țașcă sf [At: ALR I, 985/556 / V: țastă (Pl: țaste), ~pă / E: ns cf țepușcă] 1 (Mol) Țandără (1). 2 Țeapă (27).

țastă sf vz țașcă

țașpă sf vz țașcă

ȚEASTĂ (pl. țeste) sf. 1 🫀 Cutia osoasă a creierilor, craniu, hîrcă, scăfîrlie: Cu buzdugane și cuțite Desface țestele la Unguri (D.-ZAMF.); o mînie de foc, Închisă într’o ~ de os (DLVR.) ¶ 2 Învelișul osos, coaja care acopere spinarea broaștelor țestoase, carapace [lat. těsta].

țástă, V. țeastă.

țeástă f., pl. țeste (lat. *tĕsta, cl. tésta, oală de lut, hîrb, craniŭ; it. pv. cat. pg. testa, fr. tête, sp. tiesta. V. țest). Craniŭ. Țest de broască țestoasă. – În est țastă, pl. tot țeste. V. căpățînă.