TATĂ, tați, s. m. 1. Bărbat care are copii; nume pe care i-l dau acestui bărbat copiii săi când i se adresează sau când vorbesc despre el ori pe care și-l dă el însuși când vorbește cu copiii săi; taică, părinte, tătân, babacă. ◊ Tată de familie = bărbat care are copii pe care îi crește; cap de familie. Tată mare sau tata-moșu = bunic. Tată vitreg = al doilea soț al unei femei în raport cu copiii ei dintr-o căsătorie anterioară. Tată bun = tată adevărat. ◊ Loc. adj. Din tată în fiu = transmis de-a lungul generațiilor, prin descendență directă, din generație în generație. ◊ Expr. Calcă pe urmele lui tată-său, se spune despre cel care seamănă cu tatăl său în apucături și obiceiuri (rele). Bucățică ruptă tată-său sau tată-său în picioare, se spune despre un copil care seamănă perfect tatălui său. Se leapădă și de tată-său sau vinde și pe tată-său, se zice despre un om rău, lipsit de scrupule. Unde dă tata, crește carnea, se spune când părintele își pedepsește copiii pentru binele lor. Măi tată! exclamație de uimire sau de satisfacție. 2. (La vocativ) Termen cu care se adresează cineva unui copil (sau unei persoane tinere străine) pentru a marca un raport de familiaritate și de simpatie. 3. (Uneori determinat prin „socru”) Nume dat de ginere sau de noră socrului. 4. (Fam.) Nume dat unui bărbat (mai în vârstă) în semn de respect sau de afecțiune. ♦ (Pe lângă un nume de persoană) Nume dat unui bărbat considerat ca strămoș, ca fondator al unei dinastii, al unui neam etc. 5. (În credința creștină) Dumnezeu, creatorul lumii. ◊ Tatăl nostru = numele unei rugăciuni creștine. ◊ Expr. (A ști) ca (pe) Tatăl nostru = (a ști) foarte bine, pe de rost, fără greșeală. 6. Fig. (Fam.) Creator, făuritor, fondator. 7. Fig. (Glumeț) Cel care întrupează cele mai înalte calități, care este deasupra altora, îi covârșește pe toți. [Nom. sg. art.: tata și tatăl, gen.-dat. sg.; tatii și tatei] – Lat. tata.

ȚAȚĂ, țațe, s. f. 1. (Pop.) Mătușă. ♦ Termen de respect cu care cineva se adresează (la țară) unei surori mai mari sau unei femei mai în vârstă; lele. 2. (Pop.) Termen alintător dat de un bărbat femeii iubite; mândră. 3. (Peior.) Epitet pentru o femeie vulgară, lipsită de gust și de finețe; mahalagioaică. – Din ngr. tsátsa.

ȚÂȚĂ, țâțe, s. f. 1. (Pop.) Sân, mamelă. ◊ Loc. adj. De țâță = (despre copii) sugar. ◊ Loc. adv. La țâță = la sân, la piept. ◊ Expr. A da țâță = a da să sugă, a alăpta. A avea țâță = a avea lapte suficient pentru a-și alăpta copilul. 2. Gurguiul urciorului, prin care se bea apă. 3. (Pop.) Celulă în care se dezvoltă matca albinelor. 4. Compuse: (Bot.) țâța-caprei = a) barba-caprei; b) plantă erbacee cu frunzele alungite, cu florile galbene-aurii (Tragopogon pratensis); țâța-oii = a) degetar; b) ciuboțica-cucului; țâța-vacii = a) varietate de viță-de-vie care produce struguri cu boabe lunguiețe, cărnoase; razachie (Vitis); b) ciuboțica-cucului; c) plantă erbacee cu frunzele dispuse în rozetă și cu florile galbene, așezate în umbele la vârful tulpinii (Primula elatior); țâța-fiului = plantă de munte cu rizom scurt și gros, tulpină înaltă, frunze ovale și flori roșii (Polygonum bistorca); țâța-mielului = urechelniță; țâța-oilor = arnică. – Lat. *titia.

anghelină¹ sf [At: (a. 1749) ap. GCR II, 45 / E: An(h)elina] (Bot) Plantă erbacee din familia primulaceelor, cu tulpina cilindrică (de 10-30 cm înălțime), cu frunze lunguiețe, verzi pe partea superioară și albe-făinoase pe cea inferioară, și flori roșii- violete dispuse în umbele; crește pe pășunile umede din regiunea alpină, prin iunie- iulie Si: anglici, țâța-vacii (Primula longiflora).

barbă sf [At: VARLAAM, C. II, 50 / Pl: bărbi, (înv) ~be / E: lat barba] 1 Părul care crește la bărbați pe bărbie, pe gât și pe obraji. 2 (Pfm; îe) A trage nădejde ca spânul de ~ A nădăjdui (la) ceva ce nu se poate realiza niciodată. 3 (Pfm; îe) A râde în ~ A râde în sine (cu răutate). 4 (Pfm; îlav) Când mi-o crește iarbă-n ~! Niciodată. 5 (Pfm; îe) A purta gâscă în ~ (sau a-i ieși brânza în ~) A(-i) încărunți (cuiva) barba (1). 6 (Îe) A-și da ~a pe mâna altuia A se lăsa la discreția altuia. 7 (Pfm; îe) A face dâră (drum) prin ~ A deschide calea. 8 (Pfm; îae) A stabili un obicei. 9 (Pfm; îe) A șopti în ~ A spune ceva numai pentru sine, încet. 10 (Pfm; d. o anecdotă; îe) A avea ~ A fi veche și cunoscută. 11 (Pfm; îe) A pune o ~ cuiva A înșela. 12 (Pfm; îe) A pune (sau a trage) bărbi A minți. 13 (Pfm; îe) A se trage de ~ (cu cineva) A fi bun prieten. 14 (Îc) ~-cot sau Statu-palmă-~-cot Pitic din basme. 15 (Reg; îs) ~ba lui Dumnezeu Suprafață foarte mică, cultivată cu grâu, nesecerată. 16 (Îs) ~ albastră Bărbat care schimbă mereu nevestele. 17 (Bot; îc) ~ba-boierului Planta labiată Ajuga laxmanni. 18 (Bot; reg; îae) Vineriță (Ajuga reptans). 19 (Bot; reg; îc) ~ba-boierului (sau ~ba-leului) Chica-voinicului (Nigella dmascena). 20 (Bot; reg; îc) ~ba bradului (sau ~ba copacilor, ~ba-împăratului, ~ba-ursului) Mătreața-brazilor (Usnea). 21 (Bot; reg; îc) ~ba popii (sau, reg, ~ba caprei, ~ba țapului) Planta rozacee Aruncus vulgaris. 22 (Bot; reg; îc) ~ba-caprei Bărboasă (.Botriochloa ischaemum). 23 (Bot; reg; îae) Ciuperca necomestibilă Calocera viscosa. 24 (Bot; reg; îae) Merișor (Buxus sempervirens). 25 (Bot; reg; îae) Crețișoară (Dryodron coralloides). 26 (Bot; reg; îae) Crețușcă (Filipendula ulmaria). 27 (Bot; reg; îae) Aglică (Filipendula vulgaris). 28 (Bot; reg; îae) Gheață (Cryophytum cristallinum). 29 (Bot; reg; îae) Bureți-de-veveriță (Ramaria botrytis). 30 (Îae) Planta Ramaria flava. 31 (Bot; reg; îae) Brustan (Telekia speciosa). 32 (Bot; reg; îc) ~ba-ciutei Iarba-fiarelor (Cynancum vincetoxicum). 33 (Bot; reg; îc) ~ba-cucului Poroinic (Orchis). 34 (Bot; reg; îc) ~ba-dracului Torțel (Cuscuta epithymum). 35 (Reg; îc) ~ba-împăratului Neghină (Agosthema githago). 36 (Bot; reg; îae) Lalea-pestriță (Fritillaria imperialis). 37 (Bot; reg; îae) Flocoșele (Lychnis coronaria). 38 (Îae) Planta Mirabilis Jalapa. 39 (Bot; reg; îae) Zorele (Pharbitis purpurea). 40 (Reg; îae) Planta violacee Viola tricolor. 41 (Bot; reg; îc) ~ba-lui-Aron Rodul-pământului (Arum maculatum). 42 (Bot; reg; îc) ~ba-lupului Planta compozită Crepis biennis. 43 (Bot; reg; îae) Sunătoare (Crepis foetida). 44 (Bot; reg; îae) Gălbenoasă (Crepis biennis). 45 (Bot; reg; îc) ~ba-sasului Ferigă (Dryopteris filix-mass). 46 (Bot; reg; îae; șîc ~ba-ursului) Coada-calului (Equisetum arvense). 47 (Bot; reg; îc) ~ba-lui-Tatin (sau ~ba-tatei, -întăritoare) Tătăneasă (Symphitum officinale). 48 (Îc) ~ba-ungurului Planta Dianthus spiculifolius Si: (reg) căsuțe-albe. 49 (Bot; reg; îae) Garoafe-de-munte (Dianthus superbus). 50 (Bot; reg; îc) ~ba-ursului Coada-calului. 51 (Bot; reg; îc) ~-ungurească Ochii-șoricelului (Saxifraga adscendens). 52 Țepii de la spicele cerealelor. 53 Bărbie. 54 (Pop; îe) A da banii prin ~ A freca de bărbie primii bani încasați într-o zi sau la o afacere, pentru a avea noroc. 55 (Ban) Vârful dinainte al trupiței plugului.

ta² sm vz tată

tată sm [At: PSALT. HUR. 38^v/15 / V: ta², (îvp) tătâne, (îrg) tătân, tătine / Art.: ~ta, ~l, (îrg) ~tul, (reg) ~le, ~tele / G-D: ~lui, ~tii, ~tei, (îvr) ~lu, (reg) ~tului, lui ~l / Vc: ~, (reg) ~to, ~tule / Pl: tați / E: ml tata] 1 Bărbat care are copii. 2 Termen folosit de cineva pentru a vorbi cu (sau despre) un tată (1) Si: (fam) tati, tataie (1), (reg) babacă, neicuță, niuniuț, taică. 3 (Înv; îs) ~ de familie Cap de familie. 4 (Reg; îs) Nume de ~ Nume de familie. 5 (Reg; îs) ~ta săracilor Tutore al orfanilor. 6 (Reg; îs) ~ de salcă Amantul unei femei considerat în raport cu copiii acesteia. 7-8 (Îljv) Dinspre (sau, înv, despre) ~ (Care se află) în linie paternă. 9 (Îlav) Din ~ în fiu (sau prunc) sau (reg) de la ~ la (ori pe) fiu (ori prunc) sau de pe ~ pe fiu Din generație în generație. 10 (Pfm; d. copii; îe) A fi bucățică ruptă ~-său sau ~-său în picioare ori izbit capul lui ~-său A semănă leit cu tatăl său. 11 (Pfm; îe) A călca pe (sau în) urmele lui ~-său A semăna cineva cu tatăl său în apucături și obiceiuri (mai ales rele). 12 (Pop; îe) A dormi somnul ~tii A dormi somnul de veci. 13 (Pop; îe) A trimite (pe cineva) de la dracul la ~-său A trimite pe cineva de colo-colo. 14 (Pfm; îe) A căuta pe dracul și a găsi pe ~-său sau a scăpa de dracul și a da peste ~-său A intra singur într-un pericol mare. 15 (Pfm; îe) A cere cât dracul pe ~-său sau a cere pe dracul și pe ~-său A cere o sumă exorbitantă. 16 (Pop; îe) Să fie de sufletul ~tii Exclamație de consolare pe care o spune cineva când suferă o pagubă sau când este silit să facă un dar. 17 (Reg; rar; îs) ~ de paie Bărbat care nu se impune în familie. 18 (Reg; îc) ~l-pădurii sau mareș-~ Personaj din mitologia populară, având trăsăturile mamei-pădurii Si: (reg) pădurar, păduroi. 19 (Bot; reg; îc) Iarba~ lui și barba ~tii (1) Tătăneasă (1) (Symphytum officinale). 20 (Îs) ~ bun Tată (1) adevărat. 21 (Șîs ~ vitreg sau, reg, ~ de al doilea, ~ mașter, ~ de scoarță, ~-fiastru] Soțul mamei considerat în raport cu copiii ei dintr-o căsătorie anterioară. 22 (Fam; șîs ~ socru) Socru (1). 23 (Îvr; lpl; îf tătâni) Părinți. 24 (Fam) Nume dat de soție bărbatului ei. 25 (Fam) Termen de dezmierdare cu care un bărbat se adresează copiilor săi. 26 (Fam; pex) Termen cu care un bărbat se adresează unei persoane mai tinere pentru a marca un raport de familiaritate și de simpatie. 27 (Fam; pan) Termen prin care un bărbat își exprimă afecțiunea față de un animal. 28 (Reg; adesea determinat prin „mare”, „bătrân”, „moș”, „bun”, „bât”) Bunic (1). 29 (Reg; îlav) De când ~ta moșu De foarte multă vreme. 30 (Reg; pex; determinat prin „bătrân”, „moș”) Bărbat bătrân. 31 (Reg; îs) ~ mare Fratele mai bătrân al unuia dintre părinți. 32 (Reg; îas; șîs ~ moș sau ~ bătrân) Unchiul din partea mamei. 33 (Reg; îs) ~ mic Fratele mai tânăr al unuia dintre părinți. 34 (Reg; îs) ~ naș Naș. 35 (Pfm) Termen de politețe folosit de cineva pentru a vorbi cu (sau despre) un bărbat (în vârstă). 36 (Îvp; pe lângă un nume de persoană) Fondator al unui neam, al unei dinastii Si: strămoș. 37 (Trs; îs) ~ de vecin Primar. 38 (Trs; îas; șîs ~l vecinătății) Conducător al unei părți din sat. 39 (În credința creștină, precedat de „Dumnezeu”, „ceresc”, „nevăzut”) Dumnezeu (1). 40 (Bis; îs) ~l nostru Rugăciune creștină. 41 (Pfm; în legătură cu verbul „a ști”; îlav) Ca (pe) ~I nostru Foarte bine. 42 (Pfm; în legătură cu verbul „a ști”; îal) Pe de rost. 43 (Pfm; îe) A lovi (sau a păli, a-i trage cuiva una) în (sau la) numele ~lui A-i trage cuiva una drept în frunte. 44-45 (Îvr; determinat prin „sfânt”; lpl; îf tătâni) Întemeietor (sau conducător) al bisericii creștine. 46 (Îvr; fig; îf tătâne) Căpetenie (1). 47 (Reg; fig; gmț) Cel care este mai dotat decât alții. 48 (Îrg; îs) ~l minciunii Diavolul (1). 49 (Reg; îs) ~ dracilor Scaraoțchi. 50 (Reg; îas) Capul răutăților. 51 Creator (1). 52 (Îvr) Punct de plecare Si: început, origine. 53 (Îvr) Cauză (2). 54 (Pfm; îe) Se leapădă și de ~-său sau vinde și pe ~-său Se spune despre un om lipsit de scrupule. 55 (Pfm; îe) Unde dă ~ta, crește carnea Se spune când părintele își pedepsește copiii spre binele lor. 56-57 (Fam; îs) Măi ~! Exclamație de uimire (sau de satisfacție).

tătâne sm vz tată

tătine sm vz tată

ța³ sf vz țață

țață [At: POLIZU / V: ța / Pl: ~țe / E: ngr τσάτσα] 1 (Reg) Mătușă. 2-3 (Reg) Termen de respect folosit la țară pentru a vorbi cu (sau despre) o soră mai mare, cu (sau despre) o mătușă, o verișoară Si: lele, (reg) țaică² (2-3), țâțaie (2-3). 4-5 (Reg) Termen cu care se adresează o persoană (tânără) unei femei mai în vârstă sau cu care vorbește despre aceasta Si: lele, (reg) țaică² (4-5), țâțaie (4-5). 6 Termen folosit de o femeie referindu-se la sine însăși, când se adresează unui copil Si: țaică² (6). 7 (Reg) Termen de alintare dat de un bărbat femeii iubite Si: mândră, iubită. 8 Termen folosit de o femeie referindu-se la sine însăși când se adresează iubitului sau când vorbește despre el Si: țaică² (7). 9 (Dep) Epitet dat unei femei flecare. 10 (Dep) Epitet dat unei femei vulgare, lipsite de gust și de finețe Si: mahalagioaică, mahalagiță. 11 (Arg) Patroană a unei case de toleranță Si: proxenetă. 12 (Bot; reg; îc) ~ Marghioala Rujă-galbenă (Rudbeckia laciniata).

țăței sn vz țiței

țâț³ sn vz țâță

țâță^[1] sf [At: PSALT. HUR. 17r/10 / V: (îrg) țiță, (reg) țâț sn (Pl: ~uri) / Pl: ~țe, (reg) ~ți / E: ml titia] 1 (Pop) Organ al secreției lactate la femei sau la unele animale mamifere femele Si: mamelă, sân, piept. 2 (Pop; prc) Mamelon. 3 (Pop; spc) Fiecare dintre prelungirile ugerului la animalele femele mulgătoare, prin care se scurge laptele. 4 (Pop; pex) Lapte secretat de țâță (3). 5 (Pop; d. copii; îla) De (sau, reg, la, de la ) ~ (sau ~țe) Sugar. 6 (Pop; îlav) La ~ La piept. 7 (Pop; d. o femeie; îla) Cu ~ Care alăpteză. 8 (Pop; îe) A da ~ A alăpta. 9 (Pop; d. o femeie; îe) A avea ~ A avea suficient lapte pentru a-și alăpta copilul. 10 (Pop; d. o femeie; îe) A-i pieri ~ța A nu mai putea alăpta. 11 (Pop; d. copii; îe) A-i fi de ~ A dori să sugă. 12 (Pop; îe) A secat ~ța caprei A se termina cu foloasele ușor obținute. 13 (Pop; îe) A fi cum îi ~ța A fi bun. 14 (Pop; îe) (A fi) ca copilul cu două ~țe A trăi în belșug. 15 (Pop; îe) (A fi) ca un copil cu ~ța în gură (sau ca un copil la ~) (A fi) fericit. 16 (Pop; îe) Parcă tot suge la ~ Se spune despre un om prost, fără judecată. 17 (Pop; în credințele populare; îe) (A fi) întors de la ~ Se spune despre un copil care, deși a fost înțărcat, este alăptat din nou și care, la maturitate, devine o piază rea pentru semenii săi. 18 (Pop; îc) ~ța-vacii, (reg) ~ța-oii, ~ța-caprei Soi românesc de viță de vie care produce struguri (de masă) cu boabe mari, albe, roșii sau negre, lunguiețe și foarte cărnoase Si: razachie. 19 (Pop; îac) Strugure produs de vița de vie țâța (18)-vacii Si: razachie. 20 (Bot; reg; îac) Ciuboțica-cucului (Primula veris, officinalis și elatior). 21 (Reg; îc) ~ța-vacii Nume dat unei varietăți de pere nedefinite mai îndeaproape. 22 (Bot; reg; îac) Barba-caprei (Tragopogon dubius). 23 (Bot; reg; îac) Cupa-oii (Campanula patula). 24 (Bot; reg; îac) Coada-cocoșului (Polygonatum multiflorum). 25 (Bot; reg; îac) Lupoaie (Orobanche purpurea). 26 (Bot; reg; îac) Mierea-ursului (Pulmonaria rubra). 27 (Bot; reg; îac) Ochii-broaștei (Primula farinosa). 28 (Bot; reg; îac) Numele unei plante erbacee nedefinite mai îndeaproape. 29 (Bot; reg; îac) Numele unei ciuperci comestibile, de culoare albă, cu piciorul scurt și pălăria de formă lunguiață și care crește prin locuri nisipoase. 30 (Bot; reg; îc) ~ța-vacii, ~ța-oii Degetar (Digitalis grandiflora). 31 (Bot; reg; îc) ~ța-oii Plantă erbacee perenă, înaltă până la 70 de cm, în partea superioară lânoasă, cu frunze lanceolate și cu flori ca un degetar, de culoare albă-gălbuie, folosită ca plantă medicinală Si: degetar lânos (Digitalis lanata). 32 (Bot; Mol; îac) Degețel-roșu (Digitalis purpurea). 33 (Bot; reg; îac) Mierea-ursului (Pulmonaria angustifolia, Pulmonaria officinalis). 34 (Bot; reg; îac) Numele unei plante nedefinite mai îndeaproape. 35 (Bot; reg; îac) Nume dat unei specii de plante din familia campanulaceelor. 36 (Bot; reg; îc) ~ța-oii, ~ța-oilor Floarea trifoiului Si: arnică (Arnica montana). 37 (Bot; reg; îc) ~ța-caprei Nume dat unei varietăți de prune nedefinite mai îndeaproape. 38 (Bot; reg; îac) Barba-caprei (Tragopon dubius, pratensis și orientalis). 39 (Bot; reg; îac) Surguci (Consolida ajacis). 40 (Bot; reg; îac) Curpen de munte (Clematis alpina). 41 (Bot; reg; îae) Caprifoi (Lonicera caprifolium). 42 (Bot; reg; îac) Numele unei ciuperci de culoare galbenă, care crește prin păduri, pe tmnehiurile de brad (Clavaria viscosa). 43 (Reg; îac) Roșcovă. 44 (Reg; îac) Numele unui soi de prune nedefinit mai îndeaproape. 45 (Reg; îc) ~ța-pisicii Soi de viță de vie care produce struguri cu boabe mărunte, de culoare neagră, brumate, lunguiețe și cu pielița subțire. 46 (Reg; îac) Strugure produs de vița de vie țâța (45)-pisicii. 47 (Olt; îc) ~ța-iepurelui Soi de viță de vie care produce struguri cu boabe de mărime mijlocie, lunguiețe și de culoare neagră. 48 (Olt; îac) Strugure produs de vița de vie țâța (47)-iepurelui. 49 (Ban; îc) ~ța-fetei Soi de viță de vie care produce struguri cu boabe mărunte, lunguiețe și de culoare albă. 50 (Ban; îac) Strugure produs de vița de vie țâța (49)-fetei. 51 (Trs; Mar; îc) ~ța-viei Soi de viță de vie care produce struguri cu boabe mărunte, alungite și de culoare albă-verzuie. 52 (Trs; Mar; îac) Strugure produs de vița de vie țâța (51)-viei. 53 (Bot; reg; îc) ~ța-cățelii Alior (Euphorbia). 54 (Bot; reg; îc) ~ța-mielului Urechelniță (Sempervivum tectorum). 55 (Buc; îc) ~ța-fiului Plantă de munte cu rizom scurt și gros, tulpină înaltă, frunze ovale și flori roșii Si: răculeț (Polygonum bistorta). 56 (Mun; îc) ~ța-cucoanei Numele unei flori de grădină nedefinite mai îndeaproape. 57 (Pop; șîs strugure țâță, poamă țâță) Soi de viță de vie care produce struguri cu boabe lunguiețe, de obicei mari, cu pielița subțire, brumată, de culoare albă, neagră sau roșie. 58 (Pop; șîs strugure țâță, poamă țâță) Strugure produs de vița de vie țâță (57). 59 (Olt) Ardei iute Si: (reg) țâțoc (2) (Capsicum annuum). 60 (Îvp) Organ atrofiat funcțional și fizic la masculi Si: mamelă. 61 (Mol; îc) ~ța-cățelii, ~-de-cățea Inflamație a ganglionilor limfatici (de la gât și de la subsuori) Si: (pop) uimă. 62 (Mol; îc) ~ța-cățelii Furuncul. 63 (Pop) Parte mai strâmtă în formă de cioc, de la gura unui vas prin care se toarnă, se scurge sau se bea un lichid Si: gurgui (1), țâțână (19), țuțuroi (6). 64 Proeminență în formă de mamelon de pe toarta unui urcior, prin care se bea apă Si: țâțână (20), țuțuroi (5), (reg) țuțurcă. 65 (Reg) Deschizătură în capacul doniței sau al altui vas din doage de lemn cu care se transportă apa la câmp. 66 (Reg; îf țâț) Vas de mici dimensiuni în care se păstrează apa de băut (pentru copii). 67 (Reg; îaf) Bucată mică de lemn rotunjită în partea de deasupra, folosită în loc de minge într-un joc de copii. 68 Jgheab prin care curge mustul de la teasc. 69 (Trs) Parte a sobei sau a vetrei prin care iese fumul. 70 (Reg) Partea de la marginea unei pâini formată din aluatul scurs în timpul coacerii Si: răsunoi. 71 (Reg) Ridicătură de pământ Si: movilă. 72 (Îrg) Țâțână (18). corectat(ă)

țâțăi^1[1] sn vz țiței

țâțău sn vz țiței

țâțâi¹ sn vz țiței

țâțâie sf vz țiței

țâțâu sn vz țiței

țâței sn vz țiței

țețui sn vz țiței

țița² sfa [At: ALR I, 1 702/270 / Pl: ? / E: mg cica] 1 (Mar; Trs; îcs) De-a țâța-mâța De-a baba oarba. 2 (Reg; îacs) De-a (v-ați) ascunselea. 3 (Reg; îacs) Joc de copii în care o persoană cu mâinile întinse de o parte și de alta ține doi copii, care se fugăresc. 4 (Reg; îcs) De-a ~, de-a țâța-mâța De-a prinsul.

țițai sn vz țiței

țiță² sf vz țâță

țițăi¹ sn vz țiței

țițâi sn vz țiței

țiței [At: (a. 1600-1630) CUV. D. BĂTR. I, 306 / V: (reg) țăț~, țâț~, țâțâi, țâț~^[1], țâțâu, țâțău, țețui, ~țai, ~țăi, ~țâi, ~ție sf, ~ții, ~țiu, țuțui, țâțâie^[2] sf / Pl: (7) ~uri / E: ns cf țâță] 1 sn (Mol) Lichid înăcrit, rămas după prepararea produselor de lapte de oaie, folosit și la pregătirea unor mâncăruri. 2 sn (Reg; îe) Acru ca ~ul (sau acru ~) Foarte acru. 3 a (Reg) Acru. 4 sn (Reg) Lapte prins cu mult zer. 5 sn (Reg) Caș abia închegat și nestors încă de zer. 6 sn Amestec lichid uleios, format din hidrocarburi și din alți compuși organici, de culoare brună negricioasă, mai rar gălbuie, cu reflexe albastre verzui, cu miros specific, care se folosește ca materie primă în industria chimică și ca importantă sursă de energie Si: petrol, (îrg) naft. 7 sn (Mol) Fântână cu știubei.

țiție¹ sf vz țiței

țiții¹ sn vz țiței

țițiu sn vz țiței

țuțui³ sn vz țiței

bárbă s.f. I 1 Păr care crește la bărbați pe bărbie și pe obraji. ◇ expr. A șopti în barbă = a spune ceva încet, numai pentru sine. A rîde (sau a-și rîde) în barbă = a rîde pe ascuns, în sine. A se trage de barbă cu cineva = a fi în relații apropiate cu cineva. A-și da barba pe mîna altuia = a se lăsa la discreția altuia. A purta (sau a fi cu) gîsca în barbă (sau a-i ieși brînza în barbă) = a-i încărunți cuiva barba. A pune o barbă cuiva = a înșela pe cineva. A pune (sau a trage) bărbi = a minți. A o lua în barbă = a avea necazuri mari din cauza cuiva; a fi respins de cineva. A da banii prin barbă = a freca de barbă sau de bărbie primii bani încasați într-o zi sau la o afacere, pentru a avea noroc. A face dîră prin barbă v. dîră. A-i ninge în barbă v. ninge. A-și smulge barba v. smulge. A smulge barba cuiva v. smulge. Cînd va face spînul barbă v. spîn. A se șterge pe barbă v. șterge. 2 (anat.) Bărbie. 3 Smoc de păr pe care îl au unele animale sub bot. Țap cu barbă. 4 (bot.) Țepii sau țepușele de la spicele cerealelor. Barba grîului. II Compuse: (bot; pop.) barba-boierului (sau -leului) = chica-voinicului (Nigella damascena); barba-caprei = a) bărboasă (Andropogon ischaemum); b) merișor (Buxus sempervirens); c) crețișoară (Dryodron coralloides); d) crețușcă (Filipendula ulmaria); e) gheață (Cryophytum cristallinum); barba-ciutei = iarba-fiarelor (Cynancum vincetoxicum); barba-cucului = poroinic (Orchis); barba-dracului = torțel (Cuscuta epithymum); barba-împăratului = a) plantă erbacee din familia nictaginaceelor, cu florile roșii, galbene, albe sau pestrițe, plăcut mirositoare, originară din America de Sud, cultivată ca plantă decorativă, a cărei rădăcină are proprietăți purgative (Mirabilis jalapa); b) neghină (Agrosthema githago); c) lalea pestriță (Fritillaria imperialis); barba-lupului = plantă erbacee din familia compozitelor, cu florile galbene și cu fructele achene (Crispis biennis); barba-ungurului = plantă erbacee din familia cariofilaceelor, cu numeroase tulpini, cu florile albe sau roz, plăcut mirositoare, care crește numai în Carpații României, pe roci calcaroase (Dianthus spiculifolius); barba-ursului = coada-calului (Equisetum arvense); barba-lui-Tatin (sau -tatei) = tătăneasă (Symphitum officinale). • pl. bărbi. /lat. barba, -ae.

CAPRĂ (pl. -re) sf. 1 🐒 Animal domestic, din ord. rumegătoarelor, cu coarne lungi întoarse înapoi, cu coada scurtă și cu trupul acoperit de o lînă aspră numită „păr”; dă un lapte foarte bun și e numită adesea de economiști „vaca săracului” (Capra hircus) (🖼 486); proverb: a împăca și capra și varza, a mulțumi și pe unii și pe alții, a împăca două interese opuse; pe unde a sărit capra, sare și iada, copiii fac ce au văzut de la părinți, năravurile părinților trec și la copii; caprei îi cade coada de rîie, și ea tot sus o ține, se zice celor mîndri, înfumurați cari își păstrează îngîmfarea cu toate loviturile soartei, cu toată păcătoșia lor ¶ 🐒 CAPRĂ-NEAGRĂ, numită și CAPRĂ-SĂLBATICĂ, speță de antilopă, cu coarne mici, care trăește pe creștele cele mai înalte ale Alpilor și Pirineilor și sare din stîncă în stîncă cu o ușurință și o dibăcie fără pereche (Capella rupicapra) (🖼 847): se ducea tocmai pe Vulcan de împușca cîte un puiu de urs și o ~-neagră I. -GH. ¶ 3 🐦 CAPRA-DRACULUI LUPUL-VRĂBIILOR ¶ 4 🎲 Arșic scos din încheietura piciorului caprei: averea noastră în arșice se suia într’o vreme pînă la două mii, tot capre curățite în var I. -GH. ¶ 5 Fig. familiar Poreclă dată Grecilor de la noi din țară: ~ rîioasă, Grec înfumurat ¶ 6 Scaunul trăsurei pe care șade birjarul sau vizitiul (🖼 848): vezeteul să dă iute jos din capra trăsurii CRG. ¶ 7 Patru picioare de lemn dispuse cîte două cruciș și împreunate între ele, pe care se taie lemne cu ferestrăul (🖼 849); împreunate în alt chip, aceste patru picioare se întrebuințează ca suport al unei mese, al unei schele de zidari, etc. ¶ 8 💒 Doi căpriori (de la acoperișul casei) încheiați la vîrf (🖼 850) ¶ 9 🔧 Compasul dogarului, pas, pașnic ¶ 10 Trans, ⛓ Vîrtelniță de depănat tortul (🖼 851); ~ de țevi, un fel de vîrtelniță așezată pe trei crăcane, pentru depănat țevi (🖼 852) ¶ 11 Trans. Crăcană pe care se pune ciubărul cu rufe ¶ 12 Trans. Coșul cuptorului, hornul, făcut din nuiele {DENS.~} ¶ 12 Mold. Bucov. Maram. Om îmbrăcat cu un cojoc întors pe dos și deghizat ca o capră, care umblă jucînd și sărind în patru labe în ajunul sfîntului Vasile sau la petrecerile organizate la priveghiu (🖼 853): capra clămpănea în toate părțile, repezindu-se după fete SAD. ¶ 14 De-a capra, joc de copii în care unul sare peste unul sau mai mulți copii aplecați și sprijinindu-se cu mîinile de genunchi (🖼 854) ¶ 15 🎼 👉 ARCUȘ ¶ 16 🌿 BARBA-CAPREI, numele mai multor plante și ciuperci 👉 BARBĂ; – CAPRĂ-NEMȚEASCĂ = CALCEA-CALULUI; – PICIORUL-CAPREI¹, plantă erbacee cu tulpina groasă, cu flori albe sau roșietece întrebuințată odinioară ca leac contra podagrei (Aegopodium podagraria) (🖼 855 ; -PICIORUL-CAPREI² – SPANAC-SĂLBATIC; -ȚÎȚA-CAPREI¹, plantă erbacee cu flori galbene dispuse în capitule (Tragopogon pratensis) (🖼 856); – ȚÎȚA-CAPREI² – BARBA-CAPREI¹ [lat. capra].

OAIE sf. 1 🐑 Gen de mamifere rumegătoare care se cresc pentru laptele, carnea și lîna lor (Ovis aries) (🖼 3370): lapte de ~; carne de ~; blînd ca oaia; rasele de oi mai răspîndite la noi în țară sînt „țurcana”, „țigaia”, „stogoșa” și „spanca” 👉 TAB. LXV; în spec. poartă acest nume partea femeiască a animalului, după ce a împlinit doi ani, spre deosebire de partea bărbătească, numită berbece; înainte de această vîrstă i se zice mia, apoi noatină și în urmă mioară (👉 ac. cuv.); (P): umblă să scoață două piei după o oaie (PANN); tunde oaia, dar nu-i lua și pielea; a suge de la două oi, a trage foloase din două părți: o ~ rîioasă molipsește turma întreagă; a se lua ca oile una după alta, a imita, a urma orbește pe altul; cînd o ~ a dat în rîpă (sau de mal), dau toate după ea; omul este ca oaia, lesne se ia după altul (PANN); mai multe piei de miei decît de oi, mai mulți tineri mor decît bătrîni; e șiret (sau viclean sau deștept) ca oaia sau ca oaia (cu jug), se zice în mod ironic despre cineva care e prost de dă în gropi; F a o face de ~, a o face boacănă, a lucra prostește, a face o prostie; F prea e de ~!, prea e din cale afară prostia făcută; F parcă te trezești la oi, se zice cuiva care se poartă ca un bădăran; 👉 ACĂȚA II 3, LUP1 ¶ 2 Carne de oaie ¶ 3 pl. ⛪ Poporeni, creștinii în raport cu preotul lor ¶ 4 🌿 ȚÎȚA-OII¹ = DEGETAR2; ȚÎȚA-OII² = CIUBOȚICA-CUCULUI; ȚÎȚA-OII³, varietate de struguri [lat. ovem].

❍ȚAICĂ sf. Olten. = ȚAȚĂ.

ȚAȚĂ (pl. -țe) sf. F Titlu cu care se adresează cineva surorii sale mai mari, mătușii sale sau unei femei mai în vîrstă decît dînsul: ~ Sultano, la Viena nu ne oprim decît la întoarcere (BR.-VN.) [ngr. τσάτσα]

ȚĂȚICĂ, Mold. ȚĂȚACĂ, ȚÎȚACĂ sf. dim. ȚAȚĂ: viu și eu după tine numai decît, numai să vorbesc cevașilea cu țățica (CAR.); hai că ne-așteaptă țîțecele (ALECS.).

ȚIȚĂ... = ȚÎȚĂ...

ȚIȚEIU sbst. 1 🐑 Un fel de zer fiert, acricios: zărul numit ~, ori se amestecă cu urzici și se dă la porci, ori se opăresc cu el rufele ciobanilor (NOV.) ¶ 2 💎 Petrol brut, așa cum țîșnește din pămînt.

†ȚIȚIIU sbst. 🐑 = ȚIȚEIU1: păstorii, neavînd apă, i-au dat zer de lapte... și bînd puțin din acel ~, au trimis pe un păstor să-i aducă apă (N.-COST.).

ȚÎȚĂ (pl. -țe) sf. 1 🫀 Organ glandulos care secretează laptele la femeie și la ori-ce femelă de mamifer, mamelă: ferice de... pîntecele celea ce n’au născut și țîțele carele n’au aplecat (bibl.); mama... copilului să nu-l ție pe mîna stîngă, nici să-i dea din țîța stîngă, ca să nu fie stîngaciu (MAR.); copil de ~, prunc care suge încă: pre nimene n’au cruțat, ce pînă în copii de ~ tot sub sabie au pus (N.-COST.); întors de la ~ 👉 ÎNTORS I. 1 ¶ 2 🐒 Uger: Sultănica suia, mînînd o vacă bălaie cu un vițel ce se da pe furiș la... țîța rumenă și asudată de lapte (DLVR.); Am o vacă cu țîța în spinare (GOR.), ghicitoare despre „urcior” ¶ 3 pr. ext. Partea corespunzătoare țîței la pieptul bărbaților: la metereze, copii! și chitiți tot subt țîța stîngă (ALECS.) ¶ 4 Laptele din țîță; a da ~, a da să sugă: călugărul o lasă de-i dete ~ pînă ce se sătură (ISP.); 👉 COPIL²1; a-i pieri țîța, a înceta de a mai avea lapte în țîțe: nu e bine să dai ~ la copiii gemeni ai altora, că-ți piere țîța (GOR.); a suge ~, a suge la pieptul mamei: Dumnezeu știe ce-i lipsește, căci acuma nici nu vrea să sugă ~ (SB.); copiii, cînd sînt mici, să sugă ~ de la Țigancă, ca să aibă mumă-sa ~ (GOR.) ¶ 5 🐙 Celula în care se desvoltă matca (MAR.) ¶ 6 🌿 ȚÎȚA-CAPREI¹ 👉 CAPRĂ16; – ȚÎȚA-CAPREI² = BARBA-CAPREI¹; – ȚÎȚA-CAPREI³ = SURGUCIU2 ¶ 7 🌿 ȚÎȚA-OII¹ = CIOBOȚICA-CUCULUI; ȚÎȚA-OII² = DEGETAR2; – ȚÎȚA-OII³, varietate de struguri ¶ 8 🌿 ȚÎȚA-VACII¹, plantă cu frunzele dispuse în rozetă, cu flori măricele, galbene, așezate într’o umbrelă la vîrful tulpinii (Primula elatior) (🖼 5145); – ȚÎȚA-VACII² = CIOBOȚICA-CUCULUI; – ȚÎȚA-VACII³, varietate de struguri [cuvînt din graiul copiilor, foarte răspândit și în alte limbi; comp. it. zizza, germ. Zitze; bg. srb. cica, etc.].

ȚÎȚEIU = ȚIȚEIU

URÎT I. adj. p. URÎ. 1 Care inspiră ură; nesuferit, odios (C. „iubit”): Adam (și Eva) era unși de păcate și urîți lui Dumnezeu (VARL.); cum se poate, zicea ea, să ajungă pe mîinile unora și altora, pe cari nu-i putea să-i vază de urîți ce-i erau? (ISP.); Ibovnică părăsită, Nu gîndi că-mi ești ~ă (IK.-BRS.). ¶ 2 Care nu e frumos, care are o față, o înfățișare neplăcută, cu trăsături neregulate, slut (C. „frumos”): împărăteasa... a mai născut o fetiță ~ă, da’ ~ă de mama focului (CAR.); iron. după ce-i ~, îI chiamă și Vlad (sau Neacșu), după ce e ~ă, o mai chiamă și Irina (sau Neacșa) (ZNN.), se zice despre cineva care, nedîndu-și seama de cusururile ce are, e plin de pretenții; 👉 TATĂ1 ¶ 3 🌦 Vreme ~ă, vreme ploioasă, fără soare, posomorîtă ¶ 4 Pe care se umblă greu, prăpăstios: cum de v’ați cățărat prin locuri așa de ~e? (UR.) ¶ 5 Necuviincios, contrar bunei cuviințe: vorbe ~e; fapte ~e. II. adv. În chip urît: a se purta ~; a se uita ~ la cineva, a-l privi cu niște ochi dușmănoși: negustorii se uitară ~ la dînșii (DLVR.). III. sbst. 1 Desgust, aversiune, scîrbă: o seamă de boieri de casa lui Constantin-Vodă au pribegit în Țara muntenească... de ~ul Cupăreștilor (MUST.) ¶ 2 Starea celui neiubit, nesuferit de nimeni: gunoiul măturat seara din casă să nu se dea afară, căci e rău de ~ (GOR.); cînd te lai Lunea, e rău de ~ (GOR.) ¶ 3 Plictiseală: ~ul îi mînca și mai tare, căci țipenie de om nu le deschidea ușa (CRG.); De lene și de ~, Tocmai supt pat s’a vîrît (PANN); de obiceiu ne omoram ~ul cu fel de fel de flecării (SLV.); mi-e ~, mă plictisesc; a-i trece de ~, a-și petrece ~ul, a ținea de ~: acel vraf de hîrtii era traducțiunea Meropei cu care se ocupase în închisoare, ca să-i treacă de ~ (I.-GH.); sihastrul mulțumi lui Dumnezeu că i-a trimis suflet de om cu care să-și mai petreacă ~ul (ISP.) ¶ 4 Stare în care se află omul lipsit de obiectul dragostei care-l chinuește, care duce dorul ființei iubite: De ~ mă duc de-acasă, Și ~ul nu mă lasă, De ~ mă duc în lume Și ~ul după mine (PANN).

TATĂ, tați, s. m. 1. Bărbat care are copii; nume pe care i-l dau acestui bărbat copiii săi când i se adresează sau când vorbesc despre el ori pe care și-l dă el însuși când vorbește cu copiii săi; taică, părinte, tătân, babacă. ◊ Tată de familie = bărbat care are copii pe care îi crește; cap de familie. Tată mare sau tata-moșu = bunic. Tată vitreg = al doilea soț al unei femei în raport cu copiii ei dintr-o căsătorie anterioară. Tată bun = tată adevărat. ◊ Loc. adj. Din tată în fiu = transmis de-a lungul generațiilor, prin descendență directă, din generație în generație. ◊ Expr. Calcă pe urmele lui taică-său, se spune despre cel care seamănă cu tatăl său în apucături și obiceiuri (rele). Bucățică ruptă tată-său sau tată-său în picioare, se spune despre un copil care seamănă perfect tatălui său. Se leapădă și de tată-său sau vinde și pe tată-său, se zice despre un om rău, lipsit de scrupule. Unde dă tata, crește carnea, se spune când părintele își pedepsește copiii pentru binele lor. Măi tată! exclamație de uimire sau de satisfacție. 2. (La vocativ) Termen cu care se adresează cineva unui copil (sau unei persoane tinere străine) pentru a marca un raport de familiaritate și de simpatie. 3. (Uneori determinat prin „socru”) Nume dat de ginere sau de noră socrului. 4. (Fam.) Nume dat unui bărbat (mai în vârstă) în semn de respect sau de afecțiune. ♦ (Pe lângă un nume de persoană) Nume dat unui neam etc. 5. (În credința creștină) Dumnezeu, creatorul lumii. ◊ Tatăl nostru = numele unei rugăciuni creștine. ◊ Expr. (A ști) ca (pe) Tatăl nostru = (a ști) foarte bine, pe de rost, fără greșeală. 6. Fig. (Fam.) Creator, făuritor, fondator. 7. (Glumeț) Cel care întrupează cele mai înalte calități, care este deasupra altora, îi covârșește pe toți. [Nom. sg. art.: tata și tatăl; gen.-dat. sg.: tatii și tatei] – Lat. tata.

ȚAȚĂ, țațe, s. f. 1. (Pop.) Mătușă. ♦ Termen de respect cu care cineva se adresează (la țară) unei surori mai mari sau unei femei mai în vârstă; lele. 2. (Pop.) Termen alinător dat de un bărbat femeii iubite; mândră. 3. (Peior.) Epitet pentru o femeie vulgară, lipsită de gust și de finețe; mahalagioaică. – Din ngr. tsátsa.

ȚÂȚĂ, țâțe, s. f. 1. (Pop.) Sân, mamelă. ◊ Loc. adj. De țâță = (despre copii) sugar. ◊ Loc. adv. La țâță = la sân, la piept. ◊ Expr. A da țâța = a da să sugă, a alăpta. A avea țâță = a avea lapte suficient pentru a-și alăpta copilul. 2. Gurguiul urciorului, prin care se bea apă. 3. (Pop.) Celulă în care se dezvoltă matca albinelor. 4. Compuse: (Bot.) țâța-caprei = a) barba-caprei; b) plantă erbacee cu frunzele alungite, cu florile galbene-aurii (Tragopogon pratensis); țâța-oii = a) degetar; b) ciuboțica-cucului; țâța-vacii = a) varietate de viță de vie care produce struguri cu boabe lunguiețe, cărnoase; razachie (Vitis); b) ciuboțica-cucului; c) plantă erbacee cu frunzele dispuse în rozetă și cu florile galbene, așezate în umbele la vârful tulpinii (Primula elatior); țâța-fiului = plantă de munte cu rizom scurt și gros, tulpină înaltă, frunze ovale și flori roșii (Polygonum bistorca); țâța-mielului = urechelniță; țâța-oilor = arnică. – Lat. *titia.

OAIE, oi, s. f. Animal domestic rumegător crescut pentru lînă, lapte și carne; (spre deosebire de berbec) femela acestei specii (Ovis aries). Cînd eram eu copil, pe acolo pășteam oile satului. BUJOR, S. 146. Cît mi-a fost mie de drag Să mîn oile, să pască. COȘBUC, P. II 167. S-au dus ca să găsească... Două oi țigăi, bîrsane Și copile năzdrăvane. ALECSANDRI, P. P. 302. Cine se face oaie îl mănîncă lupul (= cine e prea bun, prea moale, dă prilej celor răi să-i facă neajunsuri). A da oile în paza lupului v. lup. ◊ Loc. adv. Ca oile = cu grămada, grămadă. ◊ Expr. S-a dezbrăcat (lupul) de pielea oii = și-a scos masca, și-a dat pe față caracterul urît, crud. A se ține (sau a se agăța de cineva) ca scaiul de oaie = a se ține mereu după cineva, a nu-1 slăbi, a nu-i da pace. Atunci, bucuria lui Ipate! Începe a se ținea de fată ca scaiul de oaie. CREANGĂ, P. 167. A suge la două oi = a trage foloase din două părți. A umbla să iei (sau să scoți) două piei de pe o oaie = a urmări un cîștig exagerat din ceva sau de la cineva. A îi oaie între lupi = a fi bun, blînd, moale între oameni răi. A fi deștept (sau șiret) ca oaia, se zice, în ironie, despre un om naiv, prost. A o face de oaie = a face o prostie, o gafă, a o face boacănă. (Prea) e de oaie = prea e de tot, prea e din cale-afară. A băga oile în lapte v. băga. ♦ Carnea acestui animal. Tocană de oaie. ♦ Blana acestui animal. Căciula cea de oaie pe urechi ani tras-o zdravăn. EMINESCU, N. 42. ◊ Compus: (Bot.) țîța-oii = ciuboțica-cucului. – Pronunțat: oa-ie.

TATĂ, tați, s. m. 1. Bărbat care are copii; nume pe care i-l dau copiii cînd i se adresează sau cînd vorbesc despre el; taică, părinte. Așteptăm pe tata. Vine din război. SAHIA, N. 48. Făt-Frumos... zise: tată, a venit vremea să-mi dai ce mi-ai făgăduit. ISPIRESCU, L. 2. Fiul a făcut altfel de cum făcuse tatăl. CARAGIALE, P. 120. Zburătoru-ți este tată și pe el Călin îl cheamă. EMINESCU, O. I 84. M-ai făcut, maică, fecior Să fiu tatei d-ajutor. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 301. Unde dă tata, crește carnea (= părintele își pedepsește copiii pentru binele lor). ◊ (La sg., familiar și popular, nearticulat, urmat de adjectivul posesiv) Prevestit de tată-so de la Țarigrad... a fugit la Brașov. GHICA, S. 17. Sinziana va face tot ce voi vrea eu, pentru ca să scape pe tată-său. ALECSANDRI, T. I 424. (Rar, la gen.-dat.) S-a dus cel din urmă suflet prietenesc ce-mi mai rămăsese de pe urma tată-meu. GANE, N. III 42. Aș vrea să pot deschide al tată-meu mormînt. MACEDONSKI, O. I 269. (În forma prescurtată tat-, tatu- sau ta-) De departe zări și pe cei doi frați cu tat-său, mergînd pe jos, obosiți de zăduf și de cale lungă. VISSARION, B. 22. Fiul craiului... se înfățișează înaintea tatu-său. CREANGĂ, P. 192. Pînă ta’său ajungea, Ea-mpinsă și oranița, Sări și ta’său în ea. PĂSCULESCU, L. P. 246. ◊ Tată de familie = bărbat care are soție și copii; cap de familie. Tata-mare sau tata-moșu = bunic. De cîte ori trecea pe lîngă o copilă, el îi spunea un cuvînt de tată-mare întristat. ARGHEZI, P. T. 117. Tată vitreg = al doilea soț al unei femei în raport cu copiii ei dintr-o căsătorie anterioară. (În opoziție cu tată vitreg) Tată bun = tată adevărat. ◊ Loc. adv. Din tată în fiu = transmis de-a lungul generațiilor prin descendență directă. Moșia Ilovenilor, moștenită din tată în fiu. C. PETRESCU, R. DR. 202. ◊ Expr. Bucățică ruptă tată-său sau tată-său în picioare, se spune cînd fiul sau fiica seamănă leit cu tatăl. Bucățică ruptă tată-său în picioare, ba încă și mai și. CREANGĂ, P. 250. Calcă pe urmele lui tată-său, se spune despre cel care seamănă cu tatăl său în apucături și obiceiuri (mai ales rele). A scăpa de dracul și a da peste tată-său = a căuta pe dracul și a găsi pe tată-său, v. drac (1). A trimite (pe cineva) de la dracul la tată-său v. drac (1). Se leapădă și de tată-său sau vinde și pe tată-său, se spune despre un om lipsit de scrupule. Să fie de sufletul tatii, exclamație de consolare pe care o spune un zgîrcit cînd suferă o pagubă sau cînd este silit să facă un dar. Aproape de Boiște vine satul Blebea, care mai mult de jumătate, după ce-și scapă căciula pe baltă, zice: «să fie de sufletul tatei!». CREANGĂ, A. 72. Măi tată = exclamație de uimire sau de satisfacție. Scripcarii cîntă, și unde, măi tată, mi se prind de mînă la joc, de pare că-s draci de pe comoară. ȘEZ. III 183. 2. (În vorbirea afectivă, mai ales la genitiv cu funcțiune de atribut pe lîngă «dragul», «puiul» etc.) Nume pe care și-l dă însuși părintele vorbind cu copiii lui. Taci, dragul tatei, zicea împăratul. ISPIRESCU, L. 2. Din trei feciori, cîți are tata, nici unul să nu fie bun de nemica?! Apoi, drept să vă spun, că atunci degeaba mai stricați mîncarea, dragii mei. CREANGĂ, P. 188. ◊ (Prin personificare, cînd cineva vorbește cu animalele sale) Hi!!! zmăoaicele tatei, îndemnați înainte. CREANGĂ, P. 119. ♦ (La vocativ) Termen cu care cineva se adresează copilului lui, adesea și unei persoane străine, pentru a marca un raport de familiaritate și de afecțiune. Ce-i Nicachi, tată? Ce s-a întîmplat? C. PETRESCU, R. DR. 251. Iorgule, tată, tu n-ai luat cafeaua. DELAVRANCEA, la TDRG. Ședeți, tată, aicea lîngă foc. ȘEZ. I 161. 3. (Uneori determinat prin «socru») Nume dat de ginere sau de noră socrului. Ipate... zice socru-său: – Tată, eu n-oi putea merge. CREANGĂ, P. 169. 4. Nume dat unui bărbat (mai în vîrstă) în semn de respect sau de afecțiune. Mulgem astă-seară, tată-baciule? GALACTION, O. I 66. Mulțumim, tată-moșule, mulțumim. ISPIRESCU, L. 336. ♦ (Adesea pe lîngă un nume de persoană) Nume dat unei persoane considerate ca strămoș, ca fondator al unei dinastii, al unui neam etc. Eu țiu cu tata Traian și nu aprob zisele poetului. ODOBESCU, S. III 25. 5. (În credința creștină) Dumnezeu. ◊ Tatăl nostru = numele unei rugăciuni creștinești. ◊ Expr. A trage (una) în numele tatălui v. nume (1). (Mai ales în construcție cu verbul «a ști») Ca tatăl nostru = foarte bine, putînd fi spus pe de rost fără greșeală. Rolurile au să se împartă chiar de pe acum, pentru ca să fie știute ca tatăl nostru. ALECSANDRI, S. 114. 6. Fig. Creator, făuritor. Dar deodat-un punct se mișcă... cel întîi și singur. Iată-l Cum din chaos face mumă, iară el devine Tatăl... Punctu-acela de mișcare, mult mai slab ca boaba spumii, E stăpînul fără margini peste marginile lumii. EMINESCU, O. I 132. 7. Fig. (De obicei ironic) Cel care întrupează cele mai înalte calități, este deasupra altora, îi covîrșește pe toți. Înălțimea-sa este tata flămînzilor și al însetaților. CREANGĂ, P. 258. – Forme gramaticale: nom. art. sg. tata (gen.-dat. tatii și tatei) și tatăl.

ȚAȚĂ, țațe, s. f. 1. (Popular, adesea însoțit de numele persoanei la care se referă) Mătușă (soră a tatălui sau a mamei, în raport cu nepoții); termen de respect cu care cineva se adresează unei surori mai mari sau unei femei mai în vîrstă (v. lele). De pe valea Oltului ne-a căzut oaspete numai unchi-meu Găbunea, cu țața Aretia, nevastă-sa. STANCU, D. 178. Ce zici, țață Reveca, unde am putea sta puțin de vorbă? CAMIL PETRESCU, O. II 93. Tu mai stai, Zițo?... – Nu, țațo; o să mă duc și eu să mă culc. CARAGIALE, O. I 59. 2. (Învechit) Termen alintător dat de un bărbat femeii pe care o iubește; mîndră. Costică cu ochii verzi, Ce te plimbi printre livezi, Ori pe țața să ți-o vezi? BIBICESCU, P. P. 381. Gura lumii slobodă, Țațo; Las-o-n pace să vorbească, Țațo, Dragostea să ne trăiască, Țațo. TEODORESCU, P. P. 319. 3. (Peiorativ) Femeie vulgară, lipsită de gust și de finețe; mahalagioaică.

ȚIȚEI, țițeiuri, s. n. Amestec lichid format din hidrocarburi solide, lichide și gazoase și din alți compuși organici, care se găsește în pămînt sub formă de zăcămînt și din care, prin distilare, se obține benzină, petrol lampant, uleiuri minerale, vaselină, motorină etc.; petrol. S-a oprit din zbor o cioară... Fină ca o acadea De țiței topit la soare. TOPÎRCEANU, P. 203. ◊ Migrațiunea țițeiului v. migrațiune (3).

ȚÎȚĂ, țîțe, s. f. 1. Mamelă. Puiul de lup, cînd dă de sînge, lasă țîța lupoaicei și e lup! DELAVRANCEA, O. II 116. Adormiți fiind purceii cu țîța în gură, voinicul băgă mîna binișor și apucă un purcel. ISPIRESCU, L. 129. M-oi întoarce la mama, ca să mai sug înc-o dată laptele cel de văpaie albă a țîțelor ei. EMINESCU, N. 24. Plumbul, intrînd subt țîța stîngă, a frînt o coastă. NEGRUZZI, S. I 29. ◊ Loc. adv. (Popular, în legătură cu modul de a ține sau de a purta un sugaci) La țîță = la piept, la sîn, sugînd. Simion Lungu, beat-leucă, răzimat de un colț de masă, își înjura nevasta care stătea lîngă el, în picioare, cu un copilaș la țîță. REBREANU, I. 34. Se apropia Anghelina lui Nistor Mucenicu, desculță, cu un copil la țîță și altul, de vreo patru ani, de mînă. id. R. I 176. Pe coastele dealurilor se văd... femei rătăcind cu pruncii la țîță. RUSSO, O. 34. ◊ Copil de țîță v. copil (2). ◊ Loc. adj. (Despre o femeie) Cu țîță = care alăptează. Mama cu țîță să nu umble cu canforă... că pe urmă îi înțarcă țîța. ȘEZ. VI 59. ◊ Expr. A da țîță = a alăpta, a da să sugă. Dați-i nițică țîță băiatului meu... Hulpav, frate-meu se repede și suge. STANCU, D. 232. Copilul pînă nu plînge, mă-sa nu-i dă țîță. ȘEZ. I 218. (Despre o femeie) A avea țîță = a avea secrețiune suficientă de lapte pentru a-și alăpta copilul. (Atestat în forma țiță) Dar ai țiță de ajuns? CONTEMPORANUL, IV 390. 2. Compuse: (Bot.) țîța-caprei = a) barba-caprei, v. barbă; b) plantă erbacee din familia compozeelor, cu frunzele alungite și cu florile galbene-aurii (Tragopogon orientalis); țîța-oii = a) degetar; b) ciuboțica-cucului, v. ciuboțică; țîța-vacii = a) varietate a viței de vie care produce struguri cu boabe cărnoase și alungite (Vitis); razachie; b) ciuboțica-cucului, v. ciuboțică; c) plantă erbacee din familia primulaceelor, cu frunzele dispuse în rozetă și cu florile galbene așezate în umbelă la vîrful tulpinii (Primula elatior). 3. (Popular) Gurguiul urciorului, prin care se bea apă. Vrei un ulcior cu țîță ori un ulcior cu flori de smalț albe pe burtă. STANCU, D. 43. 4. (Popular) Celulă în care se dezvoltă matca albinelor; țîțînă (2).

TATĂ tați m. 1) (și cuvânt de adresare) Bărbat considerat în raport cu copiii săi. ◊ ~ bun tată adevărat. ~-socru tatăl soțului sau al soției, privit în raport cu nora sau cu ginerele. ~ mare, ~-moșu bunic. Din ~ în fiu din generație în generație. 2) Bărbat de vârstă aproximativ egală cu a unui părinte. 3) (și ca termen de adresare a unui tânăr către un om mai în vârstă) Bărbat respectat și apropiat cuiva. 4) pop. Persoană care a inițiat un domeniu de activitate sau o realizare importantă. 5) Persoană care protejează pe cineva sau îi acordă un sprijin. 6) (în religia creștină) Creator a tot ce există; Dumnezeu. ◊ ~l nostru numele unei rugăciuni la creștini. (A ști) ca (pe) „~l nostru” a ști (ceva) foarte bine; a ști pe de rost. [Art. tata; G.-D. tatei, lui tata] /<lat. tata

ȚAȚĂ ~e f. pop. (folosit și ca termen de adresare) 1) Soră (sau vară) a unuia dintre părinți, luată în raport cu copiii acestora; mătușă. 2) Soră mai mare sau femeie mai în vârstă; lele. 3) peior. Femeie cu apucături grosolane. /<ngr. tsátsa

ȚÂȚĂ ~e f. 1) pop. Organ de secreție a laptelui la mamifere; glandă mamelară; mamelă. ◊ Copil de ~ copil sugar. A da ~ a alăpta. A avea ~ a avea lapte în cantitate suficientă (în perioada alăptării copilului). ~a-vacii plantă erbacee cu tulpina erectă, cu frunze mari, ovale, și cu flori galbene, dispuse în umbele; ciuboțica-cucului. ~a-caprei a) varietate de viță de vie cu boabe mari, lunguiețe și cărnoase; b) plantă erbacee cu tulpina erectă, cu frunze lungi, înguste, și cu flori galbene-aurii, solitare; barba-caprei. ~a-mielului plantă erbacee decorativă cu tulpina erectă, cu frunze cărnoase și eliptice, cu flori roz sau roșii; urechelniță. ~a-oii a) plantă erbacee veninoasă cu tulpina erectă, cu frunze păroase și cu flori mari, roșii sau galbene, dispuse în inflorescențe; b) plantă erbacee cu tulpina erectă, cu frunze mari, subțiate spre pețiol, și cu flori galbene-închise, dispuse în umbele. ~a-oilor plantă erbacee medicinală, cu tulpina erectă și păroasă, cu frunze eliptice, mari, și cu flori galbene, care crește în regiuni umede montane; arnică. ~a-fiului plantă erbacee cu tulpina înaltă, cu frunze mari, alungite, și cu flori roșii dispuse în spice terminale, care crește în regiuni umede montane. 2) reg. Celulă de fagure în care se dezvoltă matca; botcă. 3) pop. Parte în formă de cioc de la gura unor vase (pe unde se bea); gurgui. /<lat. titia

ȚIȚEI ~uri n. Petrol brut. /Orig. nec.

digitală f. plantă veninoasă (numită vulgar degetar și țâța oii) ale cării flori seamănă cu un deget de mânușă: e întrebuințată în medicină spre a zăbovi bătăile inimei.

tată m. părinte, în graiul copiilor. [Lat. TATA (alături de sinonimul literar PATER)].

Tatăl-nostru m. rugăciune zilnică ce începe cu aceste cuvinte.

țață f. termen de gingășie și de respect ce se dă unei surori, mătuși sau femei mai în vârstă. [Gr. mod. TSÁTSA, mamă (vorbă din graiul copiilor; v. dadă].

țăță f. 1. organ glandulos care secretează lapte la femeie și la partea femeiască a mamiferelor, scurt timp după ce au născut fătul: a da țăță, a suge țăță; 2. fig. vârstă de alăptat: copil de țăță; 3. nume de plante: țăța caprei v. barba caprei; țăța oii, a) Munt. cioboțica cucului; b) Mold. degetar; 4. varietate de struguri (v. țăța vacii); țăța vacii, a) Munt. cioboțica cucului; b) varietate de struguri roșii deschiși în forma unei țățe de vacă. [Lat. TITIA: vorbă luată din graiul copiilor și de aceea familiară multor limbi].

țățeiu n. V. țițeiu.

țițeiu n. 1. zer gros ce se obține mestecând tare și peste tot zerul pus în căldarea pe foc: ciobanii pun țițeiul de se acrește; 2. petrol brut. [Derivat din țâță: lit. lapte de țâță].

tátă m., pl. tațĭ, gen. al tatăluĭ, fam. al tatiĭ saŭ al lu tata (lat. fam. tata = pater, tată; it. sp. pg. tata. D. rom. vine vsl. sîrb. ceh. pol. tata, bg. tate [dim. tatko, sîrb. tajko, de unde rom. taĭcă], ngr. tatás). Părinte, acela care dă vĭață unuĭ copil. Tatăl nostru, numele celeĭ maĭ însemnate rugăcĭunĭ creștineștĭ, care începe cu aceste cuvinte. A ști ceva ca pe „Tatăl nostru”, a ști foarte bine (pe de rost). – Forma art. tatăl e arhaică și literară. În vorbă se zice numaĭ tata, în est și tatu (Con. 274). Copiiĭ zic: vine tata, tată! Ca alintăturĭ: tataĭa (est), tăticu (vest), tătucă, tătucu, tătuța, tătuțu. V. tetea.

tátu, V. tată.

țáță f., pl. e (ngr. tsásta, mamă [în limba copiilor]. Cp. cu dadă, gagă). Epitet respectuos care se adresează uneĭ surorĭ, mătușĭ orĭ femeĭ maĭ în vîrstă, dar încă tinere. – Forme familiare: țațáĭa (Mold. sud.), țîțáĭa (Mold. nord) și țățíca.

țíță, V. țîță.

țițéĭ n., pl. urĭ (d. țîță). Vest. 1. Un fel de urdă lichidă care ĭese din zeru pus la foc cînd amestecĭ răpede peste tot, pe cînd urda ĭese deasupra cînd amestecĭ încet (Viciŭ). „Zeru din cazan cu untu ce plutește deasupra e turnat în căzĭ, unde e lăsat să se răcească. Aci, după ce s’a ales untu închegat, i se dă drumu țițeĭuluĭ pe dedesupt pintr’un cep” (GrS. 6, 57), 2. Petrol brut, păcură supțire, de coloare neagră pînă la galben deschis. – În est țîțîĭ.

țîță și (maĭ vechĭ) țíță f., pl. e (lat. pop. tĭtia, carne, vgr. titthe, doĭcă, titthós, gurguiu țîțeĭ; it. tetta, pv. cat. sp. pg. teta, fr. tette, gurguĭu țîțeĭ. Rom. țîță presupune un latin *tĭtia, de unde și it. zizza, rudă cu germ. zitze, vgerm. titta, germ. de jos titte, ol. tet, țița. D. rom. vine bg. cica. V. țîșînă, țițeĭ, ațîț). Fam. Mamelă, organu care secretează laptele la femeĭe (și care, maĭ turtit și fără să dea lapte, există și la bărbat). A da țiță, a alăpta. A suge țîță, a fi alăptat. Copil de țîță, prunc care suge țîță. Fig. Ridicătură, înălțătură de pămînt: de pe țîță se vedea tot satu. Numirĭ de plante: țîța capreĭ saŭ a vaciĭ, un fel de strugurĭ cu boabe lungĭ. Țița vaciĭ (Munt.), cĭoboțica cuculuĭ, o plantă primulacee. Țîța oiĭ (Mold.), degetar.

țîțîĭ n. V. țițeĭ.

+tat-su/tac-su/ta-su (pop.) s. m. + adj. pr., g.-d. art. lui tat-su/tac-su/ta-su

+tat-tu/tac-tu (pop.) s. m. + adj. pr., g.-d. art. lui tat-tu/tac-tu

!tata-moșul (pop.) s. m. art., g.-d. art. lui tata-moșul

tată (părinte) s. m., art. tata / (+ atribut) tatăl, g.-d. art. tatei / lui tata / (+ atribut) tatălui; pl. tați, art. tații

!tată-mare (pop.) s. m., art. tata-mare, g.-d. art. lui tata-mare

!tată-meu/-tău/-său (pop.) s. m. + adj. pr., g.-d. art. lui tată-meu/-tău/-său

+tată-miu/-tu/-su (pop.) s. m. + adj. pr., g.-d. art. lui tată-miu/-tu/-su

+tată-socru (fam.) (desp. -so-cru) s. m., art. tata-socrul, g.-d. art. lui tata-socrul

!Tatăl nostru (rugăciune) s. propriu n. art.

țață (pop.) s. f., g.-d. art. țaței; pl. țațe

țâța-caprei (plantă) (desp. -ca-prei) s. f. art., g.-d. art. țâței-caprei

țâța-fiului (plantă) (reg.) (desp. -fi-u-) s. f. art., g.-d. art. țâței-fiului

țâța-mielului (plantă) (reg.) s. f. art., g.-d. art. țâței-mielului

țâța-oii (plantă) (reg.) s. f. art., g.-d. art. țâței-oii

țâță (pop.) s. f., g.-d. art. țâței; pl. țâțe

țiței s. n., (sorturi) pl. țițeiuri

tata-moșul (pop.) s. m. art., g.-d. art. lui tata-moșul

tată (părinte) s. m., art. tata/(+ atribut) tatăl, g.-d. art. tatei/lui tata/(+ atribut) tatălui; pl. tați

!Tată (Dumnezeu) s. propriu m., art. Tatăl, g.-d. art. Tatălui

tată-mare (pop.) s. m., art. tata-mare, g.-d. art. lui tata-mare

tată-meu (-tău, -său) (pop.) s. m. + adj. pr.

!tată-socru (fam.) (-so-cru) s. m., art. tata-socrul, g.-d. art. lui tata-socrul

Tatăl nostru (rugăciune) s. propriu n.

țață (pop.) s. f., g.-d. art. țaței; pl. țațe

!țâța-caprei (plantă) (-ca-prei) s. f. art., g.-d. art. țâței-caprei

!țâța-fiului (plantă) (-fi-u-) s. f. art., g.-d. art. țâței-fiului

!țâța-mielului (urechelniță) s. f. art., g.-d. art. țâței-mielului

!țâța-oii (plantă) (reg.) s. f. art., g.-d. art. țâței-oii

țâță (pop.) s. f., g.-d. art. țâței; pl. țâțe

țiței s. n., (sorturi) pl. țițeiuri

tată-meu (-tău, -său) s. m.

tata-moșul s. m. art., g.-d. art. lui tata-moșul

tată s. m., art. tata, g.-d. art. tatei/lui tata; art. tatăl (numai + atribut sau „Dumnezeu”), g.-d. art. tatălui; pl. tați

tată-mare s. m., art. tata-mare, g.-d. art. lui tata-mare

tată-meu (-tău, -său) s. m. + adj.

Tatăl nostru (rugăciunea) s. pr. n.

țață s. f., g.-d. art. țaței; pl. țațe

țâța-caprei (bot.) s. f. (sil. -prei)

țâța-fiului (bot.) s. f.

țâța-mielului (bot.) s. f.

țâța-oii (bot.) s. f.

țâța-vacii (bot. ) s. f.

țâță s. f., g.-d. art. țâței; pl. țâțe

țiței s. n., (sorturi) pl. țițeiuri

țiței

tată, tatăl a., tați pl.; tată-meu, tată-tău, tată-său.

Tatăl nostru (rugăciunea).

țâță, -țe.

țițeiu, -iuri.

tată (-ți), s. m. – Părinte. – Var. tătîne, pl. tătîni. Mr. tată, pl. tătîni, megl. tată, pl. tătǫni, istr. tǫtę. Lat. tata (Diez, I, 413; Pușcariu 1718; REW 8596; Densusianu, Hlr., 139; Pușcariu, Lr., 281), cf. vegl. tuota, alb. tatë, it. de S. tata, it. dial. tato „tată, bunic”, tata „stăpînă”, v. fr. taie, sp., port. tata. Der. din sl. tata, cf. sb., ceh., pol. tata, mag. tata (Miklosich, Slaw. Elem., 48; Miklosich, Lexicon, 983) nu este probabilă; coincidența se explică prin izvorul expresiv comun, cf. și gr. τάτα, ngr. τατᾶς. Uz general (ALR, I, 152). Are decl. dublă, datorată aspectului său formal; art. tata și tatăl, genitiv tatei și tatălui. Această ultimă formă pare să se explice prin nevoia de a împiedica întîlnirea unei terminații f. cu posesivul m. spune tatălui tău, nici o dată tatei său; din același motiv se preferă uneori folosirea fără flexiune spune tată-tău, sau cu art. antepus, ca la numele proprii spune lui tată-său. Var. tătîne se explică de obicei prin forma vulgară a lat. tata (Densusianu, GS, 139; Rosetti, I, 104), cf. barba, barbanis „unchi dinspre tată”; dar această declinare este de origine germanică și ne putem îndoi că a influențat latina din Dacia. Este vorba probabil de -ne paragogic, ca în it. (Rohlfs, It., 432), cf. cine, sine, sau susținută de echilibrul tată-tătîni cu frate-frățîni sau cu om-oameni (ca noră-nurori, față de soră-surori). – Der. tătînesc, adj. (înv., patern).

țață (-țe), s. f. – 1. Titlu de respect pe care îl dau tinerii surorilor mai mari, mătușilor și, în general, femeilor mai în etate. – 2. Namilă de femeie, femeie voinică. – Var. Mold. (țî)țacă, Olt., țaică, țațae. Creație expresivă, cf. țîță. Se folosește în Munt. și în Mold. de S (ALR, I, 164). Ngr. τσάτσα „mamă”, care se consideră ca etimon al rom. (Cihac, II, 709; Ronzevalle 75; Tiktin; Gáldi 259) ar putea proveni din acesta.

țîță (-țe), s. f. – 1. Sîn, mamelă. – 2. Uger. – 3. Celulă de matcă la stup. – 4. (Arg., adj.) Perfect, excelent. – Var. înv. țiță. Mr. țîță, megl. țǫță, istr. țițe. Creație expresivă, poate anterioară rom., cf. lat. titĭa, titta (Diez, I, 415; Koerting 9564; Densusianu, Hlr., 198; Densusianu, Rom., XXXIII, 287; Pușcariu, 1742; REW 8759), cf. it. tetta, fr. tette, prov., cat., sp., port. teta; poate cuvînt de legat de lat. titus „porumbel” (Isidoro, XII, 7, 62), cf. napol. teta „găină”. Totuși, lat. nu este unica explicație posibilă, deoarece cuvîntul aparține limbajului infantil indoeurop.; gr. τιτθός „țîță”, τίτθη „doică”, alb. sisë, cicë, it. coiccia, zitta, sl. susŭ, cica, sb., cr. sisa, pol. cyc, germ. Zitze, etc. Explicația prin sl. (Miklosich, Slaw. Elem., 51; Domaschke 92) este mai puțin probabilă. Este vorba neîndoielnic de o creație expresivă proprie rom., care coincide desigur cu alte formații similare. Punctul de plecare poate fi ideea de tremur (țîțîi), cea de obiect ascuțit (țuț), cea de supt (țugu, țață) sau mai probabil, fiind vorba de creații spontane, toate trei la un loc. Uz general (ALR, I, 227). – Der. țîțoasă, adj. (cu sînii mari).

țiței brut, (engl.= oil, petroleum) în geologie termen sin. celui de petrol (brut). În domeniul prelucrării petrolului, acesta din urmă este considerat doar o fracție ușoară rezultată din distilarea primară a țițeiului.

a cere cât dracu’ pe tată-său expr. (d. comercianți) a practica prețuri exagerat de mari.

a fugi de dracul și a da de /peste ta-su / taică-su expr. a da dintr-un necaz într-unul și mai mare.

a ști ca pe apă / ca pe Tatăl Nostru expr. a putea reproduce din memorie, întocmai / fără greșeală.

femeie șnur, fără țâțe, fără cur expr. (vulg., glum.) femeie exagerat de slabă.

tata-mare s. m. sg. (mar.) comandant de vas.

tată, tați s. m. 1. (fig.) creator, făuritor, fondator 2. (glum.) mentor, om care întrupează cele mai înalte calități / care este deasupra altora

țață, țațe s. f. (peior.) femeie vulgară, lipsită de gust și de finețe; mahalagioaică

țâță, țâțe s. f. 1. mamelă, sân. 2. tetină. 3. suzetă.

BARBA-TATEI s. v. tătăneasă.

TATĂ s. 1. părinte, (franțuzism) papa, (înv. și pop.) taică, (pop.) tătân, (înv. și reg.) nene, (reg.) tataie, (prin Mold.) babacă, babaie, (Munt., Olt., Dobr., sudul Mold. și sudul Transilv.) tete, (fam.) bătrânul (art.), tati, (arg.) puriu. (Are ~ doi copii.) 2. tată-mare v. bunic. 3. v. Dumnezeu. 4. (BIS.) tatăl nostru = (înv. și reg.) ocinaș.

TATĂ BĂTRÂN s. v. unchi.

TATĂ MOȘ s. v. unchi.

ȚAȚĂ s. v. lele.

ȚAȚĂ s. v. mahalagioaică, mahalagiță, mătușă, mitocancă, tanti.

ȚÂȚA-CAPREI s. v. barba-caprei, surguci.

ȚÂȚA-MIELULUI s. v. urechelniță.

ȚÂȚA-OII s. v. arnică, ciuboțica-cucului, degetar, degetariță, degețel, podbal-de-munte.

ȚÂȚA-VACII s. v. ciuboțica-cucului.

ȚÂȚĂ s. I. 1. v. sân. 2. v. uger. II. țâța-vacii v. razachie.

ȚÂȚĂ s. v. gurgui, țâțână.

ȚIȚEI s. v. petrol.

barba-tatei s. v. TĂTĂNEASĂ.

TATĂ s. 1. părinte, (franțuzism) papa, (înv. și pop.) taică, (pop.) tătîn, (înv. și reg.) nene, (reg.) tataie, (prin Mold.) babacă, babaie, (Munt., Olt., Dobr., sudul Mold. și sudul Transilv.) tete, (fam.) bătrînul (art.), tati, (arg.) puriu. 2. tată mare = bunic, (pop.) bun, bunel, (înv. și reg.) moș, (reg.) bît, taică, (Mold. și Dobr.) tete, (înv.) deadiu, papucă. 3. (BIS.; art.) atotputernicul (art.), creatorul (art.), divinitate, domnul (art.), dumnezeire, dumnezeu, părinte, providență, puternicul (art.), stăpînul (art.), ziditorul (art.), (în limbajul bisericesc) preaînaltul (art.), preaputernicul (art.), (înv. și pop.) pronie, (pop.) sfîntul (art.), sîntul (art.), (înv.) atotțiitorul (art.), tvoreț, zeu. 4. (BIS.) tatăl nostru = (înv. și reg.) ocinaș.

tată bătrîn s. v. UNCHI.

tată moș s. v. UNCHI.

ȚAȚĂ s. lele, leliță, mătușă, (pop.) tătăișă, (reg.) dadă, daică, leică, nană, (Olt.) țaică, (Ban.) uină. (~ Maria, vecina noastră.)

țață s. v. MAHALAGIOAICĂ. MAHALAGIȚĂ. MĂTUȘĂ. TANTI.

ȚIȚEI s. (CHIM.) petrol, (înv. și reg.) naft, (fig.) aur negru.

țîța-caprei s. v. BARBA-CAPREI. SURGUCI.

țîța-mielului s. v. URECHELNIȚĂ.

țîța-oii s. v. ARNICĂ. CIUBOȚICA-CUCULUI. DEGETAR. DEGETARIȚĂ. DEGEȚEL. PODBAL-DE-MUNTE.

țîța-vacii s. v. CIUBOȚICA-CUCULUI.

ȚÎȚĂ s. 1. (ANAT.) mamelă, piept, sîn, (prin Olt., depr.) zătoare. (~ la femei.) 2. (ANAT.) mamelă, uger. (~ la mamifere.) 3. (BOT.) țîța-vacii = razachie. (~ este o specie de struguri.)

țîță s. v. GURGUI. ȚÎȚÎNĂ.

Qualis pater, talis filius (lat. „Așa tată, așa fiu”) – adagiu latin – și sub forma: talis pater, talis filius. Adică: „Așchia nu sare departe de pom”.

țấță, țâțe, s.f. 1. (pop.) Sân, mamelă. 2. (în expr.) Legătoare la țâță = sutien. 3. Gurguiul ulciorului prin care se bea apă. 4. (bot.) Țâța-oii, plantă de munte; arnică (Arnica montana L.). – Lat. *titia (DEX, MDA).

tatu, s.m. – (arh.) Tată. „Forma tatu se păstrează numai în rugăciunea Tatu nost” (Țiplea, 1906). – Din tată „părinte” (< lat. tata).

țâță, țâțe, s.f. – 1. (pop.) Sân, mamelă. 2. Gurguiul ulciorului prin care se bea apă. – Lat. *titia (DEX, MDA).

tatu, s.m. – (pop.) Tată. „Forma tatu se păstrează numai în rugăciunea Tatu nost” (Țiplea 1906). – Din tata.