TĂTĂNEASĂ, tătănese, s. f. Plantă erbacee cu tulpina ramificată, acoperită cu peri aspri, cu flori roșii-violacee, mai rar albe, dispuse în raceme (Symphytum officinale). – Et. nec.

tătăneasă s. f., g.-d. art. tătănesei; pl. tătănese

SYMPHYTUM L., SIMFITUM, TĂTĂNEASĂ, fam. Boraginaceae. Gen originar din Africa, Asia, Europa, cca 24 specii, erbacee, erecte, aspre, cu rădăcini cărnoase, rar bulboase. Frunze simple cu marginea întreagă, alterne, lipsite de stipele. Flori hermafrodite, glabre, albastre, purpurii sau albe (caliciul persistent, cu 5 lacinii liniare, corolă lat-cilindrică, în vîrf aproape campanulată, în interior, la bază, cu 5 solzi liniar-lanceolați, 5 petale curbate, foarte scurte sau drepte, 5 stamine, nu ies din floare), dispuse în raceme. Fruct format din 4 nucule.

TĂTĂNEASĂ s. (BOT.; Symphytum officinale) (reg.) boracioc, gavăț, tatană, tatin, tăltinoacă, tătănească, tătăneață, tătinoaie, zlac, barba-tatei, iarba-lui-Tat(in), iarba-tatălui, iarbă-băloasă, iarbă-neagră, mierea-ursului, rădăcină-neagră.