.) Nenorocit, necăjit; sărman, năpăstuit. – V. ticăi2.

TICĂÍT1, ticăituri, s. n. Faptul de a ticăi1; bătaie, sunet ritmic al ceasornicului; zvâcnire, palpitare a inimii. – V. ticăi1.

ticăit2, ~ă [At: MOXA, 393/8 / Pl: ~iți, ~e / E: ticăi2] (Reg) 1-2 smf, a (Persoană) care lucrează încet și fără spor Si: (reg) mocăit, mocoșit, ticală (3). 3-4 smf, a (Persoană) care reacționează cu întârziere Si: bleg, (reg) ticală (4). 5-6 smf, a (Pex) (Persoană) care nu este în stare să facă ceva Si: nevrednic, (îrg) ticălos (8-9). 7-8 smf, a Ticălos (1-2). 9 a (D. viață, modul de trai) Plin de supărări, de amărăciuni Si: amărât. 10 a (D. oameni și manifestările lor) Mizerabil. 11 a (D. oameni și manifestările lor) Care exprimă răutate, josnicie Si: (îrg) ticălos (13). 12 a Zgârcit.

ticăit1 sn [At: DDRF / Pl: ~uri / E: ticăi1] 1 Sunet ritmic, caracteristic emis în timpul funcționării ceasornicului Si: (pfm) tăcăit (2), tâcâială (1), (îvr) tăcăitură (2), tâcâire (1). 2 Palpitație a inimii Si: zvâcnire, (pfm) tăcăit (3), tâcâială (2), tâcâit, (reg) ticăitură (2), (îvr) tăcăitură (3), tâcâire (2).

TICĂÍT1, ticăituri, s. n. Faptul de a ticăi1; bătaie, sunet ritmic al ceasornicului; zvâcnire, palpitare a inimii. – V. ticăi1.

TICĂÍT2, -Ă, ticăiți, -te, adj. 1. Care lucrează încet (și fără spor); mocăit. Sculîndu-se, Mihu era mai ursuz decît totdeauna și se mișca ticăit și fără nici o treabă prin casă. SLAVICI, N. I 106. Am văzut destui bărbați mult mai ticăiți... decît cea mai bicisnică femeie. CREANGĂ, P. 141. 2. (Învechit și popular) Nenorocit, necăjit; sărman, năpăstuit. Se puse pe gînduri și cugetă la această ticăită de lume. ISPIRESCU, U. 21. Să n-aibi milă, că nici de tine nimeni nu va avea milă, cînd te vor vedea înfrînt și ticăit! ODOBESCU, S. I 67. Căutară să ajute pe ticăiții lor frați. BĂLCESCU, O. II 126. ◊ (Substantivat) Cum îmi prăpădiși floarea împărăției mele, ticăitule și becisnicule? ISPIRESCU, M. V. 31. Ticăita, vai de ea, Șade într-un vîrf de nuia, Nu se teme c-o cădea (Aluna). GOROVEI, C. 11.

TICĂÍT1, ticăituri, s. n. Faptul de a ticăi1; zvîcnire, palpitare a inimii. Și-a ascultat fără voie ticăitul spornic al inimii. GALAN, Z. R. 230. Bătaia ceasornicului. Atunci vedea pentru întîia oară un ceasornic. Îi ascultă ticăitul. ARDELEANU, D. 56.

TICĂÍT ~uri n. Zgomot ritmic produs de un obiect care ticăie (ceasornic, inimă etc.). /v. a ticăi

TICĂIT adj. (Ban.) Mocăit, mocoșit. Tikĕit. AC, 374. Etimologie: ticăi. Vezi și ticală, ticăi.

ticăit n. fapta de a ticăi: ticăitul inimei. [V. ticăi].

ticăit n. mizer, nenorocit: ticăitul Domn BĂLC. această ticăită de lume Isp. [Participiu dintr’un verb ticăi, de origină necunoscută].

ticăít, -ă adj. Vechĭ. Azĭ vest. Nenorocit: se văĭcărea în sine ticăita de ștucă (VR. 1913, 7-8, 51). Păcătos. Est. Mocoșit, mocăit, încet și prost la lucru.

TICĂÍ1, pers. 3 ticăie, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ceasornice) A emite un sunet ritmic caracteristic în timpul funcționării; a face tic-tac. 2. (Despre inimă) A bate tare (sub efectul unei emoții puternice); a zvâcni, a palpita. – Tic1 + suf. -ăi.

TICĂÍ1, pers. 3 ticăie, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ceasornice) A emite un sunet ritmic caracteristic în timpul funcționării; a face tic-tac. 2. (Despre inimă) A bate tare (sub efectul unei emoții puternice); a zvâcni, a palpita. – Tic1 + suf. -ăi.

TICĂÍ2, ticăiesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Pop.) A lucra încet, fără spor; a se mocăi. – Et. nec.

ticăi2 [At: CORESI, EV. 245 / V: (înv) ~ăci, (reg) ~ăli / Pzi: ~esc / E: ns cf ticală] 1 vi (Reg) A lucra încet, fără spor Si: (reg) a se mocăi, a se mocoși. 2-3 vir (Îrg) A suferi.

ticăi1 vi [At: DDRF / Pzi: 3 ~ește, ~e / E: tic1 + -ăi] 1 (D. ceasornice) A emite un sunet ritmic, caracteristic în timpul funcționării Si: (pfm) a tăcăi (2), a tâcâi (1). 2 (D. inimă) A bate tare (din cauza unei emoții puternice) Si: a palpita, a zvâcni, (pfm) a tăcăi (3), a tâcăi (2), (reg) a tăcâti.

TICĂÍ2, ticăiesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Rar) A lucra încet, fără spor; a se mocăi. – Et. nec.

TICĂÍ2, ticăiesc, vb. IV. Refl. 1. (Rar) A lucra încet și fără mult spor, a se mocăi. 2. (Învechit și popular) A se zbuciuma, a se frămînta, a se văita. Începu a-și frînge mîinile de durere și a se ticăi, de-i plîngeai de milă. ISPIRESCU, M. V. 31.

TICĂÍ1, ticăiesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre inimă) A bate tare (sub efectul unei emoții puternice); a zvîcni, a palpita. Parcă mie nu-mi ticăie inima? DUMITRIU, P. F. 12. Dar dacă n-o vrea? întrebă Vitalia cu inima ticăind. STĂNOIU, C. I. 206. 2. (Despre ceasornice) A emite un sunet ritmic, caracteristic mașinăriei în funcție; a face tic-tac. Un ceasornic pe un scrin mai ticăia ca o inimă bolnavă. ANGHEL-IOSIF, C. L. 79. – Variantă: tîcîí (ISPIRESCU, L. 60) vb. IV.

arată toate definițiile

Intrare: ticăit (adj.)
ticăit (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ticăit
  • ticăitul
  • ticăitu‑
  • ticăi
  • ticăita
plural
  • ticăiți
  • ticăiții
  • ticăite
  • ticăitele
genitiv-dativ singular
  • ticăit
  • ticăitului
  • ticăite
  • ticăitei
plural
  • ticăiți
  • ticăiților
  • ticăite
  • ticăitelor
vocativ singular
plural
Intrare: ticăit (s.n.)
ticăit (fapt; -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ticăit
  • ticăitul
  • ticăitu‑
plural
  • ticăituri
  • ticăiturile
genitiv-dativ singular
  • ticăit
  • ticăitului
plural
  • ticăituri
  • ticăiturilor
vocativ singular
plural
Intrare: ticăi (bate)
verb (V343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • ticăi
  • ticăire
  • ticăit
  • ticăitu‑
  • ticăind
  • ticăindu‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • ticăie
(să)
  • ticăie
  • ticăia
  • ticăi
  • ticăise
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • ticăie
(să)
  • ticăie
  • ticăiau
  • ticăi
  • ticăiseră
verb (V408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • tâcâi
  • tâcâire
  • tâcâit
  • tâcâitu‑
  • tâcâind
  • tâcâindu‑
singular plural
  • tâcâiește
  • tâcâiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • tâcâiesc
(să)
  • tâcâiesc
  • tâcâiam
  • tâcâii
  • tâcâisem
a II-a (tu)
  • tâcâiești
(să)
  • tâcâiești
  • tâcâiai
  • tâcâiși
  • tâcâiseși
a III-a (el, ea)
  • tâcâiește
(să)
  • tâcâiască
  • tâcâia
  • tâcâi
  • tâcâise
plural I (noi)
  • tâcâim
(să)
  • tâcâim
  • tâcâiam
  • tâcâirăm
  • tâcâiserăm
  • tâcâisem
a II-a (voi)
  • tâcâiți
(să)
  • tâcâiți
  • tâcâiați
  • tâcâirăți
  • tâcâiserăți
  • tâcâiseți
a III-a (ei, ele)
  • tâcâiesc
(să)
  • tâcâiască
  • tâcâiau
  • tâcâi
  • tâcâiseră
Intrare: ticăi (lucra)
verb (V408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • ticăi
  • ticăire
  • ticăit
  • ticăitu‑
  • ticăind
  • ticăindu‑
singular plural
  • ticăiește
  • ticăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • ticăiesc
(să)
  • ticăiesc
  • ticăiam
  • ticăii
  • ticăisem
a II-a (tu)
  • ticăiești
(să)
  • ticăiești
  • ticăiai
  • ticăiși
  • ticăiseși
a III-a (el, ea)
  • ticăiește
(să)
  • ticăiască
  • ticăia
  • ticăi
  • ticăise
plural I (noi)
  • ticăim
(să)
  • ticăim
  • ticăiam
  • ticăirăm
  • ticăiserăm
  • ticăisem
a II-a (voi)
  • ticăiți
(să)
  • ticăiți
  • ticăiați
  • ticăirăți
  • ticăiserăți
  • ticăiseți
a III-a (ei, ele)
  • ticăiesc
(să)
  • ticăiască
  • ticăiau
  • ticăi
  • ticăiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

ticăit (adj.)

etimologie:

ticăit (s.n.)

etimologie:

ticăi (bate) tâcâi

  • 1. (Despre ceasornice) A emite un sunet ritmic caracteristic în timpul funcționării; a face tic-tac.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file un exemplu
    exemple
    • Un ceasornic pe un scrin mai ticăia ca o inimă bolnavă. ANGHEL-IOSIF, C. L. 79.
      surse: DLRLC
  • 2. (Despre inimă) A bate tare (sub efectul unei emoții puternice).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: bate palpita zvâcni attach_file 2 exemple
    exemple
    • Parcă mie nu-mi ticăie inima? DUMITRIU, P. F. 12.
      surse: DLRLC
    • Dar dacă n-o vrea? întrebă Vitalia cu inima ticăind. STĂNOIU, C. I. 206.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Tic + sufix -ăi.
    surse: DEX '09 DEX '98

ticăi (lucra)

etimologie: