12 definiții pentru han (local)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

HAN2, hanuri, s. n. Local cu ospătărie unde se pot adăposti peste noapte drumeții (cu caii și căruțele lor). – Din tc. han.

HAN2, hanuri, s. n. Local cu ospătărie unde se pot adăposti peste noapte drumeții (cu caii și căruțele lor). – Din tc. han.

han2 sn [At: (a. 1782) GCR. II, 127/21 / Pl: ~uri / E: tc han] 1 (Înv) Clădire cu multe camere, cu curte interioară mare, cu ziduri înalte și porți de fier, în care se adăposteau mărfurile, averile și persoanele în vremuri de primejdie. 2 (Iuz) Hotel cu ospătărie aflat pe marginea drumului, în care poposeau negustorii. 3 (La oraș, prt) Cârciumă în care se poate dormi.

HAN2, hanuri, s. n. Local cu ospătărie, la marginea drumurilor de țară sau la periferia orașelor, unde se pot adăposti (peste noapte) drumeții cu caii și căruțele lor. Hanul era adormit și întunecos ca noaptea de-afară, numai în răstimpuri vîntul venea cumplit și aducea vîrtejuri de ploaie. SADOVEANU, O. I 141. Cînd Gheorghe se văzu în stradă, se îndreptă repede înspre hanul unde știa că trag oamenii din satu lui. BUJOR, S. 141. Îl rugară să-i îndrepteze la vrun han, unde să mîie noaptea. ISPIRESCU, L. 275. La hanul lui Mînjoală [titlu]. CARAGIALE, O. I 330.

HAN2 ~uri n. înv. Clădire cu camere de dormit, cu ospătărie și cu grajduri, unde rămâneau peste noapte călătorii cu caii și căruțele. /<turc. han

han n. ospătărie, birt ordinar: un han dela capul podului Mogoșoaii GHICA. [Turc. HAN, lit. casă].

2) han n., pl. urĭ (turc. [d. pers.] han, de unde și ngr. háni, alb. bg. sîrb. rut. han). Vechĭ. Clădire mare cu multe încăperĭ în prejuru uneĭ curțĭ marĭ de adăpostit mărfurile, averile și persoanele în caz de dezordine. Azĭ. Otel ordinar pe la țară saŭ marginea orașelor și care are și curte p. căruțe.

Hanu-Conache n. stațiune de cale ferată în apropiere de Tecuci.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

HAN s. (prin Transilv.) ceardă, (Mold. și Transilv.) făgădău, (înv.) birt, locantă, tractir. (A tras peste noapte la un ~.)

HAN s. (prin Transilv.) ceardă, (Mold. și Transilv.) făgădău, (înv.) birt, locantă, tractir. (A tras peste noapte la un ~.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

han (hanuri), s. n. – Local cu ospătărie unde se poate înnopta. – Mr. hame, megl. an. Tc. han (Röesler 606; Șeineanu, II, 204; Lokotsch 808; Ronzevalle 84), cf. ngr. χάνι, alb. han, bg., sb. han. Cuvîntul mr., de la var. tc. hane.Der. hangiu (mr. hăngi), s. m. (persoană care ține un han), din tc. hançi, cf. ngr. χαντζής, alb. hanği, bg. handžiia, sb. hanğija; hangiță (var. hangioaică), s. f. (nevastă de hangiu; femeie care ține un han).

Intrare: han (local)
han2 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • han
  • hanul
  • hanu‑
plural
  • hanuri
  • hanurile
genitiv-dativ singular
  • han
  • hanului
plural
  • hanuri
  • hanurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

han (local)

  • 1. Local cu ospătărie unde se pot adăposti peste noapte drumeții (cu caii și căruțele lor).
    exemple
    • Hanul era adormit și întunecos ca noaptea de-afară, numai în răstimpuri vîntul venea cumplit și aducea vîrtejuri de ploaie. SADOVEANU, O. I 141.
      surse: DLRLC
    • Cînd Gheorghe se văzu în stradă, se îndreptă repede înspre hanul unde știa că trag oamenii din satu lui. BUJOR, S. 141.
      surse: DLRLC
    • Îl rugară să-i îndrepteze la vrun han, unde să mîie noaptea. ISPIRESCU, L. 275.
      surse: DLRLC
    • La hanul lui Mînjoală [titlu]. CARAGIALE, O. I 330.
      surse: DLRLC

etimologie: