tașcă sf [At: DOSOFTEI, V. S. octombrie 63^r/16 / V: (reg) tească, teaș~ / Pl: tăști, (reg) ~șche, ~ște / E: ucr ташка, mg táska] (Reg) 1 Geantă de piele, de pânză etc., care se poartă în mână, atârnată pe umăr sau prinsă la brâu Si: (reg) patașcă¹, tașculă (1), tărculă (2). 2 Pungă în care se țin banii, tutunul etc. Si: (reg) patașcă¹, tașculă (2), tărculă (3). 3 (Îe) A avea (pe cineva) Ia ~ A avea (pe cineva) la mână. 4 (Bot; îc) ~ca-ciobanului Punguliță (Thlaspi arvense). 5 (Bot; îae) Traista-ciobanului (Capsella bursa-pastoris). 6 Gușă la păsări. 7 Obiect vechi și stricat. 8 (Dep) Om zdrențăros, nevoiaș. 9 (Mpl) Colțunași (1). 10 (Mpl) Tăieței în forma unor pătrățele. 11 Piatră plată, turtită, cu care se aruncă departe. 12 Laț la ștreang. 13 Verigă la coasă.

tășca vt [At: ȘINCAI, HR. II, 96/26 / V: (reg) teș~ / Pzi: tășc, tașc / E: tașcă] (Trs) A înșela pe cineva Si: a păcăli.

tească² sf vz tașcă

teașcă sf vz tașcă

teșca v vz tășca

țastă sf vz țașcă

țașcă sf [At: ALR I, 985/556 / V: țastă (Pl: țaste), ~pă / E: ns cf țepușcă] 1 (Mol) Țandără (1). 2 Țeapă (27).

țașpă sf vz țașcă

țăști i vz țâști¹

țâst² i vz țâști¹

țâșt i vz țâști¹

țâști¹ [At: ALECSANDRI, T. 413 / V: țâșt, țâst, țiști, țișt, țăști / Pl: (5-6) ~uri, (7-8) ~ / E: fo] 1 i (Adesea cu valoare predicativă; și repetat) Cuvânt care redă mișcarea bruscă și precipitată a unei ființe care apare rapid, dintr-o dată de undeva Si: ciuști¹ (1), huști¹ (1), smâc; tâlvâc, tulai¹, țâbâști, țâștoc¹ (1), zbughi, zvâc. 2 i Cuvânt care redă zgomotul produs de o mișcare bruscă. 3 i (Imt) Dispari! 4 i (Îf țiști) Cuvânt care redă izbucnirea bruscă a unui lichid care țâșnește de undeva. 5 sn (Mun) Săritură vioaie Si: (reg) saitoc, țâștoc¹ (2). 6 sn (Mun) Săritură peste un obstacol. 7 sm (Pop) Copil¹ (1). 8 sm (Pop) Băiețandru. 9 smi (Fam; îc) ~-bâști Om mic de statură, slab și care nu are astâmpăr. 10-11 smi (Fam; îac) Om (tânăr) neînsemnat. 12 smi (Fam; îac) Om de nimic Si: lichea, secătură. 13 smi (Fam; îac) Om aiurit.

țâști² vi [At: ISPIRESCU, L. 35 / V: țiș~ / Pzi: ~tesc / E: țâști¹] (Mun; Olt) 1-4 (D. ființe) A țâșni (5-8). 5-8 (D. lichide) A țâșni (1-4). 9 (Reg) A scuipa printre dinți.

țișt i vz țâști¹

țiști¹ i vz țâști¹

țiști² v vz țâști²

CIUȘTI! = ȚUȘTI!

ȚIȘT! 👉 ȚÎȘT(I)!

ȚÎȘT(I)! sau ȚIȘT(I)! interj. Imită mișcarea precipitată a cuiva care sare dintr’un loc spre a o lua la fugă: bătrîna dădu să-l sărute; Neghiniță țîști! pe nas, țîști! iar pe mînă (DLVR.); unde lovea el cu nuiaua... acolo, țîșt! și dînsa, și ochii de la dînsul nu-i mai lua (ISP.); atunci mîrtanul pune gura pe ea și, țișt! afară în fuga mare (RET.) [onom.; comp. ȚUȘTI! și CIUȘTI!].

❍ȚOȘCĂ, TOȘCĂ (pl. -ște) sf. Mold. Săculeț; geantă, torbă, tașcă: să nu săpunești, cînd speli țoșca de vînătoare... că n’ai noroc la vînat (GOR.); colindătorii mai aveau și... traistele sau țoștele pentru adunat colacii, covrigii și poamele (PAMF.); – adv. (plin) ~, doldora: îi mai întinde și o pungă toșcă de bani (CRG.) umplea chimirul toșcă cu gologani și hai la crîșmă să bee (FLOR.) [comp. ȚUȘCĂ și TAȘCĂ].

ȚUȘTI(U)! interj. = ȚÎȘTI! N’apuci bine să ’nchizi porcul, Și el țuști! îl vezi că iese (SPER.); intrăm tupiluș într’o casă, și, țuști! pe cuptor (SAD.); băietul, cînd o deschis ușa, moșneagul, țuști! din odaie și s’o ca mai dus peste nouă mări (VAS.); hoața de pisică îndată puse ghiara pe piatră și, țuștiu! pe fereastră (PĂC.) [onom.].

TAȘCĂ, tăști, s. f. Geantă de piele sau de pînză, mai rar de tinichea, în care se țin diferite obiecte și care se poartă în mînă, atîrnată pe umăr sau prinsă la brîu. A scos tașca de vînător de după umăr. CAMIL PETRESCU, O. I 394. Tudor își făcea socoteala dacă și-a luat toate îndreptările în tașca de piele. SADOVEANU, O. VII 107. Cu hrisoavele și zapisele lui răzășești încuiate cu lacate în tașca de tinichea, bătuse drumul judecăților. C. PETRESCU, R. DR. 23. ♦ Pungă de piele în care se ține tutun, bani etc. Tatăl lui Bică avea o tașcă de piele, legată de șold, sub haină, și zornăiau în ea gologanii de aramă și nichel. PAS, Z. I 164. În tașcă s-au aflat ceva parale. SADOVEANU, B. 241.

ȚIȘT interj. v. țîști.

ȚÎȘT interj. v. țîști.

ȚÎȘTI interj. (Și în forma țîșt) Cuvînt care sugerează mișcarea bruscă și precipitată a unei ființe care sare sau țîșnește (de) undeva. Fata se apropie iarăși și pasărea, tocmai cînd să puie mîna pe ea, țîșt! zboară pe bătătură. POPESCU, B. III 119. ◊ (Cu valoare verbală) N-apucă duhovnicul să deschidă cutia bine și țîști! din ea un șoricel. STĂNOIU, C. I. 127. – Variante: țîșt, țișt (ALECSANDRI, la CADE) interj.

ȚUȘTI¹ interj. Țîști. Fac țuști din baltă ș-o iau la sănătoasa; și așa fugeam de tare pe prund, de săreau pietrele. CREANGĂ, A. 67. ◊ (Cu valoare de verb) Se sui pe un comănac pînă cînd îi veni bine, și, deodată, țuști în spinarea calului. VISSARION, B. 15. Tată-său îl fugărește, el țuști pe o parte și vine pe alta, și tumba jos. PĂUN-PINCIO, P. 110. Șoaricul a mirosit Aproape de mîncare... Și tocma de subt lup furînd o fărmătură: Țuști iute-n crăpătură. DONICI, F. 73.

TAȘCĂ, tăști, s. f. Geantă de piele sau de pînză, în care se țin diferite obiecte. ♦ Pungă de piele în care se țin tutunul, banii etc. – Ucr. taška, magh. táska.

TAȘCĂ tăști f. rar Geantă de piele sau de pânză, în care se țin diferite obiecte (bani, tutun). /<ucr. taška, ung. táska

ȚÂȘTI interj. 1) (se folosește pentru a sugera mișcarea bruscă și precipitată a unei ființe sau pentru a reda zgomotul produs de o asemenea mișcare). 2) (se folosește pentru a reda izbucnirea bruscă a unui lichid). /Onomat.

A ȚÂȘTI ~esc intranz. 1) (despre lichide, vapori, gaze) A ieși cu putere printr-o deschizătură îngustă; a erupe; a izbucni; a țâșni. 2) (despre ființe) A intra sau a ieși repede și pe neașteptate. /Din țâști

ȚUȘTI interj. (se folosește pentru a reda o mișcare bruscă și neașteptată a unei ființe care țâșnește de undeva). Iepurele ~ din tufiș. ◊ A face ~ a se deplasa iute dintr-o singură mișcare. /Onomat.

tașcă f. Mold. Tr. 1. pungă: iască împistrită cu bumbi; 2. sac: butilca o puse într’o tașcă a diligenței AL. [Ung. TÁSKA (din nemț. Tasche)].

țuștiu! Mold. int. imită sgomotul săriturei subite: fac țuștiu din haltă și o iau la sănătoasa CR. [Onomatopee].

táșcă f., pl. tăștĭ (ung. táska, buzunar, tașcă, d. vgerm. tasca, ngerm. tasche; pol. taszka, rut. táška, it. tasca). Geantă de ținut banĭ, hîrtiĭ de valoare, scrisorĭ ș. a.

țîștĭ, V. tuștĭ.

țuștĭ (Mold.) interj. care arată zgomotu unuĭa care ĭese orĭ fuge de odată (rudă cu rut. šustĭ): copiiĭ țuștĭ de supt pat, supt pat, în pat! – În sud și țîștĭ, în Munt. țîștĭ, țîbîștĭ și bîștĭ. (Bîștĭ se zice și cînd mînĭ oile). În Olt. vîștĭ (Șez. 1922, 54). V. țîșnesc.

vîștĭ interj. V. țuștĭ.

tașcă s. f., g.-d. art. tăștii; pl. tăști corectat(ă)

țâști interj.

tașcă s. f., g.-d. art. tăștii; pl. tăști

!țâști interj.

*țâști-bâști s. m. și f., g.-d. lui țâști-bâști; pl. țâști-bâști

tașcă s. f., g.-d. art. tăștii; pl. tăști

țâști/țâșt interj.

țuști interj.

tașcă, tăști.

tașcă (tăști), s. f. – Traistă, tolbă, sac, raniță. – Var. teașcă, teșcoi, te(c)șilă, tecșoi, înv. ticseu, tixeu. Germ. Tasche, prin intermediul mag. táska, pol. taszka, rut., rus. slov. táška (Cihac, II, 403; Miklosich, Fremdw., 132; REW 8592).

tîști interj. – Exprimă ideea de săritură neașteptată. – Var. țusti. Creație expresivă, cf. fîș(t). – Der. țîșni (var. țișni), vb. (a izvorî, a ieși; a ieși în sus cu putere, a emana), în loc de *țîștni, cu suf. expresiv -ni; țîșnitor, adj. (care izvorăște, care emană cu avînt); țîșnitură, s. f. (salt, săritură; șuvoi); țușcă, s. f. (batistă cu noduri cu care se bat cei ce pierd la anumite jocuri; varietate de oi); țîșpoacă (var. țîșmoacă), s. f. (poșircă; Mold., lapte acru); țiștoacă, s. f. (tinerică, domnișoară); țoșcă (var. toșcă), s. f. (sac, desagă), comtaminat cu tașcă.

TAȘCĂ s. 1. geantă. (Vânătorul purta o ~.) 2. (rar) teșcălie, (înv. și reg.) tecșilă, (reg.) patașcă, tășulă, (Transilv. și Mold.) tașculă. (Ține tutunul în ~.)

TAȘCĂ s. v. colțunaș, tolbă.

TĂȘCA vb. v. ademeni, amăgi, încânta, înșela, minți, momi, păcăli, prosti, purta, trișa.

ȚÂȘTI interj. huști!, (pop.) smâc! (Iepurele, ~! din vizuina lui.)

ȚUȘTI interj. zbughi!, (rar) zvâc!, (prin Munt.) tâlvâc!, (Transilv. și Ban.) tulai! (Iepurele, ~! din tufiș.)

tașcă s. v. COLȚUNAȘ. TOLBĂ.

TAȘCĂ s. 1. geantă. (Vînătorul purta o ~.) 2. (rar) teșcălie, (înv. și reg.) tecșilă, (reg.) patașcă, tășulă, (Transilv. și Mold.) tașculă. (Ține tutunul în ~.)

tășca vb. v. ADEMENI. AMĂGI. ÎNCÎNTA. ÎNȘELA. MINȚI. MOMI. PĂCĂLI. PROSTI. PURTA. TRIȘA.

ȚÎȘTI interj. huști!, (pop.) smîc! (Iepurele, ~! din vizuina lui.)

ȚUȘTI interj. zbughi!, (rar) zvîc!, (prin Munt.) tîlvîc!, (Transilv. și Ban.) tulai! (~! din tufiș.)

tășca, tașc, vb. I (reg.) a păcăli, a înșela.

táșcă, tăști, s.f. (reg.) Geantă (de piele sau din pânză) în care se țin diferite obiecte: „Și cum avea tașcă mare de piele, a băgat mâna-n tașcă și a scos din ea câteva mânuri de galbeni de aur” (Bilțiu, 1999: 420). ■ (onom.) Tășcari, poreclă pentru locuitorii din Firiza. – Din magh. táska „geantă”, ucr. táška (DLRM, DEX, MDA).

țuștí, interj. Cuvânt care sugerează mișcarea bruscă: „Popa țuști acasă repede, să nu îl vadă Păcală” (Bilțiu, 1994: 305). – Onomatopee (MDA).

tașcă, tăști, s.f. – (reg.) Geantă de piele sau din pânză, în care se țin diferite obiecte, tutunul, banii: „Și cum avea tașcă mare de piele, a băgat mâna-n tașcă și a scos din ea câteva mânuri de galbeni de aur” (Bilțiu, 1999: 420). ♦ (onom.) Tășcari, poreclă pentru locuitorii din Firiza (Bițiu-Dăncuș: 2005). – Din magh. táska „geantă”, ucr. táška (Cihac, Miklosich, cf. DER; DLRM, DEX, MDA) < germ. Tasche (Șăineanu, Scriban).

țuști, interj. – Cuvânt care sugerează mișcarea bruscă: „Popa țuști acasă repede, să nu îl vadă Păcală” (Bilțiu, 1994: 305). – Onomatopee (MDA).

tașcă, tăști, s.f. – Geantă de piele sau din pânză, în care se țin diferite obiecte, tutunul, banii: „Și cum avea tașcă mare de piele, a băgat mâna-n tașcă și a scos din ea câteva mânuri de galbeni de aur” (Bilțiu 1999: 420). Tășcari, poreclă pentru locuitorii din Firiza (T.B. Dăncuș: 2005). – Din germ. Tasche, prin intermediul magh. táska, ucr. táška (Cihac cf. DER).