TĂRIE, tării, s. f. 1. Forță fizică; putere, vigoare. 2. Capacitate de luptă, putere de afirmare, forță morală; fermitate. 3. Autoritate; stăpânire. 4. Soliditate, trăinicie; duritate. ♦ Fig. Valoare, valabilitate. 5. (înv.; concr.) Fortificație. 6. Moment culminant. 7. Fig. Boltă cerească, firmament; văzduh. ♦ Altitudine, înălțime; (concr.) vârf, pisc. 8. Grad (mare) de concentrație de alcool, de aromă etc. 9. Intensitate auditivă a unui sunet. – Tare + suf. -ie.

tăria v vz târî

tărie sf [At: PSALT. HUR. 60723 / Pl: (rar) ~ii / E: tare + -ie] 1 Putere de rezistență a corpurilor la acțiunea agenților externi Si: durabilitate, duritate, soliditate, trăinicie (1), (înv) tărime (1). 2 (Înv; îs) ~ de cap (sau de cerbice) Încăpățânare. 3 (Înv) Uscat. 4 (Îvr) Loc stâncos. 5 (Înv; ccr) Fortăreață (1). 6 (îvr; îlav) Întru ~ În siguranță. 7 (Îvr) Închisoare. 8 (Reg) Întăritură făcută în țărmul unui râu, pentruca apa să nu facă stricăciuni. 9 Forță fizică Si: putere, robustețe, vigoare, (înv) tărime (2). 10 (Pop; îla) Cu ~ Puternic. 11 (Înv) Forță miraculoasă, magică. 12 (Înv) Minune. 13 Capacitate de luptă, de rezistență etc. (constând în armament, în efectiv etc.) 14 (înv; ccr) Armată¹ (1). 15 (Șîs ~ de suflet, -de caracter) Forță morală Si: vitalitate. 16 Putere de afirmare Si: dârzenie, fermitate. 17 (Îlav) Cu (mare, multă etc.) ~ sau cu toată ~ia Cu intensitate. 18 (Pfm; pe lângă verbe de declarație; îal) În mod convingător Si: categoric, curajos, ferm, hotărât, energic. 19 (Pfm; îal) În mod hotărât Si: neclintit. 20 (Pop; pe lângă verbe de acțiune militară; îal) Cu dârzenie. 21 (Înv) Sprijin moral Si: (înv) tărime (3), tărire (1). 22 (Îvr) Patimă. 23 (Îvr) Defect (3). 24 Putere de convingere. 25 (Pfm; d. persoane; îla) Cu ~ de cuvânt Care are putere de convingere. 26 (Înv) Dibăcie (1). 27 (Înv) Valabilitate a actelor Si: (înv) tărire (2). 28 (Înv; îla) Cu ~ Cu împuternicire legală Si: valabil. 29 (Înv) Împuternicire. 30 (Înv) Autoritate (1). 31 (Înv) Posesiune. 32 (Înv) Dominare (1). 33 (Înv; îlav) În ~ia mea (a ta etc.) Cu de la sine putere. 34 (Înv; îlav) Cu (sau în) ~ sau, reg, cu (de-a) ~ia Cu forța. 35 (Înv; îe) A veni în ~ A fi stăpân. 36 (Înv; îlpp) Prin (sau din) ~ia... Ca urmare a... 37 (Pop; urmat de determinări care indică felul) Grad (mare) de intensitate Si: forță. 38 (Rar) Forță mecanică Si: energie. 39 (Înv; ccr) Furtună distrugătoare Si: calamitate. 40 (Înv; fig) Bătălie crâncenă Si: luptă, război. 41 Grad (mare) de concentrație de alcool, de esență, de aromă etc. Si: (reg) tărime (5). 42 (Rar; ccr) Esență (10). 43 (Înv) Putere nutritivă a alimentelor Si: consistență. 44 Intensitate a unui sunet. 45 (Rar) Dioptrie. 46 (Înv; fig; șîs ~ia cerului, ~ia văzduhului, ~ia cerească) Boltă cerească Si: cer. 47 (Înv; fig; îas) Altitudine. 48 (Îrg; pan) Acoperiș (1). 49 (Pop) Moment culminant Si: mijloc, toi³ (13). 50 (Pop; ccr) Pisc.

târia v vz târî

târî [At: PSALT. 219 / V: (reg) tăria (P: ~ri-a), ~ria (P: ~ri-a; Pzi: târiu), (înv) tiri / Pzi: ~răsc / E: vsl трѣти, тьрѫ] 1 vt (Înv) A nimici. 2 vt (C. i. un obiect) A mișca (cu greu) dintr-un loc în altul, trăgându-l pe jos după sine Si: (îrg) a tăgârța, (pop) a târâi¹ (1). 3 vt (C. i. un om, un animal) A trage, silindu-l să meargă după sine Si: (pop) a târâi¹ (2), (reg) a trămăța (4). 4 vt (Pop; îe) A-și ~ viața (zilele etc.) A trăi lipsit de demnitate. 5 vt (Pop; îae; șîe a ~ barca pe uscat) A trăi greu. 6 vt (Pfm; îe) A ~ (pe cineva) în noroi A dezonora pe cineva. 7 vt (Pfm; îae) A îndemna (pe cineva) la o faptă josnică. 8 vt (Reg; îe) A ~ piciorul A șchiopăta. 9 vt (Mun; îe) A târât piciorul A face o faptă pe care o vor face și alții. 10 vt A târșâi (1) încălțămintea Si: (pop) a târâi¹ (3). 11 vt A lua cu sine Si: (pop) a târâi¹ (4). 12 vt A determina să meargă (cu sine) Si: (pop) a târâi¹ (5). 13 vt A îndemna pe cineva spre ceva (reprobabil) Si: (pop) a târâi¹ (6). 14 vr A înainta atingând pământul cu genunchii, cu coatele, cu burta Si: (pop) a târâi¹ (7), (reg) a se târșâi (2), (îvp) a se trage (68). 15 vr (D. anumite animale) A înainta prin mișcări specifice, cu trupul lipit de pământ Si: (pop) a târâi¹ (8), (înv) a se trage (66). 16 vr (Înv; pex; d. anumite animale) A se mișca. 17 vr (Înv; fig) A se înjosi. 18 vr (D. plante) A crește cu tulpina întinsă pe pământ Si: (pop) a târâi¹ (9). 19 vr (Fig) A-și schimba locul inutil (stricându-se, murdărindu-se) Si: (pop) a târâi¹ (10). 20 vr A merge încet, cu greu (abia mișcându-și picioarele) Si: (pop) a târâi¹ (11), (pop) a se trage (69). 21 vt (Cu subiectul „picioarele”) A purta cu greu Si: (pop) a târâi¹ (12). 22 vr (Fig; d. lichide) A curge încet Si: (pop) a târâi¹ (13). 23 vr (Îvp; d. obiecte care atârnă) A atinge pământul cu capătul de jos, frecându-se de el Si: (pop) a târâi¹ (14), (pop) a se trage (70). 24 vt (Reg; c. i. iarba) A călca.

tiri⁵ v vz târî

TĂRIE, (rar) tării, s. f. 1. Forță fizică; putere, vigoare. 2. Capacitate de luptă, putere de afirmare, forță morală; fermitate. 3. Autoritate; stăpânire. 4. Soliditate, trăinicie; duritate. ♦ Fig. Valoare, valabilitate. 5. (Înv.; concr.) Fortificație. 6. Moment culminant. 7. Fig. Boltă cerească, firmament; văzduh. ♦ Altitudine, înălțime; (concr.) vârf, pisc. 8. Grad (mare) de concentrație de alcool, de aromă etc. 9. Intensitate auditivă a unui sunet. – Tare + suf. -ie.

TĂRIE, (rar) tării, s. f. 1. Forță fizică; putere, vigoare. Apa era strînsă în maluri... ca o putere stăpînită și rea, încordîndu-și tăriile, să se dezlănțuie. C. PETRESCU, Î. II 175. Loviră pe fiecare în cap cu așa tărie, încît rămaseră morți. ISPIRESCU, L. 305. Se îngrozea văzîndu-se... fără tărie prin locașele sălbatice ale fiarelor. ODOBESCU, S. III 209. ◊ (Legat de un substantiv prin prep. «de», exprimă ideea de superlativ) Bre, ce tărie de flăcău. GALACTION, O. I 54. 2. Capacitate de luptă, putere de afirmare, forță morală; dîrzenie, fermitate. Cînd mă cuprinde dor adînc de țară... Iau cartea unde curge sfînt izvorul De-nțelepciune și tărie rară. IOSIF, V. 68. Se sculă în picioare ca să dea mai multă tărie vorbelor lui. VLAHUȚĂ, O. A. 191. Oamenii... nu știu cîtă tărie este în inima unei tinere fete. NEGRUZZI, S. I 27. 3. Putere, autoritate; (învechit) stăpînire. Mircea își dase obștescul sfîrșit pe scaunul domnesc, în mijlocul tăriei sale. ODOBESCU, la TDRG. Afară de aceasta primarii se înjosesc mergînd încinși fiind cu eșarpa tricoloră a tăriei, după ordine la acei ce nu le mai pot da, nici au dreptul a le mai da. I. IONESCU, D. 50. ♦ (Neobișnuit) Forță, presiune, constrîngere. O soluțiune practică... la care am ajuns prin tăria evenimentelor. ODOBESCU, S. III 422. ◊ Loc. adv. (Învechit și regional) Cu tăria = cu forța, cu sila. Eu nu fac pe nime cu tăria să asculte. RETEGANUL, P. I 47. 4. Soliditate, trăinicie, durabilitate; duritate. Tăria munților aspri și stîncoși. BOGZA, Ț. 38. Leul... izbește a temniței tărie Și geme furios. ALEXANDRESCU, M. 68. ♦ Fig. Valabilitate, valoare. Este nevoie... de a cumpăni de acum înainte bunătățile scrierilor și tăria sistemelor. RUSSO, O. 67. 5. (Învechit, concretizat) Întăritură, fortificație. Dunărea forma aici, încă din vechimea cea mai depărtată, o tărie de apărare. I. IONESCU, M. 78. 6. Moment al intensității maxime, moment culminant; mijloc, toi, miez. Toate acele mii de glasuri se-nalță cu răsunet potolit în tăria nopții. ODOBESCU, S. III 19. 7. (Poetic) Boltă cerească, cer, firmament; văzduh. În luminile biruitoare ale focului, umbre mari jucau și se întindeau pînă în tării. REBREANU, R. II 106. Din mijlocul tăriei albastre un bulgăre de aur aprins arunca văpăi. GÎRLEANU, L. 22. Stele rare din tărie cad ca picuri de argint. EMINESCU, O. I 82. ◊ (Prin analogie) Prin tăria clădită din ramuri și din frunze, soarele pătrundea numai ca niște stele. GALACTION, O. I 281. ♦ Înălțime, altitudine; (concretizat) vîrf, pisc. Mă îndreptam spre tăriile neguroase ale munților. HOGAȘ, M. N. 152. 8. Grad (mare) de concentrație alcoolică, de aromă etc. [Planta] se freacă din nou în mîni... cînd gospodina socotește că încă n-a ieșit toată tăria. PAMFILE-LUPESCU, CROM. 21. ♦ Putere (calorică) mare. Lumina soarelui își pierduse tăria. CAMIL PETRESCU, U. N. 211. Mai bine ar fi să iei tăria focului și să arzi răul care se întinde. DELAVRANCEA, A. 91. 9. Intensitate auditivă a unui sunet.

TÎRÎ, tîrăsc, vb. IV. 1. Tranz. A mișca un lucru cu greu dintr-un loc într-altul, trăgîndu-l pe jos după sine; a trage un om, un animal, silindu-l să meargă după sine. Boii noștri erau mărunți, bătrîni. Abia tîrau plugul. STANCU, D. 229. Dis-de-dimineață o vezi pe drum, tîrîndu-și calul de căpăstru. AGÎRBICEANU, S. P. 68. Bistrița... curgînd mi se părea, în fantasmagoria dintre vis și aievea, că mă tîrăște, cu mal cu tot, pe cursul ei la vale. HOGAȘ, M. N. 62. Haina-i măturînd pămîntul Și-o tîrăște abia-abia. COȘBUC, P. I 224. ◊ Fig. Cu fruntea răzimată-n cer... Tîrăsc în urma mea trecutul. BENIUC, V. 54. Cele două partide tîrau după ele păcate grele. C. PETRESCU, C. V. 102. M-am deprins a tîrî după mine o viață ticăloasă. CREANGĂ, P. 234. ◊ Expr. A tîrî barca pe uscat = a o duce greu; a trage mîța de coadă. A tîrî pe cineva în noroi = a) a terfeli onoarea cuiva; b) a îndemna pe cineva la o faptă josnică, a-l antrena pe un drum greșit. ♦ A lua, a purta, a duce cu sine. Mă tîrăște seară de seară prin toate localurile. CAMIL PETRESCU, T. II 102. ♦ A îndemna, a împinge (spre ceva), a antrena. Dușmancele m-au urît, Tot la rele m-au tîrît. TEODORESCU, P. P. 317. 2. Refl. A merge, a înainta atingînd pămîntul cu genunchii, cu coatele; (despre anumite animale) a înainta prin mișcări specifice ale trupului, lipit de pămînt. Chemată adesea peste noapte de bolnav, se tîra pe brînci pînă la patul lui ca să-l ajute. CĂLINESCU, E. 40. M-am tîrît pe brînci, pe fundul șanțului. GALACTION, O. I 108. S-a trîntit la pămînt și s-a tîrît de-a bușelea, în lanul de peste drum. POPA, V. 177. Se tîrăsc rîmele pe pămînt. ȘEZ. IV 120. ◊ Fig. Un nor galben de praf se tîra... ca o uriașă vită ascultătoare cu trupul de fum auriu. DUMITRIU, N. 223. Trei catarge se deosebesc bine; ca trei suliți înălțate parcă anume să spargă norii ce se tîrăsc așa de jos. BART, S. M. 18. Neguri dese-ncep să cadă Se tîrăsc în jos pe plai. TOPÎRCEANU, B. 24. ♦ A merge încet, a înainta cu greu, abia mișcîndu-și picioarele. Cînd se apropie de casă, abia se mai tîra. DUMITRIU, N. 152. Florea s-a tîrît cu sacul lui cu linguri la mînăstire. PAS, Z. I 162. Printr-o sforțare de voință se tîrî pînă la fereastră. BART, E. 249. Unchiul îl cheamă în odaie; nepotul ascultă, d-abia tîrîndu-se pe picioare. CARAGIALE, P. 48. ◊ Fig. Cred că și judecata are să-mi găsească dreptate, deși nu m-am tîrît prin judecăți de cînd sînt. CREANGĂ, A. 145. 3. Refl. (Despre obiecte care atîrnă) A atinge pămîntul cu capătul de jos, a se freca de pămînt.

TĂRIE ~i f. 1) Capacitate (a ființelor vii) de a săvârși acțiuni fizice; forță fizică; putere. ~a brațului. 2) (despre persoane) Capacitate de a lua decizii fără a șovăi. ~ de caracter. 3) (despre corpuri solide) Proprietatea de a fi tare; rezistență la deformare și zgâriere. 4) (despre alcool și alte substanțe) Grad de concentrație. 5) (despre sunete) Intensitate auditivă. 6) fig. Calitate care prezintă valoare sau importanță. ◊ ~a (sau ~ile) cerului boltă cerească; firmament. [G.-D. tăriei] /tare + suf. ~ie

A TÂRÎ ~ăsc tranz. 1) (obiecte sau ființe) A face să se miște, ducând cu greu (după sine); a trage. ◊ ~ (sau a trage) barca pe uscat a trăi foarte greu. ~ pe cineva în noroi a face să comită fapte reprobabile; a compromite. 2) A face să se târască. /<sl. trĕti

A SE TÂRÎ mă ~ăsc intranz. 1) (despre persoane sau despre animale) A se mișca greu, cu trupul lipit de pământ. ◊ ~ în fața cuiva a manifesta servilism față se cineva. 2) (despre oameni) A merge încet, cu greu, abia ducându-și picioarele; a se tăbârci. 3) (despre obiecte care atârnă) A se freca de pământ (în timpul mișcării). /<sl. trĕti

tărie f. 1. forță, vigoare: tăria dușmanului; 2. soliditate: tăria zidului; 3. fig. energie: a susține cu tărie; 4. firmament: peste unde și ’n tărie întunericul domnește GR. AL, [V. tare].

târî v. 1. a trage pe pământ, pe jos: a târî în robie; 2. a trage, a mișca cu anevoie: a-și târî picioarele; fig. a-și târî zilele, a duce o existență penibilă; 3. a păși cu greu: abia se târăște; 4. a se trage pe pântece ca șerpii; 5. fig. a se înjosi peste măsură înaintea celor mari. [Slav. TRĬETI, a freca, a călca].

tăríe f. (d. tare). Calitatea de a fi tare (putere, forță, rezistență, consistență, soliditate, durabilitate, vigoare, energie, violență): tăria brațuluĭ, oștiĭ, dușmanuluĭ, cetățiĭ, diamantuluĭ, oŭălor răscoapte, ziduluĭ, guvernuluĭ, vîntuluĭ, otrăviĭ, cafeleĭ, ceaĭuluĭ. Poet. Rar. Firmament, cer. Esență, extract.

tirésc v. tr. (vsl. tirati, a freca, trĭeti, a freca, a treĭera; lat. térere. E rudă cu tîrlie și tîrnîĭ. V. tîrăsc, zătărăsc și treĭer). Vechĭ. Zdrobesc, sfărîm. – Și tîrăsc și întîrăsc, a -î.

tîrăsc, a -î (vest) și tîrîĭ, a -í (est) v. tr. (var. din tiresc. Cp. cu vir). Vechĭ (tîrăsc). Tiresc. Azĭ. Trag pe jos, pe pămînt: guzganu abea tira o bucată de carne. Mișc cu greŭ: abea putea să-șĭ tirască picĭoarele de osteneală. Duc fără energie, fără demnitate: a-țĭ tîrî zilele, o vĭață păcătoasă. Duc cu mine, fac să mă urmeze: a tîrî cu tine o ceată de slugĭ. Fig. A tîrî pe cineva în noroĭ, a-l compromite, a-ĭ mînji numele. V. refl. Merg atingîndu-mĭ trupu de pămînt: șerpiĭ se tîrăsc, copiiĭ se tîrăsc deprinzîndu-se să umble. Merg (înaintez) cu greŭ: rănitu se tîrî pînă acasă, vaporu avariat se tîrî pînă la mal. Fig. Mă înjosesc peste măsură în fața celor marĭ: nu te tîrî! V. remorchez.

tărie s. f., art. tăria, g.-d. art. tăriei; pl. tării, art. tăriile (desp. -ri-i-)

târî (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târăsc, 3 sg. târăște, imperf. 1 târam; conj. prez. 1 sg. să târăsc, 3 să târască

tărie s. f., art. tăria, g.-d. art. tăriei; pl. tării, art. tăriile

târî (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târăsc, imperf. 3 sg. târa, perf. s. 3 sg. târî, 3 pl. târâră; conj. prez. 3 să târască; ger. târând; part. târât

tărie s. f., art. tăria, g.-d. art. tăriei; pl. tării, art. tăriile

târî vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târăsc, imperf. 3 sg. târa; conj. prez. 3 sg. și pl. târască

tîrî (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tîrăsc, imperf. tîra, conj. tîrască)

târăsc, -răști 2, -răște 3, -rască 3 conj., -ram 1 imp., -râi 1 aor.

tîrî (tîrăsc, tîrît), vb. – 1. A tîrîi pe pămînt, a trage după sine. – 2. A înșfăca, a înhăța. – Var. tîrîi, tîri, întîri. Sl. trĕti, trą „a freca” (Cihac, II, 411; Tiktin), cf. sb. trti, ceh. triti. Pentru semantism, trebuie să se pornească de la ideea de „a freca pămîntul”; pentru fonetism, cf. pîrî. – Der. tîrîie-brîu, s. m. (zdrențăros, golan); tîrîș (Mold., tîrîiș), adv. (pe jos); tîrîș, s. n. (buștean sau sarcină de lemne transportată prin tîrîre); tîrî(i)tor,adj. (care se tîrăște); tîrîtoare, s. f. (reptilă, unealtă de pescuit pentru a se scufunda); tîrîtură, s. f. (tîrîre, acțiunea de a tîrî; femeie stricată); tîrlan, s. m. (buștean, lemn), cuvînt rar, apare la Sandu-Aldea; tîrlie, s. f. (derdeluș), ultimele cuvinte, cu l expresiv, sînt proprii Munt.

UT FATA TRAHUNT (lat.) cum le-o târî soarta – A te lăsa în voia soartei, a lăsa ceva la voia întâmplării.

a-și târî gazometrul expr. (iron. – d. femei) a avea picioare scurte.

tărie, tării s. f. băutură spirtoasă.

TĂRIE s. 1. duritate, rezistență, soliditate, tenacitate. (~ unui metal.) 2. v. durabilitate. 3. v. consistență. 4. v. temeinicie. 5. concentrație, (înv. și reg.) tărime. (Ce ~ are vinul?) 6. v. intensitate. 7. v. dinamism. 8. v. putere. 9. forță, putere, strășnicie, vigoare. (Reclamă cu ~ dreptatea.) 10. vehemență, vigoare. (Își susține opinia cu ~.)

TĂRIE s. v. aer, armată, atmosferă, autoritate, boltă, cer, dioptrie, dominare, dominație, drept, firmament, fortificație, hegemonie, împuternicire, întăritură, legalitate, miez, mijloc, oaste, oștire, pământ, putere, slavă, spațiu, stăpânire, supremație, toi, trupe, uscat, valabilitate, valoare, văzduh, zări.

TÂRÎ vb. 1. a târâi, a târșâi, a trage, (reg.) a tăgârța. (A ~ ceva după sine.) 2. (rar) a se târșâi, (Mold.) a se tăbârci. (Se ~ până la tranșee.) 3. (pop.) a mâna. (Oltul îl ~ la vale.) 4. a antrena, a împinge. (Îl ~ în acțiuni nesăbuite.)

TÂRÎ vb. v. distruge, nimici, potopi, prăpădi, sfărâma, zdrobi, zvânta.

TĂRIE s. 1. duritate, rezistență, soliditate, tenacitate. (~ unui metal.) 2. durabilitate, rezistență, soliditate, trăinicie, (înv. și reg.) statornicie, (înv.) nestrămutare. (~ unui material.) 3. consistență, soliditate, (înv.) vîrtoșie. (~ unei substanțe.) 4. seriozitate, soliditate, temeinicie. (~ obiecției, argumentării sale.) 5. concentrație, (înv. și reg.) tărime. (Ce ~ are vinul?) 6. forță, intensitate, putere, (înv.) mărie, mărime. (~ vîntului; ~ dragostei.) 7. dinamism, energie, forță, impetuozitate, putere, robustețe, vigoare, vitalitate, vlagă, (livr.) potență, (pop.) vînjoșenie, vînjoșie, vîrtoșie, voinicie, (reg.) mau, vînj, vlastă, (Munt., Olt. și Ban.) snagă, (înv.) sforță, tărime, virtute, vlavie, (fig.) sevă. (Dă dovadă de o ~ inepuizabilă.) 8. fermitate, putere. (N-a avut suficientă ~ să...) 9. forță, putere, strășnicie, vigoare. (Reclamă cu ~ dreptatea.) 10. vehemență, vigoare. (Își susține opinia cu ~.)

tărie s. v. AER. ARMATĂ. ATMOSFERĂ. AUTORITATE. BOLTĂ. CER. DIOPTRIE. DOMINARE. DOMINAȚIE. DREPT. FIRMAMENT. FORTIFICAȚIE. HEGEMONIE. ÎMPUTERNICIRE. ÎNTĂRITURĂ. LEGALITATE. MIEZ. MIJLOC. OASTE. OȘTIRE. PĂMÎNT. PUTERE. SLAVĂ. SPAȚIU. STĂPÎNIRE. SUPREMAȚIE. TOI. TRUPE. USCAT. VALABILITATE. VALOARE. VĂZDUH. ZĂRI.

tîri vb. v. DISTRUGE. NIMICI. POTOPI. PRĂPĂDI. SFĂRÎMA. ZDROBI. ZVÎNTA.

TÎRÎ vb. 1. a tîrîi, a tîrșîi, a trage, (reg.) a tăgîrța. (A ~ ceva după sine.) 2. (rar) a se tîrșîi, (Mold.) a se tăbîrci. (Se ~ pînă la tranșee.) 3. (pop.) a mîna. (Oltul îl ~ la vale.) 4. a antrena, a împinge. (Îl ~ în acțiuni nesăbuite.)

tărie, tării, s.f. 1. Putere, vigoare. 2. Băutură alcoolică (votcă, pălincă). 3. (în expr.) Cu de-a tărie = vrând-nevrând: „Treabă să mânci cu de-a tărie” (Papahagi, 1925). – Din tare + suf. -ie (Șăineanu, DEX, MDA).

tărie, tării, s.f. – 1. Putere, vigoare. 2. Băutură alcoolică (votcă, pălincă). ♦ În expresia cu de-a tărie = vrând-nevrând: „Treabă să mânci cu de-a tărie” (Papahagi, 1925). – Din tare (< lat. talis) + suf. -ie (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).

tărie, tării, s.f. – În expresia cu de-a tărie = vrând-nevrând: „Treabă să mânci cu de-a tărie” (Papahagi 1925). – Din tare (< lat. talis) + -ie.