chibzuire sf [At: CONACHI, P. 296 / V: ~ipz~ / Pl: ~ri / E: chibzui] 1 Chibzuință (1). 2 (Înv; îs) Cameră de ~ Cameră de consiliu (a judecătorilor). 3 (Înv; îe) A sta în ~ A sta în cumpănă. 4 Socotință. 5 (Îs) Bună ~ Meditare, cumpănire adâncă. 6 (Îlav) Cu (bună) ~ Cu judecată Si: chibzuit, cumpătat. 7 Punere la cale Si: aranjament, plan, dispoziție. 8 Sfat.

CHIBZUIRE s. f. Acțiunea de a chibzui; examinare atentă a împrejurărilor, judecată cumpănită, deliberare. După o scurtă chibzuire, apucai la vale pe una din poteci, care mi se păru mai umblată. HOGAȘ, M. N. 76. Facerea cheltuielilor... s-au lăsat în chibzuirea consiliului comunal. I. IONESCU, D. 100.

CHIBZUIRE s. f. Acțiunea de a (se) chibzui; judecată cumpănită, deliberare.

chipzuire sf vz chibzuire

chibzuire s. f., g.-d. art. chibzuirii

chibzuire s. f., g.-d. art. chibzuirii

chibzuire s. f., g.-d. art. chibzuirii

CHIBZUIRE s. 1. deliberare, gândire, judecare, (fig.) cumpănire, drămuire. (După o îndelungă ~.) 2. deliberare, dezbatere, discutare, discuție, (livr.) pertractare. (A avut loc ~.) 3. v. chibzuială.

CHIBZUIRE s. 1. deliberare, gîndire, judecare, (fig.) cumpănire, drămuire. (După o îndelungă ~.) 2. deliberare, dezbatere, discutare, discuție, (livr.) pertractare. (A avut loc ~.) 3. chibzuială, chibzuință, cumințenie, cumpăt, cumpătare, înțelepciune, judecată, măsură, minte, moderație, rațiune, socoteală, socotință, tact, (livr.) continență, (rar) cuminție, ponderație, temperanță, (pop.) scumpătate, (înv. și reg.) sfat, (înv.) sămăluire, socoată, tocmeală, (fam.) schepsis, (fig.) cumpăneală, cumpănire. (Procedează cu multă ~.)

Chibzuire ≠ nechibzuire