TACT¹, (2) tacturi, s. n. 1. Simț care se referă la senzațiile provocate de agenții exteriori asupra receptorilor pielii sau mucoaselor; pipăit. 2. Măsură, cadență, ritm în muzică. ♦ Ritm de mișcare în mers, în dans etc. 3. Simț al măsurii și al fineței în comportare, determinând adoptarea unei atitudini corecte și convenabile în orice situație. – Din germ. Takt, fr. tact.

tact² s [At: H II, 300 / Pl: ? / E: tc tak „arcadă, boltă”] (Reg) Poartă.

tact¹ sn [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / Pl: ~uri, ~e / E: fr tact, ger Takt] 1 (Fzl) Simț care se referă la senzațiile provocate de agenți exteriori asupra receptorilor pielii sau a mucoaselor Si: pipăit¹. 2 (Muz) Măsură. 3 (Muz; pex) Ritm al unei melodii. 4 (Muz, îe) A da ~ sau a ține ~ul A bate tactul unei melodii. 5 (Muz; îae) A marca, prin mișcări regulate (făcute cu mâna, cu piciorul sau cu o baghetă), accentele unui text scandat. 6 Ritm de mers, de dans etc. Si: cadență. 7 Facultate de a judeca o situație dificilă rapid și cu finețe, care determină o comportare corectă, delicată și adecvată Si: (înv) tropos (4). 8 (Pex) Pricepere.

tact³ sn vz taht

TACT¹, (2) tacturi, s. n. 1. Simț care se referă la senzațiile provocate de agenții exteriori asupra receptorilor pielii sau mucoaselor; pipăit. 2. Măsură, cadență, ritm în muzică. ♦ Ritm de mișcare în mers, în dans etc. 3. Facultate de a judeca o situație dificilă rapid și cu finețe, care determină o comportare corectă, delicată și adecvată. – Din germ. Takt, fr. tact.

TACT², tacturi, s. n. 1. Măsură, cadență ritmică în muzică. Care tact e acolo? – Trei sferturi. CONTEMPORANUL, V_I 204. ◊ (Poetic) Pe stradă se plimbă iernaticul vînt Și fluieră-n tactul aceluiași cînt Și plînge cu lacrimi de ploaie. TOPÎRCEANU, P. 221. ◊ Expr. A bate tactul v. bate (VI 2). ♦ Ritm de mișcare în mers, în dans etc. Compania porni în bătaie, cu tact apăsat, surd, zguduind pămîntul. SADOVEANU, O. VI 210. Într-un tact grăbit le bătea inima. BART, E. 186. Și bat pămîntul tropotind În tact ușor. COȘBUC, P. I 57. Stelele păreau că se mișcă după tactul lor. EMINESCU, N. 69. 2. (Numai la sg.) Simț al măsurii în comportare, determinînd adoptarea unei atitudini abile, corecte și convenabile în orice situație. Se precipitase, lipsită de tact. C. PETRESCU, A. 455. Îi era rușine că a fost fără tact și se retrase. REBREANU, R. I 221. Coșbuc are destul tact și gust artistic să nu cadă în frivol. GHEREA, ST. CR. III 275.

TACT¹ s. n. v. taht.

TACT¹ s.n. Măsură, cadență ritmică (în muzică, în dans). [< germ. Takt].

TACT² s.n. 1. Simț, manieră deosebit de grijulie și plină de măsură în purtarea și acțiunile cuiva. 2. Simțul tactil; pipăitul. [< fr. tact, cf. it. tatto < lat. tactum < tangere – a atinge].

TACT s. n. I. simț tactil, pipăit. II. măsură, cadență ritmică (în muzică, mișcare, dans etc.). III. simț al măsurii, manieră deosebit de grijulie și de atentă în comportarea cuiva. ◊ (p. ext.) pricepere, abilitate. (< germ. Takt, fr. tact)

TACT¹ n. 1) Simț care determină o comportare delicată și corectă. Om cu ~. Om lipsit de ~. 2) Simț cu ajutorul căruia se percep proprietățile fizice ale corpurilor. /<fr. tact, germ. Takt

TACT² ~uri n. (în muzică, versificație, dans) Organizare armonioasă a sunetelor sau a mișcărilor; cadență; ritm. /<fr. tact, germ. Takt

tact n. 1. pipăit; 2. fig. judecată fină și sigură: are tact.

tact n. succesiune regulată a variațiunilor de sonuri: a bate tactul.

tact n. Mold. V. taht: ispravnicul e grăbit s’ajungă la tact AL.

1) tact și taft n., pl. urĭ (din maĭ vechĭu taht, d. turc. [d. pers.] taht, tron, capitală, sediŭ; ngr. táhti, taht, tronu sultanuluĭ). Azĭ pop. Rezidența (localu) preturiĭ (suprefecturiĭ) saŭ și al alteĭ autoritățĭ. V. conac.

2) *tact n., pl. urĭ (lat. tactus, atingere, pipăire, d. tángere, a atinge; fr. tact. V. contact). Pipăit (simțu). Fig. Pricepere, simțu delicat al conveniențelor față de persoane: a avea tact politic. Muz. (rus. takt, d. germ. takt, tot d. lat. tactus). Cadență, măsură: a bate tactu, a dansa în tact.

taft³ sn vz taht

taht sn [At: VĂCĂRESCUL, IST. 251 / V: (înv) tact, taft / Pl: ~uri / E: tc taht] (Tcî) 1 Tron împărătesc. 2 Cetate de scaun Si: capitală. 3 Reședință a unei subprefecturi sau a altei administrații locale. 5 Stație de poștă.

TAFT² s. n. v. taht.

TAHT, tahturi, s. n. (Învechit; și în forma tact) 1. Reședință, sediu al unei subprefecturi sau al altei administrații sau autorități locale. Trebuia să trimită cîte un raport din fiece oraș și din fiece tact de subtadministrație, întîlnit în drum. CAMIL PETRESCU, O. II 613. M-a dus la tact și d-acolo la oraș. CARAGIALE, S. 87. A fi vreun ispravnic de cei noi, cărora le zic prefecți... E grăbit s-ajungă la tact de aceea lasă bacșișuri bune. ALECSANDRI, T. 46. 2. Stație de poștă; poștă. Zapciul el însuși... îi luă în primire frecîndu-și cu smerenie mîinile și seara la tact se dete iama printre găini și rațe. MACEDONSKI, O. III 37. La tactul de mai sus al poștei, se întîmplase peste noapte o călcare cu omor. CARAGIALE, O. I 287. – Variante: tact, taft (DELAVRANCEA, H. T. 211) s. n.

TAHT ~uri n. înv. 1) Reședință a unei administrații locale. 2) Han unde călătorii își schimbau caii; stație de poștă. 3) Scaun domnesc. /<turc. taht

taft n. V. taht: taftul subprefecturei.

taht n. reședința unei subprefecturi: chemă la taht pe toți țăranii. [Vechiu-rom. taht, tron, reședință, capitală = turc. TAHT].

taft, V. tact 1.

taht, V. tact 1.

tact² (simț al măsurii; pipăit) s. n.

tact¹ (cadență) s. n., pl. tacturi

tact¹ (simț al măsurii, pipăit) s. n.

tact² (cadență) s. n., pl. tacturi

tact s. n., pl. tacturi

taht (înv.) s. n., pl. tahturi

taht (înv.) s. n., pl. tahturi

taht s. n., pl. tahturi

TACT s. 1. (FIZIOL.) pipăit, (înv.) pipăire. (Simțul ~ului.) 2. v. cadență. 3. v. chibzuială.

TACT s. 1. (FIZIOL.) pipăit, (înv.) pipăire. (Simțul ~.) 2. (MUZ.) cadență, măsură, ritm, ritmică, (înv.) timp. (~ al unei melodii.) 3. chibzuială, chibzuință, chibzuire, cumințenie, cumpăt, cumpătare, înțelepciune, judecată, măsură, minte, moderație, rațiune, socoteală, socotință, (livr.) continență, (rar) cuminție, ponderație, temperanță, (pop.) scumpătate, (înv. și reg.) sfat, (înv.) sămăluire, socoată, tocmeală, (fam.) schepsis, (fig.) cumpăneală, cumpănire. (A procedat cu mult ~.)

TAHT s. v. capitală, subprefectură, tron.

taht s. v. CAPITALĂ. SUBPREFECTURĂ. TRON.

tact (-turi), s. n. – 1. Simțul pipăitului. – 2. Măsură, ritm. – 3. Cadență. Fr. tact; sensul 3 ca în germ. Takt › rus. takt. – Der. tactică, s. f., din fr. tactique; tactician, s. m., din fr. tacticien; tacticos, adj. (ordonat, cadențat, ritmat; cumpănit, calm), din ngr. ταϰτιϰός (Gáldi 258); tactil, adj., din fr. tactile.

taht (-turi), s. n. – Sediu, reședință. – Var. taft, tact. Tc. (per.) taht (Șeineanu, II, 344; Lokotsch 1987), cf. ngr. τάχτι.