ciuști¹ i [At: SBIERA, P. 322 / E: fo] 1 Cuvânt care sugerează o săritură bruscă. 2 Cuvânt care sugerează o lovitură (rapidă).

ciuști² vi [At: ȘEZ. V, 57 / Pzi: ~tesc / E: ciuști¹] (D. iepuri sau animale mici) A țâșni.

CIUȘTI! = ȚUȘTI!

❍ CIUȘTI (-tesc) vb. intr. Mold. A sări repede și fără veste; a țîșni [ciuști!].

❍ CIUȘNI (-nesc) vb. intr. Bucov. = CIUȘTI: apoi ciușneau repede pe ușă (GRIG.).

ȚÎȘT(I)! sau ȚIȘT(I)! interj. Imită mișcarea precipitată a cuiva care sare dintr’un loc spre a o lua la fugă: bătrîna dădu să-l sărute; Neghiniță țîști! pe nas, țîști! iar pe mînă (DLVR.); unde lovea el cu nuiaua... acolo, țîșt! și dînsa, și ochii de la dînsul nu-i mai lua (ISP.); atunci mîrtanul pune gura pe ea și, țișt! afară în fuga mare (RET.) [onom.; comp. ȚUȘTI! și CIUȘTI!].

ciuști! interj. (reg.) cuvânt care imită o mișcare rapidă, bruscă; țuști!

ciuști! vb. IV (reg.; despre iepuri sau alte animale mici) a sări brusc, a țâșni.